Practicile epocii ignoranței

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Toată lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, să-i dăruiască pace și binecuvântare, precum și familiei sale și tuturor companionilor săi. În cele ce urmează:

Învățatul Islamului, Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — a spus în introducerea tratatului său Practicile epocii ignoranței:

Acestea sunt chestiuni în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de oamenii epocii ignoranței, atât de oamenii Scripturii, cât și de cei neștiutori de carte. Musulmanul nu se poate lipsi de cunoașterea lor.

Frumusețea unui lucru se arată prin contrariul său; Iar prin contrariile lor se lămuresc lucrurile.

Cea mai însemnată și mai primejdioasă dintre ele este ca inima să nu creadă în cele aduse de Trimis ﷺ. Dacă la aceasta se adaugă și prețuirea celor urmate de oamenii epocii ignoranței, pierderea este deplină, după cum spune Preaînaltul: «Cei care cred în fals și nu cred în Allah, aceia sunt cei pierduți.» (Al-ʿAnkabūt 29:52).

Comentariul

Acest tratat este unul dintre tratatele șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — fie ca Allah să aibă milă de el! Poartă numele «Practicile epocii ignoranței în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de oamenii epocii ignoranței». Cuprinde o sută douăzeci și opt de chestiuni, pe care el — fie ca Allah să aibă milă de el! — le-a extras din Coran, Sunnah și spusele învățaților. Scopul este de a-i atenționa pe musulmani, ca să se ferească de aceste practici, fiindcă sunt foarte primejdioase.

El — fie ca Allah să aibă milă de el! — a arătat că acestea sunt chestiuni în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de oamenii epocii ignoranței, atât de oamenii Scripturii, cât și de cei neștiutori de carte.

Prin oamenii Scripturii se înțeleg iudeii și creștinii: iudeii au Tora, Cartea pe care Allah i-a coborât-o lui Mūsā — pacea fie asupra lui! —, iar creștinii au Evanghelia, Cartea pe care Allah i-a coborât-o lui ʿĪsā, fiul lui Maryam — binecuvântările și pacea fie asupra lui! De aceea au fost numiți oamenii Scripturii. Ei numesc acum Tora «Vechiul Testament» sau «cărțile vechi», iar Evanghelia «cărțile Noului Testament». Aceasta este terminologia lor.

Sunt două Cărți mărețe, pe care Allah le-a coborât asupra a doi profeți nobili: Mūsā și ʿĪsā — pacea fie asupra amândurora! —, mai ales Tora, care este o Carte măreață. Evanghelia o întregește și o confirmă.

De aceea au fost numiți oamenii Scripturii, pentru a-i deosebi de ceilalți, care nu au o Scriptură.

Cât privește «cei neștiutori de carte», se înțeleg prin aceasta arabii care nu urmau niciuna dintre cele două religii. Au fost numiți ummiyyūn, pluralul lui ummī, cuvânt derivat din umm, «mamă». Ummī este cel care nu citește și nu scrie. În cea mai mare parte, ei nu citeau și nu scriau și nu aveau o Scriptură înainte de coborârea Coranului. De aceea au fost numiți astfel, după cum spune Preaînaltul:

El este Cel care a trimis printre cei neștiutori de carte un trimis dintre ei.

Și spune Preaînaltul:

Nu le-am dat Cărți pe care să le studieze și nu le-am trimis înaintea ta vreun prevenitor.

Și spune Preaînaltul:

Ca să previi un neam ai cărui părinți nu au fost preveniți și care sunt nepăsători.

Acesta este înțelesul cuvântului ummiyyūn. Allah l-a descris și pe Profetul Său ﷺ ca fiind neștiutor de carte. Preaînaltul spune:

Cei care îl urmează pe Trimis, Profetul neștiutor de carte, pe care îl găsesc pomenit la ei în Tora și în Evanghelie, care le poruncește ceea ce este drept și le oprește ceea ce este rău.

Faptul că el era neștiutor de carte, nu citea și nu scria, și totuși a venit cu această Carte măreață este o dovadă a adevărului misiunii sale și o minune care îl confirmă.

Arabii erau neștiutori de carte, iar Profetul lor ﷺ era neștiutor de carte.

Cât privește jāhiliyyah, numele se leagă de jahl, «neștiință», adică lipsa cunoașterii. Jāhiliyyah este starea în care nu există nici trimis, nici Scriptură. Aici se înțelege perioada de dinaintea trimiterii Profetului ﷺ. Preaînaltul spune:

Nu vă arătați podoabele așa cum se arătau în prima epocă a ignoranței.

adică cea de dinaintea trimiterii Profetului ﷺ. Înainte ca el ﷺ să fie trimis, întreaga lume era cuprinsă de rătăcire, necredință și îndepărtare de religie, fiindcă urmele mesajelor anterioare se șterseseră. Iudeii își denaturaseră Cartea, Tora, și introduseseră în ea numeroase lucruri de necredință, rătăciri și fapte rușinoase. Tot astfel, creștinii își denaturaseră Cartea, Evanghelia, îndepărtând-o de starea în care fusese când a fost coborâtă asupra lui Mesia — binecuvântările și pacea fie asupra lui! Aceasta s-a întâmplat printr-un om numit Pavel, sau Saul, care era iudeu și nutrea ură față de Trimisul lui Allah, ʿĪsā — pacea fie asupra lui! Acest om a recurs la viclenie și înșelăciune pentru a strica religia lui Mesia — pacea fie asupra lui! S-a arătat credincios în Mesia, a pretins că regreta dușmănia sa de mai înainte față de el și că avusese o vedenie, iar astfel ar fi crezut în Mesia. Creștinii au crezut cele spuse de el. Apoi a luat Evanghelia pe care Allah i-o coborâse lui ʿĪsā și a introdus în ea practici idolatre, asocieri de parteneri lui Allah și lucruri de necredință. A introdus credința în Treime: că Allah ar fi al treilea din trei și că ʿĪsā ar fi fiul lui Allah sau Allah Însuși. A introdus porunca de a adora crucea și lucruri cumplite de necredință. Ei l-au crezut, socotindu-l învățat și credincios, și l-au numit «trimisul Pavel», adică trimisul lui Mesia, după cum pretindeau. Scopul său era să strice religia lui Mesia, iar el a izbutit ceea ce dorea. A stricat religia lui Mesia și a introdus în ea idolatria, Treimea și credința că ʿĪsā ar fi fiul lui Allah sau al treilea din trei. A introdus numeroase practici idolatre, iar ei l-au urmat în acestea.

Aceasta era starea oamenilor Scripturii înainte de trimiterea Profetului ﷺ, în afara câtorva rămași dintre ei, care urmau religia corectă. ¹ Cei mai mulți însă se aflau în necredință și se abătuseră de la religia lui Allah.

Arabii erau de două feluri. Unii urmau religiile anterioare, precum iudaismul, creștinismul și religia magilor. Alții urmau credința curată a lui Ibrāhīm și Ismāʿīl, mai ales în Ḥijāz, pe pământul cinstitei Mecca.

Aceasta a durat până când a apărut printre ei un om numit ʿAmr ibn Luḥayy al-Khuzāʿī, care era rege al Ḥijāzului și se arăta evlavios, devotat adorării și drept. A mers în ținutul Șam pentru a se trata și i-a găsit pe locuitorii lui adorând idoli. I s-a părut un lucru bun și s-a întors din Șam cu idoli. A căutat și idolii rămași îngropați sub pământ după neamul lui Nūḥ: Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq, Nasr și alții. Potopul le ștersese urmele și îi îngropase. Satana a venit și i-a arătat locurile lor; el i-a dezgropat, i-a scos și i-a împărțit între triburile arabe, poruncindu-le să îi adore. Ei au primit aceasta de la el. Astfel, asocierea de parteneri lui Allah a pătruns în Ḥijāz și în alte ținuturi arabe. El a schimbat religia lui Ibrāhīm — binecuvântările și pacea fie asupra lui! — și a lăsat libere vite consacrate idolilor. De aceea, Profetul ﷺ l-a văzut târându-și măruntaiele în Foc, adică își târa intestinele în Foc. ²

Așadar, înainte de trimiterea Profetului ﷺ, lumea se afla într-o rătăcire vădită: oamenii Scripturii, cei neștiutori de carte și ceilalți, toți locuitorii pământului, în afara câtorva rămași dintre oamenii Scripturii care urmau adevărata religie. Aceștia însă se stinseseră înaintea trimiterii sale, iar întunericul devenise adânc pe pământ. În hadith s-a relatat că Allah a privit către oamenii pământului și S-a mâniat pe ei, adică i-a urât, atât pe arabi, cât și pe nearabi, în afara câtorva rămași dintre oamenii Scripturii.

În acest întuneric adânc, în această stare înrădăcinată de ignoranță, când căile se șterseseră și urmele mesajelor cerești dispăruseră, Allah l-a trimis pe Profetul Său Muḥammad ﷺ pentru a-i scoate pe oameni din întuneric la lumină. Preaînaltul spune:

Allah le-a făcut o mare binefacere credincioșilor când a trimis printre ei un trimis dintre ei, care le recită versetele Sale, îi curățește și îi învață Cartea și înțelepciunea, deși mai înainte se aflau într-o rătăcire vădită.

«Mai înainte», adică înainte de trimiterea lui ﷺ.

După cum am spus, jāhiliyyah se leagă de neștiință, adică lipsa cunoașterii. Tot ceea ce este atribuit epocii ignoranței este condamnat. De aceea a spus Preaînaltul:

Nu vă arătați podoabele așa cum se arătau în prima epocă a ignoranței.

El le-a interzis soțiilor Profetului ﷺ să-și arate podoabele, adică să și le expună în piețe și înaintea oamenilor. Femeile oamenilor epocii ignoranței își arătau podoabele, ba chiar își dezgoleau părțile intime, așa cum făceau la înconjurarea sanctuarului, socotind aceasta un motiv de fală.

Preaînaltul spune:

Când cei care nu au crezut au pus în inimile lor îndârjirea, îndârjirea epocii ignoranței.

Aceasta este o condamnare: îndârjirea epocii ignoranței este condamnată. Într-una dintre expediții, între un bărbat dintre anṣār și unul dintre muhājirūn s-au ivit o încăierare și o ceartă. Cel dintre anṣār a strigat: «Săriți, voi, anṣār!», iar cel dintre muhājirūn: «Săriți, voi, muhājirūn!» Fiecare și-a chemat oamenii. Auzindu-i, Profetul ﷺ a spus: «Oare chemarea epocii ignoranței, în vreme ce eu sunt printre voi?! Lăsați-o, căci este respingătoare!» ³ Se referă la chemarea în ajutor pe temeiul apartenenței la trib. Toți credincioșii sunt frați: nu există deosebire între un anṣārī și un muhājir, nici între un trib și altul. Ei sunt frați în credință, asemenea unui singur trup și unei clădiri ale cărei părți se întăresc unele pe altele. Aceasta este datoria musulmanilor: să nu facă deosebire între arab și nearab, între negru și alb, decât după evlavie. Preaînaltul spune:

Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Allah este cel mai evlavios.

Credincioșii sunt frați. Împăcați-i, așadar, pe cei doi frați ai voștri.

Chemarea în ajutor pe temeiul obârșiei ori al apartenenței la trib face parte dintre practicile epocii ignoranței.

El ﷺ a spus: «Cel care moare fără să aibă asupra sa un legământ de credință moare de o moarte a epocii ignoranței.» ⁴ Oamenii epocii ignoranței erau oameni ai dezordinii, care nu se supuneau nici unui cârmuitor, nici unui conducător. Aceasta era starea epocii ignoranței.

Prin urmare, toate practicile epocii ignoranței sunt condamnate și ni s-a interzis să ne asemănăm cu oamenii ei în oricare dintre acestea. Epoca ignoranței s-a încheiat prin trimiterea Profetului ﷺ. După trimiterea sa, ignoranța generală a dispărut, au venit știința și credința, au fost coborâte Coranul și Sunnah, știința s-a răspândit și neștiința a pierit. Câtă vreme există Coranul, Sunnah Profetului și spusele învățaților, nu mai există o asemenea ignoranță — mă refer la ignoranța generală. Însă unele trăsături ale ei pot rămâne la anumiți oameni, în unele triburi ori în unele țări. Astfel, ignoranța parțială poate exista.

De aceea, când Profetul ﷺ a auzit un om înjosindu-și fratele prin cuvintele «Fiu al femeii negre!», i-a spus: «L-ai înjosit din pricina mamei lui? Ești un om în care se mai află o trăsătură a epocii ignoranței!» ⁵ El ﷺ a mai spus: «În comunitatea mea sunt patru lucruri dintre practicile epocii ignoranței, pe care oamenii nu le vor părăsi: defăimarea obârșiilor, fala cu neamul, bocirea mortului și cererea ploii prin stele.» ⁶ Aceasta arată că unele practici ale epocii ignoranței rămân la anumiți oameni. Ele sunt condamnate, însă omul nu devine necredincios prin ele. Ignoranța generală însă a dispărut, iar lauda Îi aparține lui Allah.

De aceea nu este îngăduit să se spună: «Oamenii se află în jāhiliyyah» sau «Lumea se află în jāhiliyyah», căci aceasta înseamnă negarea existenței mesajului și negarea Coranului și a Sunnei. Nu este îngăduită o asemenea afirmație generală. Dar se poate spune: «La unii oameni se află ignoranță», «În anumite persoane se află ignoranță» ori «Există trăsături ale epocii ignoranței». Acestea există. Este, așadar, o deosebire între ceea ce a fost înaintea trimiterii Profetului și ceea ce a urmat după ea.

Unii au spus: «De ce mai pomenim practicile epocii ignoranței, de vreme ce ea s-a încheiat? Noi suntem musulmani, iar lauda Îi aparține lui Allah.»

Spunem: motivul este să ne ferim de ele. Dacă cel care caută știința le cunoaște, se ferește de ele. Dacă însă nu le cunoaște, poate cădea în ele. Le pomenim și le studiem pentru a fi cunoscute, ca să fie ocolite și ca oamenii să se ferească de ele. Poetul a spus:

Am cunoscut răul, nu pentru a-l săvârși, ci pentru a mă feri de el; Iar cel care nu cunoaște răul cade în el.

Acesta este un aspect. Al doilea este că, atunci când cunoști epoca ignoranței, cunoști virtutea Islamului. După cum a spus poetul:

Frumusețea unui lucru se arată prin contrariul său; Iar prin contrariile lor se lămuresc lucrurile.

ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — fie ca Allah să fie mulțumit de el! — a spus: «Se apropie vremea când legăturile Islamului vor fi desfăcute una câte una, dacă în Islam cresc oameni care nu cunosc epoca ignoranței.» Dacă omul nu cunoaște practicile epocii ignoranței, este foarte posibil să cadă în ele. Satana nu le-a uitat și nici nu a încetat să vegheze asupra lor: el îi cheamă pe oameni către ele.

Satana și adepții săi dintre cei care cheamă la rătăcire continuă să cheme la jāhiliyyah, la reînvierea practicilor ei, la asocieri de parteneri lui Allah și inovații, la superstiții și la reactivarea practicilor legate de vestigii. Toate acestea urmăresc să șteargă Islamul și să-i întoarcă pe oameni la epoca ignoranței. Prin urmare, trebuie să studiem practicile ei pentru a ne feri și a ne îndepărta de ele.

Șeicul a spus: «Cea mai gravă și mai primejdioasă dintre practicile epocii ignoranței este lipsa credinței în cele aduse de Trimis ﷺ.» Oamenii epocii ignoranței l-au învinuit pe Trimis ﷺ de minciună, nu au crezut în el și nu au primit călăuzirea lui Allah cu care venise. El — fie ca Allah să aibă milă de el! — a spus: «Dacă la aceasta se adaugă și prețuirea celor urmate de oamenii epocii ignoranței, pierderea este deplină.» Adică stricăciunea a cuprins atât cele văzute, cât și lăuntrul. Stricăciunea lăuntrică este lipsa credinței în cele aduse de Trimis ﷺ, iar cea văzută este prețuirea practicilor epocii ignoranței. Când atât cele văzute, cât și lăuntrul sunt stricate, pierderea este deplină — Allah să ne ocrotească! Acesta este rodul neștiinței și al necunoașterii practicilor epocii ignoranței. Nu este îngăduit să prețuim ceea ce urmează oamenii ei; dimpotrivă, trebuie să respingem și să socotim urâte asemenea lucruri. Cel care le prețuiește ajunge dintre oamenii epocii ignoranței. Șeicul a adus ca dovadă spusele Preaînaltului:

Cei care cred în fals și nu cred în Allah, aceia sunt cei pierduți.

«Cred în fals» (﴿ءَامَنُوا۟ بِٱلْبَـٰطِلِ﴾), adică socotesc falsul adevărat. Falsul este opusul adevărului: orice se împotrivește adevărului este fals. Falsul este ceea ce piere, dispare și nu are niciun folos. Preaînaltul spune:

Ce se află dincolo de adevăr decât rătăcirea? Cum de sunteți întorși de la el?