Practicile epocii ignoranței

Chestiunea a patruzeci și patra

Folosirea predestinării ca argument împotriva lui Allah.

Comentariul

Adică folosirea predestinării ca argument împotriva lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, și susținerea că sunt scuzați pentru necredința și păcatele lor, fiindcă Allah le-a hotărât acestea.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, nu le-a lăsat niciun argument. Le-a dat putința de a alege, capacitatea de a acționa și voință. Le-a arătat calea binelui și calea răului și le-a dat mijloace prin care pot să facă ori să lase o faptă. Ei nu sunt constrânși, după cum pretind. Allah a arătat, de asemenea, că nu încuviințează necredința pentru robii Săi. Preaînaltul a spus:

El nu încuviințează necredința pentru robii Săi.

Deși a hotărât-o și a voit-o, hotărârea nu presupune în mod necesar încuviințare. Allah hotărăște necredința, deși o urăște, pentru ca oamenii să se deosebească unii de alții, cel sincer să se deosebească de cel mincinos, credinciosul de necredincios și fățarnicul de credinciosul adevărat. Allah a hotărât aceste lucruri neplăcute potrivit înțelepciunii Sale, Slavă Lui; nu le-a hotărât în zadar. El a rânduit răsplata și pedeapsa după faptele pe care oamenii le săvârșesc prin alegerea lor.

De aceea, cel lipsit de minte, cel cu mintea slăbită, cel constrâns și cel adormit nu sunt trași la răspundere: nu au alegere ori nu au discernământ. Orice ar face în această stare, nu sunt trași la răspundere.

Cel căruia Allah i-a dat rațiune și gândire și care nu este constrâns la fapta sa este tras la răspundere, fiindcă a ales să se îndrepte spre rău. Cel care săvârșește desfrânare o face prin alegerea sa, iar cel care părăsește rugăciunea o părăsește prin alegerea sa, deși are puterea să se ridice și să se roage. Celui care săvârșește desfrânare i s-a arătat că aceasta este interzisă și că urmările ei sunt cumplite. Allah a rânduit pentru desfrânare o pedeapsă prescrisă, care să descurajeze, și a trimis mesagerii să interzică asocierea și necredința. Cum să folosească, așadar, drept argument împotriva lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, păcatele, necredința, asocierea și rătăcirea lor? Ei nu au nicio dovadă împotriva lui Allah, ci a lui Allah este dovada împotriva lor.

Spune: A lui Allah este dovada deplină!

Nu este îngăduit să se invoce predestinarea decât în privința nenorocirilor. Dacă te lovește o nenorocire, nu-ți pierde cumpătul, ci spune: „Aceasta este hotărârea lui Allah și El face ceea ce voiește.” Rabdă și nădăjduiește la răsplată. Pentru păcat, însă, nu se invocă predestinarea; păcătosul trebuie să se pocăiască față de Allah și să se ferească de păcate și rele. A folosi predestinarea drept argument pentru săvârșirea păcatelor este o practică a oamenilor din perioada ignoranței.