Practicile epocii ignoranței

Chestiunile a șaizeci și treia, a șaizeci și patra, a șaizeci și cincea, a șaizeci și șasea și a șaizeci și șaptea

Atribuirea unor însușiri vrednice de osândă adepților adevărului; învinuirea lor că răspândesc stricăciune pe pământ, după cum se spune în verset, că nesocotesc religia regelui și pe dumnezeii săi și că schimbă religia.

Comentariul

Printre căile oamenilor din perioada ignoranței se află și faptul că nu se mulțumesc să se plângă celor puternici și să caute răzbunare, ci îi descriu pe credincioși ca pe niște răspânditori ai stricăciunii pe pământ, după cum i-au spus lui Faraon:

Îl lași pe Mūsā și neamul său să răspândească stricăciune pe pământ?

Au numit îndreptarea stricăciune. Adevărul este tocmai invers: credința și monoteismul înseamnă îndreptare pe pământ, iar necredința, păcatele, desfrâul, nedreptatea și tirania înseamnă stricăciune pe pământ. Ceea ce urmează Mūsā și neamul său este îndreptare, iar ceea ce urmează Faraon și neamul său este stricăciune. Ei au răsturnat însă lucrurile și au numit îndreptarea stricăciune. Aceasta este purtarea statornică a necredincioșilor, politeiștilor și fățarnicilor: pe cei care îndreaptă și îi cheamă pe oameni la Allah cu știință limpede, precum și pe credincioșii monoteiști care cheamă la monoteismul și adorarea lui Allah îi numesc răspânditori ai stricăciunii pe pământ.

Acest lucru va continua printre oameni până în Ziua Învierii. Oamenii necredinței, nedreptății și tiraniei îi numesc pe cei care îndreaptă „răspânditori ai stricăciunii”. Aceasta vine din veacurile de demult, din vremea lui Faraon și a neamului său. Nu le face rău credincioșilor și nici celor care îndreaptă, oricum ar fi porecliți. Câte nume urâte nu le-au dat adepților adevărului și celor care cheamă la Allah! I-au atribuit lui Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah porecle urâte și tot astfel l-au poreclit pe șeic, imamul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, spunând că este khārijit, că vrea să schimbe credința oamenilor și că îi declară necredincioși, pe lângă celelalte vorbe pe care le spun, acuzații, falsuri și răutăți aflate în cărțile lor. Aceasta este atitudinea lor față de oricine aduce îndreptare.

Cât despre învinuirea lor că nesocotesc religia regelui, Preaînaltul a spus:

Să te părăsească pe tine și pe dumnezeii tăi.

până la sfârșitul versetului. Și Preaînaltul a spus:

Mă tem să nu vă schimbe religia.

Printre practicile oamenilor din perioada ignoranței și ale celor asemenea lor se află instigarea celor cu autoritate împotriva credincioșilor și a celor care cheamă la Allah cu știință limpede și pe o cale dreaptă, învinuindu-i că le strică religia și cârmuirea atunci când îi sfătuiesc și îi îndrumă către ceea ce le aduce binele lor și al domniei lor. Preaînaltul a relatat despre cei din neamul lui Faraon și despre pârile pe care i le-au adus acestuia, când Mūsā — pacea asupra sa — l-a chemat să-L adore numai pe Allah, fără asociat, ceea ce i-ar fi adus îndreptarea lui, a domniei și a supușilor săi. I-au spus: „Ei îi vor întoarce pe oameni împotriva ta; nu vei mai avea domnie și nici dumnezeire asupra lor. Îi vor întoarce de la adorarea ta la adorarea lui Allah.” Astfel îl ațâțau pe Faraon: dacă îi lasă, aceștia îi vor îndepărta pe oameni de la adorarea lui și de la recunoașterea domniei sale, fiindcă el le spusese:

Eu sunt domnul vostru cel mai înalt!

Iar în alt verset:

Eu nu știu pentru voi alt dumnezeu în afara mea.

Au înfățișat chemarea trimișilor ca stricăciune pe pământ, iar necredința ca îndreptare. Aceasta este răsturnarea adevărului și înșelarea atât a conducătorului, cât și a supușilor. Cât de mulți sunt astăzi cei care îndeplinesc această lucrare diavolească, îi conduc pe oameni către prăpastie, se pun în calea celor care îndreaptă, falsifică adevărul și instigă autoritatea! Ei sunt sfetnicii răi care se așază între cei cu răspundere și primirea sfatului.

O, Allah! Îndreaptă-i pe conducătorii musulmanilor și pe sfetnicii lor și fă-i călăuze bine călăuzite!

Cât despre învinuirea lor că îi nesocotesc pe dumnezeii regelui, după cum se spune în verset, această chestiune o urmează pe cea dinainte, din cele amintite de Allah în verset despre cei din neamul lui Faraon, când i-au spus:

Îl lași pe Mūsā și neamul său să răspândească stricăciune pe pământ și să te părăsească pe tine și pe dumnezeii tăi?

Ei se referă la dumnezeirea ta asupra oamenilor și la adorarea lor față de tine. Spun: „Tu ai rang și măreție pe pământ. Dacă îi lași să cheme la Allah, te vor micșora și te vor coborî în ochii oamenilor. Grăbește-te să-i nimicești, pentru ca autoritatea și rangul tău să dăinuie.” Aceasta înseamnă să-l înșele pe Faraon și să-l expună pieirii.

Slavă lui Allah! Îl nesocotesc pe Allah, Mărețul și Preaînaltul, Domnul cerurilor și al pământului, și nu se mustră pentru aceasta, dar îi învinuiesc pe Mūsā și neamul său atunci când îi sfătuiesc pe Faraon și pe ai săi și le arată calea fericirii, mântuirii, dăinuirii și îndreptării domniei?! Așa fac mereu sfetnicii răi. De aceea, conducătorii trebuie să-și ia sfetnici drepți și sinceri și să se ferească de cei răi, de adepții principiilor distrugătoare și ai ideilor strâmbe. Aceștia îi duc spre prăpastie, după cum au făcut sfetnicii lui Faraon: l-au împins la pieire și nimicire și s-au pus între el și primirea adevărului.

Cât despre învinuirea lor că schimbă religia, Preaînaltul a relatat despre Faraon:

Mă tem să nu vă schimbe religia ori să răspândească pe pământ stricăciune.

Iar despre învinuirea lor că nesocotesc religia regelui sunt vorbele:

Să te părăsească pe tine și pe dumnezeii tăi.

Aceste două chestiuni s-au ivit din partea lui Faraon în privința lui Mūsā — cel căruia Allah i-a vorbit, pacea asupra sa — și a chemării sale. Faraon i-a avertizat pe oameni să nu o primească și s-a arătat ca un sfătuitor al supușilor. Li s-a înfățișat sub chipul sfatului, al păstrării religiei și al păstrării bunei rânduieli pe pământ:

Ori să răspândească pe pământ stricăciune.

Tot astfel au spus adepții săi:

Îl lași pe Mūsā și neamul său să răspândească stricăciune pe pământ?

I-au numit pe cei care îndreaptă „răspânditori ai stricăciunii”. Pentru ei, stricăciunea este monoteismul și dedicarea adorării numai lui Allah, iar îndreptarea este asocierea. Când inimile se strică, ele văd adevărul drept fals și falsul drept adevăr.

Cine schimbă însă religia și răspândește stricăciune pe pământ? Faraon, cel care a înlocuit religia monoteismului cu necredința și asocierea.

Mūsā — binecuvântarea și pacea asupra sa — cheamă, în schimb, la religia adevărată, pentru care Allah a creat făpturile și care aduce îndreptare pe pământ. Pământul nu se îndreaptă decât prin adorarea lui Allah singur, fără asociat. Aceasta este îndreptarea pământului. Asocierea înseamnă stricăciune pe pământ, necredința înseamnă stricăciune pe pământ și păcatele înseamnă stricăciune pe pământ.