Practicile epocii ignoranței

Chestiunea a treizeci și doua

Tăgăduirea adevărului atunci când se află la cel pe care nu îl plac, după cum spune Preaînaltul: «Evreii spun: Creștinii nu au niciun temei, iar creștinii spun: Evreii nu au niciun temei.» (Al-Baqarah 2:113).

Comentariul

Aceasta este una dintre cele mai primejdioase chestiuni: tăgăduirea adevărului dacă se află la cineva pe care nu îl plac, adică nu îl iubesc. Lasă adevărul aflat la el din înverșunarea urii față de persoana sa; din pricina lui, lasă adevărul.

Datoria musulmanului este să primească adevărul de la oricine îl aduce. Adevărul este ceea ce caută credinciosul: oriunde îl găsește, îl primește, fie la prietenul, fie la dușmanul său, fiindcă el caută adevărul. Dacă ține seama numai de persoane, aceasta este religia oamenilor din Jāhiliyyah.

O pildă este ceea ce Allah a pomenit despre evrei și creștini, oameni ai Scripturii și ai cunoașterii: evreii au respins adevărul aflat la creștini, iar creștinii au respins adevărul aflat la evrei. Preaînaltul spune despre ei:

Evreii spun: Creștinii nu au niciun temei, iar creștinii spun: Evreii nu au niciun temei.

Ceea ce i-a împins la aceasta au fost poftele: fiindcă evreii îi urau pe creștini, au tăgăduit adevărul aflat la ei, iar fiindcă creștinii îi urau pe evrei, au tăgăduit adevărul aflat la ei, «cu toate că ei citesc Scriptura» (﴿وَهُمْ يَتْلُونَ ٱلْكِتَـٰبَ﴾), care le poruncește să primească adevărul. «Tot astfel au spus și cei care nu știu, asemenea vorbelor lor.» (﴿كَذَٰلِكَ قَالَ ٱلَّذِينَ لَا يَعْلَمُونَ مِثْلَ قَوْلِهِمْ﴾) (Al-Baqarah 2:113). Cei care nu au o Scriptură au urmat această cale: fiecare grupare o socotește necredincioasă pe cealaltă și tăgăduiește adevărul aflat la ea.

Datoria musulmanului este, așadar, să se ferească de calea evreilor și a creștinilor: tăgăduirea adevărului dacă se află la cineva pe care nu îl iubește. Ura față de o persoană să nu te împingă să respingi adevărul aflat la ea. Asemenea este ceea ce există astăzi: dacă o grupare sau o comunitate îl urăște pe un învățat, îi respinge adevărul. Ura față de acel învățat îi împinge să respingă adevărul aflat la el, să îl ascundă, să îi îndepărteze pe oameni de el și să îi prevină împotriva scrierilor și a înregistrărilor sale, chiar dacă acestea cuprind adevărul. De ce? Din niciun alt motiv decât că nu îl iubesc pe acel om.

Datoria ta, o, musulmanule, este să primești adevărul, chiar dacă se află la cineva pe care nu îl iubești. Dușmăniile personale și poftele sufletului nu trebuie să fie o piedică în primirea adevărului.

Când evreul a venit la Profetul ﷺ și a spus: voi săvârșiți asociere, spuneți „Ce voiește Allah și ce voiește Muḥammad”, el a poruncit să spună: „Ce voiește numai Allah” și să nu spună „Ce voiește Allah și ce voiește Muḥammad”. ³¹ Profetul ﷺ a primit acest adevăr și le-a poruncit companionilor săi să lase greșeala.

Tot astfel, unul dintre învățații evreilor a venit la Profetul ﷺ și a spus: Allah înfășoară cerurile cu dreapta Sa, poartă munții pe un deget și pământurile pe un deget, precum și celelalte pomenite în hadith. Profetul ﷺ a râs până i s-au văzut măselele, adeverind vorbele acestui învățat. ³² Allah a pogorât cuvintele Sale:

Ei nu L-au prețuit pe Allah după cuvenita Sa măsură. Întregul pământ va fi în pumnul Său în Ziua Învierii, iar cerurile vor fi înfășurate în dreapta Sa. Slavă Lui! El este mai presus de ceea ce Îi asociază.

Fiindcă vorbele acestui învățat dintre evrei se potriveau adevărului, Profetul ﷺ le-a primit și s-a bucurat de ele.

Prin urmare, musulmanul trebuie să primească adevărul. Dușmănia personală, scopurile sale sufletești și zvonurile răspândite despre unii dintre oamenii adevărului nu trebuie să îl împingă să respingă ceea ce spune acel învățat. Dimpotrivă, să tragă folos de la el, chiar dacă învățatul nu este drept în purtarea sa și chiar dacă vorbele de mustrare și învinuirile împotriva sa sunt adevărate. Dacă spune un cuvânt adevărat, acesta trebuie primit, nu pentru acea persoană, ci pentru adevăr. Aceasta este datoria. Cei care caută cunoașterea trebuie să urmeze această cale dumnezeiască: primirea adevărului de la oricine îl aduce.