Practicile epocii ignoranței

Chestiunea a patruzeci și una

A-I atribui imperfecțiuni, Slavă Lui, precum a avea un copil, a fi în nevoie și a obosi, în vreme ce îi socotesc pe călugării lor mai presus de unele dintre acestea.

Comentariul

Imperfecțiunile sunt opusul însușirilor desăvârșite. A-I atribui imperfecțiuni lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, înseamnă a știrbi domnia Sa. Un exemplu este să I se atribuie un copil, căci părintele are nevoie de copil, iar acesta îi seamănă. Evreii au spus: „ʿUzayr este fiul lui Allah”, creștinii au spus: „Mesia este fiul lui Allah”, iar politeiștii arabi au spus: „Îngerii sunt fiicele lui Allah.” Și totuși, creștinii îi socotesc pe învățații lor mai presus de a avea copii și soții, fiindcă aceasta este o lipsă în privința lor. Ei nu Îl socotesc pe Allah mai presus de acele lucruri de care îi socotesc mai presus pe călugării lor! Tot astfel, arabii urau să aibă fiice și I le atribuiau lui Allah. Îi atribuiau lui Allah ceea ce urau pentru ei înșiși și socoteau rușine și lipsă.

Ei Îi atribuie lui Allah fiice — Slavă Lui! —, iar lor înșiși ceea ce poftesc.

Se povestește că un învățat musulman a mers cu o scrisoare la unul dintre regii bizantinilor. Când a intrat la el, l-a întrebat: „Cum sunt soția și copiii?” Cei de față s-au mâniat: cum să-i atribuie conducătorului lor o soție și copii?! Atunci el — Allah să aibă milă de el — le-a spus: „Voi îl socotiți pe conducătorul vostru mai presus de a avea soție și copil, dar I le atribuiți lui Allah, Mărețul și Preaînaltul?! Pe El nu Îl socotiți mai presus de acestea?!” Astfel i-a lăsat fără răspuns, i-a învins prin acest argument și i-a făcut să se rușineze peste măsură.