Practicile epocii ignoranței

A doua chestiune

Ei sunt dezbinați în religia lor, după cum spune Preaînaltul: «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (Ar-Rūm 30:32). Tot astfel sunt și în treburile vieții lor și socotesc că aceasta este calea dreaptă. El a venit însă cu unirea în religie, prin cuvintele Sale: «El v-a rânduit din religie ceea ce i-a poruncit lui Nūḥ, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Ibrāhīm, Mūsā și ʿĪsā: Să întemeiați religia și să nu vă dezbinați în ea.» (Ash-Shūrā 42:13). Preaînaltul a spus: «Tu nu ai nimic de-a face cu aceia care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte.» (Al-Anʿām 6:159). Ne-a oprit să le semănăm, prin cuvintele Sale: «Nu fiți precum aceia care s-au dezbinat și au ajuns la neînțelegeri după ce le-au venit dovezile limpezi.» (Āl ʿImrān 3:105). Și ne-a oprit să ne dezbinăm în treburile vieții, prin cuvintele Sale: «Țineți-vă cu toții strâns de funia lui Allah și nu vă dezbinați.» (Āl ʿImrān 3:103).

Comentariul

Aceasta este a doua dintre chestiunile în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de oamenii din Jāhiliyyah: oamenii din Jāhiliyyah erau dezbinați în religia lor și în treburile vieții lor. Însușirea lor era dezbinarea și neînțelegerea, după cum spune El, Slavă Lui, Preaînaltul:

Nu fiți dintre asociaționiști, dintre aceia care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte, fiecare grupare bucurându-se de ceea ce are.

Aceasta este însușirea oamenilor din Jāhiliyyah: evrei, creștini, închinători la idoli și toate celelalte comunități religioase din Jāhiliyyah. Așa erau: dezbinați în religia lor, fiecare având o religie la care chema și căreia îi aparținea. Creștinii chemau la creștinism, iar evreii la iudaism; fiecare dintre cele două comunități o socotea necredincioasă pe cealaltă. Preaînaltul spune:

Evreii spun: Creștinii nu au niciun temei, iar creștinii spun: Evreii nu au niciun temei, cu toate că ei citesc Scriptura. Tot astfel au spus și cei care nu știu.

Cei care nu știu sunt asociaționiștii, fiindcă ei nu au nicio Scriptură și nicio religie revelată. Și ei se socoteau necredincioși unii pe alții și se împotriveau unii altora.

Allah va judeca între ei, în Ziua Învierii, în privința celor asupra cărora nu se înțelegeau.

Adică Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, arată cine urmează adevărul și cine urmează falsitatea. Religia lui Allah este una, după cum spune Preaînaltul:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

Și spune:

O, oameni! Adorați-L pe Domnul vostru, Cel care v-a creat pe voi și pe cei dinaintea voastră, ca să aveți teamă de El.

Religia lui Allah este, așadar, una pentru toate făpturile: evrei, creștini, închinători la idoli, arabi și nearabi. Religia lui Allah este una: adorarea numai a Lui, fără a-I asocia nimic. Însă aceștia și-au dezbinat religia, iar fiecare grupare a ajuns să aibă o religie deosebită de a celeilalte. Evreii înșiși erau dezbinați între ei, iar creștinii erau dezbinați: erau împărțiți în grupări și sunt dezbinați până astăzi.

Tot astfel, arabii închinători la idoli erau dezbinați în adorarea lor. Unii adorau soarele, alții luna, alții idolii, alții îngerii, alții pe apropiații lui Allah și pe cei drepți, iar alții copacii și pietrele.

Aceasta era starea oamenilor din Jāhiliyyah, atât a celor care aveau o Scriptură, cât și a celor fără Scriptură: nu îi unea nicio religie și erau împărțiți în tabere. «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (﴿كُلُّ حِزْبٍۭ بِمَا لَدَيْهِمْ فَرِحُونَ﴾) (Ar-Rūm 30:32). Faptul că omul se bucură de falsitatea pe care o urmează întregește pedeapsa și încercarea sa. Ar fi trebuit să se întâmple tocmai invers: omul să se teamă de rătăcire, de abatere și de pieire. Însă aceștia făceau contrariul: «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (﴿كُلُّ حِزْبٍۭ بِمَا لَدَيْهِمْ فَرِحُونَ﴾) (Ar-Rūm 30:32), fără să cerceteze dacă ceea ce urmează este adevăr sau falsitate. Pentru ei conta să fie credința părinților, a strămoșilor, a poporului și a neamului lor; nu îi preocupa adevărul sau falsitatea. Aceasta ține de încercare și de punerea la probă. Când omul se bucură de falsitate, aceasta este o pedeapsă, fiindcă, dacă se bucură de ea, nu o va părăsi.

Aceasta este însușirea oamenilor din Jāhiliyyah. Allah, Mărețul și Preaînaltul, ne-a oprit de la aceasta, spunând:

Nu fiți dintre asociaționiști, dintre aceia care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte.

Preaînaltul spune și:

Tu nu ai nimic de-a face cu aceia care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte. Treaba lor ține numai de Allah; apoi El le va vesti ceea ce făceau.

Și i-a revelat Trimisului Său:

El v-a rânduit din religie ceea ce i-a poruncit lui Nūḥ, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Ibrāhīm, Mūsā și ʿĪsā: Să întemeiați religia și să nu vă dezbinați în ea.

Aceasta este ceea ce a rânduit Allah: întemeierea religiei care este religia lui Nūḥ, Ibrāhīm, Mūsā, ʿĪsā și Muḥammad — Allah să-i binecuvânteze și să le dăruiască pace tuturor. Ea este religia tuturor profeților, însă i-a pomenit pe aceștia fiindcă sunt cei mai de seamă trimiși și cei înzestrați cu hotărâre statornică. Cei cinci — Nūḥ, Ibrāhīm, Mūsā, ʿĪsā și Muḥammad, Allah să-i binecuvânteze și să le dăruiască pace — sunt trimișii înzestrați cu hotărâre statornică și cei mai de seamă dintre trimiși. Allah a luat legământul de la toți trimișii, iar în mod deosebit de la aceștia cinci. Preaînaltul spune:

Adu-ți aminte când am luat legământul profeților: de la tine, de la Nūḥ, Ibrāhīm, Mūsā și ʿĪsā, fiul lui Maryam; am luat de la ei un legământ solemn.

Religia tuturor trimișilor este una: adorarea numai a lui Allah, fără a-I asocia nimic. Aceasta este religia tuturor trimișilor în general, și a celor cinci în mod deosebit. Ea nu îngăduie neînțelegerea și dezbinarea: nu trebuie ca fiecare să aibă o religie și fiecare grupare o religie, ci religia tuturor este una: religia lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, pentru toate făpturile.

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

Religia tuturor făpturilor, djinni și oameni, trebuie să fie una: tawḥīd, adorarea numai a lui Allah, Mărețul și Preaînaltul. El a lămurit adorarea prin glasul trimișilor și nu a lăsat-o la latitudinea oamenilor, ci ne-a pogorât o Carte, ne-a trimis trimiși și a spus: aceasta este religia și aceasta este adorarea. Adorarea se întemeiază numai pe revelație, iar religia se întemeiază numai pe revelație. Oamenii nu au dreptul să își rânduiască religii; acest drept Îi aparține lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul: El este Cel care rânduiește religia.

Sau au ei asociați care le-au rânduit din religie ceea ce Allah nu a îngăduit?

Aceasta este o dezaprobare din partea Lui, Slavă Lui, Preaînaltul. Religia este ceea ce Allah a rânduit, a pogorât în Cărțile Sale și a făcut cunoscut prin glasul trimișilor Săi — pacea și binecuvântările fie asupra lor. Ea se întemeiază, așadar, numai pe revelație. Trimișii sunt doar cei care transmit de la Allah, Mărețul și Preaînaltul: ei transmit ceea ce Allah a rânduit pentru robii Săi. Aceasta este menirea trimișilor — pacea și binecuvântările fie asupra lor. Și ei Îl adoră potrivit acestei religii, asemenea celorlalți; sunt robi care Îl adoră pe Allah, Mărețul și Preaînaltul, prin această religie pe care El a rânduit-o pentru ei și pentru comunitățile lor.

El, Slavă Lui, Preaînaltul, spune:

Nu fiți precum aceia care s-au dezbinat și au ajuns la neînțelegeri după ce le-au venit dovezile limpezi. Aceia vor avea parte de o pedeapsă cumplită.

Aceasta este o oprire pentru noi de a fi asemenea oamenilor din Jāhiliyyah, care s-au dezbinat în religia lor și au ajuns la neînțelegeri. Aceasta nu s-a întâmplat din neștiință, ci din urmarea poftelor: «După ce le-au venit dovezile limpezi.» (﴿مِنۢ بَعْدِ مَا جَآءَهُمُ ٱلْبَيِّنَـٰتُ﴾) Au părăsit dovezile limpezi și au urmat poftele. Ceea ce i-a împins la această dezbinare a fost urmarea poftelor — să ne ferească Allah! Și-au luat propriile pofte drept dumnezei în afara lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Allah, Mărețul și Preaînaltul, nu i-a lăsat nimănui nicio scuză: a trimis trimișii și a pogorât Cărțile.

Am spus: Coborâți cu toții din el! Dacă vă va veni de la Mine o călăuzire, cei care vor urma călăuzirea Mea nu vor avea nicio teamă și nu se vor întrista. Iar aceia care nu cred și tăgăduiesc semnele Noastre vor fi locuitorii Focului și vor rămâne în el veșnic.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, nu i-a lăsat pe oameni de izbeliște. De când l-a coborât pe Ādam pe pământ, nu i-a lăsat pe oameni fără religie și fără profet. Dimpotrivă, El, Mărețul și Preaînaltul, a trimis mereu trimiși, unul după altul, le-a rânduit oamenilor religia și le-a lămurit-o, până când șirul trimișilor s-a încheiat cu Muḥammad ﷺ. Religia lui nu va fi abrogată până la venirea Ceasului, iar izvorul ei este Cartea și Sunnah. Nu a existat niciun timp în care să nu fi fost o religie de la Allah, Mărețul și Preaînaltul, adusă de trimiși.

Nu a fost nicio comunitate în care să nu fi trecut un prevenitor.

Trimiși vestitori de bine și prevenitori, pentru ca oamenii să nu mai aibă nicio scuză înaintea lui Allah după venirea trimișilor.

Nimeni nu mai are vreo scuză.

Ca să nu spuneți: Nu ne-a venit niciun vestitor de bine și niciun prevenitor. Iată că v-a venit un vestitor de bine și un prevenitor.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, a adus astfel dovada împotriva făpturilor.

Însă oamenii din Jāhiliyyah s-au împotrivit celor aduse de trimiși, nu din neștiință, ci din îndărătnicie și din urmarea poftelor. Aceasta îi privește în mod deosebit pe evrei și pe creștini, care cunoșteau aceste lucruri. De aceea Allah i-a numit oamenii Scripturii, spre mustrarea lor: sunt oameni ai Scripturii și ai cunoașterii și, cu toate acestea, se împotrivesc poruncii lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, și își urmează poftele. Allah a oprit această comunitate să urmeze această cale a oamenilor din Jāhiliyyah și i-a poruncit să se țină de religia pe care i-a pogorât-o Trimisului Său ﷺ, cea urmată de companionii Trimisului ﷺ și de califii săi drept călăuziți. Aceasta este religia de care comunitatea trebuie să se țină până la venirea Ceasului. Dacă au vreo neînțelegere, să se întoarcă în acea privință la Carte și la Sunnah:

Dacă vă aflați în neînțelegere asupra unui lucru, aduceți-l înaintea lui Allah și a Trimisului, dacă voi credeți în Allah și în Ziua de Apoi.

Neînțelegerea ține de firea omenească. Însă Allah, Mărețul și Preaînaltul, ne-a îndrumat către Carte și Sunnah: când nu ne înțelegem și nu știm care dintre noi are dreptate, ne întoarcem la Carte și la Sunnah. Primim ceea ce Cartea și Sunnah arată că este adevărat și lăsăm ceea ce ele arată că nu este adevărat, fiindcă scopul nostru este să urmăm adevărul, nu să ne apărăm părerile ori să îi preamărim pe părinți, pe strămoși sau pe șeici. Nu aceasta este purtarea musulmanilor. Adevărul este ceea ce caută credinciosul; oriunde îl găsește, îl primește. Scopul este adevărul.

Dacă voi credeți în Allah și în Ziua de Apoi. Aceasta este mai bine

decât să rămâneți în neînțelegere, «și mai bună este urmarea.» (﴿وَأَحْسَنُ تَأْوِيلًا﴾) (An-Nisāʾ 4:59), adică mai bun este sfârșitul. Aceasta ține de îndurarea lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, față de noi: El a păstrat printre noi ceea ce înlătură neînțelegerea și arată adevărul: Cartea Sa. De aceea a spus: «Țineți-vă strâns de funia lui Allah» (﴿وَٱعْتَصِمُوا۟ بِحَبْلِ ٱللَّهِ﴾) (Āl ʿImrān 3:103), adică de Coran, «cu toții» (﴿جَمِيعًا﴾) — nu numai unii dintre voi, ci cu toții, adică toate făpturile în general și această comunitate în mod deosebit.

Și nu vă dezbinați! Aduceți-vă aminte de binefacerea lui Allah asupra voastră: erați dușmani, iar El v-a unit inimile și, prin binefacerea Sa, ați devenit frați. Erați pe marginea unei gropi de Foc, iar El v-a izbăvit de ea.

«Pe marginea unei gropi de Foc» (﴿شَفَا حُفْرَةٍ مِّنَ ٱلنَّارِ﴾) — religia din Jāhiliyyah. «Iar El v-a izbăvit de ea» (﴿فَأَنقَذَكُم مِّنْهَا﴾) (Āl ʿImrān 3:103): v-a izbăvit prin Islam și prin acest Coran. Fiți, așadar, recunoscători pentru binefacerea lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul. A te ține strâns de funia lui Allah înseamnă a te ține strâns de Carte, fiindcă ea este funia întinsă de Allah: cel care se ține de ea este salvat, iar cel care îi dă drumul piere.

Iată ce ne-a povestit despre starea oamenilor din Jāhiliyyah: ei

și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte, fiecare grupare bucurându-se de ceea ce are.

Apoi ne-a oprit de la aceasta: ne-a oprit să le semănăm. După aceea ne-a poruncit să ne ținem strâns de Cartea Sa, care ne apără de neînțelegere, de ceartă și de pieire. Nu există izbăvire decât ținându-ne strâns de Cartea lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, și de Sunnah Trimisului Său ﷺ.

Țineți-vă cu toții strâns de funia lui Allah și nu vă dezbinați.

Oamenii din Jāhiliyyah erau, așadar, dezbinați în religia lor, după cum spune Preaînaltul: «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (﴿كُلُّ حِزْبٍۭ بِمَا لَدَيْهِمْ فَرِحُونَ﴾) (Ar-Rūm 30:32). Se bucurau de doctrina lor, chiar dacă era falsă. Erau, tot astfel, dezbinați și în treburile vieții lor, fiindcă acela care își pierde religia își pierde și buna rânduială a vieții. În treburile vieții lor erau, așadar, dezbinați și nu îi unea nicio comunitate. Fiecare trib se conducea singur și fiecare trib socotea îngăduit sângele și averile celuilalt.

Aceasta era starea arabilor înainte de trimiterea Trimisului ﷺ. Când și-au pierdut religia, și-au pierdut și buna rânduială a vieții. Teama, neliniștea și foamea îi însoțeau mereu. Jāhiliyyah era plină de războaie, de incursiuni și de răzbunări; chiar și frații se luptau între ei în Jāhiliyyah. Al-Aws și Al-Khazraj din Medina erau frați după obârșie, un singur trib qaḥṭānit. Însă între ei a izbucnit un război nimicitor, care a durat peste o sută de ani și pe care îl numeau „războiul de la Buʿāth”, între Al-Aws și Al-Khazraj. Evreii îi ațâțau. Când Allah l-a trimis pe Profetul Său Muḥammad ﷺ, iar el a emigrat la Medina, Allah i-a unit prin el. Războaiele s-au stins, musulmanii au devenit frați și s-au unit alături de Trimisul ﷺ. Aceasta este binefacerea pe care Allah le-a amintit-o:

Aduceți-vă aminte de binefacerea lui Allah asupra voastră: erați dușmani, iar El v-a unit inimile și, prin binefacerea Sa, ați devenit frați.

Allah le-a unit inimile prin Islam, războaiele dintre ei s-au stins și viața lor s-a îndreptat. Tot astfel, când celelalte triburi arabe au intrat în Islam, viața lor s-a îndreptat odată cu îndreptarea religiei. Sângele și averile le-au fost în siguranță și au început să străbată pământul fără teamă. Arabul îl întâlnea pe un alt arab, din oricare trib, fără să îi facă vreun rău. Dimpotrivă, între ei a domnit iubirea și s-au înfrățit în religia lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul.

Cuvintele Sale:

Tu nu ai nimic de-a face cu aceia care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte.

sunt o dezicere de cei care și-au dezbinat religia și s-au împărțit în secte, adică în tabere. Ceea ce se cere este ca religia să fie una și oamenii să fie o singură comunitate întemeiată pe religie. Aceasta este ceea ce a poruncit Allah, Slavă Lui, Preaînaltul. Pe cel care este astfel Trimisul ﷺ îl susține și îi este ocrotitor. Dar de cel care își dezbină religia, stăruie în neînțelegere și în calea oamenilor din Jāhiliyyah, Trimisul se dezice.

Rămâne să cunoaștem natura deosebirilor de păreri, sau a neînțelegerii, în chestiunile de jurisprudență. Deosebirile există și astăzi în chestiunile de jurisprudență. Oare acestea fac parte din neînțelegerile condamnate?

Spunem: deosebirile sunt de două feluri:

Primul fel: deosebirea în religie, precum deosebirea în adorare și în credință. Aceasta este o deosebire condamnată și interzisă, fiindcă religia nu este un domeniu al efortului de interpretare și nici al părerilor. Religia se întemeiază numai pe revelație, iar credința se întemeiază numai pe revelație; în această privință nu este loc pentru efort de interpretare. Trebuie să ne ținem de religia și de credința pe care Allah ni le-a rânduit, fără să intervenim cu părerile și cu interpretările noastre. Tot astfel, adorarea se întemeiază numai pe revelație: ceea ce ne este adus cu o dovadă punem în practică, iar ceea ce nu are nicio dovadă este o inovație pe care trebuie să o lăsăm. Aceasta, potrivit hadithului: „Ceea ce introduce cineva în această rânduială a noastră, fără să facă parte din ea, este respins.” ¹² Și potrivit hadithului: „Feriți-vă de lucrurile nou introduse, fiindcă orice lucru nou introdus este o inovație, orice inovație este o rătăcire și orice rătăcire este în Foc.” ¹³ În chestiunile credinței, ale adorării și ale religiei în general nu este, așadar, loc pentru neînțelegere. În acestea se urmează textele Cărții și ale Sunnei și ceea ce au urmat predecesorii acestei comunități.

Al doilea fel: deosebirea în ceea ce îngăduie o părere sau un efort de interpretare dintre chestiunile de jurisprudență, precum deducerea hotărârilor din dovezi. Aici apar deosebiri, fiindcă puterea oamenilor de a deduce din texte este diferită. Chestiunile în care există consens sunt bine determinate și nu este îngăduită împotrivirea față de ele. Însă în chestiunile în care nu există consens și care îngăduie efortul de interpretare, Allah, Mărețul și Preaînaltul, i-a dat fiecărui învățat după puterea de înțelegere cu care l-a înzestrat și după textele care i-au ajuns la cunoștință. Efortul de interpretare este legiferat în acestea. Un asemenea efort a existat și în vremea lui ﷺ, după cum se știe. Aceasta este, așadar, o deosebire în efortul de interpretare, nu o deosebire în credință și nici în religie, ci o deosebire în chestiunile de jurisprudență. Oamenii făceau efort de interpretare și aveau păreri diferite în vremea Profetului ﷺ. Acest efort de interpretare este de două feluri:

Unul este acela în care dovada se arată de partea uneia dintre cele două păreri. Atunci trebuie primită părerea susținută de dovadă și lăsată cea care nu este susținută de ea. Părerile juriștilor se cântăresc în lumina dovezii: ceea ce este arătat de dovadă trebuie primit, iar ceea ce i se împotrivește trebuie lăsat. Învățatul care depune efort de interpretare, dar nu a ajuns la ceea ce este corect și s-a împotrivit dovezii, trebuie să primească adevărul și să revină la ceea ce este corect. Nu îi este îngăduit să stăruie în interpretarea greșită și nici nouă nu ne este îngăduit să îl urmăm în ea. Imamii ne îndeamnă la aceasta și spun: cântăriți vorbele noastre în lumina Cărții și a Sunnei. Imamul Abū Ḥanīfah — Allah să aibă milă de el — spune: „Dacă vine un hadith de la Trimisul ﷺ, îl primim cu cea mai mare cinstire. Dacă vine o relatare de la companionii Trimisului lui Allah ﷺ, o primim cu cea mai mare cinstire. Iar dacă vine o relatare de la urmașii companionilor, noi suntem oameni și ei sunt oameni.” Acestea sunt cuvintele imamului Abū Ḥanīfah, cel dintâi dintre cei patru imami.

Imamul Mālik — Allah să aibă milă de el — spune: „Fiecare dintre noi poate respinge spusele altuia, iar propriile sale spuse pot fi respinse, în afară de ale celui din acest mormânt”, adică Trimisul lui Allah ﷺ. El mai spune — Allah să aibă milă de el: „Oare de fiecare dată când vine la noi un om mai iscusit în dispută decât altul, lăsăm ceea ce Jibrīl i-a adus lui Muḥammad pentru disputele acestora?!” Acestea sunt cuvintele imamului Mālik — Allah să aibă milă de el.

El spune și — Allah să aibă milă de el: „Sfârșitul acestei comunități nu se va îndrepta decât prin ceea ce i-a îndreptat începutul.” Ce anume i-a îndreptat începutul? Cartea și Sunnah. Acestea sunt cuvintele imamului Mālik — Allah să aibă milă de el.

Imamul Ash-Shāfiʿī — Allah să aibă milă de el — spune: „Musulmanii sunt de acord că aceluia căruia i-a devenit limpede Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ nu îi este îngăduit să o lase pentru vorba nimănui.” El spune și — Allah să aibă milă de el: „Dacă vorba mea se împotrivește cuvântului Trimisului lui Allah ﷺ, lăsați deoparte vorba mea.” Și spune — Allah să aibă milă de el: „Dacă hadithul este autentic, aceasta este școala mea.” Acestea sunt cuvintele lui Ash-Shāfiʿī — Allah să aibă milă de el. ¹⁴

Imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el — spune: Mă mir de niște oameni care cunosc lanțul de transmitere și autenticitatea lui, dar merg la părerea lui Sufyān! Allah Preaînaltul spune:

Să se păzească aceia care se împotrivesc poruncii lui, ca nu cumva să îi lovească o încercare sau să îi lovească o pedeapsă dureroasă.

Știi ce este încercarea? Încercarea este asocierea. Poate că, dacă respinge ceva din cuvântul lui — adică al Trimisului lui Allah ﷺ —, se va strecura în inima sa o abatere și va pieri.

Acestea sunt, așadar, vorbele imamilor care au depus efort de interpretare. Ei au făcut aceasta având cunoașterea și pregătirea necesare, însă nu și-au pretins infailibilitatea. Dimpotrivă, au îndemnat să fie primite din vorbele lor cele care sunt în acord cu dovada. Hanbalitul trebuie, dacă vede că dovada este de partea șafiitului, să primească părerea șafiitului. Șafiitul trebuie, dacă vede că dovada este de partea hanafitului, să primească părerea hanafitului. Mālikitul trebuie, dacă vede că dovada este de partea hanbalitului, să primească părerea hanbalitului. Scopul este urmarea dovezii, nu vorba unuia sau a altuia. Ei nu se leagă orbește de imamii lor, ci se țin numai de dovadă. Iată că Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah, imamul Ibn al-Qayyim și imamul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb poruncesc cu toții aceasta și spun: cercetați vorbele învățaților și primiți ceea ce este susținut de dovadă. Cuvintele lor despre aceasta sunt cunoscute din cărțile lor.

Aceasta este calea oamenilor Sunnei și ai comunității: fără partizanat orb. Însă aceasta nu înseamnă să respingem și să părăsim școlile de jurisprudență. Dimpotrivă, ne folosim de școli și de jurisprudența imamilor, fiindcă acestea sunt o mare bogăție. Urmăm însă dovada: primim părerea celui care are dovada de partea sa. Aceasta este datoria.

Cel care nu cunoaște dovada îi întreabă pe oamenii cunoașterii. Preaînaltul spune:

Întrebați-i pe oamenii cunoașterii dacă voi nu știți.

Aceasta, fiindcă vrei să fii dezlegat de răspundere. Dacă știi, laudă lui Allah, primește dovada. Iar dacă nu știi, îi întrebi pe oamenii cunoașterii. Aceasta este datoria.

Al doilea dintre aceste feluri de efort de interpretare în jurisprudență este acela în care nu s-a arătat o dovadă în sprijinul uneia dintre cele două păreri, ci amândouă sunt posibile. În aceste chestiuni de interpretare nu se cuvine mustrarea, atât timp cât dovada nu a arătat că una este mai puternică decât cealaltă. Nu este, așadar, mustrat cel care primește una dintre păreri, cu condiția să nu fie mânat de partizanat orb sau de urmarea poftelor, ci să caute adevărul. De aceea hanbalitul nu îl mustră pe șafiit, iar șafiitul nu îl mustră pe mālikit. Cei patru imami și urmașii lor sunt frați de-a lungul vremii, laudă lui Allah. Nu s-au ivit între ei dușmănii și nici resentimente. Dacă s-a ivit ceva de acest fel, a fost doar din partea unora dintre cei stăpâniți de partizanat orb, de care nu se ține seama. Însă între cei mai mulți dintre adepții celor patru școli — laudă lui Allah — nu există dușmănie, dezbinare sau resentimente. Ei se căsătoresc unii cu alții, se roagă unii în spatele altora, își dau salutul și se înfrățesc, cu toate că au păreri diferite în unele chestiuni care îngăduie efortul de interpretare și în care nu s-a arătat că unele păreri sunt mai puternice decât altele. De aici au rostit cunoscutele cuvinte: „Nu se cuvine mustrarea în chestiunile care îngăduie efortul de interpretare.”

Dacă locuitorii unei țări urmează una dintre aceste păreri rezultate din efortul de interpretare, împotriva căreia nu s-a arătat nimic și căreia nu i s-a opus nicio dovadă, fiind uniți asupra uneia dintre aceste păreri de jurisprudență, nimănui nu îi este îngăduit să le destrame această unire. Dimpotrivă, se cuvine înțelegerea și evitarea dezbinării.