Practicile epocii ignoranței

Prima chestiune

Ei își împlineau adorarea asociindu-i pe cei drepți lui Allah în rugă și în adorare. Căutau mijlocirea lor la Allah, socotind că Allah iubește aceasta și că și cei drepți o iubesc. Preaînaltul spune: «Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate face nici rău, nici bine și spun: Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.» (Yūnus 10:18). «Iar cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah cât mai mult.» (Az-Zumar 39:3).

Aceasta este cea mai însemnată chestiune în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de ei. El a venit cu sinceritatea în adorare și a vestit că aceasta este religia lui Allah cu care au fost trimiși toți trimișii, că nu sunt primite decât faptele sincere și că celui care săvârșește ceea ce ei socoteau bun Allah i-a interzis Paradisul, iar lăcașul său este Focul. Aceasta este chestiunea pentru care oamenii s-au despărțit în credincioși și necredincioși, în privința căreia s-a ivit dușmănia și pentru care a fost legiferat jihadul. Preaînaltul spune: «Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.» (Al-Anfāl 8:39).

Comentariul

Preaînaltul spune:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

Adorarea este dreptul lui Allah, Mărețul și Preaînaltul. Nu este îngăduit ca altcineva să fie adorat alături de El, oricine ar fi acela. Oamenii epocii ignoranței au răsturnat această rânduială: au părăsit adorarea lui Allah, pentru care fuseseră creați, și au adorat în afara lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, idoli, copaci, pietre, djinni, îngeri, apropiați ai lui Allah și oameni drepți. Au îndreptat astfel adorarea către altcineva decât Allah Atotputernicul și Mărețul. Unii nu Îl adoră deloc pe Allah: sunt necredincioșii dintre atei și materialiști. Alții Îl adoră pe Allah, dar adoră și pe altcineva alături de El. Hotărârea este aceeași: cel care adoră pe altcineva alături de Allah este asemenea celui care nu Îl adoră deloc, fiindcă adorarea sa este lipsită de valoare, iar Allah nu acceptă asocierea. Totodată, fapta trebuie să fie în acord cu ceea ce a legiferat Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. Allah nu primește fapta care cuprinde o inovație, așa cum nu primește fapta care cuprinde asociere. Așadar, cele mai grave practici ale epocii ignoranței sunt asocierea de parteneri lui Allah Atotputernicul și Mărețul și introducerea inovațiilor.

Șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a început cu această chestiune fiindcă este cea mai primejdioasă dintre practicile epocii ignoranței și fiindcă ea este prima pe care Trimisul ﷺ a respins-o, chemându-i pe oameni să o părăsească. Trimisul a început, asemenea celorlalți trimiși, prin a porunci ca adorarea să-I fie consacrată numai lui Allah Atotputernicul și Mărețul și să fie părăsită adorarea oricui altcuiva. Cu aceasta începea chemarea trimișilor, fiindcă ea este temelia pe care se clădesc celelalte. Dacă temelia este stricată, celelalte nu aduc folos. Nici rugăciunea, nici postul, nici pelerinajul, nici milosteniile și nici celelalte acte de adorare nu aduc folos. Dacă temelia este stricată și monoteismul lipsește, celelalte fapte nu aduc folos fiindcă asocierea le strică și le anulează.

În epoca ignoranței, oamenii Îl adorau pe Allah, dar adorau și multe alte lucruri. Între acestea se afla adorarea apropiaților lui Allah și a celor drepți, așa cum s-a întâmplat cu neamul lui Nūḥ, când a întrecut măsura în privința oamenilor drepți Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq și Nasr. Le-au adorat mormintele în afara lui Allah Atotputernicul și Mărețul, sub pretextul că erau drepți, că îi apropiau de Allah și că erau mijlocitori la El. Oamenii epocii ignoranței au urmat aceeași cale: îi adorau pe apropiații lui Allah, pe cei drepți și pe îngeri și spuneau: «Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah cât mai mult.» (﴿مَا نَعْبُدُهُمْ إِلَّا لِيُقَرِّبُونَآ إِلَى ٱللَّهِ زُلْفَىٰٓ﴾) Spuneau: «Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.» (﴿هَـٰٓؤُلَآءِ شُفَعَـٰٓؤُنَا عِندَ ٱللَّهِ﴾) Nu spuneau că aceștia ar fi asociații lui Allah, ci spuneau: «Sunt robii lui Allah, care mijlocesc pentru noi la Allah, intervin pentru noi și ne apropie de El cât mai mult.» Nu își numeau fapta asociere, fiindcă Satana le înfrumusețase ideea că aceasta nu este asociere, ci căutarea apropierii de Allah prin cei drepți și cererea mijlocirii lor. Însă ceea ce contează nu sunt denumirile, ci realitatea lucrurilor. Aceasta este asociere, chiar dacă o numesc căutare a mijlocirii și a apropierii. Ea rămâne asociere, fiindcă denumirile nu schimbă realitatea. Allah nu acceptă ca cineva să-I fie asociat în adorare. Preaînaltul spune:

Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte drepte și să nu-I asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.

Preaînaltul spune:

Adoră-L pe Allah, consacrându-I Lui religia cu sinceritate.

Și spune:

Nu li s-a poruncit decât să-L adore pe Allah, consacrându-I Lui religia cu sinceritate.

Și spune:

Chemați-L pe Allah, consacrându-I Lui religia cu sinceritate.

Adorarea nu aduce folos decât dacă este însoțită de sinceritate și de urmarea Trimisului ﷺ.

Aceasta este cea mai gravă dintre practicile epocii ignoranței: adorarea apropiaților lui Allah și a celor drepți, dintre cei morți și cei absenți, cererea izbăvirii de la ei, căutarea ocrotirii lor și cererea împlinirii nevoilor de la ei, întocmai cum fac astăzi adoratorii mormintelor. Adorarea mausoleelor, căutarea apropierii de cei morți, invocarea lor în afara lui Allah și cererea izbăvirii de la ei sunt ceea ce urmau oamenii epocii ignoranței. Preaînaltul spune:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate face nici rău, nici bine și spun: Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.

Același lucru se întâmplă acum. Dacă se discută cu acești adoratori ai mormintelor și li se interzice adorarea lor, ei spun: «Noi nu adorăm mormintele, fiindcă adorarea Îi aparține lui Allah. Aceștia sunt însă intermediari între noi și Allah și mijlocitori pentru noi la El.» Aceasta este întocmai ceea ce Allah a condamnat la oamenii epocii ignoranței:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate face nici rău, nici bine și spun: Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.

Și spune:

Iar cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah cât mai mult.

Nu îi adorau fiindcă îi socoteau părtași lui Allah în creație, în dăruirea mijloacelor de trai, în darea vieții și a morții. Recunoșteau că acestea Îi aparțin lui Allah. Îi adorau numai pentru a-i apropia de Allah cât mai mult și spuneau: «Noi suntem robi păcătoși, iar aceștia sunt oameni drepți, care au trecere la Allah. Vrem să mijlocească pentru noi la Allah, ca să ne fie primite căința și adorarea.» Așa le-au înfrumusețat aceasta diavolii dintre oameni și djinni. Este de mirare că citesc Coranul și trec pe lângă aceste versete fără să ia aminte la ele, apoi continuă să adore mormintele, deși aceasta este o faptă a epocii ignoranței. Nu au cunoscut ceea ce urmau oamenii acelei epoci și nu au știut că aceasta se numără printre practicile ei. Acesta este rodul necunoașterii practicilor epocii ignoranței.

Apoi șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a spus: «Aceasta este cea mai însemnată chestiune în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de ei. El a venit cu sinceritatea în adorare și a vestit că aceasta este religia lui Allah cu care au fost trimiși toți trimișii, că nu sunt primite decât faptele sincere și că celui care săvârșește ceea ce ei socoteau bun Allah i-a interzis Paradisul, iar lăcașul său este Focul. Aceasta este chestiunea pentru care oamenii s-au despărțit în musulmani și necredincioși, în privința căreia s-a ivit dușmănia și pentru care a fost legiferat jihadul.» Allah Preaînaltul spune:

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.

Are Allah Atotputernicul și Mărețul nevoie să fie pus un intermediar între El și rob? Allah, Mărețul și Preaînaltul, este Apropiat și răspunde; aude și vede, are milă și primește căința robilor Săi. Nu ne-a poruncit să luăm intermediari în rugă, ci să-L chemăm direct:

Chemați-L pe Allah, consacrându-I Lui religia cu sinceritate.

Domnul vostru a spus: Chemați-Mă și vă voi răspunde! Cei care se socotesc prea mari pentru a Mă adora vor intra în Gheena umiliți.

Allah ne-a poruncit să-L chemăm direct și nu ne-a poruncit să luăm intermediari între noi și El.

Aceasta este cea mai însemnată chestiune în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de ei: asocierea. Când Allah l-a trimis către oameni, el ﷺ a început prin chemarea la monoteism și prin respingerea asocierii de parteneri lui Allah Atotputernicul și Mărețul. El ﷺ spunea: «Spuneți: Nu există altă divinitate în afara lui Allah, și veți izbândi!» ⁷ Și spunea: «Mi s-a poruncit să lupt împotriva oamenilor până când spun: Nu există altă divinitate în afara lui Allah. Dacă o spun, își pun la adăpost față de mine sângele și averile.» ⁸ El ﷺ mergea la ei în adunările și în locuințele lor, precum și în zilele pelerinajului, și îi chema la monoteism. Mergea în diferite locuri, așa cum a mers și la aṭ-Ṭāʾif pentru a-i chema la monoteism. Consacrarea adorării numai lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, a fost primul lucru cu care a început ﷺ, fiindcă aceasta este temelia. Tot astfel, cei care cheamă la religie trebuie să acorde atenție acestui lucru și să facă din chemarea la monoteism cea mai însemnată parte a chemării lor.

El ﷺ a venit cu sinceritatea în adorare: adorarea să-I fie consacrată numai lui Allah Atotputernicul și Mărețul și să fie părăsită adorarea oricui altcuiva, dintre apropiații lui Allah, cei drepți sau alții. Aceasta este religia trimișilor. Preaînaltul spune:

Nu am trimis înaintea ta vreun trimis fără să-i revelăm: Nu există altă divinitate în afara Mea, așadar adorați-Mă!

Preaînaltul mai spune:

Am trimis în fiecare comunitate un trimis: Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!

Aceasta este calea trimișilor — binecuvântările și pacea fie asupra lor! —: chemarea la adorarea lui Allah și la părăsirea adorării altcuiva. Celelalte îndreptări vin în urma acesteia.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, nu primește decât faptele săvârșite numai pentru Fața Sa, fără asociere. Totodată, fapta trebuie să fie în acord cu ceea ce a legiferat Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. Allah nu primește fapta care cuprinde o inovație și nici pe cea care cuprinde asociere. Preaînaltul spune:

Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte drepte și să nu-I asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.

Preaînaltul mai spune:

Adorați-L pe Allah și nu-I asociați nimic!

El nu S-a mărginit la porunca de a-L adora, ci a interzis și asocierea, fiindcă adorarea lui Allah nu este primită dacă în ea există asociere. Respingerea lui ṭāghūt este pomenită înaintea credinței în Allah:

Cel care îl respinge pe ṭāghūt și crede în Allah s-a prins de toarta cea mai trainică, ce nu se rupe.

Acesta este înțelesul mărturisirii «Nu există altă divinitate în afara lui Allah». Ea este alcătuită dintr-o negare și o afirmare: negarea asocierii și afirmarea monoteismului. «Nu există altă divinitate» înseamnă respingerea tuturor celor adorați, iar «în afara lui Allah» afirmă adorarea numai a lui Allah. Allah nu primește decât faptele săvârșite numai pentru Fața Sa. Nu primește fapta care cuprinde o inovație și se împotrivește căii Trimisului ﷺ. El ﷺ a spus: «Celui care săvârșește o faptă ce nu urmează rânduiala noastră i se respinge acea faptă.» ⁹ Într-o altă versiune: «Ceea ce introduce cineva în această rânduială a noastră, fără să facă parte din ea, este respins.» ¹⁰ De aceea, învățații au spus că o faptă nu este primită decât cu două condiții. Prima condiție: sinceritatea față de Allah Atotputernicul și Mărețul. A doua condiție: urmarea Trimisului ﷺ. Dacă una dintre cele două condiții lipsește, fapta nu este primită și nu este o faptă dreaptă.

El, Mărețul și Preaînaltul, a vestit că aceluia care adoră ceea ce i se pare bun — idoli, apropiați ai lui Allah, copaci, pietre sau morminte — fără să se întoarcă în privința adorării la Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului Său ﷺ, sprijinindu-se doar pe ceea ce socotește bun ori pe ceea ce îi dorește sufletul, chiar dacă se împotrivește Coranului și Sunnei, Allah i-a interzis Paradisul, iar lăcașul său este Focul. Preaînaltul spune:

Celui care Îi asociază parteneri lui Allah, Allah i-a interzis Paradisul, iar lăcașul său este Focul.

Adică i-a oprit cu desăvârșire intrarea în Paradis. În limbă, taḥrīm înseamnă oprire. Celui care Îi asociază parteneri lui Allah îi este oprită cu desăvârșire intrarea în Paradis, nu are nicio nădejde de a intra în el, iar lăcașul său este Focul. Acesta este sfârșitul asocierii de parteneri lui Allah Atotputernicul și Mărețul, chiar dacă oamenii spun:

Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah cât mai mult.

Dacă mor în această stare fără să se căiască, Allah le interzice Paradisul și face din Foc lăcașul lor pentru totdeauna. Cel care își dorește izbăvirea să ia aminte la aceasta și să nu stăruie în practicile epocii ignoranței, nici în această privință, nici în altele.

Spusele sale — fie ca Allah să aibă milă de el! —: «Aceasta este chestiunea pentru care oamenii s-au despărțit în musulmani și necredincioși» se referă la monoteism și asociere. Unii l-au crezut pe Trimis ﷺ, au avut credință în el și I-au consacrat adorarea numai lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Aceștia sunt credincioșii. Alții i s-au împotrivit și au rămas în asocierea lor și în adorarea celor pe care îi adoraseră părinții lor, asemenea neamurilor necredincioase care se împotrivesc trimișilor, fiindcă vor să rămână în cele urmate de părinții lor. Preaînaltul spune:

Tot astfel, nu am trimis înaintea ta vreun prevenitor într-o cetate fără ca cei îmbuibați din ea să spună: I-am găsit pe părinții noștri urmând o credință, iar noi mergem pe urmele lor.

Ei au spus:

Oare ne oprești să-i adorăm pe cei pe care îi adorau părinții noștri?

Acestea sunt vorbele și argumentul lor: ținerea de cele urmate de părinți și strămoși în adorarea altcuiva decât Allah Atotputernicul și Mărețul.

Spusele sale — fie ca Allah să aibă milă de el! —: «În privința ei s-a ivit dușmănia» înseamnă dușmănia dintre monoteiști și cei care Îi asociază parteneri lui Allah, dintre credincioși și necredincioși. Credincioșii au obligația să le fie dușmani necredincioșilor. Nu este îngăduită iubirea față de necredincioși, chiar dacă sunt cei mai apropiați oameni. Preaînaltul spune:

Nu vei găsi un neam care crede în Allah și în Ziua de Apoi iubindu-i pe cei care se împotrivesc lui Allah și Trimisului Său, chiar dacă ar fi părinții, fiii, frații sau neamul lor. Acestora le-a scris El credința în inimi și i-a întărit cu un duh de la El.

Trebuie, așadar, să existe loialitate față de Allah, față de Trimisul Său și față de credincioși și dezicere de necredință și de necredincioși, de asociere și de cei care o săvârșesc:

Ne-am dezis de voi și între noi și voi s-au ivit dușmănia și ura pentru totdeauna, până când veți crede numai în Allah.

Aceasta este credința lui Ibrāhīm — binecuvântările și pacea fie asupra lui!

Cât privește pe cei care cheamă astăzi la dialog între religii, la înțelegere între religii și spun că toate sunt religii cerești — ba unii dintre ei îndrăznesc să spună: «Iudeii și creștinii nu trebuie socotiți necredincioși» —, aceasta se împotrivește celor aduse de Trimis ﷺ, celor aduse de Coran și credinței lui Ibrāhīm, pe care ni s-a poruncit să o urmăm.

O, voi cei care credeți! Nu îi luați drept aliați pe părinții și pe frații voștri dacă au ales necredința în locul credinței. Cei dintre voi care îi iau drept aliați sunt cei nedrepți.

Aceștia spun: «Iudeii și creștinii sunt oameni ai Scripturii și oameni ai credinței. Toate sunt religii de la Allah. Să ne înțelegem și să ne ajutăm între noi și nu îi socotiți necredincioși pe iudei și pe creștini.» Această chemare există astăzi și desființează loialitatea și dezicerea dintre credincioși și necredincioși. Oricine nu crede în Trimisul Muḥammad ﷺ este necredincios, fie că este dintre oamenii Scripturii, fie că nu, fiindcă, după trimiterea Trimisului ﷺ, nimănui nu îi este îngăduit să nu creadă în el. Cel care nu crede în el este necredincios. Iudeii și creștinii nu cred în Trimis, de aceea sunt necredincioși.

El ﷺ a spus: «Pe Cel în Mâna Căruia este sufletul lui Muḥammad! Oricine din această comunitate, iudeu ori creștin, aude despre mine, apoi moare fără să fi crezut în cele cu care am fost trimis, este dintre oamenii Focului.» ¹¹

După trimiterea Profetului ﷺ, nimănui nu îi este îngăduit să iasă din religia sa. El — binecuvântările și pacea fie asupra lui! — a spus chiar: «Pe Allah, dacă fratele meu Mūsā ar fi în viață, nu ar avea altă cale decât să mă urmeze.»

După trimiterea Profetului ﷺ nu mai există altă religie corectă în afara Islamului:

Cel care caută o altă religie decât Islamul nu o va avea primită, iar în Viața de Apoi va fi dintre cei pierduți.

Aceasta este o chemare falsă. Astăzi se organizează conferințe și întruniri și se cheltuiesc bani pentru a chema la apropierea dintre religii. O numesc «dialog între religii». Slavă lui Allah! Dialog între credință și necredință?! Între asociere și monoteism?! Între dușmanii lui Allah și apropiații lui Allah?!

Apoi șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a spus:

Pentru ea a fost legiferat jihadul. Allah Preaînaltul spune: Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.

În privința necredincioșilor avem trei îndatoriri:

Prima îndatorire: dușmănia față de ei, fiindcă sunt dușmanii lui Allah Preaslăvitul și Preaînaltul și ai Trimisului Său.

A doua îndatorire: chemarea lor la credință și la urmarea Trimisului ﷺ. Aceasta este o obligație a musulmanilor.

A treia îndatorire: jihadul împotriva lor dacă au fost chemați la Islam și au refuzat. Atunci este obligatoriu jihadul și lupta împotriva lor. Preaînaltul spune:

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.

Ultima etapă în privința lor este lupta, dacă musulmanii sunt în stare să lupte. Preaînaltul spune:

Ucideți-i pe cei care Îi asociază parteneri lui Allah oriunde îi găsiți, prindeți-i, împresurați-i și pândiți-i în orice loc de pândă.

Acest verset lămurește înțelepciunea jihadului în Islam: înlăturarea asocierii, pentru ca să nu mai existe fitnah. Prin fitnah se înțelege asocierea, adică să nu mai existe asociere, iar religia să fie în întregime pentru Allah. Acesta este scopul jihadului. Scopul său nu este extinderea stăpânirii, cucerirea regatelor și dobândirea bogăției. Nu acesta este scopul, ci înălțarea Cuvântului lui Allah Atotputernicul și Mărețul și înlăturarea asocierii de pe pământ. Acesta este scopul.

Tot astfel, scopul jihadului în Islam nu este apărarea, așa cum spun unii scriitori lipsiți de izbândă: «Islamul nu poruncește lupta împotriva necredincioșilor, fiindcă aceasta ar fi o cruzime. Lupta din Islam este însă pentru apărare», adică să luptăm împotriva lor numai dacă ne atacă, pentru a respinge agresiunea. Slavă lui Allah! Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Ucideți-i pe cei care Îi asociază parteneri lui Allah.

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.

Scopul luptei în Islam este răspândirea chemării, răspândirea religiei și înlăturarea asocierii:

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi fitnah și religia va fi în întregime pentru Allah.

Acesta este scopul ei. Lupta în Islam este de două feluri:

Primul fel: lupta de apărare, atunci când musulmanii nu au puterea necesară.

Al doilea fel: lupta de inițiativă, atunci când musulmanii au puterea și capacitatea de a o duce.