Practicile epocii ignoranței

Chestiunea a douăzeci și una

Adorarea lor prin fluierat și bătut din palme.

Comentariul

Printre practicile Jāhiliyyah în care Trimisul lui Allah ﷺ s-a deosebit de ei se află adorarea, adică apropierea de Allah, prin fluierat și bătut din palme. Allah Preaînaltul spune:

Rugăciunea lor lângă Casă nu era decât fluierat și bătut din palme.

Adică apropierea asociaționiștilor de Allah lângă Kaʿbah cea cinstită nu era decât fluierat și bătut din palme. Mukāʾ înseamnă fluierat, iar taṣdiyah înseamnă bătutul din palme. Făceau aceasta lângă Casă, o numeau rugăciune și căutau prin ea apropierea de Allah, Slavă Lui, Preaînaltul. Aceasta era dintre lucrurile pe care diavolii dintre oameni și djinni le împodobiseră pentru ei. Adorarea nu se poate face decât prin ceea ce Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, a rânduit; ea se întemeiază numai pe revelație. Omul nu născocește de la sine și nici nu primește de la altul un lucru nerânduit de Allah, prin care să Îl adore pe Allah fără ca acel lucru să aibă un temei în Lege.

De aici se desprinde interzicerea acestor două fapte: fluieratul și bătutul din palme, chiar dacă omul nu urmărește prin ele adorarea, fiindcă în aceasta este asemănare cu asociaționiștii.

Profetul ﷺ a îngăduit bătutul din palme numai femeilor ²⁶, la nevoie, precum pentru a-l atenționa pe imam când greșește din uitare în rugăciune. Aceasta, din pricina ispitei pe care o poate aduce glasul femeii când este de față cu bărbații. Bărbatului nu îi este îngăduit să se asemene cu necredincioșii și nici cu femeia prin bătutul din palme.