Practicile epocii ignoranței

Chestiunea a șaizeci și doua

Când sunt învinși prin dovezi, se grăbesc să se plângă regilor, după cum au spus: «Îl lași pe Mūsā și neamul său să răspândească stricăciune pe pământ?» (Al-Aʿrāf 7:127).

Comentariul

Printre practicile oamenilor din perioada ignoranței se află faptul că, atunci când erau învinși prin dovezi, recurgeau la plângerea către conducător. „Învinși prin dovezi” înseamnă că li s-a adus dovada falsității pe care o urmează și nu au avut un argument cu care să-i țină piept. Atunci recurg la forță pentru a-l opri pe cel care susține adevărul, după cum Faraon i-a spus lui Mūsā — pacea asupra sa: «Dacă îți vei lua un alt dumnezeu în afara mea, te voi pune printre cei întemnițați!» (﴿لَئِنِ ٱتَّخَذْتَ إِلَـٰهًا غَيْرِى لَأَجْعَلَنَّكَ مِنَ ٱلْمَسْجُونِينَ﴾) (Aš-Šuʿarāʾ 26:29). Fiindcă nu avea un argument prin care să-i răspundă Profetului lui Allah, a recurs la puterea conducătorului și a spus: «Te voi pune printre cei întemnițați!» (﴿لَأَجْعَلَنَّكَ مِنَ ٱلْمَسْجُونِينَ﴾) (Aš-Šuʿarāʾ 26:29). Aceasta este calea celor învinși. Tot astfel au făcut cei din neamul lui Faraon, adepții săi, când Mūsā — pacea asupra sa — i-a învins la marea adunare pe care o organizaseră. Faraon îi adunase pe vrăjitori din răsăritul și apusul pământului ca să nimicească semnele aduse de Mūsā, fiindcă pretindea că este vrăjitor. I-a strâns pe vrăjitori și i-a cerut lui Mūsā să stabilească întâlnirea, pentru a arăta cele aduse de el și de vrăjitori și a-i amăgi pe oameni că el are ceva care poate ține piept minunii lui Mūsā.

Când a sosit întâlnirea, oamenii s-au adunat să vadă ce se petrece, iar vrăjitorii și-au aruncat vrăjile. Valea s-a umplut de vrăjitoria lor, de bețele și funiile pe care le umpluseră cu mercur și cu substanțe care le mișcau ca pe niște șerpi. Voiau să egaleze minunea lui Mūsā: șarpele în care se prefăcea toiagul său. Au adus o mare vrăjitorie, după cum a spus Allah Preaînaltul, încât chiar Mūsā — pacea asupra sa — s-a temut:

Mūsā a simțit în sine teamă.

S-a temut că îi vor amăgi pe oameni; altminteri, avea încredere în ceea ce adusese și în ajutorul lui Allah. Se temea însă că îi vor amăgi pe oameni, fiindcă ei aduseseră — după cum a spus Allah —

o mare vrăjitorie

Allah i-a poruncit lui Mūsā — pacea asupra sa — să-și arunce toiagul. L-a aruncat și acesta s-a făcut un șarpe uriaș, care a înghițit tot ceea ce aruncaseră ei, până când s-au temut că va ajunge la ei. L-au implorat pe Mūsā să-l țină departe de ei, fiindcă se temeau că va ajunge la ei. Atunci:

Adevărul s-a arătat, iar ceea ce făceau ei a fost zădărnicit. Au fost învinși acolo și s-au întors umiliți. Vrăjitorii au căzut în prosternare și au spus: Credem în Domnul lumilor, Domnul lui Mūsā și al lui Hārūn.

Ei au înțeles că ceea ce adusese Mūsā nu era vrăjitorie. Când vrăjitorii au crezut și s-au prosternat lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, Faraon i-a amenințat cu uciderea și răstignirea. I-a ucis și i-a răstignit pe vrăjitorii care crezuseră și se pocăiseră față de Allah.

Apoi s-au întors către fiii lui Isrāʾīl care crezuseră în Mūsā și i-au spus lui Faraon:

Îl lași pe Mūsā și neamul său să răspândească stricăciune pe pământ și să te părăsească pe tine și pe dumnezeii tăi? El a spus: Îi vom ucide pe fiii lor și le vom lăsa în viață femeile. Noi îi stăpânim! Mūsā i-a spus neamului său: Cereți ajutor lui Allah și răbdați! Pământul este al lui Allah și El îl dă moștenire cui voiește dintre robii Săi. Sfârșitul cel bun este al celor evlavioși.

Ideea este că i-au cerut să recurgă la forță și s-au plâns lui Faraon ca să înăbușe acest adevăr și această credință. Așa fac cei asemenea lor în orice timp și loc.