Text integral · Pasaje · 12
Atribuirea falsității profeților
A șaptesprezecea chestiune
نِسْبَةُ بَاطِلِهِمْ إِلَى الأَنْبِيَاءِ، كَقَوْلِهِ: ﴿وَمَا كَفَرَ سُلَيْمَـٰنُ﴾ [البقرة: ١٠٢] ، وَقَوْلِهِ: ﴿مَا كَانَ إِبْرَٰهِيمُ يَهُودِيًّا وَلَا نَصْرَانِيًّا﴾ [آل عمران: ٦٧] .
Atribuirea falsității lor profeților, precum în cuvintele Sale: «Nu Sulaymān a căzut în necredință.» (Al-Baqarah 2:102). Și în cuvintele Sale: «Ibrāhīm nu a fost nici evreu și nici creștin.» (Āl ʿImrān 3:67).
Comentariul
Printre căile Jāhiliyyah se numără faptul că ei le atribuie profeților necredința și rătăcirea pe care le urmează. Astfel, evreii i-au atribuit vrăjitoria lui Sulaymān și au spus: vrăjitoria este lucrarea lui Sulaymān și prin ea îi stăpânea pe djinni și pe diavoli. Nu știau că diavolii sunt dintre făpturile lui Allah și că El, Slavă Lui, îi supune cum voiește. El i-a supus profetului Său Sulaymān — pacea și binecuvântările fie asupra lui. Acești evrei i-au atribuit vrăjitoria lui Sulaymān ca să o răspândească printre oameni și să spună: aceasta este dintre lucrările profeților.
Tot astfel, evreii și creștinii îi atribuie necredința lor lui Ibrāhīm — pacea și binecuvântările fie asupra lui —, imamul celor care se îndreaptă numai spre Allah și părintele profeților. Îi atribuie necredința pe care o urmează și spun: aceasta este religia lui Ibrāhīm. De aceea Allah le-a răspuns prin cuvintele Sale:
﴿مَا كَانَ إِبْرَٰهِيمُ يَهُودِيًّا وَلَا نَصْرَانِيًّا وَلَـٰكِن كَانَ حَنِيفًا مُّسْلِمًا وَمَا كَانَ مِنَ ٱلْمُشْرِكِينَ﴾
Ibrāhīm nu a fost nici evreu și nici creștin, ci a fost un dreptcredincios supus lui Allah și nu a fost dintre asociaționiști.
(Āl ʿImrān 3:67).
Aceasta este religia lui Ibrāhīm — pacea și binecuvântările fie asupra lui: religia tawḥīd-ului și dezicerea de asociere și de asociaționiști, opusul celor urmate de evrei și creștini.
Mai mult, iudaismul și creștinismul nu au apărut decât la veacuri după Ibrāhīm. Cum să îi fie atribuite iudaismul și creștinismul?! Aceasta este una dintre cele mai urâte minciuni. Istoria îi dezminte, fiindcă între ei și Ibrāhīm sunt veacuri îndelungate. Tora nu i-a fost pogorâtă lui Mūsā — pacea fie asupra lui — și nici Evanghelia lui ʿĪsā — pacea fie asupra lui — decât după Ibrāhīm — pacea și binecuvântările fie asupra lui —, după cum spune Preaînaltul:
﴿يَـٰٓأَهْلَ ٱلْكِتَـٰبِ لِمَ تُحَآجُّونَ فِىٓ إِبْرَٰهِيمَ وَمَآ أُنزِلَتِ ٱلتَّوْرَىٰةُ وَٱلْإِنجِيلُ إِلَّا مِنۢ بَعْدِهِۦٓ ۚ أَفَلَا تَعْقِلُونَ﴾
O, oameni ai Scripturii! De ce vă certați în privința lui Ibrāhīm, când Tora și Evanghelia nu au fost pogorâte decât după el? Oare nu judecați?
(Āl ʿImrān 3:65).
﴿كُلُّ ٱلطَّعَامِ كَانَ حِلًّا لِّبَنِىٓ إِسْرَٰٓءِيلَ إِلَّا مَا حَرَّمَ إِسْرَٰٓءِيلُ عَلَىٰ نَفْسِهِۦ مِن قَبْلِ أَن تُنَزَّلَ ٱلتَّوْرَىٰةُ﴾
Toată hrana le era îngăduită fiilor lui Isrāʾīl, în afară de ceea ce Isrāʾīl și-a interzis lui însuși înainte ca Tora să fie pogorâtă.
(Āl ʿImrān 3:93). · fragment
Tot astfel, în această comunitate au existat oameni care îi atribuiau Profetului Muḥammad ﷺ falsitatea pe care o urmau, născocind hadithuri mincinoase pentru a-și sprijini falsitatea.
Tot astfel, în această comunitate sunt unii care se revendică de la imami, deși li se împotrivesc în credință. Se revendică de la Abū Ḥanīfah, Mālik, Ash-Shāfiʿī și Aḥmad, însă urmează credința muʿtaziliților și a ashariților și le atribuie această credință falsă imamilor predecesorilor. Acești imami — Allah să aibă milă de ei — nu au fost muʿtaziliți, ci se împotriveau muʿtaziliților și teologilor speculativi.