Asbāb al-Nuzūl

Toată lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutor și iertare și căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de relele faptelor noastre. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar cel pe care El îl lasă să rătăcească nu are călăuzitor. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Mesagerul Său.

﴿يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا اتَّقُوا اللَّهَ حَقَّ تُقَاتِهِ وَلَا تَمُوتُنَّ إِلَّا وَأَنْتُمْ مُسْلِمُونَ﴾

„O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah așa cum se cuvine să vă temeți de El și să nu muriți decât fiind musulmani.”

Āl ʿImrān, 3:102

﴿يَا أَيُّهَا النَّاسُ اتَّقُوا رَبَّكُمُ الَّذِي خَلَقَكُمْ مِنْ نَفْسٍ وَاحِدَةٍ وَخَلَقَ مِنْهَا زَوْجَهَا وَبَثَّ مِنْهُمَا رِجَالًا كَثِيرًا وَنِسَاءً وَاتَّقُوا اللَّهَ الَّذِي تَسَاءَلُونَ بِهِ وَالْأَرْحَامَ إِنَّ اللَّهَ كَانَ عَلَيْكُمْ رَقِيبًا﴾

„O, oameni! Temeți-vă de Domnul vostru, Care v-a creat dintr-un singur suflet, a creat din el perechea sa și din cei doi a răspândit mulți bărbați și femei. Temeți-vă de Allah, în Numele Căruia vă cereți unii altora, și păstrați legăturile de rudenie. Cu adevărat, Allah este Veghetor asupra voastră.”

al‑Nisāʾ, 4:1

﴿يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا اتَّقُوا اللَّهَ وَقُولُوا قَوْلًا سَدِيدًا ۝ يُصْلِحْ لَكُمْ أَعْمَالَكُمْ وَيَغْفِرْ لَكُمْ ذُنُوبَكُمْ وَمَنْ يُطِعِ اللَّهَ وَرَسُولَهُ فَقَدْ فَازَ فَوْزًا عَظِيمًا﴾

„O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah și spuneți cuvinte drepte. El vă va îndrepta faptele și vă va ierta păcatele. Iar cine se supune lui Allah și Mesagerului Său a dobândit, într-adevăr, o mare izbândă.”

al‑Aḥzāb, 33:70–71

Iar apoi: am ales ca cercetarea pe care o prezint Universității Islamice să aibă ca temă al‑Ṣaḥīḥ al‑Musnad min Asbāb al‑Nuzūl.¹ Am făcut această alegere din mai multe motive, printre care:

1. Legătura acestei teme cu două mari discipline: explicarea Cărții lui Allah și Sunnah Mesagerului lui Allah ﷺ, care constituie temelia religiei noastre.

2. Cunoașterea cauzei revelării unui verset ajută la înțelegerea sensului său. Unii Companioni și cei din generațiile următoare au întâmpinat dificultăți în înțelegerea anumitor versete, până când au aflat cauza revelării lor. Printre pasajele care au ridicat asemenea dificultăți se numără:

﴿وَلَا تُلْقُوا بِأَيْدِيكُمْ إِلَى التَّهْلُكَةِ﴾

„Și nu vă aruncați cu propriile mâini în pieire.”

al‑Baqarah, 2:195 — fragment

Sensul le-a devenit limpede după ce Abū Ayyūb al‑Anṣārī — Allah să fie mulțumit de el — le-a arătat cauza revelării acestuia, așa cum va urma, dacă Allah Preaînaltul voiește.

Le-au pus dificultăți și cuvintele Celui Preaînalt:

﴿الَّذِينَ آمَنُوا وَلَمْ يَلْبِسُوا إِيمَانَهُمْ بِظُلْمٍ﴾

„Cei care au crezut și nu și-au amestecat credința cu nedreptate…”

al‑Anʿām, 6:82 — fragment

Aceasta a durat până când a fost revelat — potrivit unei relatări, după cum va urma, dacă Allah Preaînaltul voiește — pasajul:

﴿إِنَّ الشِّرْكَ لَظُلْمٌ عَظِيمٌ﴾

„Cu adevărat, asocierea este o nedreptate uriașă.”

Luqmān, 31:13 — fragment

Iar lui ʿUrwah i-au pus dificultăți cuvintele:

﴿إِنَّ الصَّفَا وَالْمَرْوَةَ مِنْ شَعَائِرِ اللَّهِ﴾

„Cu adevărat, al‑Ṣafā și al‑Marwah se numără printre semnele sacre ale lui Allah.”

al‑Baqarah, 2:158 — fragment

Aceasta, până când ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — i-a arătat cauza revelării lor.

Cuvintele lui al‑Wāḥidī despre îngăduința exegeților în știința transmiterii

3. Un alt lucru care m-a îndemnat să aleg această temă este faptul că în relatările despre cauzele revelării s-au strecurat elemente străine, așa cum s-a întâmplat și în celelalte discipline. Al‑Wāḥidī — Allah să aibă milă de el — a spus în introducerea cărții sale Asbāb al‑Nuzūl, după ce a amintit cuvintele lui ʿAbīdah al‑Salmānī, care, întrebat despre un verset din Coran, a răspuns: „Teme-te de Allah și vorbește drept! Au trecut dintre noi cei care știau în legătură cu ce a fost revelat Coranul”:

„Astăzi însă, fiecare născocește câte ceva și inventează minciuni și neadevăruri, lăsându-se în voia neștiinței, fără să se gândească la amenințarea care îl privește pe cel ce nu cunoaște cauza revelării versetului. Acesta este lucrul care m-a îndemnat să dictez această carte ce reunește cauzele revelării, pentru ca ea să fie un reper pentru cei care studiază acest domeniu și pentru cei care vorbesc despre revelarea Coranului. Astfel, ei vor cunoaște adevărul, se vor putea lipsi de amăgire și de minciună și se vor strădui să-l memoreze după ascultare și studiu.”

Până la sfârșitul cuvintelor sale — Allah să aibă milă de el —, p. 5.

Cuvintele lui al‑Suyūṭī despre prejudiciul înlăturării isnādurilor

Al‑Suyūṭī a spus în al‑Itqān (vol. 2, p. 190), după ce a amintit un grup de autori care redau exegeza cu isnāduri, precum Ibn Jarīr, Ibn Abī Ḥātim și alții:

„Apoi, mulți au scris lucrări de exegeză, au prescurtat isnādurile și au transmis opiniile una după alta. Pe această cale s-au strecurat elemente străine, iar ceea ce este autentic s-a amestecat cu ceea ce este afectat de defecte. Apoi, oricine găsea o opinie o consemna și oricine avea un gând îl adopta. Cel care venea după el îl transmitea mai departe, socotind că are un temei, fără să cerceteze cu grijă ceea ce s-a transmis de la predecesorii cei drepți și de la cei la care se face apel în exegeză. Am ajuns să văd pe cineva care menționa, în explicarea cuvintelor Celui Preaînalt:

﴿غَيْرِ الْمَغْضُوبِ عَلَيْهِمْ وَلَا الضَّالِّينَ﴾

„Nu a celor asupra cărora s-a revărsat mânia și nici a celor rătăciți.”

al‑Fātiḥah, 1:7 — fragment

aproximativ zece opinii.² Explicarea lor prin evrei și creștini este însă cea transmisă de la Profet ﷺ, de la toți cei din generația următoare Companionilor și de la cei care le-au urmat. Ibn Abī Ḥātim a ajuns să spună: «Nu cunosc vreun dezacord în această privință între exegeți.»”

Aici se încheie pasajul relevant din al‑Itqān. Eu spun: acesta este lucrul care m-a îndemnat să menționez isnādurile ori de câte ori am găsit o cale să o fac, chiar dacă aceasta presupune o osteneală bine cunoscută celor care se ocupă cu această disciplină.

Istorisirea despre Thaʿlabah, ca exemplu care confirmă cuvintele celor doi

Iată un singur exemplu care confirmă cele spuse de acești doi imami: în cărțile de exegeză s-a manifestat îngăduință în transmiterea unor lucruri a căror autenticitate nu este stabilită. Este vorba despre istorisirea lui Thaʿlabah ibn Ḥāṭib, în care se află cuvintele: „Puținul pentru care aduci mulțumire este mai bun decât multul căruia nu-i poți face față.” Exegeții menționează această istorisire atunci când explică spusele lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul:

﴿وَمِنْهُمْ مَنْ عَاهَدَ اللَّهَ لَئِنْ آتَانَا مِنْ فَضْلِهِ لَنَصَّدَّقَنَّ وَلَنَكُونَنَّ مِنَ الصَّالِحِينَ﴾

„Printre ei sunt unii care au făcut legământ cu Allah: «Dacă ne va dărui din harul Său, vom da negreșit milostenie și vom fi, cu siguranță, dintre cei drepți.»”

al‑Tawbah, 9:75

S-ar putea să nu existe vreo exegeză în care să nu fie menționată; puțini sunt cei care au atras atenția asupra lipsei ei de autenticitate.

Aprecierile specialiștilor în hadith privind lipsa de autenticitate a istorisirii

Cât despre marii cunoscători ai hadithului și criticii săi, iată ce au spus despre ea. Imamul Abū Muḥammad Ibn Ḥazm — Allah să aibă milă de el — a spus, după ce a menționat-o pe calea lui Miskīn ibn Bukayr: Maʿān ibn Rifāʿah al‑Sulamī ne-a relatat, de la ʿAlī ibn Yazīd, de la al‑Qāsim ibn ʿAbd al‑Raḥmān, de la Abū Umāmah, care a spus:

„Thaʿlabah ibn Ḥāṭib a venit la ʿUmar cu milostenia sa. Acesta nu a primit-o și a spus: «Profetul ﷺ nu a primit-o, nici Abū Bakr; nici eu nu o primesc.»”

Abū Muḥammad a spus:

„Aceasta este, fără îndoială, falsă. Allah Preaînaltul a poruncit să fie primit zakātul din averile musulmanilor, iar [Profetul] — pacea fie asupra lui — a poruncit, în preajma morții sale, să nu rămână două religii în Peninsula Arabică. Prin urmare, Thaʿlabah nu putea fi decât fie musulman, caz în care Abū Bakr și ʿUmar erau obligați să-i primească zakātul, fără putință de abatere de la aceasta; fie necredincios, caz în care era obligatoriu să nu fie lăsat să rămână în Peninsula Arabică. Astfel, această relatare cade fără îndoială. Printre naratorii ei se află Maʿān ibn Rifāʿah, al‑Qāsim ibn ʿAbd al‑Raḥmān și ʿAlī ibn Yazīd, care este Abū ʿAbd al‑Malik al‑Alhānī. Toți sunt slabi, iar Miskīn ibn Bukayr nu este puternic [în transmitere].”

Sfârșitul citatului din al‑Muḥallā, vol. 11, p. 208.

Al‑Suyūṭī a spus în Lubāb al‑Nuqūl: „Lanțul ei de transmitere este slab.” Al‑Ḥāfiẓ a spus în Takhrīj al‑Kashshāf: „În lanțul ei de transmitere se află ʿAlī ibn Yazīd al‑Alhānī, care este foarte slab.” Iar în al‑Fatḥ (vol. 3, p. 8), după ce a menționat o parte a istorisirii, a spus: „Însă este un hadith slab, care nu poate fi folosit ca dovadă.”

Al‑Haythamī a spus în Majmaʿ al‑Zawāʾid (vol. 7, p. 32): „L-a relatat al‑Ṭabarānī, iar în lanțul său se află ʿAlī ibn Yazīd al‑Alhānī, care este abandonat [ca narator] (matrūk).” Al‑Dhahabī a spus despre această relatare în Tajrīd Asmāʾ al‑Ṣaḥābah: „Este un hadith cu totul respins (munkar).”

Al‑Munāwī a spus în Fayḍ al‑Qadīr (vol. 4, p. 527): „Al‑Bayhaqī a spus: «Asupra lanțului de transmitere al acestui hadith există rezerve, iar acesta este cunoscut printre exegeți.»”

Tot el a spus: „În al‑Iṣābah s-a indicat lipsa de autenticitate a acestui hadith. El a fost redat în biografia acestui Thaʿlabah, după care s-a spus: «Este discutabil ca omul acestei istorisiri — dacă relatarea ar fi autentică, iar eu nu cred că este — să fie cel care a participat la Badr.»” Aici se încheie cuvintele lui al‑Munāwī.

Al‑Ḥāfiẓ al‑ʿIrāqī a spus în Takhrīj al‑Iḥyāʾ (vol. 3, p. 338): „Lanțul ei de transmitere este slab.”

Am dat această istorisire ca exemplu³ deoarece este cunoscută în cărțile de exegeză și pentru că mulți dintre frații noștri care se ocupă cu îndemnarea și îndrumarea — Allah să ne dăruiască izbândă mie și lor — o găsesc potrivită și o prezintă oamenilor, fără să observe că, pe lângă lipsa autenticității lanțului ei, nici sensul ei nu este corect. Ea contrazice un principiu al Legii islamice: dacă păcatele omului ar ajunge până la înaltul cerului, iar el s-ar căi, Allah i-ar primi căința.

Studiul cauzelor revelării oferă o bună înțelegere a înțelepciunilor Legii islamice

4. Printre motivele care m-au îndemnat să aleg această temă se află dorința de a cunoaște înțelepciunile acestei mărețe legiuiri, lecțiile cuprinse în cauzele revelării și rezolvarea unor probleme care îi copleșiseră pe cei aflați în ele, până când a venit ușurarea de la Allah.

Așa este istorisirea celor trei care au fost lăsați în urmă, precum și istorisirea calomniei și a suferinței pricinuite prin aceasta Profetului călăuzirii și Mamei credincioșilor. Ea a plâns atât de mult, încât părinții ei au crezut că plânsul îi va sfâșia ficatul. Astfel, ușurarea vine după strâmtorare.

La fel este istorisirea lui Hilāl ibn Umayyah, când și-a acuzat soția de adulter, iar Mesagerul ﷺ i-a spus: „Dovada, sau pedeapsa prescrisă pe spatele tău!” El a răspuns: „Pe Cel Care te-a trimis cu adevărul, eu spun adevărul, iar Allah va revela negreșit ceea ce-mi va scăpa spatele de pedeapsă!” Mesagerul voia să poruncească biciuirea lui, însă Allah a revelat versetul despre liʿān, i-a adeverit jurământul și a adus remediul după agravarea suferinței. A eșuat și a pierdut cel care crede că se poate lipsi de această legiuire înțeleaptă.

Studiul cauzelor revelării îl ajută pe cel care cheamă la adevăr să cunoască etapele chemării

5. Un alt motiv este nădejdea de a trage folos din etapele legiferării. Avem o nevoie stringentă să ne considerăm reînnoitori și să reluăm chemarea de la început. În cauzele revelării se găsește mult bine prin lămurirea etapelor chemării și a îndrumărilor divine; de pildă, versetul despre luptă nu a fost revelat decât atunci când Allah știa că ei aveau puterea de a lupta. Tot astfel stau lucrurile cu celelalte deosebiri dintre revelația meccană și cea medineză, după cum este cunoscut.

Atenționare

Am încercat, pe cât mi-a fost cu putință, să reunesc diferitele căi de transmitere ale hadithului, datorită foloaselor acestei metode: cunoașterea continuității lanțului său ori a transmiterii sale ca mursal, a autenticității sale și a defectelor care îl afectează.⁴ Un hadith poate avea, într-o carte, un lanț aparent autentic, în vreme ce în altă carte apare afectat de un defect. Ibn al‑Ṣalāḥ a spus în ʿUlūm al‑Ḥadīth, p. 82:

„S-a relatat de la ʿAlī ibn al‑Madīnī că a spus: «Dacă nu sunt reunite căile de transmitere ale unui subiect, eroarea lui nu devine limpede.»”

Iată un exemplu. Al‑Ḥākim — Allah să aibă milă de el — a spus (vol. 3, p. 324): Abū al‑ʿAbbās Muḥammad ibn Yaʿqūb ne-a relatat; Aḥmad ibn ʿAbd al‑Jabbār ne-a relatat; Yūnus ibn Bukayr ne-a relatat, de la Ibn Isḥāq; Yaḥyā ibn ʿAbbād ibn ʿAbd Allāh ibn al‑Zubayr ne-a relatat, de la tatăl său, de la ʿĀʾishah, care a spus:

„Când oamenii din Mecca au venit să-și răscumpere prizonierii, Zaynab, fiica Mesagerului lui Allah ﷺ, a trimis răscumpărarea lui Abū al‑ʿĀṣ. Printre lucrurile trimise se afla un colier pe care Khadījah i-l dăruise când o trimisese ca mireasă la Abū al‑ʿĀṣ. Când Mesagerul lui Allah ﷺ l-a văzut, a fost adânc înduioșat și a spus: «Dacă socotiți potrivit să-i eliberați prizonierul și să-i înapoiați ceea ce-i aparține, faceți-o.»

Ei au spus: «Da, o, Mesager al lui Allah!» și i-au înapoiat ceea ce-i aparținea. El a relatat: al‑ʿAbbās a spus: «O, Mesager al lui Allah, eu eram musulman!» Mesagerul lui Allah ﷺ a răspuns: «Allah cunoaște mai bine Islamul tău. Dacă este așa cum spui, Allah te va răsplăti. Răscumpără-te pe tine, pe cei doi fii ai fraților tăi — Nawfal ibn al‑Ḥārith ibn ʿAbd al‑Muṭṭalib și ʿAqīl ibn Abī Ṭālib ibn ʿAbd al‑Muṭṭalib — și pe aliatul tău, ʿUtbah ibn ʿAmr ibn Jaḥdam, din Banū al‑Ḥārith ibn Fihr.»

El a spus: «Nu am cu ce, o, Mesager al lui Allah!» [Profetul] a spus: «Dar unde sunt banii pe care i-ai îngropat împreună cu Umm al‑Faḍl, spunându-i: Dacă voi păți ceva, acești bani sunt pentru fiii mei al‑Faḍl, ʿAbd Allāh și Qutham?»

El a răspuns: «Pe Allah, o, Mesager al lui Allah, mărturisesc că tu ești Mesagerul lui Allah! Nimeni nu știa acest lucru în afară de mine și de Umm al‑Faḍl. Socotește-mi, așadar, o, Mesager al lui Allah, cele douăzeci de uqiyyah din banii pe care îi aveam asupra mea și pe care i-ați luat de la mine.» Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «O voi face.» Astfel, al‑ʿAbbās s-a răscumpărat pe sine, pe cei doi fii ai fraților săi și pe aliatul său. Iar Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a revelat:

﴿يَا أَيُّهَا النَّبِيُّ قُلْ لِمَنْ فِي أَيْدِيكُمْ مِنَ الْأَسْرَى إِنْ يَعْلَمِ اللَّهُ فِي قُلُوبِكُمْ خَيْرًا يُؤْتِكُمْ خَيْرًا مِمَّا أُخِذَ مِنْكُمْ وَيَغْفِرْ لَكُمْ وَاللَّهُ غَفُورٌ رَحِيمٌ﴾

„O, Profetule! Spune-le prizonierilor aflați în mâinile voastre: «Dacă Allah cunoaște vreun bine în inimile voastre, vă va dărui ceva mai bun decât ceea ce vi s-a luat și vă va ierta. Allah este Iertător, Îndurător.»”

al‑Anfāl, 8:70

Astfel, în Islam, în locul celor douăzeci de uqiyyah, El mi-a dăruit douăzeci de sclavi, fiecare având bani pe care îi pune la lucru, pe lângă ceea ce nădăjduiesc din iertarea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț.”

„Acesta este un hadith autentic, potrivit condiției lui Muslim, iar cei doi nu l-au inclus.” Al‑Dhahabī nu a comentat asupra lui. Aici se încheie citatul.

Al‑Haythamī a spus în Majmaʿ al‑Zawāʾid (vol. 7, p. 28): „L-a relatat al‑Ṭabarānī în al‑Kabīr și al‑Awsaṭ. Naratorii lui al‑Awsaṭ sunt naratorii [culegerii] al‑Ṣaḥīḥ, cu excepția lui Ibn Isḥāq, care a precizat că a auzit direct.”

După consultarea culegerii Sunan a lui al‑Bayhaqī (vol. 6, p. 322), s-a văzut însă că istorisirea despre al‑ʿAbbās fusese inserată în această relatare sub același lanț de transmitere. Al‑Bayhaqī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Așa apare în ceea ce ne-a relatat shaykhul nostru Abū ʿAbd Allāh în cartea al‑Mustadrak.” Apoi, al‑Ḥāfiẓ al‑Bayhaqī a redat-o corect, arătând că istorisirea despre al‑ʿAbbās are un alt lanț de transmitere și că este mursal.

Al‑Ḥāfiẓ a spus în al‑Fatḥ (vol. 9, p. 382), după ce a amintit această istorisire:

„În calea de transmitere a lui ʿAṭāʾ se află Muḥammad ibn Isḥāq. La el, această istorisire nu este musnad, ci muʿḍal. Felul în care a procedat Isḥāq — adică Ibn Rāhawayh —, urmat de al‑Ṭabarānī și Ibn Mardawayh, presupune însă că ea are lanț continuu. Cunoașterea este la Allah.”

Iar în al‑Maṭālib al‑ʿĀliyah (vol. 3, p. 337) a spus:

„Cred că aceasta a fost inserată în relatare din cuvintele lui Ibn Isḥāq. În acest caz, hadithul despre al‑ʿAbbās este muʿḍal; după aspectul aparent al relatării de la început, el este însă musnad, iar Isḥāq a procedat pe această bază.”

Exemplele de acest fel sunt numeroase.

Precizare

Nu am precupețit niciun efort pentru a indica imamii hadithului și cărțile lor ca surse ale relatărilor. Uneori, timpul mă strâmtorează și mă limitez la trimiterea către unii dintre ei; alteori, mă mulțumesc cu atribuirea pe care au făcut-o alți autori, deși aceasta se întâmplă rar. Câteodată îmi este greu să găsesc lanțul unui hadith, atunci când se află în cărți pierdute sau rare. Dacă l-a declarat autentic un imam în a cărui evaluare am încredere, îl consemnez fără lanț; în caz contrar, mă abțin de la el până când Allah îmi înlesnește găsirea lanțului său.

Îl rog pe Allah, Preaslăvitul, să facă această lucrare a mea sinceră, numai pentru Fața Sa cea Nobilă, și să aducă prin această carte folos Islamului și musulmanilor. Āmīn.

قواعد أصولية