Asbāb al-Nuzūl

Versetul 19

﴿أَجَعَلْتُمْ سِقَايَةَ الْحَاجِّ وَعِمَارَةَ الْمَسْجِدِ الْحَرَامِ كَمَنْ آمَنَ بِاللَّهِ﴾

„Ați pus oare adăparea pelerinilor și îngrijirea Moscheii celei Sfinte pe aceeași treaptă cu [fapta] celui care crede în Allah…?”

al‑Tawbah, 9:19 — fragment

Muslim, vol. 13, p. 25: Ḥasan ibn ʿAlī al‑Ḥulwānī mi-a relatat; Abū Tawbah ne-a relatat; Muʿāwiyah ibn Sallām ne-a relatat, de la Zayd ibn Sallām, că l-a auzit pe Abū Sallām spunând: al‑Nuʿmān ibn Bashīr mi-a relatat; a spus:

Eram lângă amvonul Mesagerului lui Allah ﷺ. Un bărbat a spus: «Nu mi-ar păsa să nu mai fac, după [primirea] Islamului, altă faptă decât să le dau apă pelerinilor.» Altul a spus: «Nu mi-ar păsa să nu mai fac, după [primirea] Islamului, altă faptă decât să îngrijesc Moscheea cea Sfântă.» Altul a spus: «Lupta pe calea lui Allah este mai bună decât cele pe care le-ați spus.» ʿUmar i-a mustrat și a spus: «Nu vă ridicați glasurile lângă amvonul Mesagerului lui Allah ﷺ!» Era zi de vineri. «După ce voi împlini rugăciunea de vineri, voi intra la el și îi voi cere o hotărâre în privința lucrului asupra căruia v-ați contrazis.» Atunci Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a revelat:

﴿أَجَعَلْتُمْ سِقَايَةَ الْحَاجِّ وَعِمَارَةَ الْمَسْجِدِ الْحَرَامِ كَمَنْ آمَنَ بِاللَّهِ وَالْيَوْمِ الْآخِرِ﴾

„Ați pus oare adăparea pelerinilor și îngrijirea Moscheii celei Sfinte pe aceeași treaptă cu [fapta] celui care crede în Allah și în Ziua de Apoi…?”

al‑Tawbah, 9:19 — fragment

[A menționat] versetul până la sfârșit.

Mi l-a relatat și ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al‑Raḥmān al‑Dārimī; Yaḥyā ibn Ḥassān mi-a relatat; Muʿāwiyah ne-a relatat; Zayd m-a informat că l-a auzit pe Abū Sallām spunând: al‑Nuʿmān ibn Bashīr mi-a relatat; a spus: «Eram lângă amvonul Mesagerului lui Allah ﷺ», [relatând] asemenea hadithului lui Abū Tawbah.

Aḥmad a relatat hadithul în vol. 4, p. 269. Al‑Ḥāfiẓ Ibn Kathīr a spus în vol. 2, p. 342: «ʿAbd al‑Razzāq a spus: Maʿmar ne-a informat, de la Yaḥyā ibn Abī Kathīr, de la al‑Nuʿmān ibn Bashīr — Allah să fie mulțumit de el —, cu acest hadith.» Ibn Jarīr l-a relatat în vol. 1, p. 95, prin ambele căi până la al‑Nuʿmān. L-a relatat și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 35.

Versetul 34

﴿وَالَّذِينَ يَكْنِزُونَ الذَّهَبَ وَالْفِضَّةَ وَلَا يُنْفِقُونَهَا فِي سَبِيلِ اللَّهِ فَبَشِّرْهُمْ بِعَذَابٍ أَلِيمٍ﴾

„Iar celor care strâng aur și argint și nu le cheltuiesc pe calea lui Allah vestește-le o pedeapsă dureroasă.”

al‑Tawbah, 9:34 — fragment

Al‑Bukhārī, vol. 4, p. 15: ʿAlī ne-a relatat că l-a auzit pe Hushaym: Ḥuṣayn ne-a informat, de la Zayd ibn Wahb, care a spus:

Am trecut prin al‑Rabadhah și l-am întâlnit pe Abū Dharr — Allah să fie mulțumit de el. I-am spus: «Ce te-a făcut să te așezi în acest loc?» El a răspuns: «Eram în al‑Shām și am avut o neînțelegere cu Muʿāwiyah în privința cuvintelor:»

﴿وَالَّذِينَ يَكْنِزُونَ الذَّهَبَ وَالْفِضَّةَ وَلَا يُنْفِقُونَهَا فِي سَبِيلِ اللَّهِ﴾

„Iar cei care strâng aur și argint și nu le cheltuiesc pe calea lui Allah…”

al‑Tawbah, 9:34 — fragment

«Muʿāwiyah a spus: „A fost revelat în legătură cu oamenii Cărții.” Eu am spus: „A fost revelat în legătură cu noi și cu ei.” Aceasta a fost neînțelegerea dintre mine și el. El i-a scris lui ʿUthmān — Allah să fie mulțumit de el —, plângându-se de mine. ʿUthmān mi-a scris să vin la Medina. Am venit, iar oamenii s-au adunat în jurul meu, de parcă nu m-ar fi văzut niciodată. I-am pomenit aceasta lui ʿUthmān, iar el mi-a spus: „Dacă dorești, retrage-te și locuiește în apropiere.” Aceasta m-a făcut să mă așez aici. Chiar dacă ar pune peste mine un abisinian, aș asculta și m-aș supune.»

Al‑Bukhārī a repetat hadithul în Cartea exegezei, vol. 9, p. 393. L-au relatat al‑Wāḥidī în Asbāb al‑Nuzūl; al‑Ṭabarī, vol. 10, p. 122; și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 45.

Versetul 58

﴿وَمِنْهُمْ مَنْ يَلْمِزُكَ فِي الصَّدَقَاتِ فَإِنْ أُعْطُوا مِنْهَا رَضُوا وَإِنْ لَمْ يُعْطَوْا مِنْهَا إِذَا هُمْ يَسْخَطُونَ﴾

„Printre ei sunt unii care te critică în privința milosteniilor. Dacă li se dă din ele, sunt mulțumiți; iar dacă nu li se dă din ele, iată-i mânioși.”

al‑Tawbah, 9:58

Al‑Bukhārī, vol. 15, p. 320: ʿAbd Allāh ibn Muḥammad ne-a relatat; Hishām ne-a relatat; Maʿmar ne-a informat, de la al‑Zuhrī, de la Abū Salamah, de la Abū Saʿīd, care a spus:

În vreme ce Profetul ﷺ împărțea [bunuri], a venit ʿAbd Allāh ibn Dhī al‑Khuwayṣirah al‑Tamīmī și a spus: «Fii drept, o, Mesager al lui Allah!» El a spus: «Vai ție! Cine ar fi drept dacă eu nu aș fi drept?» ʿUmar ibn al‑Khaṭṭāb a spus: «Lasă-mă să-i tai gâtul.» El a spus: «Lasă-l! El are tovarăși față de a căror rugăciune unul dintre voi își va socoti neînsemnată propria rugăciune și față de al căror post își va socoti neînsemnat propriul post. Vor ieși din religie așa cum săgeata străpunge vânatul. Se privește la penele ei și nu se găsește nimic; apoi se privește la vârful ei și nu se găsește nimic; apoi se privește la legăturile vârfului ei și nu se găsește nimic; apoi se privește la tija ei și nu se găsește nimic: a trecut înainte ca mistuitura și sângele să o ajungă.⁷⁴ Semnul lor este un bărbat la care una dintre mâini» — sau a spus: «sânul» — «este asemenea sânului unei femei» — sau a spus: «asemenea unei bucăți de carne care se clatină. Vor apărea într-o vreme de dezbinare între oameni.»

Abū Saʿīd a spus: «Mărturisesc că am auzit [aceasta] de la Mesagerul lui Allah ﷺ și mărturisesc că ʿAlī i-a ucis, iar eu eram alături de el. A fost adus bărbatul care corespundea descrierii făcute de Mesagerul lui Allah ﷺ.» El a spus: în legătură cu ei a fost revelat:

﴿وَمِنْهُمْ مَنْ يَلْمِزُكَ فِي الصَّدَقَاتِ﴾

„Printre ei sunt unii care te critică în privința milosteniilor.”

al‑Tawbah, 9:58 — fragment

Hadithul a fost relatat de ʿAbd al‑Razzāq în al‑Muṣannaf, vol. 10, p. 147; Ibn Jarīr, vol. 10, p. 157; al‑Wāḥidī în Asbāb al‑Nuzūl; și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 57.

Versetul 65

﴿وَلَئِنْ سَأَلْتَهُمْ لَيَقُولُنَّ إِنَّمَا كُنَّا نَخُوضُ وَنَلْعَبُ قُلْ أَبِاللَّهِ وَآيَاتِهِ وَرَسُولِهِ كُنْتُمْ تَسْتَهْزِئُونَ﴾

„Dacă îi întrebi, vor spune negreșit: «Noi doar vorbeam și glumeam.» Spune: «De Allah, de versetele Lui și de Mesagerul Său vă băteați joc?»”

al‑Tawbah, 9:65

Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 63: Yūnus ibn ʿAbd al‑Aʿlā ne-a relatat; ʿAbd Allāh ibn Wahb ne-a relatat; Hishām ibn Saʿd m-a informat, de la Zayd ibn Aslam, de la ʿAbd Allāh ibn ʿUmar, care a spus:

Într-o zi, în timpul expediției de la Tabūk, un bărbat a spus într-o adunare: «Nu am văzut pe nimeni asemenea acestor recitatori ai noștri: mai lacomi la mâncare, mai mincinoși la vorbă și mai lași la înfruntare.» Un bărbat din adunare i-a spus: «Ai mințit! Tu ești un ipocrit. Îl voi înștiința pe Mesagerul lui Allah ﷺ.» Vestea i-a ajuns Profetului ﷺ și a fost revelat Coranul. ʿAbd Allāh a spus: «L-am văzut agățat de chinga cămilei Mesagerului lui Allah ﷺ, în timp ce pietrele îl loveau. Spunea: „O, Mesager al lui Allah! Noi doar vorbeam și glumeam.” Iar Mesagerul lui Allah ﷺ spunea:»

﴿أَبِاللَّهِ وَآيَاتِهِ وَرَسُولِهِ كُنْتُمْ تَسْتَهْزِئُونَ﴾

„De Allah, de versetele Lui și de Mesagerul Său vă băteați joc?”

al‑Tawbah, 9:65 — fragment

Naratorii hadithului sunt naratori ai Ṣaḥīḥ-ului, în afară de Hishām ibn Saʿd, de la care Muslim nu a relatat decât în relatări de sprijin, după cum apare în al‑Mīzān. Al‑Ṭabarī l-a relatat prin el în vol. 10, p. 172. Are o relatare de sprijin cu lanț ḥasan la Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 64, din hadithul lui Kaʿb ibn Mālik.

Versetul 74

﴿يَحْلِفُونَ بِاللَّهِ مَا قَالُوا وَلَقَدْ قَالُوا كَلِمَةَ الْكُفْرِ وَكَفَرُوا﴾

„Ei jură pe Allah că nu au spus [aceasta], dar au rostit cuvântul necredinței și au devenit necredincioși…”

al‑Tawbah, 9:74 — fragment⁷⁵

Ibn Jarīr a spus în vol. 14, p. 363: Ayyūb ibn Isḥāq ibn Ibrāhīm mi-a relatat; a spus: ʿAbd Allāh ibn Rajāʾ ne-a relatat; a spus: Isrāʾīl ne-a relatat, de la Simāk, de la Saʿīd ibn Jubayr, de la Ibn ʿAbbās, care a spus:

Mesagerul lui Allah ﷺ ședea la umbra unui copac și a spus: «Va veni la voi un om care vă va privi cu ochii unui diavol. Când vine, nu-i vorbiți.» Nu a trecut mult și a apărut un bărbat cu ochi albaștri. Mesagerul lui Allah ﷺ l-a chemat și a spus: «De ce mă insultați tu și tovarășii tăi?» Omul a plecat și i-a adus pe tovarășii săi. Ei au jurat pe Allah că nu spuseseră și nu făcuseră [aceasta], până când a trecut cu vederea [fapta] lor. Atunci Allah a revelat:

﴿يَحْلِفُونَ بِاللَّهِ مَا قَالُوا﴾

„Ei jură pe Allah că nu au spus [aceasta]…”

al‑Tawbah, 9:74 — fragment

Apoi i-a descris pe toți până la sfârșitul versetului.

Ayyūb ibn Isḥāq ibn Ibrāhīm ibn Sāfirī este shaykhul lui al‑Ṭabarī. Ibn Abī Ḥātim a spus: «Am scris [relatări] de la el în al‑Ramlah. I l-am pomenit tatălui meu, iar el l-a recunoscut și a spus: „Era sincer [ṣadūq].”» Despre ʿAbd Allāh ibn Rajāʾ, Abū ʿAmr, Abū Zurʿah a spus: «Are hadithuri bune de la Isrāʾīl.» Abū Ḥātim a spus: «Era de încredere și mulțumitor.» Yaʿqūb ibn Sufyān a spus: «De încredere.»

Versetul 79

﴿الَّذِينَ يَلْمِزُونَ الْمُطَّوِّعِينَ مِنَ الْمُؤْمِنِينَ فِي الصَّدَقَاتِ﴾

„Cei care îi critică pe credincioșii care dau de bunăvoie milostenii…”

al‑Tawbah, 9:79 — fragment

Al‑Bukhārī, vol. 4, p. 25: ʿUbayd Allāh ibn Saʿīd ne-a relatat; Abū al‑Nuʿmān — adică al‑Ḥakam ibn ʿAbd Allāh al‑Baṣrī — ne-a relatat; Shuʿbah ne-a relatat, de la Sulaymān, de la Abū Wāʾil, de la Abū Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el —, care a spus:

Când a fost revelat versetul milosteniei, lucram cărând poveri [pentru plată]. Un om a venit și a dat o milostenie mare. Ei au spus: «Se fălește!» Alt om a venit și a dat un ṣāʿ. Ei au spus: «Allah nu are nicio nevoie de ṣāʿ-ul acestuia.» Atunci a fost revelat:

﴿الَّذِينَ يَلْمِزُونَ الْمُطَّوِّعِينَ مِنَ الْمُؤْمِنِينَ فِي الصَّدَقَاتِ وَالَّذِينَ لَا يَجِدُونَ إِلَّا جُهْدَهُمْ﴾

„Cei care îi critică pe credincioșii care dau de bunăvoie milostenii și pe cei care nu găsesc decât [ce pot da prin] efortul lor…”

al‑Tawbah, 9:79 — fragment

A repetat hadithul în Cartea exegezei, vol. 9, p. 400. L-au relatat Muslim în Cartea zakātului, vol. 7, p. 105; Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 73; Ibn Jarīr, vol. 10, p. 196; al‑Ṭayālisī, vol. 2, p. 19; Ibn Ḥibbān, după cum apare în al‑Mawārid, p. 411; și al‑Wāḥidī în Asbāb al‑Nuzūl.

Versetul 84

﴿وَلَا تُصَلِّ عَلَى أَحَدٍ مِنْهُمْ مَاتَ أَبَدًا﴾

„Să nu te rogi niciodată pentru vreunul dintre ei care moare.”

al‑Tawbah, 9:84 — fragment

Al‑Bukhārī, vol. 3, p. 381: Musaddad ne-a relatat; a spus: Yaḥyā ibn Saʿīd ne-a relatat, de la ʿUbayd Allāh, de la Nāfiʿ, de la Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi:

Când a murit ʿAbd Allāh ibn Ubayy, fiul său a venit la Profet ﷺ și a spus: «O, Mesager al lui Allah! Dă-mi cămașa ta ca să-l înfășor în ea; roagă-te pentru el și cere iertare pentru el.» Profetul ﷺ i-a dat cămașa și a spus: «Înștiințează-mă, ca să mă rog pentru el.» El l-a înștiințat. Când a vrut să se roage pentru el, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — l-a tras și a spus: «Oare Allah nu ți-a interzis⁷⁶ să te rogi pentru ipocriți?» El a răspuns: «Am de ales între două lucruri.» Allah Preaînaltul a spus:

﴿اسْتَغْفِرْ لَهُمْ أَوْ لَا تَسْتَغْفِرْ لَهُمْ إِنْ تَسْتَغْفِرْ لَهُمْ سَبْعِينَ مَرَّةً فَلَنْ يَغْفِرَ اللَّهُ لَهُمْ﴾

„Cere iertare pentru ei sau nu cere iertare pentru ei. Chiar dacă ai cere iertare pentru ei de șaptezeci de ori, Allah nu-i va ierta.”

al‑Tawbah, 9:80 — fragment

S-a rugat pentru el, iar apoi a fost revelat:

﴿وَلَا تُصَلِّ عَلَى أَحَدٍ مِنْهُمْ مَاتَ أَبَدًا﴾

„Să nu te rogi niciodată pentru vreunul dintre ei care moare.”

al‑Tawbah, 9:84 — fragment

Al‑Bukhārī a menționat hadithul în mai multe locuri din Ṣaḥīḥ-ul său, între care vol. 9, pp. 403 și 409, și vol. 12, p. 380. L-au relatat Muslim, vol. 15, p. 167, și vol. 17, p. 121; al‑Tirmidhī, vol. 4, p. 119, care a spus: «Acesta este un hadith ḥasan ṣaḥīḥ»; al‑Nasāʾī, vol. 4, p. 13; Ibn Mājah, nr. 1523; imamul Aḥmad, vol. 2, p. 18; Ibn Jarīr, vol. 10, p. 205; și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 76.

Au relatat ceva asemănător, din hadithul lui ʿUmar, al‑Bukhārī, vol. 3, p. 471, și vol. 9, p. 407; al‑Tirmidhī, vol. 4, p. 118; imamul Aḥmad, vol. 1, p. 16; Ibn Jarīr, vol. 10, p. 205; Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 77; și Ibn Isḥāq, după cum se găsește în Sīrah de Ibn Hishām, vol. 2, p. 552.

Versetele 95–96

﴿سَيَحْلِفُونَ بِاللَّهِ لَكُمْ إِذَا انْقَلَبْتُمْ إِلَيْهِمْ لِتُعْرِضُوا عَنْهُمْ فَأَعْرِضُوا عَنْهُمْ إِنَّهُمْ رِجْسٌ وَمَأْوَاهُمْ جَهَنَّمُ جَزَاءً بِمَا كَانُوا يَكْسِبُونَ﴾

„Vă vor jura pe Allah, când vă veți întoarce la ei, ca să-i lăsați în pace. Îndepărtați-vă de ei! Sunt o întinăciune, iar sălașul lor este Gheena, drept răsplată pentru ceea ce dobândeau.”

al‑Tawbah, 9:95

Ibn Jarīr, vol. 11, p. 3: Yūnus mi-a relatat; a spus: Ibn Wahb ne-a informat; a spus: Yūnus m-a informat, de la Ibn Shihāb, care a spus: ʿAbd al‑Raḥmān ibn ʿAbd Allāh ibn Kaʿb ibn Mālik m-a informat că ʿAbd Allāh ibn Kaʿb a spus: l-am auzit pe Kaʿb ibn Mālik spunând:

Când Mesagerul lui Allah ﷺ s-a întors de la Tabūk, s-a așezat pentru [a-i primi pe] oameni. Cei rămași în urmă au venit și au început să-i prezinte scuze și să-i jure; erau optzeci și ceva de bărbați. Mesagerul lui Allah ﷺ a primit ceea ce ei arătau pe dinafară, le-a primit jurământul de credință, a cerut iertare pentru ei și a lăsat în seama lui Allah ceea ce ascundeau în ei. Eu i-am spus adevărul despre mine.

Kaʿb a spus: «Pe Allah! După ce m-a călăuzit la Islam, Allah nu mi-a dăruit niciodată o binefacere mai mare în ochii mei decât faptul că i-am spus adevărul Mesagerului lui Allah ﷺ și nu l-am mințit, ca să pier asemenea celor care au mințit. Când a coborât revelația, Allah le-a spus celor care au mințit cele mai aspre cuvinte pe care le-a spus cuiva:»

﴿سَيَحْلِفُونَ بِاللَّهِ لَكُمْ إِذَا انْقَلَبْتُمْ إِلَيْهِمْ لِتُعْرِضُوا عَنْهُمْ فَأَعْرِضُوا عَنْهُمْ إِنَّهُمْ رِجْسٌ وَمَأْوَاهُمْ جَهَنَّمُ جَزَاءً بِمَا كَانُوا يَكْسِبُونَ﴾

„Vă vor jura pe Allah, când vă veți întoarce la ei, ca să-i lăsați în pace. Îndepărtați-vă de ei! Sunt o întinăciune, iar sălașul lor este Gheena, drept răsplată pentru ceea ce dobândeau.”

al‑Tawbah, 9:95

Până la cuvintele Celui Preaînalt:

﴿فَإِنَّ اللَّهَ لَا يَرْضَى عَنِ الْقَوْمِ الْفَاسِقِينَ﴾

„Allah nu este mulțumit de oamenii nelegiuiți.”

al‑Tawbah, 9:96 — fragment

Naratorii hadithului sunt naratori ai Ṣaḥīḥ-ului. Yūnus, shaykhul lui al‑Ṭabarī, este Ibn ʿAbd al‑Aʿlā; iar Yūnus, shaykhul lui Ibn Wahb, este Ibn Yazīd al‑Aylī. Shaykhul nostru — Allah să-l păzească — a spus: «Ceva asemănător se află în Ṣaḥīḥ al‑Bukhārī, la sfârșitul hadithului lui Kaʿb ibn Mālik, în Cartea expedițiilor, capitolul despre expediția de la Tabūk.»

Versetul 113

﴿مَا كَانَ لِلنَّبِيِّ وَالَّذِينَ آمَنُوا أَنْ يَسْتَغْفِرُوا لِلْمُشْرِكِينَ﴾

„Nu se cuvine ca Profetul și cei care au crezut să ceară iertare pentru politeiști…”

al‑Tawbah, 9:113 — fragment

Al‑Bukhārī, vol. 3, p. 465: Isḥāq ne-a relatat; Yaʿqūb ibn Ibrāhīm ne-a informat; a spus: tatăl meu mi-a relatat, de la Ṣāliḥ, de la Ibn Shihāb, care a spus: Saʿīd ibn al‑Musayyib m-a informat, de la tatăl său, care i-a relatat:

Când Abū Ṭālib era pe moarte, Mesagerul lui Allah ﷺ a venit la el și i-a găsit acolo pe Abū Jahl ibn Hishām și pe ʿAbd Allāh ibn Abī Umayyah ibn al‑Mughīrah. Mesagerul lui Allah ﷺ i-a spus lui Abū Ṭālib: «O, unchiule! Spune: „Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah”, un cuvânt prin care să mărturisesc pentru tine înaintea lui Allah.» Abū Jahl și ʿAbd Allāh ibn Abī Umayyah au spus: «O, Abū Ṭālib! Te întorci de la religia lui ʿAbd al‑Muṭṭalib?» Mesagerul lui Allah ﷺ a continuat să-i propună [mărturisirea], iar cei doi repetau acele cuvinte, până când ultimele cuvinte pe care Abū Ṭālib le-a spus au fost că era pe religia lui ʿAbd al‑Muṭṭalib. A refuzat să spună: «Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah.» Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «Pe Allah! Voi cere iertare pentru tine, atâta vreme cât nu mi se va interzice să fac aceasta.» Atunci Allah Preaînaltul a revelat versetul în legătură cu el.

A relatat hadithul în mai multe locuri din Ṣaḥīḥ-ul său, între care vol. 8, p. 194, unde apare: «A fost revelat:»

﴿مَا كَانَ لِلنَّبِيِّ وَالَّذِينَ آمَنُوا أَنْ يَسْتَغْفِرُوا لِلْمُشْرِكِينَ وَلَوْ كَانُوا أُولِي قُرْبَى مِنْ بَعْدِ مَا تَبَيَّنَ لَهُمْ أَنَّهُمْ أَصْحَابُ الْجَحِيمِ﴾

„Nu se cuvine ca Profetul și cei care au crezut să ceară iertare pentru politeiști, chiar dacă sunt rude, după ce li s-a arătat limpede că aceștia sunt oameni ai Iadului.”

al‑Tawbah, 9:113

Și a fost revelat:

﴿إِنَّكَ لَا تَهْدِي مَنْ أَحْبَبْتَ﴾

„Tu nu-l călăuzești pe cel pe care îl iubești.”

al‑Qaṣaṣ, 28:56 — fragment

[Se găsește și în] vol. 9, p. 411, și vol. 10, p. 124. L-au relatat Muslim, vol. 1, p. 214; al‑Nasāʾī, vol. 4, p. 74; Aḥmad, vol. 5, p. 433; Ibn Jarīr, vol. 11, p. 41; al‑Bayhaqī în al‑Asmāʾ wa‑l‑Ṣifāt, pp. 97–98; și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 102. La acesta din urmă este menționată revelarea [cuvintelor] «Nu se cuvine ca Profetul…», nu și [a cuvintelor] «Tu nu-l călăuzești pe cel pe care îl iubești».

Versetele 117–119

﴿لَقَدْ تَابَ اللَّهُ عَلَى النَّبِيِّ وَالْمُهَاجِرِينَ وَالْأَنْصَارِ الَّذِينَ اتَّبَعُوهُ فِي سَاعَةِ الْعُسْرَةِ﴾

„Allah Și-a întors cu îndurare [bunăvoința] către Profet, către emigranți și către ajutoare, care l-au urmat în ceasul greutății.”

al‑Tawbah, 9:117 — fragment

Până la cuvintele Celui Preaînalt:

﴿يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا اتَّقُوا اللَّهَ وَكُونُوا مَعَ الصَّادِقِينَ﴾

„O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah și fiți alături de cei sinceri.”

al‑Tawbah, 9:119

Al‑Bukhārī, vol. 9, p. 176: Yaḥyā ibn Bukayr ne-a relatat; a spus: al‑Layth ne-a relatat, de la ʿUqayl, de la Ibn Shihāb, de la ʿAbd al‑Raḥmān ibn ʿAbd Allāh ibn Kaʿb ibn Mālik, că ʿAbd Allāh ibn Kaʿb ibn Mālik — cel dintre fiii lui Kaʿb care îl conducea după ce orbise — a spus: l-am auzit pe Kaʿb ibn Mālik povestind despre rămânerea sa în urmă de la expediția de la Tabūk. Kaʿb a spus:

Nu am rămas în urmă de la nicio expediție la care a participat Mesagerul lui Allah ﷺ, în afară de expediția de la Tabūk. Totuși, lipsisem și de la expediția de la Badr, dar nu fusese mustrat nimeni dintre cei care lipsiseră de la ea. Mesagerul lui Allah ﷺ ieșise doar pentru caravana tribului Quraysh, până când Allah i-a adunat pe ei și pe dușmanul lor fără o înțelegere prealabilă. Am fost alături de Mesagerul lui Allah ﷺ în noaptea de la al‑ʿAqabah, când ne-am legat prin jurământ pentru Islam. Nu aș dori să schimb aceasta pe participarea la Badr, chiar dacă Badr este mai vestit printre oameni.

Iată ce s-a întâmplat cu mine: nu fusesem niciodată mai puternic și nici mai înstărit decât atunci când am rămas în urmă de la acea expediție. Pe Allah! Până atunci nu avusesem niciodată două animale de călărie deodată, dar le aveam pe amândouă în vremea acelei expediții. Când voia să plece într-o expediție, Mesagerul lui Allah ﷺ obișnuia să lase impresia că merge în altă parte. Însă în acea expediție a plecat pe o arșiță puternică și avea înainte un drum lung, un pustiu și un dușman numeros. Le-a arătat limpede musulmanilor situația, ca să facă pregătirile potrivite, și le-a spus încotro voia să meargă. Musulmanii care erau cu Mesagerul lui Allah ﷺ erau mulți și nu exista o carte care să-i cuprindă pe toți — se referă la registru.

Kaʿb a spus: orice om care dorea să lipsească își închipuia că absența lui putea să treacă neobservată, dacă Allah nu trimitea o revelație în privința sa. Mesagerul lui Allah ﷺ a pornit în acea expediție când fructele erau coapte și umbra era plăcută. Mesagerul lui Allah ﷺ și musulmanii care erau cu el s-au pregătit. Dimineața plecam ca să-mi fac și eu pregătirile, apoi mă întorceam fără să fi făcut nimic. Îmi spuneam în sinea mea: «Pot să fac aceasta.» Am tot amânat, până când oamenii s-au pregătit cu toată hotărârea. Mesagerul lui Allah ﷺ și musulmanii care erau cu el au pornit dimineața, iar eu nu făcusem nimic din pregătirile mele.

Mi-am spus: «Mă voi pregăti într-o zi sau două după plecarea lui, apoi îi voi ajunge.» Am plecat dimineața, după ce ei se despărțiseră [de Medina], ca să mă pregătesc; m-am întors însă fără să fi făcut nimic. Apoi am plecat din nou și iar m-am întors fără să fi făcut nimic. Am continuat așa până când au înaintat repede, iar oastea se depărtase. M-am gândit să plec și să-i ajung — și cât aș fi dorit să fi făcut-o! —, dar nu mi-a fost scris aceasta.

Când ieșeam printre oameni după plecarea Mesagerului lui Allah ﷺ și umblam printre ei, mă întrista că nu vedeam decât un om învinuit de ipocrizie sau un om dintre cei neputincioși, pe care Allah îi scuzase. Mesagerul lui Allah ﷺ nu m-a pomenit până când a ajuns la Tabūk. Acolo, pe când ședea printre oameni, a întrebat: «Ce a făcut Kaʿb?» Un bărbat din Banū Salimah a spus: «O, Mesager al lui Allah! L-au reținut cele două mantii ale sale și privitul la sine cu mândrie.» Muʿādh ibn Jabal a spus: «Ce rău ai vorbit! O, Mesager al lui Allah! Noi nu știm despre el decât bine.» Mesagerul lui Allah ﷺ a tăcut.

Kaʿb ibn Mālik a spus: când mi-a ajuns vestea că pornise la întoarcere, m-a cuprins neliniștea. Am început să mă gândesc la o minciună și îmi spuneam: «Cum voi scăpa mâine de supărarea lui?» Am cerut pentru aceasta ajutorul tuturor celor cu judecată dintre ai mei. Însă, când s-a spus că Mesagerul lui Allah ﷺ era aproape să sosească, gândurile false m-au părăsit. Am știut că nu aveam să scap nicidecum prin ceva în care era minciună și m-am hotărât să-i spun adevărul.

Mesagerul lui Allah ﷺ a sosit dimineața. Când se întorcea dintr-o călătorie, începea cu moscheea: împlinea acolo două unități de rugăciune, apoi se așeza pentru [a-i primi pe] oameni. După ce a făcut aceasta, cei rămași în urmă au venit și au început să-i prezinte scuze și să-i jure; erau optzeci și ceva de bărbați. Mesagerul lui Allah ﷺ a primit ceea ce ei arătau pe dinafară, le-a primit jurământul de credință, a cerut iertare pentru ei și a lăsat în seama lui Allah ceea ce ascundeau în ei.

Am venit și eu la el. Când l-am salutat, a zâmbit cu zâmbetul unui om supărat și a spus: «Vino!» Am înaintat până m-am așezat înaintea lui. M-a întrebat: «Ce te-a ținut în urmă? Nu îți cumpăraseși animalul de călărie?» Am răspuns: «Ba da. Pe Allah, o, Mesager al lui Allah! Dacă aș ședea înaintea altcuiva dintre oamenii acestei lumi, aș socoti că pot scăpa de supărarea lui printr-o scuză; mi-a fost dăruită puterea de a argumenta. Însă, pe Allah, știu că, dacă astăzi ți-aș spune o minciună care te-ar mulțumi în privința mea, Allah te-ar face curând să fii nemulțumit de mine. Iar dacă îți spun adevărul, prin care te vei supăra pe mine, nădăjduiesc pentru aceasta iertarea lui Allah. Nu, pe Allah, nu am avut nicio scuză. Pe Allah, nu fusesem niciodată mai puternic și nici mai înstărit decât atunci când am rămas în urma ta.»

Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «Acesta a spus adevărul. Ridică-te și așteaptă până când Allah va hotărî în privința ta.» M-am ridicat, iar niște bărbați din Banū Salimah s-au ridicat și au venit după mine. Mi-au spus: «Pe Allah, nu știm să fi săvârșit vreun păcat înainte de aceasta! Nu ai fost în stare să-i prezinți Mesagerului lui Allah ﷺ o scuză, așa cum au făcut cei rămași în urmă? Cererea de iertare făcută pentru tine de Mesagerul lui Allah ﷺ ar fi fost de ajuns pentru păcatul tău.» Pe Allah, au continuat să mă mustre până când am vrut să mă întorc și să spun că mințisem [în mărturisirea mea].

Apoi i-am întrebat: «A mai întâmpinat cineva ceea ce am întâmpinat eu?» Au răspuns: «Da. Doi bărbați au spus ceea ce ai spus și tu, iar lor li s-a spus ceea ce ți s-a spus ție.» I-am întrebat: «Cine sunt?» Au răspuns: «Murārah ibn al‑Rabīʿ al‑ʿAmrī și Hilāl ibn Umayyah al‑Wāqifī.» Mi-au pomenit astfel doi oameni drepți, care participaseră la Badr și în care aveam un exemplu. Când mi i-au pomenit, am mers mai departe.

Mesagerul lui Allah ﷺ le-a interzis musulmanilor să ne vorbească nouă, celor trei, dintre toți cei care rămăseseră în urma lui. Oamenii ne-au evitat și și-au schimbat purtarea față de noi, până când pământul mi-a devenit străin în sinea mea: nu mai era pământul pe care îl cunoșteam. Am rămas astfel cincizeci de nopți. Cei doi tovarăși ai mei s-au supus [hotărârii] și stăteau în casele lor plângând. Eu însă eram cel mai tânăr și mai viguros dintre ei. Ieșeam, luam parte la rugăciune împreună cu musulmanii și umblam prin piețe, dar nimeni nu îmi vorbea.

Veneam la Mesagerul lui Allah ﷺ și îl salutam, în timp ce ședea în adunarea sa după rugăciune. Îmi spuneam în sinea mea: «Oare și-a mișcat buzele ca să-mi răspundă la salut sau nu?» Apoi mă rugam aproape de el și îl priveam pe furiș. Când eram îndreptat către rugăciunea mea, se uita spre mine; iar când mă întorceam spre el, își întorcea privirea de la mine. Când această răceală a oamenilor față de mine s-a prelungit, am mers și am sărit zidul grădinii lui Abū Qatādah, vărul meu și omul cel mai drag mie. L-am salutat și, pe Allah, nu mi-a răspuns la salut.

I-am spus: «O, Abū Qatādah! Te întreb în Numele lui Allah: știi că Îl iubesc pe Allah și pe Mesagerul Său?» A tăcut. Am repetat întrebarea, rugându-l în Numele lui Allah, dar a tăcut. Am repetat-o din nou, rugându-l în Numele lui Allah, iar el a spus: «Allah și Mesagerul Său știu cel mai bine.» Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am întors și am sărit zidul.

În timp ce umblam prin piața Medinei, un nabateean dintre nabateenii din al‑Shām, venit să vândă hrană la Medina, întreba: «Cine mi-l arată pe Kaʿb ibn Mālik?» Oamenii au început să-i arate spre mine. Când a venit, mi-a înmânat o scrisoare de la regele Ghassānului. În ea scria: «Iar apoi: am aflat că tovarășul tău te-a tratat cu răceală. Allah nu te-a pus într-un loc în care să fii înjosit sau lăsat de izbeliște. Vino la noi, iar noi îți vom oferi sprijin.» Când am citit-o, mi-am spus: «Și aceasta este o încercare.» M-am îndreptat cu ea spre cuptor și am ars-o acolo.

După ce trecuseră patruzeci dintre cele cincizeci de nopți, a venit la mine un trimis al Mesagerului lui Allah ﷺ și mi-a spus: «Mesagerul lui Allah ﷺ îți poruncește să te ții departe de soția ta.» Am întrebat: «Să divorțez de ea sau ce să fac?» A răspuns: «Nu, ci stai departe de ea și nu te apropia de ea.» Le-a trimis același lucru și celor doi tovarăși ai mei. I-am spus soției: «Mergi la ai tăi și rămâi la ei până când Allah va hotărî în această privință.»

Kaʿb a spus: soția lui Hilāl ibn Umayyah a venit la Mesagerul lui Allah ﷺ și a spus: «O, Mesager al lui Allah! Hilāl ibn Umayyah este un bătrân neajutorat și nu are slujitor. Îți este neplăcut ca eu să-l îngrijesc?» El a răspuns: «Nu, dar să nu se apropie de tine.» Ea a spus: «Pe Allah, el nu are nicio dorință pentru așa ceva. Pe Allah, nu a încetat să plângă din ziua în care i s-a întâmplat ceea ce i s-a întâmplat, până astăzi.»

Unii dintre ai mei mi-au spus: «De ce nu-i ceri voie Mesagerului lui Allah ﷺ în privința soției tale, așa cum i-a îngăduit soției lui Hilāl ibn Umayyah să-l îngrijească?» Am răspuns: «Pe Allah, nu îi voi cere voie Mesagerului lui Allah ﷺ în privința ei. De unde să știu ce va spune Mesagerul lui Allah ﷺ dacă îi cer voie în privința ei, eu fiind un bărbat tânăr?»

Am mai rămas astfel zece nopți, până când s-au împlinit cincizeci de nopți de când Mesagerul lui Allah ﷺ le interzisese [oamenilor] să ne vorbească. După ce am împlinit rugăciunea de zori în dimineața celei de-a cincizecea nopți, mă aflam pe acoperișul uneia dintre casele noastre. Ședeam în starea pe care a descris-o Allah: sufletul îmi devenise strâmt, iar pământul, oricât de larg, mi se îngustase. Atunci am auzit glasul unui om care se urcase pe muntele Salʿ și striga cât îl ținea gura: «O, Kaʿb ibn Mālik! Bucură-te!» Am căzut în prosternare și am știut că venise izbăvirea.

Mesagerul lui Allah ﷺ vestise că Allah ne primise căința, după ce împlinise rugăciunea de zori. Oamenii au pornit să ne aducă vestea cea bună. Au plecat vestitori și spre cei doi tovarăși ai mei. Un om a venit către mine în galop, iar un om din Aslam a alergat și s-a urcat pe munte. Glasul a fost mai iute decât calul. Când a venit la mine cel al cărui glas îl auzisem vestindu-mi bucuria, mi-am scos cele două veșminte și i le-am dat pentru vestea sa. Pe Allah, în acea zi nu aveam altele. Am împrumutat două veșminte, le-am îmbrăcat și am pornit spre Mesagerul lui Allah ﷺ.

Oamenii mă întâmpinau în grupuri și mă felicitau pentru [primirea] căinței, spunând: «Să-ți fie de bine primirea căinței de către Allah!» Kaʿb a spus: am intrat în moschee și l-am găsit pe Mesagerul lui Allah ﷺ înconjurat de oameni. Ṭalḥah ibn ʿUbayd Allāh s-a ridicat și a venit în grabă către mine, mi-a strâns mâna și m-a felicitat. Pe Allah, niciun alt bărbat dintre emigranți nu s-a ridicat spre mine în afară de el; nu voi uita aceasta din partea lui Ṭalḥah.

Kaʿb a spus: când l-am salutat pe Mesagerul lui Allah ﷺ, el mi-a spus, cu fața strălucind de bucurie: «Bucură-te de cea mai bună zi care a trecut peste tine de când te-a născut mama ta!» Când Mesagerul lui Allah ﷺ se bucura, fața lui se lumina de parcă ar fi fost o bucată de lună, iar noi recunoșteam aceasta la el.

Când m-am așezat înaintea lui, am spus: «O, Mesager al lui Allah! O parte a căinței mele este să mă desprind de averea mea, dând-o ca milostenie pentru Allah și Mesagerul Său.» Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «Păstrează o parte din averea ta; aceasta este mai bine pentru tine.» Am răspuns: «Îmi voi păstra partea pe care o am la Khaybar.» Apoi am spus: «O, Mesager al lui Allah! Allah m-a salvat numai prin sinceritate. O parte a căinței mele este să nu mai spun decât adevărul, cât voi trăi.»

Pe Allah, nu cunosc pe nimeni dintre musulmani căruia Allah să-i fi dăruit mai mult bine în privința sincerității în vorbire decât mi-a dăruit mie, de când am spus aceasta Mesagerului lui Allah ﷺ. De atunci și până în ziua aceasta nu am spus nicio minciună cu bună știință. Nădăjduiesc ca Allah să mă păzească și în ceea ce mi-a rămas [din viață]. Allah i-a revelat Mesagerului Său ﷺ:

﴿لَقَدْ تَابَ اللَّهُ عَلَى النَّبِيِّ وَالْمُهَاجِرِينَ﴾

„Allah Și-a întors cu îndurare [bunăvoința] către Profet și către emigranți…”

al‑Tawbah, 9:117 — fragment

Până la cuvintele Celui Preaînalt:

﴿وَكُونُوا مَعَ الصَّادِقِينَ﴾

„Și fiți alături de cei sinceri.”

al‑Tawbah, 9:119 — fragment

Pe Allah! După ce m-a călăuzit la Islam, Allah nu mi-a dăruit niciodată o binefacere mai mare în ochii mei decât faptul că i-am spus adevărul Mesagerului lui Allah ﷺ și nu l-am mințit, ca să pier asemenea celor care au mințit. Când a coborât revelația, Allah Preaînaltul le-a spus celor care au mințit cele mai aspre cuvinte pe care le-a spus cuiva. El, Binecuvântat și Preaînalt, a spus:

﴿سَيَحْلِفُونَ بِاللَّهِ لَكُمْ إِذَا انْقَلَبْتُمْ﴾

„Vă vor jura pe Allah când vă veți întoarce…”

al‑Tawbah, 9:95 — fragment

Până la cuvintele Celui Preaînalt:

﴿فَإِنَّ اللَّهَ لَا يَرْضَى عَنِ الْقَوْمِ الْفَاسِقِينَ﴾

„Allah nu este mulțumit de oamenii nelegiuiți.”

al‑Tawbah, 9:96 — fragment

Kaʿb a spus: noi, cei trei, fuseserăm lăsați în așteptare, separat de cei de la care Mesagerul lui Allah ﷺ primise [scuzele], după ce îi juraseră, le primise jurământul de credință și ceruse iertare pentru ei. Mesagerul lui Allah ﷺ a amânat hotărârea în privința noastră, până când Allah a hotărât. La aceasta se referă cuvintele lui Allah, Binecuvântat și Preaînalt:

﴿وَعَلَى الثَّلَاثَةِ الَّذِينَ خُلِّفُوا﴾

„Și către cei trei care au fost lăsați în așteptare…”

al‑Tawbah, 9:118 — fragment

Ceea ce a pomenit Allah, Preaslăvit și Preaînalt, nu este faptul că noi am rămas în urmă de la expediție, ci faptul că el ne-a lăsat în așteptare și a amânat hotărârea în privința noastră, spre deosebire de cei care i-au jurat și i-au prezentat scuze, iar el le-a primit.

A menționat hadithul și în Cartea exegezei, prescurtat, la p. 412 din acest volum. L-au relatat Muslim, vol. 17, p. 87; al‑Tirmidhī, vol. 4, p. 121, prescurtat; imamul Aḥmad, vol. 3, p. 457; ʿAbd al‑Razzāq în al‑Muṣannaf, vol. 5, p. 397; Ibn Isḥāq, după cum apare în Sīrah de Ibn Hishām, vol. 2, p. 531; Ibn Jarīr, vol. 11, p. 58; și Ibn Abī Ḥātim, vol. 4, p. 105.

Am redat acest hadith în întregime datorită foloaselor și învățămintelor pe care le cuprinde și fiindcă, după cum spune al‑Ḥāfiẓ Ibn Kathīr, el cuprinde explicarea acestui verset în cele mai bune și mai ample feluri.

سورة هود