Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura an Nasr

Versetele 1 la 3

Revelată la Medina¹¹¹

Versetele 1 la 3

Această sură nobilă cuprinde o veste bună, o poruncă adresată Trimisului Său atunci când aceasta se va împlini, o aluzie și o atenționare asupra celor care decurg din aceasta.

Vestea bună este ajutorul lui Allah pentru Trimisul Său, cucerirea cetății Mecca și intrarea oamenilor „în religia lui Allah în cete”, astfel încât mulți vor deveni dintre adepții și sprijinitorii săi, după ce se număraseră printre dușmanii săi. Această veste bună s-a împlinit.

Cât despre porunca de după venirea ajutorului și a cuceririi, Allah i-a poruncit Trimisului Său să-I fie recunoscător pentru aceasta, să-L preamărească cu laudă și să-I ceară iertare.

Cât despre aluzie, aici se află două indicații. Prima este că ajutorul pentru religie va dăinui și va spori atunci când Trimisul Îl va preamări pe Allah cu laudă și Îi va cere iertare, fiindcă aceasta este o formă de recunoștință, iar Allah spune: „Dacă sunteți recunoscători, vă voi da și mai mult” [Ibrahim 14:7]. Aceasta s-a întâmplat în vremea califilor bine călăuziți și, după ei, în această comunitate: ajutorul lui Allah a continuat până când Islamul a ajuns acolo unde nicio altă religie nu ajunsese, iar în el au intrat oameni care nu intraseră în altă religie. Aceasta a durat până când comunitatea a ajuns la neascultarea de Allah la care a ajuns; atunci El i-a încercat prin dezbinarea cuvântului lor și împrăștierea treburilor lor, și s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, această comunitate și această religie au parte de o milă și de o bunătate a lui Allah care nu pot fi închipuite și nu trec prin minte.

A doua indicație este că sorocul Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, se apropiase. Explicația este că viața lui a fost o viață aleasă, pe care Allah a jurat, iar lucrurile alese se încheie cu cererea iertării, precum rugăciunea, Hajjul și altele. Porunca lui Allah către Trimisul Său de a-L lăuda și de a-I cere iertare în această stare indică faptul că viața sa ajunsese la sfârșit, pentru ca el să se pregătească de întâlnirea cu Domnul său și să-și încheie viața prin cele mai alese fapte pe care le putea săvârși. Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! El punea Coranul în practică și rostea aceste cuvinte în rugăciunea sa, spunând adesea în înclinare și în prosternare: „Slavă Ție, o, Allah, Domnul nostru, și Ție Ți se cuvine laudă! O, Allah, iartă-mă!”¹¹².