Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura at Taghabun

Versetele 1 la 18

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 4

Aceste versete nobile cuprind o bogată prezentare a mărețelor însușiri ale Creatorului. El a amintit desăvârșirea dumnezeirii Sale, slăvit și preaînălțat fie El, deplina Sa lipsă de nevoie față de oricine și nevoia tuturor făpturilor de El, precum și faptul că toți cei din ceruri și de pe pământ Îl preamăresc pe Domnul lor, aducându-I laudă. Întreaga stăpânire este a lui Allah, astfel că nicio făptură nu iese de sub stăpânirea Lui. Tot a Lui este întreaga laudă: laudă pentru însușirile Sale desăvârșite, laudă pentru toate lucrurile pe care le-a adus la existență, laudă pentru rânduielile pe care le-a legiuit și pentru binefacerile pe care le-a dăruit. Puterea Sa este atotcuprinzătoare, niciun lucru existent nu iese din ea și nimic din ceea ce El voiește nu-I este cu neputință.

El a amintit că i-a creat pe robi și a făcut ca printre ei să fie credincioși și necredincioși. Credința și necredința lor se petrec, așadar, potrivit hotărârii și rânduielii lui Allah. El este Cel Care a voit aceasta în privința lor, dându-le putere și voință prin care pot face ceea ce voiesc în privința poruncilor și opreliștilor. „Iar Allah vede bine ceea ce faceți.”

După ce a amintit crearea omului, căruia i se dau porunci și opreliști, a amintit crearea celorlalte făpturi, spunând: „El a creat cerurile și pământul”, adică însăși alcătuirea lor și toate cele aflate în ele, și a făcut frumoasă creația lor, „întru adevăr”, adică potrivit înțelepciunii și scopului pe care Allah Preaînaltul l-a urmărit. „V-a dat chip și a făcut frumoase chipurile voastre”, după cum spune Allah Preaînaltul: „Noi l-am creat pe om în cea mai frumoasă alcătuire” [at-Tin 95:4]. Omul este cea mai frumoasă dintre făpturi ca înfățișare și cea mai minunată la vedere. „Și la El este întoarcerea”, adică întoarcerea din Ziua Învierii. El vă va răsplăti pentru credința și necredința voastră și vă va întreba despre binefacerile și desfătările pe care vi le-a dăruit: I-ați mulțumit pentru ele sau nu?

Apoi a amintit atotcuprinderea cunoașterii Sale, spunând: „El știe ceea ce se află în ceruri și pe pământ”, dintre cele ascunse și cele vădite, dintre cele nevăzute și cele văzute. „Și știe ceea ce ascundeți și ceea ce faceți cunoscut. Iar Allah cunoaște bine ceea ce se află în piepturi”, adică tainele bune, gândurile rele, intențiile curate și scopurile stricate pe care acestea le cuprind. Întrucât El cunoaște bine ceea ce se află în piepturi, omul înțelept și cu pricepere trebuie să se îngrijească și să se străduiască să-și păzească lăuntrul de purtările josnice și să se împodobească cu însușiri frumoase.

Versetele 5 la 6

După ce Allah Preaînaltul a amintit însușirile Sale desăvârșite și mărețe, prin care este cunoscut și adorat și pentru care oamenii se străduiesc să-I dobândească mulțumirea și să se ferească de mânia Sa, El a adus la cunoștință ceea ce a făcut cu neamurile de mai înainte și cu generațiile trecute. Veștile despre acestea sunt încă povestite de cei veniți după ele și relatate de oamenii sinceri. Când trimișii lor au venit la ele cu adevărul, le-au socotit cuvintele mincinoase și li s-au împotrivit cu îndârjire. De aceea, Allah le-a făcut să guste urmările rele ale faptelor lor în această lume și le-a umilit în ea, „și vor avea parte de o pedeapsă dureroasă” în Viața de Apoi.

De aceea a amintit pricina acestei pedepse, spunând: „Aceasta”, adică pedeapsa și urmările rele pe care le-am pogorât asupra lor, s-a petrecut „deoarece trimișii lor veneau la ei cu dovezi limpezi”, adică semne vădite care arătau adevărul și deșertăciunea. Însă ei s-au arătat nemulțumiți și s-au trufit înaintea trimișilor lor, spunând: „Niște oameni să ne călăuzească?”, adică: ei nu au niciun merit în plus față de noi; pentru ce i-a ales Allah pe ei și nu pe noi? După cum se spune în celălalt verset: „Trimișii lor le-au spus: Noi nu suntem decât oameni asemenea vouă, dar Allah dăruiește harul Său cui voiește dintre robii Săi...” [Ibrahim 14:11]. Ei au vrut să îngrădească harul lui Allah și binefacerea pe care El a dăruit-o profeților Săi, alegându-i să fie trimiși către oameni. S-au trufit și au refuzat să li se supună, iar astfel au fost încercați prin adorarea copacilor, pietrelor și a altora asemenea. „Astfel, nu au crezut” în Allah „și s-au întors” de la ascultarea de El. „Iar Allah nu a avut nevoie de ei”: El nu ține seama de ei, iar rătăcirea lor nu-I pricinuiește nicio vătămare. „Allah este Cel Lipsit de Nevoie, Cel Vrednic de Laudă”, adică El are deplină și absolută lipsă de nevoie față de oricine, din toate punctele de vedere, și este vrednic de laudă în cuvintele, faptele și însușirile Sale.

Versetul 7

Allah Preaînaltul aduce la cunoștință îndârjirea necredincioșilor, pretențiile lor deșarte și tăgăduirea învierii, fără cunoaștere, fără călăuzire și fără o Carte luminătoare. El i-a poruncit celei mai nobile dintre făpturile Sale să jure pe Domnul său că îi va învia și îi va răsplăti pentru faptele lor rele și pentru tăgăduirea adevărului. „Iar acest lucru Îi este ușor lui Allah.” Chiar dacă este greu, ba chiar cu neputință pentru făpturi, întrucât, de și-ar uni toate puterile pentru a readuce la viață un singur mort, nu ar putea face aceasta, pentru Allah Preaînaltul lucrurile stau altfel: atunci când voiește un lucru, îi spune: „Fii!”, iar el este. Allah Preaînaltul spune: „Și se va sufla în trâmbiță, iar cei din ceruri și cei de pe pământ vor cădea răpuși, în afară de cei pe care îi voiește Allah. Apoi se va sufla în ea încă o dată și, deodată, ei vor sta în picioare, privind” [az-Zumar 39:68].

Versetul 8

După ce a amintit tăgăduirea celor care neagă învierea și faptul că această tăgăduire implică necredința în Allah și în semnele Sale, Allah Preaînaltul a poruncit ceea ce ferește de pierzanie și de nefericire: credința în El, în Trimisul Său și în Cartea Sa. Allah a numit Cartea Sa Lumină, fiindcă lumina este opusul întunericului. Rânduielile, legile și vestirile din Cartea pe care a pogorât-o Allah sunt lumini prin care omul se călăuzește în întunecimile adânci ale neștiinței și merge prin bezna nopții. Celelalte învățături, în afara călăuzirii prin Cartea lui Allah, aduc mai multă vătămare decât folos și mai mult rău decât bine. Ba chiar nu se află în ele nici bine, nici folos, în afara a ceea ce este în acord cu mesajul adus de trimiși. Credința în Allah, în Trimisul Său și în Cartea Sa cere hotărâre deplină, certitudine sinceră cu privire la ele și fapte potrivite acestei credințe, prin împlinirea poruncilor și ferirea de cele oprite. „Iar Allah știe pe deplin ceea ce faceți” și vă va răsplăti pentru faptele voastre bune și rele.

Versetele 9 la 10

Înțelesul este: amintiți-vă de Ziua Adunării, în care Allah îi va aduna pe cei dintâi și pe cei de pe urmă, îi va face să stea într-o adunare înfricoșătoare și măreață și le va aduce la cunoștință ceea ce au făcut. Atunci se vor arăta deosebirile dintre făpturi, precum și cine a câștigat și cine a pierdut. El va înălța unii oameni la cele mai înalte trepte, în încăperile sublime și în sălașurile înalte care cuprind toate desfătările și dorințele împlinite. Pe alții îi va coborî în adâncul cel mai de jos, în locul îngrijorării, mâhnirii, întristării și pedepsei aspre. Aceasta va fi urmarea a ceea ce au pregătit pentru ei înșiși și au trimis înainte în zilele vieții lor.

De aceea a spus: „Aceea va fi Ziua câștigului și a pierderii”, adică ziua în care se vor arăta deosebirile dintre făpturi în privința câștigului și a pierderii. Credincioșii vor fi cei câștigători, iar nelegiuiții cei păgubiți; cei păcătoși vor ști că s-au sprijinit pe ceva lipsit de temei și că ei sunt cei pierzători. Este ca și cum s-ar întreba: prin ce se dobândesc izbânda și desfătarea sau nefericirea și pedeapsa? Allah Preaînaltul a arătat pricinile acestora, spunând: „Celui care crede în Allah”, cu o credință deplină, care cuprinde tot ceea ce Allah a poruncit să fie crezut, „și face fapte bune”, obligatorii și de bunăvoie, împlinind drepturile lui Allah și drepturile robilor Săi, „El îl va face să intre în Grădini pe sub care curg râuri”. În ele se află tot ceea ce sufletele doresc, ceea ce încântă ochii, ceea ce spiritele aleg și după care inimile tânjesc. Acolo se află împlinirea deplină a oricărei dorințe. „În care va rămâne veșnic. Aceasta este marea izbândă.”

„Iar cei care nu cred și socotesc mincinoase semnele Noastre”, adică cei care le tăgăduiesc fără vreun temei din Lege sau din rațiune, deși dovezile și semnele limpezi au venit la ei, dar le-au socotit mincinoase și s-au împotrivit cu îndârjire celor arătate de ele, „vor fi locuitorii Focului, în care vor rămâne veșnic. Și ce rea întoarcere!”, fiindcă acolo se adună toată suferința, greutatea, nefericirea și pedeapsa.

Versetele 11 la 13

Allah Preaînaltul spune: „Nicio nenorocire nu lovește decât cu îngăduința lui Allah”. Aceasta cuprinde toate nenorocirile care ating omul însuși, averea, copiii, pe cei dragi și altele asemenea. Tot ceea ce îi lovește pe robi se petrece potrivit hotărârii și rânduielii lui Allah: El a știut aceasta mai dinainte, condeiul Său a scris-o, voința Sa a făcut-o să se împlinească, iar înțelepciunea Sa a cerut-o. Însă ceea ce contează este dacă robul își împlinește sau nu îndatorirea în această împrejurare. Dacă o împlinește, va avea parte de răsplata îmbelșugată și de plată frumoasă în această lume și în Viața de Apoi.

Dacă el crede că nenorocirea vine de la Allah, o primește cu mulțumire și se supune poruncii Sale, Allah îi călăuzește inima. Astfel, el își găsește liniștea și nu se pierde cu firea în fața nenorocirilor, așa cum se întâmplă cu cel a cărui inimă nu este călăuzită de Allah. Dimpotrivă, Allah îi dăruiește statornicie atunci când nenorocirile vin și îl ajută să împlinească ceea ce cere răbdarea. Prin aceasta dobândește o răsplată încă de acum, pe lângă marea răsplată pe care Allah i-o păstrează pentru Ziua Răsplătirii. Allah Preaînaltul spune: „Cei răbdători își vor primi răsplata fără măsură” [az-Zumar 39:10].

De aici se înțelege că acela care nu crede în Allah atunci când vin nenorocirile, în sensul că nu ia în seamă hotărârea și rânduiala Sa, ci se oprește doar la pricini, este lăsat fără ajutor și Allah îl lasă în grija propriului său suflet. Când robul este lăsat în grija propriului suflet, acesta nu mai are decât neliniște și deznădejde. Ele sunt o pedeapsă grabnică pentru rob, înaintea pedepsei Vieții de Apoi, pentru neîmplinirea îndatoririi răbdării.

Acesta este înțelesul cuvintelor Sale: „Celui care crede în Allah, El îi călăuzește inima” în împrejurarea aparte a nenorocirilor. Cât privește înțelesul general al cuvintelor, Allah a arătat că, pentru oricine crede, adică are credința poruncită în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul lui, și își adeverește credința prin împlinirea cerințelor și îndatoririlor ei, aceasta este cea mai mare pricină a călăuzirii lui de către Allah în cuvinte, fapte, toate împrejurările, cunoaștere și lucrare. Aceasta este cea mai bună răsplată pe care Allah o dăruiește oamenilor credinței. Allah Preaînaltul a vestit că îi întărește pe credincioși în viața lumească și în Viața de Apoi. Temelia statorniciei este tăria inimii, răbdarea și certitudinea ei la venirea oricărei încercări. El a spus: „Allah îi întărește pe cei care cred prin cuvântul statornic, în viața lumească și în Viața de Apoi...” [Ibrahim 14:27]. Oamenii credinței sunt cei cu inimile cel mai bine călăuzite și cei mai statornici în fața tulburărilor și spaimelor, datorită credinței pe care o au.

Cuvintele Sale: „Ascultați de Allah și ascultați de Trimis!” înseamnă: împliniți poruncile lui Allah și ale Trimisului Său și feriți-vă de cele oprite de ei. Ascultarea de Allah și ascultarea de Trimisul Său sunt temelia fericirii și semnul izbânzii. „Iar dacă vă întoarceți”, adică de la ascultarea de Allah și de la ascultarea de Trimisul Său, „Trimisului Nostru îi revine numai transmiterea limpede”. El va transmite mesajul cu care a fost trimis la voi, în chip lămurit și limpede, astfel încât dovada să fie ridicată împotriva voastră. Nu stă în puterea lui să vă călăuzească și nici să vă ceară socoteală. Cel Care vă va cere socoteală pentru împlinirea sau neîmplinirea ascultării de Allah și de Trimisul Său este Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute.

„Allah”, Cel despre Care se spune: „Nu există altă divinitate în afara Lui”, este Singurul Care merită adorarea și recunoașterea dumnezeirii. Orice altă divinitate adorată în afara Lui este deșartă. „Și în Allah să se încreadă credincioșii!”, adică să se sprijine pe El în orice lucru care îi preocupă și în tot ceea ce vor să împlinească. Niciun lucru nu se înlesnește decât prin Allah și nu există cale către aceasta decât prin încrederea în El. Încrederea în Allah nu este deplină până când robul nu are o părere bună despre Domnul său și nu este convins că El îi este de ajuns pentru lucrul în privința căruia se sprijină pe El. Potrivit credinței robului, încrederea lui în Allah va fi puternică sau slabă.

Versetele 14 la 15

Acesta este un avertisment de la Allah pentru credincioși, ca să nu se lase amăgiți de soții și de copii. Unii dintre ei vă sunt dușmani, iar dușmanul este cel care vă dorește răul. Îndatorirea voastră este să vă feriți de cel care are această însușire. Sufletul este, prin firea sa, înclinat spre iubirea soțiilor și a copiilor, iar Allah Preaînaltul le-a dat robilor Săi acest sfat, pentru ca iubirea lor să nu-i facă să se supună cererilor soțiilor și copiilor atunci când în ele se află ceva oprit de Lege. El i-a îndemnat să-I împlinească poruncile și să dea întâietate mulțumirii Sale, amintind marea răsplată pe care o are la El, care cuprinde țelurile înalte și lucrurile de mare preț dorite. I-a îndemnat, de asemenea, să dea întâietate Vieții de Apoi înaintea vieții lumești trecătoare, care se sfârșește.

Întrucât oprirea de la ascultarea de soții și copii în ceea ce îl vatămă pe rob, precum și avertizarea împotriva acestui lucru, ar putea lăsa impresia că ei trebuie tratați cu asprime și pedepsiți, Allah Preaînaltul a poruncit ferirea de ei, dar și trecerea cu vederea și iertarea lor. În aceasta se află foloase nenumărate. El a spus: „Iar dacă iertați, treceți cu vederea și acoperiți greșelile, atunci Allah este Atoateiertător, Îndurător”. Răsplata este de același fel cu fapta: pe cel care iartă, Allah îl iartă, iar celui care trece cu vederea, Allah îi trece cu vederea greșelile. Cel care se poartă față de Allah Preaînaltul așa cum Îi place Lui și față de robii Săi așa cum le place lor și le este de folos dobândește iubirea lui Allah și iubirea robilor Săi, iar treburile sale se așază bine.

Versetele 16 la 18

Allah Preaînaltul poruncește teama de El, care înseamnă împlinirea poruncilor Sale și ferirea de cele oprite de El, și o leagă de putință și de capacitatea omului. Acest verset arată că orice îndatorire pe care robul nu o poate împlini nu mai este obligatorie pentru el. Dacă poate împlini o parte din ceea ce i s-a poruncit, dar nu poate împlini o altă parte, atunci face ceea ce poate, iar ceea ce nu poate nu i se mai cere. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când vă poruncesc un lucru, împliniți din el atât cât puteți”.²⁴

Sub această regulă a Legii intră nenumărate cazuri particulare.

Cuvintele Sale: „Și ascultați” înseamnă: ascultați îndemnurile pe care vi le dă Allah și rânduielile pe care vi le prescrie. Învățați acestea și supuneți-vă lor. „Și supuneți-vă”, adică lui Allah și Trimisului Său, în toate treburile voastre. „Și cheltuiți”, din cheltuielile rânduite de Lege, obligatorii și recomandate. Această faptă va fi spre binele vostru în această lume și în Viața de Apoi. Întregul bine se află în împlinirea poruncilor lui Allah Preaînaltul, în primirea îndemnurilor Sale și în supunerea față de Legea Sa, iar întregul rău se află în împotrivirea față de acestea.

Însă există o boală care îi împiedică pe mulți oameni să cheltuiască așa cum li s-a poruncit: zgârcenia sădită în firea celor mai multe suflete. Sufletul se zgârcește cu averea, iubește să o aibă și urăște din răsputeri să o lase să-i iasă din mână. Cel pe care Allah Preaînaltul îl ferește de „zgârcenia propriului suflet”, astfel încât sufletul lui să dăruiască de bunăvoie pentru ceea ce îi este de folos, se numără printre „cei care izbândesc”. Ei au dobândit ceea ce căutau și au scăpat de ceea ce se temeau. Mai mult, aceasta poate cuprinde toate poruncile și opreliștile adresate robului. Dacă sufletul său este zgârcit și nu se supune celor poruncite și nu dă ceea ce are de dat, omul nu izbândește, ci pierde în această lume și în Viața de Apoi. Dar dacă sufletul său este darnic, liniștit, deschis față de Legea lui Allah și caută mulțumirea Sa, atunci între el și împlinirea celor cu care a fost însărcinat nu mai stă decât cunoașterea lor și înțelegerea limpede a faptului că ele Îi sunt plăcute lui Allah Preaînaltul. Prin aceasta, el izbândește, reușește și dobândește întreaga izbândă.

Apoi Allah Preaînaltul a îndemnat la cheltuire, spunând: „Dacă Îi dați lui Allah un împrumut bun”. Acesta este orice dar făcut din averea dobândită în chip îngăduit, prin care robul urmărește Fața lui Allah Preaînaltul și pe care îl așază la locul cuvenit. „El vi-l va înmulți”: cheltuiala este răsplătită de zece ori, până la șapte sute de ori și de încă multe ori pe atât. Pe lângă această înmulțire, „vă va ierta” păcatele datorită cheltuielii și milosteniei voastre. Allah șterge păcatele prin milostenii și prin fapte bune: „Faptele bune le îndepărtează pe cele rele” [Hud 11:114].

„Iar Allah este Cel Recunoscător, Cel Îngăduitor.”²⁵ El nu Se grăbește să-l pedepsească pe cel care nu-L ascultă, ci îi dă răgaz, fără să-l lase uitării. „Dacă Allah i-ar lua pe oameni la socoteală pentru ceea ce au agonisit, nu ar lăsa pe fața pământului nicio viețuitoare, însă El le dă răgaz până la un soroc hotărât...” [Fatir 35:45]. Allah Preaînaltul este Recunoscător: primește de la robii Săi puține fapte și îi răsplătește din belșug pentru ele. El îl răsplătește pe cel care îndură pentru El greutățile, poverile și feluritele îndatoriri apăsătoare. Celui care lasă ceva pentru Allah, Allah îi dăruiește în loc ceva mai bun.

„Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute”, adică al oștirilor care le sunt ascunse robilor și pe care numai El le cunoaște, precum și al făpturilor pe care ei le văd. „Cel Atotputernic”, Cel Care nu poate fi biruit și Căruia nimeni nu I se poate împotrivi, Cel Care a supus toate lucrurile. „Cel Înțelept” în creația și în porunca Sa, Cel Care așază fiecare lucru la locul lui.

S-a încheiat explicația surei. Lauda este a lui Allah.