Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura an Naziat

Versetele 1 la 46

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 14

Comentariul versetelor 1 la 5

Aceste jurăminte sunt pe îngerii cei nobili și pe faptele lor, care arată supunerea lor desăvârșită față de porunca lui Allah și graba cu care o îndeplinesc. Este posibil ca lucrul asupra căruia se face jurământul să fie răsplata și învierea, deoarece după aceea sunt amintite stările Zilei Învierii. Este posibil și ca lucrul asupra căruia se face jurământul să fie același cu lucrul pe care se jură, adică să fi jurat pe îngeri, deoarece credința în ei este unul dintre cei șase stâlpi ai credinței. Totodată, faptele lor amintite aici cuprind răsplătirea de care se ocupă îngerii la moarte, înaintea ei și după ea.

A spus: „Pe cei care smulg cu putere”: sunt îngerii care smulg sufletele cu putere și pătrund adânc în smulgerea lor, până când sufletul iese, pentru a fi răsplătit pentru faptele sale. „Și pe cei care desprind cu ușurință”: sunt tot îngerii, care scot sufletele cu putere și vioiciune. Sau desprinderea ușoară este pentru sufletele credincioșilor, iar smulgerea este pentru sufletele necredincioșilor.⁶³

„Și pe cei care plutesc”: cei care străbat văzduhul, urcând, coborând și plutind. „Și pe cei care se întrec”: îi întrec pe alții, grăbindu-se să îndeplinească porunca lui Allah, și îi întrec pe diavoli în transmiterea revelației către trimișii lui Allah, pentru ca aceștia să nu o poată asculta pe ascuns. „Și pe cei care rânduiesc porunca”: îngerii pe care Allah i-a însărcinat cu rânduirea multora dintre treburile lumii de sus și ale celei de jos: ploile, plantele, arborii, vânturile, mările, sarcinile din pântece, animalele, Paradisul, Focul și altele.

Comentariul versetelor 6 la 9

„În Ziua în care va avea loc prima zguduire”: este venirea Ceasului. „Urmată de cea de-a doua”: cealaltă zguduire, care vine în urma ei și o urmează. „Inimi, în Ziua aceea, vor fi cuprinse de spaimă”: vor fi tulburate de grozăvia celor pe care le văd și le aud. „Iar privirile lor vor fi plecate”: înjosite și umilite. Teama le-a stăpânit inimile, groaza i-a uluit, părerea de rău i-a copleșit și amărăciunea pierderii a pus stăpânire pe ei.

Comentariul versetelor 10 la 14

„Ei spun”: necredincioșii spun în această lume, tăgăduind: „Chiar după ce vom fi oase putrezite?”, adică oase roase de vreme și fărâmițate. „Ei spun: Aceea ar fi, așadar, o întoarcere pierzătoare!” Socoteau cu neputință ca Allah să-i învie și să-i aducă înapoi după ce vor fi devenit oase putrezite, din neștiința lor cu privire la puterea lui Allah și din îndrăzneala față de El. Allah a arătat cât de ușor Îi este acest lucru: „Nu va fi decât un singur strigăt”: se va sufla în Trâmbiță și toate făpturile se vor afla deodată „pe suprafața pământului”, adică ridicate pe fața pământului, privind. Allah le va aduna, va judeca între ele cu dreptate și le va răsplăti.⁶⁴

Versetele 15 la 26

Allah Preaînaltul îi spune Profetului Său Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui: „Ți-a ajuns povestea lui Musa?” Întrebarea privește un lucru măreț, petrecut cu adevărat; sensul ei este: ți-a ajuns povestea lui. „Când Domnul său l-a chemat în valea sfântă Tuwa”: locul în care Allah i-a vorbit, l-a cinstit cu misiunea de trimis, i-a dat revelația și l-a ales. I-a spus: „Du-te la Faraon, căci el a întrecut măsura!” Oprește-l de la tirania, asocierea de parteneri cu Allah și nesupunerea lui, cu vorbe blânde și o adresare delicată, poate își va aminti ori se va teme. „Și spune-i: Ai voi să te curățești”: ai dori să dobândești o însușire lăudabilă, o trăsătură frumoasă pentru care se întrec cei cu minte? Să-ți curățești sufletul de murdăria necredinței și a tiraniei, prin credință și fapte bune. „Și să te călăuzesc către Domnul tău”: să ți-L arăt și să-ți lămuresc ce Îl mulțumește și ce Îl mânie. „Astfel încât să te temi de El”: de Allah, odată ce cunoști calea cea dreaptă.

Faraon a refuzat chemarea lui Musa. Atunci, „i-a arătat semnul cel mare”: felul acesta de semne mari, ceea ce nu exclude existența mai multora. „Și-a aruncat toiagul și, iată, acesta era un șarpe adevărat. Și și-a scos mâna, iar ea era albă pentru cei care priveau” [ash-Shuara 26:32–33]. „Însă el a tăgăduit” adevărul „și s-a răzvrătit” împotriva poruncii. „Apoi s-a întors, străduindu-se împotriva lui”: se străduia să înfrunte și să combată adevărul. „A adunat”: și-a strâns ostașii. „Și a strigat”, spunându-le: „Eu sunt domnul vostru cel mai înalt!” Ei i s-au supus și i-au recunoscut pretenția mincinoasă, când el i-a amăgit. „Atunci Allah l-a apucat cu o pedeapsă pilduitoare pentru Viața de Apoi și pentru această viață”: Allah a făcut din pedepsirea lui o dovadă, un avertisment și un semn al pedepsei din această viață și din Viața de Apoi.⁶⁵

„În aceasta este o învățătură pentru cel care se teme”: cel care se teme de Allah este cel care trage folos din semne și învățături. Când vede pedeapsa lui Faraon, înțelege că oricine se trufește, se răzvrătește și Îl înfruntă pe Împăratul Preaînalt va fi pedepsit de El în această lume și în Viața de Apoi. Însă cel din a cărui inimă a plecat teama de Allah nu crede în semne, chiar dacă i-ar veni toate.

Versetele 27 la 33

Allah Preaînaltul le arată o dovadă limpede celor care tăgăduiesc învierea și socotesc cu neputință ca El să aducă din nou trupurile la viață, spunând: „Sunteți voi”, oamenilor, „mai greu de creat sau cerul”, cu trupul său uriaș, alcătuirea puternică și înălțimea uimitoare, pe care Allah „l-a zidit”? „I-a înălțat bolta”: trupul și forma sa. „Și l-a întocmit desăvârșit”: cu o trăinicie și o desăvârșire care uimesc mințile și lasă fără grai cugetele. „I-a întunecat noaptea”: a făcut-o întunecată, astfel încât bezna a cuprins toate zările cerului și fața pământului s-a întunecat. „Și i-a scos la iveală lumina zilei”: a făcut să apară lumina cea mare când a adus soarele, iar oamenii s-au răspândit pentru nevoile religiei lor și ale vieții lor lumești.

„Iar pământul, după aceea”, adică după crearea cerului, „l-a întins”: a pus în el foloasele sale. A lămurit aceasta prin cuvintele: „A scos din el apa și pășunea lui, iar munții i-a întărit”: i-a fixat pe pământ. Așadar, întinderea pământului a avut loc după crearea cerurilor, după cum arată aceste versete nobile. Crearea pământului însuși a precedat însă crearea cerului, după cum a spus Preaînaltul: „Spune: Voi nu credeți în Cel care a creat pământul în două zile și Îi faceți semeni? Acesta este Domnul lumilor” [Fussilat 41:9], până la cuvintele: „Apoi S-a îndreptat spre cer, care era fum, și i-a spus lui și pământului: Veniți amândouă, de voie sau fără voie! Au spus: Venim de bunăvoie. Și le-a făcut șapte ceruri...” [Fussilat 41:11–12].

Cel care a creat cerurile cele mărețe, cu luminile și corpurile lor cerești, și pământul cel gros și prăfos, cu cele necesare făpturilor și cu foloasele lor, îi va învia negreșit pe cei răspunzători de faptele lor și îi va răsplăti pentru ele. Cel care a făcut bine va avea răsplata cea bună, iar cel care a făcut rău să nu învinovățească decât propriul suflet. De aceea, după acestea a amintit venirea Ceasului și apoi răsplătirea, spunând:

Versetele 34 la 41

Adică atunci când va veni Ziua Învierii cea mare și greaua încercare, pe lângă care orice altă greutate pare ușoară, părintele va uita de copilul său, tovarășul de tovarășul său și fiecare îndrăgostit de cel iubit. „Omul își va aminti ce a săvârșit” în această lume, bine sau rău. Va dori să i se adauge faptelor bune fie și cât greutatea unui fir de praf și îl va întrista și mâhni orice sporire a faptelor rele, chiar cât greutatea unui fir de praf. Va ști că pricina câștigului și a pierderii sale este ceea ce a săvârșit în această lume. Toate mijloacele și legăturile din viața lumească vor fi întrerupte, în afara faptelor. „Și Iadul va fi scos la vedere pentru oricine privește”: va fi arătat limpede tuturor, pregătit pentru oamenii săi și gata să-i ia, așteptând porunca Domnului său.

„Atunci, pentru cel care a întrecut măsura”: a depășit hotarul, îndrăznind să săvârșească păcatele mari și nelimitându-se la hotarele puse de Allah. „Și a ales viața lumească” în locul Vieții de Apoi: și-a îndreptat strădania spre ea și și-a petrecut timpul cufundat în plăcerile și poftele ei, uitând Viața de Apoi și faptele pentru ea. „Iadul va fi sălașul” său: locuința și așezarea celui aflat în această stare.

„Iar pentru cel care s-a temut să stea înaintea Domnului său”: s-a temut de înfățișarea înaintea Lui și de răsplătirea Lui dreaptă, iar această teamă i-a înrâurit inima. „Și și-a oprit sufletul de la pofte”: de la poftele care îl abat de la ascultarea față de Allah. Dorința sa a ajuns să urmeze ceea ce a adus Trimisul, iar el a luptat împotriva înclinațiilor și poftelor care îl împiedicau de la bine. „Paradisul”, care cuprinde tot binele, bucuria și desfătarea, „va fi sălașul” celui cu această însușire.

Versetele 42 la 46

Cei îndârjiți, care tăgăduiesc învierea, te întreabă „despre Ceas”: când va avea loc? „Când va veni?” Allah le-a răspuns prin cuvintele: „Ce știi tu despre vremea lui, ca să o vestești?” Ce folos aveți tu și ei din amintirea lui și din cunoașterea momentului venirii sale? Aceasta nu aduce niciun rezultat. Întrucât cunoașterea Ceasului nu le aduce robilor vreun folos religios sau lumesc, ci folosul se află în ascunderea lui de ei, Allah a tăinuit această cunoaștere tuturor făpturilor și a păstrat-o numai pentru Sine. A spus: „Numai Domnului tău Îi aparține cunoașterea lui”: la El se oprește cunoașterea lui, după cum a spus în alt verset: „Ei te întreabă despre Ceas: Când va veni? Spune: Cunoașterea lui este numai la Domnul meu. Numai El îl va dezvălui la timpul său” [al-Araf 7:187].

„Tu ești doar un avertizator pentru cel care se teme de el”: avertizarea ta îi folosește doar celui care se teme de venirea Ceasului și de înfățișarea înaintea lui Allah. Pe aceștia nu-i preocupă decât pregătirea pentru el și faptele săvârșite în vederea lui. Cât despre cel care nu crede în el, nu trebuie să i se dea atenție lui ori îndârjirii sale, deoarece aceasta se sprijină pe tăgăduire și împotrivire. Când cineva ajunge în această stare, a-i răspunde este un lucru zadarnic, de care Cel mai înțelept dintre judecători este mai presus.⁶⁶

S-a încheiat. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!