Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Maarij

Versetele 1 la 44

Numită și Sa'ala sa'il. Revelată la Mecca

Versetele 1 la 7

Allah Preaînaltul arată neștiința celor încăpățânați și faptul că ei cer grăbirea pedepsei lui Allah în batjocură, din îndărătnicie și ca o provocare, de parcă L-ar putea face neputincios. „Cineva a cerut”: cineva a invocat și a cerut venirea „unei pedepse care se va abate negreșit asupra necredincioșilor”, fiindcă o merită prin necredința și încăpățânarea lor. „Și pe care nimeni nu o poate îndepărta, de la Allah”: această pedeapsă, a cărei grăbire a cerut-o unul dintre politeiștii răzvrătiți, nu poate fi îndepărtată de nimeni înainte de a coborî și nici ridicată după ce a coborât.

Aceasta s-a petrecut atunci când an-Nadr ibn al-Harith al-Qurashi, sau altcineva dintre cei care tăgăduiau, s-a rugat, spunând: „Doamne, dacă acesta este adevărul venit de la Tine, atunci fă să plouă asupra noastră cu pietre din cer sau adu asupra noastră o pedeapsă dureroasă” [al-Anfal 8:32]. Pedeapsa lui Allah se va abate negreșit asupra lor: fie le va fi grăbită în această lume, fie le va fi păstrată pentru Viața de Apoi. Dacă L-ar cunoaște pe Allah și ar cunoaște măreția Sa, întinderea stăpânirii Sale și desăvârșirea numelor și însușirilor Sale, nu ar cere grăbirea pedepsei, ci s-ar supune și s-ar purta cu bună-cuviință. De aceea, El a amintit din măreția Sa ceea ce se împotrivește vorbelor lor urâte, spunând:

„Stăpânul treptelor înălțării. Îngerii și duhul urcă la El.” Adică Stăpânul înălțării, al maiestății și al măreției, Cel care cârmuiește toate făpturile, la care îngerii se înalță pentru cele pe care i-a însărcinat să le rânduiască. La El se înalță și duhul. Acest nume cuprinde aici toate sufletele, atât pe cele ale oamenilor drepți, cât și pe cele ale nelegiuiților, iar aceasta se petrece la moarte.

Cât despre cei drepți, sufletele lor se înalță la Allah. Li se îngăduie să treacă dintr-un cer în altul, până când ajung la cerul deasupra căruia Se află Allah, Atotputernic și Măreț. Ele Îl salută pe Domnul lor, capătă apropierea de El și se bucură să fie aproape de El. Primesc de la El laudă, cinstire, bunătate și prețuire. Cât despre sufletele nelegiuiților, ele se înalță, dar, când ajung la cer, cer îngăduința de a intra și nu le este dată, astfel că sunt întoarse pe pământ.

Apoi El a amintit distanța pe care îngerii și duhul o străbat, înălțându-se la Allah. Ei o străbat într-o zi, prin mijloacele pe care El li le-a înlesnit și prin însușirile cu care i-a înzestrat: finețea, ușurința și iuțeala mișcării. Totuși, aceeași distanță, străbătută în chip obișnuit, ar cere cincizeci de mii de ani, de la începutul înălțării duhului și până la hotarul care i-a fost rânduit, acolo unde ajunge în adunarea cea înaltă.

Această stăpânire mare și această lume întinsă, atât cele de sus, cât și cele de jos, se află toate sub creația și cârmuirea Celui Preaînalt. El le cunoaște stările văzute și ascunse, locurile unde se așează și cele unde sunt lăsate. El a revărsat asupra lor din îndurarea, bunătatea și binefacerea Sa ceea ce i-a cuprins pe toți. El a rânduit pentru ele hotărârea Sa asupra existenței, hotărârea Sa în Lege și hotărârea răsplătirii. Vai de oamenii care nu-I cunosc măreția și nu-L prețuiesc așa cum I se cuvine, cerând grăbirea pedepsei ca o provocare și o punere la încercare! Slavă Celui Îngăduitor, care le dă răgaz fără să-i lase nepedepsiți! Ei Îl jignesc, iar El îi rabdă, le dăruiește sănătate și le dă cele de trebuință.

Aceasta este una dintre interpretările posibile ale nobilului verset. Potrivit ei, înălțarea și urcarea au loc în această lume, fiindcă începutul contextului arată acest înțeles. Este însă cu putință să fie vorba despre Ziua Învierii și despre faptul că Allah, Binecuvântat și Preaînalt, le va arăta robilor Săi în Ziua Învierii din măreția, maiestatea și slava Sa ceea ce va fi cea mai mare dovadă a cunoașterii Lui. Ei vor vedea îngerii și sufletele înălțându-se și coborând cu rânduielile dumnezeiești și lucrările Domnului în acea zi, a cărei durată este de cincizeci de mii de ani, din pricina lungimii și asprimii sale. Allah Preaînaltul o va ușura însă pentru credincios.

Cuvintele Sale „Rabdă, așadar, cu o răbdare frumoasă!” înseamnă: stăruie cu o răbdare frumoasă în chemarea neamului tău, fără să te plângi și fără să te plictisești. Continuă să împlinești porunca lui Allah și cheamă-i pe robii Săi să-L socotească Unic. Să nu te oprească ceea ce vezi la ei: lipsa supunerii și a dorinței de a primi chemarea. Căci în răbdarea față de acestea se află mult bine.

„Ei o socotesc îndepărtată, iar Noi o vedem aproape.” Pronumele se referă la învierea în care se va afla pedeapsa pentru cei ce au cerut grăbirea ei. Starea lor este a celui care tăgăduiește, pe care nefericirea și amăgirea l-au copleșit, astfel încât socotește îndepărtate toate cele ce-l așteaptă: învierea și ridicarea din morminte. Allah însă o vede aproape, fiindcă El este blând și îngăduitor, nu Se grăbește și știe că ea se va petrece negreșit. Tot ceea ce va veni este aproape.

Apoi El a amintit grozăviile acelei zile și cele care se vor petrece în ea, spunând:

Versetele 8 la 18

„În Ziua”, adică în Ziua Învierii, se vor petrece aceste întâmplări mărețe. „Cerul va fi asemenea plumbului topit”, fiindcă se va despica și groaza lui va ajunge la culme. „Iar munții vor fi asemenea lânii scărmănate”, care apoi va deveni pulbere risipită și va dispărea.

Dacă asemenea corpuri mari și puternice vor fi cuprinse de această zguduire și neliniște, ce crezi că se va întâmpla cu robul slab, al cărui spate este împovărat de păcate și poveri? Oare nu este de așteptat ca inima sa să fie smulsă de spaimă, să fie cuprins de tulburare și să uite de toți ceilalți? De aceea, El a spus: „Niciun apropiat nu va întreba de alt apropiat, deși li se vor arăta unii altora.” Apropiatul își va vedea apropiatul, ruda sa, dar în inima lui nu va mai fi loc să întrebe de starea acestuia și nici să se gândească la legătura, iubirea și prietenia dintre ei. Nu-l va preocupa decât propria persoană.

„Nelegiuitul”, asupra căruia pedeapsa a devenit cuvenită, „va dori să se răscumpere de pedeapsa Zilei aceleia cu fiii săi, cu soția și cu fratele său, cu neamul său”, adică rudele lui, „care îl adăpostește”. În această lume, rudele obișnuiesc să se sprijine și să se ajute unele pe altele. În Ziua Învierii însă nimeni nu-i va fi de folos altuia și nimeni nu va mijloci decât cu îngăduința lui Allah. Chiar dacă nelegiuitul care merită pedeapsa ar da tot ce se află pe pământ ca răscumpărare, ca apoi aceasta să-l scape, nu i-ar folosi.

„Nicidecum!” Nu vor avea nicio cale de scăpare și niciun refugiu. Cuvântul Domnului tău s-a împlinit asupra lor,⁴⁰ iar folosul rudelor și al prietenilor s-a dus. „Ea este o flacără aprinsă, care smulge pielea capului”: Focul va dogorî și, prin puterea lui, va smulge mădularele din afară și dinlăuntrul trupului. El îl va chema „pe cel care a întors spatele și s-a abătut, care a adunat averi și le-a îngrămădit”: pe cel care s-a întors de la urmarea adevărului, s-a îndepărtat de el și nu i-a păsat de el, a strâns averile unele peste altele și le-a pus deoparte, fără să cheltuiască din ele ceea ce i-ar fi folosit și l-ar fi ferit de Foc. Focul îi va chema pe aceștia la el și se va pregăti să-i cuprindă în flăcări.

Versetele 19 la 35

Aceasta este descrierea omului așa cum este el, descrierea firii sale de la început: este nerăbdător. Allah a explicat această nerăbdare prin cuvintele: „Când îl atinge răul, este neliniștit.” Se tulbură dacă îl lovesc sărăcia, boala sau pierderea unui lucru drag, precum averea, familia ori copilul. În asemenea împrejurări, el nu recurge la răbdare și nu este mulțumit cu ceea ce Allah a hotărât. „Iar când îl atinge binele, este zgârcit”: nu cheltuiește din ceea ce Allah i-a dăruit și nu-I mulțumește lui Allah pentru binefacerile și bunătatea Sa. Astfel, este neliniștit la greu și zgârcit la bine.

„Afară de cei care se roagă”, cei descriși prin însușirile care urmează. Când au parte de bine, ei Îi mulțumesc lui Allah și cheltuiesc din ceea ce El le-a dăruit, iar când îi atinge răul, rabdă și caută răsplata Lui. Cuvintele Sale „care stăruie în rugăciunea lor” înseamnă că ei o împlinesc statornic la timpurile ei, cu toate condițiile și cele care o desăvârșesc. Ei nu sunt asemenea celui care nu se roagă, celui care se roagă uneori și alteori nu sau celui care o împlinește cu lipsuri.

„În ale căror averi este un drept hotărât”, din zakat și milostenie, „pentru cel care cere”, adică acela care se înfățișează cerând, „și pentru cel lipsit”: nevoiașul care nu le cere oamenilor, ca ei să-i dea, și de a cărui nevoie nu își dau seama, ca să-i facă milostenie.

„Care cred în Ziua Răsplății”: ei cred ceea ce Allah a vestit despre ea și ceea ce trimișii au vestit despre răsplătire și înviere. Sunt încredințați de acestea, se pregătesc pentru Viața de Apoi și se străduiesc să o dobândească. Credința în Ziua Răsplății atrage după sine credința în trimiși și în Cărțile cu care au venit.

„Care se tem de pedeapsa Domnului lor”: se tem și sunt cuprinși de spaimă, părăsind tot ce i-ar apropia de pedeapsa lui Allah. „Căci nimeni nu este la adăpost de pedeapsa Domnului lor”: ea este pedeapsa de care omul se teme și de care se ferește.

„Care își păzesc părțile intime”: nu se angajează în relații intime oprite, precum desfrânarea, relațiile sexuale între bărbați, împreunarea pe cale anală ori în timpul menstruației și cele asemenea. Le păzesc, de asemenea, de privirile și atingerile celor cărora acestea nu le sunt îngăduite și părăsesc mijloacele oprite care duc la săvârșirea desfrânării. „Afară de soțiile lor și de cele pe care le stăpânesc mâinile lor drepte”, adică roabele lor, „căci atunci nu sunt de mustrat”, prin împreunarea cu ele în locul zămislirii. „Iar cei care caută dincolo de acestea”, adică în afara soției și a roabei aflate în stăpânire, „sunt cei care încalcă măsura”: cei care depășesc ceea ce Allah a îngăduit și ajung la ceea ce Allah a oprit. Acest verset arată că căsătoria temporară, mutah, este oprită, fiindcă femeia nu este soție în înțelesul propriu al căsătoriei și nici roaba aflată în stăpânire.

„Cei care veghează asupra celor încredințate lor și asupra legământului lor”: le respectă, le păzesc și se străduiesc să le îndeplinească și să le țină. Aceasta cuprinde toate cele încredințate robului în relația cu Domnul său, precum îndatoririle ascunse, pe care nimeni nu le vede afară de Allah, și toate cele încredințate lui în relația cu făpturile, în privința averilor și a tainelor. Tot astfel, legământul cuprinde atât legământul făcut cu Allah, cât și legământul făcut cu oamenii. Robul va fi întrebat despre legământ: l-a împlinit și l-a ținut sau l-a lepădat, l-a trădat și nu l-a îndeplinit?

„Care sunt drepți în mărturiile lor”: ei nu mărturisesc decât ceea ce știu, fără adăugiri, fără lipsuri și fără să ascundă ceva. Nu favorizează în mărturie nicio rudă, niciun prieten și nici pe altcineva, iar prin depunerea mărturiei urmăresc Fața lui Allah. Allah Preaînaltul a spus: „Depuneți mărturia pentru Allah” [at-Talaq 65:2] și: „O, voi cei care credeți! Fiți statornici în dreptate, martori pentru Allah, chiar împotriva voastră, a părinților sau a rudelor apropiate” [an-Nisa 4:135].

„Și care își păzesc rugăciunea”, împlinind-o statornic în chipul cel mai desăvârșit. „Aceștia”, cei care au aceste însușiri, „vor fi cinstiți în grădini”. Allah le va dărui cinste și desfătare veșnică, tot ce poftesc sufletele și tot ce bucură ochii, iar ei vor rămâne acolo pentru totdeauna.

Înțelesul tuturor acestora este că Allah i-a descris pe cei fericiți și buni prin aceste însușiri desăvârșite și prin purtările nobile și plăcute Lui: acte de adorare săvârșite cu trupul, precum rugăciunea și statornicia în ea; fapte ale inimii, precum teama de Allah, care cheamă la tot binele; acte de adorare prin avere; credințe folositoare; purtări nobile; bună purtare față de Allah și față de făpturile Sale, prin dreptate față de ele, păzirea drepturilor lor și a celor încredințate; și castitate deplină, prin păzirea părților intime de ceea ce Allah Preaînaltul urăște.⁴¹

Versetele 36 la 39

Allah Preaînaltul arată amăgirea necredincioșilor, spunând: „Ce au cei care nu cred, de se grăbesc spre tine”, adică vin în grabă, „din dreapta și din stânga, în cete”: în grupuri despărțite și adunări felurite, fiecare bucurându-se de ceea ce are. „Oare fiecare dintre ei nădăjduiește să fie primit într-o grădină a desfătărilor?” Din ce pricină nădăjduiesc, când nu au trimis înainte decât necredința și tăgăduirea Domnului lumilor? De aceea, El a spus: „Nicidecum!” Lucrurile nu stau după dorințele lor, iar puterea lor nu le poate aduce ceea ce poftesc. „Noi i-am creat din ceea ce ei știu”, adică dintr-un lichid țâșnit, care iese dintre spinare și coaste. Ei sunt slabi și nu au putere să-și aducă singuri folos sau rău, nici asupra morții, vieții sau învierii lor.

Versetele 40 la 44

Acesta este un jurământ al lui Allah Preaînaltul pe răsăriturile și apusurile soarelui, lunii și stelelor, fiindcă ele cuprind semne strălucite ale învierii și ale puterii Sale de a-i face din nou asemenea lor, rămânând aceleași persoane. După cum Allah Preaînaltul a spus: „Și să vă creăm într-o stare pe care nu o cunoașteți” [al-Waqi’ah 56:61]. „Și nimeni nu Ne poate întrece”: nimeni nu Ne poate scăpa, nu poate fugi de Noi și nu Ne poate face neputincioși atunci când vrem să-l readucem la viață.

După ce învierea și răsplata au fost dovedite, dacă ei stăruie în tăgăduire și nu se supun semnelor lui Allah, „lasă-i să se adâncească în vorbe deșarte și să se joace”: să se cufunde în vorbe mincinoase și credințe stricate, să-și ia religia în joacă, să mănânce, să bea și să se desfete, „până vor întâlni Ziua care li s-a făgăduit”. Căci Allah le-a pregătit în ea pedeapsa și suferința care sunt urmarea vorbelor lor deșarte și a jocului lor.

Apoi El a amintit starea făpturilor atunci când vor întâlni Ziua care le-a fost făgăduită: „Ziua în care vor ieși din morminte”, adică din gropile lor, „în grabă”, răspunzând chemării vestitorului și alergând spre ea, „de parcă ar alerga spre un semn ridicat”, spre care se îndreaptă în grabă. Nu se vor putea împotrivi celui care îi cheamă și nici nu se vor putea abate de la chemarea vestitorului. Vor veni umiliți și supuși, ca să stea înaintea Domnului lumilor.

„Cu privirile coborâte, acoperiți de umilință”: umilința și neliniștea le vor stăpâni inimile și vor pune stăpânire pe ele, astfel încât privirile li se vor coborî, mișcările li se vor opri și glasurile li se vor stinge. Această stare și acest sfârșit vor fi în Ziua lor „care le-a fost făgăduită”. Iar făgăduința lui Allah trebuie să se împlinească negreșit.