Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura Abasa

Versetele 1 la 42

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 10

Pricina revelării acestor versete nobile este că un credincios orb a venit să-l întrebe pe Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și să învețe de la el. Venise și un om bogat, iar Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, dorea cu ardoare călăuzirea oamenilor. S-a îndreptat spre bogat și i-a dat atenție, întorcându-se de la orbul sărac, în speranța călăuzirii acelui bogat și cu dorința ca acesta să se curățească. Allah l-a mustrat cu această mustrare blândă, spunând:⁶⁷

„S-a încruntat”: la față. „Și s-a întors”: cu trupul, din pricina venirii orbului la el. Apoi a arătat folosul atenției acordate lui: „Și de unde să știi? Poate că el”, orbul, „s-ar curăți”: s-ar curăți de însușirile josnice și s-ar împodobi cu purtări frumoase. „Ori ar primi îndemnul, iar aducerea aminte i-ar folosi”: și-ar aminti cele care îi sunt de folos și ar trage folos din acea aducere aminte. Acesta este un folos mare, urmărit prin trimiterea mesagerilor, prin predicile celor care îndeamnă și prin aducerile aminte ale celor care povățuiesc. De aceea, să-i dai atenție celui care a venit el însuși, având nevoie de aceasta și dorind-o, este lucrul cel mai potrivit și obligatoriu.

Însă atenția pe care o acorzi bogatului care se socotește lipsit de nevoie, care nu întreabă și nu caută învățătura fiindcă nu dorește binele, împreună cu neglijarea celui care este mai important decât el, nu se cuvine. Nu ești răspunzător dacă el nu se curățește. Dacă nu se curățește, tu nu vei fi tras la răspundere pentru răul pe care îl săvârșește. Aceasta arată regula cunoscută potrivit căreia nu se părăsește un lucru sigur pentru unul închipuit și nici un folos cert pentru unul presupus. Totodată, trebuie să-i acorzi celui care caută cunoașterea, are nevoie de ea și o dorește mai multă atenție decât altuia.

Versetele 11 la 16

Allah Preaînaltul spune: „Nicidecum! Ea este o aducere aminte”: cu adevărat, această povață este o aducere aminte de la Allah, prin care El le-a amintit robilor Săi. Le-a lămurit în Cartea Sa cele de care au nevoie și le-a arătat calea cea dreaptă, deosebind-o de rătăcire. Odată ce aceasta s-a lămurit, „cine voiește, să ia aminte la ea”: să lucreze potrivit ei, asemenea cuvintelor Preaînaltului: „Spune: Adevărul este de la Domnul vostru! Cine voiește, să creadă, iar cine voiește, să nu creadă!” [al-Kahf 18:29].

Apoi a amintit locul acestei aduceri aminte, i-a arătat măreția și i-a înălțat rangul, spunând: „În file cinstite, înălțate”: în ce privește valoarea și rangul. „Curățite”: ferite de neajunsuri, de atingerea diavolilor și de orice încercare a acestora de a fura ceva din ele. Ele sunt „în mâinile unor mesageri”: îngerii care sunt mesageri între Allah și robii Săi. „Nobili”: plini de bine și binecuvântare. „Drepți”: în inimile și faptele lor. Toate acestea țin de păzirea Cărții lui Allah: El i-a făcut pe îngerii nobili, puternici și evlavioși intermediari prin care ea ajunge la trimiși și nu le-a dat diavolilor nicio cale spre ea. Aceasta cere credința în ea și primirea ei cu acceptare.

Versetele 17 la 23

Însă omul, cu toate acestea, nu stăruie decât în necredință. De aceea, Preaînaltul a spus: „Să piară omul! Cât de necredincios este!” Cât de nerecunoscător este față de binefacerile lui Allah și cât de îndârjit se împotrivește adevărului, după ce acesta i s-a lămurit, deși este una dintre cele mai slabe făpturi! Allah l-a creat dintr-o apă neînsemnată, apoi i-a rânduit alcătuirea și l-a întocmit ca om desăvârșit la înfățișare, înzestrându-l cu puterile sale văzute și ascunse. „Apoi i-a ușurat calea”: i-a înlesnit mijloacele religioase și lumești, l-a călăuzit pe cale și i-a lămurit-o, apoi l-a pus la încercare prin porunci și interdicții. „Apoi l-a făcut să moară și să fie îngropat”: l-a cinstit prin îngropare și nu l-a lăsat asemenea celorlalte animale, ale căror leșuri rămân pe fața pământului. „Apoi, când va voi, îl va învia”: îl va ridica după moarte, pentru răsplătire. Numai Allah Se îngrijește de om și îl trece prin aceste stări; nimeni nu I-a fost părtaș la aceasta. Cu toate acestea, omul nu îndeplinește ceea ce Allah i-a poruncit și nici ceea ce El i-a făcut obligatoriu, ci rămâne mereu dator față de cele cerute!

Versetele 24 la 32

Apoi l-a îndrumat să privească și să cugete la hrana sa și la felul în care aceasta a ajuns la el, după ce a trecut prin numeroase etape pe care Allah i le-a înlesnit. A spus: „Să privească omul la hrana sa! Noi am vărsat apa din belșug”: am coborât pe pământ ploaie din belșug. „Apoi am despicat pământul” pentru plante. „Și am făcut să crească în el” felurite soiuri de mâncăruri gustoase și de alimente plăcute: „grâne”, ceea ce cuprinde toate felurile de boabe; „struguri și plante de nutreț”, adică lucernă; „măslini și curmali”. Le-a amintit în mod aparte pe acestea patru datorită numeroaselor lor foloase și avantaje. „Și grădini cu arbori deși”: livezi cu mulți arbori, ale căror ramuri se întrepătrund. „Fructe și iarbă”: fructele sunt cele pe care omul le mănâncă cu plăcere, precum smochinele, strugurii, piersicile, rodiile și altele; iarba este ceea ce mănâncă animalele și vitele. De aceea a spus: „Spre folosul vostru și al vitelor voastre”, pe care Allah le-a creat și vi le-a supus. Cine privește aceste binefaceri este dator să-I mulțumească Domnului său, să se străduiască să se întoarcă spre El, să I se supună și să creadă vestirile Sale.

Versetele 33 la 42

Adică atunci când va veni strigătul Zilei Învierii, de groaza căruia urechile vor fi asurzite și inimile se vor tulbura din pricina spaimelor pe care le vor vedea oamenii și a nevoii lor cumplite de faptele săvârșite înainte, omul va fugi de cei mai dragi și mai miloși față de el: „de fratele său, de mama sa și de tatăl său, de soția sa și de fiii săi”. Aceasta fiindcă „fiecare dintre ei va avea, în Ziua aceea, o grijă care îi va fi de ajuns”: va fi preocupat de sine și de izbăvirea sa și nu va mai putea să se îndrepte spre altcineva.

Atunci făpturile se vor împărți în două cete: fericiți și nefericiți. Cât despre cei fericiți, „chipurile lor, în Ziua aceea, vor fi luminoase”: pe ele vor apărea bucuria și veselia, pentru că își vor ști scăparea și izbânda de a dobândi desfătarea. Vor fi „surâzătoare și bucuroase”. Chipurile celor nefericiți „în Ziua aceea, vor fi acoperite de praf, învăluite în întunecime”: negre, întunecate și sumbre, deznădăjduite de orice bine și conștiente de nefericirea și pieirea lor. „Aceștia”, care au această înfățișare, „sunt necredincioșii cei nelegiuiți”: cei care au fost nerecunoscători față de binefacerile lui Allah, au tăgăduit semnele Sale și au îndrăznit să încalce interdicțiile Lui. Îi cerem lui Allah iertare și ocrotire, căci El este Darnic, Generos.

Laudă lui Allah, Domnul lumilor!