Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Adiyat

Versetele 1 la 11

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 11

Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, a jurat pe cai, datorită semnelor Sale strălucitoare și binefacerilor Sale vădite aflate în ei, cunoscute făpturilor. Preaînaltul a jurat pe ei într-o stare care nu le este comună cu alte feluri de animale, spunând: „Pe cele care aleargă gâfâind”, adică aleargă cu o alergare puternică și iute, din care se aude gâfâitul: sunetul răsuflării lor în piept atunci când alergarea se întețește.

„Și scot scântei”, lovind cu copitele pietrele pe care calcă. „Lovind”, adică focul țâșnește din tăria și puterea copitelor lor, atunci când aleargă.

„Și năvălesc” asupra dușmanilor „în zori”. Aceasta descrie ceea ce se întâmplă de obicei, căci atacul are loc cel mai adesea dimineața.

„Stârnind atunci”, prin alergarea și năvălirea lor, „praful”. „Și pătrunzând astfel”, cu călăreții lor, „în mijlocul unei mulțimi”, adică ajung în mijlocul mulțimii dușmanilor asupra cărora au năvălit.

Lucrul asupra căruia se face jurământul este afirmația Sa: „Omul este nerecunoscător față de Domnul său”. Adică el nu dă binele pe care Allah l-a pus în seama sa. Firea și alcătuirea omului sunt astfel încât sufletul său nu dă cu ușurință drepturile care îi revin, împlinindu-le pe deplin și fără lipsuri. Dimpotrivă, firea lui este înclinată spre lene și spre reținerea drepturilor materiale și trupești pe care le datorează, afară de cel pe care Allah l-a călăuzit și care a ieșit din această stare, ajungând la dărnicie în împlinirea drepturilor.

„Și el este martor la aceasta.” Adică omul însuși este martor la ceea ce cunoaște în sine din reținere și nerecunoștință; nu se poate lepăda de aceasta și nu o poate nega, fiindcă este un lucru limpede și vădit. Este posibil și ca pronumele să se refere la Allah Preaînaltul: robul este nerecunoscător față de Domnul său, iar Allah este martor la aceasta. În acest sens se află amenințarea și avertizarea aspră pentru cel care este nerecunoscător față de Domnul său, prin faptul că Allah îi este martor.

„Iar iubirea lui”, adică a omului, „pentru avere este puternică”. Adică iubește mult averea. Iubirea pentru ea este cea care l-a făcut să părăsească drepturile pe care trebuie să le împlinească, punând dorința sufletului său înaintea mulțumirii Domnului său. Toate acestea se întâmplă fiindcă și-a mărginit privirea la această lume și a rămas nepăsător față de Viața de Apoi.

De aceea, îndemnându-l să se teamă de Ziua amenințării, El a spus: „Oare nu știe”, acest om amăgit, „ce va fi când se va răscoli ceea ce se află în morminte”? Adică atunci când Allah îi va scoate pe morți din mormintele lor pentru a-i aduna și a-i învia. „Și se va scoate la iveală ceea ce se află în piepturi”, adică va fi dezvăluit și arătat ceea ce se află în ele, binele și răul ascunse în piepturi. Taina va deveni publică, iar cele lăuntrice vor deveni vădite; pe chipurile făpturilor se va arăta urmarea faptelor lor.

„Domnul lor, în Ziua aceea, va fi pe deplin cunoscător al lor.” Adică El cunoaște faptele lor văzute și lăuntrice, ascunse și vădite, și îi va răsplăti pentru ele. El a amintit în mod deosebit cunoașterea lor în acea Zi, deși îi cunoaște în orice moment, fiindcă aici se are în vedere răsplătirea faptelor, care decurge din cunoașterea și cuprinderea lor de către Allah.