Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Munafiqun

Versetele 1 la 11

Revelată la Medina

Versetele 1 la 6

Când Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a sosit la Medina, iar islamul s-a răspândit și a devenit puternic acolo, unii dintre locuitorii ei, din triburile Aws și Khazraj, au arătat credința, dar au ascuns necredința, pentru a-și păstra rangul, a-și ocroti viața și a-și ocroti averile. Allah a amintit despre ei însușiri prin care pot fi recunoscuți, pentru ca robii Săi să se ferească de ei și să-i cunoască bine.

El a spus: „Când vin la tine fățarnicii, spun”, mințind: „Mărturisim că tu ești, cu adevărat, Trimisul lui Allah!” Această mărturie a fățarnicilor era minciună și fățărnicie, deși nu era nevoie de mărturia lor pentru a-l susține pe Trimisul Său. „Allah știe că tu ești Trimisul Său, iar Allah mărturisește că fățarnicii sunt, cu adevărat, mincinoși” în vorbele și pretențiile lor, fiindcă ceea ce spuneau nu se afla cu adevărat în inimile lor.

„Și-au luat jurămintele drept scut”, adică drept pavăză cu care se feresc să fie numiți fățarnici. „Și au îndepărtat de la calea lui Allah”: s-au îndepărtat pe ei înșiși de la calea Lui și i-au îndepărtat și pe alții, cărora starea lor le era ascunsă. „Cât de rău este ceea ce făceau!”: arătau credința, ascundeau necredința și își întăreau vorbele prin jurăminte, dând impresia că sunt sinceri.

Lucrul care le-a împodobit fățărnicia în ochii lor a fost faptul că nu au rămas statornici în credință. Dimpotrivă, „au crezut, apoi au devenit necredincioși. Astfel, inimile le-au fost pecetluite”, încât binele nu mai poate pătrunde în ele. „Și ei nu înțeleg” ceea ce le este de folos și nu sunt conștienți de ceea ce este în interesul lor.

„Când îi vezi, înfățișarea lor îți place”, datorită prospețimii și frumuseții ei. „Iar când vorbesc, le asculți vorbele”, fiindcă au o vorbire frumoasă și cuvinte plăcute. Însă dincolo de această înfățișare și de aceste vorbe nu se află nici purtări alese, nici călăuzire dreaptă. De aceea, Allah spune: „Sunt ca niște bucăți de lemn rezemate”, lipsite de folos și de pe urma cărora nu ai parte decât de rău. „Ei socotesc că orice strigăt este împotriva lor”, din pricina lașității, fricii, slăbiciunii inimilor și îndoielilor lor. Se tem că adevărul despre ei va fi descoperit.

„Ei sunt dușmanul”, în adevăratul înțeles al cuvântului. Dușmanul care se arată pe față este mai ușor de înfruntat decât dușmanul care rămâne nevăzut și uneltește. Acesta se preface că îți este prieten, în vreme ce îți este dușman înverșunat. „Așadar păzește-te de ei! Să-i nimicească Allah! Cum de sunt întorși de la adevăr?” Cum de se abat de la religia islamului, după ce dovezile ei s-au arătat limpezi, către necredință, care nu le aduce decât pierdere și nefericire?

„Când li se spune” acestor fățarnici: „Veniți, ca Trimisul lui Allah să ceară iertare pentru voi”, pentru cele săvârșite de voi, astfel încât starea voastră să se îndrepte și faptele voastre să fie primite, ei refuză cu cea mai mare îndârjire. „Își întorc capetele”, arătând că nu vor să-i ceară Trimisului să se roage pentru ei, „și îi vezi îndepărtându-se” de adevăr, din ură față de el, „cu trufie”, refuzând să-l urmeze din nelegiuire și îndârjire. Aceasta este starea lor atunci când sunt chemați să ceară rugăciunea Trimisului.

Faptul că nu au venit la el pentru a-i cere să se roage pentru iertarea lor ține de bunătatea lui Allah și de cinstirea pe care El i-o arată Trimisului Său. Căci „totuna le este dacă ceri iertare pentru ei sau nu ceri iertare pentru ei: Allah nu-i va ierta”. Aceasta deoarece sunt oameni nelegiuiți, care au ieșit din ascultarea de Allah și au ales necredința în locul credinței. De aceea, cererea de iertare a Trimisului nu le-ar fi de folos, chiar dacă ar cere iertare pentru ei. Allah Preaînaltul spune: „Cere iertare pentru ei sau nu cere iertare pentru ei! Chiar dacă ai cere iertare pentru ei de șaptezeci de ori, Allah nu-i va ierta...” [at-Tawbah 9:80]. „Cu adevărat, Allah nu călăuzește neamul celor nelegiuiți.”

Versetele 7 la 8

Aceasta ține de dușmănia lor aprigă față de Profet, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și față de musulmani. Când au văzut adunarea și unirea companionilor săi și graba lor de a dobândi mulțumirea Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, au spus, potrivit închipuirii lor deșarte: „Nu cheltuiți pentru cei care se află alături de Trimisul lui Allah, până ce se vor împrăștia!” După pretenția lor, dacă nu ar fi fost averile fățarnicilor și ceea ce cheltuiau ei pentru credincioși, aceștia nu s-ar fi adunat pentru a sprijini religia lui Allah. Este cât se poate de uimitor că acești fățarnici, cei mai dornici dintre oameni să lase religia fără sprijin și să-i vatăme pe musulmani, fac o asemenea afirmație, care nu-l poate înșela decât pe cel lipsit de cunoașterea adevărului.

De aceea, Allah Preaînaltul a răspuns vorbelor lor, spunând: „Dar ale lui Allah sunt comorile cerurilor și ale pământului”. El dăruiește mijloace de trai cui voiește și le refuză cui voiește, ușurează căile de dobândire pentru cine voiește și le îngreunează pentru cine voiește. „Însă fățarnicii nu înțeleg.” Tocmai de aceea au rostit acele cuvinte, al căror înțeles este că toate comorile mijloacelor de trai s-ar afla în mâinile lor și ar fi supuse voinței lor.

„Ei spun: Dacă ne vom întoarce la Medina, cel puternic îl va alunga din ea pe cel umilit!” Aceasta s-a petrecut în expediția de la al-Muraysi', când între unii emigranți și unii ajutători din Medina au fost rostite vorbe care au tulburat inimile. Atunci a ieșit la iveală fățărnicia fățarnicilor și s-a arătat ceea ce se afla în inimile lor. Mai-marele lor, Abdullah ibn Ubayy ibn Salul, a spus: „Pilda noastră și a acestora”, adică a emigranților, „nu este alta decât vorba celui care a spus: Îngrașă-ți câinele și te va mânca!” Și a spus: „Dacă ne vom întoarce la Medina, cel puternic îl va alunga din ea pe cel umilit!” În închipuirea lui, el și frații săi fățarnici erau cei puternici, iar Trimisul lui Allah și cei care îl urmau erau cei umiliți. Însă adevărul era tocmai opus celor spuse de acest fățarnic. De aceea, Allah Preaînaltul spune: „Dar puterea și cinstea sunt ale lui Allah, ale Trimisului Său și ale credincioșilor”. Ei sunt cei puternici și cinstiți, pe când fățarnicii și frații lor dintre necredincioși sunt cei umiliți. „Însă fățarnicii nu știu” aceasta; de aceea au pretins că ei sunt cei puternici, amăgindu-se cu deșertăciunea în care se aflau.

Apoi Allah Preaînaltul a spus:

Versetele 9 la 11

Allah Preaînaltul le poruncește robilor Săi credincioși să-L pomenească mult, căci în aceasta se află câștigul, izbânda și numeroase binefaceri. El le interzice să se lase abătuți de averile și copiii lor de la pomenirea Lui. Iubirea de avere și de copii este sădită în firea celor mai mulți oameni, iar ei ajung să o pună înaintea iubirii de Allah; în aceasta se află marea pierdere. De aceea, Allah Preaînaltul spune: „Cei care fac aceasta”, adică cei pe care averea și copiii îi abat de la pomenirea lui Allah, „sunt cei pierzători”, fiindcă pierd fericirea veșnică și desfătarea statornică, alegând ceea ce piere în locul a ceea ce dăinuie. Allah Preaînaltul spune: „Averile voastre și copiii voștri sunt doar o încercare, iar la Allah se află o răsplată mare” [at-Taghabun 64:15].

În cuvintele Sale: „Și cheltuiți din ceea ce v-am dăruit” intră cheltuielile obligatorii, precum zakat-ul, ispășirile, întreținerea soțiilor și a robilor aflați în stăpânire și altele asemenea, precum și cheltuielile recomandate, cum ar fi dăruirea averii pentru toate cauzele folositoare. Cuvintele Sale: „Din ceea ce v-am dăruit” arată că Allah Preaînaltul nu le-a impus robilor cheltuieli care să-i împovăreze și să le fie greu de suportat. Dimpotrivă, le-a poruncit să dea o parte din ceea ce El le-a dăruit, le-a înlesnit și le-a ușurat căile de dobândire. Să-I mulțumească, așadar, Celui Care le-a dăruit, ajutându-i pe frații lor nevoiași, și să se grăbească să facă aceasta înaintea morții. Când moartea sosește, robul nu mai poate săvârși nici măcar cât greutatea unui atom de bine.

De aceea, Allah spune: „Înainte să vină moartea la vreunul dintre voi, iar el să spună”, căindu-se pentru ceea ce a neglijat atunci când avea putință și cerând întoarcerea, care este cu neputință: „Doamne al meu, de mi-ai da un răgaz până la un soroc apropiat”, pentru a îndrepta ceea ce am neglijat, „ca să dau milostenie” din averea mea, prin care să mă izbăvesc de pedeapsă și să merit răsplata îmbelșugată, „și să fiu dintre cei drepți”, împlinind toate cele poruncite și ferindu-mă de toate cele oprite. Aici intră pelerinajul și celelalte fapte.

Însă timpul acestei cereri și al acestei dorințe a trecut și nu mai poate fi recuperat. De aceea, Allah spune: „Însă Allah nu va da răgaz niciunui suflet atunci când i-a venit sorocul”, cel hotărât pentru el. „Iar Allah știe pe deplin ceea ce faceți”, bine sau rău. El vă va răsplăti potrivit intențiilor și faptelor pe care le cunoaște despre voi.

S-a încheiat explicația surei al-Munafiqun. Lauda este a lui Allah.