Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Jinn

Versetele 1 la 28

Numită și Qul uhiya ilayya. Revelată la Mecca

Versetele 1 la 2

Adică „spune”, o, Trimisule, oamenilor: „Mi s-a revelat că un grup de djinni a ascultat.” Allah i-a îndreptat spre Trimisul Său pentru a asculta versetele Sale, astfel încât dovada să le fie adusă, binefacerea asupra lor să fie desăvârșită, iar ei să devină avertizori pentru neamul lor. Allah i-a poruncit Trimisului Său să le istorisească oamenilor vestea lor. Când au venit să asculte, și-au spus unii altora: Ascultați în tăcere! Iar când au ascultat în tăcere, au înțeles sensurile lui, iar adevărurile sale le-au ajuns la inimi. „Și au spus: Noi am auzit un Coran minunat”, adică plin de lucruri minunate și prețioase și de țeluri înalte.

„Care călăuzește spre calea dreaptă.” Calea dreaptă este o denumire cuprinzătoare pentru tot ceea ce îi îndrumă pe oameni spre binele religiei și al vieții lor lumești. „Am crezut în el și nu vom asocia pe nimeni Domnului nostru.” Ei au îmbinat credința, în care intră toate faptele bune, cu teama de Allah, care presupune părăsirea răului. Au arătat că motivul care i-a îndemnat la credință și la urmările ei a fost ceea ce cunoscuseră din îndrumările Coranului și din binele, foloasele și ferirea de rău pe care acesta le cuprinde. Acesta este un semn măreț și o dovadă hotărâtoare pentru cel care se luminează prin el și îi urmează călăuzirea.

Această credință folositoare, care dă rodul oricărui bine și se întemeiază pe călăuzirea Coranului, este diferită de credința obiceiurilor, a creșterii în familie, a deprinderii și a altor lucruri asemănătoare. Aceea este o credință bazată pe imitare, expusă primejdiei îndoielilor și numeroaselor lucruri care o pot zdruncina.

Versetele 3 la 5

„Înălțată este măreția Domnului nostru”, adică înălțată este măreția Sa și sfinte sunt Numele Sale. „El nu Și-a luat nici soție, nici copil.” Ei au cunoscut din slava și măreția lui Allah ceea ce le-a arătat falsitatea pretenției celor care susțin că El are o soție sau un copil. Căci Lui Îi aparțin măreția și slava în fiecare atribut desăvârșit. A avea o soție și un copil contrazice aceasta, fiindcă El este pe deplin lipsit de orice nevoie.

„Nesăbuitul dintre noi spunea despre Allah lucruri care întreceau orice măsură”, adică vorbea greșit, abătându-se de la adevăr și depășind măsura. Nu l-au împins la aceasta decât nesăbuința și slăbiciunea minții sale. Altfel, dacă ar fi fost chibzuit și stăpân pe sine, ar fi știut cum să vorbească.

Adică, înainte de aceasta, am fost amăgiți de mai-marii și căpeteniile dintre djinni și oameni. Am avut o părere bună despre ei și am crezut că ei nu îndrăznesc să mintă despre Allah. De aceea, înainte le urmam calea. Însă astăzi, când adevărul ni s-a arătat limpede, am urmat calea lui și ne-am supus lui, fără să mai dăm atenție spuselor vreunei făpturi care se împotrivește călăuzirii.

Versetele 6 la 7

Adică oamenii căutau ocrotire la djinni în împrejurări de teamă și spaimă și îi adorau. Prin aceasta, oamenii le-au sporit djinnilor nelegiuirea, adică răzvrătirea și trufia, când djinnii i-au văzut pe oameni adorându-i și căutând ocrotire la ei. Este posibil și ca pronumele, adică litera waw din verbul „le-au sporit”, să se refere la djinni. Atunci sensul este că djinnii le-au sporit oamenilor spaimă și frică, văzând că ei căutau adăpost la ei, pentru a-i sili să se refugieze la ei și să rămână în starea în care se aflau. Când un om poposea într-o vale înfricoșătoare, spunea: Caut adăpost la stăpânul acestei văi împotriva nesăbuiților din neamul lui.

Adică, atunci când au tăgăduit învierea, s-au avântat în asocierea de parteneri lui Allah și în răzvrătire.

Versetele 8 la 10

„Noi am cercetat cerul”, adică am mers la el și l-am încercat. „Și l-am găsit plin de păzitori puternici”, care ne împiedicau să ajungem la marginile lui și să ne apropiem de el, „și de flăcări arzătoare”, cu care era lovit cel care încerca să asculte pe ascuns. Aceasta era altfel decât vechiul nostru obicei, căci înainte puteam ajunge la veștile cerului. „Noi obișnuiam să ocupăm în el locuri pentru a asculta pe ascuns”, de unde prindeam din veștile cerului atât cât voia Allah. „Însă cine ascultă acum găsește o flacără care îl pândește”, adică una pregătită și rânduită pentru a-l nimici și a-l arde. Acesta era un lucru măreț și o veste de mare însemnătate. Ei s-au încredințat că Allah Preaînaltul voia să facă să se petreacă pe pământ un eveniment mare, fie de bine, fie de rău. De aceea, au spus:

Adică trebuie să fie una dintre aceste două posibilități. Ei au văzut că lucrurile se schimbaseră într-un chip neobișnuit pentru ei și, prin agerimea lor, au înțeles că Allah voia și urma să facă să se petreacă acest lucru pe pământ. În aceste cuvinte se arată buna lor cuviință: ei I-au atribuit binele lui Allah Preaînaltul, iar când au vorbit despre rău, au omis numirea celui care îl voiește, din respect față de Allah.

Versetele 11 la 14

„Printre noi sunt unii drepți, iar alții sunt altfel”, adică păcătoși, nelegiuiți și necredincioși. „Noi urmăm căi felurite”, adică eram grupuri deosebite, cu înclinații diferite, fiecare grup bucurându-se de ceea ce avea.

Adică, acum ni s-au arătat desăvârșirea puterii lui Allah și deplina noastră neputință. Șuvițele frunților noastre sunt în Mâna lui Allah. Nu-I putem scăpa pe pământ și nici nu-I putem scăpa prin fugă, chiar dacă am căuta mijloace de a fugi și de a ieși de sub puterea Lui. Nu există adăpost împotriva Lui decât la El.

„Când am auzit călăuzirea”, adică Nobilul Coran, care îndrumă spre calea cea dreaptă, i-am cunoscut călăuzirea și îndrumările, iar acestea au avut înrâurire asupra inimilor noastre. Atunci „am crezut în ea”. Apoi au amintit ceea ce îl încurajează pe credincios, spunând: „Cine crede în Domnul său nu se teme nici de micșorarea dreptului său, nici de nedreptate.” Adică aceluia care crede în El cu o credință sinceră nu i se micșorează dreptul și nu i se aduce vătămare. Iar dacă este ferit de rău, dobândește binele. Credința este, așadar, o cauză care duce la dobândirea oricărui bine și la îndepărtarea oricărui rău.

„Printre noi sunt unii musulmani, iar alții sunt nedrepți”, adică unii se abat cu nedreptate de la calea cea dreaptă. „Cei care se supun sunt cei care au căutat calea dreaptă”, adică au găsit calea călăuzirii care îi duce spre Paradis și binefacerile sale.

Versetele 15 la 17

„Cât despre cei nedrepți, ei vor fi lemne pentru Gheena.” Aceasta este răsplata faptelor lor, fără ca Allah să-i nedreptățească. Dacă ei „ar fi rămas statornici pe calea dreaptă”, cea mai bună dintre căi, „le-am fi dat apă din belșug”, plăcută și binefăcătoare. Numai nedreptatea și încălcarea măsurii i-au lipsit de aceasta. „Ca să-i încercăm prin aceasta”, adică să-i punem la încercare și să-i cercetăm, astfel încât cel sincer să se deosebească de cel mincinos.

„Iar pe cel care se întoarce de la Pomenirea Domnului său, El îl va supune unei pedepse copleșitoare.” Adică acela care se întoarce de la Pomenirea lui Allah, care este Cartea Sa, nu o urmează și nu i se supune, ci se lasă distras de la ea și o neglijează, va fi supus unei pedepse copleșitoare, adică foarte grele și aspre.

Versetele 18 la 28

„Moscheile Îi aparțin lui Allah. Așadar, nu invocați pe nimeni alături de Allah!” Aceasta cuprinde atât invocarea prin adorare, cât și invocarea prin cerere. Moscheile, care sunt cele mai însemnate locuri de adorare, sunt întemeiate pe închinarea sinceră numai față de El, pe supunerea înaintea măreției Sale și pe smerirea înaintea puterii Sale.

„Când robul lui Allah s-a ridicat să-L invoce”, adică să-I ceară și să-L adore, recitând Coranul, djinnii, din pricina mulțimii care se adunase în jurul lui, aproape că „s-au îngrămădit asupra lui”. Adică s-au strâns unii peste alții, din dorința de a asculta călăuzirea pe care o adusese.

„Spune-le”, o, Trimisule, arătându-le adevărul lucrului la care îi chemi: „Eu Îl invoc numai pe Domnul meu și nu-I asociez pe nimeni.” Adică Îl socotesc Unic, numai pe El, fără niciun asociat, și mă dezic de tot ceea ce este în afara Lui: rivali, idoli și orice își iau politeiștii în afara Sa.

„Spune: Eu nu am putere să vă aduc vreo vătămare și nici călăuzire”, fiindcă sunt un rob care nu are nicio putere de hotărâre și de cârmuire asupra lucrurilor. „Spune: Nimeni nu mă poate ocroti împotriva lui Allah”, adică nu există nimeni la care să caut ocrotire și care să mă salveze de pedeapsa lui Allah. Dacă Trimisul, care este cel mai desăvârșit dintre făpturi, nu are putere să aducă vătămare sau călăuzire și nu poate îndepărta de la sine nimic din ceea ce Allah i-ar voi ca rău, cu atât mai mult celelalte făpturi sunt astfel. „Și nu voi găsi adăpost în afara Lui”, adică nici refugiu, nici ajutor.

„Mie nu-mi revine decât transmiterea celor primite de la Allah și a mesajelor Sale.” Adică nu am niciun merit deosebit față de ceilalți oameni, în afara faptului că Allah m-a ales pentru transmiterea mesajelor Sale și chemarea făpturilor Sale la El. Prin aceasta le este adusă oamenilor dovada.

„Iar cine nu ascultă de Allah și de Trimisul Său va avea Focul Gheenei, în care va rămâne veșnic.” Aici este avută în vedere neascultarea care constituie necredința, după cum o precizează celelalte texte limpezi. Cât despre simpla neascultare, aceasta nu atrage rămânerea veșnică în Foc, așa cum arată versetele Coranului, hadithurile Profetului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și consensul primelor generații și al imamilor acestei comunități.

„Când vor vedea ceea ce li se promite”, adică vor vedea cu propriii ochi și se vor încredința că aceasta se abate asupra lor, „vor ști” atunci cu adevărat „cine are ajutorul mai slab și numărul mai mic”. Nimeni altcineva nu-i va ajuta, iar ei nu se vor putea ajuta singuri, fiindcă vor fi adunați unul câte unul, așa cum au fost creați întâia oară.

„Spune-le”, dacă te întreabă când se va împlini această promisiune: „Eu nu știu dacă ceea ce vi se promite este aproape sau dacă Domnul meu îi va hotărî un termen îndepărtat”, adică un răgaz lung. Cunoașterea acestui lucru Îi aparține lui Allah, „Cunoscătorul celor nevăzute. El nu dezvăluie nimănui cele nevăzute ale Sale”, dintre făpturi. Dimpotrivă, numai El cunoaște cele ascunse în lăuntrul ființelor, tainele și lucrurile nevăzute.

„Decât unui trimis pe care îl alege”, adică îi face cunoscut ceea ce înțelepciunea Sa cere să-i fie făcut cunoscut. Căci trimișii nu sunt asemenea celorlalți: Allah i-a sprijinit cu un ajutor cu care nu a sprijinit pe nimeni dintre celelalte făpturi și a ocrotit ceea ce le-a revelat, astfel încât ei să-l transmită întocmai, fără ca diavolii să se apropie de el și să adauge ceva ori să-l micșoreze.⁴⁷ De aceea, El a spus: „Atunci El pune păzitori înaintea și în urma lui⁴⁸”, adică îl păzesc din porunca lui Allah.

„Ca să știe”, prin aceasta, „că ei au transmis mesajele Domnului lor”, datorită mijloacelor pe care li le-a pus la dispoziție. „El cuprinde tot ceea ce se află la ei”, adică ceea ce au, ceea ce ascund și ceea ce arată, „și a numărat fiecare lucru”.

Învățături din sura al Jinn

Această sură cuprinde numeroase învățături.

Printre ele se află existența djinnilor și faptul că ei poartă răspundere: li se dau porunci și interdicții, iar ei vor fi răsplătiți pentru faptele lor. Aceasta este arătată limpede în această sură și în altele.

O altă învățătură este că Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a fost trimis la djinni așa cum a fost trimis la oameni. Allah a îndreptat un grup de djinni spre el, ca să asculte ceea ce i se revela și să transmită neamului lor.

Tot dintre aceste învățături fac parte agerimea djinnilor, cunoașterea adevărului de către ei și faptul că i-a condus la credință ceea ce înțeleseseră din călăuzirea Coranului, precum și buna lor cuviință în vorbire.

Sura arată grija lui Allah față de Trimisul Său și ocrotirea celor aduse de el. Când au început semnele profeției sale, cerul era păzit cu stele, diavolii fugiseră din locurile lor și fuseseră alungați de la posturile lor de ascultare. Allah le arătase, prin Trimisul Său, locuitorilor pământului o milă a cărei măsură nu poate fi cuprinsă, iar Domnul lor voise pentru ei călăuzire. El voia să-Și facă vădite religia și Legea pe pământ, precum și cunoașterea Lui de către oameni, prin ceea ce bucură inimile și îi veselește pe oamenii cu pricepere, prin ceea ce face să se arate rânduielile Islamului și îi înfrânge pe adoratorii idolilor și ai chipurilor cioplite.⁴⁹

Sura arată și dorința foarte mare a djinnilor de a-l asculta pe Trimis, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, precum și îngrămădirea lor în jurul său.

Ea cuprinde porunca de a afirma Unicitatea lui Allah și interdicția asocierii de parteneri Lui. Arată starea făpturilor și faptul că niciuna dintre ele nu merită nici măcar cât greutatea unui fir de praf din adorare. Dacă Trimisul Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, nu are putere să aducă nimănui folos sau vătămare, nici măcar lui însuși, se știe că toate făpturile sunt la fel. Așadar, este o greșeală și o nedreptate să fie luată drept altă divinitate o ființă care are aceste însușiri.

O altă învățătură este că numai Allah cunoaște cele nevăzute. Nimeni dintre făpturi nu le cunoaște, în afara celui pe care Allah îl alege și căruia îi dăruiește cunoașterea unei părți dintre ele.

S-a încheiat explicația acestei sure. Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor.