Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Mulk

Versetele 1 la 30

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 4

„Binecuvântat este Cel în Mâna Căruia se află stăpânirea” înseamnă: mare și preaînalt este El, mult este binele Său și atotcuprinzătoare este binefacerea Sa. Din măreția Sa face parte faptul că în Mâna Sa se află stăpânirea lumii de sus și a celei de jos. El le-a creat și le cârmuiește după cum voiește, prin hotărârile Sale asupra creației și prin rânduielile Sale religioase, care urmează înțelepciunea Sa. Din măreția Sa face parte și puterea Sa desăvârșită, prin care are putere asupra tuturor lucrurilor și prin care a adus la existență marile făpturi pe care le-a creat, precum cerurile și pământul.

„Cel Care a creat moartea și viața”, adică a hotărât pentru robii Săi să le dea viață, apoi să-i facă să moară, „pentru a vă încerca, spre a vedea care dintre voi este mai bun în fapte”, adică ale cui fapte sunt mai sincere și mai drepte. Allah Și-a creat robii, i-a adus în această lume și i-a înștiințat că vor pleca din ea. Le-a dat porunci și opreliști și i-a încercat prin poftele care se împotrivesc poruncii Sale. Celui care se supune poruncii lui Allah și își îndreaptă faptele, Allah îi dă o frumoasă răsplată în ambele vieți. Iar cel care urmează poftele sufletului și aruncă deoparte porunca lui Allah va avea parte de cea mai rea răsplată. „El este Cel Atotputernic”, Căruia Îi aparține întreaga putere, prin care a supus toate lucrurile și Căruia I se supun toate făpturile. „Atoateiertător” față de cei care fac rău, față de cei neglijenți și față de păcătoși, mai ales atunci când se căiesc și se întorc la El. El le iartă păcatele, chiar dacă ar ajunge până la înaltul cerului, și le acoperă greșelile, chiar dacă ar umple lumea.

„Cel Care a creat șapte ceruri suprapuse”, adică fiecare deasupra celuilalt, nu toate pe un singur nivel. El le-a creat cu cea mai mare frumusețe și desăvârșire. „Nu vezi în creația Celui Milostiv nicio nepotrivire”, adică vreun defect sau vreo lipsă. Când lipsa este înlăturată din toate privințele, cerurile sunt frumoase, desăvârșite și armonioase în toate: în culoare, în înfățișare, în înălțime și în ceea ce se află în ele, dintre soare, lună și aștrii luminoși, atât cei ficși, cât și cei care se mișcă. Întrucât desăvârșirea lor este cunoscută, Allah Preaînaltul a poruncit să fie privite în repetate rânduri și să se cugete la întinderile lor. El a spus: „Întoarce-ți privirea”, adică privește-le din nou, luând aminte. „Vezi oare vreo crăpătură?”, adică vreo lipsă sau vreo neorânduială?

„Apoi întoarce-ți privirea încă de două ori.” Prin aceasta se înțelege repetarea privirii de multe ori. „Privirea se va întoarce la tine neputincioasă și ostenită”, adică incapabilă să vadă vreun defect sau vreo crăpătură, oricât de mult s-ar strădui.

Apoi Allah a vorbit în chip limpede despre frumusețea cerului, spunând:

Versetele 5 la 11

Adică: Noi am înfrumusețat „cerul cel mai apropiat”, pe care îl vedeți și care este aproape de voi, „cu candele”: stelele, cu deosebirile dintre ele în lumină și strălucire. Dacă nu ar fi stelele din el, cerul ar fi un acoperiș întunecat, fără frumusețe sau podoabă. Însă Allah a făcut aceste stele o podoabă a cerului, frumusețe, lumină și călăuze după care oamenii se orientează în întunecimile uscatului și ale mării. Faptul că El spune că a împodobit cerul cel mai apropiat cu candele nu este în contradicție cu faptul că multe dintre stele se pot afla deasupra celor șapte ceruri. Cerurile sunt străvezii și, astfel, cerul cel mai apropiat este împodobit, chiar dacă acei aștri nu se află în el.

„Și le-am făcut”, adică pe aceste candele, „mijloace de alungare a diavolilor”, care vor să asculte pe furiș veștile cerului. Allah a făcut aceste stele păzitoare ale cerului, pentru a-i împiedica pe diavoli să afle veștile despre pământ. Acestea sunt flăcările aruncate dinspre stele, pe care Allah le-a pregătit diavolilor în această lume. „Iar lor le-am pregătit”, în Viața de Apoi, „pedeapsa Focului arzător”, fiindcă s-au răzvrătit împotriva lui Allah și i-au rătăcit pe robii Săi. La fel, Allah le-a pregătit pedeapsa Focului arzător celor care îi urmează dintre necredincioși. De aceea, El a spus: „Cei care nu au crezut în Domnul lor vor avea parte de pedeapsa Gheenei. Și ce rău sfârșit!”, în care locuitorii ei vor fi umiliți până la capăt.

„Când vor fi aruncați în ea”, în chip de umilire și înjosire, „îi vor auzi mugetul”, adică un sunet puternic și înfiorător. „Aproape să se sfâșie de furie”, adică părțile ei aproape că se desprind unele de altele și se rup, deși sunt unite, din pricina furiei sale cumplite împotriva necredincioșilor. Oare ce crezi că le va face când vor ajunge în ea? Apoi Allah amintește mustrarea păzitorilor ei față de locuitorii ei: „Ori de câte ori o ceată va fi aruncată în ea, păzitorii ei îi vor întreba: Oare nu v-a venit un prevenitor?” Adică: starea voastră și faptul că meritați Focul sunt ca și cum nu ați fi fost înștiințați despre el și prevenitorii nu v-ar fi avertizat împotriva lui.

„Ei vor spune: Ba da, ne-a venit un prevenitor, însă noi l-am socotit mincinos și am spus: Allah nu a pogorât nimic; voi nu sunteți decât într-o mare rătăcire!” Ei au adunat laolaltă socotirea unui anumit trimis drept mincinos și respingerea, în general, a tot ceea ce Allah a pogorât. Nu s-au mulțumit cu aceasta, ci au spus că trimișii care îi preveneau erau rătăciți, deși ei erau cei călăuziți și cei care îi călăuzeau pe alții. Nici măcar nu i-au socotit doar rătăciți, ci au făcut din rătăcirea lor o mare rătăcire. Ce încăpățânare, trufie și nedreptate s-ar putea asemăna cu acestea?

„Și vor spune”, recunoscând că nu au fost vrednici de călăuzire și îndreptare: „Dacă am fi ascultat sau am fi cugetat, nu am fi fost printre locuitorii Focului arzător.” Astfel, ei recunosc că au fost lipsiți de căile călăuzirii: ascultarea celor pogorâte de Allah și aduse de trimiși, precum și mintea care îi folosește celui care o are, îi arată adevărul lucrurilor, îl face să aleagă binele și să se oprească de la tot ceea ce are o urmare vrednică de osândă. Aceștia nu au avut nici auz, nici minte folositoare. Lucrurile stau altfel cu oamenii certitudinii și ai cunoașterii, cu cei statornici în sinceritate și credință. Ei și-au sprijinit credința pe dovezile transmise: au ascultat ceea ce a venit de la Allah și ceea ce a adus Trimisul lui Allah, cu învățare, înțelegere și faptă. Au folosit și dovezile rațiunii, prin care se deosebește călăuzirea de rătăcire, frumosul de urât și binele de rău. Credința lor este pe măsura harului pe care Allah li l-a dăruit în călăuzirea prin dovezile raționale și cele transmise. Slavă Celui Care îl alege pentru harul Său pe cine voiește, Care binecuvântează pe cine voiește dintre robii Săi și îl lasă fără ajutor pe cel care nu este potrivit pentru bine!

Allah Preaînaltul spune despre acești oameni care intră în Foc, recunoscându-și nedreptatea și încăpățânarea:

Adică: îndepărtare, pierdere și nenorocire pentru ei! Cât sunt de nefericiți și de răi, fiindcă au pierdut răsplata lui Allah și rămân pentru totdeauna în Focul arzător, care le mistuie trupurile și ajunge până la inimile lor.

Versetul 12

După ce a amintit starea celor nefericiți și nelegiuiți, Allah i-a descris pe cei drepți și fericiți, spunând: „Cei care se tem de Domnul lor în ascuns”, adică în toate împrejurările, chiar și atunci când nimeni în afară de Allah nu-i vede. Ei nu săvârșesc fapte de nesupunere față de El și nu neglijează ceea ce El le-a poruncit. „Vor avea parte de iertare” pentru păcatele lor. Când Allah le iartă păcatele, îi ferește de răul lor și îi ferește de pedeapsa Iadului. „Și de o mare răsplată”: ceea ce El le-a pregătit în Paradis, din desfătarea veșnică, din întinsa stăpânire, din plăcerile neîncetate, din palate, locuințe înalte, hurii frumoase, slujitori și tineri care îi servesc. Mai presus de toate acestea și mai mare decât ele este mulțumirea Celui Milostiv, pe care El o revarsă asupra locuitorilor Grădinilor.

Versetele 13 la 14

Aceasta este o vestire din partea lui Allah despre nemărginirea științei Sale și despre cunoașterea Sa care cuprinde cele mai fine lucruri. El a spus: „Fie că vă ascundeți vorbele, fie că le rostiți deschis”, toate sunt la fel înaintea Lui și nimic nu-I rămâne ascuns. „El cunoaște ceea ce se află în piepturi”, adică intențiile și dorințele din ele. Cu atât mai mult cunoaște vorbele și faptele care se aud și se văd!

Apoi El a adus o dovadă rațională pentru știința Sa, spunând: „Oare să nu știe Cel Care a creat?” Cum ar putea să nu știe Cel Care a creat făpturile, le-a întocmit cu precizie și le-a făcut frumoase? „Când El este Cel Cunoscător al celor mai fine lucruri, Cel Bine Știutor”: cunoașterea Sa este atât de fină, încât cuprinde tainele, ceea ce este ascuns în inimi, lucrurile tăinuite și cele nevăzute. El este Cel Care „cunoaște taina și ceea ce este și mai ascuns” [Ta Ha 20:7]. Printre înțelesurile numelui al-Latif se află și faptul că El Se poartă cu bunătate, pe căi tainice, față de robul Său apropiat: îi aduce binele și bunătatea de unde acesta nu-și dă seama și îl ferește de rău de unde nu se așteaptă. Îl ridică la cele mai înalte trepte prin mijloace la care robul nici nu s-ar fi gândit, până într-acolo încât îl face să guste lucruri neplăcute pentru a-l duce, prin ele, la ceea ce este mult iubit și la țeluri nobile.

Versetul 15

Adică: El este Cel Care a supus pământul pentru voi, ca să puteți împlini pe el tot ceea ce vă este de trebuință: să sădiți, să construiți, să lucrați ogorul și să străbateți drumuri prin care ajungeți în ținuturi îndepărtate și în țări aflate la mare depărtare. „Umblați, așadar, pe întinderile lui”, adică pentru a căuta mijloace de trai și câștiguri. „Și mâncați din cele dăruite de El pentru trai. La El va fi învierea.” După ce veți pleca din această lume, pe care Allah a făcut-o un loc de încercare și un mijloc prin care se ajunge în Viața de Apoi, veți fi înviați după moarte și adunați la Allah, pentru ca El să vă răsplătească pentru faptele voastre bune și rele.

Versetele 16 la 18

Aceasta este o amenințare și o avertizare pentru cel care stăruie în răzvrătire, în depășirea măsurii și în nesupunerea ce atrage pedeapsa și osânda. Allah a spus: „Sunteți oare siguri că Acela Care este deasupra cerului”, adică Allah Preaînaltul, Cel deasupra făpturilor Sale, „nu va face pământul să vă înghită și, deodată, el să se cutremure?” cu voi și să se zguduie, până când pieriți și sunteți nimiciți?

„Sau sunteți siguri că Acela Care este deasupra cerului nu va trimite împotriva voastră o furtună de pietre?”, adică o pedeapsă din cer care să vă lovească și prin care Allah să vă pedepsească. „Atunci veți ști cum este avertizarea Mea!”, adică în ce chip vă vine ceea ce v-am vestit prin trimiși și prin Cărți. Să nu socotiți că sentimentul vostru de siguranță vă va feri de pedeapsa lui Allah, venită fie din pământ, fie din cer! Veți afla negreșit sfârșitul faptelor voastre, fie că răgazul vostru este lung, fie că este scurt. Cei de dinaintea voastră au socotit adevărul minciună așa cum ați făcut și voi, iar Allah Preaînaltul i-a nimicit. Priviți cum a fost pedeapsa Lui asupra lor: El le-a grăbit pedeapsa din această lume, înaintea pedepsei Vieții de Apoi. Feriți-vă să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei!

Versetul 19

Aceasta este o mustrare și un îndemn de a privi la starea păsărilor pe care Allah le-a supus și cărora le-a supus văzduhul. Ele își întind aripile în el ca să zboare și le strâng ca să coboare. Rămân plutind în văzduh, mișcându-se prin el după voia și trebuința lor. „Numai Cel Milostiv le ține”, căci El le-a supus văzduhul și le-a întocmit trupurile și alcătuirea potrivite pentru zbor. Cel care privește la păsări și ia învățătură din starea lor găsește în aceasta o dovadă a puterii Creatorului și a grijii Sale dumnezeiești. El este Unul, Unicul, Căruia singur I se cuvine adorarea. „El vede toate lucrurile”: El îi cârmuiește pe robii Săi potrivit cu ceea ce li se cuvine și cu ceea ce cere înțelepciunea Sa.

Versetele 20 la 21

Allah Preaînaltul le spune celor răzvrătiți, care fug de porunca Sa și întorc spatele adevărului: „Cine este acela care vă este oaste și vă ajută în afara Celui Milostiv?” Adică: dacă Cel Milostiv voiește să vă lovească un rău, cine vă ajută și îl îndepărtează de la voi? Cine vă ajută împotriva dușmanilor voștri în afara Celui Milostiv? El este Cel Care dăruiește ajutorul și cinstea și Cel Care aduce înjosirea. Celelalte făpturi, chiar dacă s-ar aduna pentru a ajuta un rob, nu i-ar aduce niciun folos, nici cât greutatea unui fir de colb, împotriva vreunui dușman. Așadar, stăruința necredincioșilor în necredință, după ce au aflat că nimeni în afara Celui Milostiv nu-i poate ajuta, este amăgire și nesăbuință.

„Sau cine vă va dărui cele de trebuință traiului, dacă El Își oprește darurile?” Toate mijloacele de trai sunt de la Allah. Dacă El vi le-ar opri, cine vi le-ar trimite? Făpturile nu sunt în stare să-și asigure singure mijloacele de trai; cu atât mai puțin le pot asigura altora! Cel Care dăruiește cele de trebuință și revarsă binefacerile, de la Care singur vine orice binefacere primită de robi, este Cel Care merită să fie adorat singur. Însă necredincioșii „stăruie”, adică persistă, „în răzvrătire”, în împietrire și lipsă de supunere față de adevăr, „și în îndepărtare”, adică fug de adevăr.

Versetul 22

Adică: dintre cei doi oameni, care este mai bine călăuzit? Cel care s-a pierdut în rătăcire și s-a afundat în necredință, a cărui inimă s-a răsturnat, astfel încât adevărul i-a devenit minciună și minciuna adevăr? Sau cel care cunoaște adevărul, îl alege și îl împlinește, mergând pe calea dreaptă în vorbele, faptele și toate stările sale? Simpla privire la starea celor doi arată deosebirea dintre ei și cine este călăuzit și cine este rătăcit. Stările lor sunt o mărturie mai puternică decât vorbele.

Versetele 23 la 26

Allah Preaînaltul spune, arătând că El singur este Cel vrednic de adorare și chemându-i pe robii Săi să-I mulțumească și să-L adore numai pe El: „Spune: El este Cel Care v-a adus la existență”, adică v-a făcut să existați din neființă, fără să aibă vreun ajutor sau sprijinitor. Când v-a adus la existență, El v-a desăvârșit alcătuirea prin auz, văz și inimi. Aceste trei lucruri sunt cele mai alese părți ale trupului și cele mai desăvârșite dintre puterile trupești. Însă, în ciuda acestei binefaceri, „cât de puțin mulțumiți” lui Allah! Puțini dintre voi sunt mulțumitori și puțină este mulțumirea voastră.

„Spune: El este Cel Care v-a răspândit pe pământ”, adică v-a împrăștiat în ținuturile lui și v-a așezat în întinderile lui. V-a dat porunci și opreliști și a revărsat asupra voastră binefacerile de care vă folosiți. Apoi, după aceasta, vă adună pentru Ziua Învierii. Însă această făgăduință a răsplății este tăgăduită de acești încăpățânați.

„Ei spun”, tăgăduind: „Când se va împlini această făgăduință, dacă sunteți sinceri?” Ei au făcut din vestirea timpului venirii ei un semn al sincerității trimișilor. Aceasta este nedreptate și încăpățânare. Căci „numai la Allah este știința”, nu la vreuna dintre făpturi. Nu există o legătură necesară între adevărul acestei vești și cunoașterea timpului ei. Adevărul se cunoaște prin dovezile sale, iar Allah a adus pentru adevărul acesteia dovezi și argumente care nu lasă nici cea mai mică îndoială celui care ascultă și ia aminte.

Versetele 27 la 30

Adică necredincioșii au tăgăduit și s-au amăgit cât timp erau în această lume. Dar când va veni Ziua Răsplății și vor vedea pedeapsa „aproape” de ei, aceasta îi va îngrozi, îi va înspăimânta și îi va tulbura. Fețele lor se vor schimba din această pricină și vor fi mustrați pentru tăgăduirea lor. Li se va spune: „Iată ceea ce cereați!” Astăzi ați văzut-o cu ochii voștri, lucrul vi s-a lămurit și toate căile de scăpare vi s-au tăiat. Nu a mai rămas decât să îndurați pedeapsa.

Întrucât cei care îl socoteau mincinos pe Trimis, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și îi respingeau chemarea așteptau să piară și pândeau loviturile sorții asupra lui, Allah i-a poruncit să le spună: Chiar dacă dorința voastră s-ar împlini, „dacă Allah mă nimicește pe mine și pe cei care sunt cu mine”, aceasta nu vă folosește cu nimic. Voi ați tăgăduit versetele lui Allah și ați ajuns să meritați pedeapsa. Cine vă apără „de o pedeapsă dureroasă”, a cărei venire asupra voastră a devenit sigură? Așadar, strădania și dorința voastră de a pieri eu nu vă aduc niciun folos și nu vă ajută cu nimic.

Printre vorbele lor se află și pretenția că ei sunt călăuziți, iar Trimisul este rătăcit. Au repetat aceasta iar și iar, s-au certat și au luptat pentru a o susține. Atunci Allah i-a poruncit Profetului Său să vorbească despre starea sa și despre starea celor care îl urmează, astfel încât călăuzirea și evlavia lor să fie limpezi pentru oricine. Ei spun: „Noi am crezut în El și în El ne-am încrezut.” Credința cuprinde convingerea lăuntrică, faptele lăuntrice și pe cele exterioare. Întrucât existența și desăvârșirea faptelor depind de încrederea în Allah, El a amintit-o în mod aparte dintre toate faptele. Altfel, ea este cuprinsă în credință și face parte dintre cerințele ei, după cum Allah Preaînaltul a spus: „În Allah încredeți-vă, dacă sunteți credincioși” [al-Ma’idah 5:23]. Aceasta este starea Trimisului și a celor care îl urmează, starea care duce la izbândă și de care depinde fericirea. Dușmanii lui se află în starea potrivnică, fără credință și fără încredere în Allah. Prin aceasta se cunoaște cine este călăuzit și cine se află într-o rătăcire vădită.

Apoi El a vestit că numai El dăruiește binefacerile, mai ales apa, din care Allah a făcut orice lucru viu. El a spus: „Spune: Ce credeți? Dacă apa voastră s-ar afunda”, adică ar dispărea în adânc, „cine v-ar aduce apă curgătoare?”, din care beți și cu care vă adăpați vitele și vă udați pomii și culturile? Această întrebare are înțeles de negare: nimeni nu poate face aceasta în afara lui Allah Preaînaltul.

S-a încheiat tâlcuirea surei al-Mulk. Lauda Îi aparține lui Allah.