Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Haqqah

Versetele 1 la 52

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 8

„Cea care se va împlini negreșit” este unul dintre numele Zilei Învierii, fiindcă ea se va împlini și se va abate asupra făpturilor, iar în ea se vor arăta adevărul lucrurilor și cele ascunse în piepturi. Allah Preaînaltul i-a arătat măreția și însemnătatea prin repetarea cuvintelor: „Cea care se va împlini negreșit! Ce este Cea care se va împlini negreșit? Și ce te-ar putea face să știi ce este Cea care se va împlini negreșit?” Căci ea are o însemnătate mare și este o zi cumplită.

Printre semnele măreției ei se află și faptul că Allah a nimicit neamurile care au tăgăduit-o, prin pedeapsa grabnică.

Apoi El a amintit un exemplu dintre împrejurările ei văzute în această lume: pedepsele cumplite pe care le-a abătut asupra neamurilor răzvrătite. El a spus: „Thamud și Ad au tăgăduit.” Thamud erau vestitul trib care locuia în al-Hijr. Allah l-a trimis la ei pe Trimisul Său Salih, pacea fie asupra lui, oprindu-i de la asocierea de parteneri lui Allah în care se aflau și poruncindu-le să-L socotească Unic. Ei însă i-au respins chemarea, l-au socotit mincinos și au tăgăduit ceea ce le-a vestit despre Ziua Învierii. Ea este Ziua care lovește făpturile cu grozăviile sale. Tot astfel a fost și cu neamul Ad de odinioară, care locuia în Hadramawt. Allah l-a trimis la ei pe Trimisul Său Hud, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, chemându-i să-L adore numai pe Allah, însă ei l-au socotit mincinos și au tăgăduit ceea ce le-a vestit despre înviere. Atunci Allah i-a nimicit pe cei răzvrătiți prin pieirea grabnică.

„Cât despre Thamud, ei au fost nimiciți de strigătul copleșitor”, adică de strigătul acela mare și îngrozitor, care le-a sfâșiat inimile și din pricina căruia li s-au stins sufletele. Au ajuns morți, astfel încât nu se mai vedeau decât locuințele și trupurile lor.

„Iar Ad au fost nimiciți de un vânt rece, vijelios”, adică de un vânt puternic, cu suflare năprasnică, al cărui vuiet era mai puternic decât tunetul asurzitor. „Vijelios” înseamnă că a depășit puterea păzitorilor săi, potrivit multor tâlcuitori, sau că s-a dezlănțuit asupra neamului Ad și a întrecut măsura, după cum este corect.

„Pe care l-a dezlănțuit asupra lor șapte nopți și opt zile fără întrerupere”, adică zile nefaste, rele și cumplite pentru ei, care i-au nimicit și i-au făcut să piară. „Ai fi văzut atunci oamenii zăcând fără viață”, adică morți, „de parcă ar fi fost trunchiuri de palmieri prăbușiți”, cărora li s-au tăiat vârfurile și care au căzut unele peste altele. „Mai vezi oare vreo rămășiță a lor?” Această întrebare are înțelesul unei negări categorice.

Versetele 9 la 12

Adică, în afara celor două neamuri răzvrătite, Ad și Thamud, au fost și alți tirani răzvrătiți, precum Faraon al Egiptului. Allah l-a trimis la el pe robul și Trimisul Său Musa, fiul lui Imran, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, și le-a arătat semne limpezi prin care s-au încredințat de adevăr. Ei însă le-au tăgăduit și nu au crezut, din nedreptate și trufie. Tot astfel au fost cei care l-au precedat dintre cei ce au tăgăduit, precum și „cetățile răsturnate”, adică cetățile neamului lui Lut. Toți „au săvârșit păcatul”, adică fapta răzvrătită: necredința, tăgăduirea, nedreptatea și împotrivirea, împreună cu celelalte feluri de păcate și nelegiuiri.

„Ei nu au dat ascultare trimisului Domnului lor.” Aici, cuvântul „trimis” desemnează categoria: fiecare dintre aceste neamuri l-a socotit mincinos pe trimisul pe care Allah li l-a trimis. Atunci Allah i-a lovit pe toți „cu o pedeapsă năprasnică”, adică una care depășea măsura necesară pentru a-i nimici.

Printre aceștia s-a aflat și neamul lui Nuh. Allah i-a înecat în ape, când apa a acoperit fața pământului și s-a înălțat deasupra locurilor lui ridicate. Allah le-a amintit făpturilor care au venit după ei binefacerea de a le fi purtat „în corabie”, pe când se aflau încă în coapsele părinților lor, tații și mamele pe care Allah i-a salvat. Așadar, lăudați-L pe Allah și mulțumiți Celui care v-a salvat atunci când i-a nimicit pe cei răzvrătiți! Luați aminte la semnele Sale, care arată Unicitatea Sa! De aceea, El a spus: „Ca să facem din ea”, adică din corabie, aici fiind avute în vedere corăbiile în general, „o aducere-aminte pentru voi”, care să vă amintească de prima corabie construită și de istoria ei: cum Allah i-a salvat pe ea pe cei care au crezut în El și l-au urmat pe Trimisul Său, în timp ce i-a nimicit pe toți ceilalți locuitori ai pământului. Căci un lucru dintr-un anumit fel amintește de obârșia acelui fel.

Cuvintele Sale „și ca o ureche atentă să o păstreze” înseamnă că oamenii înzestrați cu minte o înțeleg, îi cunosc rostul și știu în ce constă semnul cuprins în ea. Altfel stau lucrurile cu cei care se abat și sunt nepăsători, cu cei lipsiți de agerime și înțelegere. Ei nu trag folos din semnele lui Allah, fiindcă nu înțeleg ceea ce vine de la Allah și nu cugetă la semnele Sale.

Versetele 13 la 18

După ce Allah Preaînaltul a amintit ce le-a făcut celor care i-au socotit mincinoși pe trimișii Săi, cum i-a răsplătit și le-a grăbit pedeapsa în această lume, precum și faptul că El i-a salvat pe trimiși și pe cei care i-au urmat, aceasta a pregătit pomenirea răsplății din Viața de Apoi și a răsplătirii depline a faptelor în Ziua Învierii. El a amintit întâmplările cumplite care se vor petrece înaintea Zilei Învierii. Prima dintre ele va fi că Israfil va sufla „în Trâmbiță”, după ce trupurile vor fi răsărit din nou, întregi. Va sufla o singură dată, iar sufletele vor ieși, fiecare suflet va intra în trupul său și, iată, oamenii vor sta înaintea Domnului lumilor.

„Iar pământul și munții vor fi ridicați și zdrobiți dintr-o singură lovitură”: munții vor fi fărâmițați, se vor destrăma, se vor amesteca cu pământul și vor fi împrăștiați peste el. Totul va ajunge o întindere netedă, pe care nu vei vedea nici adâncitură, nici ridicătură. Așa se va întâmpla cu pământul și cu tot ce este pe el. Cât despre cer, el se va cutremura, se va frământa și se va despica, culoarea lui se va schimba și se va slăbi după tăria și puterea sa mare. Aceasta nu se va petrece decât din pricina unui lucru măreț care îl va zgudui și a unui eveniment cumplit care îl va slăbi și îi va lua tăria.

„Îngerii”, adică nobilii îngeri, vor sta „la marginile lui”, adică pe laturile și la colțurile cerului, supuși Domnului lor și smeriți înaintea măreției Sale. „Iar în Ziua aceea opt vor purta deasupra lor Tronul Domnului tău”: opt îngeri de o putere uriașă, atunci când El va veni să despartă între robi și să judece între ei cu dreptatea, echitatea și harul Său.

De aceea, El a spus: „În Ziua aceea veți fi înfățișați” înaintea lui Allah, „iar nimic ascuns din voi nu va rămâne tăinuit”: nici trupurile și ființele voastre, nici faptele și însușirile voastre. Căci Allah Preaînaltul este Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute. El îi va aduna pe robi desculți, goi și necircumciși, pe un pământ neted, unde toți vor auzi chemarea vestitorului și unde privirea îi va cuprinde pe toți. Atunci El îi va răsplăti pentru ceea ce au făcut. De aceea a arătat felul răsplătirii, spunând:

Versetele 19 la 24

Aceștia sunt cei fericiți. Li se vor da în mâinile drepte cărțile în care sunt cuprinse faptele lor bune, pentru a-i deosebi, pentru a le arăta cinstea și pentru a le înălța rangurile. Din bucurie, veselie și dorința de a le arăta făpturilor cinstea cu care Allah l-a binecuvântat, unul dintre ei va spune atunci: „Luați și citiți cartea mea!” Adică: iată cartea mea, citiți-o! Ea vestește grădinile Paradisului, feluritele onoruri, iertarea păcatelor și acoperirea lipsurilor. La această stare m-a adus binefacerea lui Allah asupra mea: credința în înviere și în darea de socoteală, precum și pregătirea pentru acestea prin faptele pe care le-am putut împlini. De aceea, el spune: „Eu am fost încredințat că voi da socoteală.” Adică: am avut certitudine; aici, cuvântul folosit în arabă pentru presupunere are înțelesul certitudinii.

„El va avea parte de o viață plăcută”, care cuprinde tot ce poftesc sufletele și tot ce bucură ochii. Ei vor fi mulțumiți cu ea și nu vor alege altceva în locul ei. Va fi „într-o grădină înaltă”, cu locuințe și palate înalte și cu sălașuri ridicate. „Ale cărei roade sunt la îndemână”: fructele ei de toate felurile vor fi aproape și ușor de cules de către locuitorii ei, care le vor lua stând în picioare, așezați sau rezemați.

Li se va spune, spre cinstirea lor: „Mâncați și beți” din orice mâncare delicioasă și băutură plăcută, „cu plăcere”, adică bucurându-vă deplin, fără nimic care să le tulbure plăcerea și fără nicio lipsă. Această răsplată v-a fost dată „pentru ceea ce ați trimis înainte în zilele trecute”: fapte bune, precum rugăciunea, postul, milostenia, pelerinajul, bunătatea față de făpturi, pomenirea lui Allah și întoarcerea către El, și părăsirea faptelor rele. Allah a făcut din fapte o pricină a intrării în Paradis, izvorul desfătărilor lui și temelia fericirii sale.

Versetele 25 la 37

Aceștia sunt cei nefericiți. Li se vor da în mâinile stângi cărțile în care sunt cuprinse faptele lor rele, pentru a-i deosebi prin umilire, rușine și dezvăluirea ticăloșiei lor. Din pricina grijii, amărăciunii și durerii, unul dintre ei va spune: „O, de nu mi s-ar fi dat cartea mea”, fiindcă ea îi vestește intrarea în Foc și pierderea veșnică. „Și de n-aș fi știut care este socoteala mea!” Adică: de-aș fi fost cu totul uitat, fără să fi fost înviat și chemat să dau socoteală! De aceea, el spune: „O, de-ar fi fost moartea sfârșitul!” Adică: de-ar fi fost moartea mea o moarte după care nu mai este înviere!

Apoi se va uita la averea și puterea sa și va vedea că ele sunt o nenorocire pentru el. Nu a trimis nimic din ele înainte pentru Viața de Apoi și nici nu i-ar folosi la ceva dacă ar încerca să se răscumpere cu ele de pedeapsă. El va spune: „Averea mea nu mi-a fost de niciun folos.” Nu mi-a folosit nici în această lume, fiindcă nu am trimis nimic din ea înainte, nici în Viața de Apoi, fiindcă vremea în care îmi putea fi de folos a trecut. „Puterea mea s-a dus”: a dispărut și s-a destrămat. Nu i-au fost de folos oștirile, mulțimea, numărul, înzestrarea și nici marele său prestigiu. Toate s-au dus precum vântul, iar din pricina lor el a pierdut prilejurile de câștig și foloasele, care au fost înlocuite de griji, amărăciune și dureri.

Atunci se va porunci pedepsirea lui, iar păzitorilor neînduplecați și aspri ai Iadului li se va spune: „Prindeți-l și puneți-i un lanț la gât!” Adică: puneți-i în jurul gâtului un lanț care să-l strângă. „Apoi aruncați-l în Focul Iadului!”, adică faceți-l să se răsucească în jarul și flăcările lui. „Apoi legați-l într-un lanț lung de șaptezeci de coți”, unul dintre lanțurile Iadului, de o fierbințeală cumplită. „Legați-l” înseamnă să-l înșirați în el, astfel încât lanțul să-i intre prin șezut, să-i iasă prin gură și să fie atârnat de el. El va fi chinuit neîncetat prin această pedeapsă îngrozitoare. Ce cumplite sunt chinul și pedeapsa și ce mare este durerea stârnită de mustrare și reproș!

Pricina care l-a adus în acest loc este că „el nu credea în Allah, Cel Măreț”: nu credea în Domnul său și se împotrivea trimișilor Săi și adevărului cu care veniseră. „Și nu îndemna la hrănirea sărmanului”: în inima sa nu era milă prin care să-i compătimească pe săraci și nevoiași. Nu-i hrănea din averea sa și nici nu-i îndemna pe alții să-i hrănească, fiindcă inima sa nu avea nimic care să-l oprească de la această nepăsare.

Căci fericirea se sprijină pe două lucruri, care formează temelia ei: sinceritatea față de Allah, a cărei obârșie este credința în Allah, și bunătatea față de făpturi, în toate formele ei. Printre cele mai însemnate se află îndepărtarea nevoii celor lipsiți, prin hrănirea lor cu ceea ce le susține viața. Aceștia însă nu au nici sinceritate, nici bunătate; de aceea au ajuns să merite ceea ce au meritat.

„Astăzi nu are aici”, adică în Ziua Învierii, „niciun apropiat”: nicio rudă și niciun prieten care să mijlocească pentru el, ca să scape de pedeapsa lui Allah sau să dobândească răsplata Lui. „Mijlocirea nu folosește înaintea Lui decât celui căruia El îi îngăduie” [Saba 34:23]. „Cei nedrepți nu vor avea niciun prieten apropiat și niciun mijlocitor căruia să i se dea ascultare” [Ghafir 40:18]. Nu va avea „nici altă hrană decât puroi”, adică puroiul locuitorilor Focului, de o fierbințeală și o amărăciune cumplite, cu miros urât și gust rău. Această mâncare respingătoare nu o mănâncă „decât păcătoșii”, care s-au abătut de la calea cea dreaptă și au urmat toate drumurile care i-au dus la Iad. De aceea au meritat pedeapsa dureroasă.

Versetele 38 la 52

Allah Preaînaltul a jurat pe toate lucrurile pe care făpturile le văd și pe cele pe care nu le văd. Aici intră întreaga creație, ba chiar și Ființa Sa cea sfântă. Prin acest jurământ a întărit adevărul celor cu care a venit Trimisul din acest Coran nobil și faptul că nobilul Trimis l-a transmis de la Allah Preaînaltul. Allah l-a arătat pe Trimisul Său curat de învinuirile dușmanilor lui, care spuneau că este poet sau vrăjitor³⁸. La aceasta i-au împins lipsa credinței și a luării-aminte. Dacă ar fi crezut și ar fi luat aminte, ar fi cunoscut ce le este de folos și ce le dăunează.

Tot astfel, dacă ar fi cercetat starea lui Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și i-ar fi urmărit însușirile și purtarea, ar fi văzut un lucru limpede ca soarele, care le-ar fi arătat că el este cu adevărat Trimisul lui Allah, iar cele cu care a venit sunt „o revelație de la Domnul lumilor”. Nu se potrivește ca acestea să fie cuvânt omenesc. Dimpotrivă, sunt cuvinte care arată măreția Celui care le-a rostit, maiestatea însușirilor Sale, desăvârșirea grijii Sale pentru făpturi și înălțarea Sa deasupra robilor Săi. De asemenea, această închipuire a lor nu se potrivește cu Allah și cu înțelepciunea Sa.

Căci, dacă el I-ar fi atribuit lui Allah și ar fi născocit „unele vorbe” mincinoase, „l-am fi apucat de mâna dreaptă, apoi i-am fi tăiat aorta”, un vas legat de inimă, a cărui tăiere duce la moartea omului. Dacă s-ar presupune - departe de Trimis una ca aceasta! - că Trimisul ar fi născocit ceva pe seama lui Allah, El i-ar fi grăbit pedeapsa și l-ar fi lovit cu lovitura Celui Atotputernic și Deplin în Putere. Căci El este Înțelept și are putere asupra tuturor lucrurilor. Înțelepciunea Sa cere să nu-i dea răgaz celui care minte pe seama Lui, pretinzând că Allah i-a îngăduit să verse sângele celor care i se împotrivesc și să le ia averile și că el și cei care îl urmează sunt cei mântuiți, iar cei care i se împotrivesc vor pieri. Prin urmare, faptul că Allah l-a sprijinit pe Trimisul Său cu minuni, a dovedit prin semne limpezi adevărul mesajului său, i-a dat biruință asupra dușmanilor și i-a pus sub puterea lui este cea mai mare mărturie a Sa pentru trimiterea lui.

Cuvintele Sale „și niciunul dintre voi nu l-ar fi putut apăra” înseamnă că, dacă El l-ar fi nimicit, acesta nu s-ar fi putut apăra singur și nimeni nu l-ar fi putut feri de pedeapsa lui Allah.

„El este”, adică nobilul Coran, „o aducere-aminte pentru cei temători de Allah”. Prin el își amintesc cele de folos religiei și vieții lor lumești, le cunosc și le pun în practică. El le amintește credințele religiei, purtările plăcute lui Allah și hotărârile Legii, astfel încât ajung învățați evlavioși, robi care Îl cunosc pe Allah și conducători călăuzitori.

„Noi știm că printre voi sunt unii care îl tăgăduiesc.” Aici se află o amenințare și un avertisment pentru cei care tăgăduiesc Coranul: El îi va pedepsi aspru pentru tăgăduirea lor. „El va fi o pricină de amar regret pentru necredincioși.” Fiindcă l-au tăgăduit, atunci când vor vedea ceea ce li s-a făgăduit în el, vor regreta că nu s-au călăuzit după el și nu s-au supus poruncii sale. Astfel, vor fi pierdut răsplata, vor fi ajuns la cea mai aspră pedeapsă și li se vor fi tăiat toate căile de scăpare.

„El este, cu adevărat, adevărul cert”, adică cea mai înaltă treaptă a cunoașterii. Cea mai înaltă treaptă a cunoașterii este certitudinea: cunoașterea statornică, care nu se clatină și nu dispare. Certitudinea are trei trepte, fiecare mai înaltă decât cea dinainte. Prima este cunoașterea certă, adică acea cunoaștere dobândită printr-o veste. Apoi vine certitudinea prin vedere, adică acea cunoaștere dobândită prin văz. Apoi vine adevărul cert, adică acea cunoaștere dobândită prin gustare și experiența nemijlocită. Acest Coran are această însușire: cunoștințele pe care le cuprinde sunt sprijinite de dovezi categorice, iar adevărurile și cunoștințele credinței din el îi dau celui care le gustă adevărul cert.

„Preamărește, așadar, numele Domnului tău, Cel Măreț!” Adică: socotește-L mai presus de ceea ce nu se potrivește măreției Sale și sfințește-L prin pomenirea însușirilor maiestății, frumuseții și desăvârșirii Sale.

S-a încheiat tâlcuirea surei al-Haqqah. Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor.³⁹