Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura at Talaq

Versetele 1 la 12

Revelată la Medina

Versetele 1 la 3

Allah Preaînaltul spune, adresându-Se Profetului Său Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și credincioșilor: „O, Profetule! Când divorțați de femei”, adică atunci când vreți să divorțați de ele, căutați să împliniți rânduiala legiuită pentru divorț. Nu vă grăbiți să divorțați de îndată ce se ivește o pricină pentru aceasta, fără să țineți seama de porunca lui Allah. Dimpotrivă, „divorțați de ele la timpul potrivit pentru perioada lor de așteptare”, adică având în vedere perioada lor de așteptare: soțul să divorțeze de soția sa atunci când ea este curată de menstruație, într-o perioadă de curățenie în care nu a avut raporturi intime cu ea. Acesta este divorțul în urma căruia perioada de așteptare este limpede și bine stabilită. Lucrurile stau altfel dacă divorțează de ea în timp ce este la menstruație: menstruația în timpul căreia a avut loc divorțul nu se socotește, iar perioada de așteptare se prelungește din această pricină. La fel, dacă divorțează de ea într-o perioadă de curățenie în care a avut raporturi intime cu ea, nu poate fi sigur că ea nu este însărcinată; sarcina nu este încă vădită și nu este limpede ce fel de perioadă de așteptare trebuie să respecte.

Allah Preaînaltul a poruncit socotirea cu grijă a perioadei de așteptare, adică stabilirea ei prin menstruații, dacă femeia are menstruație, sau prin luni, dacă nu are menstruație și nu este însărcinată. Socotirea ei împlinește dreptul lui Allah, dreptul soțului care a divorțat de ea, dreptul celui care se va căsători cu ea mai târziu, precum și dreptul ei la întreținere și la celelalte lucruri. Dacă perioada de așteptare este bine socotită, starea ei este cunoscută limpede și se știe ce drepturi și îndatoriri decurg din ea. Porunca de a socoti perioada de așteptare se adresează soțului și femeii, dacă ea răspunde pentru împlinirea îndatoririlor religioase; altfel, se adresează tutorelui ei. Cuvintele Sale: „Temeți-vă de Allah, Domnul vostru!” înseamnă: în toate treburile voastre și temeți-vă de El în privința drepturilor soțiilor de care ați divorțat.

„Nu le scoateți din casele lor” pe durata perioadei de așteptare. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână în casa în care locuiau când soțul a divorțat de ele. „Și nici ele să nu iasă”, adică nu le este îngăduit să iasă din ea. Interdicția de a le scoate se datorează faptului că soțul trebuie să-i asigure soției locuință²⁷, pentru ca ea să-și ducă la capăt perioada de așteptare, care este unul dintre drepturile lui. Iar interdicția ca ele să iasă se datorează faptului că ieșirea lor nesocotește dreptul soțului și nu-l păzește. Această interdicție de a ieși din case și de a fi scoase din ele durează până la încheierea perioadei de așteptare.

„În afară de cazul în care săvârșesc o faptă vădit rușinoasă”, adică un lucru urât și limpede, care îndreptățește scoaterea lor, astfel încât locuitorii casei ar avea de suferit dacă femeia nu ar fi scoasă, cum ar fi vătămarea prin vorbe și prin fapte rușinoase. În această împrejurare, ei le pot scoate din casă, fiindcă ele însele au pricinuit scoaterea lor. Asigurarea locuinței are menirea de a le mângâia și de a se purta cu blândețe față de ele, însă ele însele și-au adus vătămarea. Aceasta se aplică femeii aflate în perioada de așteptare după un divorț revocabil. Cât despre femeia divorțată irevocabil, ea nu are dreptul la locuință în mod obligatoriu, fiindcă locuința ține de întreținere, iar întreținerea este obligatorie pentru femeia divorțată revocabil, nu pentru cea divorțată irevocabil.

„Acestea sunt hotarele lui Allah”, adică hotarele pe care El le-a stabilit și le-a rânduit pentru robii Săi și pe care le-a poruncit să le respecte și să nu le depășească. „Cel care încalcă hotarele lui Allah”, adică nu se oprește la ele, ci le depășește sau nu le împlinește, „își face singur nedreptate”, nesocotind dreptul propriului suflet și pierzându-și partea din urmarea hotarelor lui Allah, în care se află binele acestei lumi și al Vieții de Apoi. „Tu nu știi: poate că Allah va aduce după aceasta o nouă împrejurare”, adică Allah a rânduit perioada de așteptare și a legat de ea limitele divorțului din pricini de mare înțelepciune.

Printre aceste pricini se află faptul că Allah poate să facă să se nască în inima soțului care a divorțat milă și iubire, astfel încât să o ia înapoi pe cea de care a divorțat și să reia viața alături de ea. Perioada de așteptare îi dă putința să facă aceasta. Sau poate că a divorțat de ea dintr-o pricină care o privea, iar acea pricină dispare în timpul perioadei de așteptare; atunci o ia înapoi, fiindcă motivul divorțului a încetat. Tot printre pricinile de înțelepciune se află faptul că, în timpul acestei așteptări, se află dacă pântecele ei este liber de o sarcină de la soțul ei.

Cuvintele Sale: „Iar când se apropie de sfârșitul perioadei lor de așteptare” înseamnă: când sfârșitul acestei perioade este aproape. Dacă perioada de așteptare s-ar fi încheiat, soțul nu ar mai avea alegerea între a păstra soția și a se despărți de ea. „Păstrați-le în chip cuviincios”, adică printr-o bună conviețuire și o frumoasă însoțire, nu pentru a le pricinui rău, cu intenția de a le vătăma și de a le ține închise. Păstrarea lor în acest fel nu este îngăduită. „Sau despărțiți-vă de ele în chip cuviincios”, adică printr-o despărțire în care nu se află nimic oprit, fără insulte, fără certuri și fără silirea femeii să cedeze ceva din averea ei.

„Luați ca martori”, pentru divorțul de ea și pentru luarea ei înapoi, „doi oameni drepți dintre voi”, adică doi bărbați musulmani drepți. Această mărturie închide ușa disputelor și a ascunderii de către fiecare dintre ei a ceea ce trebuie să facă cunoscut. „Și aduceți”, o, martorilor, „mărturia pentru Allah!”, adică aduceți-o așa cum se cuvine, fără adăugare și fără scădere, urmărind prin ea Fața lui Allah Preaînaltul. Nu favorizați prin mărturie o rudă din pricina rudeniei și nici un prieten din pricina iubirii pentru el.

„Prin aceasta”, adică prin rânduielile și hotarele pe care vi le-am amintit, „este îndemnat cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi”. Credința în Allah și în Ziua de Apoi îl face pe cel care o are să ia aminte la îndemnurile lui Allah și să trimită înainte, pentru Viața de Apoi, cât mai multe fapte bune pe care le poate împlini. Lucrurile stau altfel cu omul din a cărui inimă a plecat credința: lui nu-i pasă de răul pe care îl săvârșește și nu cinstește îndemnurile lui Allah, fiindcă îi lipsește ceea ce l-ar îndemna la aceasta.

Întrucât divorțul poate pricinui strâmtorare, zbucium și mâhnire, Allah Preaînaltul a poruncit teama de El și i-a făgăduit celui care se teme de El, în privința divorțului și în alte privințe, că îi va dărui ușurare și o cale de ieșire. Dacă robul dorește să divorțeze și o face în chipul rânduit de Lege, rostind un singur divorț, atunci când femeia nu este la menstruație și nici într-o perioadă de curățenie în care a avut raporturi intime cu ea, lucrurile nu i se îngustează. Dimpotrivă, Allah îi face loc de ușurare și îi lasă putința de a reveni la căsătorie, dacă îi pare rău pentru divorț.

Deși versetul se află în contextul divorțului și al luării soției înapoi, se ține seama de înțelesul general al cuvintelor. Astfel, pe oricine se teme de Allah Preaînaltul și stăruie în căutarea mulțumirii Sale în toate treburile lui, Allah îl răsplătește în această lume și în Viața de Apoi. Din răsplata Lui face parte și faptul că îi dăruiește ușurare și o cale de ieșire din orice greutate și necaz. După cum celui care se teme de Allah El îi dăruiește ușurare și o cale de ieșire, tot astfel, cel care nu se teme de Allah ajunge sub povara și în lanțurile unor greutăți din care nu poate scăpa și ale căror urmări nu le poate înlătura. Privește aceasta și în cazul divorțului: dacă robul nu se teme de Allah în privința lui, ci îl rostește în chip oprit, cum ar fi rostirea de trei ori a divorțului și altele asemenea, el va ajunge negreșit să-l regrete, fără să mai poată îndrepta lucrurile și ieși din acea situație.

Cuvintele Sale: „Și îi va dărui cele de trebuință traiului de unde nici nu se așteaptă” înseamnă: Allah îi aduce mijloace de trai celui temător de El pe o cale la care nu se așteaptă și de care nu este conștient. „Celui care se încrede în Allah”, în treburile religiei și ale vieții sale lumești, sprijinindu-se pe Allah pentru a-i aduce ceea ce îi folosește și pentru a îndepărta ceea ce îl vatămă și fiind încrezător că El îi va înlesni aceasta, „El îi este de ajuns”, adică îi ajunge pentru lucrul în privința căruia s-a încrezut în El. Când lucrul este încredințat Celui Lipsit de Nevoie, Celui Puternic, Celui Atotputernic, Celui Îndurător, împlinirea acelui lucru îi este robului mai aproape decât orice altceva. Însă înțelepciunea dumnezeiască poate cere amânarea lui până la timpul potrivit. De aceea, Allah Preaînaltul spune: „Allah Își duce negreșit la îndeplinire porunca”, adică hotărârea și rânduiala Sa se vor împlini fără îndoială. Însă El „a rânduit pentru fiecare lucru o măsură”, adică un timp și o măsură pe care lucrul nu le depășește și de la care nu rămâne în urmă.

Versetele 4 la 5

După ce Allah Preaînaltul a amintit că divorțul rânduit de Lege este cel prin care se poate începe perioada de așteptare a femeilor, El a arătat această perioadă, spunând: „Pentru acelea dintre femeile voastre care nu mai nădăjduiesc să aibă menstruație”, adică aveau menstruație, dar aceasta a încetat din pricina vârstei înaintate sau din altă pricină și nu mai este de așteptat să revină, perioada de așteptare este de trei luni, fiecare lună fiind socotită în locul unei menstruații. „La fel și pentru cele care nu au avut menstruație”, adică fetele tinere care încă nu au avut menstruație sau femeile ajunse la maturitate care nu au avut-o deloc: ele sunt asemenea celor a căror menstruație a încetat, perioada lor de așteptare fiind de trei luni. Cât despre cele care au menstruație, Allah a amintit perioada lor de așteptare în cuvintele Sale: „Femeile divorțate să aștepte trei menstruații...” [al-Baqarah 2:228].

Cuvintele Sale: „Iar pentru cele însărcinate, sorocul”, adică perioada lor de așteptare, „este până când nasc” înseamnă: până când dau naștere la tot ceea ce poartă în pântece, fie un singur copil, fie mai mulți. Atunci nu se ține seama de numărul lunilor sau de altceva. „Celui care se teme de Allah, El îi va ușura treburile”, adică celui care se teme de Allah, El îi înlesnește treburile și îi face ușoară orice greutate.

„Aceasta”, adică rânduiala pe care Allah v-a lămurit-o, „este porunca lui Allah, pe care El a pogorât-o către voi”, ca să mergeți după ea, să o urmați și să o cinstiți. „Celui care se teme de Allah, El îi va șterge faptele rele și îi va mări răsplata”, adică va fi ferit de ceea ce se teme și va dobândi ceea ce caută.

Versetele 6 la 7

Mai înainte s-a arătat că Allah a interzis scoaterea femeilor divorțate din case. Aici El poruncește să li se asigure locuința și rânduiește ca aceasta să fie potrivită cu ceea ce este cuviincios: o casă în care locuiesc oameni asemenea lui și ei, potrivit cu starea soțului, de belșug sau de lipsuri. „Și nu le pricinuiți rău pentru a le face viața grea!”, adică nu le vătămați prin vorbe sau prin fapte în locuința lor, pentru ca ele să se sature și să iasă din case înainte de încheierea perioadei de așteptare, astfel încât voi să fiți, de fapt, cei care le-au scos. Înțelesul este că Allah a interzis scoaterea lor din casă și le-a interzis lor să iasă și a poruncit să li se asigure locuința fără să li se pricinuiască vătămare sau greutate. Stabilirea acesteia ține de obiceiul recunoscut.

„Dacă sunt”, adică femeile divorțate, „însărcinate, cheltuiți pentru ele până când nasc”. Aceasta se datorează copilului pe care îl poartă în pântece, dacă divorțul este irevocabil, iar dacă divorțul este revocabil, se datorează atât femeii, cât și sarcinii ei. Întreținerea se încheie odată cu nașterea. După ce nasc, ele fie își alăptează copiii, fie nu o fac. „Iar dacă alăptează pentru voi, dați-le plata lor”, cea stabilită, dacă s-a stabilit o plată; altfel, plata obișnuită pentru o asemenea lucrare.

„Și îndemnați-vă între voi la ceea ce este cuviincios”, adică fiecare dintre cei doi soți, precum și ceilalți oameni, să-i poruncească celuilalt binele, care cuprinde tot ceea ce aduce folos și îndreptare în această lume și în Viața de Apoi. Neglijarea îndemnului la bine aduce vătămări și rele pe care numai Allah le cunoaște, pe când îndemnul la bine înseamnă întrajutorare în evlavie și în teama de Allah. Aici se cuvine ca, atunci când cei doi soți se despart și în timpul perioadei de așteptare, mai ales dacă au un copil împreună, fiecare dintre ei să fie îndemnat la bine, la buna conviețuire și la înlăturarea neînțelegerilor și a certurilor și să fie sfătuit în această privință. Căci, de obicei, se nasc dispute și certuri din pricina întreținerii femeii și a copilului, pe lângă despărțirea care, cel mai adesea, este însoțită de ură, iar aceasta se răsfrânge asupra multor lucruri.²⁸

„Dacă nu vă puteți înțelege”, adică dacă soții nu se înțeleg ca ea să alăpteze copilul lor, „atunci o altă femeie va alăpta pentru el”, adică o alta decât mama lui. „Nu aveți niciun păcat dacă plătiți ceea ce ați făgăduit, după cuviință” [al-Baqarah 2:233]. Aceasta se aplică atunci când copilul primește sânul altei femei decât mama lui. Dacă nu primește decât sânul mamei sale, ea trebuie să-l alăpteze și este datoare să o facă, iar dacă refuză, este constrânsă la aceasta. I se cuvine plata obișnuită, dacă nu s-au înțeles asupra unei plăți anume. Acest înțeles se desprinde din versetul cel nobil: cât timp copilul se află în pântecele mamei, în timpul sarcinii, și nu avea cum să iasă de acolo, Allah Preaînaltul a rânduit ca tatăl care răspunde de el să-i asigure întreținerea. După naștere, când copilul poate fi hrănit fie de mama lui, fie de altă femeie, Allah Preaînaltul a îngăduit ambele posibilități. Dacă însă copilul nu poate fi hrănit decât de mama sa, el se află în aceeași situație ca în timpul sarcinii, iar mama rămâne singura lui cale de hrănire.

Apoi Allah Preaînaltul a rânduit întreținerea potrivit stării soțului, spunând: „Cel care are belșug să cheltuiască din belșugul său”, adică omul bogat să cheltuiască potrivit bogăției lui, nu cât cheltuiesc cei săraci. „Iar cel căruia i-au fost strâmtorate mijloacele de trai”, adică i-au fost îngustate, „să cheltuiască din ceea ce i-a dăruit Allah”, din mijloacele sale de trai. „Allah nu împovărează niciun suflet decât potrivit cu ceea ce i-a dăruit.” Aceasta se potrivește înțelepciunii și îndurării dumnezeiești: El a rânduit fiecare lucru potrivit stării omului, a ușurat povara celui aflat în lipsuri și nu l-a îndatorat decât pe măsura a ceea ce i-a dat. Allah nu împovărează niciun suflet peste puterea sa, fie că este vorba despre întreținere, fie despre alte lucruri. „Allah va aduce, după greutate, ușurare.” Aceasta este o veste bună pentru cei aflați în lipsuri: Allah Preaînaltul le va înlătura strâmtorarea și le va ușura greutatea. „Alături de greutate este ușurare. Cu adevărat, alături de greutate este ușurare” [ash-Sharh 94:5-6].

Versetele 8 la 12

Allah Preaînaltul vestește nimicirea neamurilor răzvrătite și a generațiilor care i-au socotit mincinoși pe trimiși. Numărul lor mare și puterea lor nu le-au folosit cu nimic când le-a venit socoteala aspră și pedeapsa dureroasă. Allah le-a făcut să guste din pedeapsa potrivită faptelor lor rele. Pe lângă pedeapsa din această lume, Allah le-a pregătit o pedeapsă aspră în Viața de Apoi. „Temeți-vă, așadar, de Allah, o, voi, cei înzestrați cu minte!”, adică voi, cei înzestrați cu minți care înțeleg versetele lui Allah și pildele Sale. Cel Care a nimicit generațiile trecute pentru că au socotit adevărul minciună îi poate nimici și pe cei de după ele, căci între cele două tabere nu este nicio deosebire.

Apoi Allah le amintește robilor Săi credincioși de Cartea pe care a pogorât-o pentru ei, asupra Trimisului Său Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, pentru a scoate făpturile din întunecimile neștiinței, necredinței și nesupunerii la lumina științei, a credinței și a ascultării. Dintre oameni, unii au crezut în el, iar alții nu au crezut. „Pe cel care crede în Allah și împlinește fapte bune”, dintre cele obligatorii și cele recomandate, „El îl va face să intre în Grădini pe sub care curg râuri”. În ele se află desfătarea veșnică, pe care niciun ochi nu a văzut-o, nicio ureche nu a auzit-o și nicio inimă omenească nu și-a închipuit-o. „Unde va rămâne veșnic. Allah i-a dăruit o frumoasă înzestrare.” Iar cei care nu cred în Allah și în Trimisul Său sunt locuitorii Focului și vor rămâne veșnic în el.

Apoi Allah Preaînaltul vestește că El a creat cerurile și pe cei care se află în ele, cele șapte pământuri și pe cei care se află în ele, precum și ceea ce este între ele. El a pogorât porunca, adică Legea și rânduielile religiei, pe care le-a revelat trimișilor Săi pentru a le aduce aminte robilor și pentru a-i povățui, precum și poruncile Sale privitoare la creație și la ceea ce a hotărât, prin care cârmuiește făpturile. Toate acestea sunt pentru ca robii să-L cunoască și să știe că puterea Sa cuprinde toate lucrurile, iar știința Sa cuprinde totul. Atunci când Îl cunosc prin numele Sale cele mai frumoase și prin însușirile Sale sfinte, ei I se închină, Îl iubesc și Îi împlinesc drepturile. Acesta este scopul urmărit prin creație și prin poruncă: cunoașterea lui Allah și adorarea Lui. Robii drepți cărora Allah le-a dăruit izbânda au împlinit aceasta, iar cei nedrepți, care întorc spatele adevărului, s-au abătut de la ea.

S-a încheiat tâlcuirea acestei sure. Lauda Îi aparține lui Allah.