Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Buruj

Versetele 1 la 22

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 22

„Jur pe cerul cu constelații”, adică cerul cu locuri care cuprind pozițiile soarelui, ale lunii și ale stelelor, al căror mers urmează cea mai desăvârșită rânduială și ordine. Aceasta arată desăvârșirea puterii și a îndurării lui Allah Preaînaltul, precum și cuprinderea științei și a înțelepciunii Sale. „Pe Ziua promisă”, adică Ziua Învierii, în care Allah a promis că va aduna făpturile, de la cele dintâi până la cele din urmă, pe cele apropiate și pe cele îndepărtate. Această promisiune nu poate fi schimbată, iar Allah nu-Și încalcă făgăduința. „Pe martor și pe ceea ce este mărturisit!” Aceasta îi cuprinde pe toți cei cărora li se potrivește această descriere: cel care vede și cel văzut, cel care este de față și ceea ce este adus de față, privitorul și lucrul privit. Lucrul asupra căruia se face jurământul îl constituie semnele uimitoare ale lui Allah, înțelepciunea Sa vădită și îndurarea Sa cuprinzătoare, pe care le cuprinde acest jurământ. S-a spus și că lucrul asupra căruia se face jurământul este cuvântul Lui:

„Blestemați să fie cei ai șanțului!” Aceasta este o invocare a pieirii asupra lor. Șanțurile sunt gropi săpate în pământ. Cei ai șanțului erau niște necredincioși printre care se aflau dreptcredincioși. Au încercat să-i silească să intre în religia lor, însă dreptcredincioșii au refuzat. Atunci, necredincioșii au săpat un șanț în pământ, au aprins focul în el și s-au așezat în jurul lui. I-au pus pe dreptcredincioși la încercare și i-au adus în fața focului: pe cel care le dădea ascultare îl lăsau liber, iar pe cel care rămânea statornic în credință îl aruncau în foc. Aceasta este culmea războiului împotriva lui Allah și împotriva celor dreptcredincioși din obștea Sa. De aceea, Allah i-a blestemat, i-a nimicit și i-a amenințat, spunând: „Blestemați să fie cei ai șanțului!”⁸² Apoi a explicat șanțul prin cuvintele: „ai focului plin de vreascuri, când ședeau în jurul lui și erau martori la ceea ce le făceau dreptcredincioșilor”.

Aceasta este una dintre cele mai mari forme de tiranie și de împietrire a inimii. Ei au unit necredința în semnele lui Allah, împotrivirea față de ele și războiul împotriva celor care le urmau cu chinuirea acestora printr-o pedeapsă care sfâșie inimile și cu privirea lor în timp ce erau aruncați în ea. Totuși, nu le găseau dreptcredincioșilor altă vină decât o însușire pentru care aceștia sunt lăudați și prin care își găsesc fericirea: ei credeau „în Allah, Cel Atotputernic, Cel Vrednic de Laudă”, Cel care are puterea prin care supune toate lucrurile și este vrednic de laudă în cuvintele, faptele și însușirile Sale. „Căruia Îi aparține stăpânirea cerurilor și a pământului”, toate fiind făpturi și robi ai Săi, pe care îi cârmuiește așa cum voiește. „Și Allah este Martor la toate”, prin știința, auzul și vederea Sa. Oare acești răzvrătiți nu s-au temut că Cel Atotputernic, Cel cu putere deplină, îi va prinde? Oare nu știau că toți sunt ai lui Allah și că nimeni nu are stăpânire asupra altcuiva fără îngăduința Stăpânului? Sau le era necunoscut faptul că Allah le cuprinde toate faptele și îi va răsplăti pentru ele? Nicidecum! Necredinciosul se află în amăgire, iar cel neștiutor, în orbire și rătăcire de la calea cea dreaptă.⁸³

Apoi i-a amenințat, le-a făcut făgăduințe și i-a chemat la căință, spunând: „Cei care i-au chinuit pe dreptcredincioși și pe dreptcredincioase, apoi nu s-au căit, vor avea parte de pedeapsa Iadului și de pedeapsa arderii”, adică pedeapsa cumplită care arde. Al-Hasan, fie ca Allah să aibă milă de el, a spus: „Priviți această mărinimie și dărnicie! Ei i-au ucis pe cei apropiați Lui și pe cei care I se supuneau, iar El îi cheamă la căință.”⁸⁴

După ce a menționat pedeapsa celor nedrepți, a arătat răsplata dreptcredincioșilor, spunând: „Cei care cred” în inimile lor „și săvârșesc fapte bune” cu mădularele lor „vor avea Grădini pe sub care curg râuri. Aceasta este marea izbândă”, dobândită de ei prin mulțumirea lui Allah și prin sălașul cinstirii Sale.

„Cu adevărat, pedeapsa Domnului tău este aspră!” Adică pedeapsa Lui pentru cei care săvârșesc nelegiuiri și păcate mari este puternică și aspră, iar El îi pândește pe cei nedrepți. Allah Preaînaltul a spus: „Astfel este pedeapsa Domnului tău când pedepsește cetățile care sunt nedrepte. Pedeapsa Lui este dureroasă și aspră.”

„El este Cel care creează întâia oară și readuce la viață.” El singur creează făpturile întâia oară și le creează din nou, fără ca cineva să-I fie părtaș în aceasta.

„El este Atoateiertător”, Care iartă toate păcatele celui care se căiește și trece peste faptele rele ale celui care Îi cere iertare și se întoarce la El, „Cel Iubitor”, Cel pe care cei apropiați Lui Îl iubesc cu o iubire căreia nimic nu-i seamănă. Așa cum nimic nu-I seamănă în însușirile măreției, frumuseții, înțelesurilor și faptelor Sale, tot astfel, iubirea pentru El din inimile celor aleși dintre făpturile Sale, născută din aceste însușiri, nu seamănă cu nicio altă iubire. De aceea, iubirea pentru El este temelia adorării: ea întrece și biruiește toate celelalte iubiri, iar dacă acestea nu o urmează, devin o pedeapsă pentru cei care le poartă. El, Preaînaltul, este Cel Iubitor, Care îi iubește pe cei apropiați Lui, după cum a spus: „El îi iubește, iar ei Îl iubesc.” Al-wudd este iubirea curată.

În alăturarea Numelui „Cel Iubitor” celui de „Atoateiertător” se află un înțeles subtil: ea arată că, atunci când oamenii păcătoși se căiesc înaintea lui Allah și se întorc la El, El le iartă păcatele și îi iubește. Așadar, nu se spune că le iartă păcatele, dar iubirea Sa nu se mai întoarce la ei, așa cum au spus unii care au greșit. Dimpotrivă, Allah Se bucură de căința robului Său mai mult decât se bucură un om care își pierde animalul de călărie, pe care se aflau hrana, băutura și cele de care avea nevoie, într-un pustiu în care riscă să piară. După ce își pierde speranța de a-l mai găsi, se culcă la umbra unui copac, așteptând moartea. În timp ce se află astfel, iată că animalul de călărie stă lângă capul său, iar el îi apucă hățurile. Allah Se bucură de căința robului mai mult decât se bucură acest om de animalul său de călărie, deși bucuria acestuia este cea mai mare bucurie care poate fi închipuită. Lui Allah I se cuvin lauda, preamărirea și iubirea curată. Cât de mare este bunătatea Lui, cât de mult bine dăruiește, cât de îmbelșugată este binefacerea Lui și cât de cuprinzătoare este dărnicia Sa!⁸⁵

„Stăpânul Tronului, Cel Plin de Slavă”, adică Stăpânul Tronului măreț. Din măreția acestuia face parte faptul că el cuprinde cerurile, pământul și Kursi. Acestea sunt, în raport cu Tronul, asemenea unui inel aruncat într-un pustiu față de întregul pământ. Allah a pomenit în mod aparte Tronul datorită măreției lui și fiindcă, dintre făpturi, el are o apropiere deosebită de El, Preaînaltul. În citirea cu formă de genitiv, cuvântul „plin de slavă” este un atribut al Tronului, iar în citirea cu formă de nominativ este un atribut al lui Allah. Slava înseamnă cuprinderea și măreția însușirilor.⁸⁶

„Cel care face tot ceea ce voiește”, adică orice lucru voiește, îl face. Când voiește un lucru, îi spune: „Fii!”, și el este. Nimeni nu face tot ceea ce voiește în afară de Allah. Dacă făpturile voiesc un lucru, voința lor are nevoie de sprijin și întâmpină piedici. Voința lui Allah nu are nevoie de sprijin și nimeni nu poate împiedica ceea ce El voiește.

Apoi a menționat dintre faptele Sale ceea ce dovedește adevărul celor aduse de trimișii Săi, spunând: „Ți-a ajuns oare istorisirea oștirilor, ale lui Faraon și ale neamului Thamud?” Ei i-au socotit mincinoși pe trimiși, iar Allah i-a făcut să fie dintre cei nimiciți.

„Ba cei care nu cred stăruie în tăgăduire”, adică ei continuă să tăgăduiască și să se împotrivească. Semnele nu le folosesc, iar povețele nu au niciun efect asupra lor.

„Iar Allah îi cuprinde din toate părțile”, adică îi cuprinde prin știința și puterea Sa, asemenea cuvintelor Lui: „Cu adevărat, Domnul tău stă la pândă.” Aici se află o amenințare aspră pentru necredincioși cu pedeapsa Celui în a Cărui putere se află și sub a Cărui cârmuire sunt.

„Ci acesta este un Coran plin de slavă”, adică are înțelesuri cuprinzătoare și mărețe și mult bine și multă cunoaștere. „Aflat pe o Tablă Păstrată”, ferită de schimbare, adăugire și omisiune, precum și de diavoli. Aceasta este Tabla Păstrată, în care Allah a înscris toate lucrurile. Acest fapt arată măreția Coranului, însemnătatea lui și treapta sa înaltă la Allah Preaînaltul. Allah știe cel mai bine. S-a încheiat explicația acestei sure.