Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Layl

Versetele 1 la 21

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 21

Acesta este un jurământ al lui Allah pe timpul în care au loc faptele robilor, în feluritele lor stări. El a spus: „Pe noapte, când acoperă”, adică învăluie făpturile în întunericul ei, astfel încât fiecare se liniștește la adăpostul și în locuința sa, iar robii se odihnesc de trudă și de oboseală. „Și pe zi, când se arată luminoasă” pentru făpturi, care se luminează cu lumina ei și se răspândesc pentru a se îngriji de treburile lor.

„Și pe Cel care a creat bărbatul și femeia!” Dacă particula „ma” are valoare de pronume relativ, atunci este un jurământ pe Sine, Cel Nobil, descris ca fiind Creatorul bărbaților și al femeilor. Iar dacă particula formează un substantiv verbal, atunci este un jurământ pe crearea de către El a bărbatului și a femeii și pe desăvârșirea înțelepciunii Sale în aceasta: El a creat, din fiecare fel de viețuitoare pe care voiește să-l păstreze, un mascul și o femelă, pentru ca specia să dăinuie și să nu piară. I-a condus pe fiecare către celălalt prin lanțul dorinței și i-a făcut potriviți unul pentru altul. Binecuvântat fie Allah, Cel mai bun dintre creatori!

Afirmația Sa „Cu adevărat, strădaniile voastre sunt felurite” este lucrul asupra căruia se depune jurământul. Strădaniile voastre, voi cei supuși obligațiilor religioase, se deosebesc mult, potrivit deosebirii faptelor însele, a măsurii lor și a râvnei cu care sunt săvârșite, precum și potrivit scopului urmărit prin ele. Este acesta Fața lui Allah, Cel Preaînalt și Veșnic, astfel încât fapta să dăinuie prin dăinuirea Lui și să-i folosească celui care a săvârșit-o? Sau este un scop trecător și pieritor, astfel încât strădania să se piardă odată cu dispariția lui și să piară odată cu pieirea lui? Aceasta este starea oricărei fapte prin care se urmărește altceva decât Fața lui Allah Preaînaltul.

De aceea a înfățișat pe larg starea făptuitorilor și descrierea faptelor lor, spunând: „Cât despre cel care dăruiește”, adică oferă ceea ce i s-a poruncit dintre actele de adorare care țin de avere, precum zakatul, cheltuielile, ispășirile, milosteniile și cheltuirea pentru felurile de bine; precum și actele de adorare trupești, ca rugăciunea, postul și altele, și cele care le îmbină, precum Hajjul, Umra și altele asemenea; „și se teme de Allah”, ferindu-se de ceea ce i s-a interzis dintre lucrurile oprite și păcatele de toate felurile; „și crede în cele mai bune”, adică socotește adevărată mărturisirea că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afara lui Allah, împreună cu toate convingerile religioase pe care le arată ea și cu răsplata din Viața de Apoi care decurge din ele, „îi vom ușura calea către ceea ce este ușor”. Îi vom înlesni treaba și îi vom face ușoară orice faptă bună, precum și părăsirea oricărui rău, fiindcă a împlinit mijloacele ușurinței, iar Allah i-a dăruit această ușurință.

„Iar celui care este zgârcit” cu ceea ce i s-a poruncit, părăsind cheltuirea obligatorie și recomandată și neavând inimă să împlinească ceea ce îi revine; „și se socotește lipsit de nevoie” față de Allah, lăsând deoparte adorarea Lui, fără să vadă că sufletul său are cea mai mare nevoie de Domnul său și că nu poate dobândi mântuire, izbândă sau reușită decât dacă El este Cel pe care îl iubește, Îl adoră, Îl caută și spre care se îndreaptă; „și tăgăduiește cele mai bune”, adică acele convingeri bune pe care Allah le-a poruncit robilor să le socotească adevărate, „îi vom ușura calea către ceea ce este greu”, adică spre starea grea și însușirile vrednice de ocară. Îi va fi înlesnit răul oriunde s-ar afla și îi vor fi rânduite faptele de neascultare. Îi cerem lui Allah să ne ferească!

„Averea nu-i va fi de niciun folos”, averea care l-a făcut să întreacă măsura, să se creadă lipsit de nevoie și să fie zgârcit, „când va pieri”, adică atunci când va fi nimicit și va muri. Omul nu este însoțit decât de fapta sa bună. Cât despre averea din care nu a dat ceea ce era obligatoriu, aceasta va fi o nenorocire pentru el, fiindcă nu a trimis din ea nimic înainte pentru Viața sa de Apoi.

„Cu adevărat, Nouă Ne revine călăuzirea”, adică drumul călăuzirii drepte duce la Allah și apropie de mulțumirea Sa. Cât despre rătăcire, căile ei sunt închise față de Allah și nu-l duc pe cel care le urmează decât la pedeapsa cea aspră.

„Și ale Noastre sunt Viața de Apoi și viața de acum”, ca stăpânire și cârmuire, fără ca El să aibă vreun asociat în ele. Așadar, cei care caută ceva să-și îndrepte cererea către El și să-și desprindă nădejdea de făpturi.

„V-am avertizat despre un Foc ce arde cu flăcări”, adică se aprinde și dogorește. „În care nu va arde decât cel mai nelegiuit, care a tăgăduit” vestea „și s-a întors” de la poruncă.

„Și va fi ținut departe de el cel mai evlavios, care își dă averea pentru a se curăța”, adică urmărind să-și curețe și să-și purifice sufletul de păcate și întinări, căutând Fața lui Allah Preaînaltul. Aceasta arată că, dacă o cheltuială recomandată presupune părăsirea unei obligații, precum achitarea unei datorii, întreținerea cuiva sau altele asemenea, ea nu este legiuită. Mai mult, potrivit multor învățați, darul său este respins, deoarece omul nu se curăță prin săvârșirea unei fapte recomandate care îl face să piardă o obligație.

„Fără să răsplătească prin aceasta vreo binefacere a cuiva față de el”: nicio făptură nu i-a făcut acestui om evlavios o binefacere fără ca el să o fi răsplătit. Ba este posibil ca el să fie cel care le-a făcut oamenilor binefaceri, astfel încât este un rob devotat numai lui Allah, fiindcă el este legat numai de binefacerea Lui. Cât despre cel căruia i-a rămas de răsplătit o binefacere a oamenilor, pe care nu a recompensat-o și nu a înapoiat-o, acela va fi nevoit să le acorde ceva și să facă pentru ei lucruri care îi micșorează sinceritatea.

Acest verset îl cuprinde pe Abu Bakr as-Siddiq, Allah să fie mulțumit de el; mai mult, s-a spus că a fost revelat datorită lui. Nimeni nu-i făcuse o binefacere pe care el să mai trebuiască să o răsplătească, nici măcar Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, în afară de binefacerea adusă de Trimis, care nu poate fi răsplătită: chemarea la religia Islamului și învățarea călăuzirii și a religiei adevărului. Allah și Trimisul Său au asupra fiecărui om o binefacere care nu poate fi răsplătită sau întoarsă. Versetul îi cuprinde pe toți cei care au această însușire aleasă: nu le-a rămas de răsplătit nicio binefacere a făpturilor, astfel încât faptele lor sunt închinate sincer Feței lui Allah Preaînaltul. De aceea a spus: „Ci numai căutând Fața Domnului său, Cel Preaînalt”. „Și, cu siguranță, el va fi mulțumit”, acest om evlavios, prin feluritele daruri de cinste și răsplăți pe care Allah i le va da.

Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor!