Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Jumuah

Versetele 1 la 11

Revelată la Medina

Versetul 1

„Stăpânul, Cel Preasfânt, Cel Atotputernic, Cel Înțelept”: tot ceea ce se află în ceruri și pe pământ Îl preamărește pe Allah, se supune poruncii Sale, Îl recunoaște ca Dumnezeu și Îl adoră. Aceasta pentru că stăpânirea Sa este desăvârșită și Lui Îi aparține stăpânirea lumii de sus și a celei de jos; toate Îi aparțin și se află sub cârmuirea Sa. El este Cel Preasfânt, Cel Preamărit și lipsit de orice cusur și neajuns, Cel Atotputernic, Care supune toate lucrurile, Cel Înțelept în creația și în porunca Sa. Aceste însușiri mărețe cheamă la adorarea exclusivă a lui Allah, fără niciun asociat.

Versetele 2 la 4

„El este Cel Care a trimis printre cei neștiutori de carte un Trimis”: prin cei neștiutori de carte se înțeleg cei care nu aveau o Carte și nici vreo urmă a unui mesaj dumnezeiesc, precum arabii și alții asemenea lor, care nu erau dintre oamenii Cărții. Allah Preaînaltul le-a dăruit o binefacere mai mare decât cea dăruită altora, fiindcă erau lipsiți de cunoaștere și de bine și se aflau într-o rătăcire vădită. Adorau idolii, copacii și pietrele și aveau purtarea fiarelor sălbatice: cel puternic îl devora pe cel slab. Se aflau într-o adâncă neștiință față de învățăturile profeților.

Allah a trimis printre ei un Trimis dintre ei înșiși, căruia îi cunoșteau obârșia, însușirile frumoase și sinceritatea, și i-a pogorât Cartea Sa. El „le recită versetele Lui”, versetele limpezi care aduc credința și certitudinea, „îi curățește”, îndemnându-i la purtările alese, explicându-le în amănunțime și avertizându-i împotriva purtărilor josnice, „și îi învață Cartea și înțelepciunea”, adică învățăturile Coranului și ale Sunnei, care cuprind cunoașterea celor dintâi și a celor de pe urmă. După această învățare și curățire, au ajuns cei mai învățați dintre oameni, ba chiar îndrumătorii oamenilor cunoașterii și ai religiei. Au devenit cei mai desăvârșiți în purtare, cei mai buni în călăuzire și în demnitate. S-au călăuzit pe ei înșiși și i-au călăuzit pe alții, ajungând conducătorii celor bine călăuziți și imamii celor temători de Allah. Aceasta a fost cu putință numai pentru că Allah a trimis la ei acest Trimis, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, dăruindu-le astfel cea mai înaltă binefacere și cel mai măreț dar.

„Și altora dintre ei, care încă nu li s-au alăturat”, adică: Allah le-a dăruit această binefacere și altora, dincolo de cei neștiutori de carte amintiți, anume celor care aveau să vină după ei și oamenilor Cărții care nu au luat parte la chemarea directă a Trimisului. Este cu putință ca înțelesul să fie că nu li s-au alăturat în privința meritelor, după cum este cu putință să însemne că nu li s-au alăturat în timp. Ambele înțelesuri sunt corecte. Cei care au fost martorii trimiterii Trimisului și au luat parte la chemarea lui au dobândit, prin aceasta, însușiri alese și merite la care nimeni nu-i poate ajunge.

Aceasta ține de puterea și înțelepciunea Sa: El nu i-a lăsat pe robii Săi de izbeliște, fără rost, ci a trimis la ei trimiși, le-a dat porunci și le-a pus opreliști. Aceasta ține de harul nemărginit al lui Allah, pe care El îl dăruiește cui voiește dintre robii Săi. Nu există binefacere mai mare decât aceasta: nici sănătatea trupului, nici belșugul mijloacelor de trai, nici celelalte binefaceri lumești pe care le-a revărsat asupra lor. Nu există nimic mai înalt decât binefacerea religiei, care este temelia izbânzii și a fericirii veșnice.

Versetele 5 la 8

După ce a amintit binefacerea dăruită acestei comunități, în care a trimis un Profet neștiutor de carte, și însușirile alese și meritele pe care i le-a dat în chip aparte și în care nimeni nu o poate egala, ea fiind comunitatea neștiutoare de carte care i-a întrecut pe cei dintâi și pe cei de pe urmă, inclusiv pe oamenii Cărții care pretindeau că sunt învățații evlavioși și înțelepții înaintați în cunoaștere, Allah a arătat că aceia cărora le-a fost încredințată Tora, dintre evrei și, de asemenea, dintre creștini, și cărora li s-a poruncit să o învețe și să lucreze potrivit ei, dar care nu au purtat-o și nu au împlinit ceea ce le-a fost încredințat, nu au niciun merit. Ei sunt asemenea măgarului care poartă cărți pline de cunoaștere: oare are el vreun folos din cărțile aflate pe spinarea lui? Dobândește prin ele vreo cinste sau partea lui se mărginește la a le căra? Aceasta este pilda învățaților oamenilor Cărții¹⁹ care nu lucrează potrivit celor din Tora. Una dintre cele mai însemnate și mai mari porunci ale ei este aceea de a-l urma pe Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, vestirea venirii lui și credința în Coranul pe care l-a adus. Oare un asemenea om dobândește din Tora altceva decât dezamăgire, pierdere și ridicarea dovezii împotriva lui? Această pildă i se potrivește întocmai.

„Rea este pilda neamului care a socotit mincinoase semnele lui Allah”, cele care arată adevărul Trimisului nostru și adevărul celor cu care a venit. „Iar Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți”, adică nu-i călăuzește către ceea ce le este de folos, atâta vreme cât nedreptatea și îndârjirea rămân însușirile lor.

Din nedreptatea și îndârjirea evreilor face parte și faptul că știu că se află în deșertăciune, dar pretind că urmează adevărul și că sunt apropiații lui Allah, fără ceilalți oameni. De aceea, Allah i-a poruncit Trimisului Său să le spună: dacă sunteți sinceri în pretenția voastră că urmați adevărul și sunteți apropiații lui Allah, „atunci doriți-vă moartea”. Aceasta este o încercare ușoară; dacă ar ști că urmează adevărul, nu ar șovăi în fața provocării pe care Allah a făcut-o dovadă pentru sinceritatea lor, dacă își doresc moartea, și pentru minciuna lor, dacă nu și-o doresc.

Întrucât nu au răspuns acestei provocări, s-a arătat că știu că ei se află în deșertăciune și stricăciune. De aceea, Allah spune: „Însă ei nu și-o vor dori niciodată, din pricina celor pe care mâinile lor le-au trimis înainte”, adică din pricina păcatelor și neascultărilor care îi fac să se teamă de moarte. „Iar Allah îi cunoaște bine pe cei nedrepți”: nimic din nedreptatea lor nu-I rămâne ascuns.

Deși nu-și doresc moartea din pricina celor pe care mâinile lor le-au trimis înainte, ba chiar fug de ea cât pot, aceasta nu-i va izbăvi. Moartea îi va întâlni negreșit, căci Allah a hotărât-o pentru robi și a scris-o asupra lor. După moarte și după încheierea sorocurilor, în Ziua Învierii, întreaga creație va fi adusă înapoi la Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute. El le va aduce la cunoștință binele și răul pe care le-au făcut, fie ele puține sau multe.

Versetele 9 la 11

Allah Preaînaltul le poruncește robilor Săi credincioși să participe la rugăciunea de vineri și să se grăbească spre ea atunci când se face chemarea. Prin grăbirea amintită aici se înțelege străduința de a merge la ea, grija pentru ea și așezarea ei pe primul loc între preocupările omului. Nu se înțelege alergarea, fiindcă aceasta este oprită atunci când omul merge la rugăciune.

„Și lăsați negoțul”, adică lăsați negoțul atunci când se face chemarea la rugăciune și mergeți la ea. „Aceasta este mai bine pentru voi” decât să vă ocupați cu negoțul și să pierdeți rugăciunea obligatorie, care se numără printre cele mai întărite îndatoriri. „Dacă ați ști” că ceea ce se află la Allah este mai bun și mai trainic! Cel care dă întâietate vieții lumești înaintea religiei suferă adevărata pierdere, tocmai atunci când își închipuie că are de câștigat.

Porunca de a lăsa negoțul este mărginită la timpul rugăciunii. „Iar când rugăciunea s-a încheiat, răspândiți-vă pe pământ”, pentru a căuta câștigul și a face negoț. Întrucât ocuparea cu negoțul poate aduce nepăsare față de pomenirea lui Allah, El a poruncit să fie pomenit mult, pentru a îndrepta aceasta: „Și pomeniți-L mult pe Allah”, când stați în picioare, când ședeți și când stați culcați pe o parte. „Ca să izbândiți”, căci pomenirea deasă a lui Allah se numără printre cele mai însemnate pricini ale izbânzii.

„Dar când văd un negoț sau o distracție, se împrăștie către aceasta”, adică ies din moschee, din râvnă pentru acea distracție și pentru acel negoț, și lasă binele. „Și te lasă în picioare”, ținând predică oamenilor. Aceasta s-a petrecut într-o zi de vineri, pe când Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, le ținea predica oamenilor. O caravană cu mărfuri a sosit la Medina. Când oamenii din moschee au auzit-o, s-au împrăștiat din moschee și l-au lăsat pe Profet, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să predice, grăbindu-se către ceva pentru care nu se cuvenea să se grăbească și dând dovadă de lipsă de cuviință.²⁰

„Spune: Ceea ce se află la Allah”, din plată și răsplată dăruite celui care stăruie în bine și își deprinde sufletul cu adorarea lui Allah, „este mai bun decât distracția și decât negoțul”. Chiar dacă din acestea se dobândesc unele dintre lucrurile urmărite, folosul lor este mic și trecător²¹, iar ele fac să se piardă binele Vieții de Apoi. Răbdarea în ascultarea de Allah nu-l lipsește pe om de cele de trebuință traiului, căci „Allah este Cel mai bun dintre cei care dăruiesc cele de trebuință traiului”. Celui care se teme de Allah, El îi dăruiește mijloace de trai de unde nici nu se așteaptă.

Aceste versete cuprind numeroase învățături. Printre ele se află faptul că rugăciunea de vineri este obligatorie pentru credincioși: ei trebuie să meargă la ea, să se grăbească să participe și să-i acorde grija cuvenită.

Tot printre ele se află faptul că cele două predici din ziua de vineri sunt obligatorii și trebuie să se participe la ele. Pomenirea lui Allah amintită aici a fost explicată ca însemnând cele două predici, iar Allah a poruncit să se meargă și să se grăbească spre această pomenire.

De asemenea, chemarea la rugăciunea de vineri este rânduită de Lege și poruncită.

Printre aceste învățături se numără și interzicerea vânzării și cumpărării după chemarea la rugăciunea de vineri. Negoțul este oprit fiindcă face să se piardă o îndatorire și distrage de la aceasta. Aceasta arată că orice lucru îngăduit care face să se piardă o îndatorire nu mai este îngăduit în acea împrejurare.

Tot astfel, există poruncă de a participa la cele două predici din ziua de vineri și mustrarea celor care nu participă la ele. De aici urmează și obligația de a le asculta în tăcere.

O altă învățătură este aceea că robul care se apropie de Allah prin adorare și slujire, atunci când sufletul său îl cheamă spre distracție, negoț sau pofte, trebuie să-și amintească binefacerile aflate la Allah pentru cel care dă întâietate mulțumirii Sale înaintea dorințelor propriului suflet.

S-a încheiat explicația surei al-Jumu'ah, prin harul și ajutorul lui Allah. Lauda este a lui Allah, Domnul lumilor.