Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Muzzammil

Versetele 1 la 20

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 11

Cel învăluit este cel acoperit cu veșmintele sale, asemenea celui numit al-Muddaththir. Această descriere se potrivește stării Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, atunci când Allah l-a cinstit cu mesajul Său și a început să-i coboare revelația, trimițându-l pe Jibril la el. El a văzut un lucru cum nu mai văzuse niciodată, în fața căruia nu pot rămâne neclintiți decât trimișii. Atunci, când l-a văzut pe Jibril, pacea fie asupra lui, a fost cuprins de tulburare. A venit la familia sa, tremurând, și a spus: „Învăluiți-mă! Învăluiți-mă!” Apoi Jibril a venit la el și i-a spus: „Citește!” El a răspuns: „Eu nu știu să citesc.” Atunci l-a strâns cu putere, până când l-a cuprins istovirea, stăruind ca el să recite; iar Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a recitat.⁵⁰

Apoi Allah i-a dăruit statornicie, iar revelația a continuat să vină la el, până când a ajuns la o treaptă pe care niciunul dintre trimiși nu a atins-o. Slavă lui Allah! Cât de mare este deosebirea dintre începutul profeției sale și sfârșitul ei! De aceea, Allah i S-a adresat prin această însușire care se afla la el la început. Aici i-a poruncit actele de adorare care îl priveau pe el, apoi i-a poruncit să rabde vătămarea din partea neamului său, iar după aceea i-a poruncit să vestească deschis porunca Sa și să-i cheme public la Allah.

Aici i-a poruncit cel mai nobil act de adorare, rugăciunea, în cel mai potrivit și mai ales timp: ridicarea la rugăciune în timpul nopții. Din mila Sa, Allah Preaînaltul nu i-a poruncit să stea la rugăciune întreaga noapte, ci a spus: „Ridică-te noaptea la rugăciune, în afară de puțin.” Apoi a precizat aceasta, spunând: „Jumătate din ea, sau puțin sub jumătate”, adică puțin mai puțin de jumătate, precum o treime sau ceva apropiat. „Ori mai mult”, adică mai mult de jumătate, aproximativ două treimi.

„Și recită Coranul rar și limpede!” Recitarea așezată a Coranului ajută la meditație și cugetare, mișcă inimile, face cu putință adorarea prin versetele lui și pregătește pe deplin pentru el. Căci Allah a spus: „Noi îți vom încredința un Cuvânt greu”, adică îți vom revela acest Coran greu, cu sensuri mărețe și însușiri înalte. Un asemenea Cuvânt merită ca omul să se pregătească pentru el, să-l recite așezat și să cugete la ceea ce cuprinde.

Apoi El a arătat înțelepciunea poruncii de a se ridica noaptea la rugăciune, spunând: „Ridicarea la rugăciune în timpul nopții”, adică rugăciunea săvârșită după somn, „este mai potrivită pentru înțelegere și mai dreaptă în rostire”. Adică este mai aproape de atingerea scopului urmărit prin Coran: inima și limba lucrează împreună, preocupările sunt puține, omul înțelege ceea ce spune, iar lucrurile i se îndreaptă.

Lucrurile stau diferit în timpul zilei, când aceste scopuri nu se ating în același fel. De aceea, El a spus: „În timpul zilei ai multe îndeletniciri”, adică te ocupi de nevoile tale și de traiul tău, ceea ce preocupă inima și nu-i îngăduie să se dedice pe deplin.

„Pomenește Numele Domnului tău.” Aceasta cuprinde toate felurile de pomenire. „Și dăruiește-te Lui pe deplin”, adică dedică-te Lui. A te dedica lui Allah și a te întoarce spre El înseamnă desprinderea inimii de făpturi și dobândirea iubirii pentru Allah și pentru ceea ce te apropie de El și de mulțumirea Sa.

„El este Domnul răsăritului și al apusului.” Aici denumirea cuprinde toate răsăriturile și apusurile. El Preaînaltul este Domnul tuturor răsăriturilor și apusurilor, al luminilor care se află în ele și al celor pentru care ele sunt de folos în lumea de sus și în cea de jos. El este Domnul, Creatorul și Cârmuitorul fiecărui lucru. „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afara Lui”, adică nimeni nu este adorat pe drept în afara Feței Sale Preaînalte. Numai El merită să I se închine iubirea, preamărirea, venerarea și cinstirea. De aceea, a spus: „Așadar, ia-L drept Ocrotitor”, adică drept Păzitor și Cârmuitor al tuturor treburilor tale.

După ce Allah i-a poruncit rugăciunea în mod special și pomenirea în general, care îi dau robului o mare tărie pentru a purta poveri și a împlini fapte grele, i-a poruncit să rabde ceea ce spun cei care i se împotrivesc: ei îl insultă pe el și batjocoresc ceea ce a adus. I-a poruncit să meargă înainte cu porunca lui Allah, fără ca cineva să-l oprească sau să-l întoarcă din drum, și să se îndepărteze de ei într-un chip frumos. Aceasta înseamnă îndepărtarea atunci când folosul o cere, fără a le pricinui vătămare, ci purtându-se cu ei prin distanțare și prin întoarcerea de la vorbele lor care îl rănesc. Totodată, i-a poruncit să discute cu ei în cel mai bun chip.

„Lasă-Mă pe Mine cu cei care tăgăduiesc”, adică lasă-Mă să Mă ocup de ei: Mă voi răzbuna pe ei și, chiar dacă le dau răgaz, nu îi las nepedepsiți. „Cei care trăiesc în belșug” sunt cei care au bunăstare și bogăție și care s-au răzvrătit atunci când Allah le-a lărgit mijloacele de trai și i-a ajutat din harul Său. Așa cum Allah Preaînaltul a spus: „Nu! Omul întrece măsura atunci când se vede lipsit de nevoie” [al-Alaq 96:6–7].

Apoi i-a amenințat cu pedeapsa pe care o are pregătită, spunând:

Versetele 12 la 14

„La Noi se află cătușe”, adică o pedeapsă aspră, pe care am făcut-o pedeapsă pilduitoare pentru cel care stăruie în ceea ce Îl mânie pe Allah. „Și un Foc arzător”, adică un foc fierbinte. „Hrana care se oprește în gât”, din pricina amărăciunii, urâțeniei, gustului său rău și mirosului său respingător. „Și o pedeapsă dureroasă”, adică una care pricinuiește durere și groază.

Aceasta se va petrece „în ziua când pământul și munții se vor cutremura”, din pricina groazei cumplite. Atunci „munții”, cei trainici, tari și neclintiți, vor deveni „grămezi de nisip care se revarsă”, asemenea nisipului care curge și se împrăștie. Apoi vor fi sfărâmați, devenind asemenea pulberii împrăștiate.

Versetele 15 la 19

Allah Preaînaltul spune: Lăudați-L pe Domnul vostru pentru că l-a trimis pe acest Profet arab, neștiutor de carte, vestitor și avertizator, martor asupra faptelor comunității. Mulțumiți-I și împliniți ceea ce se cuvine pentru această mare binefacere! Feriți-vă să o tăgăduiți și să nu-l ascultați pe trimisul vostru, ca să nu fiți asemenea lui Faraon! Allah l-a trimis la el pe Musa, fiul lui Imran, care l-a chemat la Allah și i-a poruncit să recunoască Unicitatea Sa. Însă Faraon nu l-a crezut, ci nu i-a dat ascultare. Atunci Allah „l-a lovit cu o pedeapsă năprasnică”, adică aspră și copleșitoare.

Adică, în ce fel veți dobândi scăparea și mântuirea în Ziua Învierii, acea zi de o grozăvie cumplită și de o însemnătate mare, care îi face pe copii cărunți și din pricina căreia se topesc lucrurile mari și neînsuflețite? Cerul se va despica, iar stelele lui se vor împrăștia. „Promisiunea Lui se va împlini negreșit”, adică trebuie să se împlinească și nimic nu o poate împiedica.

Adică această povățuire prin care Allah ne-a vestit stările Zilei Învierii și grozăviile ei este o aducere-aminte. Cei temători iau aminte la ea, iar credincioșii sunt opriți prin ea de la rău. „Așadar, cine voiește, să urmeze o cale către Domnul său”, adică un drum care duce la El, prin urmarea Legii Sale. El a lămurit-o pe deplin și a arătat-o cât se poate de limpede. În aceasta se află o dovadă că Allah Preaînaltul le-a dat robilor puterea de a-și săvârși faptele și le-a făcut cu putință împlinirea lor. Nu este așa cum spun adepții doctrinei jabriyya, că faptele lor se petrec fără voința lor, fiindcă aceasta se împotrivește textelor revelate și rațiunii.

Versetul 20

La începutul acestei sure, Allah a amintit că i-a poruncit Trimisului Său să stea la rugăciune jumătate din noapte, două treimi sau o treime. Regula de bază este că, în privința poruncilor, comunitatea sa îl urmează. În acest loc, El a amintit că Trimisul a împlinit această poruncă, el și un grup de credincioși împreună cu el. Întrucât stabilirea exactă a timpului poruncit le era grea oamenilor, El a vestit că le-a ușurat aceasta cât se poate de mult, spunând: „Allah măsoară noaptea și ziua”, adică le cunoaște măsura, cât a trecut și cât a rămas din ele. „El știe că nu-i veți putea ține socoteală”, adică nu-i veți putea cunoaște măsura exactă, fără adaos sau lipsă, fiindcă aceasta cere o atenție și o osteneală în plus. De aceea, „S-a întors spre voi cu îndurare”, adică v-a ușurat povara și v-a poruncit ceea ce vă este lesne, fie că depășește măsura, fie că este mai puțin decât ea.

„Recitați, așadar, atât cât vă este ușor din Coran”, adică din ceea ce cunoașteți și nu vă este greu. De aceea, cel care se roagă noaptea este îndemnat să se roage atât timp cât este vioi. Dacă slăbește, se simte fără vlagă sau este cuprins de somn, să se odihnească, astfel încât să se roage cu liniște și tihnă.

Apoi El a amintit unele dintre motivele potrivite pentru această ușurare, spunând: „El știe că unii dintre voi vor fi bolnavi.” Acestora le este greu să se roage jumătate din noapte, două treimi sau o treime. Așadar, bolnavul să se roage atât cât îi este ușor. Nici rugăciunea în picioare nu îi este poruncită dacă aceasta îi este grea. Mai mult, dacă rugăciunea facultativă îi este grea, îi este îngăduit să o lase, iar el va avea răsplata a ceea ce obișnuia să facă pe când era sănătos.

„Alții vor străbate pământul căutând din harul lui Allah.” Adică El știe că printre voi se află călători care pleacă pentru negoț, ca să nu aibă nevoie de făpturi și să se abțină de la a le cere. Starea călătorului cere ușurare. De aceea, rugăciunea obligatorie i-a fost ușurată: i s-a îngăduit să unească două rugăciuni în timpul uneia dintre ele și să scurteze rugăciunea de patru unități. Tot astfel, „alții vor lupta pe calea lui Allah. Recitați, așadar, atât cât vă este ușor din el”.

Allah Preaînaltul a amintit două ușurări: o ușurare pentru cel sănătos, care se află acasă, ținându-se seama de vioiciunea lui, fără să fie împovărat cu stabilirea exactă a timpului. El să caute mai degrabă timpul cel mai bun pentru rugăciune, care este treimea nopții de după prima ei jumătate. Și o ușurare pentru bolnav și călător, fie că drumul său este pentru negoț, fie pentru o formă de adorare, precum jihadul, pelerinajul Hajj sau altă formă de adorare. Și în cazul lui se ține seama de ceea ce nu îl împovărează. Lui Allah I se cuvin lauda și preamărirea, căci nu ne-a pus nicio greutate în religie, ci a făcut Legea Sa ușoară și a ținut seama de stările robilor Săi și de binele religiei lor, al trupurilor lor și al vieții lor lumești.⁵¹

Apoi le-a poruncit robilor două forme de adorare care sunt temelia și stâlpul tuturor actelor de adorare: împlinirea rugăciunii, fără de care religia nu poate fi dreaptă, și oferirea zakatului, care este o dovadă a credinței și prin care sunt ajutați săracii și nevoiașii. El a spus: „Împliniți rugăciunea”, adică împreună cu stâlpii ei, cu limitele, condițiile și toate elementele care o întregesc. „Și dați-I lui Allah un împrumut bun”, adică oferiți sincer, căutând Fața lui Allah, cu o intenție adevărată, cu sufletul încredințat și din avere bună și îngăduită. Aici intră atât milostenia obligatorie, cât și cea recomandată.

Apoi a îndemnat la toate felurile de bine și la săvârșirea lor, spunând: „Orice bine trimiteți înainte pentru sufletele voastre îl veți găsi la Allah, mai bun și mai mare ca răsplată.” Fapta bună este răsplătită de zece ori, până la șapte sute de ori și până la înmulțiri numeroase. Să se știe că un bine cât greutatea unui fir de praf, săvârșit în această viață, aduce drept răsplată, în Casa fericirii statornice, plăceri și desfătări care întrec de multe ori lumea aceasta și tot ce se află în ea. Binele și dreptatea din această lume sunt materia binelui și dreptății din Casa statorniciei, sămânța, originea și temelia lor.

Cât de vrednice de regret sunt clipele petrecute în nepăsare! Cât de vrednice de căință sunt vremurile trecute în alte lucruri decât faptele drepte! Cât de mult avem nevoie de ajutor pentru inimile pe care nu le atinge povățuirea Ziditorului lor și în care nu își face loc încurajarea Celui mai Milostiv față de ele decât sunt ele față de sine! Ție Ți se cuvine laudă, o, Allah! Ție Îți aducem plângerea noastră și de la Tine cerem ajutorul. Nu există putere și nici tărie decât prin Tine.

„Și cereți-I iertare lui Allah! Allah este Atoateiertător, Îndurător.” În porunca de a cere iertare, venită după îndemnul de a împlini fapte de ascultare și de bine, se află un mare folos. Robul nu este lipsit de neajunsuri în ceea ce i se poruncește: fie nu împlinește deloc acel lucru, fie îl împlinește într-un chip nedesăvârșit. De aceea, i s-a poruncit să îndrepte aceasta prin cererea iertării. Robul păcătuiește noaptea și ziua; dacă Allah nu îl cuprinde cu mila și iertarea Sa, el este pierdut.

S-a încheiat tâlcuirea ei. Lauda I se cuvine lui Allah.