Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura as Saff

Versetele 1 la 14

Revelată la Medina

Versetele 1 la 3

Aceasta arată măreția și stăpânirea lui Allah Preaînaltul, precum și supunerea tuturor lucrurilor față de El, Binecuvântatul și Preaînaltul. Toți cei din ceruri și de pe pământ Îl preamăresc pe Domnul lor, aducându-I laudă, Îl adoră și Îi cer cele de care au nevoie. „El este Cel Atotputernic”, Cel Care a supus toate lucrurile prin puterea și stăpânirea Sa, „Cel Înțelept” în creația și în porunca Sa.

„O, voi cei care credeți! De ce spuneți ceea ce nu faceți?” Adică: de ce vorbiți despre bine și îi îndemnați pe alții la el, ba poate chiar vă lăudați cu el, în vreme ce voi nu-l faceți? Și de ce opriți răul, ba poate chiar vă socotiți mai presus de el, în vreme ce voi sunteți întinați de el și îl aveți drept însușire? Oare li se cuvine credincioșilor o astfel de stare vrednică de osândă? Nu este oare unul dintre lucrurile cele mai urâte înaintea lui Allah ca robul să spună ceea ce nu face? De aceea, cel care poruncește binele trebuie să fie cel dintâi care se grăbește să-l împlinească, iar cel care oprește răul trebuie să fie cel mai îndepărtat dintre oameni de el. Allah Preaînaltul spune: „Le porunciți oamenilor binele și vă uitați pe voi înșivă, în vreme ce citiți Cartea? Oare voi nu pricepeți?” [al-Baqarah 2:44]. Iar Shu'ayb, pacea fie asupra lui, i-a spus neamului său: „Eu nu doresc să fac tocmai ceea ce vă opresc vouă” [Hud 11:88].

Versetul 4

Acesta este un îndemn al lui Allah către robii Săi de a lupta pe calea Lui și o învățătură despre cum să procedeze. În luptă trebuie să se așeze într-un rând strâns și drept, fără goluri în rânduri. Rândurile lor trebuie să aibă o ordine și o așezare prin care să se păstreze alinierea luptătorilor, să se întărească sprijinul reciproc, să fie înfricoșat dușmanul și să se încurajeze unii pe alții. De aceea, atunci când Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, lua parte la luptă, își așeza companionii în rânduri și îi rânduia la locurile lor¹⁵, astfel încât unii să nu se bizuie numai pe alții, ci fiecare grup să se îngrijească de locul său și să-și împlinească îndatorirea. În acest fel se duc la bun sfârșit lucrările și se ajunge la desăvârșire.

Versetul 5

„Și când Musa i-a spus neamului său”, mustrându-i pentru ceea ce făceau și dojenindu-i pentru suferința pe care i-o pricinuiau, deși știau că era trimisul lui Allah: „De ce îmi pricinuiți suferință”, prin cuvinte și fapte, „când știți că eu sunt trimisul lui Allah către voi?” Trimisului i se cuvin cinstirea, respectul, prețuirea, împlinirea poruncilor și grăbirea în a-i respecta hotărârile. A-i pricinui suferință unui trimis, al cărui bine față de oameni întrece orice bine în afara binefacerii lui Allah, este culmea nerușinării, a obrăzniciei și a abaterii de la calea cea dreaptă, pe care au cunoscut-o și au părăsit-o. De aceea a spus: „Iar când ei s-au abătut”, adică s-au îndepărtat voit de adevăr, „Allah le-a abătut inimile”, ca pedeapsă pentru abaterea pe care și-au ales-o și de care au fost mulțumiți. El nu le-a dat izbânda de a urma călăuzirea, fiindcă binele nu li se potrivește și nu sunt buni decât pentru rău. „Allah nu călăuzește neamul celor nelegiuiți”, adică pe aceia a căror însușire a rămas mereu nelegiuirea și care nu urmăresc călăuzirea.

Acest verset nobil arată că rătăcirea pe care Allah o rânduiește robilor Săi nu este o nedreptate din partea Lui și că ei nu au niciun argument împotriva Sa. Dimpotrivă, pricina se află la ei: ei înșiși și-au închis ușa călăuzirii după ce au cunoscut-o. Apoi El îi răsplătește pentru aceasta prin rătăcire, abatere și întoarcerea inimilor¹⁶, ca pedeapsă pentru ei și ca dreptate din partea Sa. Așa cum a spus Allah Preaînaltul: „Le vom întoarce inimile și privirile, după cum nu au crezut în el prima oară, și îi vom lăsa să rătăcească orbește în nelegiuirea lor” [al-An'am 6:110].

Versetele 6 la 9

Allah Preaînaltul vorbește despre îndârjirea fiilor lui Israel pomeniți mai înainte, pe care Isa, fiul lui Maryam, i-a chemat, spunându-le: „O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah către voi”, adică Allah m-a trimis ca să vă chem la bine și să vă opresc de la rău și m-a întărit cu dovezi limpezi. Printre lucrurile care arată adevărul spuselor mele se află faptul că eu vin „întărind Tora care a fost înaintea mea”: am venit cu ceea ce a adus Musa, din Tora și din legile cerești. Dacă aș pretinde pe nedrept profeția, aș aduce altceva decât ceea ce au adus trimișii. De asemenea, eu întăresc Tora care a fost înaintea mea fiindcă ea a vorbit despre mine și mi-a vestit venirea; am venit și am fost trimis pentru a-i adeveri vestirea. „Și vestind un trimis care va veni după mine, al cărui nume va fi Ahmad”: acesta este Muhammad ibn Abdullah ibn Abd al-Muttalib, Profetul din neamul lui Hashim, binecuvântarea și pacea fie asupra lui.

Isa, pacea fie asupra lui, asemenea celorlalți profeți, îl adeverește pe profetul de dinaintea sa și îl vestește pe cel care urmează. Așa se deosebesc ei de mincinoși, care îi contrazic pe profeți în cel mai puternic chip și se îndepărtează de ei prin însușiri, purtare, porunci și interdicții. „Dar, când a venit la ei”, adică Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, cel vestit de Isa, „cu dovezi limpezi”, cu argumente vădite care arătau că el este cel așteptat și că este cu adevărat trimisul lui Allah, „au spus”, împotrivindu-se adevărului și tăgăduindu-l: „Aceasta este vrăjitorie vădită!” Acesta este unul dintre cele mai uimitoare lucruri: să socotească vrăjitor, cu vrăjitorie vădită, un trimis a cărui misiune a devenit mai limpede decât soarele la amiază! Poate exista o lipsire de izbândă mai mare decât aceasta? Poate exista o născocire mai gravă decât aceea prin care au negat ceea ce era cunoscut despre misiunea lui și i-au atribuit tocmai lucrul de care era cel mai îndepărtat dintre oameni?

„Și cine este mai nelegiuit decât acela care născocește minciuni despre Allah”, prin aceasta sau prin alte afirmații, în vreme ce el nu are nicio dezvinovățire și orice argument al său a fost înlăturat? Căci „este chemat la Islam” și i se arată dovezile și lămuririle acestuia. „Allah nu călăuzește neamul celor nelegiuiți”, pe cei care stăruie în nelegiuirea lor și nu sunt opriți de la ea de nicio povață, de nicio lămurire și de niciun argument. Cu atât mai mult, aceasta îi privește pe acei nelegiuiți care se ridică împotriva adevărului pentru a-l respinge și pentru a sprijini deșertăciunea.

De aceea, Allah a spus despre ei: „Ei voiesc să stingă lumina lui Allah cu gurile lor”, adică prin vorbele stricate cu care resping adevărul, vorbe care nu au niciun temei. Dimpotrivă, ele îi sporesc celui cu discernământ cunoașterea deșertăciunii în care se află ei. „Însă Allah Își va desăvârși lumina, chiar dacă necredincioșilor nu le place”: Allah a chezășuit sprijinirea religiei Sale, desăvârșirea adevărului cu care i-a trimis pe trimișii Săi și arătarea luminii Sale în toate ținuturile, chiar dacă necredincioșilor nu le place. Oricât s-ar strădui, din pricina urii lor, să folosească tot ceea ce le stă în putere pentru a stinge lumina lui Allah, ei vor fi biruiți. Ei sunt asemenea celui care suflă spre discul soarelui ca să-l stingă: nici nu-și ating scopul, nici mințile lor nu scapă de învinuirea de neputință și de osândă.

Apoi a pomenit temeiul biruinței și al triumfului religiei islamice, atât în planul faptelor, cât și al argumentelor, spunând: „El este Cel Care l-a trimis pe Trimisul Său cu călăuzirea și cu religia adevărului”, adică cu știință folositoare și cu fapta dreaptă. Cu știința prin care îi călăuzește pe oameni către Allah și către sălașul cinstirii Sale, către cele mai bune fapte și purtări și către ceea ce le este de folos în această lume și în Viața de Apoi. „Și cu religia adevărului”, adică religia care trebuie urmată și prin care este adorat Domnul lumilor, o religie adevărată și dreaptă, fără lipsuri și fără cusururi. Poruncile ei sunt hrana inimilor și a sufletelor și alinarea trupurilor, iar părăsirea celor pe care le oprește ferește de rău și de stricăciune.

Călăuzirea și religia adevărului cu care a fost trimis Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, sunt cea mai mare dovadă și cel mai puternic argument că el spune adevărul. Această dovadă dăinuiește cât dăinuie timpul: cu cât omul chibzuiește mai mult la ea, cu atât îi sporesc bucuria și înțelegerea. „Pentru a o face biruitoare asupra tuturor religiilor”, adică pentru a o înălța deasupra tuturor celorlalte religii prin dovadă și argument și pentru a-i face biruitori, prin sabie și lance, pe cei care o urmează.

În privința religiei înseși, această însușire o însoțește în orice vreme. Nimeni nu se poate ridica să o înfrunte sau să o combată fără ca ea să-l biruie și să-l învingă, dobândind întâietatea și puterea asupra lui. Cât despre cei care se socotesc aparținători ai ei, dacă o împlinesc, se luminează cu lumina ei și îi urmează călăuzirea în treburile religiei și ale vieții lor, nici lor nu le va putea sta cineva împotrivă și vor ajunge negreșit biruitori asupra adepților celorlalte religii. Dacă însă o neglijează și se mulțumesc doar să se declare aparținători ai ei, aceasta nu le va folosi, iar neglijarea ei va deveni pricină pentru care dușmanii vor căpăta putere asupra lor. Acest lucru poate fi cunoscut prin cercetarea stărilor musulmanilor și prin privirea la generațiile lor de la început și de mai târziu.

Versetele 10 la 14

Aceasta este o povață, o îndrumare și o călăuzire din partea Celui Mai Îndurător dintre cei îndurători pentru robii Săi credincioși, către cel mai însemnat negoț, către cel mai măreț scop și către cea mai înaltă dorință, prin care se dobândesc izbăvirea de pedeapsă dureroasă și fericirea dăinuitoare. El a folosit o formulare de propunere care arată că acesta este un lucru dorit de orice om cu discernământ și către care năzuiește orice om chibzuit.

Este ca și cum s-ar fi întrebat: „Ce este acest negoț de o asemenea însemnătate?” Atunci a spus: „Credeți în Allah și în Trimisul Său.” Se știe că credința deplină înseamnă adeverirea hotărâtă a tot ceea ce Allah a poruncit să fie crezut, o adeverire care atrage după sine faptele trupului. Printre cele mai de seamă dintre acestea se află lupta pe calea Lui. De aceea a spus:

„Și luptați pe calea lui Allah cu averile și cu sufletele voastre”, oferindu-vă pe voi înșivă și viețile voastre pentru a-i înfrunta pe dușmanii Islamului, cu scopul de a sprijini religia lui Allah și de a înălța Cuvântul Său, și cheltuind din averile voastre, pentru acest scop, ceea ce vă stă în putere. Chiar dacă aceasta este neplăcută sufletelor și greu de îndurat, ea „este mai bine pentru voi, dacă ați ști”. Căci în aceasta se află binele din această lume: biruința asupra dușmanilor, cinstea care înlătură umilința, belșugul mijloacelor de trai și liniștea și bucuria sufletului. Tot în ea se află binele Vieții de Apoi, prin dobândirea răsplății lui Allah și izbăvirea de pedeapsa Sa.

De aceea a pomenit răsplata din Viața de Apoi, spunând: „El vă va ierta păcatele.” Aceasta cuprinde atât păcatele mici, cât și pe cele mari, căci credința în Allah și lupta pe calea Lui șterg păcatele, chiar dacă sunt mari. „Și vă va face să intrați în grădini pe sub care curg râuri”, adică pe sub locuințele, palatele, încăperile înalte și pomii lor: râuri de apă care nu se strică, râuri de lapte al cărui gust nu se schimbă, râuri de vin plăcut celor care îl beau și râuri de miere curățită. Acolo vor avea roade de tot felul.

„Și în locuințe plăcute, în grădinile șederii veșnice”, locuințe care adună orice însușire plăcută: sunt înalte, semețe, frumos clădite și împodobite. Locuitorii Paradisului îi vor vedea pe cei din încăperile înalte ale treptelor de sus așa cum se vede astrul strălucitor la orizontul de răsărit sau de apus. Unele dintre clădirile Paradisului sunt făcute din cărămizi de aur, iar altele din cărămizi de argint; corturile sale sunt din perle și coral, iar unele locuințe sunt din smarald și din nestemate colorate în cele mai frumoase culori. Din pricina limpezimii lor, dinlăuntrul lor se vede ceea ce este în afară, iar din afară se vede ceea ce este înăuntru. Au un parfum plăcut și o frumusețe pe care nicio descriere nu le poate cuprinde și care nu i-au trecut prin inima nimănui dintre făpturi. Oamenii nu le pot cunoaște până când nu le vor vedea, nu se vor bucura de frumusețea lor și nu li se vor desfăta ochii cu ele.

În acea stare, dacă Allah nu i-ar fi creat pe locuitorii Paradisului și nu le-ar fi dat o alcătuire desăvârșită, care nu mai este supusă pieirii, ar fi fost aproape să moară de bucurie. Slavă Celui pe Care nimeni dintre făpturile Sale nu-L poate lăuda îndeajuns! El este așa cum S-a lăudat pe Sine, mai presus de orice laudă pe care I-o aduce vreo făptură a Sa. Binecuvântat fie Cel Măreț și Frumos, Care a întemeiat sălașul fericirii și a așezat în el atâta măreție și frumusețe, încât uimește mințile făpturilor și le cucerește inimile. Preaînalt este Cel a Cărui înțelepciune este desăvârșită! Printre semnele acesteia se află și faptul că, dacă le-ar fi arătat robilor Paradisul¹⁷ și ei ar fi văzut fericirea din el, nimeni nu ar fi rămas în urmă de la căutarea lui și nu le-ar mai fi fost plăcută viața în acest sălaș tulburat, a cărui desfătare este amestecată cu durere și a cărui bucurie este amestecată cu tristețe.

Paradisul a fost numit grădina șederii veșnice deoarece locuitorii lui rămân în el, nu ies niciodată și nu doresc să plece în altă parte. Această răsplată îmbelșugată și această frumoasă răsplătire reprezintă marea izbândă, fără seamăn. Aceasta este răsplata din Viața de Apoi.

Cât despre răsplata din această lume a acestui negoț, El a pomenit-o prin cuvintele: „Și încă un lucru pe care îl iubiți”, adică veți dobândi încă un dar pe care îl îndrăgiți: „un ajutor de la Allah” împotriva dușmanilor voștri, prin care se dobândesc cinstea și bucuria, „și o biruință apropiată”, prin care se lărgește cuprinsul Islamului și se dobândesc mijloace de trai îmbelșugate. Aceasta este răsplata credincioșilor care luptă pe calea lui Allah. Cât despre credincioșii care nu iau parte la luptă, atunci când alții o împlinesc, Allah Preaînaltul nu i-a făcut să-și piardă nădejdea în harul și binefacerea Sa, ci a spus: „Vestește-le aceasta credincioșilor!”, adică vestește-le răsplata apropiată și pe cea de mai târziu, fiecăruia potrivit credinței sale, chiar dacă nu vor ajunge la treapta celor care luptă pe calea lui Allah.

Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Cel care este mulțumit cu Allah ca Domn, cu Islamul ca religie și cu Muhammad ca trimis va avea negreșit Paradisul.” Abu Sa'id al-Khudri, cel care a relatat hadithul, a fost uimit de aceasta și a spus: „Repetă-mi aceasta, o, Trimis al lui Allah!” El i-a repetat-o, apoi a spus: „Și mai este o faptă prin care robul este înălțat cu o sută de trepte în Paradis; între fiecare două trepte este cât între cer și pământ.” El a întrebat: „Care este aceasta, o, Trimis al lui Allah?” A răspuns: „Lupta pe calea lui Allah, lupta pe calea lui Allah.” Relatat de Muslim.¹⁸

Apoi Allah Preaînaltul a spus: „O, voi cei care credeți! Fiți sprijinitorii lui Allah”, prin cuvinte și fapte. Aceasta se împlinește prin respectarea religiei lui Allah, prin străduință ca și ceilalți să o respecte, prin luptă, cu trupurile și averile, împotriva celor care i se împotrivesc cu îndârjire și prin respingerea pretinselor dovezi ale celui care sprijină deșertăciunea cu ceea ce pretinde a fi știință și respinge adevărul. Adevărul este sprijinit prin demontarea argumentului acestuia, prin aducerea dovezii împotriva lui și prin avertizarea oamenilor asupra lui. Din sprijinirea religiei lui Allah fac parte învățarea Cărții lui Allah și a Sunnei Trimisului Său, predarea lor, îndemnarea la acestea, poruncirea binelui și oprirea răului.

Apoi Allah i-a îndemnat pe credincioși să urmeze pilda celor drepți de dinaintea lor, spunând: „așa cum Isa, fiul lui Maryam, le-a spus apostolilor: Cine sunt sprijinitorii mei pe calea lui Allah?” El le-a spus aceasta pentru a-i îndemna: cine mă ajută și stă alături de mine în sprijinirea religiei lui Allah, urmând aceeași cale pe care o urmez eu? Apostolii s-au grăbit să răspundă: „Noi suntem sprijinitorii lui Allah!” Isa, pacea fie asupra lui, a stăruit în împlinirea poruncii lui Allah și în sprijinirea religiei Sale, împreună cu apostolii care erau alături de el. „O parte dintre fiii lui Israel a crezut”, datorită chemării lui Isa și a apostolilor, „iar o altă parte nu a crezut” și nu s-a supus chemării lor. Atunci credincioșii au luptat împotriva necredincioșilor. „Noi i-am întărit pe cei care au crezut împotriva dușmanilor lor”, adică le-am dat putere și i-am sprijinit împotriva lor, „și ei au ajuns biruitori”, învingându-i și supunându-i. Așadar, o, comunitate a lui Muhammad, fiți sprijinitorii lui Allah și chemători la religia Sa! Allah vă va sprijini așa cum i-a sprijinit pe cei de dinaintea voastră și vă va face biruitori asupra dușmanilor voștri.

S-a încheiat explicația acestei sure. Lauda este a lui Allah, Domnul lumilor.