Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Mutaffifin

Versetele 1 la 36

Revelată la Medina⁷⁶

Versetele 1 la 6

„Vai”: un cuvânt care vestește pedeapsa și osânda. „Celor care înșală la măsură”: Allah i-a explicat prin cuvintele: „Celor care, atunci când primesc cu măsura de la oameni, cer măsura întreagă”. Când primesc de la oameni plata a ceea ce li se cuvine, o iau întreagă, fără nicio lipsă. „Dar, atunci când le dau cu măsură sau le cântăresc”: când le dau oamenilor ceea ce aceștia au de primit de la ei, prin măsurare ori cântărire, „le dau mai puțin”: le scad din drept. Aceasta se întâmplă fie prin folosirea unei măsuri sau a unui cântar cu care se dă mai puțin, fie prin neumplerea măsurii și neîmplinirea greutății, fie prin alt mijloc. Este furt din averile oamenilor și lipsa de dreptate față de ei. Dacă această amenințare este adresată celor care le micșorează oamenilor drepturile prin măsură și cântar, atunci cel care le ia averile cu sila ori prin furt merită cu atât mai mult amenințarea adresată celor care înșală la măsură.

Versetul nobil arată că, așa cum omul ia de la oameni ceea ce i se cuvine, tot astfel trebuie să le dea tot ceea ce li se cuvine de la el, în privința averilor și a tranzacțiilor. Mai mult, înțelesul general cuprinde și argumentele și afirmațiile. Cei care dezbat obișnuiesc ca fiecare să țină la argumentele pe care le are. De aceea, omul trebuie să arate și argumentul în favoarea adversarului său pe care acesta nu-l cunoaște și să cerceteze dovezile adversarului la fel cum le cercetează pe ale sale. În această privință se deosebesc dreptatea omului de părtinirea și nedreptatea sa, smerenia de trufia sa și înțelepciunea de nesăbuința sa. Îi cerem lui Allah să ne ajute să împlinim tot binele.

Comentariul versetelor 4 la 6

Apoi Allah Preaînaltul i-a amenințat pe cei care înșală la măsură și la cântar și Și-a arătat mirarea față de starea lor și de stăruința lor în ceea ce fac, spunând: „Oare aceștia nu cred că vor fi înviați într-o Zi mare, în Ziua în care oamenii vor sta înaintea Domnului lumilor?” Ceea ce le-a dat îndrăzneala să înșele este lipsa credinței lor în Ziua de Apoi. Dacă ar fi crezut în ea și ar fi știut că vor sta înaintea lui Allah, Care le va cere socoteală pentru lucrurile mici și mari, ar fi încetat să facă aceasta și s-ar fi căit.

Versetele 7 la 17

Allah Preaînaltul spune: „Nicidecum! Cartea celor nelegiuiți”; aceasta îi cuprinde pe toți nelegiuiții dintre necredincioși, ipocriți și cei care încalcă poruncile, „se află în Sijjin”. Apoi a explicat aceasta, spunând: „Și ce te-ar putea face să știi ce este Sijjin? O carte însemnată”, adică o carte în care sunt consemnate faptele lor rele. Sijjin este locul strâmt și apăsător, opus lui Illiyyun, unde se află cartea celor drepți, după cum va urma. S-a spus că Sijjin se află în partea cea mai de jos a celui de-al șaptelea pământ, fiind adăpostul celor nelegiuiți și locul în care vor rămâne după întoarcerea lor.

„Vai în Ziua aceea de cei care tăgăduiesc!” Apoi i-a descris prin cuvintele: „care tăgăduiesc Ziua Răsplății”, adică Ziua în care Allah îi va judeca pe oameni după faptele lor. „Și nu o tăgăduiește decât cel care încalcă limitele”, trecând dincolo de ceea ce Allah a îngăduit, spre ceea ce El a interzis, „și este plin de păcate”, adică săvârșește multe păcate. Încălcarea limitelor îl împinge să tăgăduiască, iar trufia îl face să respingă adevărul. De aceea, „când îi sunt recitate versetele Noastre”, care dovedesc adevărul și adevărul celor aduse de trimiși, el le tăgăduiește, li se împotrivește și spune: acestea sunt „povești ale celor de demult”, adică închipuiri ale înaintașilor și istorisiri ale popoarelor de odinioară, care nu vin de la Allah. Spune aceasta din trufie și încăpățânare.

Cât despre cel care este drept și urmărește adevărul limpede, acesta nu tăgăduiește Ziua Răsplății, căci Allah i-a adus dovezi hotărâtoare și argumente strălucite, care fac din ea o certitudine deplină, limpede pentru înțelegerea sa precum soarele pentru vedere. Așa nu este însă cel a cărui inimă a fost acoperită de ceea ce a agonisit și de păcatele sale: el este împiedicat să vadă adevărul. De aceea, a fost răsplătit prin faptul că este împiedicat să-L vadă pe Allah, așa cum inima sa a fost împiedicată, în această lume, să vadă semnele lui Allah. „Apoi”, alături de această pedeapsă cumplită, „vor arde în Iad”. Apoi li se va spune, ca mustrare și dojană: „Acesta este lucrul pe care îl tăgăduiați!” Așadar, El a menționat trei feluri de pedeapsă pentru ei: pedeapsa Iadului, pedeapsa mustrării și a învinuirii și pedeapsa de a fi împiedicați să-L vadă pe Domnul lumilor. Aceasta din urmă cuprinde nemulțumirea și mânia Lui față de ei și este mai grea pentru ei decât pedeapsa Focului.

Sensul implicit al versetului arată că dreptcredincioșii Îl vor vedea pe Domnul lor în Ziua Învierii și în Paradis. Bucuria de a-L privi va întrece toate celelalte plăceri. Ei vor fi încântați de cuvintele pe care El li le va adresa și se vor bucura de apropierea Lui. Allah a menționat aceasta în mai multe versete din Coran, iar relatările de la Trimisul lui Allah despre acest lucru au ajuns la noi prin numeroase lanțuri independente de transmitere.

Aceste versete avertizează împotriva păcatelor, deoarece ele se aștern peste inimă și o acoperă puțin câte puțin, până când lumina ei se stinge și înțelegerea ei moare. Atunci, adevărurile i se răstoarnă: vede falsul drept adevăr și adevărul drept fals. Aceasta este una dintre cele mai mari pedepse ale păcatelor.⁷⁸

Versetele 18 la 28

După ce a menționat că scrierea faptelor celor nelegiuiți se află în locul cel mai de jos și mai strâmt, a arătat că scrierea faptelor celor drepți se află în locul cel mai înalt, mai întins și mai larg și că ea este o carte însemnată. „La care sunt martori cei apropiați” dintre îngerii cei nobili și sufletele profeților, ale celor pe deplin sinceri și ale martirilor. Allah îi pomenește cu laudă în adunarea cea mai înaltă. Illiyyun este un nume al părții celei mai înalte a Paradisului.

După ce a menționat cartea lor, a arătat că ei se află în desfătare, un nume care cuprinde desfătarea inimii, a sufletului și a trupului. „De pe divane”, adică de pe paturi împodobite cu așternuturi frumoase, „privind” desfătările pe care Allah le-a pregătit pentru ei și privind Fața Domnului lor Cel Generos. Tu, cel care privești, „vei recunoaște pe chipurile lor strălucirea desfătării”, adică frumusețea, prospețimea și lumina ei. Succesiunea plăcerilor, a bucuriilor și a veseliei dă chipului lumină, frumusețe și strălucire.

„Li se va da să bea dintr-un vin curat”, una dintre cele mai bune și mai plăcute băuturi, „pecetluit”. Despre acea băutură spune: „a cărui pecete este moscul”. Este posibil ca „pecetluit” să însemne că este ferită de pătrunderea oricărui lucru care i-ar putea micșora plăcerea sau i-ar putea strica gustul, iar pecetea cu care este închisă este din mosc. Este posibil și ca la fundul vasului din care vor bea vinul curat să se afle un rest, acesta fiind moscul cel mai puternic mirositor. Așadar, depunerea care, în această lume, este de obicei aruncată va avea în Paradis această însușire.

„Și pentru aceasta”, pentru desfătarea trainică a cărei frumusețe și măreție nu le cunoaște decât Allah, „să se întreacă cei care vor să se întreacă!” Adică să se grăbească spre ea și spre faptele care duc la ea. Pentru aceasta se cuvine cel mai mult să fie dăruite clipele prețioase ale vieții și să se întreacă bărbații vrednici, căutând să ajungă la ea. Amestecul acestei băuturi va fi „din Tasnim”, un izvor „din care vor bea cei apropiați”, fără amestec. Ea este, fără îndoială, cea mai aleasă dintre băuturile Paradisului. De aceea, este oferită curată celor apropiați, care au treapta cea mai înaltă dintre făpturi, iar oamenilor dreptei le este oferită amestecată cu vinul curat și cu alte băuturi delicioase.

Versetele 29 la 36

După ce a menționat răsplata nelegiuiților și răsplata celor care fac bine și a arătat marea deosebire dintre ele, Allah Preaînaltul a spus că, în această lume, nelegiuiții îi batjocoreau pe dreptcredincioși, îi luau în derâdere și „râdeau” de ei. „Își făceau semne cu ochiul” unii altora când dreptcredincioșii treceau pe lângă ei, disprețuindu-i și înjosindu-i. Cu toate acestea, îi vezi liniștiți, fără să le treacă prin minte vreo teamă.

„Și când se întorceau la ai lor”, dimineața sau seara, „se întorceau veseli”, adică bucuroși și mulțumiți. Aceasta este una dintre cele mai mari forme de amăgire: să unească răul cel mai mare cu sentimentul de siguranță în această lume, de parcă le-ar fi venit o carte și o făgăduință de la Allah că se vor număra printre cei fericiți. Ei au hotărât despre sine că sunt cei călăuziți, iar despre dreptcredincioși că sunt rătăciți, născocind minciuni despre Allah și cutezând să spună despre El ceea ce nu știu. Allah Preaînaltul a spus: „Dar nu au fost trimiși ca păzitori asupra lor”, adică nu au fost trimiși ca supraveghetori ai dreptcredincioșilor, cu îndatorirea de a le înregistra faptele, încât să se străduiască să-i învinuiască de rătăcire. Această atitudine a lor nu este decât încăpățânare, împotrivire și joacă, fără niciun temei și nicio dovadă.

De aceea, răsplata lor în Viața de Apoi va fi de aceeași natură cu fapta lor. Allah Preaînaltul a spus: „Astăzi”, adică în Ziua Învierii, „cei care au crezut râd de necredincioși”, când îi văd zbătându-se în chinuri cumplite, după ce tot ceea ce născociseră a dispărut. Dreptcredincioșii se vor afla în cea mai deplină odihnă și liniște, „de pe divane”, adică de pe paturi împodobite, „privind” desfătările pe care Allah le-a pregătit pentru ei și privind Fața Domnului lor Cel Generos. „Oare nu au fost răsplătiți necredincioșii pentru ceea ce făceau?” Adică nu au primit oare o răsplată de aceeași natură cu fapta lor? Așa cum, în această lume, au râs de dreptcredincioși și i-au învinuit de rătăcire, dreptcredincioșii vor râde de ei în Viața de Apoi, când îi vor vedea în chinul și pedeapsa care sunt răsplata abaterii și a rătăcirii. Da, au fost răsplătiți pentru ceea ce făceau, prin dreptatea și înțelepciunea lui Allah. Allah este Atotștiutor, Înțelept.