Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

Sura al Balad

Versetele 1 la 20

Numită și La uqsim. Revelată la Mecca

Versetele 1 la 20

Allah Preaînaltul jură pe „această cetate” sigură, care este Mecca cea cinstită, cel mai ales dintre toate ținuturile, mai ales în timpul sălășluirii Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, în ea. „Și pe părinte și pe ceea ce a născut!”, adică pe Adam și pe urmașii lui.

Lucrul asupra căruia se depune jurământul este afirmația Sa: „Cu adevărat, Noi l-am creat pe om în trudă”. Este posibil ca prin aceasta să se înțeleagă greutățile pe care le îndură și le înfruntă în viața lumească, în viața dintre moarte și înviere și în Ziua martorilor. El trebuie să se străduiască să săvârșească faptele care îl vor elibera de aceste greutăți și îi vor aduce bucurie și fericire neîntrerupte. Dacă nu va face astfel, va continua să îndure chinul cel aspru pentru totdeauna. Este posibilă și înțelegerea: Noi l-am creat pe om în cea mai bună alcătuire și cu o făptură puternică, astfel încât să poată acționa și să poată săvârși lucrări grele. Cu toate acestea, el nu I-a mulțumit lui Allah pentru această mare binefacere, ci s-a trufit din pricina bunăstării și a îndrăznit împotriva Creatorului său. Din neștiință și nedreptate, a socotit că această stare îi va dăinui și că va avea o putere nestingherită, care nu-i va fi luată. De aceea a spus Allah Preaînaltul: „Oare socotește că nimeni nu va avea putere asupra lui?”.

El întrece măsura și se fălește cu averile pe care le-a cheltuit pentru poftele sale, spunând: „Am risipit avere multă!”, adică multă avere, grămădită una peste alta. Allah Preaînaltul a numit cheltuirea pentru pofte și păcate o risipire care nimicește averea, fiindcă cel care cheltuiește nu trage niciun folos din ceea ce a cheltuit, iar din cheltuirea sa nu-i rămân decât regretul, pierderea, oboseala și lipsa. El nu este asemenea celui care cheltuiește pentru mulțumirea lui Allah, pe calea binelui, fiindcă acesta a făcut negoț cu Allah și a câștigat de multe ori mai mult decât a cheltuit. Allah a spus, amenințându-l pe cel care se fălește cu ceea ce a cheltuit pentru pofte: „Oare socotește că nimeni nu l-a văzut?”. Oare socotește că Allah nu-l vede în această faptă și că nu-i va cere socoteală pentru lucrurile mici și mari? Ba da, Allah l-a văzut, i-a păstrat faptele și i-a rânduit pe scribii cei nobili să scrie tot binele și răul pe care le-a săvârșit.

Apoi i-a amintit binefacerile Sale, spunând: „Oare nu i-am dat doi ochi, și o limbă și două buze?”, pentru frumusețe, vedere, vorbire și celelalte foloase necesare pe care acestea le aduc. Acestea sunt binefacerile vieții lumești. Apoi a amintit binefacerile religiei: „Și nu i-am arătat cele două căi?”, adică drumul binelui și drumul răului. I-am arătat deosebirea dintre călăuzire și rătăcire și dintre calea dreaptă și abatere. Aceste daruri îmbelșugate cer robului să împlinească drepturile lui Allah, să-I mulțumească pentru binefacerile Sale și să nu se folosească de ele pentru a săvârși neascultări față de Allah.

Însă acest om nu a făcut astfel: „Dar el nu a străbătut urcușul greu”, adică nu a pătruns pe el și nu l-a trecut, fiindcă și-a urmat poftele, iar acest urcuș îi este greu.

Apoi a explicat acest urcuș prin cuvintele Sale: „Eliberarea unui rob”, adică eliberarea lui din robie prin dezrobire sau ajutarea lui să-și achite contractul de eliberare. Cu atât mai mult intră aici eliberarea captivului musulman aflat la necredincioși. „Sau hrănirea, într-o zi de foamete”, adică de foamete cumplită, prin a da de mâncare atunci când oamenii au cea mai mare nevoie: „A unui orfan dintre rude”, unind astfel faptul că este orfan, sărac și rudă; „sau a unui sărman lipit de pământ”, adică lipit de țărână din pricina nevoii și a lipsurilor.

„Apoi să fie dintre cei care cred”, săvârșind fapte bune; adică au crezut cu inimile lor în tot ceea ce trebuie crezut și au săvârșit fapte bune cu mădularele lor. Aici intră orice cuvânt și orice faptă obligatorie sau recomandată. „Se îndeamnă unii pe alții la răbdare” în ascultarea de Allah, în ferirea de neascultarea față de El și în îndurarea hotărârilor Sale dureroase. Ei se încurajează reciproc să împlinească acestea și să li se supună, îndeplinindu-le pe deplin, cu pieptul larg deschis și cu sufletul liniștit. „Și se îndeamnă unii pe alții la milă” față de făpturi, dând celor nevoiași, învățându-i pe cei neștiutori, împlinind tot ceea ce le este necesar și ajutându-i în treburile lor religioase și lumești. De asemenea, fiecare să iubească pentru ei ceea ce iubește pentru sine și să urască pentru ei ceea ce urăște pentru sine.⁹⁴

„Aceștia”, care au împlinit aceste însușiri și cărora Allah le-a dat izbânda să străbată acest urcuș, „sunt cei ai dreptei”, fiindcă au îndeplinit ceea ce Allah le-a poruncit dintre drepturile Sale și drepturile robilor Săi și au părăsit ceea ce le-a interzis. Acesta este semnul fericirii și dovada ei.

„Iar cei care nu cred în semnele Noastre”, aruncând aceste lucruri în spatele lor, fără să creadă cele vestite de Allah și fără să aibă credință în El, fără să săvârșească fapte bune și fără să aibă milă de robii lui Allah, aceia „sunt cei ai stângii”. „Asupra lor va fi un Foc închis”, adică încuiat, cu stâlpi prelungi așezați în spatele ușilor sale, ca acestea să nu se deschidă, astfel încât ei să rămână în strâmtorare, neliniște și chin.

Laudă lui Allah!