Explicarea celor trei principii

În numele lui Allah

TEXTUL AUTORULUI

بِسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيمِ

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător.

EXPLICAȚIA

„În numele” — bismi

Autorul — Allah să aibă milă de el! — și-a început cartea cu basmalah, urmând exemplul Cărții lui Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, care începe cu basmalah, și hadithul: „Orice lucru însemnat care nu începe cu «În numele lui Allah» este lipsit de împlinire.”² De asemenea, a urmat exemplul Trimisului ﷺ, care își începea scrisorile cu basmalah.³

Construcția formată din prepoziție și substantivul în cazul genitiv, al-jārr wa-l-majrūr, se leagă de un verb subînțeles, așezat după ea și potrivit împrejurării. Sensul întreg ar fi: „În numele lui Allah scriu” sau „alcătuiesc această lucrare”.

Am considerat că elementul subînțeles este un verb, deoarece verbele sunt cele care, în mod fundamental, exercită funcția de regent gramatical.

Am considerat că acest verb se află după expresie, pentru două foloase:

Primul: căutarea binecuvântării prin începerea cu numele lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Al doilea: exprimarea exclusivității, deoarece așezarea înainte a elementului dependent gramatical exprimă exclusivitatea.

Am considerat că verbul trebuie să fie potrivit împrejurării, deoarece astfel arată mai limpede ceea ce se intenționează. De exemplu, dacă atunci când vrem să citim o carte spunem: „În numele lui Allah începem”, nu se știe ce anume începem. Dar „În numele lui Allah citesc” arată mai limpede lucrul pe care intenționez să-l încep.

„Allah”

„Allah” este numele propriu al Creatorului, Preaslăvit și Preaînalt. Este numele pe care îl urmează toate celelalte nume. Chiar și în cuvintele Celui Preaînalt:

﴿ كِتَابٌ أَنْزَلْنَاهُ إِلَيْكَ لِتُخْرِجَ النَّاسَ مِنَ الظُّلُمَاتِ إِلَى النُّورِ بِإِذْنِ رَبِّهِمْ إِلَى صِرَاطِ الْعَزِيزِ الْحَمِيدِ ۝ اللَّهِ الَّذِي لَهُ مَا فِي السَّمَاوَاتِ وَمَا فِي الْأَرْضِ وَوَيْلٌ لِلْكَافِرِينَ مِنْ عَذَابٍ شَدِيدٍ ﴾

„O Carte pe care ți-am revelat-o, pentru ca tu să-i scoți pe oameni din întuneric la lumină, cu îngăduința Domnului lor, pe calea Celui Atotputernic, Celui Vrednic de laudă, a lui Allah, Căruia Îi aparține tot ce se află în ceruri și tot ce se află pe pământ. Și vai de necredincioși, de o pedeapsă aspră!”

Ibrāhīm 14:1–2, fragment

nu spunem că numele măreției divine, „Allah”, este un atribut, ci spunem că este o apoziție explicativă, ʿaṭf bayān, pentru a nu face din numele măreției divine un termen dependent în felul în care atributul depinde de substantivul pe care îl determină.

„Cel Milostiv” — al-Raḥmān

Al-Raḥmān este unul dintre numele proprii numai lui Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, care nu se atribuie altcuiva. Al-Raḥmān înseamnă Cel care are o milă cuprinzătoare.

„Cel Îndurător” — al-Raḥīm

Al-Raḥīm se atribuie lui Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, dar și altuia. Sensul său este „cel a cărui milă ajunge la alții”. Așadar, al-Raḥmān este Cel cu milă cuprinzătoare, iar al-Raḥīm este Cel a cărui milă ajunge la cei cărora le este arătată. Când cele două nume sunt menționate împreună, prin al-Raḥīm se înțelege Cel care face ca mila Sa să ajungă la cine voiește dintre robii Săi, după cum a spus Allah Preaînaltul:

﴿ يُعَذِّبُ مَنْ يَشَاءُ وَيَرْحَمُ مَنْ يَشَاءُ وَإِلَيْهِ تُقْلَبُونَ ﴾

„El pedepsește pe cine voiește și Se îndură de cine voiește, iar la El veți fi întorși.”

Al-ʿAnkabūt 29:21