Explicarea celor trei principii

Limitele adorării, urmării și ascultării

TEXTUL AUTORULUI

وَافْتَرَضَ اللَّهُ عَلَى جَمِيعِ الْعِبَادِ الْكُفْرَ بِالطَّاغُوتِ وَالْإِيمَانَ بِاللَّهِ. قَالَ ابْنُ الْقَيِّمِ رَحِمَهُ اللَّهُ تَعَالَى: الطَّاغُوتُ مَا تَجَاوَزَ بِهِ الْعَبْدُ حَدَّهُ مِنْ مَعْبُودٍ، أَوْ مَتْبُوعٍ، أَوْ مُطَاعٍ.

Allah a făcut obligatorii pentru toți robii respingerea ṭāghūtului și credința în Allah. Ibn al-Qayyim — Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — a spus: „Ṭāghūtul este tot ceea ce este adorat, urmat ori ascultat și prin care robul depășește limita cuvenită.”

EXPLICAȚIA

Prin aceasta, Shaykh al-Islām — Allah să aibă milă de el! — a vrut să arate că tawḥīdul nu se împlinește decât prin adorarea exclusivă a lui Allah, fără vreun asociat, și prin ferirea de ṭāghūt. Allah le-a impus aceasta robilor Săi.

Cuvântul ṭāghūt derivă din ṭughyān, iar ṭughyān înseamnă depășirea limitei. De aici sunt și cuvintele Celui Preaînalt:

﴿ إِنّا لَمّا طَغَا الماءُ حَمَلنٰكُم فِى الجارِيَةِ ﴾

„Când apa a trecut peste măsură, v-am purtat în corabie.”

Al-Ḥāqqah 69:11

Adică, atunci când apa a depășit limita obișnuită, v-am purtat în al-jāriyah, adică în corabie.

În terminologia religioasă, cea mai bună definiție dată ṭāghūtului este cea amintită de Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el! —: „Tot ceea ce este adorat, urmat ori ascultat și prin care robul depășește limita cuvenită.” Prin cel adorat, urmat ori ascultat, el îi are în vedere pe cei care nu sunt drepți. Cei drepți nu sunt ṭawāghīt, chiar dacă sunt adorați, urmați ori ascultați.

Idolii adorați în afara lui Allah sunt ṭawāghīt. Învățații răului, care cheamă la rătăcire și necredință, la inovații, la declararea ca îngăduit a ceea ce Allah a interzis ori la declararea ca interzis a ceea ce Allah a îngăduit, sunt ṭawāghīt. Cei care le înfățișează conducătorilor drept atrăgătoare ieșirea din Legea Islamului prin sisteme importate, potrivnice rânduielii religiei Islamului, sunt ṭawāghīt, fiindcă și-au depășit limita.

Limita cuvenită învățatului este să urmeze ceea ce a adus Profetul ﷺ. Învățații sunt, în adevăr, moștenitorii profeților: îi moștenesc în mijlocul comunității lor prin cunoaștere, faptă, moravuri, chemare și instruire. Dacă depășesc această limită și ajung să le înfățișeze conducătorilor drept atrăgătoare ieșirea din Legea Islamului prin asemenea sisteme, sunt ṭawāghīt, pentru că au depășit ceea ce trebuia să urmeze din Lege.

Ascultarea de conducători

Cât despre cuvintele sale — Allah să aibă milă de el! — „ori ascultat”, prin ele îi are în vedere pe conducători, cărora li se dă ascultare fie potrivit Legii, fie în ordinea faptelor rânduite.

Conducătorii sunt ascultați potrivit Legii atunci când poruncesc ceea ce nu contravine poruncii lui Allah și a Trimisului Său. În această situație nu este adevărat despre ei că ar fi ṭawāghīt. Supușii au datoria să-i asculte și să li se supună. Ascultarea lor de conducători în această situație și cu această condiție este ascultare de Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul.

De aceea, când împlinim o poruncă a conducătorului într-un lucru în care ascultarea de el este obligatorie, trebuie să avem în vedere că prin aceasta Îl adorăm pe Allah Preaînaltul și ne apropiem de El prin ascultare. Astfel, împlinirea acelei porunci devine un act de apropiere de Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Trebuie să avem în vedere aceasta fiindcă Allah Preaînaltul spune:

﴿ يٰأَيُّهَا الَّذينَ ءامَنوا أَطيعُوا اللَّهَ وَأَطيعُوا الرَّسولَ وَأُولِى الأَمرِ مِنكُم ﴾

„O, voi, cei care credeți! Ascultați de Allah, ascultați de Trimis și de cei care dețin autoritatea dintre voi.”

Al-Nisāʾ 4:59, fragment

Cât despre ascultarea de conducători în ordinea faptelor rânduite, atunci când ei au o autoritate puternică, oamenii îi ascultă din pricina puterii lor, chiar dacă nu sunt îndemnați de credință. Ascultarea de conducător poate izvorî din îndemnul credinței, iar aceasta este ascultarea folositoare: folositoare conducătorilor și folositoare oamenilor. Ea poate izvorî și din constrângerea autorității, când conducătorul este puternic, iar oamenii se tem de el și îl respectă cu teamă, fiindcă îi pedepsește pe cei care îi încalcă porunca.

Cele patru stări ale oamenilor față de conducătorii lor

De aceea spunem că, în această privință, oamenii se află față de conducătorii lor în mai multe stări:

Prima stare

Sunt puternice atât îndemnul credinței, cât și puterea de descurajare a autorității. Aceasta este cea mai deplină și cea mai înaltă stare.

A doua stare

Sunt slabe atât îndemnul credinței, cât și puterea de descurajare a autorității. Aceasta este cea mai joasă stare și cea mai primejdioasă pentru societate, pentru conducători și pentru cei conduși. Când amândouă slăbesc, apare dezordinea în gândire, în moravuri și în fapte.

A treia stare

Îndemnul credinței este slab, iar puterea de descurajare a autorității este puternică. Aceasta este o treaptă de mijloc, fiindcă puterea autorității face ca starea exterioară a comunității să fie mai bună. Însă, atunci când puterea autorității dispare, nici nu mai întreba despre starea comunității și despre răul faptelor sale.

A patra stare

Îndemnul credinței este puternic, iar puterea de descurajare a autorității este slabă. Starea exterioară este mai joasă decât în a treia situație, însă, în ceea ce este între om și Domnul său, este mai deplină și mai înaltă.

Căpeteniile celor numiți ṭawāghīt

TEXTUL AUTORULUI

وَالطَّوَاغِيتُ كَثِيرَةٌ، وَرُؤُوسُهُمْ خَمْسَةٌ: إِبْلِيسُ لَعَنَهُ اللَّهُ، وَمَنْ عُبِدَ وَهُوَ رَاضٍ، وَمَنْ دَعَا النَّاسَ إِلَى عِبَادَةِ نَفْسِهِ، وَمَنِ ادَّعَى شَيْئًا مِنْ عِلْمِ الْغَيْبِ،

Cei numiți ṭawāghīt sunt numeroși, iar căpeteniile lor sunt cinci: Iblīs — Allah să-l blesteme! —, cel care este adorat și este mulțumit de aceasta, cel care îi cheamă pe oameni să-l adore și cel care pretinde ceva din cunoașterea celor nevăzute;

EXPLICAȚIA

Ṭawāghīt este pluralul lui ṭāghūt, al cărui înțeles a fost explicat mai înainte. „Căpeteniile lor” înseamnă că liderii lor și cei luați drept modele sunt cinci.

1. Iblīs

Iblīs este diavolul alungat și blestemat, căruia Allah i-a spus:

﴿ وَإِنَّ عَلَيكَ لَعنَتى إِلىٰ يَومِ الدّينِ ﴾

„Blestemul Meu va fi asupra ta până în Ziua Răsplății.”

Ṣād 38:78

Iblīs se afla împreună cu îngerii, în tovărășia lor, și făcea fapte asemenea faptelor lor. Când i s-a poruncit să se prosterneze înaintea lui Ādam, s-au arătat răutatea, refuzul și trufia din el. A refuzat, s-a semețit și a fost dintre necredincioși. A fost alungat din mila lui Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Allah Preaînaltul a spus:

﴿ وَإِذ قُلنا لِلمَلٰئِكَةِ اسجُدوا لِءادَمَ فَسَجَدوا إِلّا إِبليسَ أَبىٰ وَاستَكبَرَ وَكانَ مِنَ الكٰفِرينَ ﴾

„Când le-am spus îngerilor: «Prosternați-vă înaintea lui Ādam!», ei s-au prosternat, afară de Iblīs. El a refuzat, s-a semețit și a fost dintre necredincioși.”

Al-Baqarah 2:34

2. Cel adorat, mulțumit de aceasta

Adică cel care este adorat în afara lui Allah și este mulțumit să fie adorat în afara lui Allah. El este dintre căpeteniile celor numiți ṭawāghīt — căutăm ocrotire la Allah! —, fie că este adorat în timpul vieții sale, fie după moarte, dacă a murit fiind mulțumit de aceasta.

3. Cel care cheamă la adorarea sa

Adică cel care îi cheamă pe oameni să-l adore. Chiar dacă ei nu îl adoră, este dintre căpeteniile celor numiți ṭawāghīt, indiferent dacă i se răspunde sau nu la chemare.

4. Cel care pretinde cunoașterea celor nevăzute

Al-ghayb este ceea ce îi este ascuns omului și este de două feluri: ceea ce există în prezent și ceea ce va fi în viitor. Nevăzutul prezentului este relativ: poate fi cunoscut de o persoană și necunoscut de alta. Nevăzutul viitorului este propriu-zis: nu este cunoscut de nimeni în afară de Allah singur ori de acei mesageri cărora El îl descoperă.

Cel care pretinde că îl cunoaște este necredincios, fiindcă Îl dezminte pe Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, și pe Trimisul Său. Allah Preaînaltul a spus:

﴿ قُل لا يَعلَمُ مَن فِى السَّمٰوٰتِ وَالأَرضِ الغَيبَ إِلَّا اللَّهُ وَما يَشعُرونَ أَيّانَ يُبعَثونَ ﴾

„Spune: «Nimeni dintre cei din ceruri și de pe pământ nu cunoaște cele nevăzute în afară de Allah.» Ei nu știu când vor fi înviați.”

Al-Naml 27:65

Dacă Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, îi poruncește Profetului Său Muḥammad ﷺ să vestească înaintea tuturor că nimeni din ceruri și de pe pământ nu cunoaște cele nevăzute în afară de Allah, atunci cel care pretinde cunoașterea lor Îl dezminte pe Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, și pe Trimisul Său cu privire la această înștiințare.

Le spunem acestora: „Cum puteți cunoaște cele nevăzute, când Profetul ﷺ nu cunoaște cele nevăzute? Sunteți voi mai nobili ori Trimisul?” Dacă spun: „Noi suntem mai nobili decât Trimisul”, cad în necredință prin aceste cuvinte. Iar dacă spun: „El este mai nobil”, le spunem: „Atunci de ce îi sunt lui ascunse cele nevăzute, iar voi le cunoașteți?” Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, a spus despre Sine:

﴿ عٰلِمُ الغَيبِ فَلا يُظهِرُ عَلىٰ غَيبِهِ أَحَدًا ۝ إِلّا مَنِ ارتَضىٰ مِن رَسولٍ فَإِنَّهُ يَسلُكُ مِن بَينِ يَدَيهِ وَمِن خَلفِهِ رَصَدًا ﴾

„El este Cunoscătorul celor nevăzute și nu descoperă nimănui cele nevăzute ale Sale, afară de un mesager pe care îl alege. Atunci El așază păzitori înaintea și în urma lui.”

Al-Jinn 72:26–27

Acesta este un al doilea verset care dovedește necredința celui care pretinde cunoașterea celor nevăzute. Allah Preaînaltul i-a poruncit Profetului Său ﷺ să vestească înaintea tuturor, prin cuvintele Sale:

﴿ قُلْ لَا أَقُولُ لَكُمْ عِنْدِي خَزَائِنُ اللَّهِ وَلَا أَعْلَمُ الْغَيْبَ وَلَا أَقُولُ لَكُمْ إِنِّي مَلَكٌ إِنْ أَتَّبِعُ إِلَّا مَا يُوحَى إِلَيَّ ﴾

„Spune: «Nu vă spun că la mine se află comorile lui Allah, nici că știu cele nevăzute și nici nu vă spun că sunt un înger. Eu nu urmez decât ceea ce îmi este revelat.»”

Al-Anʿām 6:50, fragment