Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Explicarea celor trei principii

شرح ثلاثة الأصول

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn

Ediție în limba română · Institutul Tawhid · România · 2026

Comentariu la cele trei principii ale lui Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, cu text arab, explicații, note și indici.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 75

Călătoria și șederea în țările necredinței

Completarea comentatorului

EXPLICAȚIA

Amintim aici hotărârea privitoare la călătoria în țările necredinței.

Cele trei condiții ale călătoriei

Spunem: călătoria în țările necredincioșilor nu este îngăduită decât cu trei condiții.

Prima condiție: omul să aibă cunoaștere prin care să înlăture îndoielile.

A doua condiție: să aibă religiozitate care să-l oprească de la poftele oprite.

A treia condiție: să aibă nevoie de această călătorie.

Dacă aceste condiții nu sunt împlinite, nu este îngăduită călătoria în țările necredincioșilor, din pricina ispitei ori a temerii de ispită pe care o cuprinde. În ea este și risipirea banilor, deoarece omul cheltuiește sume mari în aceste călătorii.

Dacă însă nevoia o cere, pentru tratament ori pentru dobândirea unei cunoașteri care nu se găsește în țara sa, iar el are cunoaștere și religiozitate așa cum am descris, atunci nu este nimic rău în aceasta.

Cât despre călătoria de turism în țările necredincioșilor, aceasta nu este o nevoie. Omul poate merge în țări islamice ai căror locuitori păstrează ritualurile Islamului. În țara noastră, acum — și toată lauda I se cuvine lui Allah! —, unele regiuni au devenit locuri de turism; poate merge acolo și își poate petrece vacanța.

Cele două condiții de bază ale șederii

În ceea ce privește șederea în țările necredincioșilor, primejdia ei este mare pentru religia musulmanului, pentru caracterul, purtarea și manierele sale. Noi și alții am văzut abaterea multora dintre cei care au locuit acolo. S-au întors altfel decât plecaseră: s-au întors păcătoși, iar unii s-au întors apostați, tăgăduindu-și religia și toate celelalte religii — la Allah căutăm adăpost! —, până când au ajuns la negare deplină și la batjocorirea religiei și a oamenilor ei, a celor de mai înainte și a celor de mai târziu.

De aceea, se cuvenea — ba chiar era obligatoriu — să se ia măsuri de precauție și să se stabilească acele condiții care împiedică prăbușirea în aceste primejdii nimicitoare. Șederea în țările necredinței trebuie să îndeplinească două condiții de bază.

Prima condiție: siguranța religiei celui care rămâne

El trebuie să aibă atâta cunoaștere, credință și tărie a hotărârii, încât să fie încrezător că va rămâne statornic în religia sa și se va păzi de abatere și rătăcire. Să păstreze în sine dușmănie și ură față de necredincioși, ferindu-se de loialitatea și de iubirea față de ei, fiindcă loialitatea și iubirea față de ei contravin credinței în Allah. Preaînaltul a spus:

﴿ لا تَجِدُ قَومًا يُؤمِنونَ بِاللَّهِ وَاليَومِ الءاخِرِ يُوادّونَ مَن حادَّ اللَّهَ وَرَسولَهُ وَلَو كانوا ءاباءَهُم أَو أَبناءَهُم أَو إِخوٰنَهُم أَو عَشيرَتَهُم ﴾

„Nu vei găsi oameni care cred în Allah și în Ziua de Apoi iubindu-i pe cei care se împotrivesc lui Allah și Trimisului Său, chiar dacă aceștia ar fi părinții lor, fiii lor, frații lor sau rudele lor.”

Al-Mujādilah 58:22, fragment

Și Preaînaltul a spus:

﴿ يٰأَيُّهَا الَّذينَ ءامَنوا لا تَتَّخِذُوا اليَهودَ وَالنَّصٰرىٰ أَولِياءَ بَعضُهُم أَولِياءُ بَعضٍ وَمَن يَتَوَلَّهُم مِنكُم فَإِنَّهُ مِنهُم إِنَّ اللَّهَ لا يَهدِى القَومَ الظّٰلِمينَ ۝ فَتَرَى الَّذينَ فى قُلوبِهِم مَرَضٌ يُسٰرِعونَ فيهِم يَقولونَ نَخشىٰ أَن تُصيبَنا دائِرَةٌ فَعَسَى اللَّهُ أَن يَأتِىَ بِالفَتحِ أَو أَمرٍ مِن عِندِهِ فَيُصبِحوا عَلىٰ ما أَسَرّوا فى أَنفُسِهِم نٰدِمينَ ﴾

„O, voi, cei care credeți! Nu-i luați pe evrei și pe creștini drept aliați; ei sunt aliați unii altora. Cel dintre voi care li se aliază este dintre ei. Allah nu-i călăuzește pe oamenii nedrepți. Îi vezi pe cei în ale căror inimi este boală grăbindu-se către ei, spunând: «Ne temem să nu ne lovească o nenorocire.» Poate că Allah va aduce biruința ori o hotărâre de la El, iar ei vor ajunge să regrete ceea ce au ascuns în sufletele lor.”

Al-Māʾidah 5:51–52

În relatarea autentică de la Profet ﷺ s-a dovedit că acela care iubește un neam este dintre ei și că omul este împreună cu cei pe care îi iubește.88

Iubirea dușmanilor lui Allah este una dintre cele mai mari primejdii pentru musulman, fiindcă iubirea lor cere acordul cu ei și urmarea lor sau, cel puțin, lipsa mustrării lor. De aceea, Profetul ﷺ a spus: „Acela care iubește un neam este dintre ei.”

A doua condiție: putința de a-și manifesta religia

Să poată împlini ritualurile Islamului fără să fie împiedicat: să nu-i fie oprită rugăciunea, rugăciunea de vineri și rugăciunile în comun, dacă se află cu el oameni cu care să se roage în comun și să împlinească rugăciunea de vineri. Să nu-i fie oprite zakātul, postul, pelerinajul și celelalte ritualuri ale religiei. Dacă nu poate face aceasta, șederea nu este îngăduită, deoarece atunci emigrarea devine obligatorie.

În al-Mughnī, volumul 8, pagina 457, în discuția despre categoriile oamenilor în privința emigrării, se spune:

„Una dintre categorii este aceea pentru care emigrarea este obligatorie: cel care are putința să emigreze, dar nu-și poate manifesta religia și nu-și poate împlini obligațiile religioase cât timp rămâne printre necredincioși. Acesta trebuie să emigreze, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

﴿ إِنَّ الَّذينَ تَوَفّىٰهُمُ المَلٰئِكَةُ ظالِمى أَنفُسِهِم قالوا فيمَ كُنتُم قالوا كُنّا مُستَضعَفينَ فِى الأَرضِ قالوا أَلَم تَكُن أَرضُ اللَّهِ وٰسِعَةً فَتُهاجِروا فيها فَأُولٰئِكَ مَأوىٰهُم جَهَنَّمُ وَساءَت مَصيرًا ﴾

„Celor pe care îngerii îi iau în vreme ce se nedreptățesc pe ei înșiși, aceștia le spun: «În ce stare vă aflați?» Ei spun: «Eram slabi și asupriți pe pământ.» Îngerii spun: «Oare pământul lui Allah nu era larg, ca să emigrați pe el?» Aceștia își vor avea adăpostul în Gheena. Ce rea întoarcere!”

Al-Nisāʾ 4:97

Aceasta este o amenințare aspră, care arată obligația. De asemenea, împlinirea îndatoririlor religiei este obligatorie pentru cel care o poate face, iar emigrarea este necesară pentru împlinirea acestei obligații și o întregește. Ceea ce este necesar pentru împlinirea unei obligații este, la rândul său, obligatoriu.” Aici se încheie citatul.

Cele șase feluri de ședere

După împlinirea acestor două condiții de bază, șederea în țara necredinței se împarte în mai multe feluri.

1. Șederea pentru chemarea la Islam

Să rămână pentru a chema la Islam și pentru a-i îndemna pe oameni către el. Acesta este un fel de jihād și constituie o obligație colectivă pentru cei care o pot împlini, cu condiția ca această chemare să se realizeze și să nu existe cineva care să o împiedice ori să împiedice răspunsul la ea. Chemarea la Islam este una dintre îndatoririle religiei și este calea mesagerilor. Profetul ﷺ a poruncit să fie transmis de la el în orice timp și loc, spunând:

„Transmiteți de la mine, chiar și un verset!”89

2. Șederea pentru cercetarea stării necredincioșilor

Să rămână pentru a cerceta starea necredincioșilor și pentru a cunoaște stricăciunea crezului lor, deșertăciunea adorării lor, destrămarea moravurilor și dezordinea purtării lor, astfel încât să-i prevină pe oameni să nu se lase amăgiți de ei și să le arate celor care îi admiră adevărata lor stare.

Și această ședere este un fel de jihād, deoarece aduce avertizarea împotriva necredinței și a oamenilor ei, cuprinzând îndemnul către Islam și călăuzirea sa. Stricăciunea necredinței este o dovadă a dreptății Islamului, așa cum s-a spus: „Prin contrariile lor se lămuresc lucrurile.”

Însă este necesar ca scopul său să fie atins fără o vătămare mai mare decât folosul său. Dacă scopul nu este atins, fiindcă este împiedicat să facă cunoscută starea lor și să avertizeze împotriva ei, șederea sa nu aduce folos. Dacă scopul este atins, dar se produce o vătămare mai mare — de pildă, dacă ei răspund faptei sale insultând Islamul, Trimisul Islamului și imamii Islamului —, atunci trebuie să se oprească, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

﴿ وَلا تَسُبُّوا الَّذينَ يَدعونَ مِن دونِ اللَّهِ فَيَسُبُّوا اللَّهَ عَدوًا بِغَيرِ عِلمٍ كَذٰلِكَ زَيَّنّا لِكُلِّ أُمَّةٍ عَمَلَهُم ثُمَّ إِلىٰ رَبِّهِم مَرجِعُهُم فَيُنَبِّئُهُم بِما كانوا يَعمَلونَ ﴾

„Nu-i insultați pe cei pe care ei îi invocă în afară de Allah, ca nu cumva ei să-L insulte pe Allah din dușmănie, fără cunoaștere! Astfel am făcut să-i pară frumoase fiecărei comunități faptele sale. Apoi la Domnul lor va fi întoarcerea lor și El le va vesti ceea ce făceau.”

Al-Anʿām 6:108

Asemănător este cazul celui care rămâne în țările necredinței pentru a fi un cercetaș al musulmanilor, ca să afle uneltirile pregătite împotriva lor, iar musulmanii să se poată păzi. Tot astfel, Profetul ﷺ l-a trimis pe Ḥudhayfah ibn al-Yamān la politeiști în bătălia Șanțului, ca să afle vești despre ei.90

3. Șederea pentru nevoile statului musulman

Să rămână pentru nevoile statului musulman și pentru organizarea relațiilor sale cu statele necredinței, precum angajații ambasadelor. Hotărârea privitoare la această ședere urmează hotărârea lucrului pentru care a rămas.

De pildă, atașatul cultural rămâne pentru a se îngriji de treburile studenților, a-i supraveghea și a-i îndemna să respecte religia Islamului, moravurile și manierele sale. Prin șederea lui se dobândește un mare folos și se înlătură un mare rău.

4. Șederea pentru o nevoie personală îngăduită

Să rămână pentru o nevoie personală îngăduită, precum negoțul ori tratamentul. Șederea este atunci îngăduită atât cât o cere nevoia. Oamenii cunoașterii — Allah să aibă milă de ei! — au afirmat că este îngăduită intrarea în țările necredinței pentru negoț și au transmis aceasta de la unii companioni — Allah să fie mulțumit de ei!

5. Șederea pentru studii

Să rămână pentru studii. Aceasta este de același fel cu cea de mai înainte — ședere pentru o nevoie —, însă este mai primejdioasă și mai nimicitoare pentru religia și moravurile celui care rămâne. Studentul simte că rangul său este mai jos, iar rangul profesorilor săi este mai înalt. De aici ajunge să-i preamărească și să se lase convins de opiniile, ideile și purtarea lor; îi imită, în afară de cei pe care Allah voiește să-i ocrotească, iar aceștia sunt puțini.

Apoi, studentul simte că are nevoie de profesorul său, ceea ce îl face să-i caute bunăvoința și să-l lingușească în abaterea și rătăcirea sa. La locul studiilor are colegi pe care și-i face prieteni: îi iubește, le arată loialitate și învață de la ei. Din cauza primejdiei acestui fel de ședere, trebuie luate mai multe măsuri de precauție decât în cazul celui de mai înainte. Pe lângă cele două condiții de bază, sunt necesare alte condiții.

Prima condiție suplimentară: maturitatea judecății

Studentul trebuie să aibă un grad înalt de maturitate a judecății, prin care să deosebească ceea ce folosește de ceea ce dăunează și să privească la viitorul îndepărtat. Trimiterea celor foarte tineri și a celor cu judecată puțin dezvoltată este o mare primejdie pentru religia, caracterul și purtarea lor.

Este apoi o primejdie pentru comunitatea la care se vor întoarce și în care vor răspândi otrăvurile pe care le-au sorbit de la acei necredincioși, după cum realitatea a dovedit și continuă să dovedească. Mulți dintre cei trimiși s-au întors altfel decât plecaseră: s-au întors abătuți în religia, caracterul și purtarea lor. Ei și societatea lor au suferit din această pricină vătămări cunoscute și văzute. Trimiterea lor nu seamănă decât cu aruncarea oilor înaintea câinilor feroce.

A doua condiție suplimentară: cunoașterea Legii

Studentul trebuie să aibă din cunoașterea Legii atât cât să poată deosebi adevărul de deșertăciune și să înfrunte deșertăciunea prin adevăr. Astfel nu se lasă înșelat de falsitatea pe care o urmează ei, socotind-o adevăr, nu devine confuz și nu se află în neputința de a o respinge, rămânând nedumerit ori urmând deșertăciunea.

În rugăciunea transmisă se spune:

„O, Allah, arată-mi adevărul drept adevăr și dă-mi să-l urmez! Arată-mi deșertăciunea drept deșertăciune și dă-mi să mă feresc de ea! Nu o face neclară pentru mine, ca să nu rătăcesc!”91

A treia condiție suplimentară: ocrotirea prin religie

Studentul trebuie să aibă o religiozitate care să-l apere și prin care să se păzească de necredință și de păcat. Cel slab în religie nu rămâne nevătămat locuind acolo, decât dacă voiește Allah, din pricina puterii atacului și a slăbiciunii împotrivirii. Pricinile necredinței și ale păcatului sunt acolo puternice, numeroase și felurite. Când întâlnesc un loc slab în apărare, își fac lucrarea.

A patra condiție suplimentară: nevoia acelei cunoașteri

Trebuie să existe nevoia cunoașterii pentru care a rămas: dobândirea ei să aducă un folos musulmanilor, iar ceva asemănător să nu existe în școlile din țara lor. Dacă este o cunoaștere de prisos, fără folos pentru musulmani, ori dacă în țările islamice există școli asemănătoare pentru ea, nu îi este îngăduit să rămână în țările necredinței pentru a o dobândi, din pricina primejdiei pentru religie și moravuri și a risipirii unor sume mari fără folos.

6. Stabilirea pentru a locui acolo

Să rămână pentru a se stabili acolo. Acest fel este mai primejdios decât cele de mai înainte, iar urmările lui rele sunt mai mari, din pricina amestecului deplin cu oamenii necredinței și a faptului că se simte cetățean, ținut de ceea ce presupune apartenența la țară: afecțiune, loialitate și sporirea rândurilor necredincioșilor.

Familia sa crește printre oamenii necredinței, preluându-le moravurile și obiceiurile. Se poate să-i imite și în crez și în adorare. De aceea s-a transmis în hadith de la Profet ﷺ:

„Cel care se alătură politeistului și locuiește împreună cu el este asemenea lui.”92

Deși acest hadith are un lanț de transmitere slab, are totuși un temei de luat în seamă prin raționament, fiindcă locuirea împreună îndeamnă la asemănare.

De la Qays ibn Ḥāzim, de la Jarīr ibn ʿAbd Allāh — Allah să fie mulțumit de el! —, s-a relatat că Profetul ﷺ a spus:

„Eu mă dezic de orice musulman care locuiește în mijlocul politeiștilor.” Au întrebat: „De ce, o, Trimis al lui Allah?” A răspuns: „Focurile lor nu trebuie să se vadă unul pe altul.”93

Relatat de Abū Dāwūd și al-Tirmidhī. Cei mai mulți transmițători l-au relatat mursal, de la Qays ibn Ḥāzim, de la Profet ﷺ. Al-Tirmidhī a spus: „L-am auzit pe Muḥammad” — adică al-Bukhārī — „spunând: «Varianta corectă este hadithul lui Qays de la Profet ﷺ, mursal.»” Aici se încheie citatul.

Cum poate sufletul unui credincios să fie împăcat locuind într-o țară a necredincioșilor, în care ritualurile necredinței sunt arătate deschis, iar judecata nu-I aparține lui Allah și Trimisului Său, când el vede aceasta cu ochii săi, o aude cu urechile sale și o acceptă? Mai mult, se socotește aparținând acelei țări, locuiește acolo cu familia și copiii săi și se simte în largul său, așa cum s-ar simți în țările musulmanilor, în ciuda marii primejdii pentru religia și moravurile sale, ale familiei și ale copiilor săi.

Acesta este rezultatul la care am ajuns în privința hotărârii despre șederea în țările necredinței. Îl rugăm pe Allah ca acest rezultat să fie în acord cu adevărul și cu ceea ce este corect.

Notele originale

  1. Notă a ediției arabe: Relatat de al-Bukhārī, Cartea bunelor maniere, capitolul despre semnul iubirii față de Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul; Muslim, Cartea legăturilor de rudenie, capitolul „Omul este cu cel pe care îl iubește”.

    N. trad.: Al-Bukhārī 6169 și Abū Dāwūd 5127 au formula «omul este cu cel pe care îl iubește». Formula «este dintre ei» nu a fost identificată literal în aceste două texte.

  2. Notă a ediției arabe: Relatat de al-Bukhārī, Cartea profeților, capitolul despre cele relatate privind fiii lui Isrāʾīl.

    N. trad.: Localizare verificată a fragmentului: Al-Bukhārī 3461.

  3. Notă a ediției arabe: Ṣaḥīḥ Muslim, Cartea jihādului, capitolul despre bătălia Coalițiilor.

    N. trad.: Episodul rezumat este relatat în Muslim 1788.

  4. N. trad.: Sursa numește aceste cuvinte „invocare transmisă”, fără a le atribui explicit Profetului și fără a indica un lanț. Ele nu sunt prezentate în această ediție ca hadith profetic autentificat.

  5. Notă a ediției arabe: Relatat de Abū Dāwūd, Cartea jihādului, capitolul despre șederea pe pământul politeiștilor.

    N. trad.: Textul se găsește în Abū Dāwūd 2787. Aprecierea comentatorului despre lanț este păstrată; localizarea nu reprezintă o nouă judecată asupra autenticității.

  6. Notă a ediției arabe: Consemnat de Abū Dāwūd, Cartea jihādului, capitolul despre interzicerea uciderii celui care caută ocrotire prin prosternare; al-Tirmidhī, Cartea expedițiilor, capitolul despre caracterul dezaprobat al șederii în mijlocul politeiștilor.

    N. trad.: Vezi Abū Dāwūd 2645, Al-Tirmidhī 1604 și observația de la Al-Tirmidhī 1605. Ultima consemnează preferința lui Muḥammad pentru forma mursal de la Qays. Numele transmițătorului în colecții este Qays ibn Abī Ḥāzim.

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Textul și notele reproduc ediția PDF publicată.