Explicarea celor trei principii

Explicația celei de-a cincea categorii

TEXTUL AUTORULUI

وَمَنْ حَكَمَ بِغَيْرِ مَا أَنْزَلَ اللَّهُ.

Și cel care judecă după altceva decât ceea ce a revelat Allah.

EXPLICAȚIA

Judecarea după ceea ce a revelat Allah Preaînaltul ține de tawḥīd al-rubūbiyyah, fiindcă înseamnă punerea în aplicare a judecății lui Allah, pe care o cer domnia Sa, desăvârșirea stăpânirii și a cârmuirii Sale. De aceea Allah Preaînaltul i-a numit „domni”, pentru cei care îi urmează, pe cei urmați în altceva decât ceea ce a revelat El. Preaslăvitul a spus:

﴿ اتَّخَذوا أَحبارَهُم وَرُهبٰنَهُم أَربابًا مِن دونِ اللَّهِ وَالمَسيحَ ابنَ مَريَمَ وَما أُمِروا إِلّا لِيَعبُدوا إِلٰهًا وٰحِدًا لا إِلٰهَ إِلّا هُوَ سُبحٰنَهُ عَمّا يُشرِكونَ ﴾

„I-au luat pe învățații și călugării lor drept domni în afara lui Allah, precum și pe Mesia, fiul Mariei, deși nu li s-a poruncit decât să adore o singură divinitate. Nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de El. Preaslăvit este El față de ceea ce Îi asociază!”

Al-Tawbah 9:31

Allah Preaînaltul i-a numit „domni” pe cei urmați, fiindcă au fost luați drept legiuitori alături de Allah Preaînaltul. Iar pe cei care îi urmau i-a numit adoratori, fiindcă s-au supus lor și i-au ascultat în încălcarea judecății lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

ʿAdī ibn Ḥātim i-a spus Trimisului lui Allah ﷺ: „Ei nu îi adorau.” Profetul ﷺ a răspuns:

„Ba da! Ei le-au interzis ceea ce era îngăduit și le-au îngăduit ceea ce era interzis, iar oamenii i-au urmat. Aceasta era adorarea lor.”¹⁰³

După ce ai înțeles aceasta, să știi că despre cel care nu judecă după ceea ce a revelat Allah și dorește ca judecata să fie cerută altcuiva decât lui Allah și Trimisului Său au venit versete care îi neagă credința și versete care îl descriu prin necredință, nedreptate și păcat.

Versetele care neagă credința

Din primul grup fac parte cuvintele Celui Preaînalt:

﴿ أَلَم تَرَ إِلَى الَّذينَ يَزعُمونَ أَنَّهُم ءامَنوا بِما أُنزِلَ إِلَيكَ وَما أُنزِلَ مِن قَبلِكَ يُريدونَ أَن يَتَحاكَموا إِلَى الطّٰغوتِ وَقَد أُمِروا أَن يَكفُروا بِهِ وَيُريدُ الشَّيطٰنُ أَن يُضِلَّهُم ضَلٰلًا بَعيدًا ﴾

„Nu i-ai văzut pe cei care pretind că au crezut în ceea ce ți-a fost revelat ție și în ceea ce a fost revelat înaintea ta? Ei vor să ceară judecata ṭāghūtului, deși li s-a poruncit să-l respingă. Diavolul vrea să-i ducă într-o rătăcire îndepărtată.”

Al-Nisāʾ 4:60

﴿ وَإِذا قيلَ لَهُم تَعالَوا إِلىٰ ما أَنزَلَ اللَّهُ وَإِلَى الرَّسولِ رَأَيتَ المُنٰفِقينَ يَصُدّونَ عَنكَ صُدودًا ۝ فَكَيفَ إِذا أَصٰبَتهُم مُصيبَةٌ بِما قَدَّمَت أَيديهِم ثُمَّ جاءوكَ يَحلِفونَ بِاللَّهِ إِن أَرَدنا إِلّا إِحسٰنًا وَتَوفيقًا ﴾

„Când li se spune: «Veniți la ceea ce a revelat Allah și la Trimis!», îi vezi pe ipocriți întorcându-se cu totul de la tine. Cum va fi atunci când îi va lovi o nenorocire pentru ceea ce au săvârșit mâinile lor, apoi vor veni la tine, jurând pe Allah: «Nu am urmărit decât binele și împăcarea»?”

Al-Nisāʾ 4:61–62

﴿ أُولٰئِكَ الَّذينَ يَعلَمُ اللَّهُ ما فى قُلوبِهِم فَأَعرِض عَنهُم وَعِظهُم وَقُل لَهُم فى أَنفُسِهِم قَولًا بَليغًا ﴾

„Allah știe ce este în inimile lor. Întoarce-te de la ei, povățuiește-i și spune-le despre ei înșiși un cuvânt pătrunzător.”

Al-Nisāʾ 4:63

﴿ وَما أَرسَلنا مِن رَسولٍ إِلّا لِيُطاعَ بِإِذنِ اللَّهِ وَلَو أَنَّهُم إِذ ظَلَموا أَنفُسَهُم جاءوكَ فَاستَغفَرُوا اللَّهَ وَاستَغفَرَ لَهُمُ الرَّسولُ لَوَجَدُوا اللَّهَ تَوّابًا رَحيمًا ﴾

„Nu am trimis niciun mesager decât pentru a fi ascultat, cu îngăduința lui Allah. Dacă, atunci când s-au nedreptățit pe ei înșiși, ar fi venit la tine și I-ar fi cerut iertare lui Allah, iar Trimisul ar fi cerut iertare pentru ei, L-ar fi găsit pe Allah Primitor al căinței, Milostiv.”

Al-Nisāʾ 4:64

﴿ فَلَا وَرَبِّكَ لَا يُؤْمِنُونَ حَتَّى يُحَكِّمُوكَ فِيمَا شَجَرَ بَيْنَهُمْ ثُمَّ لَا يَجِدُوا فِي أَنْفُسِهِمْ حَرَجًا مِمَّا قَضَيْتَ وَيُسَلِّمُوا تَسْلِيمًا ﴾

„Dar nu! Pe Domnul tău! Ei nu vor crede până când nu te vor lua pe tine drept judecător în neînțelegerile dintre ei, apoi nu vor mai găsi în ei nicio împotrivire față de ceea ce ai hotărât și se vor supune pe deplin.”

Al-Nisāʾ 4:65

Allah Preaînaltul i-a descris pe aceștia, care pretind credința, deși sunt ipocriți, prin următoarele însușiri:

Prima însușire

Vor ca judecata să fie cerută ṭāghūtului, adică oricărui lucru care contravine judecății lui Allah Preaînaltul și a Trimisului Său ﷺ. Ceea ce contravine judecății lui Allah și a Trimisului Său este depășire a limitei și încălcare a judecății Celui căruia Îi aparține judecata și la care se întoarce întreaga poruncă, adică Allah. Allah Preaînaltul a spus:

﴿ أَلا لَهُ الخَلقُ وَالأَمرُ تَبارَكَ اللَّهُ رَبُّ العٰلَمينَ ﴾

„Numai Lui Îi aparțin creația și porunca! Binecuvântat este Allah, Domnul lumilor!”

Al-Aʿrāf 7:54, fragment¹⁰⁴

A doua însușire

Când sunt chemați la ceea ce a revelat Allah și la Trimis, se împotrivesc și se îndepărtează.

A treia însușire

Dacă îi lovește o nenorocire din pricina a ceea ce au săvârșit mâinile lor — inclusiv să le fie descoperită fapta —, vin jurând că nu au urmărit decât binele și împăcarea. Așa este și cel care respinge astăzi rânduielile Islamului și judecă după legi potrivnice lor, pretinzând că acesta este binele potrivit împrejurărilor vremii.

Apoi Preaslăvitul i-a avertizat pe acești pretinși credincioși, caracterizați prin asemenea însușiri, că El știe ceea ce se află în inimile lor și lucrurile pe care le ascund, potrivnice celor pe care le spun. I-a poruncit Profetului Său să-i povățuiască și să le spună despre ei înșiși un cuvânt pătrunzător. Apoi a lămurit că înțelepciunea trimiterii mesagerului este ca el să fie cel ascultat și urmat, nu altcineva dintre oameni, oricât de puternice ar fi ideile acestora și oricât de largă le-ar fi înțelegerea.

Apoi Preaînaltul a jurat pe domnia Sa asupra Trimisului Său, care este cea mai particulară formă a domniei și cuprinde o trimitere la adevărul misiunii sale. Prin ea a făcut un jurământ întărit că nu este valabilă credința decât prin trei lucruri:

Primul: în orice neînțelegere, judecata să fie cerută Trimisului lui Allah ﷺ.

Al doilea: piepturile să primească cu deschidere judecata sa, fără împotrivire și strâmtorare în suflete față de ea.

Al treilea: să existe supunere, prin primirea hotărârii sale și punerea ei în aplicare fără zăbavă ori abatere.

Necredința, nedreptatea și păcatul

Din al doilea grup fac parte cuvintele Celui Preaînalt:

﴿ وَمَن لَم يَحكُم بِما أَنزَلَ اللَّهُ فَأُولٰئِكَ هُمُ الكٰفِرونَ ﴾

„Cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceștia sunt necredincioșii.”

Al-Māʾidah 5:44, fragment¹⁰⁵

Și cuvintele Sale:

﴿ وَمَن لَم يَحكُم بِما أَنزَلَ اللَّهُ فَأُولٰئِكَ هُمُ الظّٰلِمونَ ﴾

„Cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceștia sunt cei nedrepți.”

Al-Māʾidah 5:45, fragment

Și cuvintele Sale:

﴿ وَمَن لَم يَحكُم بِما أَنزَلَ اللَّهُ فَأُولٰئِكَ هُمُ الفٰسِقونَ ﴾

„Cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceștia sunt cei păcătoși.”

Al-Māʾidah 5:47, fragment

Oare aceste trei descrieri se aplică aceleiași persoane? Adică oricine nu judecă după ceea ce a revelat Allah este necredincios, nedrept și păcătos, fiindcă Allah i-a descris pe necredincioși prin nedreptate și păcat? Preaînaltul a spus:

﴿ وَالكٰفِرونَ هُمُ الظّٰلِمونَ ﴾

„Necredincioșii sunt cei nedrepți.”

Al-Baqarah 2:254, fragment

Și Preaînaltul a spus:

﴿ إِنَّهُم كَفَروا بِاللَّهِ وَرَسولِهِ وَماتوا وَهُم فٰسِقونَ ﴾

„Ei nu au crezut în Allah și în Trimisul Său și au murit fiind păcătoși.”

Al-Tawbah 9:84, fragment

Astfel, orice necredincios este nedrept și păcătos. Sau aceste descrieri se aplică unor persoane diferite, potrivit motivului care le-a făcut să nu judece după ceea ce a revelat Allah? Această din urmă înțelegere mi se pare mai apropiată de adevăr, iar Allah știe mai bine.

Desconsiderarea judecății revelate

Spunem, așadar: cel care nu judecă după ceea ce a revelat Allah din desconsiderare ori dispreț față de aceasta sau fiindcă socotește că altceva este mai potrivit, mai folositor făpturilor ori deopotrivă cu ea este necredincios printr-o necredință care îl scoate din religie.

Dintre aceștia fac parte cei care stabilesc pentru oameni legiuiri potrivnice legiuirilor islamice, pentru ca ele să fie calea pe care oamenii o urmează. Ei nu au stabilit aceste legiuiri potrivnice Legii Islamului decât fiindcă le socotesc mai potrivite și mai folositoare făpturilor. Este cunoscut în mod necesar prin rațiune și prin firea înnăscută că omul nu părăsește o cale pentru alta, potrivnică ei, decât dacă socotește superioară calea pe care o alege și inferioară pe cea pe care o părăsește.

Nedreptatea fără necredință

Cel care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, fără să desconsidere ori să disprețuiască aceasta și fără să creadă că altceva este mai potrivit decât ea pentru sine ori ceva asemănător, este nedrept, nu necredincios. Treptele nedreptății sale diferă potrivit lucrului asupra căruia judecă și mijloacelor judecății.¹⁰⁶

Păcatul fără necredință

Cel care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, nu din desconsiderare ori dispreț față de judecata lui Allah și nici fiindcă ar socoti că altceva este mai potrivit, mai folositor făpturilor ori deopotrivă cu ea, ci judecă după altceva pentru a-l favoriza pe cel în folosul căruia dă hotărârea, pentru o mită ori pentru vreun alt câștig lumesc, este păcătos, nu necredincios. Treptele păcatului său diferă potrivit lucrului asupra căruia judecă și mijloacelor judecății.

Distincția citată de la Ibn Taymiyyah

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el! — a spus despre cei care i-au luat pe învățații și călugării lor drept domni în afara lui Allah că ei sunt de două feluri:

„Primul: să știe că aceștia au schimbat religia lui Allah, să-i urmeze în această schimbare și să creadă că este îngăduit ceea ce Allah a interzis și că este interzis ceea ce Allah a îngăduit, urmându-și conducătorii, deși știu că s-au împotrivit religiei mesagerilor. Aceasta este necredință, iar Allah și Trimisul Său au numit-o shirk.

Al doilea: convingerea și credința lor în îngăduirea a ceea ce este interzis și în interzicerea a ceea ce este îngăduit — așa este formularea citată de la el — să rămână neschimbate, însă ei să-i asculte în neascultarea față de Allah, așa cum musulmanul săvârșește păcate despre care crede că sunt păcate. Acestora li se aplică aceeași judecată ca semenilor lor care săvârșesc păcate.”¹⁰⁷

Legiuirea generală și hotărârea într-un caz anume

Există o deosebire între chestiunile care constituie o legiuire generală și cazul particular în care judecătorul judecă după altceva decât ceea ce a revelat Allah. Chestiunilor care constituie o legiuire generală nu li se poate aplica împărțirea de mai sus; ele intră numai în prima categorie. Cel care stabilește o legiuire potrivnică Islamului o stabilește fiindcă o socotește mai potrivită decât Islamul și mai folositoare robilor, după cum s-a arătat mai înainte.

Această chestiune — adică judecarea după altceva decât ceea ce a revelat Allah — este dintre marile chestiuni cu care au fost încercați conducătorii vremii noastre. Omul nu trebuie să se grăbească să le atribuie o hotărâre pe care nu o merită, până când adevărul nu îi devine limpede, fiindcă această chestiune este gravă. Îl rugăm pe Allah Preaînaltul să-i îndrepte, pentru musulmani, pe conducătorii lor și pe apropiații acestora.

De asemenea, cel căruia Allah i-a dăruit cunoaștere trebuie să le-o lămurească acestor conducători, astfel încât dovada să fie stabilită asupra lor și calea să devină limpede: ca cel care piere să piară pe baza unei dovezi clare, iar cel care trăiește să trăiască pe baza unei dovezi clare. Să nu se socotească prea neînsemnat pentru a o lămuri și să nu se teamă de nimeni în această privință, fiindcă puterea și cinstea Îi aparțin lui Allah, Trimisului Său și credincioșilor.