Text integral · Pasaje · 274
Felurile adorării și dovezile lor
Invocarea, faptele inimii și celelalte forme de adorare
Invocarea — duʿāʾ
TEXTUL AUTORULUI
وَفِي الْحَدِيثِ: «الدُّعَاءُ مُخُّ الْعِبَادَةِ». وَالدَّلِيلُ قَوْلُهُ تَعَالَى:
În hadith se spune: „Invocarea este miezul adorării.” Dovada o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ وَقَالَ رَبُّكُمُ ادْعُونِي أَسْتَجِبْ لَكُمْ إِنَّ الَّذِينَ يَسْتَكْبِرُونَ عَنْ عِبَادَتِي سَيَدْخُلُونَ جَهَنَّمَ دَاخِرِينَ ﴾
„Domnul vostru a spus: «Invocați-Mă și vă voi răspunde! Cei care, din trufie, refuză să Mă adore vor intra în Gheena înjosiți.»”
Ghāfir 40:60
EXPLICAȚIA
Aici autorul — Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — începe să prezinte dovezile pentru felurile de adorare amintite în cuvintele sale: „Felurile adorării pe care Allah le-a poruncit sunt, de pildă, Islamul, credința și iḥsānul; printre ele se află invocarea…” și așa mai departe. El începe cu dovezile privitoare la invocare. Dovezile Islamului, ale credinței și ale iḥsānului vor fi explicate în amănunt mai târziu, cu voia lui Allah.
Autorul a adus drept dovadă ceea ce se relatează de la Profet ﷺ, că acesta ar fi spus:
„Invocarea este miezul adorării.”22
El a adus drept dovadă și cuvintele Celui Preaînalt: „Domnul vostru a spus: «Invocați-Mă și vă voi răspunde! Cei care, din trufie, refuză să Mă adore vor intra în Gheena înjosiți.»”
Acest nobil verset arată că invocarea face parte din adorare. Altfel, nu ar fi potrivit să se spună: „Cei care, din trufie, refuză să Mă adore vor intra în Gheena înjosiți.”
Cel care invocă pe altcineva decât Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, cerându-i ceva ce numai Allah poate înfăptui, este un asociator, un necredincios, fie că cel invocat este viu, fie că este mort. Dacă însă îi cere unei persoane vii ceva ce aceasta poate face, spunând, de pildă: „Cutare, dă-mi de mâncare!” sau „Cutare, dă-mi să beau!”, nu este nimic rău în aceasta. Cel care îi cere însă unui mort sau cuiva absent un asemenea lucru este asociator, fiindcă mortul sau cel absent nu poate face așa ceva. Faptul că îl invocă arată că el crede că acela are putere de a interveni în univers; prin aceasta devine asociator.
Să știi că invocarea este de două feluri: invocarea prin cerere și invocarea prin adorare.
Invocarea prin cerere, duʿāʾ al-masʾalah, înseamnă solicitarea celor de care ai nevoie. Ea este adorare atunci când robul I se adresează Domnului său, fiindcă presupune recunoașterea nevoii de Allah, căutarea adăpostului la El și credința că El este Atotputernic, Generos, cu har și milă nemărginite. Este îngăduită și atunci când robul o adresează unei făpturi asemenea lui, dacă persoana chemată înțelege cererea și este în măsură să răspundă, precum în exemplul amintit: „Cutare, dă-mi de mâncare!”
Cât despre invocarea prin adorare, duʿāʾ al-ʿibādah, ea înseamnă să-l adori pe cel invocat, căutând răsplata sa și temându-te de pedeapsa sa. Aceasta nu este valabilă decât față de Allah. Îndreptarea ei către altcineva decât Allah este shirk major, care îl scoate pe om din religie. Acesteia i se aplică amenințarea din cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ إِنَّ الَّذِينَ يَسْتَكْبِرُونَ عَنْ عِبَادَتِي سَيَدْخُلُونَ جَهَنَّمَ دَاخِرِينَ ﴾
„Cei care, din trufie, refuză să Mă adore vor intra în Gheena înjosiți.”
Ghāfir 40:60, fragment
Teama — khawf
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْخَوْفِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la teamă o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ فَلَا تَخَافُوهُمْ وَخَافُونِ إِنْ كُنْتُمْ مُؤْمِنِينَ ﴾
„Nu vă temeți de ei, ci temeți-vă de Mine, dacă sunteți credincioși!”
Āl ʿImrān 3:175, fragment
EXPLICAȚIA
Teama este spaima: o tulburare care apare atunci când omul se așteaptă la ceva care i-ar putea aduce pieirea, paguba sau vătămarea. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a interzis teama de aliații lui Shayṭān și a poruncit teama numai de El.
Teama este de trei feluri.
Primul fel este teama firească, precum teama omului de o fiară, de foc sau de înec. Robul nu este învinuit pentru aceasta. Allah Preaînaltul a spus despre Mūsā — binecuvântarea și pacea fie asupra lui:
﴿ فَأَصْبَحَ فِي الْمَدِينَةِ خَائِفًا يَتَرَقَّبُ ﴾
„El se afla în cetate temător și în gardă.”
Al-Qaṣaṣ 28:18, fragment
Dar dacă această teamă devine un motiv pentru a părăsi o îndatorire sau pentru a săvârși ceva interzis, atunci ea este interzisă, așa cum a arătat shaykhul — Allah să aibă milă de el! —, fiindcă ceea ce duce la părăsirea unei îndatoriri sau la săvârșirea unui lucru interzis este, la rândul său, interzis. Dovada o constituie cuvintele Celui Preaînalt: „Nu vă temeți de ei, ci temeți-vă de Mine, dacă sunteți credincioși!”
Teama de Allah Preaînaltul poate fi lăudabilă sau nelăudabilă. Cea lăudabilă este aceea al cărei rost este să stea între tine și neascultarea de Allah, îndemnându-te să împlinești îndatoririle și să părăsești cele interzise. Când acest rost este atins, inima se liniștește și capătă pace, iar bucuria pentru binefacerea lui Allah și speranța în răsplata Lui ajung să precumpănească.
Teama nelăudabilă este cea care îl duce pe rob la deznădejde față de ușurarea de la Allah și la disperare. Atunci omul se umple de mâhnire și se închide în sine; uneori stăruie și mai mult în neascultare, din pricina deznădejdii sale puternice.
Al doilea fel este teama ca adorare: să te temi de cineva adorându-l prin acea teamă. Ea nu Îi este cuvenită decât lui Allah Preaînaltul, iar îndreptarea ei către altcineva decât Allah Preaînaltul este shirk major.
Al treilea fel este teama de taină: de pildă, să te temi de cel aflat într-un mormânt sau de un walī îndepărtat, care nu poate avea nicio înrâurire asupra ta, dar de care te temi printr-o teamă de taină. Și aceasta a fost socotită de învățați printre formele de shirk.
Speranța — rajāʾ
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الرَّجَاءِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la speranță o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ فَمَنْ كَانَ يَرْجُو لِقَاءَ رَبِّهِ فَلْيَعْمَلْ عَمَلًا صَالِحًا وَلَا يُشْرِكْ بِعِبَادَةِ رَبِّهِ أَحَدًا ﴾
„Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte drepte și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.”
Al-Kahf 18:110, fragment
EXPLICAȚIA
Speranța este dorința omului de a dobândi ceva apropiat și realizabil. Ea poate privi și ceva îndepărtat, considerat însă ca fiind aproape.
Speranța care cuprinde smerire și supunere nu Îi este cuvenită decât lui Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Îndreptarea ei către altcineva decât Allah Preaînaltul este shirk, fie minor, fie major, după ceea ce se află în inima celui care speră. Autorul a adus drept dovadă cuvintele Celui Preaînalt: „Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte drepte și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.”
Să știi că speranța lăudabilă nu există decât la cel care Îi dă ascultare lui Allah și nădăjduiește răsplata Lui sau la cel care se căiește pentru neascultare și speră să-i fie primită căința. Speranța fără faptă este însă amăgire și o dorință deșartă, vrednică de mustrare.
Încrederea — tawakkul
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ التَّوَكُّلِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la încredere o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ وَعَلَى اللَّهِ فَتَوَكَّلُوا إِنْ كُنْتُمْ مُؤْمِنِينَ ﴾
„Și în Allah să vă puneți încrederea, dacă sunteți credincioși!”
Al-Māʾidah 5:23, fragment
وَقَالَ:
Și El a spus:
﴿ وَمَنْ يَتَوَكَّلْ عَلَى اللَّهِ فَهُوَ حَسْبُهُ ﴾
„Iar celui care își pune încrederea în Allah, El îi este de ajuns.”
Al-Ṭalāq 65:3, fragment
EXPLICAȚIA
A-ți pune încrederea în ceva înseamnă a te bizui pe acel lucru. Încrederea în Allah Preaînaltul înseamnă a te bizui pe El ca fiind Cel de ajuns pentru dobândirea foloaselor și îndepărtarea vătămărilor. Ea ține de desăvârșirea credinței și este unul dintre semnele ei, potrivit cuvintelor Sale: „Și în Allah să vă puneți încrederea, dacă sunteți credincioși!”
Când robul se bizuie sincer pe Allah Preaînaltul, Allah îi este de ajuns în ceea ce îl preocupă, potrivit cuvintelor Sale: „Iar celui care își pune încrederea în Allah, El îi este de ajuns.” Adică El îi este îndestulător. Apoi îl liniștește pe cel care se încrede în El prin cuvintele:
﴿ إِنَّ اللَّهَ بَالِغُ أَمْرِهِ ﴾
„Cu adevărat, Allah Își duce la îndeplinire porunca.”
Al-Ṭalāq 65:3, fragment
Nimic din ceea ce voiește El nu Îi este cu neputință.
Să știi că încrederea este de mai multe feluri.
Primul este încrederea în Allah Preaînaltul. Ea ține de desăvârșirea credinței și de semnele sincerității ei. Este obligatorie, iar credința nu se desăvârșește fără ea. Dovada ei a fost amintită mai înainte.
Al doilea este încrederea de taină: a te bizui pe un mort pentru dobândirea unui folos sau îndepărtarea unei vătămări. Acesta este shirk major, fiindcă nu poate proveni decât de la cineva care crede că acel mort are o putere tainică de a interveni în univers. Nu există nicio deosebire, fie că este vorba despre un profet, un walī sau un ṭāghūt, vrăjmaș al lui Allah Preaînaltul.
Al treilea este a te bizui pe altcineva în lucruri asupra cărora acela poate să acționeze, simțind că rangul lui este mai înalt, iar al celui care se bizuie pe el este mai prejos: de pildă, a te bizui pe el pentru dobândirea mijloacelor de trai și alte asemenea. Aceasta este o formă de shirk minor, din pricina atașamentului puternic al inimii față de el și a bizuirii pe el. Dar dacă se bizuie pe el numai ca pe o cauză, crezând că Allah Preaînaltul este Cel care a rânduit realizarea lucrului prin mâna lui, atunci nu este nimic rău în aceasta, dacă acel om are într-adevăr un rol în împlinirea lui.
Al patrulea este a te bizui pe altcineva într-un lucru asupra căruia tu însuți ai dreptul să acționezi, împuternicindu-l să te reprezinte într-o chestiune în care reprezentarea este îngăduită. Nu este nimic rău în aceasta, potrivit dovezilor din Carte, Sunnah și consens. Yaʿqūb le-a spus fiilor săi:
﴿ يَا بَنِيَّ اذْهَبُوا فَتَحَسَّسُوا مِنْ يُوسُفَ وَأَخِيهِ ﴾
„O, fiii mei! Mergeți și căutați vești despre Yūsuf și fratele său!”
Yūsuf 12:87, fragment
Profetul ﷺ a împuternicit lucrători și păzitori pentru milostenie și a împuternicit oameni pentru dovedirea și aplicarea pedepselor prescrise. De asemenea, l-a împuternicit pe ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el! — să dea ca milostenie pieile și învelitorile animalelor sale de sacrificiu de la Pelerinajul de Adio și să sacrifice ceea ce rămăsese din cele o sută, după ce el însuși sacrificase cu mâna sa șaizeci și trei. Cât despre consensul privind îngăduința reprezentării, el este cunoscut în linii generale.23
Dorința, teama însoțită de faptă și smerenia
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الرَّغْبَةِ وَالرَّهْبَةِ وَالْخُشُوعِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la dorință, la teama însoțită de faptă și la smerenie o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ إِنَّهُمْ كَانُوا يُسَارِعُونَ فِي الْخَيْرَاتِ وَيَدْعُونَنَا رَغَبًا وَرَهَبًا وَكَانُوا لَنَا خَاشِعِينَ ﴾
„Ei se grăbeau să facă binele, Ne invocau cu dorință și teamă și erau smeriți înaintea Noastră.”
Al-Anbiyāʾ 21:90, fragment
EXPLICAȚIA
Raghbah este dorința de a ajunge la lucrul iubit.
Rahbah este teama care îl face pe om să fugă de ceea ce îl înspăimântă; este o teamă însoțită de faptă.
Khushūʿ este smerirea și plecarea înaintea măreției lui Allah, prin care omul se supune hotărârii Sale privitoare la creație și hotărârii Sale revelate.
În acest nobil verset, Allah Preaînaltul îi descrie pe robii Săi aleși ca invocându-L cu dorință și teamă, smerindu-se înaintea Lui. Invocarea de aici cuprinde atât invocarea prin adorare, cât și invocarea prin cerere. Ei Îl invocă pe Allah dorind ceea ce se află la El și nădăjduind răsplata Lui, dar și temându-se de pedeapsa Lui și de urmările păcatelor lor.
Credinciosul trebuie să înainteze către Allah Preaînaltul între teamă și speranță. În ceea ce privește ascultarea, el lasă speranța să precumpănească, pentru a avea râvnă în ea și a nădăjdui că îi va fi primită. Când este pe punctul de a săvârși o neascultare, lasă teama să precumpănească, pentru a fugi de ea și a scăpa de pedeapsa ei.
Unii învățați au spus că speranța trebuie să precumpănească în vremea bolii, iar teama în vremea sănătății. Bolnavul este abătut și slăbit sufletește; poate că i s-a apropiat sorocul și astfel moare având o părere bună despre Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Când este sănătos, omul are putere și nădăjduiește să mai trăiască mult, ceea ce îl poate împinge la lipsă de cumpătare și la trufie. De aceea, lasă teama să precumpănească, pentru a fi ferit de acestea.
S-a mai spus că speranța și teama trebuie să fie egale, pentru ca speranța să nu-l facă să se simtă în siguranță față de planul lui Allah, iar teama să nu-l ducă la deznădejde față de mila lui Allah. Amândouă sunt lucruri rele, care îl pierd pe cel stăpânit de ele.
Teama întemeiată pe cunoaștere — khashyah
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْخَشْيَةِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la khashyah o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ فَلَا تَخْشَوْهُمْ وَاخْشَوْنِي ﴾
„Nu vă temeți de ei, ci temeți-vă de Mine!”
Al-Baqarah 2:150, fragment
EXPLICAȚIA
Khashyah este teama întemeiată pe cunoașterea măreției celui de care te temi și a desăvârșirii autorității sale, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:
﴿ إِنَّمَا يَخْشَى اللَّهَ مِنْ عِبَادِهِ الْعُلَمَاءُ ﴾
„Dintre robii Săi, numai învățații se tem de Allah.”
Fāṭir 35:28, fragment
Adică cei care cunosc măreția Lui și desăvârșirea autorității Sale. Ea are un sens mai restrâns decât khawf, teama în general. Deosebirea se lămurește printr-un exemplu: dacă te temi de o persoană despre care nu știi dacă are sau nu putere asupra ta, aceasta este khawf. Dacă te temi însă de cineva despre care știi că are putere asupra ta, aceasta este khashyah.
Ceea ce s-a spus despre felurile și rânduielile khawfului se spune și despre felurile și rânduielile khashyah.
Întoarcerea către Allah — inābah
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْإِنَابَةِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la întoarcerea către Allah o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ وَأَنِيبُوا إِلَى رَبِّكُمْ وَأَسْلِمُوا لَهُ ﴾
„Întoarceți-vă către Domnul vostru și supuneți-vă Lui!”
Al-Zumar 39:54, fragment
EXPLICAȚIA
Inābah înseamnă întoarcerea către Allah Preaînaltul prin ascultarea de El și ferirea de neascultarea de El. Este apropiată ca sens de căință, dar mai delicată, prin ceea ce cuprinde din bizuirea pe Allah și căutarea adăpostului la El. Ea nu Îi este cuvenită decât lui Allah Preaînaltul. Dovada ei o constituie cuvintele Sale: „Întoarceți-vă către Domnul vostru și supuneți-vă Lui!”
Prin cuvintele Celui Preaînalt „și supuneți-vă Lui” se înțelege supunerea cerută de Lege: supunerea față de rânduielile revelate ale lui Allah. Aceasta deoarece supunerea față de Allah Preaînaltul este de două feluri.
Primul este supunerea care ține de creație, islām kawnī: supunerea față de hotărârea Sa care guvernează creația. Ea îi cuprinde pe toți cei din ceruri și de pe pământ, credincioși și necredincioși, drepți și nelegiuiți. Nimeni nu poate, din trufie, să se sustragă ei. Dovada o constituie cuvintele Sale:
﴿ وَلَهُ أَسْلَمَ مَنْ فِي السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ طَوْعًا وَكَرْهًا وَإِلَيْهِ يُرْجَعُونَ ﴾
„Lui I se supun, de bunăvoie sau fără voie, cei din ceruri și de pe pământ și la El vor fi întorși.”
Āl ʿImrān 3:83, fragment
Al doilea este supunerea cerută de Lege, islām sharʿī: supunerea față de hotărârea Sa revelată. Ea le este proprie mesagerilor care Îi dau ascultare și celor care îi urmează în bine. Dovezile ei din Coran sunt numeroase; printre ele se află și versetul amintit de autor — Allah să aibă milă de el!
Cererea de ajutor — istiʿānah
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْاِسْتِعَانَةِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la cererea de ajutor o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ إِيَّاكَ نَعْبُدُ وَإِيَّاكَ نَسْتَعِينُ ﴾
„Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor.”
Al-Fātiḥah 1:5
وَفِي الْحَدِيثِ: «إِذَا اسْتَعَنْتَ فَاسْتَعِنْ بِاللَّهِ».
Iar în hadith se spune: „Când ceri ajutor, cere-I ajutor lui Allah.”24
EXPLICAȚIA
Istiʿānah înseamnă cererea de ajutor și este de mai multe feluri.
Primul este cererea de ajutor de la Allah. Ea cuprinde smerirea deplină a robului înaintea Domnului său, încredințarea treburilor sale Lui și credința că El îi este de ajuns. Aceasta nu Îi este cuvenită decât lui Allah Preaînaltul. Dovada o constituie cuvintele Sale: „Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor.”
Exclusivitatea se arată prin faptul că Allah Preaînaltul a așezat complementul „pe Tine” — iyyāka — înaintea verbului. În limba în care a fost pogorât Coranul, regula este că așezarea înainte a unui element care, în mod obișnuit, ar veni după exprimă restrângere și exclusivitate. Prin urmare, îndreptarea acestui fel de cerere către altcineva decât Allah Preaînaltul este shirk care îl scoate pe om din religie.
Al doilea este cererea de ajutor de la o făptură pentru un lucru pe care aceasta îl poate face. Rânduiala ei depinde de lucrul pentru care se cere ajutor. Dacă este pentru un bine, ea este îngăduită celui care cere și prescrisă celui care ajută, potrivit cuvintelor Sale:
﴿ وَتَعَاوَنُوا عَلَى الْبِرِّ وَالتَّقْوَى ﴾
„Ajutați-vă unii pe alții în bine și în taqwā!”
Al-Māʾidah 5:2, fragment
Dacă este pentru un păcat, ea este interzisă atât celui care cere, cât și celui care ajută, potrivit cuvintelor Sale:
﴿ وَلَا تَعَاوَنُوا عَلَى الْإِثْمِ وَالْعُدْوَانِ ﴾
„Nu vă ajutați unii pe alții în păcat și în agresiune!”
Al-Māʾidah 5:2, fragment
Dacă este pentru un lucru îngăduit, ea este îngăduită amândurora. Totuși, cel care ajută poate primi răsplata bunătății față de altul, astfel că, în ceea ce îl privește, ajutorul devine un lucru prescris, potrivit cuvintelor Sale:
﴿ وَأَحْسِنُوا إِنَّ اللَّهَ يُحِبُّ الْمُحْسِنِينَ ﴾
„Faceți bine, căci Allah îi iubește pe cei care fac binele!”
Al-Baqarah 2:195, fragment
Al treilea este cererea de ajutor de la o făptură vie și prezentă, dar neputincioasă. Aceasta este o cerere fără rost, din care nu se poate obține niciun folos: de pildă, să-i ceri unei persoane slabe să ridice un lucru greu.
Al patrulea este cererea de ajutor de la morți, în orice împrejurare, sau de la cei vii într-o chestiune aflată departe de ei, pe care nu o pot îndeplini nemijlocit. Acesta este shirk, fiindcă nu poate proveni decât de la cineva care crede că aceștia au o putere ascunsă de a interveni în univers.
Al cincilea este folosirea faptelor și a stărilor iubite de Allah Preaînaltul drept ajutor. Aceasta este prescrisă prin porunca lui Allah Preaînaltul:
﴿ اسْتَعِينُوا بِالصَّبْرِ وَالصَّلَاةِ ﴾
„Căutați ajutor în răbdare și în rugăciune!”
Al-Baqarah 2:153, fragment
Autorul — Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — a adus drept dovadă pentru primul fel cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ إِيَّاكَ نَعْبُدُ وَإِيَّاكَ نَسْتَعِينُ ﴾
„Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor.”
Al-Fātiḥah 1:525
Și cuvintele Profetului ﷺ:
„Când ceri ajutor, cere-I ajutor lui Allah.”26
Cererea de ocrotire — istiʿādhah
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْاِسْتِعَاذَةِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la cererea de ocrotire o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ الْفَلَقِ ﴾
„Spune: «Caut ocrotire la Domnul revărsatului zorilor!»”
Al-Falaq 113:1
وَ:
Și:
﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ النَّاسِ ﴾
„Spune: «Caut ocrotire la Domnul oamenilor!»”
Al-Nās 114:1
EXPLICAȚIA
Istiʿādhah înseamnă cererea de ocrotire. Ocrotirea este apărarea de ceva neplăcut. Cel care caută ocrotire se adăpostește la cel căruia i-o cere și se ține strâns de el. Cererea de ocrotire este de mai multe feluri.
Primul este cererea de ocrotire la Allah Preaînaltul. Ea cuprinde recunoașterea nevoii depline de El, căutarea adăpostului la El și credința că El este de ajuns și că ocrotirea Lui este desăvârșită împotriva oricărui lucru prezent sau viitor, mic sau mare, omenesc sau de altă natură. Dovada o constituie cuvintele Sale:
﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ الْفَلَقِ مِنْ شَرِّ مَا خَلَقَ ﴾
„Spune: «Caut ocrotire la Domnul revărsatului zorilor, de răul celor pe care le-a creat!»”
Al-Falaq 113:1–2
Și până la sfârșitul surei. La fel, cuvintele Sale:
﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ النَّاسِ مَلِكِ النَّاسِ إِلَهِ النَّاسِ مِنْ شَرِّ الْوَسْوَاسِ الْخَنَّاسِ ﴾
„Spune: «Caut ocrotire la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, de răul șoptitorului care se retrage!»”
Al-Nās 114:1–4
Și până la sfârșitul surei.
Al doilea este cererea de ocrotire printr-un atribut al Său, precum Cuvântul Său, măreția Sa, puterea Sa și altele asemenea. Dovada o constituie cuvintele Profetului ﷺ:
„Caut ocrotire prin cuvintele desăvârșite ale lui Allah de răul celor pe care le-a creat.”27
Și cuvintele sale:
„Caut ocrotire prin măreția Ta împotriva pieirii neașteptate venite de sub mine.”28
Și cuvintele sale în invocarea rostită în caz de durere:
„Caut ocrotire prin tăria și puterea lui Allah de răul a ceea ce simt și de care mă tem.”29
Și cuvintele sale:
„Caut ocrotire în mulțumirea Ta împotriva mâniei Tale.”30
De asemenea, când au fost pogorâte cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ قُلْ هُوَ الْقَادِرُ عَلَى أَنْ يَبْعَثَ عَلَيْكُمْ عَذَابًا مِنْ فَوْقِكُمْ ﴾
„Spune: «El este Cel care poate trimite asupra voastră o pedeapsă de deasupra voastră.»”
Al-Anʿām 6:65, fragment
Profetul ﷺ a spus:
„Caut ocrotire la Fața Ta.”31
Al treilea este cererea de ocrotire la morți sau la cei vii care nu sunt prezenți și în măsură să ofere ocrotire. Acesta este shirk. În această privință sunt cuvintele Sale:
﴿ وَأَنَّهُ كَانَ رِجَالٌ مِنَ الْإِنْسِ يَعُوذُونَ بِرِجَالٍ مِنَ الْجِنِّ فَزَادُوهُمْ رَهَقًا ﴾
„Și erau bărbați dintre oameni care căutau ocrotire la bărbați dintre djinni, iar ei le-au sporit apăsarea.”
Al-Jinn 72:6
Al patrulea este căutarea ocrotirii la făpturi care o pot oferi: oameni, locuri sau altele asemenea. Aceasta este îngăduită. Dovada o constituie cuvintele Profetului ﷺ despre încercări:
„Pe cel care se apropie să le privească, ele îl vor prinde; cel care găsește un adăpost sau un refugiu să se adăpostească acolo.”32
Relatat de al-Bukhārī și Muslim. El ﷺ a lămurit acest adăpost și refugiu prin cuvintele: „Cel care are cămile să se alăture cămilelor sale”, în hadithul transmis de Muslim.
În Ṣaḥīḥul lui Muslim se relatează, de asemenea, de la Jābir — Allah să fie mulțumit de el! — că o femeie din Banū Makhzūm a furat. A fost adusă la Profet ﷺ, iar ea a căutat ocrotire la Umm Salamah. Hadithul continuă.33
Tot în Ṣaḥīḥul său se relatează de la Umm Salamah — Allah să fie mulțumit de ea! — că Profetul ﷺ a spus:
„Un om va căuta refugiu la Casă și împotriva lui va fi trimisă o oaste.” Hadithul continuă.34
Dacă însă cineva cere ocrotire împotriva răului unui nedrept, este obligatoriu să i se ofere adăpost și apărare, pe cât se poate. Dacă el cere ocrotire pentru a ajunge să săvârșească un lucru interzis sau pentru a fugi de o îndatorire, atunci este interzis să i se ofere adăpost.
Cererea de salvare — istighāthah
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الْاِسْتِغَاثَةِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la cererea de salvare o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ إِذْ تَسْتَغِيثُونَ رَبَّكُمْ فَاسْتَجَابَ لَكُمْ ﴾
„Când Îi cereați salvare Domnului vostru, iar El v-a răspuns.”
Al-Anfāl 8:9, fragment
EXPLICAȚIA
Istighāthah înseamnă cererea de salvare din strâmtorare și de la pieire. Ea este de mai multe feluri.
Primul este cererea de salvare de la Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Aceasta este una dintre cele mai bune și mai desăvârșite fapte și este obiceiul mesagerilor și al celor care îi urmează. Dovada o constituie ceea ce a amintit shaykhul — Allah să aibă milă de el:
﴿ إِذْ تَسْتَغِيثُونَ رَبَّكُمْ فَاسْتَجَابَ لَكُمْ أَنِّي مُمِدُّكُمْ بِأَلْفٍ مِنَ الْمَلَائِكَةِ مُرْدِفِينَ ﴾
„Când Îi cereați salvare Domnului vostru, iar El v-a răspuns: «Vă voi sprijini cu o mie de îngeri, venind unii în urma altora.»”
Al-Anfāl 8:9
Aceasta s-a petrecut la bătălia de la Badr, când Profetul ﷺ i-a văzut pe asociatori, o mie de bărbați, în timp ce companionii săi erau puțin peste trei sute zece. A intrat în adăpostul său și L-a implorat pe Domnul său, Atotputernicul și Preaslăvitul, ridicând mâinile și îndreptându-se către qiblah. Spunea:
„O, Allah! Împlinește ceea ce mi-ai făgăduit! O, Allah! Dacă piere această ceată dintre oamenii Islamului, nu vei mai fi adorat pe pământ.”35
A continuat să-I ceară salvare Domnului său, ținând mâinile ridicate, până când mantia i-a căzut de pe umeri. Abū Bakr — Allah să fie mulțumit de el! — i-a luat mantia, i-a așezat-o pe umeri, apoi l-a îmbrățișat din spate și i-a spus: „O, Profet al lui Allah! Este de ajuns cât L-ai implorat pe Domnul tău; El va împlini ceea ce ți-a făgăduit.” Atunci Allah a pogorât acest verset.
Al doilea este cererea de salvare de la morți sau de la cei vii care nu sunt prezenți și în măsură să salveze. Acesta este shirk, fiindcă nu îl săvârșește decât cel care crede că aceștia au o putere ascunsă de a interveni în univers, atribuindu-le astfel o parte din stăpânirea care Îi aparține lui Allah. Allah Preaînaltul a spus:
﴿ أَمَّنْ يُجِيبُ الْمُضْطَرَّ إِذَا دَعَاهُ وَيَكْشِفُ السُّوءَ وَيَجْعَلُكُمْ خُلَفَاءَ الْأَرْضِ أَإِلَهٌ مَعَ اللَّهِ قَلِيلًا مَا تَذَكَّرُونَ ﴾
„Cine îi răspunde celui aflat la strâmtorare când Îl invocă, îndepărtează răul și vă face urmași pe pământ? Oare există o divinitate alături de Allah? Cât de puțin vă aduceți aminte!”
Al-Naml 27:62
Al treilea este cererea de salvare de la cei vii care cunosc situația și sunt în măsură să salveze. Aceasta este îngăduită, la fel ca cererea de ajutor de la ei. Allah Preaînaltul a spus în istorisirea despre Mūsā:
﴿ فَاسْتَغَاثَهُ الَّذِي مِنْ شِيعَتِهِ عَلَى الَّذِي مِنْ عَدُوِّهِ فَوَكَزَهُ مُوسَى فَقَضَى عَلَيْهِ ﴾
„Cel din tabăra sa i-a cerut ajutor împotriva celui din tabăra vrăjmașilor săi. Mūsā l-a lovit și i-a pricinuit moartea.”
Al-Qaṣaṣ 28:15, fragment
Al patrulea este cererea de salvare de la un om viu care nu este în măsură să o ofere, fără a crede că ar avea o putere ascunsă: de pildă, un om care se îneacă și îi cere salvare unui om paralizat. Aceasta este un lucru fără rost și o batjocură față de cel căruia i se cere salvare. Este interzisă din acest motiv și dintr-un altul: altcineva s-ar putea lăsa amăgit, închipuindu-și că omul paralizat are o putere ascunsă prin care poate salva din strâmtorare.
Sacrificarea — dhabḥ
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ الذَّبْحِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la sacrificare o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ قُلْ إِنَّ صَلَاتِي وَنُسُكِي وَمَحْيَايَ وَمَمَاتِي لِلَّهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ لَا شَرِيكَ لَهُ ﴾
„Spune: «Rugăciunea mea, sacrificiul meu, viața mea și moartea mea Îi aparțin lui Allah, Domnul lumilor, care nu are niciun asociat.»”
Al-Anʿām 6:162–163, fragment
وَمِنَ السُّنَّةِ: «لَعَنَ اللَّهُ مَنْ ذَبَحَ لِغَيْرِ اللَّهِ».
Iar din Sunnah: „Allah l-a blestemat pe cel care sacrifică pentru altcineva decât Allah.”36
EXPLICAȚIA
Dhabḥ înseamnă luarea vieții prin vărsarea sângelui într-un anumit fel. Ea are mai multe forme.
Prima este săvârșirea ei ca adorare: omul urmărește să-l preamărească pe cel pentru care sacrifică, să se smerească înaintea lui și să se apropie de el. Aceasta nu Îi este cuvenită decât lui Allah Preaînaltul, în felul pe care El l-a prescris. Îndreptarea ei către altcineva decât Allah este shirk major. Dovada o constituie ceea ce a amintit shaykhul — Allah să aibă milă de el! — și anume cuvintele Sale: „Spune: «Rugăciunea mea, sacrificiul meu, viața mea și moartea mea Îi aparțin lui Allah, Domnul lumilor, care nu are niciun asociat.»”
A doua este sacrificarea pentru a cinsti un oaspete, pentru un ospăț de nuntă sau pentru altceva asemănător. Aceasta este poruncită, fie cu caracter obligatoriu, fie cu caracter recomandat, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:
„Cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi să-și cinstească oaspetele.”37
Și cuvintelor pe care el ﷺ i le-a spus lui ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf:
„Fă un ospăț de nuntă, chiar și cu o singură oaie.”38
A treia este sacrificarea pentru a te bucura de hrană, pentru negoț sau pentru altceva asemănător. Ea face parte din lucrurile îngăduite, iar rânduiala de bază este îngăduința, potrivit cuvintelor Sale:
﴿ أَوَلَمْ يَرَوْا أَنَّا خَلَقْنَا لَهُمْ مِمَّا عَمِلَتْ أَيْدِينَا أَنْعَامًا فَهُمْ لَهَا مَالِكُونَ وَذَلَّلْنَاهَا لَهُمْ فَمِنْهَا رَكُوبُهُمْ وَمِنْهَا يَأْكُلُونَ ﴾
„Oare nu văd ei că am creat pentru ei, dintre cele făcute de mâinile Noastre, vite pe care ei le stăpânesc? Le-am supus lor, astfel că pe unele le călăresc, iar din altele mănâncă.”
Yā Sīn 36:71–72
Ea poate însă deveni cerută sau interzisă, în funcție de scopul pentru care este folosită ca mijloc.
Legământul — nadhr
TEXTUL AUTORULUI
وَدَلِيلُ النَّذْرِ قَوْلُهُ تَعَالَى:
Dovada privitoare la legământ o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ يُوفُونَ بِالنَّذْرِ وَيَخَافُونَ يَوْمًا كَانَ شَرُّهُ مُسْتَطِيرًا ﴾
„Ei își împlinesc legământul și se tem de o zi al cărei rău se va întinde pretutindeni.”
Al-Insān 76:7
EXPLICAȚIA
Dovada că legământul este o formă de adorare o constituie cuvintele Sale: „Ei își împlinesc legământul și se tem de o zi al cărei rău se va întinde pretutindeni.”
Felul în care versetul constituie o dovadă este că Allah i-a lăudat pentru împlinirea legământului. Aceasta arată că Allah iubește acest lucru, iar orice faptă iubită de Allah este adorare. În sprijinul acestui înțeles sunt și cuvintele Sale: „Și se tem de o zi al cărei rău se va întinde pretutindeni.”
Să știi că legământul pentru împlinirea căruia Allah Preaînaltul i-a lăudat pe acești oameni cuprinde toate actele de adorare pe care Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul, le-a făcut obligatorii. Când omul începe actele de adorare obligatorii, el s-a angajat să le împlinească. Dovada o constituie cuvintele Celui Preaînalt:
﴿ ثُمَّ لْيَقْضُوا تَفَثَهُمْ وَلْيُوفُوا نُذُورَهُمْ وَلْيَطَّوَّفُوا بِالْبَيْتِ الْعَتِيقِ ﴾
„Apoi să-și îndepărteze neîngrijirea, să-și împlinească legămintele și să înconjoare Casa cea Veche.”
Al-Ḥajj 22:29
Cât despre legământul prin care omul își impune un anumit lucru sau un act de ascultare de Allah care nu îi este obligatoriu, acesta este dezaprobat. Unii învățați au spus că este interzis, deoarece Profetul ﷺ a oprit legămintele și a spus:
„El nu aduce niciun bine, ci doar scoate ceva de la cel zgârcit.”39
Cu toate acestea, dacă omul face un legământ de ascultare de Allah, este dator să îl împlinească, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:
„Cel care face legământ să-I dea ascultare lui Allah să-I dea ascultare.”40
În concluzie, nadhr desemnează actele de adorare obligatorii în general și desemnează, de asemenea, legământul în sens particular: faptul că omul își impune un anumit lucru pentru Allah, Atotputernicul și Preaslăvitul. Învățații au împărțit acest legământ în mai multe categorii, iar explicarea lor amănunțită se găsește în cărțile de fiqh.
• • •
Notele originale
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Tirmidhī, Cartea invocărilor, capitolul despre meritul invocării. El a spus: „Hadith gharīb pe această cale de transmitere.”
N. trad.: Localizare: Al-Tirmidhī 3371. Calificativul redat mai sus aparține notei ediției arabe.
N. trad.: Pentru piei și învelitori, vezi Al-Bukhārī 1717; Muslim 1218a. Al doilea text cuprinde cele șaizeci și trei de animale sacrificate de Profet și încredințarea celorlalte lui ʿAlī. Nu este o trimitere unică pentru toate exemplele de reprezentare din paragraf.
Notă a ediției arabe: Consemnat de imamul Aḥmad, 1/293, și de al-Tirmidhī, 4/575.
N. trad.: Localizare a fragmentului: Al-Tirmidhī 2516.
N. trad.: La p. 63, textul tipărit indică al-Fātiḥah, versetul 4. Textul citat este al-Fātiḥah 1:5; trimiterea a fost îndreptată prin confruntare cu textul coranic.
Notă a ediției arabe: Trimiterea a fost oferită puțin mai înainte.
N. trad.: Localizare a fragmentului: Al-Tirmidhī 2516.
Notă a ediției arabe: Consemnat de Muslim, Cartea pomenirii și a invocării, capitolul despre cererea de ocrotire împotriva sorții rele, a nenorocirii și a altora asemenea.
N. trad.: Localizare a invocării: Muslim 2708a.
Notă a ediției arabe: Consemnat de imamul Aḥmad, 2/25, și de al-Nasāʾī, 8/677.
N. trad.: Paralelă verificată pentru fragmentul citat: Abū Dāwūd 5074.
Notă a ediției arabe: Consemnat de imamul Aḥmad, 4/217, de Abū Dāwūd, nr. 3891, și de Ibn Mājah, nr. 2522.
N. trad.: În numerotarea consultată, invocarea se află la Ibn Mājah 3522, nu la Ibn Mājah 2522; acest din urmă număr privește eliberarea unui sclav. Paralela din Abū Dāwūd 3891 are o formulare apropiată. Numărul din nota sursei este păstrat ca mărturie a ediției.
Notă a ediției arabe: Consemnat de Muslim, Cartea rugăciunii, capitolul despre ceea ce se spune în înclinare și în prosternare.
N. trad.: Localizare: Muslim 486.
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Bukhārī, Cartea ținerii de Carte și Sunnah, capitolul despre cuvintele Celui Preaînalt: „Sau să vă dezbine în grupări”.
N. trad.: Localizare: Al-Bukhārī 7313.
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Bukhārī, Cartea încercărilor, capitolul despre încercarea în care cel care stă așezat este mai bun decât cel care stă în picioare; Muslim, Cartea încercărilor, capitolul despre căderea încercărilor asemenea picăturilor de ploaie.
N. trad.: Pentru pasajul ancorat la această notă, vezi Al-Bukhārī 7081.
N. trad.: Citatul care urmează, despre retragerea celui care are cămile la cămilele sale, se găsește în Muslim 2887a; este o relatare distinctă de pasajul din al-Bukhārī 7081.
Notă a ediției arabe: Relatat de Muslim, Cartea pedepselor prescrise, capitolul despre aplicarea pedepsei tăierii mâinii hoțului de rang înalt și celorlalți.
N. trad.: Localizare: Muslim 1689.
Notă a ediției arabe: Consemnat de Muslim, Cartea încercărilor, capitolul despre înghițirea de către pământ a oștirii care se îndreaptă spre Casă.
N. trad.: Localizare: Muslim 2882a.
Notă a ediției arabe: Consemnat de Muslim, Cartea jihādului, capitolul despre sprijinirea cu îngeri la bătălia de la Badr.
N. trad.: Localizare: Muslim 1763. Textul vocalizat are „إِنْ تَهْلِكْ هَذِهِ الْعِصَابَةُ”: „dacă piere această ceată”; traducerea a fost îndreptată în acest sens.
Notă a ediției arabe: Consemnat de Muslim, Cartea jertfelor, capitolul despre interzicerea sacrificării pentru altcineva decât Allah Preaînaltul și blestemarea celui care o săvârșește.
N. trad.: Localizare: Muslim 1978a.
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Bukhārī, Cartea bunelor maniere, capitolul despre faptul că cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi nu trebuie să-și vatăme vecinul; Muslim, Cartea bunurilor găsite, capitolul despre ospitalitate și altele asemenea.
N. trad.: Localizare a fragmentului: Al-Bukhārī 6018.
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Bukhārī, Cartea vânzărilor, capitolul despre cuvintele Celui Preaînalt: „Iar când rugăciunea s-a încheiat”; Muslim, Cartea căsătoriei, capitolul despre darul de nuntă și îngăduința ca acesta să constea în predarea Coranului sau într-un inel de fier.
N. trad.: Localizare a fragmentului: Al-Bukhārī 2048.
Notă a ediției arabe: Consemnat de al-Bukhārī, Cartea predestinării, capitolul despre a încredința legământul predestinării; Muslim, Cartea legământului, capitolul despre interzicerea legământului și faptul că el nu înlătură nimic.
N. trad.: Relatări paralele: Al-Bukhārī 6608; Muslim 1639a. Formularea lor spune că legământul nu înlătură nimic și scoate ceva de la avar; nu este identică în fiecare cuvânt cu rezumatul din comentariu.
Notă a ediției arabe: Relatat de al-Bukhārī, Cartea jurămintelor și a legămintelor, capitolul despre legământul privitor la ceea ce omul nu deține și la neascultare.
N. trad.: Localizare: Al-Bukhārī 6696.