Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Legătura capitolului cu tawḥīd-ul

După ce autorul — Allah să aibă milă de el — a vorbit, în paginile precedente, despre afirmarea tawḥīd-ului și despre ceea ce îl contrazice ori îi știrbește desăvârșirea, el menționează acum ceea ce îl ocrotește. Este obligatoriu ca toate căile către șirk să fie închise, inclusiv cele care țin de exprimare, astfel încât tawḥīd-ul să rămână curat de orice amestec.

⁂

De la ʿAbd Allāh ibn ash-Shikhkhīr — fie Allah mulțumit de el —, care a spus: „Am plecat cu delegația tribului Banū ʿĀmir la Trimisul lui Allah ﷺ. I-am spus: «Tu ești mai-marele nostru». El a spus: «Stăpânul este Allah, Cel Preabinecuvântat și Preaînalt». Am spus: «Tu ești cel mai vrednic dintre noi și cel mai măreț în rang și în dărnicie». El a spus: «Spuneți ceea ce spuneți sau o parte din ceea ce spuneți și nu vă lăsați atrași de Șeitan»”. Relatat de Abū Dāwūd, cu un lanț bun de transmitere.³⁹⁴

Cuvintele „Am plecat cu delegația tribului Banū ʿĀmir”: se pare că această delegație a venit la Profet ﷺ în anul al nouălea, deoarece în acel an au venit multe delegații. De aceea, el este numit Anul delegațiilor.

Cuvintele „Tu ești mai-marele nostru”: sayyid înseamnă cel înzestrat cu întâietate și noblețe. Suʾdud are sensul de măreție, fală și altele asemenea. Sayyid este un adjectiv de tip ṣifah mušabbahah, pe tiparul fayʿil, deoarece primul yāʾ este suplimentar.

Cuvintele „Stăpânul este Allah”: el ﷺ nu a spus „Stăpânul vostru”, cum ne-am fi putut aștepta ca răspuns la vorbele lor „mai-marele nostru”, din două motive:

Primul motiv: se urmărește sensul general dat de articolul al, deoarece al exprimă generalitatea. Înțelesul este că Allah, Atotputernicul și Mărețul, este Cel care deține stăpânirea absolută. În schimb, când sayyid este urmat de un determinant, el desemnează întâietatea numai în raport cu acesta, precum „mai-marele tribului cutare”, „mai-marele oamenilor” și altele asemenea.

Al doilea motiv: pentru a nu se crede că El ar aparține aceleiași categorii cu cei peste care este stăpân, deoarece mai-marele fiecărui lucru aparține aceleiași categorii cu el. As-Sayyid este unul dintre numele lui Allah Preaînaltul, iar sensul său se regăsește între înțelesurile numelui aṣ-Ṣamad. Ibn ʿAbbās a explicat aṣ-Ṣamad drept Cel desăvârșit în știința, îngăduința și stăpânirea Sa³⁹⁵ și în altele asemenea. Profetul ﷺ nu le-a interzis să spună „Tu ești mai-marele nostru”, ci le-a îngăduit, spunând: „Spuneți ceea ce spuneți sau o parte din ceea ce spuneți”. Le-a interzis însă să se lase atrași de Șeitan, trecând de la întâietatea limitată la stăpânirea generală, absolută. „Mai-marele nostru” exprimă o întâietate limitată prin determinant, pe când „Stăpânul” exprimă o stăpânire generală, absolută, fără determinant.

Cuvântul „tabāraka”: învățații au explicat că înseamnă „multe sunt binecuvântările și binefacerile Sale”. De aceea, ei spun că acest verb Îl descrie numai pe Allah: nu se spune „tabāraka cutare”, deoarece această descriere Îi este proprie lui Allah. Când oamenii spun „Tu ai fost o binecuvântare pentru noi”, nu urmăresc sensul pe care îl au în vedere în privința lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, ci faptul că venirea acelei persoane le-a adus o binecuvântare. Binecuvântarea îi poate fi atribuită unui om dacă acesta este vrednic de ea. Când a fost revelat versetul despre tayammum, cu prilejul colierului pierdut al ʿĀʾishei, Usayd ibn Ḥuḍayr a spus: „Aceasta nu este prima voastră binecuvântare, o, familie a lui Abū Bakr!”.³⁹⁶

Cuvintele „cel mai vrednic dintre noi”: adică vrednicia ta o întrece pe a noastră.

Cuvintele „cel mai măreț în rang și în dărnicie”: adică cel mai înalt în noblețe și cel mai înstărit dintre noi. Aṭ-ṭawl înseamnă bogăție. Allah Preaînaltul spune:

Acela dintre voi care nu are mijloacele de a se căsători cu femei libere

. Cuvântul poate avea și sensul de măreție. Allah Preaînaltul spune:

Iertătorul păcatului, Primitorul căinței, Cel aspru în pedeapsă, Stăpânul măreției și al belșugului

, adică Cel înzestrat cu măreție și bogăție.

Cuvintele „Spuneți ceea ce spuneți sau o parte din ceea ce spuneți”: porunca exprimă îngăduința și permisiunea, după cum s-a arătat.

„Spuneți ceea ce spuneți” se referă la vorbele lor „Tu ești mai-marele nostru”, „Tu ești cel mai vrednic dintre noi” și altele asemenea.

Cuvintele „sau o parte din ceea ce spuneți” pot exprima o îndoială a transmițătorului ori pot face parte din însăși formularea hadithului, cu sensul „Limitați-vă la o parte din aceste vorbe”.

Cuvintele „nu vă lăsați atrași de Șeitan”: istajrāhu înseamnă „l-a tras spre el și l-a făcut să alerge împreună cu el”. Cu alte cuvinte, să nu vă ademenească Șeitan și să nu vă tragă spre rostirea unor vorbe condamnabile. Profetul ﷺ i-a îndrumat către ceea ce se cuvine să facă și le-a interzis ceea ce nu se cuvine, ocrotind tawḥīd-ul atât de știrbire, cât și de anulare. În an-Nihāyah se explică: „Să nu vă atragă Șeitan”, adică să nu vă supună, luându-vă drept jariyy — sol și împuternicit.

Potrivit ambelor interpretări, Profetul ﷺ a urmărit să ocrotească tawḥīd-ul și să închidă orice cale care duce la șirk. Măsurile de apărare împotriva răului sunt cu atât mai ferme cu cât răul este mai grav și mai mare ori atracția sufletelor către el este mai puternică.

De aceea, vedem că Profetul — pacea și binecuvântarea fie asupra lui — a luat măsuri deosebit de ferme împotriva șirk-ului, închizând orice cale care ar putea duce la el, deoarece este cel mai mare păcat. De asemenea, au fost luate măsuri ferme împotriva adulterului și a desfrânării: femeii i-au fost interzise afișarea podoabelor, descoperirea feței, izolarea cu un bărbat fără maḥram și altele asemenea, pentru ca acestea să nu devină o cale către desfrânare, spre care sufletele sunt atrase.

Și în privința dobânzii au fost luate măsuri foarte ferme: chiar dacă un om îi dă altuia un ṣāʿ de grâu bun în schimbul a două ṣāʿ-uri cu aceeași valoare, acest schimb constituie dobândă interzisă, cu toate că în el nu există nedreptate.

Șirk-ul poate să nu se numere printre lucrurile către care sufletele sunt puternic atrase, însă este cea mai mare nedreptate. Șeitan se străduiește să-l ducă pe fiul lui Adam la șirk prin orice mijloc. De aceea, Profetul ﷺ a ridicat împotriva lui o apărare deplină și trainică, pentru ca omul să nu ajungă la el fără să-și dea seama. Acesta este înțelesul capitolului prezentat de autor.

Precizare: comentatorii acestui hadith au pornit de la ideea că Profetul ﷺ le-ar fi interzis să spună „mai-marele nostru”. Ei au încercat, așadar, să împace acest hadith cu vorbele lui ﷺ „Eu sunt mai-marele urmașilor lui Adam”,³⁹⁷ „Ridicați-vă și mergeți la mai-marele vostru”³⁹⁸ și cu ceea ce a spus despre sclav: „Să spună: «stăpânul și patronul meu»”,³⁹⁹ prin una dintre trei explicații:

Prima: interdicția exprimă caracterul nerecomandat al faptei și buna-cuviință, iar permisiunea exprimă faptul că ea este îngăduită.

A doua: interdicția se aplică atunci când se teme un rău, anume alunecarea treptată spre exagerare. Permisiunea se aplică atunci când nu există un asemenea pericol.

A treia: interdicția privește adresarea directă, adică să-i spui altuia „Tu ești stăpânul meu” ori „mai-marele nostru”, spre deosebire de vorbirea despre cineva absent. Cel căruia i se adresează aceste vorbe poate ajunge să se admire pe sine, să exagereze și să se înalțe deasupra altora. Mai există și un alt aspect: cel care îl numește astfel i se supune și se înjosește înaintea lui. Alta este situația când vorbele vin de la o a treia persoană, precum „Ridicați-vă și mergeți la mai-marele vostru”, ori sunt rostite despre cineva absent, precum „Stăpânul meu a spus” și altele asemenea, în vorbirea unui sclav. Totuși, acestei explicații i se opune faptul că Profetul ﷺ i-a îngăduit sclavului să-i spună proprietarului său „stăpânul meu”.

Mie mi se pare că nu există, de fapt, nicio contradicție: Profetul ﷺ le-a îngăduit să spună ceea ce spuneau, dar le-a interzis să se lase atrași de Șeitan spre exagerare, precum folosirea titlului „Stăpânul”, deoarece Stăpânul absolut este Allah Preaînaltul. Așadar, se poate spune „mai-marele nostru”, „mai-marele tribului cutare” și altele asemenea, cu condiția ca persoana căreia i se atribuie această întâietate să fie vrednică de ea. Dacă nu este vrednică — de pildă, dacă este un nelegiuit ori un zindīq —, nu i se spune astfel, chiar dacă ar avea un rang ori o poziție socială mai înaltă decât cel care vorbește. În hadith se spune: „Nu-i spuneți ipocritului «mai-mare», căci, dacă spuneți aceasta, Îl mâniați pe Allah”.⁴⁰⁰ Dacă persoana este vrednică și nu există un pericol, nu este nicio problemă. Dacă însă se teme un rău ori persoana nu este vrednică, lucrul nu este îngăduit. Pericolul avut în vedere este teama de a exagera în privința ei.

⁂

De la Anas — fie Allah mulțumit de el —: „Niște oameni au spus: «O, Trimis al lui Allah! O, cel mai bun dintre noi și fiul celui mai bun dintre noi! Mai-marele nostru și fiul mai-marelui nostru!». El a spus: «O, oameni! Spuneți ceea ce spuneți și nu vă lăsați ademeniți de Șeitan. Eu sunt Muḥammad, robul lui Allah și Trimisul Lui, și nu-mi place să mă ridicați deasupra rangului pe care mi l-a dat Allah, Atotputernicul și Mărețul»”. Relatat de an-Nasāʾī, cu un lanț bun de transmitere.⁴⁰¹

Cuvintele „Au spus: «O, Trimis al lui Allah!»”: această adresare este în acord cu vorbele Celui Preaînalt:

Nu faceți chemarea Trimisului între voi asemenea chemării pe care v-o adresați unii altora

. Adică să nu i vă adresați așa cum vă adresați unii altora, spunând „O, Muḥammad!”, ci să spuneți „O, Trimis al lui Allah!” ori „O, Profet al lui Allah!”. Versetul mai are un înțeles: când Trimisul vă cheamă, să nu socotiți chemarea lui asemenea chemării pe care v-o adresați între voi, răspunzând dacă vreți și refuzând dacă vreți. El are atunci același sens cu:

O, voi care credeți! Răspundeți-I lui Allah și Trimisului atunci când vă cheamă la ceea ce vă dă viață

. În primul înțeles, „chemarea” este determinată de complementul său, iar în al doilea, de subiectul său.

Cuvintele „O, cel mai bun dintre noi”: acestea sunt adevărate, căci el este cel mai bun dintre ei prin obârșie, rang și stare.

Cuvintele „fiul celui mai bun dintre noi”: în privința obârșiei, nu a rangului și a stării. La fel se explică și vorbele „fiul mai-marelui nostru”.

Cuvintele „Spuneți ceea ce spuneți” au fost explicate mai înainte.

Cuvintele „nu vă lăsați ademeniți de Șeitan”: să nu vă ademenească Șeitan, astfel încât să vă înclinați către el și să-i urmați căile până ajungeți la exagerare. Asemenea sunt cuvintele Celui Preaînalt:

Ca acela pe care diavolii l-au ademenit pe pământ, lăsându-l rătăcit

.

Cuvintele „Eu sunt Muḥammad, robul lui Allah și Trimisul Lui”: Muḥammad este numele său propriu, iar „robul lui Allah” și „Trimisul Lui” sunt două însușiri ale sale. Acestea sunt cele mai frumoase și mai grăitoare însușiri prin care poate fi descris Trimisul ﷺ. De aceea, Allah Preaînaltul l-a descris ca rob al Său în cele mai înalte împrejurări. L-a descris astfel când a vorbit despre pogorârea Coranului asupra sa, spunând:

Preabinecuvântat este Cel care a pogorât Criteriul asupra robului Său

. L-a descris astfel și când a vorbit despre călătoria de noapte: ﴿Slavă Celui care l-a purtat noaptea pe robul Său﴾ [al-Isrāʾ, 17:1]; despre înălțarea la cer: ﴿Și i-a revelat robului Său ceea ce i-a revelat﴾ [an-Najm, 53:10]; și atunci când l-a apărat și i-a provocat pe cei care îl contestau:

Iar dacă aveți îndoieli cu privire la ceea ce am pogorât asupra robului Nostru

.

La fel stau lucrurile și în privința celorlalți profeți, precum în cuvintele Celui Preaînalt:

Urmași ai celor pe care i-am purtat împreună cu Noe! El a fost un rob recunoscător

. Aceasta este o robie aparte, cea mai înaltă dintre formele robiei aparte. A fi robul lui Allah este una dintre cele mai nobile însușiri ale omului: omul fie Îl adoră pe Allah, fie îl adoră pe Șeitan. Allah Preaînaltul spune:

Nu v-am poruncit Eu, o, fii ai lui Adam, să nu-l adorați pe Șeitan, căci el vă este un dușman vădit, și să Mă adorați pe Mine? Aceasta este o cale dreaptă

.

Ibn al-Qayyim a spus:

Au fugit de robia pentru care au fost creați, / și au fost încercați cu robia propriului suflet și a lui Șeitan.

Un poet a spus:

Nu mă chema decât spunând: „O, rob al ei!”, / căci acesta este cel mai nobil dintre numele mele.

„Trimisul Lui”: adică cel trimis de El la toți oamenii, după cum a spus Cel Preaînalt:

Spune: «O, oameni! Eu sunt Trimisul lui Allah către voi toți»

.

Trimisul lui Allah ﷺ se află pe treapta cea mai înaltă a oamenilor drepți. Cel Preaînalt spune:

Cei care ascultă de Allah și de Trimis vor fi împreună cu aceia pe care Allah i-a binecuvântat: profeții, cei cu totul sinceri, martirii și cei drepți. Cât de bună este tovărășia acestora!

. Trimisul ﷺ se numără printre profeți și, mai mult, este cel mai bun dintre ei. Autorul — Allah să aibă milă de el — a spus despre Trimisul lui Allah ﷺ: „Un rob care nu este adorat și un trimis care nu este socotit mincinos”.

Două grupuri au ajuns la extreme în privința Trimisului ﷺ:

– Un grup a exagerat în privința lui până când l-a adorat, făcând din el sprijinul său la bine și la greu și ajungând să-l adore și să-l invoce în locul lui Allah.

– Un alt grup l-a socotit mincinos, pretinzând că este un mincinos, un vrăjitor, un poet, un nebun, un ghicitor și altele asemenea.

Cuvintele „robul lui Allah și Trimisul Lui” răspund ambelor grupuri.

Cuvintele „nu-mi place să mă ridicați deasupra rangului meu”: mā este o particulă de negație. An, împreună cu propoziția pe care o introduce, are valoarea unui nume de acțiune care este complementul verbului „îmi place”. Înțelesul este: nu-mi place ridicarea mea de către voi deasupra rangului meu, nici prin vorbe, nici prin titluri și nici prin felul în care vă purtați față de mine.

Cuvintele „pe care mi l-a dat Allah” arată că Allah Preaînaltul este Cel care le dăruiește vrednicia robilor Săi și le stabilește rangurile.

⁂

Învățămintele capitolului:

Primul: avertizarea oamenilor împotriva exagerării.

Al doilea: ce ar trebui să spună cel căruia i se spune „Tu ești mai-marele nostru”.

Al treilea: cuvintele sale „Nu vă lăsați atrași de Șeitan”, cu toate că ei nu spuseseră decât adevărul.

Al patrulea: „Nu-mi place să mă ridicați deasupra rangului meu”.

Explicarea învățămintelor:

Primul: avertizarea oamenilor împotriva exagerării. Acest învățământ se desprinde din cuvintele „Nu vă lăsați atrași de Șeitan”. Trimisul ﷺ a legat acest lucru de ademenirea lui Șeitan, iar omul trebuie să se ferească de orice cale a lui Șeitan.

Al doilea: ce ar trebui să spună cel căruia i se spune „Tu ești mai-marele nostru”. Aceasta se desprinde din cuvintele „Stăpânul este Allah”. Celui căruia i se spune astfel i se cuvine să răspundă: „Stăpânul este Allah”.

Al treilea: cuvintele „Nu vă lăsați atrași de Șeitan”, cu toate că ei nu spuseseră decât adevărul. Din formularea autorului pare că vorbele lor ar fi fost deja o ademenire a lui Șeitan. Expresia poate însemna că ceea ce ați spus vine din ademenirea lui Șeitan, dar poate însemna și: spuneți aceste vorbe, însă feriți-vă de exagerare, căci aceea ar fi ademenirea lui Șeitan. Acesta din urmă este sensul aparent al hadithului, după cum s-a arătat.

Al patrulea: cuvintele „Nu-mi place să mă ridicați deasupra rangului meu”. Adică îmi displace să mă ridicați mai presus de rangul meu, acela de rob și de trimis. În aceste cuvinte se vede smerenia lui ﷺ.

⁂