Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Capitol despre respectarea Numelor lui Allah… și cele care urmează

Numele lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, sunt cele cu care El S-a numit pe Sine sau cu care L-a numit Trimisul Său ﷺ. Am discutat despre ele mai înainte în multe locuri, printre care următoarele:

Sunt Numele lui Allah sinonime sau au înțelesuri distincte? Am spus că, în privința indicării Ființei, sunt sinonime, deoarece indică o singură Ființă: Allah, Atotputernicul și Preamăritul. În privința înțelesului și a Atributului pe care le cuprind, au înțelesuri distincte, chiar dacă unul poate indica, prin implicație necesară, ceea ce cuprinde altul. De pildă, al-Khallāq („Creatorul”) indică și știința cuprinsă în Numele al-ʿAlīm („Atoateștiutorul”), însă prin implicație necesară, precum și puterea cuprinsă în Numele al-Qadīr („Atotputernicul”), tot prin implicație necesară.

În al doilea rând: Numele lui Allah sunt derivate sau nederivate? Adică indică numai Ființa ori atât Ființa, cât și Atributul?

Răspunsul: indică atât Ființa, cât și Atributul. Numele noastre urmăresc însă doar să desemneze persoana. Cineva poate fi numit Muḥammad, deși se numără printre oamenii care merită cea mai aspră mustrare, și poate fi numit ʿAbd Allāh, deși se numără printre cei mai păcătoși robi ai lui Allah.

Numele lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, numele Trimisului ﷺ, numele Coranului, numele Zilei de Apoi și altele asemenea sunt însă nume care cuprind însușiri.

În al treilea rând: unele dintre Numele lui Allah ne sunt cunoscute, iar altele nu ne sunt cunoscute. Dovada este cuvântul Trimisului ﷺ în hadithul autentic despre rugăciunea de cerere la necaz: „O, Allah, Te rog prin fiecare Nume al Tău cu care Te-ai numit pe Tine, pe care l-ai revelat în Cartea Ta, pe care l-ai învățat pe vreuna dintre făpturile Tale sau pe care l-ai păstrat doar pentru Tine în știința Nevăzutului: să faci din Coranul măreț primăvara inimii mele…”.²⁰³ Se știe că nimeni nu cunoaște ceea ce Allah a păstrat numai în știința Sa.

În al patrulea rând: Numele lui Allah sunt limitate la un anumit număr?

Răspunsul: nu sunt limitate. Despre aceasta, precum și despre răspunsul privitor la cuvintele Profetului ﷺ: „Allah are nouăzeci și nouă de Nume; cine le cuprinde va intra în Paradis”, s-a discutat mai înainte.²⁰⁴

În al cincilea rând: aceste nouăzeci și nouă de Nume nu au fost precizate, ci ne-a fost lăsat nouă să cercetăm până când le găsim pe cele nouăzeci și nouă.²⁰⁵ Aceasta ține de înțelepciunea neprecizării lor: să cercetăm până când ajungem la acest scop. Există și alte exemple asemănătoare: Allah a ascuns Noaptea Destinului, ceasul împlinirii rugăciunilor de cerere din ziua de vineri și ceasul împlinirii lor din timpul nopții, pentru ca oamenii să stăruie în căutare.

În al șaselea rând: cuprinderea acestor nouăzeci și nouă de Nume, de care este legată intrarea în Paradis, nu înseamnă doar să le scrii pe foi și apoi să le repeți până le memorezi. Sensul este următorul:

Mai întâi: cunoașterea deplină a formulării lor.

În al doilea rând: înțelegerea înțelesurilor lor.

În al treilea rând: adorarea lui Allah potrivit celor cerute de ele. Aceasta are două laturi:

Prima latură: să-L chemi pe Allah prin ele, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Ale lui Allah sunt cele mai frumoase Nume; așadar, chemați-L prin ele

. Le faci, astfel, un mijloc pentru obținerea celor cerute și alegi Numele potrivit cererii tale. Când ceri iertare, spui: „O, Iertătorule!”. Nu este potrivit să spui: „O, Cel aspru la pedeapsă, iartă-mă!”. Aceasta seamănă mai degrabă cu batjocura. În schimb, spui: „Ferește-mă de pedeapsa Ta”.

A doua latură: să cauți, prin adorarea ta, ceea ce cer aceste Nume. Numele al-Raḥīm implică îndurarea; fă, așadar, fapta bună care atrage îndurarea lui Allah. Numele al-Ghafūr implică iertarea; fă, așadar, ceea ce este un motiv pentru iertarea păcatelor tale. Acesta este sensul cuprinderii lor. În acest fel, ea este vrednică să fie un preț pentru intrarea în Paradis. Acest preț nu reprezintă însă o contraprestație, ci o cauză: faptele bune sunt o cauză a intrării în Paradis, nu un echivalent oferit în schimbul lui. De aceea, s-au transmis în hadithul autentic cuvintele Profetului ﷺ: „Nimeni nu va intra în Paradis prin fapta sa”. Ei au întrebat: „Nici tu, o, Trimis al lui Allah?!”. El a răspuns: „Nici eu, decât dacă Allah mă acoperă cu îndurarea Sa”.²⁰⁶

Nu te amăgi, frate, prin faptele tale și nu te admira pe tine însuți, spunând: „Am făcut cutare și cutare și voi intra în Paradis”. Cel Preaînalt spune:

Ei socotesc că ți-au făcut o favoare prin faptul că au îmbrățișat Islamul. Spune: Nu socotiți Islamul vostru o favoare făcută mie! Dimpotrivă, Allah v-a făcut o favoare prin faptul că v-a călăuzit către credință

. Aceasta privește felul în care ne raportăm noi la propriile fapte: trebuie să recunoaștem favoarea și harul lui Allah față de noi. În privința răsplății însă, Cel Preaînalt spune: ﴿Răsplata binelui poate fi alta decât binele?﴾ [al-Raḥmān, 55:60]. Credem, așadar, că Allah Cel Preaînalt răsplătește binele cu bine.

În al șaptelea rând: prin indicarea deopotrivă a Ființei și a Atributului, Numele lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, indică întregul concept (muṭābaqah). Indicarea numai a Ființei sau numai a Atributului este indicarea unei părți (taḍammun), iar indicarea unui lucru exterior conceptului este implicație necesară (iltizām).

De pildă, al-Khallāq indică împreună Ființa, adică Domnul, Atotputernicul și Preamăritul, și Atributul, adică actul de a crea, prin indicarea întregului concept. Indică numai Ființa sau numai Atributul prin indicarea unei părți și indică puterea și știința prin implicație necesară.

În al optulea rând: credința în Numele lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, nu este deplină decât prin trei lucruri, atunci când Numele este tranzitiv: credința că acel Nume este un Nume al lui Allah, credința în Atributul pe care îl cuprinde și credința în efectul și consecința pe care le cuprinde. Credința în al-ʿAlīm, de pildă, nu este deplină până când nu credem că al-ʿAlīm se numără printre Numele lui Allah, că El are Atributul științei cuprins în acest Nume și că urmarea acestuia este că El cunoaște toate lucrurile. Dacă Numele nu este tranzitiv, credem că se numără printre Numele lui Allah și în Atributul pe care îl cuprinde.

În al nouălea rând: unele dintre Numele lui Allah Îi sunt proprii numai Lui, precum Allah, al-Raḥmān, Domnul lumilor și altele asemenea. Altele nu Îi sunt proprii numai Lui, precum al-Raḥīm, al-Samīʿ și al-ʿAlīm. Cel Preaînalt spune:

Noi l-am creat pe om dintr-o picătură amestecată, ca să-l punem la încercare, și l-am făcut să audă și să vadă

. Iar despre Profet ﷺ, Cel Preaînalt a spus: ﴿Față de credincioși este blând și îndurător﴾ [al-Tawbah, 9:128].

Cuvintele sale: „Capitol despre respectarea Numelor lui Allah”. Adică obligația de a respecta Numele lui Allah, deoarece respectarea lor înseamnă respectarea lui Allah și ține de preamărirea Lui. De aceea, nimeni nu este numit cu un Nume care Îi este propriu numai lui Allah. Numele lui Allah se împart în două categorii:

Prima: ceea ce nu I se potrivește decât lui Allah. Nimeni altcineva nu este numit astfel, iar dacă i s-a dat un asemenea nume, schimbarea lui este obligatorie. De pildă: Allah, al-Raḥmān, Domnul lumilor și altele asemenea.

A doua categorie: ceea ce poate fi folosit și pentru altcineva în afară de Allah, precum al-Raḥīm, al-Samīʿ și al-Baṣīr. Dacă se urmărește Atributul, numirea cu acel nume este interzisă. Dacă nu se urmărește Atributul, numirea este îngăduită, ca simplu nume propriu.

De la Abū Shurayḥ se relatează că purta kunyah Abū al-Ḥakam. Profetul ﷺ i-a spus: „Allah este Judecătorul și Lui Îi aparține judecata”. El a spus: „Când oamenii mei au o neînțelegere, vin la mine. Eu judec între ei, iar amândouă părțile sunt mulțumite”. Profetul a spus: „Ce frumos este acest lucru! Ce copii ai?”. Am răspuns: „Shurayḥ, Muslim și ʿAbd Allāh”. El a întrebat: „Care dintre ei este cel mai mare?”. Am răspuns: „Shurayḥ”. El a spus: „Atunci tu ești Abū Shurayḥ”. Relatat de Abū Dāwūd și de alții.²⁰⁷

Cuvintele sale: „De la Abū Shurayḥ”. Acesta este Hāniʾ ibn Yazīd al-Kindī, care a venit la Profet ﷺ într-o delegație, împreună cu oamenii săi.

Cuvintele sale: „Purta kunyah Abū al-Ḥakam”, adică era chemat astfel. Kunyah este numele care începe cu „tată”, „mamă”, „frate”, „unchi din partea tatălui” sau „unchi din partea mamei”. Poate fi o laudă, ca în acest hadith, sau un blam, precum Abū Jahl. Poate proveni din însoțirea și legătura cu un anumit lucru, precum Abū Hurayrah, ori poate fi doar un nume propriu, precum Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, și Abū al-ʿAbbās, Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, care nu avea copii.

Cuvintele sale: „Allah este Judecătorul și Lui Îi aparține judecata”. „Este Judecătorul” înseamnă că El este Cel îndreptățit să-i judece pe robii Săi și Cel care îi judecă în fapt, după cum arată cuvintele: „Și Lui Îi aparține judecata”.

Cuvintele sale: „Și Lui Îi aparține judecata”. Predicatul este un grup prepozițional antepus. Antepunerea predicatului exprimă restrângerea sensului, astfel că judecata se întoarce numai la Allah.

Judecata lui Allah se împarte în două categorii:

Prima: judecata universală. Pe aceasta nimeni nu o poate respinge. Un exemplu se află în cuvintele Celui Preaînalt:

Nu voi părăsi acest pământ până când tatăl meu nu-mi va îngădui sau Allah nu va hotărî pentru mine, iar El este Cel mai bun dintre judecători

.

A doua categorie: judecata legiferată. În raport cu ea, oamenii se împart în două categorii: credincios și necredincios. Cine o acceptă și judecă potrivit ei este credincios, iar cine nu o acceptă și nu judecă potrivit ei este necredincios. Un exemplu se află în cuvintele Celui Preaînalt:

Oricare ar fi lucrul asupra căruia aveți neînțelegeri, judecata lui Îi aparține lui Allah

. Cât despre cuvintele: ﴿Oare nu este Allah Cel mai înțelept dintre judecători?﴾ [al-Tīn, 95:8] și:

Cine are o judecată mai bună decât Allah pentru un popor care are certitudine?

, acestea cuprind atât judecata universală, cât și pe cea legiferată. Totuși, din al doilea verset reiese că este avută în vedere judecata legiferată, deoarece contextul privește această judecată. Judecata legiferată este legată de iubire, mulțumire, dezaprobare și mânie, pe când cea universală cuprinde orice lucru. Hadithul dovedește că al-Ḥakam se numără printre Numele Celui Preaînalt.

Cât despre al-ʿAdl, s-a transmis de la un companion că a spus: „Allah este un Judecător drept”. Nu cunosc însă, în această privință, un hadith atribuit Profetului. Fără îndoială, cuvintele Celui Preaînalt: ﴿Cine are o judecată mai bună decât Allah?﴾ [al-Māʾidah, 5:50] cuprind dreptatea; mai mult, cuprind dreptatea și ceva în plus.

Cuvintele sale: „El a spus: «Când oamenii mei au o neînțelegere, vin la mine»”. Aceasta explică de ce era numit Abū al-Ḥakam.

Cuvintele sale: „Ce frumos este acest lucru!”. Ele se referă la împăcarea făcută între oamenii săi, nu la numirea cu acest nume, deoarece Profetul ﷺ l-a schimbat.

Cuvintele sale: „Shurayḥ, Muslim și ʿAbd Allāh”. După cum reiese, nu avea decât acești trei copii, deoarece cuvântul walad în arabă îi cuprinde atât pe băieți, cât și pe fete. Dacă ar fi avut fiice, le-ar fi enumerat.

Cuvintele sale: „Atunci tu ești Abū Shurayḥ”. Profetul ﷺ l-a schimbat din două motive:

Primul: al-Ḥakam este Allah. Astfel, când i se spune: „O, Abū al-Ḥakam!”, este ca și cum i s-ar spune: „O, tată al lui Allah!”.

Al doilea: numele folosit drept kunyah pentru acest bărbat avea în vedere înțelesul atributului, anume judecata. Prin aceasta, a ajuns să corespundă Numelui lui Allah. Nu era un simplu nume propriu, ci un nume propriu care cuprindea acel înțeles, ceea ce îl punea în această privință alături de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. De aceea, Profetul ﷺ i-a dat o kunyah potrivită.

Învățămintele capitolului

Prima: respectarea Numelor și Atributelor lui Allah, chiar dacă sensul numelui nu a fost urmărit.

Învățămintele capitolului

Prima: respectarea Numelor și Atributelor lui Allah, chiar dacă sensul numelui nu a fost urmărit. Cuvintele sale: „Chiar dacă sensul numelui nu a fost urmărit”. Am o rezervă față de aceasta, deoarece, dacă sensul nu a fost urmărit, numirea este îngăduită, cu excepția folosirii unui nume care nu I se potrivește decât lui Allah, precum Allah, al-Raḥmān, Domnul lumilor și altele asemenea. Acestea nu sunt folosite decât pentru Allah, în orice împrejurare. Ceea ce nu Îi este propriu numai lui Allah poate fi folosit ca nume pentru altcineva, dacă nu se urmărește înțelesul Atributului, ci numai desemnarea persoanei. În acest caz, nu corespunde Numelui lui Allah. De aceea, printre companioni au fost oameni numiți al-Ḥakam,²⁰⁸ iar Profetul ﷺ nu le-a schimbat numele, deoarece era urmărită numai desemnarea persoanei. Printre companioni au fost și oameni numiți al-Ḥakīm,²⁰⁹ iar Profetul ﷺ a aprobat aceasta. Din Numele Celui Preaînalt sunt, așadar, interzise cele care Îi sunt proprii numai Lui sau cele prin care se urmărește Atributul.

A doua: schimbarea numelui din acest motiv.

A doua: schimbarea numelui din acest motiv. Aceasta a fost discutată mai înainte.

A treia: alegerea celui mai mare dintre copii pentru kunyah.

A treia: alegerea celui mai mare dintre copii pentru kunyah. Ea se desprinde din întrebarea Profetului ﷺ: „Care dintre ei este cel mai mare?”. El a răspuns: „Shurayḥ”. Profetul a spus: „Atunci tu ești Abū Shurayḥ”.

Din hadith nu se deduce însă că luarea unei kunyah este recomandată, deoarece Profetul ﷺ a urmărit să-i schimbe kunyah cu una îngăduită, fără să-i fi poruncit să-și ia una de la început.

Din hadith se desprind următoarele:

1. Cei care îi îndeamnă, îi călăuzesc și îi sfătuiesc pe oameni ar trebui ca, atunci când închid o cale interzisă, să le arate ceea ce este îngăduit. Acest principiu a fost explicat mai înainte.

2. Judecata Îi aparține numai lui Allah, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: „Și Lui Îi aparține judecata”. În privința judecății universale nu există dispută, deoarece nimeni nu I se împotrivește lui Allah în hotărârile Sale universale.

Judecata legiferată este însă piatra de încercare prin care se arată ispitirea și punerea la probă. Cine le dă oamenilor o lege în afara Legii lui Allah și consideră că aceasta este mai bună și mai folositoare robilor decât Legea lui Allah, că este egală cu ea sau că este îngăduită părăsirea Legii lui Allah pentru ea este necredincios, deoarece s-a pus pe sine ca egal al lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, fie în privința actelor de adorare, fie a relațiilor dintre oameni. Dovada este cuvântul Celui Preaînalt:

Oare judecata neștiinței o caută? Și cine are o judecată mai bună decât Allah pentru un popor care are certitudine?

. Versetul arată că nicio judecată nu este mai bună decât judecata lui Allah și nici egală cu ea. Aḥsan este o formă de comparativ-superlativ, al cărei sens este că nimic nu ajunge la treapta ei. Cine pretinde contrariul Îl tăgăduiește pe Allah, Atotputernicul și Preamăritul. Cel Preaînalt spune și:

Cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt necredincioșii

. Aceasta dovedește că nu este îngăduită abaterea de la Legea lui Allah către alta și că ea este necredință.

Dacă se obiectează: Allah Cel Preaînalt a spus:

Cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt cei nelegiuiți

, răspundem: Allah Cel Preaînalt a spus:

Nu i-ai văzut pe cei care pretind că au crezut în ceea ce ți-a fost revelat și în ceea ce a fost revelat înaintea ta? Ei vor să ceară judecata lui Ṭāghūt, deși li s-a poruncit să-l respingă. Șeitan vrea să-i ducă într-o rătăcire îndepărtată. Când li se spune: Veniți la ceea ce a revelat Allah și la Trimis!, îi vezi pe ipocriți îndepărtându-se cu îndârjire de tine

. Aceasta dovedește necredința lor, deoarece a spus: „Pretind că au crezut”, negându-le astfel credința. Din verset reiese că ei pretind fără adevăr și fără temei. Cuvintele Profetului ﷺ: „Și Lui Îi aparține judecata” arată, așadar, că acela care îi atribuie altcuiva decât lui Allah judecata a săvârșit asociere.

Un folos

Cel care caută știința trebuie să cunoască deosebirea dintre legiferarea prin care se stabilește un sistem urmat în locul Coranului și judecarea unui anumit caz după altceva decât ceea ce a revelat Allah. Aceasta poate fi necredință, nelegiuire sau nedreptate. Este necredință dacă omul crede că acea judecată este mai bună decât judecata Legii sau egală cu ea. Este nelegiuire dacă provine dintr-o înclinație a celui care judecă și este nedreptate dacă urmărește să-i facă rău celui împotriva căruia se judecă. Nedreptatea este mai vădită în acest al treilea caz decât în al doilea, iar nelegiuirea este mai vădită în al doilea decât în al treilea.

3. Schimbarea numelui cu unul mai bun, dacă el cuprinde ceva nepotrivit, după cum Profetul ﷺ a schimbat unele nume îngăduite. Aceasta nu necesită repetarea sacrificiului ʿaqīqah, după cum își închipuie unii oameni de rând.