Text integral · Pasaje · 53
Despre cuvintele: „O, Allah, iartă-mă dacă voiești”
Despre cuvintele: „O, Allah, iartă-mă dacă voiești”
În al-Ṣaḥīḥ se relatează de la Abū Hurayra că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Niciunul dintre voi să nu spună: «O, Allah, iartă-mă dacă voiești; o, Allah, ai milă de mine dacă voiești». Să ceară hotărât, căci nimeni nu-L poate constrânge pe Allah”.245
Cuvintele sale: „Despre cuvintele: «O, Allah, iartă-mă dacă voiești»”. Autorul a alcătuit acest capitol deoarece hadithul cuprinde afirmarea desăvârșirii stăpânirii lui Allah, a dărniciei și a bunătății Sale, iar acestea fac parte dintre atributele desăvârșirii.
Cuvântul „Allāhumma” înseamnă „O, Allah!” Însă, din cauza folosirii frecvente, particula de chemare „yā” a fost omisă și înlocuită cu litera mīm. Înlocuitorul a fost pus la sfârșit, căutând binecuvântarea începerii cu pomenirea lui Allah.
Cuvintele sale: „Iartă-mă”. Iertarea, „maghfira”, înseamnă acoperirea păcatului și trecerea peste el. Cuvântul este derivat din „mighfar”, ceea ce acoperă capul pentru a-l apăra de săgeți; acest lucru presupune ceva care atât acoperă, cât și ocrotește. O dovadă sunt cuvintele lui Allah, Mărețul și Slăvitul, adresate robului credincios când va fi singur cu el în Ziua Învierii și îl va face să-și recunoască păcatele: „Ți le-am acoperit în viața lumească, iar astăzi ți le iert”.246
Cuvintele sale: „Dacă voiești”, adică: dacă voiești să mă ierți, iartă-mă, iar dacă nu voiești, nu mă ierta.
Cuvintele sale: „În al-Ṣaḥīḥ”. S-a discutat mai înainte despre o asemenea expresie folosită de autor. Aici se are în vedere hadithul autentic, deoarece acesta se află în ambele culegeri autentice.
Cuvintele sale ﷺ: „Niciunul dintre voi să nu spună”. „Lā” este o particulă de interdicție, după cum arată forma apocopată a verbului care urmează.
Cuvintele sale: „O, Allah, iartă-mă; o, Allah, ai milă de mine”. Prima propoziție, „iartă-mă”, privește scăparea de ceea ce este nedorit; a doua, „ai milă de mine”, privește dobândirea a ceea ce este dorit. Astfel, această rugă cuprinde tot ceea ce aduce dobândirea celor dorite și îndepărtarea celor nedorite.
Cuvintele sale: „Să ceară hotărât”. Litera lām exprimă aici o poruncă. A cere hotărât înseamnă să nu existe ezitare, ci omul să ceară ferm, fără șovăială și fără condiționare.
„Masʾala” înseamnă cerere: să fie hotărât în cererea lui, fără să șovăie spunând „dacă voiești”.
Cuvintele sale: „Căci nimeni nu-L poate constrânge pe Allah” explică interdicția de a spune: „O, Allah, iartă-mă dacă voiești; o, Allah, ai milă de mine dacă voiești”. Adică nimeni nu-L poate constrânge, împiedicându-L de la ceea ce voiește sau silindu-L să facă ceea ce nu voiește, căci întreaga stăpânire Îi aparține numai lui Allah.
Această condiționare cuprinde trei lucruri oprite:
Primul: ea sugerează că Allah ar avea pe cineva care să-L constrângă la un lucru și că ar exista altcineva care să-L poată împiedica. Cel care se roagă astfel pare să spună: „Eu nu Te constrâng. Dacă voiești, iartă-mă, iar dacă nu voiești, nu mă ierta”.
Al doilea: cuvintele „dacă voiești” lasă impresia că vorbitorul socotește lucrul cerut atât de mare pentru Allah, încât El ar putea să nu-l voiască din pricina mărimii lui. Este asemănător situației în care i-ai spune unui om — comparația privește numai forma situației, nu realitatea celor comparați —: „Dă-mi un milion de riali, dacă voiești”. Când îi spui aceasta, lucrul cerut ar putea fi mare și greu pentru el, astfel că spui „dacă voiești” pentru a-i ușura cererea. Allah, Mărețul și Slăvitul, nu are nevoie să-I spui „dacă voiești”, căci niciun dar pe care îl oferă El, Preaslăvitul și Preaînaltul, nu este prea mare pentru El. De aceea, el, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Să dorească mult, căci niciun dar pe care îl oferă Allah nu este prea mare pentru El”.
În relatarea lui Muslim: „Să dorească mult, căci niciun dar pe care îl oferă Allah nu este prea mare pentru El”.247
„Să dorească mult”, adică să ceară ce voiește, puțin sau mult, și să nu spună: „Acesta este prea mult; nu I-l cer lui Allah”. De aceea a spus: „Căci niciun dar pe care îl oferă Allah nu este prea mare pentru El”. Adică lucrul nu este atât de mare pentru El încât să-l refuze și să fie zgârcit cu el — Preaslăvit și Preaînalt este El! Niciun lucru pe care îl dă nu este prea mare pentru El. Allah, Mărețul și Slăvitul, învie făpturile printr-un singur cuvânt; acesta este un lucru măreț, însă pentru El este ușor. Preaînaltul spune:
﴿قل بلى وربي لتبعثن ثم لتنبؤن بما عملتم وذلك على الله يسير﴾
Spune: „Ba da! Pe Domnul meu, veți fi înviați, apoi vi se va aduce la cunoștință ceea ce ați făcut. Iar aceasta Îi este ușor lui Allah”
[al-Taghābun, 64:7]
. Pentru El nu este ceva greu. Prin urmare, niciun dar pe care Allah, Mărețul și Slăvitul, îl oferă vreuneia dintre făpturile Sale nu este prea mare pentru El: nimic nu este atât de mare pentru El încât să nu-l poată da, ci orice lucru Îi este ușor.
Al treilea: ea sugerează că acela care cere nu ar avea nevoie de Allah, de parcă ar spune: „Dacă voiești, fă, iar dacă nu voiești, nu face; mie nu-mi pasă”. De aceea a spus: „Să dorească mult”, adică să ceară cu dorință puternică. Condiționarea contrazice aceasta, căci omul care își condiționează cererea lasă să se înțeleagă că nu are nevoie de lucrul cerut. Omul trebuie să-L cheme pe Allah Preaînaltul simțind că are cea mai mare nevoie de El, că Allah poate să-i dea ceea ce cere și că nimic nu este greu pentru Allah, ci totul Îi este ușor. Așadar, buna purtare în rugă cere să nu folosească această formulare, ci să fie hotărât și să spună: „O, Allah, iartă-mă; o, Allah, ai milă de mine; o, Allah, ocrotește-mă”, și altele asemenea. Dar să fie el sigur de primirea rugii?
Răspunsul: dacă este vorba despre puterea lui Allah, atunci trebuie să fii sigur că Allah poate împlini lucrul cerut. Allah Preaînaltul spune: ﴿Chemați-Mă și vă voi răspunde﴾ [Ghāfir, 40:60].
În ceea ce privește însă ruga ta, ținând seama de piedicile care pot exista în privința ta sau de neîndeplinirea cauzelor primirii ei, poți avea o îndoială asupra primirii. Cu toate acestea, trebuie să ai o părere bună despre Allah, căci Allah, Mărețul și Slăvitul, a spus: ﴿Chemați-Mă și vă voi răspunde﴾. Cel Care ți-a dat mai întâi izbânda de a-L chema îți va dărui apoi răspunsul, mai ales când omul îndeplinește cauzele primirii și se ferește de piedici. Printre piedici se află depășirea limitelor în rugă, ca atunci când cere un păcat sau ruperea legăturilor de rudenie.
Tot dintre ele face parte cererea unui lucru imposibil potrivit Legii sau ordinii hotărâte a existenței. Un exemplu în privința Legii este să spună: „O, Allah, fă-mă profet!” Un exemplu în privința ordinii existenței este să-I ceară lui Allah Preaînaltul reunirea a două lucruri contradictorii, ceea ce este imposibil. Depășirea limitelor în rugă împiedică primirea ei și este interzisă, potrivit cuvintelor Preaînaltului:
﴿ادعوا ربكم تضرعًا وخفية إنه لا يحب المعتدين﴾
Chemați-L pe Domnul vostru cu smerenie și în taină. El nu-i iubește pe cei care depășesc limitele
[al-Aʿrāf, 7:55]
. Aceasta se apropie foarte mult de batjocorirea lui Allah, Preaslăvitul.
Legătura capitolului cu monoteismul
Ea se arată din două privințe:
1. Din perspectiva stăpânirii Sale: cel care folosește o formulare ce sugerează că Allah ar avea pe cineva care să-L constrângă nu a afirmat pe deplin stăpânirea Sa, Preaînalt este El. Din desăvârșirea stăpânirii Sale face parte faptul că nimeni nu-L constrânge; El nu este nici măcar întrebat despre ceea ce face, după cum spune Preaînaltul:
﴿لا يسأل عما يفعل وهم يسألون﴾
El nu este întrebat despre ceea ce face, dar ei vor fi întrebați
[al-Anbiyāʾ, 21:23]
. Tot aici s-ar atribui o lipsă stăpânirii Sale dintr-o altă privință, anume prin impresia că Allah ar socoti prea mari lucrurile pe care le dă; aceasta ar însemna o atingere adusă dărniciei și generozității Sale.
2. Din perspectiva robului: el lasă să se înțeleagă că nu are nevoie de Domnul său, iar aceasta este o lipsă în monoteismul omului, fie din perspectiva adorării, fie a stăpânirii, fie a Numelor și atributelor. De aceea, autorul l-a menționat printre capitolele privitoare la Nume și atribute.
Dacă întrebi: cum răspundem la ceea ce apare în ruga de istikhāra: „O, Allah, Îți cer să alegi pentru mine prin știința Ta, Îți cer putere prin puterea Ta și Îți cer din bunătatea Ta cea mare. Căci Tu poți, iar eu nu pot; Tu știi, iar eu nu știu; Tu ești Cunoscătorul celor nevăzute. O, Allah, dacă știi că acest lucru este bun pentru mine în religia mea, în traiul meu și în urmarea treburii mele, rânduiește-l pentru mine, ușurează-mi-l, apoi binecuvântează-mi-l. Iar dacă știi că acest lucru este rău pentru mine în religia mea, în traiul meu și în urmarea treburii mele, îndepărtează-l de mine și îndepărtează-mă de el; rânduiește-mi binele oriunde s-ar afla, apoi fă-mă mulțumit de el”.248 La fel, cum răspundem la ceea ce se află în hadithul cunoscut: „O, Allah, ține-mă în viață cât timp viața este bună pentru mine și ia-mi viața când moartea este bună pentru mine”?249
Răspunsul: aici nu am condiționat cererea de voința Sa. Nu am spus: „Rânduiește-l pentru mine dacă voiești”. Însă eu nu știu dacă lucrul este bun sau rău pentru mine, iar Allah știe. De aceea spun: „Dacă știi că acest lucru este bun pentru mine, rânduiește-l pentru mine”. Condiționarea privește un lucru pe care nu-l cunosc: nu știu dacă el este bun pentru mine sau nu. La fel este și în celălalt hadith, căci omul nu știe dacă prelungirea vieții sale este un bine sau un rău. De aceea, învățații au dezaprobat să-i spui cuiva: „Allah să-ți prelungească viața!”, deoarece urmarea unei vieți îndelungate nu este cunoscută: ea poate fi un bine sau un rău. Se spune însă: „Allah să-ți prelungească viața în ascultare de El”, sau ceva asemănător, pentru ca ruga să fie bună în orice situație. Prin urmare, hadithul acestui capitol nu contrazice nici hadithul despre istikhāra, nici hadithul: „O, Allah, ține-mă în viață cât timp viața este bună pentru mine”, deoarece ruga este hotărâtă și nu este condiționată de voință. Interdicția privește numai ceea ce este condiționat de voință. Însă, dacă ar spune „O, Allah, iartă-mă dacă dorești” — „in aradta” — în loc de „dacă voiești” — „in shiʾta” —, hotărârea ar fi aceeași, căci dorința se referă aici la voința cosmică și are același sens cu „mashīʾa”. Diferența de exprimare nu schimbă hotărârea.
Învățăminte ale capitolului:
Primul: interdicția condiționării în rugă.
Al doilea: explicarea motivului acestei interdicții.
Explicarea învățămintelor:
Primul: interdicția condiționării în rugă. Prin „excepție”, „istithnāʾ”, se are în vedere aici condiția. Condiția este numită și excepție, după cum arată cuvintele sale ﷺ către Ḍubāʿa bint al-Zubayr: „Împlinește pelerinajul și pune o condiție, căci îți revine de la Domnul tău ceea ce ai exceptat”.250 Explicația este că, dacă spui „Cinstește-l pe Zayd dacă te cinstește”, este ca și cum ai spune „Cinstește-l pe Zayd, afară de cazul în care nu te cinstește”. Așadar, în realitate, are sensul unei excepții.
Al doilea: explicarea motivului acestei interdicții. A precedat explicația că există trei motive:
1. Ea sugerează că Allah ar avea pe cineva care să-L constrângă, iar lucrurile nu stau astfel.
2. Ea sugerează că lucrul cerut ar fi atât de mare pentru Allah, încât I-ar putea fi greu și nu l-ar putea împlini, iar lucrurile nu stau astfel.
3. Ea sugerează că omul nu ar avea nevoie de Allah, iar aceasta nu se cuvine și nu ține de buna purtare.
Al treilea: cuvintele sale: „Să ceară hotărât”.
Al patrulea: a avea o dorință puternică în cerere.
Al cincilea: explicarea motivului acestei porunci.
Al treilea: cuvintele sale: „Să ceară hotărât”. Ele arată că, atunci când ceri, trebuie să fii hotărât și să nu șovăi.
Al patrulea: a avea o dorință puternică în cerere, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Să dorească mult”, adică să ceară ceea ce dorește, căci nimic nu este greu sau cu neputință pentru Allah.
Al cincilea: explicarea motivului acestei porunci. Ea se desprinde din cuvintele sale: „Căci nimic nu este prea mare pentru Allah” sau „nimeni nu-L poate constrânge”, precum și din cuvintele „să dorească mult”. Aici se vede buna învățătură a Trimisului ﷺ: atunci când menționa un lucru, îl însoțea de motivul lui.
Menționarea motivului unei hotărâri are următoarele foloase:
Primul: arată măreția acestei Legi și faptul că nicio hotărâre a ei nu este lipsită de un motiv și de înțelepciune.
Al doilea: sporește liniștea omului, căci, atunci când înțelege motivul împreună cu hotărârea, el se liniștește. De aceea, când a fost întrebat ﷺ despre vânzarea curmalelor proaspete în schimbul celor uscate, nu a spus doar că este permisă sau interzisă, ci a întrebat: „Scad ele când se usucă?” Ei au răspuns: „Da”. Atunci a interzis această vânzare.251
„Și bărbatului care a spus: «Soția mea a născut un băiat negru», el ﷺ nu i-a spus doar: «Copilul este al tău», ci l-a întrebat: «Ai cămile?» A răspuns: «Da». L-a întrebat: «Ce culoare au?» A răspuns: «Roșcate». L-a întrebat: «Există printre ele și una sură?» — «awraq» înseamnă sur, între alb și negru. A răspuns: «Da». L-a întrebat: «De unde vine aceasta?» A răspuns: «Poate seamănă cu un strămoș». I-a spus: «Poate că și fiul tău seamănă cu un strămoș».”252 Atunci s-a liniștit și a înțeles hotărârea și faptul că aceasta era realitatea. Așadar, însoțirea hotărârii de motivul ei aduce liniște, iubire față de Lege și dorința de a o urma.
Al treilea: dacă este vorba despre o hotărâre, se poate face analogie, atribuindu-se aceeași hotărâre situațiilor care împărtășesc motivul ei.
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī în „al-Daʿawāt”, capitolul despre hotărârea în cerere, 4/160, și de Muslim în „al-Dhikr wa-l-duʿāʾ”, capitolul despre hotărârea în rugă, 4/2063.
Relatat de al-Bukhārī în „al-Tafsīr”, capitolul despre cuvintele „Și martorii vor spune…”, nr. 4685, și de Muslim în „al-Tawba”, capitolul despre căința ucigașului, nr. 2768, de la Ibn ʿUmar, fie ca Allah să fie mulțumit de amândoi.
Vezi pasajul precedent p. 421.
Relatat de al-Bukhārī în „al-Tawḥīd”, capitolul despre cuvintele lui Allah Preaînaltul: ﴿Spune: El este Cel Atotputernic﴾, 4/282, din hadithul lui Jābir ibn ʿAbd Allāh, fie ca Allah să fie mulțumit de amândoi.
Relatat de al-Bukhārī în „al-Marḍā”, capitolul despre dorința bolnavului de a muri, 4/30, din hadithul lui Anas ibn Mālik, fie ca Allah să fie mulțumit de el.
Hadithul lui Ḍubāʿa bint al-Zubayr, de la Profet ﷺ, care a spus: „Împlinește pelerinajul și pune condiția: «Voi ieși din iḥrām acolo unde mă vei împiedica»”. Relatat de al-Bukhārī în „al-Nikāḥ”, capitolul despre potrivirea în religie, 3/360, și de Muslim în „al-Ḥajj”, capitolul despre permisiunea ca persoana în iḥrām să pună o condiție, 2/868. Cuvintele sale ﷺ: „Căci îți revine de la Domnul tău ceea ce ai exceptat” au fost relatate de al-Nasāʾī în „al-Manāsik”, capitolul despre cum se formulează condiția, 5/168, de al-Dārimī, 2/34–35, și de Abū Nuʿaym, 9/224. Relatarea este autentică, după cum se arată în „al-Irwāʾ”, 4/186.
Relatat de imamul Aḥmad, 1/175, 176; de Abū Dāwūd în „al-Buyūʿ”, capitolul despre curmale vândute în schimbul curmalelor, 3/654–657; de al-Tirmidhī în „al-Buyūʿ”, capitolul despre interzicerea muḥāqala, 4/221 — care a spus: „ḥasan ṣaḥīḥ” —; de al-Nasāʾī în „al-Buyūʿ”, capitolul despre cumpărarea curmalelor uscate în schimbul celor proaspete, 7/269; de Ibn Mājah în „al-Tijārāt”, capitolul despre vânzarea curmalelor proaspete în schimbul celor uscate, 2/761; de Mālik în „al-Muwaṭṭaʾ”, „al-Buyūʿ”, capitolul despre vânzările de curmale dezaprobate, 2/624; și de al-Shāfiʿī în „al-Risāla”, 907. Relatat și de al-Ḥākim în „al-Mustadrak”, 2/38, care l-a declarat autentic, din hadithul lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ.
Relatat de al-Bukhārī în „al-Ṭalāq”, capitolul despre cel care sugerează negarea paternității unui copil, 3/413, și de Muslim în „al-Liʿān”, 2/1137, din hadithul lui Abū Hurayra, fie ca Allah să fie mulțumit de el.