Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Capitol despre rostirea cuvintelor: „Ce a voit Allah și ai voit tu”

Legătura capitolului cu Cartea monoteismului

Rostirea cuvintelor „Ce a voit Allah și ai voit tu” ține de asocierea majoră sau de cea minoră. Dacă omul crede că persoana adăugată prin conjuncție este egală cu Allah, aceasta este asociere majoră. Dacă o consideră inferioară Lui, dar o asociază cu El în exprimare, aceasta este asociere minoră. Unii învățați au menționat, printre criteriile asocierii minore, că ceea ce constituie un mijloc care duce la asocierea majoră este asociere minoră.

De la Qutaylah se relatează că un iudeu a venit la Profet ﷺ și a spus: „Voi Îi asociați pe alții lui Allah: spuneți «Ce a voit Allah și ai voit tu» și spuneți «Pe Kaʿbah!». Profetul ﷺ le-a poruncit ca, atunci când vor să jure, să spună: «Pe Domnul Kaʿbei!» și să spună: «Ce a voit Allah, apoi ai voit tu»”. Relatat de al-Nasāʾī, care l-a declarat autentic.¹⁸⁵

Cuvintele sale: „Un iudeu”. Iudeul este cel care se revendică de la Legea lui Mūsā, pacea fie asupra lui. Această denumire ar proveni din cuvintele Celui Preaînalt: ﴿Cu adevărat, ne-am întors către Tine﴾ [al-Aʿrāf, 7:156], adică ne-am întors; sau din faptul că strămoșul lor se numea Yahūdhā, fiul lui Yaʿqūb, caz în care denumirea ar proveni din descendență. Potrivit primei explicații, denumirea provine dintr-o faptă. Nu este exclus să provină din amândouă.

Cuvintele sale: „Voi Îi asociați pe alții lui Allah”, adică: voi, musulmanilor, cădeți în asociere.

Cuvintele sale: „Ce a voit Allah și ai voit tu”. Asocierea constă aici în faptul că a pus persoana adăugată prin conjuncție pe aceeași treaptă cu Cel căruia Îi este alăturată, Allah, Atotputernicul și Preamăritul, întrucât a folosit conjuncția wāw („și”), care exprimă punerea pe aceeași treaptă.

Cuvintele sale: „Pe Kaʿbah!”. Asocierea constă aici în faptul că a jurat pe altceva decât pe Allah. Profetul ﷺ nu a respins cele spuse de iudeu, ci a poruncit corectarea acestei exprimări. Le-a poruncit ca, atunci când jură, să spună: „Pe Domnul Kaʿbei!”, astfel încât jurământul să fie pe Allah.

Le-a poruncit, de asemenea, să spună: „Ce a voit Allah, apoi ai voit tu”. Astfel, conjuncția thumma („apoi”) stabilește ordinea dintre voința lui Allah și voința făpturii, iar formularea devine corectă. Prima exprimare este corectă deoarece jurământul a ajuns să fie pe Allah; a doua, deoarece folosește un cuvânt care arată că voința robului vine după voința lui Allah și că între ele nu există egalitate.

Din hadith se desprind următoarele:

1. Profetul ﷺ nu l-a mustrat pe iudeu, deși intenția vădită a acestuia era să-i critice și să-i învinovățească pe Profet ﷺ și pe companionii săi, deoarece ceea ce spusese era adevărat.

2. Este prescrisă întoarcerea la adevăr, chiar dacă persoana care atrage atenția asupra lui nu se numără printre adepții adevărului.

3. Când se schimbă un lucru, se cuvine să fie înlocuit cu unul apropiat de el. Profetul ﷺ le-a poruncit să spună: „Pe Domnul Kaʿbei!”, fără să spună: „Jurați pe Allah”, și le-a poruncit să spună: „Ce a voit Allah, apoi ai voit tu”.

O obiecție și răspunsul la ea

Obiecția este următoarea: cum se face că nimeni altcineva în afară de acest iudeu nu a atras atenția asupra acestei practici? Răspunsul este că este posibil ca Trimisul ﷺ să nu o fi auzit și să nu fi știut despre ea.

Se poate spune însă: Allah știe; atunci cum de i-a lăsat să continue? Obiecția rămâne, dar răspunsul este că aceasta ține de asocierea minoră, nu de cea majoră. Înțelepciunea constă, așadar, în punerea la încercare a acestor iudei, care i-au criticat pe musulmani pentru această exprimare, deși ei înșiși comit asocierea majoră și nu își văd propriul cusur.

El relatează, de asemenea, de la Ibn ʿAbbās că un bărbat i-a spus Profetului ﷺ: „Ce a voit Allah și ai voit tu”. Atunci el a spus: „M-ai făcut un egal al lui Allah?! Spune, mai degrabă: «Ce a voit Allah singur»”.¹⁸⁶

Cuvintele sale din hadithul lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi: „Un bărbat i-a spus Profetului ﷺ”. După cum reiese, el i-a vorbit Profetului ﷺ din prețuire și a pus lucrul respectiv la voia lui Allah și la voia Trimisului Său.

Cuvintele sale: „M-ai făcut un egal al lui Allah?!”. Întrebarea exprimă dezaprobarea și cuprinde și sensul mirării. Cine Îi atribuie Creatorului un egal a săvârșit un lucru de necrezut.

Nidd înseamnă un seamăn, un egal. Sensul este: m-ai pus pe aceeași treaptă cu El în această privință?!

Cuvintele sale: „Spune, mai degrabă: «Ce a voit Allah singur»”. Profetul ﷺ l-a îndrumat către exprimarea care îndepărtează asocierea de el. Nu l-a îndrumat să spună: „Ce a voit Allah, apoi ai voit tu”, pentru a închide orice cale care l-ar putea duce la asociere, chiar și una îndepărtată.

Din hadith se desprind următoarele:

1. Prețuirea Profetului ﷺ printr-o exprimare care presupune punerea lui pe aceeași treaptă cu Creatorul este asociere. Dacă omul crede în această egalitate, este asociere majoră; dacă crede că el este inferior Creatorului, este asociere minoră. Dacă aceasta este asociere, atunci cum este cazul celui care Îi atribuie Trimisului ﷺ un drept care Îi aparține Creatorului?!

Aceasta este mai grav, deoarece el ﷺ nu posedă nimic din însușirile proprii Stăpânirii divine. Dimpotrivă, poartă armură și arme, flămânzește, suferă, se îmbolnăvește și însetează, asemenea celorlalți oameni. Allah l-a ridicat însă deasupra oamenilor prin această măreață Lege care i-a fost revelată. Cel Preaînalt spune: ﴿Spune: Eu sunt doar un om asemenea vouă﴾. El este, așadar, om, iar firea sa omenească este întărită prin cuvintele:

asemenea vouă

. Apoi, deosebirea dintre el și ceilalți oameni este arătată prin cuvintele Celui Preaînalt: ﴿Mi se revelează că Dumnezeul vostru este un Dumnezeu Unic﴾ [al-Kahf, 18:110]. Fără îndoială, Allah i-a dăruit însușiri morale alese, prin care a atins desăvârșirea în toate privințele: i-a dăruit o răbdare măreață, noblețe și generozitate. Toate acestea rămân însă în limitele firii omenești. Ca ele să ajungă la însușirile proprii Stăpânirii divine este cu neputință. Cine pretinde aceasta a tăgăduit credința în Muḥammad ﷺ și în Cel care l-a trimis.

O, Allah, noi nu exagerăm în privința Trimisului, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, ridicându-l la o treaptă pe care el însuși o respinge, și nici nu-i știrbim dreptul pe care suntem datori să i-l împlinim. Îi acordăm ceea ce i se cuvine și Îi cerem lui Allah să ne ajute să-i împlinim dreptul. Nu îl așezăm însă pe treapta Domnului, Atotputernicul și Preamăritul.

2. Răul trebuie dezaprobat chiar dacă este vorba despre un lucru care îl privește pe cel ce îl dezaprobă. Profetul ﷺ a spus: „M-ai făcut un egal al lui Allah?!”, deși omul făcuse aceasta din prețuire pentru Profet ﷺ. Prin urmare, dacă cineva se înclină în fața ta când te salută, ai obligația să dezaprobi acest lucru.

3. Buna chemare la Allah, Atotputernicul și Preamăritul, presupune să arăți ceea ce este îngăduit atunci când menționezi ceea ce este oprit. Când Profetul ﷺ i-a interzis să spună: „Ce a voit Allah și ai voit tu”, l-a îndrumat către ceea ce este îngăduit, spunându-i: „Spune, mai degrabă: «Ce a voit Allah singur»”.

Ibn Mājah relatează de la al-Ṭufayl, fratele ʿĀʾishei din partea mamei, că a spus: „Am văzut în vis că am trecut pe lângă un grup de iudei și le-am spus: «Ce oameni de seamă ați fi, dacă nu ați spune: ʿUzayr este fiul lui Allah!» Ei au răspuns: «Și voi ați fi oameni de seamă, dacă nu ați spune: Ce a voit Allah și a voit Muḥammad». Apoi am trecut pe lângă un grup de creștini și le-am spus: «Ce oameni de seamă ați fi, dacă nu ați spune: Mesia este fiul lui Allah!». Ei au răspuns: «Ce oameni de seamă ați fi, dacă nu ați spune: Ce a voit Allah și a voit Muḥammad!» Când s-a făcut dimineață, le-am povestit visul celor cărora le-am povestit, apoi am venit la Profet ﷺ și i l-am istorisit. El a întrebat: «Ai povestit cuiva despre el?» Am răspuns: «Da». Atunci Profetul I-a adus laudă lui Allah și L-a preamărit, apoi a spus: «Acestea fiind spuse, Ṭufayl a văzut un vis pe care l-a povestit unora dintre voi. Voi ați rostit o expresie, iar cutare și cutare lucru mă împiedică să vă interzic să o spuneți. Nu spuneți, așadar: Ce a voit Allah și a voit Muḥammad, ci spuneți: Ce a voit Allah singur»”.¹⁸⁷

Cuvintele sale din hadithul lui al-Ṭufayl: „Am văzut în vis că am trecut pe lângă un grup de iudei”. Este vorba despre o vedenie în somn.

Cuvintele sale: „Ca și cum” (kaʾanna). Pronumele yāʾ este subiectul acestei particule, iar propoziția „am trecut” (ataytu) este predicatul ei.

Cuvintele sale: „Pe lângă un grup”. Nafar desemnează între trei și nouă persoane. Iudeii sunt adepții lui Mūsā.

Cuvintele sale: „Ce oameni de seamă ați fi”. Este o exprimare de laudă, asemenea cuvintelor: „Aceștia sunt bărbați adevărați”.

Cuvintele sale despre ʿUzayr. Acesta este un om drept, despre care iudeii au pretins că este fiul lui Allah. Aceasta se numără printre minciunile lor și este necredință vădită. Iudeii au multe cusururi, dar acesta a fost menționat în mod aparte, deoarece se numără printre cele mai grave și mai cunoscute ale lor.

Cuvintele sale: „Ce a voit Allah și a voit Muḥammad”. Aceasta este asociere minoră, deoarece companionii care au spus aceste cuvinte nu credeau, fără îndoială, că voința Trimisului ﷺ este egală cu voința lui Allah. Iudeii i-au criticat pentru punerea, în exprimare, a voinței Trimisului ﷺ pe aceeași treaptă cu voința lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, deși era grav ceea ce ei înșiși spuneau despre Allah, Preaînaltul și Mărețul.

Cuvintele sale: „Spuneți: Mesia este fiul lui Allah”. Este vorba despre ʿĪsā, fiul lui Maryam. El a fost numit al-Masīḥ în sensul de „cel care atinge cu mâna”: forma faʿīl are aici sensul formei fāʿil. Când atingea cu mâna un om cu o infirmitate, precum orbul din naștere sau leprosul, acesta se vindeca, cu îngăduința lui Allah.

Șeitan i-a amăgit pe creștini, iar ei au spus că el este fiul lui Allah, deoarece a venit pe lume fără tată. În Coran se spune: ﴿Și am suflat în ea din duhul Nostru﴾ [al-Anbiyāʾ, 21:91]. Ei au spus că el este o parte din Allah, întrucât Allah a pus duhul în relație cu Sine, iar acea parte ar fi fiul.

Potrivit opiniei preponderente la adepții Sunnei, duhul este o entitate subtilă, care intră în trup și sălășluiește în el, așa cum apa pătrunde în lutul uscat. De aceea, îngerul îl ia la moarte, este înfășurat într-un giulgiu și înălțat, iar omul îl vede la moartea sa. Opinia corectă este, așadar, că duhul este o entitate, chiar dacă unii spun că ar fi un atribut. Nu este așa. Este adevărat că viața este un atribut, însă duhul este o entitate. Acestor creștini le spunem, prin urmare: Allah a pus duhul lui ʿĪsā în relație cu Sine, așa cum a pus în relație cu Sine Casa, moscheile, cămila și altele asemenea, pentru a le cinsti și a le arăta însemnătatea. Fără îndoială, ceea ce este pus în relație cu Allah dobândește cinste și măreție. Un poet spune chiar despre iubita sa:

Nu-mi spune decât: „O, rob al ei!”, / căci acesta este cel mai de cinste dintre numele mele.

Cuvintele sale: „Când s-a făcut dimineață, le-am povestit visul celor cărora le-am povestit”. Această exprimare urmărește să lase lucrul neprecizat, asemenea cuvintelor Celui Preaînalt: ﴿Și i-a acoperit din mare ceea ce i-a acoperit﴾ [Ṭā-Hā, 20:78]. Lăsarea unui lucru neprecizat poate arăta măreția lui, ca în versetul menționat, sau lipsa lui de însemnătate, în funcție de context, ori poate urmări un alt sens.

Cuvintele sale: „Ai povestit cuiva despre el?”. Profetul ﷺ a pus această întrebare deoarece dacă el ar fi răspuns: „Nu am povestit nimănui”, ne-am fi așteptat ca Trimisul, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, să-i spună: „Nu povesti nimănui”. Aceasta este ceea ce reiese. Apoi i-ar fi explicat regula. Când el a spus însă că îl povestise deja, a devenit necesar ca lucrul să le fie explicat oamenilor în general. Când ceva s-a răspândit, trebuie să fie anunțată public lămurirea lui. Dacă, dimpotrivă, rămâne un lucru restrâns, sunt informați doar cei la care a ajuns vestea.

Cuvintele sale: „I-a adus laudă lui Allah”. Lauda (ḥamd) înseamnă a-L descrie pe Cel lăudat prin desăvârșire, cu iubire și preamărire.

Cuvintele sale: „Și L-a preamărit”, adică a repetat această descriere laudativă.

Cuvintele sale: „Acestea fiind spuse” (ammā baʿd). S-a explicat mai înainte că sensul lor este: „Orice ar urma după”, adică, după cele pe care le-am menționat, urmează cutare și cutare lucru.

Cuvintele sale: „Cutare și cutare lucru mă împiedică”. Adică îl împiedica sfiala, după cum apare într-o altă relatare. Nu era însă sfiala de a dezaproba neadevărul, ci aceea de a interzice expresia fără ca Allah să-i fi poruncit aceasta. Acesta este sensul în care trebuie înțeles acest cuvânt, dacă el a fost păstrat întocmai în relatare: sfiala care îl împiedica nu era sfiala de a dezaproba, căci Trimisul ﷺ nu se sfiește în privința adevărului. Era sfiala de a dezaproba un lucru devenit obișnuit pe buzele oamenilor și cu care ei se deprinseseră, înainte să i se fi poruncit să-l dezaprobe. Așa a fost cu vinul: oamenii au continuat să-l bea până când a fost interzis în sura al-Māʾidah. Câtă vreme nu i se poruncise să-l interzică, Trimisul ﷺ a păstrat tăcerea. Când atenția a fost atrasă asupra acestei exprimări prin dezaprobarea acelor iudei și creștini, el ﷺ a considerat necesar să o dezaprobe, deoarece rostirea ei atrăgea învinuirea asupra musulmanilor.

Cuvintele sale: „Spuneți: «Ce a voit Allah singur»”. Le-a interzis ceea ce este oprit și le-a arătat ceea ce este îngăduit.

Învățămintele capitolului

Prima: cunoașterea de către iudei a asocierii minore.

A doua: perspicacitatea omului atunci când are o înclinație părtinitoare.

Învățămintele capitolului

Prima: cunoașterea de către iudei a asocierii minore, potrivit cuvintelor sale: „Voi Îi asociați pe alții lui Allah”.

A doua: perspicacitatea omului atunci când are o înclinație părtinitoare. Adică, atunci când are o asemenea înclinație, el înțelege un lucru, chiar dacă el însuși săvârșește ceva asemănător sau mai grav. Iudeii, de pildă, i-au criticat pe musulmani pentru cuvintele: „Ce a voit Allah și ai voit tu”, în timp ce ei spun ceva mai grav: „ʿUzayr este fiul lui Allah” și Îi atribuie lui Allah Cel Preaînalt lipsuri și cusururi.

La fel procedează unii dintre cei care urmează orbește: înțeleg textele după cum le convine înclinației lor și le atribuie sensuri pe care ele nu le pot cuprinde. Tot astfel, unii contemporani atribuie textelor sensuri pe care acestea nu le pot cuprinde, pentru a le potrivi cu descoperirile științei moderne din medicină, astronomie și alte domenii. Pentru nimic din toate acestea omul nu merită laudă. Omul trebuie să înțeleagă textele așa cum sunt, iar înțelegerea lui să le urmeze; nu să supună textele propriei înțelegeri sau credințe. De aceea se spune: „Întemeiază-te pe dovezi, apoi formează-ți convingerea; nu îți forma convingerea, apoi căuta dovezi”. Dacă îți formezi mai întâi convingerea și abia apoi cauți dovezi, convingerea te poate împinge să răstălmăcești textele după ceea ce crezi. Aceasta se vede în toate religiile și doctrinele care se împotrivesc celor cu care a venit Trimisul, binecuvântarea și pacea fie asupra lui: adepții lor răstălmăcesc aceste texte pentru a le potrivi cu propriile poziții. În concluzie, când omul are o înclinație părtinitoare, atribuie textelor sensuri pe care ele nu le pot cuprinde, ca să se potrivească înclinației sale.

A treia: cuvintele sale ﷺ: „M-ai făcut un egal al lui Allah?!”. Atunci cum este cazul celui care a spus: „Nu am la cine să caut adăpost în afară de tine…” și cele două versuri care urmează?

A treia: cuvintele sale ﷺ: „M-ai făcut un egal al lui Allah?!”. Este vorba despre exprimarea: „Ce a voit Allah și ai voit tu”.

Prin cuvintele: „Atunci cum este cazul celui care a spus: «Nu am la cine să caut adăpost în afară de tine…» și cele două versuri care urmează?”, el, Allah să aibă milă de el, trimite la versuri ale lui al-Būṣīrī din cunoscutul poem al-Burdah, în care acesta spune:

O, cel mai nobil dintre făpturi, nu am la cine să caut adăpost / în afară de tine, când se abate nenorocirea ce îi cuprinde pe toți. Dacă, în Ziua Întoarcerii, nu îmi vei lua mâna, / iertându-mă, atunci spune: „Vai de alunecarea piciorului!” / Căci din generozitatea ta sunt lumea aceasta și cealaltă, / iar din științele tale face parte știința Tablei și a Calamului.

Aceasta este culmea necredinței și a exagerării: nu I-a mai lăsat lui Allah nimic. Cinstea Profetului ﷺ constă în faptul că este robul lui Allah și Trimisul Său, nu doar în faptul că este Muḥammad, fiul lui ʿAbd Allāh.

A patra: aceasta nu este asociere majoră, potrivit cuvintelor sale: „Cutare și cutare lucru mă împiedică”.

A patra: aceasta nu este asociere majoră, potrivit cuvintelor sale: „Cutare și cutare lucru mă împiedică”. Dacă ar fi fost asociere majoră, nimic nu l-ar fi împiedicat să o dezaprobe.

A cincea: visul bun este una dintre formele revelației.

A cincea: visul bun este una dintre formele revelației. Aceasta se desprinde din hadithul lui al-Ṭufayl și din cuvintele Profetului ﷺ: „Visul bun este una dintre cele patruzeci și șase de părți ale profeției”.¹⁸⁸ Aceasta corespunde realității revelației primite de Profet ﷺ, deoarece începutul revelației a constat în vise bune, din Rabīʿ al-Awwal până în Ramaḍān, adică șase luni. Raportate la restul perioadei revelației, ele reprezintă una dintre patruzeci și șase de părți, deoarece revelația a durat douăzeci și trei de ani, fiind precedată de șase luni.

Visul bun este cel care cuprinde un bine și se arată în mod coerent, nefiind o învălmășeală de vise.

Cât despre visele învălmășite, acestea sunt confuze și lipsite de coerență, asemenea celui pe care un bărbat i l-a povestit Profetului ﷺ, spunând: „Am văzut că mi se tăiase capul, iar eu am început să alerg după el”. Profetul ﷺ i-a spus: „Nu le povesti oamenilor cum Șeitan se joacă cu tine în somn”.¹⁸⁹ De cele mai multe ori, visele neplăcute vin de la Șeitan. Allah Cel Preaînalt spune:

Șoaptele tainice sunt numai de la Șeitan, ca să-i întristeze pe cei care cred. El nu le poate face niciun rău decât cu îngăduința lui Allah

. De aceea, Profetul ﷺ l-a îndrumat pe cel care vede un vis neplăcut să scuipe ușor spre stânga sau să sufle ușor de trei ori și să spună: „Caut adăpost la Allah de răul lui Șeitan și de răul celor pe care le-am văzut”, să se întoarcă pe cealaltă parte și să nu povestească nimănui.¹⁹⁰ Într-o altă relatare: „I-a poruncit să facă abluțiunea și să se roage”.¹⁹¹

A șasea: visul poate fi un prilej pentru prescrierea unor reguli.

A șasea: visul poate fi un prilej pentru prescrierea unor reguli. Un exemplu este visul lui Ibrāhīm, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, în care îl sacrifica pe fiul său; un altul este acest hadith. Tot astfel, Profetul ﷺ a confirmat visul lui ʿAbd Allāh ibn Zayd despre chemarea la rugăciune, spunând: „Acesta este un vis adevărat”.¹⁹² Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, a confirmat și visul celui care l-a văzut pe Thābit ibn Qays ibn Shammās. Acesta i-a spus celui care îl văzuse: „Veți găsi armura mea sub o oală, iar lângă ea este un cal care se zbenguie”. Când s-a făcut dimineață, omul a mers la Khālid ibn al-Walīd și i-a povestit. S-au dus la locul respectiv și au văzut armura sub oală, iar calul era lângă ea.¹⁹³ Abū Bakr a îndeplinit atunci dispoziția testamentară a lui Thābit, deoarece existau indicii care îi dovedeau veridicitatea. Dacă visul ar indica însă ceva potrivnic Legii, nu i s-ar da nicio valoare și nu ar fi luat în seamă, deoarece nu ar fi un vis bun.