Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Capitol: cuvintele Celui Preaînalt:

Oare nu i-ai văzut pe cei care pretind că au crezut în ceea ce ți-a fost pogorât ție și în ceea ce a fost pogorât înaintea ta? Ei vor să ceară judecata lui ṭāghūt, deși li s-a poruncit să-l tăgăduiască. Iar Șeitan vrea să-i ducă într-o rătăcire îndepărtată¹³²

și versetele următoare.

Acest capitol are o legătură strânsă cu cel dinainte. Acolo se arată judecata asupra celui care ascultă de învățați și de conducători când aceștia îngăduie ceea ce Allah a interzis ori interzic ceea ce Allah a îngăduit. Aici este mustrat cel care vrea să ceară judecata altcuiva decât Allah și Trimisul Său. Shaykh-ul, Allah să aibă milă de el, a amintit în acest capitol patru versete:

Primul verset este cel pe care l-a ales drept titlu al capitolului. În cuvintele Celui Preaînalt ﴿أَلَمْ تَرَ﴾ — „Oare nu i-ai văzut?” — întrebarea urmărește confirmarea și exprimarea mirării față de starea lor. Cuvintele îi sunt adresate Profetului ﷺ.

Cuvintele

pretind că au crezut în ceea ce ți-a fost pogorât ție

— stabilesc că aici este vorba despre o adresare către Profet ﷺ. Nu s-a spus „cei care au crezut”, fiindcă ei nu au crezut, ci doar pretind aceasta și mint. Profetului ﷺ i-au fost pogorâte Cartea și înțelepciunea. Cel Preaînalt a spus:

Allah ți-a pogorât Cartea și înțelepciunea

. Exegeții au spus că înțelepciunea este Sunnah. Ei pretind că au crezut în acestea, însă faptele lor le dezmint vorbele, căci vor să ceară judecata lui ṭāghūt, nu judecata lui Allah și a Trimisului Său.

Cuvintele ﴿إِلَى الطَّاغُوتِ﴾ — „lui ṭāghūt”. Ṭāghūt este o formă de intensificare de la aṭ-ṭughyān, „depășirea măsurii”, și cuprinde ideea de încălcare și nedreptate. Aici desemnează orice judecată care contrazice judecata lui Allah și a Trimisului Său și orice judecător care judecă după altceva decât ceea ce Allah i-a pogorât Trimisului Său. În sens mai larg, Ibn al-Qayyim l-a definit astfel: „Tot ceea ce îl face pe rob să depășească măsura, fie că este adorat, urmat sau ascultat.” Explicația acestui lucru a fost dată la începutul Cărții monoteismului.¹³³

Cuvintele

deși li s-a poruncit să-l tăgăduiască

. Allah le-a poruncit să-l tăgăduiască pe ṭāghūt printr-o poruncă lipsită de neclaritate ori ascundere. Așadar, cel care vrea să-i ceară judecata o face în cunoștință de cauză, fiindcă porunca i-a fost lămurită.

Cuvintele ﴿وَيُرِيدُ الشَّيْطَانُ﴾ — „iar Șeitan vrea”. Denumirea este generică și îi cuprinde pe diavolii dintre oameni și dintre jinni.

Cuvintele

să-i ducă într-o rătăcire îndepărtată

— înseamnă să-i facă să cadă într-o rătăcire departe de adevăr. Aceasta nu înseamnă neapărat că îi trece dintr-odată la falsitate, ci o face treptat.

Cuvântul ﴿بَعِيدًا﴾ — „îndepărtată” — arată că nu este o rătăcire apropiată. Însă el lucrează treptat, puțin câte puțin, până când îi face să cadă într-o rătăcire îndepărtată.

Cuvintele

Când li se spune: «Veniți la ceea ce Allah a pogorât și la Trimis!»

— înseamnă că oamenii le spun să se îndrepte spre ceea ce Allah a pogorât din Coran și spre Trimisul însuși, în timpul vieții sale, iar după moartea lui, spre Sunnah sa. Aici este vorba despre Trimisul ﷺ însuși, în timpul vieții sale.

Cuvintele

îi vezi pe fățarnici îndepărtându-se cu totul de tine

. Vederea de aici este o vedere a stării lor, nu o vedere cu ochii, după cum arată cuvântul ﴿تَعَالَوْا﴾ — „veniți” —, care arată că ei nu sunt de față înaintea lui. Sensul este: ca și cum i-ai vedea.

Cuvintele

îndepărtându-se cu totul de tine

— înseamnă că îți întorc spatele și se îndepărtează.

În expresia ﴿رَأَيْتَ الْمُنَافِقِينَ﴾ — „îi vezi pe fățarnici” — substantivul este exprimat în locul unui pronume, pentru trei folosuri:

Primul: arată că aceia care pretind credința sunt fățarnici.

Al doilea: arată că un asemenea lucru nu vine decât de la un fățarnic, fiindcă adevăratul credincios trebuie să se supună poruncii lui Allah și a Trimisului Său fără să se îndepărteze.

Al treilea: atrage atenția. Dacă vorbirea urmează mereu același tipar, omul poate să nu-i mai dea atenție; când tiparul se schimbă, el devine atent.

Expresia ﴿رَأَيْتَ الْمُنَافِقِينَ﴾ — „îi vezi pe fățarnici” — este răspunsul propoziției introduse prin idhā, „când”. Verbul ṣadda poate fi intranzitiv: descrie persoana și nu se răsfrânge asupra alteia; numele său verbal este atunci ṣudūd, ca în acest verset. Poate fi și tranzitiv, cu sensul că omul îl oprește pe altul; numele verbal este atunci ṣadd, ca în cuvintele Celui Preaînalt:

și v-au oprit de la Moscheea cea Sfântă

.

Cuvintele

Cum va fi atunci când îi va lovi o nenorocire pentru ceea ce au săvârșit mâinile lor, iar apoi vor veni la tine jurând pe Allah: «Noi nu am urmărit decât binele și împăcarea»?

Întrebarea exprimă aici mirarea: care va fi starea lor când îi va lovi o nenorocire? Nenorocirea cuprinde aici atât ceea ce privește religia, cât și cele lumești, căci cele două sensuri nu se contrazic.

Nenorocirile lumești sunt, de pildă, sărăcia, seceta și altele asemenea. Ei vin atunci să se plângă Profetului ﷺ și spun: „Ne-au lovit aceste nenorociri, deși noi nu am urmărit decât binele și împăcarea.”

Nenorocirea legată de religie este aceea că, atunci când Allah îl înștiințează pe Trimisul Său despre starea lor, se tem și spun: „O, Trimis al lui Allah, noi nu am urmărit decât binele și împăcarea.”

Cuvintele

pentru ceea ce au săvârșit mâinile lor

. Bāʾ exprimă aici cauza, mā este pronume relativ, iar qaddamat este verbul propoziției relative. Pronumele de legătură este omis, construcția subînțeleasă fiind „din pricina a ceea ce mâinile lor au săvârșit”. În arabă, această expresie cu „mâna” este folosită pentru persoana însăși care săvârșește fapta: din pricina faptelor rele pe care le-au săvârșit.

Cuvintele

Noi nu am urmărit decât binele și împăcarea

. In are aici sensul negației mā: nu am urmărit decât binele, adică să scăpăm de dezvăluirea rușinoasă și de ocară, și împăcarea între credincioși și necredincioși sau între calea necredinței și calea credinței. Adică: mergem cu voi și mergem și cu necredincioșii. Aceasta este starea fățarnicilor. Ei au spus: am vrut să avem o cale și o purtare bună cu unii și cu ceilalți și să împăcăm cele două părți.

Cuvintele

Aceia sunt cei despre care Allah știe ce se află în inimile lor

. Allah îi amenință prin faptul că El cunoaște fățărnicia, viclenia și înșelăciunea din inimile lor. Allah este Cunoscătorul celor nevăzute. Cel Preaînalt a spus:

Noi l-am creat pe om și știm ceea ce îi șoptește sufletul său

. Mai mult, Allah știe mai bine decât tine ceea ce se află în tine. Cel Preaînalt a spus:

Să știți că Allah Se interpune între om și inima lui

. Faptul că Allah Se interpune între om și inima lui este una dintre cele mai mari dovezi ale cunoașterii Sale pătrunzătoare. De aceea, un beduin a fost întrebat: „Prin ce L-ai cunoscut pe Domnul tău?” El a răspuns: „Prin destrămarea hotărârilor și prin schimbarea năzuințelor.”

Omul ia o hotărâre, apoi se trezește că hotărârea lui s-a destrămat, fără o cauză vădită.

Cuvintele ﴿فَأَعْرِضْ عَنْهُمْ﴾ — „Întoarce-te de la ei”. Aceasta este una dintre cele mai puternice forme de umilire și disprețuire.

Cuvintele ﴿وَعِظْهُمْ﴾ — „și povățuiește-i” — înseamnă: amintește-le și avertizează-i, însă nu face din ei cea mai mare preocupare a ta. Nu te teme de ei și împlinește-ți datoria de a-i povățui, pentru ca dovada să fie stabilită împotriva lor.

Cuvintele

și spune-le un cuvânt pătrunzător în sufletele lor

. Exegeții au avut trei păreri în această privință:

Prima: construcția prepozițională fī anfusihim, „în sufletele lor”, se leagă de balīgh, „pătrunzător”. Adică spune-le un cuvânt care să pătrundă adânc în sufletele lor și să aibă efect asupra lor.

A doua: sensul este să-i sfătuiești în taină, între tine și ei.

A treia: sensul este să le spui despre ei înșiși, adică despre starea și situația lor, un cuvânt care să pătrundă în inimile lor și să le miște. Părerea corectă este că versetul cuprinde toate cele trei sensuri, fiindcă formularea le îngăduie pe toate și ele nu se contrazic. Aceasta este o regulă de exegeză căreia trebuie să i se dea atenție: dacă sensurile posibile ale unui verset, susținute de învățați, sunt îngăduite de formularea lui și nu se contrazic, ele se primesc toate.

Elocvența vorbirii ține de mai multe lucruri:

Primul: ținuta vorbitorului, care trebuie să vorbească într-un fel ce mișcă inimile. Când Profetul ﷺ ținea cuvântarea, ochii i se înroșeau, glasul i se ridica și mânia i se întețea, de parcă ar fi avertizat asupra unei oștiri, spunând: „Vă atacă dimineața ori seara!”¹³⁴

Al doilea: cuvintele sale să fie puternice, legate între ele și concentrate asupra unui subiect bine definit.

Al treilea: să atingă, pe cât poate, cel mai înalt grad de limpezime și expresivitate: vorbirea să aibă o construcție corectă, să respecte limba arabă și să se potrivească împrejurării.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a spus: „Aceste versete li se potrivesc întocmai celor care denaturează și interpretează figurat atributele lui Allah. Ei spun că au credință în Allah și în Trimisul Său, însă, când li se spune: «Veniți la ceea ce Allah a pogorât și la Trimis!», întorc spatele, se îndepărtează și spun: «Mergem la cutare și la cutare.» Dacă li se aduce o obiecție, spun: «Vrem binele și împăcarea și să punem de acord dovezile rațiunii cu dovezile revelației.»” El, Allah să aibă milă de el, a menționat aceasta în al-Fatwā al-ḥamawiyyah.

Cuvintele Sale:

Când li se spune: «Nu faceți stricăciune pe pământ!», ei spun: «Noi doar îndreptăm lucrurile».¹³⁵

Al doilea verset: cuvintele Celui Preaînalt

Când li se spune: «Nu faceți stricăciune pe pământ!»

. Stricăciunea pe pământ este de două feluri:

Primul: stricăciunea vădită, materială, precum dărâmarea caselor, deteriorarea drumurilor și altele asemenea.

Al doilea: stricăciunea morală, prin păcate, care fac parte din cele mai mari stricăciuni de pe pământ. Cel Preaînalt a spus:

Stricăciunea s-a arătat pe uscat și pe mare din pricina celor săvârșite de mâinile oamenilor, ca El să-i facă să guste o parte din ceea ce au făcut, poate că se vor întoarce

. El a mai spus:

Orice nenorocire vă lovește este din pricina celor săvârșite de mâinile voastre, iar El iartă multe

. Și Cel Preaînalt a spus:

Dacă locuitorii așezărilor ar fi crezut și s-ar fi temut de Allah, le-am fi deschis binecuvântări din cer și de pe pământ. Însă ei au tăgăduit, iar Noi i-am pedepsit pentru ceea ce săvârșeau

. Cel Preaînalt a mai spus:

Dacă oamenii Cărții ar fi crezut și s-ar fi temut de Allah, le-am fi șters faptele rele și i-am fi făcut să intre în Grădinile desfătării. Dacă ar fi împlinit Tora, Evanghelia și ceea ce le-a fost pogorât de la Domnul lor, ar fi mâncat din cele de deasupra lor și de sub picioarele lor

.

Cuvintele

Noi doar îndreptăm lucrurile

. Aceasta este una dintre cele mai false pretenții: ei spun că starea și preocuparea lor nu sunt decât îndreptarea lucrurilor. De aceea, Cel Preaînalt a spus:

Luați aminte! Ei sunt, cu adevărat, cei care fac stricăciune.

Alā este o particulă de început care atrage atenția. Enunțul este întărit prin patru mijloace: alā, inna, pronumele separator hum și construcția nominală. Allah a răspuns restrângerii lor prin una mai puternică: aceia care fac stricăciune pe pământ și pretind că îndreaptă lucrurile sunt în realitate cei care fac stricăciune, nu alții.

Legătura versetului cu acest capitol este limpede: cererea judecății după altceva decât ceea ce Allah a revelat este una dintre cele mai mari cauze ale stricăciunii pe pământ.

Și cuvintele Sale:

Nu faceți stricăciune pe pământ după îndreptarea lui!¹³⁶

Al treilea verset: cuvintele Celui Preaînalt

Nu faceți stricăciune pe pământ!

— cuprind atât stricăciunea materială, cât și pe cea morală, după cum s-a arătat.

Cuvintele ﴿بَعْدَ إِصْلَاحِهَا﴾ — „după îndreptarea lui” — se referă la îndreptarea făcută de cei care îndreaptă. Printre formele stricăciunii se află împotrivirea față de chemarea învățaților, față de chemarea salafilor și față de cel care cheamă ca judecata să fie potrivit Cărții lui Allah și Sunnei Trimisului Său ﷺ.

Cuvintele ﴿بَعْدَ إِصْلَاحِهَا﴾ — „după îndreptarea lui” — întăresc mustrarea și reproșul: cum să fie stricat ceea ce a fost îndreptat? Aceasta este culmea nerușinării, a ticăloșiei și a răului. A face stricăciune după îndreptare este mai grav și mai rău decât a continua stricăciunea de dinaintea îndreptării, deși ceea ce se cere este tocmai îndreptarea după stricăciune.

Legătura versetului cu acest capitol este că a cere judecata după ceea ce Allah a revelat înseamnă îndreptare, iar a cere judecata după altceva înseamnă stricăciune.

Și cuvintele Sale:

Oare judecata din vremea ignoranței o caută?

și urmarea versetului.¹³⁷

Al patrulea verset: cuvintele Celui Preaînalt

Oare judecata din vremea ignoranței o caută?

Întrebarea exprimă mustrarea. Ḥukma, „judecata”, este complementul direct așezat înaintea verbului yabghūn, „caută”, pentru a exprima restrângerea. Sensul este: oare nu caută ei decât judecata din vremea ignoranței?

Yabghūn înseamnă „caută”. Construcția de anexare din expresia „judecata ignoranței” îngăduie două sensuri:

Primul: caută ei judecata oamenilor ignoranței care au trăit înaintea Mesajului? Ei vor, astfel, să întoarcă această comunitate la calea ignoranței, ale cărei rânduieli sunt cunoscute: baḥāʾir, sawāʾib și uciderea copiilor.

Al doilea: caută ei judecata neștiinței, care nu se întemeiază pe cunoaștere, indiferent dacă ea a existat în vremea ignoranței de odinioară sau nu? Acest sens este mai cuprinzător.

Atribuirea judecății ignoranței exprimă urâțenia ei și îndepărtează de ea. Orice judecată care contrazice judecata lui Allah este fie neștiință — jahl —, fie nesăbuință — jahālah. Dacă Legea este cunoscută, este nesăbuință; dacă Legea nu este cunoscută, este neștiință. Jahālah înseamnă a face un lucru greșit din nechibzuință, nu din neștiință. Cel Preaînalt a spus:

Allah primește căința doar de la cei care fac răul din nesăbuință și apoi se căiesc curând

. Cât despre cel care face răul din neștiință, el nu poartă păcat, însă are datoria să învețe.

Cuvintele

Și cine este mai bun decât Allah în judecată?

Man, „cine”, este un pronume interogativ cu sens de negație: nimeni nu este mai bun decât Allah în judecată. Această negație cuprinde și sensul unei provocări. Ea este mai puternică decât simpla afirmație „nimeni nu este mai bun decât Allah în judecată”, fiindcă adaugă ceva negației.

Ḥukman, „în judecată”, este un complement de precizare, fiindcă urmează unui elativ al cărui domeniu nu este precizat; acest complement îl lămurește și îl delimitează. Judecata cuprinde aici atât hotărârile asupra creației, cât și poruncile Legii.

Dacă se întreabă: printre hotărârile asupra creației se află și lucruri vătămătoare, precum cutremurele, inundațiile și altele; unde este binele în acestea?

Răspunsul este că țelurile lăudabile ale acestor lucruri fac ca ele să fie bune. Este asemenea omului care își lovește copilul pentru a-l educa și a cărui faptă este astfel socotită bună. Tot așa, Allah îi lovește pe unii oameni cu aceste nenorociri pentru a-i îndrepta. Cel Preaînalt a spus despre așezarea ai cărei locuitori au fost transformați de Allah în maimuțe umilite:

Am făcut din aceasta o pedeapsă pilduitoare pentru cei de atunci și pentru cei de după ei și o povață pentru cei temători de Allah

. Acest bine din judecata lui Allah nu este limpede pentru oricine, după cum Cel Preaînalt a spus: ﴿لِقَوْمٍ يُوقِنُونَ﴾ — „pentru un neam care are certitudine”. Cu cât robul crește în certitudine și în credință, cu atât cunoaște mai bine bunătatea judecăților lui Allah; cu cât îi scad credința și certitudinea, cu atât o cunoaște mai puțin. De aceea, învățații bine întemeiați în cunoaștere lămuresc pe deplin sensul versetelor greu de înțeles și nu văd în ele nicio contradicție. Astfel, puterea credinței și a certitudinii se arată potrivit cunoașterii pe care omul o are despre bunătatea hotărârilor lui Allah asupra creației și a poruncilor Legii.

Cuvintele

Și cine este mai bun decât Allah în judecată, pentru un neam care are certitudine?

— sunt o înștiințare care nu admite nicidecum nici falsitatea, nici abrogarea. De aceea, Allah i-a călăuzit, cu îngăduința Sa, pe cei care cred către adevărul în privința căruia oamenii s-au deosebit. Ei au pus de acord textele cu sens greu de deslușit sau aparent diferit și au spus:

Toate sunt de la Domnul nostru

. Au cunoscut bunătatea judecăților lui Allah Cel Preaînalt: acestea sunt cele mai bune, cele mai folositoare oamenilor și cele mai drepte pentru interesele făpturilor în viața de acum și în cea de apoi. De aceea, nu au primit nimic în locul lor.

De la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Niciunul dintre voi nu are credință până când înclinarea sa nu urmează ceea ce am adus.”¹³⁸

Cuvintele hadithului lui ʿAbd Allāh ibn ʿAmr: „Niciunul dintre voi nu are credință” înseamnă că nu are credință deplină. Excepția este cel care respinge cu totul, în înclinarea sa, ceea ce a adus Profetul ﷺ: acestuia îi lipsește cu totul credința. Dacă urăște ceea ce Allah a revelat, faptele sale au devenit zadarnice din pricina necredinței lui. Cel Preaînalt a spus:

Aceasta pentru că au urât ceea ce Allah a revelat, iar El le-a făcut zadarnice faptele

.

Cuvintele „până când înclinarea sa nu urmează ceea ce am adus”. Hawā, fără alungirea finală, înseamnă înclinare; hawāʾ, cu alungire, înseamnă vânt. Aici este avut în vedere primul sens.

Ḥattā, „până când”, arată limita. Ceea ce a adus Profetul ﷺ este Coranul și Sunnah. Dacă înclinarea omului urmează ceea ce a adus Profetul ﷺ, aceasta cere să fie în acord cu el: să creadă în înștiințări, să împlinească poruncile și să se ferească de cele interzise.

Să știi că termenul hawā este folosit cel mai adesea pentru înclinarea către rătăcire, nu pentru înclinarea către credință. Cel Preaînalt a spus:

L-ai văzut pe cel care și-a luat propria înclinare drept divinitate?

; și ﴿وَاتَّبَعُوا أَهْوَاءَهُمْ﴾ — „și și-au urmat înclinările” [Muḥammad, 47:14]. Mai sunt și alte versete care îl mustră pe cel ce își urmează înclinarea. Însă, dacă înclinarea urmează ceea ce a adus Profetul ﷺ, ea este lăudabilă și ține de desăvârșirea credinței. S-a arătat mai înainte că acela care crede că judecata altcuiva este egală cu judecata lui Allah, mai bună decât ea sau că este îngăduit să se ceară judecata altcuiva decât Allah este necredincios. Cât despre cel a cărui înclinare nu urmează ceea ce a adus Profetul ﷺ, dacă urăște acest lucru, este necredincios; dacă nu îl urăște, dar pune iubirea lumii acesteia înaintea lui, nu este necredincios, însă credința sa este nedesăvârșită.

An-Nawawī a spus: „Hadith autentic. L-am relatat în cartea al-Ḥujjah cu un lanț autentic.”¹³⁹

Ash-Shaʿbī a spus: Între un fățarnic și un iudeu a avut loc o dispută. Iudeul a spus: «Să cerem judecata lui Muḥammad», știind că el nu ia mită. Fățarnicul a spus: «Să cerem judecata iudeilor», știind că ei iau mită. Au căzut de acord să meargă la un ghicitor din Juhaynah și să-i ceară judecata. Atunci a fost revelat:

Oare nu i-ai văzut pe cei care pretind...¹⁴⁰

și urmarea versetului.¹⁴¹

Cuvintele „An-Nawawī a spus: «Hadith autentic»”. An-Nawawī și alții l-au socotit autentic, iar un grup de învățați l-au socotit slab, printre ei Ibn Rajab, în cartea Jāmiʿ al-ʿulūm wa-l-ḥikam. Sensul lui este însă corect.

Cuvintele din relatarea lui ash-Shaʿbī, „Ash-Shaʿbī a spus”, se referă la explicarea versetului.

Cuvintele „un fățarnic”: este cel care arată Islamul în afară, dar ascunde necredința înăuntru. El a fost numit munāfiq pornind de la nāfiqāʾ, vizuina jerboului. Jerboul are o vizuină cu o intrare și o ieșire ascunsă: sapă în pământ un tunel până la capătul vizuinii, apoi sapă în sus și se oprește când a mai rămas un strat subțire pe care îl poate străpunge cu capul. Dacă intrarea îi este blocată, iese prin ieșirea ascunsă.

Cuvintele „și un iudeu”: iudeii sunt cei care se revendică de la religia lui Mūsā — pacea fie asupra lui. Ei au fost numiți astfel fie pornind de la expresia ﴿إِنَّا هُدْنَا إِلَيْكَ﴾ — „Noi ne-am întors la Tine” —, fie prin raportare la strămoșul lor Yahūdhā; după adaptarea în arabă, consoana dhāl a devenit dāl.

Cuvintele „lui Muḥammad” îl desemnează pe Profet ﷺ. El nu a fost numit prin calitatea de Trimis, fiindcă ei nu cred în misiunea lui și pretind că profetul făgăduit urmează să vină.

Cuvintele „știind că el nu ia mită” arată motivul pentru care a cerut judecata Profetului ﷺ. Cuvântul pentru mită poate avea la litera rāʾ oricare dintre cele trei vocale: rishwah, rashwah ori rushwah. El înseamnă banii dați pentru a ajunge la un lucru.

Învățații au spus: „Ea este interzisă când omul urmărește prin ea să obțină ceva nedrept sau să înlăture un drept. Însă cel care o dă pentru a obține un drept al său de care a fost lipsit sau pentru a îndepărta de la sine o nedreptate nu săvârșește un lucru interzis prin faptul că o dă. Pentru cel care o primește este însă interzisă.”

Cuvintele „au căzut de acord să meargă la un ghicitor din Juhaynah”. Se pare că între ei s-a ivit o neînțelegere, iar fățarnicul a refuzat să ceară judecata Profetului ﷺ. Kāhin este cel care pretinde că știe cele nevăzute ale viitorului. Arabii aveau ghicitori cărora diavolii le aduceau știri din cer. Ei spuneau că se va întâmpla cutare și cutare lucru; uneori nimereau, alteori greșeau. Când nimereau, pretindeau că au cunoașterea celor nevăzute, iar arabii le cereau judecata. Atunci au fost revelate cuvintele Celui Preaînalt:

Oare nu i-ai văzut pe cei care pretind...

și urmarea versetului.

S-a spus: „A fost revelat despre doi oameni care se certaseră. Unul a spus: «Să ne înfățișăm înaintea Profetului ﷺ», iar celălalt: «Înaintea lui Kaʿb ibn al-Ashraf». Apoi s-au înfățișat înaintea lui ʿUmar. Unul dintre ei i-a povestit întâmplarea. El l-a întrebat pe cel care nu fusese mulțumit de Trimisul lui Allah ﷺ: «Așa stau lucrurile?» Acesta a răspuns: «Da.» Atunci l-a lovit cu sabia și l-a ucis.”¹⁴²

Cuvintele „s-a spus”: această întâmplare este menționată printr-o formulare care sugerează slăbiciunea relatării. În Taysīr al-ʿAzīz al-Ḥamīd s-a menționat însă că a fost transmisă pe mai multe căi, că este cunoscută și răspândită printre cei din vechime și cei de mai târziu într-o măsură care ar face de prisos lanțul de transmitere, că are multe căi și că slăbiciunea lanțului ei nu o afectează. Aici se încheie citatul.

Cuvântul „doi oameni”: ei nu sunt identificați. Este posibil să fi fost musulmani credincioși, să fi fost fățarnici sau să fi fost altfel.

Cuvintele „înaintea lui Kaʿb ibn al-Ashraf”: el era unul dintre conducătorii Banū an-Naḍīr.

Cuvintele „Așa stau lucrurile?” au un predicat al cărui subiect este omis; construcția subînțeleasă este: „Oare lucrurile sunt astfel?”

Cuvintele „l-a lovit cu sabia”: cel care l-a lovit este ʿUmar.

Această întâmplare și cea dinaintea ei arată că acela care nu primește judecata Trimisului lui Allah ﷺ este necredincios și trebuie ucis. De aceea l-a ucis ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el.

Dacă se întreabă: cum să-l ucidă ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, când hotărârea îi aparține imamului, care este Profetul ﷺ?

Răspunsul este că, după câte se pare, ʿUmar nu s-a putut stăpâni din pricina zelului său puternic și l-a ucis, fiindcă a înțeles că aceasta este o lepădare de Islam. Profetul ﷺ spusese: „Pe cel care își schimbă religia, ucideți-l.”¹⁴³

Învățămintele capitolului:

Primul: explicarea versetului din an-Nisāʾ și a felului în care acesta ajută la înțelegerea lui ṭāghūt.

Al doilea: explicarea versetului din al-Baqarah:

Când li se spune: «Nu faceți stricăciune pe pământ!»

și urmarea versetului.

Explicarea învățămintelor:

Primul: „Explicarea versetului din an-Nisāʾ și a felului în care acesta ajută la înțelegerea lui ṭāghūt”. Este vorba despre cuvintele Celui Preaînalt:

Oare nu i-ai văzut pe cei care pretind că au crezut în ceea ce ți-a fost pogorât ție?

Cuvintele „și a felului în care acesta ajută la înțelegerea lui ṭāghūt” arată că ṭāghūt derivă din aṭ-ṭughyān, depășirea măsurii. El cuprinde, așadar, tot ceea ce îl face pe rob să depășească măsura, fie că este urmat, adorat sau ascultat. Idolii, conducătorii și judecătorii care îngăduie ceea ce este interzis și interzic ceea ce este îngăduit sunt ṭawāghīt.

Al doilea: explicarea versetului din al-Baqarah:

Când li se spune: «Nu faceți stricăciune pe pământ!», ei spun: «Noi doar îndreptăm lucrurile».

Versetul arată că fățărnicia este stricăciune pe pământ, fiindcă apare în contextul celor fățarnici. Stricăciunea cuprinde toate păcatele.

Al treilea: explicarea versetului din al-Aʿrāf:

Nu faceți stricăciune pe pământ după îndreptarea lui!

Al patrulea: explicarea cuvintelor

Oare judecata din vremea ignoranței o caută?

Al cincilea: ceea ce a spus ash-Shaʿbī despre pricina revelării primului verset.

Al șaselea: explicarea credinței adevărate și a celei mincinoase.

Al șaptelea: întâmplarea lui ʿUmar cu fățarnicul.

Al treilea: explicarea versetului din al-Aʿrāf:

Nu faceți stricăciune pe pământ după îndreptarea lui!

Acesta a fost explicat mai înainte.

Al patrulea: explicarea cuvintelor

Oare judecata din vremea ignoranței o caută?

Acestea au fost explicate mai înainte. Am arătat că judecata ignoranței cuprinde tot ceea ce contrazice Legea. Ea este atribuită ignoranței pentru a îndepărta de ea, pentru a-i arăta urâțenia și faptul că se întemeiază pe neștiință și rătăcire.

Al cincilea: ceea ce a spus ash-Shaʿbī despre pricina revelării primului verset. Acest lucru a fost arătat mai înainte.

Al șaselea: explicarea credinței adevărate și a celei mincinoase. Credința adevărată cere supunere deplină, primirea și acceptarea judecății lui Allah și a Trimisului Său. Credința mincinoasă este opusul acesteia.

Al șaptelea: întâmplarea lui ʿUmar cu fățarnicul. El a socotit că refuzul acestuia de a se înfățișa înaintea Profetului ﷺ îi îngăduia uciderea pentru lepădarea sa de religie. A trecut la uciderea lui din pricina zelului său puternic, fără să se poată stăpâni.

Al optulea: nimeni nu dobândește credința până când înclinarea sa nu urmează ceea ce a adus Trimisul ﷺ.

Al optulea: nimeni nu dobândește credința până când înclinarea sa nu urmează ceea ce a adus Trimisul ﷺ. Acest lucru reiese limpede din hadith.