Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

At-tanjīm este substantivul verbal al verbului najjama, cu litera jīm dublată, adică a învățat știința astrelor ori a crezut în influența astrelor.

Știința astrelor se împarte în două categorii:

1. Studiul influenței astrelor.

2. Studiul mersului astrelor.

Prima categorie este studiul influenței astrelor. Aceasta se împarte în trei feluri:

a) Să creadă că aceste astre au putere de a produce efecte și acționează, în sensul că ele creează întâmplările și relele. Acesta este șirk major, fiindcă acela care pretinde că există un creator alături de Allah săvârșește șirk major. El a făcut astfel din făptura supusă un creator care supune.

b) Să le folosească drept mijloc prin care pretinde cunoașterea nevăzutului, deducând din mișcările, deplasările și schimbările lor că se vor întâmpla anumite lucruri, fiindcă o anumită stea a ajuns într-o anumită stare. De pildă, să spună: „Acest om va avea o viață nefericită, fiindcă s-a născut sub cutare stea, iar celălalt va avea o viață fericită, fiindcă s-a născut sub cutare stea.” El a făcut astfel din învățarea științei astrelor un mijloc de a pretinde cunoașterea nevăzutului. A pretinde cunoașterea nevăzutului este necredință care scoate din religie, fiindcă Allah spune:

Spune: Nimeni dintre cei din ceruri și de pe pământ nu cunoaște nevăzutul în afară de Allah

. Aceasta este una dintre cele mai puternice forme de exclusivitate, fiind exprimată prin negare și afirmare. Cine pretinde cunoașterea nevăzutului a tăgăduit Coranul.

c) Să creadă că astrele sunt o cauză a producerii binelui și răului, adică, atunci când se întâmplă ceva, să îl atribuie astrelor, fără să le atribuie ceva înainte de producerea lui. Acesta este șirk minor.

Dacă se spune că aceasta este contrazisă de cuvintele autentice ale Profetului ﷺ despre eclipsă: „Soarele și Luna sunt două dintre semnele lui Allah prin care Allah îi înfricoșează pe robii Săi”,¹ sensul fiind că ele sunt un semn de avertizare, răspundem:

Răspunsul are două aspecte:

Primul: nu se admite că eclipsa are vreo influență asupra întâmplărilor și pedepselor, precum seceta, lipsa ploii și războaiele. De aceea, Profetul ﷺ a spus: „Ele nu se eclipsează din pricina morții ori a vieții cuiva”,¹ nici în trecut, nici în viitor. Allah doar îi înfricoșează prin ele pe robi, poate că se vor întoarce la El. Această explicație este mai apropiată de adevăr.

Al doilea: chiar dacă am admite că ele au un efect, textul ar fi cel care l-a indicat. Ceea ce este indicat de text trebuie afirmat, însă rămâne specific acelui caz.

Însă primul aspect este mai apropiat de adevăr: nu admitem dintru început că ele ar avea o influență în această privință, fiindcă hadithul nu implică aceasta. Hadithul vorbește explicit despre înfricoșare: Cel care înfricoșează este Allah Preaînaltul, iar ceea ce trebuie temut este pedeapsa Lui. Eclipsa nu produce vreun efect în această privință, ci este numai un semn.

A doua categorie este studiul mersului astrelor. Acesta se împarte în două feluri:

Primul: să se folosească de mersul lor pentru lucruri de folos religiei. Aceasta este cerută, iar dacă aceasta ajută la îndeplinirea unor îndatoriri religioase obligatorii, învățarea lor devine obligatorie. De pildă, cineva dorește să se orienteze după stele spre qiblah: o anumită stea se află în direcția qiblei o treime din noapte, iar alta, un sfert din noapte. În aceasta se află un mare folos.

Al doilea: să se folosească de mersul lor pentru lucruri de folos în viața lumească. În aceasta nu este nimic rău și există două feluri:

Primul fel: să se orienteze după ele în privința punctelor cardinale; de exemplu, să știe că polul se află spre nord, iar al-Jady, care este aproape de el, se rotește în jurul lui spre nord, și așa mai departe. Acest lucru este permis. Allah Preaînaltul spune:

Și semne; iar după stele se călăuzesc.

.

Al doilea fel: să se folosească de ele pentru a cunoaște anotimpurile. Aceasta este ceea ce se numește învățarea stațiilor Lunii. Unii dintre predecesori au dezaprobat-o, iar alții au îngăduit-o.

Cei care au dezaprobat-o au spus: dacă se zice că a răsărit o anumită stea și, prin urmare, a sosit vremea iernii ori a verii, există teama ca unii oameni de rând să creadă că ea este cea care aduce frigul, căldura ori vânturile.

Părerea corectă este că acest lucru nu este dezaprobat, după cum va urma, dacă Allah voiește.²

Al-Bukhārī a consemnat în Ṣaḥīḥ-ul său: „Qatādah a spus: «Allah a creat aceste stele pentru trei lucruri: ca podoabă pentru cer, ca proiectile împotriva diavolilor și ca semne după care oamenii se călăuzesc. Cine le dă o altă interpretare greșește, își pierde partea de folos și se împovărează cu ceva despre care nu are cunoaștere.»”³ Aici se încheie citatul.

Cuvintele din relatarea lui Qatādah: „Allah a creat aceste stele pentru trei lucruri”. Litera lām din li-thalāth exprimă motivul, adică arată rațiunea și înțelepciunea acestui fapt.

Cuvintele sale: „Pentru trei lucruri” — li-thalāth. Este permisă și forma li-thalāthah, însă thalāth este mai potrivită; înțelesul este „pentru trei rosturi” — thalāth ḥikam. De aceea a fost eliminată din numeral litera tāʾ a femininului.

Cele trei sunt:

Primul: sunt o podoabă pentru cer. Allah Preaînaltul spune:

Am împodobit cerul cel mai apropiat cu făclii și le-am făcut proiectile împotriva diavolilor.

. Când omul vede cerul senin într-o noapte fără lună, într-un loc fără lumină electrică, descoperă la aceste stele o frumusețe măreață pe care numai Allah o cunoaște pe deplin. Cerul pare o pădure împodobită cu felurite podoabe de argint strălucitor: o stea mare și luminoasă bate spre roșu, alta spre albastru, una are o lumină slabă, iar alta una mijlocie. Acest lucru poate fi văzut.

Spunem oare că sensul aparent al acestui verset nobil este că stelele sunt încrustate în cer sau spunem că nu rezultă neapărat acest lucru?

Răspunsul: nu rezultă neapărat că stelele sunt încrustate în cer. Allah Preaînaltul spune:

El este Cel care a creat noaptea și ziua, Soarele și Luna; fiecare plutește pe o orbită.

. Adică se rotesc, fiecare având o orbită. Eu am văzut cu ochii mei cum Luna a ocultat o stea, adică a acoperit-o. Era una dintre stelele mari și strălucitoare. Spre sfârșitul lunii, Luna se apropia de ea, iar în apropierea zorilor a acoperit-o, astfel încât nu o mai vedeam deloc. Aceasta s-a întâmplat în urmă cu doi ani, la sfârșitul Ramadanului.

Așadar, sunt orbite aflate la înălțimi diferite și nu rezultă neapărat că stelele sunt încrustate în cer.

Dacă se spune: Atunci cum răspundem în privința cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Am împodobit cerul cel mai apropiat

?

Spunem: faptul că un lucru îl împodobește pe altul nu înseamnă neapărat că îl atinge. Gândește-te la un om care construiește un palat și așază în jurul lui candelabre electrice mari și frumoase, fără să le pună pe zidurile sale. Cine privește palatul de departe le vede ca pe o podoabă a lui, chiar dacă nu îl ating.

Al doilea: sunt proiectile împotriva diavolilor, adică a diavolilor dintre jinni, nu a celor dintre oameni. Diavolii dintre oameni nu au ajuns până la ele, însă cei dintre jinni au ajuns. Aceștia au puteri mai mari decât diavolii dintre oameni și o forță uriașă, care le îngăduie să pătrundă departe. Despre lucrările lor care arată această putere, Allah Preaînaltul spune:

Și pe diavoli, pe toți ziditorii și scufundătorii

, adică i-am supus lui Sulaymān, și:

Și pe alții legați împreună în lanțuri

. Allah Preaînaltul mai spune:

Un ʿifrīt dintre jinni a spus: „Eu ți-l voi aduce înainte să te ridici de la locul tău.”

. Adică din Sabaʾ până în ținutul Aș-Șām; era vorba despre tronul măreț al reginei din Sabaʾ. Aceasta arată puterea, iuțeala și capacitatea lor de a pătrunde departe. Allah Preaînaltul spune:

Noi obișnuiam să ne așezăm acolo în locuri de pândă, ca să ascultăm; însă cine ascultă acum găsește o flacără care îl pândește.

.

Ar-rajm înseamnă aruncare.

Al treilea: sunt semne după care oamenii se călăuzesc. Aceasta se desprinde din cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El a așezat pe pământ munți trainici, ca să nu se clatine cu voi, precum și râuri și drumuri, ca să vă călăuziți; și semne; iar după stele se călăuzesc.

. Allah Preaînaltul a pomenit două feluri de semne după care oamenii se călăuzesc:

Primul: semne de pe pământ. Acestea cuprind toate semnele pe care Allah le-a așezat pe pământ: munții, râurile, drumurile, văile și altele asemenea.

Al doilea: semne de pe cer, în cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Iar după stele se călăuzesc.

Cuvântul an-najm, „steaua”, este un nume generic, care cuprinde toate stelele după care oamenii se călăuzesc; nu se referă numai la o anumită stea. Fiecare popor are o metodă de a se orienta după aceste stele, fie că este vorba despre direcția qiblei, fie despre cea a unui loc, pe uscat ori pe mare. Este o binefacere a lui Allah că a așezat semne în înalt, pe care nimic nu le acoperă: stelele. Noaptea nu vezi nici munții, nici văile. Aceasta face parte din ceea ce Allah a supus oamenilor. Allah Preaînaltul spune:

El v-a supus tot ce se află în ceruri și pe pământ; toate sunt de la El.

.

Qatādah a dezaprobat învățarea stațiilor Lunii, iar Ibn ʿUyaynah nu a îngăduit-o. Ḥarb a relatat aceasta de la amândoi. Aḥmad și Isḥāq au îngăduit învățarea stațiilor.

Cuvintele sale: „Qatādah a dezaprobat învățarea stațiilor Lunii”. Este vorba despre o dezaprobare cu sensul de interdicție, întrucât, de cele mai multe ori, prin „dezaprobare”, predecesorii înțelegeau interzicerea.

Expresia sa „învățarea stațiilor Lunii” poate avea două înțelesuri:

Primul: cunoașterea stației în care se află Luna. Într-o noapte se află în Aș-Șaraṭayn, iar în alta în Al-Iklīl. Înțelesul este cunoașterea stațiilor Lunii în fiecare noapte, deoarece în fiecare noapte ea are o stație, până când se împlinesc douăzeci și opt. În a douăzeci și noua și a treizecea noapte, de obicei, nu se vede.

Al doilea: învățarea stațiilor stelelor, adică a faptului că o anumită stea răsare într-o anumită zi. Allah a făcut din aceste stele repere pentru anotimpuri. Sunt douăzeci și opt: paisprezece sudice și paisprezece nordice. Când Soarele se află în stațiile nordice, vine căldura, iar când se află în cele sudice, vine frigul. De aceea, unul dintre semnele apropierii frigului este răsăritul lui Suhayl, care face parte dintre stelele sudice.

Cuvintele sale: „Ibn ʿUyaynah nu a îngăduit-o”. Este cunoscutul Sufyān ibn ʿUyaynah. Aceasta corespunde părerii lui Qatādah, care o dezaproba.

Cuvintele sale: „Ḥarb a relatat aceasta”. El era unul dintre discipolii lui Aḥmad și a transmis de la el răspunsuri la numeroase probleme.

Prin „Isḥāq” se înțelege Isḥāq ibn Rāhawayh.

Părerea corectă este că nu este nimic rău în învățarea stațiilor Lunii, întrucât aceasta nu cuprinde asociere. Excepția este atunci când cineva le învață pentru a le atribui căderea ploii și venirea frigului, socotind că ele sunt cele care le aduc. Aceasta este o formă de asociere. Însă simpla cunoaștere a perioadei după ele — dacă este primăvară, toamnă ori iarnă — nu are nimic rău.

Abū Mūsā a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Trei nu vor intra în Paradis: cel care stăruie în băutura îmbătătoare, cel care rupe legăturile de rudenie și cel care dă crezare magiei.” Consemnat de Aḥmad și de Ibn Ḥibbān în Ṣaḥīḥ-ul său.⁴

Cuvântul „Paradis” din hadithul lui Abū Mūsā: este sălașul pe care Allah l-a pregătit pentru aliații Săi evlavioși. A fost numit al-jannah datorită mulțimii copacilor săi, care îi acoperă pe cei aflați în el, adică îi ascund privirii.

Cuvintele sale: „Cel care stăruie în băutura îmbătătoare”. Este cel care o bea des. Trimisul lui Allah ﷺ a definit khamr prin cuvintele: „Orice substanță îmbătătoare este khamr.”⁵ A îmbăta înseamnă a acoperi mintea. Totuși, nu tot ceea ce acoperă mintea este khamr. De pildă, banj, substanța anestezică, nu este khamr; iar dacă cineva bea un ulei și leșină, acesta nu este khamr. Khamr este ceea ce acoperă mintea prin plăcere și euforie. Cel care bea simte că are un rang măreț, că este fericit și altele asemenea. Poetul a spus:

O bem, iar ea ne face regi / și lei pe care înfruntarea nu-i poate opri.

Ḥamzah ibn ʿAbd al-Muṭṭalib, care se îmbătase înainte de interzicerea băuturii, i-a spus Profetului ﷺ: „Oare sunteți voi altceva decât robii tatălui meu?”⁶

Așadar, ceea ce acoperă mintea prin plăcere este interzis prin Coran și Sunnah. Cine îl socotește permis este necredincios, cu excepția celui care a crescut într-un ținut izolat ori a intrat de curând în Islam și nu cunoaște hotărârea religioasă în această privință. Unuia ca acesta i se explică hotărârea și nu este declarat necredincios numai pentru că neagă interzicerea ei.

Cuvintele sale: „Cel care rupe legăturile de rudenie”. Ar-raḥim îi desemnează pe cei înrudiți prin sânge. Allah Preaînaltul spune:

Rudele de sânge au întâietate unele față de altele.

. Nu sunt, așa cum cred unii oameni de rând, rudele celor doi soți prin căsătorie. Această denumire nu corespunde terminologiei religioase; pentru rudele prin căsătorie, denumirea religioasă este aṣhār.

A rupe legăturile de rudenie înseamnă a nu le întreține. În Coran și Sunnah, întreținerea acestor legături este poruncită în termeni generali, fără o formă anume. Allah Preaînaltul spune:

Și cei care unesc ceea ce Allah a poruncit să fie unit.

. Aici intră și legăturile de rudenie. În privința a ceea ce este formulat general, fără o precizare, se urmează obiceiul, după cum s-a spus:

Tot ceea ce a fost pomenit fără o limită / în Lege, precum locul păstrării în siguranță, hotărăște-l după obicei.⁷

În vreme de foamete și sărăcie, întreținerea legăturilor înseamnă să le dea din bunurile sale și să se îngrijească mereu să aibă îmbrăcăminte și hrană. În vreme de îndestulare, acest lucru nu este obligatoriu.

De asemenea, rudele sunt apropiate ori îndepărtate. Față de ruda mai apropiată, obligația întreținerii legăturii este mai mare decât față de cea îndepărtată. Dintr-un alt punct de vedere, rudele sunt de două feluri: unele consideră că au un drept care trebuie împlinit și doresc să păstrezi mereu legătura cu ele; altele țin seama de împrejurări și judecă lucrurile după situația lor. Pentru unele se aplică o hotărâre, iar pentru celelalte, alta.

Pentru a stabili ce înseamnă ruperea legăturilor se ține seama de obicei, însă există o excepție: dacă obiceiul ar fi să nu se întrețină deloc legăturile, cum s-ar întâmpla într-o comunitate împrăștiată și ale cărei legături s-au rupt, așa cum se cunoaște astăzi în țările occidentale, atunci nu se urmează acest obicei. Spunem că legăturile trebuie întreținute. Dacă obiceiul cuprinde o formă de întreținere a lor, o urmăm; iar dacă nu cuprinde niciuna, nu putem lăsa neîmplinită această rânduială pe care Allah și Trimisul Său au poruncit-o.

A întreține legăturile nu înseamnă numai să păstrezi legătura cu cel care o păstrează cu tine. Aceasta este răsplătirea unui gest, nu întreținerea legăturilor de rudenie, căci omul păstrează legătura chiar și cu cei mai îndepărtați oameni, dacă ei o păstrează cu el. Cel care întreține cu adevărat legăturile este, după cum a spus Trimisul ﷺ, „cel care, atunci când rudele sale rup legătura cu el, o păstrează”.⁸ Acesta este cel care caută Fața lui Allah și sălașul de Apoi.

Întreținerea legăturilor de rudenie este un drept al lui Allah sau un drept al omului?

După câte se arată, este un drept al omului; totodată, este un drept al lui Allah prin faptul că Allah a poruncit-o.

Cuvintele sale: „Și cel care dă crezare magiei”. Acesta este pasajul care servește drept dovadă în capitol: astrologia este un fel de magie, iar cine îi dă crezare dă crezare unui fel de magie. Mai înainte a fost pomenită relatarea: „Cine deprinde o ramură a astrologiei a deprins o ramură a magiei.”⁹ Aici este vorba despre cel care crede cele vestite de astrologi. Dacă astrologul spune că se va întâmpla cutare lucru, iar omul îl crede, acesta nu va intra în Paradis, fiindcă i-a atribuit cunoașterea celor nevăzute altcuiva decât lui Allah. Allah Preaînaltul spune:

Spune: „Nimeni dintre cei aflați în ceruri și pe pământ nu cunoaște cele nevăzute, în afară de Allah.”

.

Dacă se spune: „De ce nu este înțeleasă aici magia în sens general, astfel încât să cuprindă astrologia și alte feluri de magie?”

Răspunsul este că avertismentul de aici îl cuprinde pe cel care crede ceea ce magicienii îi vestesc despre cele nevăzute. În schimb, cel care crede că magia are un efect nu intră sub acest avertisment. Fără îndoială, magia are efect, însă efectul său constă în inducerea unei iluzii, așa cum s-a întâmplat cu magicienii lui Faraon: ei au fermecat ochii oamenilor, încât aceștia au văzut funiile și toiegele ca pe niște șerpi care se târau, deși în realitate nu erau astfel. Magicianul poate fermeca un om, făcându-l să-l iubească pe cutare și să-l urască pe altul. Prin urmare, magia are efect. Allah Preaînaltul spune:

Ei învățau de la cei doi ceea ce despărțea un bărbat de soția lui.

. Credința în efectul magiei în acest sens nu intră sub avertisment, deoarece înseamnă a recunoaște un fapt care există.

În schimb, cine crede că magia poate schimba însăși natura lucrurilor, făcând, de pildă, din lemn aur ori altceva asemenea, intră fără îndoială sub acest avertisment, deoarece numai Allah, Atotputernicul și Mărețul, are puterea să facă aceasta.

Cuvintele sale: „Trei nu vor intra în Paradis”. Se urmărește oare limitarea la aceștia, astfel încât toți ceilalți ar intra în Paradis?

Răspunsul: nu, deoarece și alții, în afara acestora, nu vor intra în Paradis. Așadar, acest hadith nu arată că numai acești trei sunt vizați.

Sunt aceștia necredincioși, având în vedere că cel care nu intră în Paradis este necredincios?

Învățații au avut mai multe păreri despre acest hadith și despre celelalte hadithuri de avertizare asemănătoare lui:

Prima părere este cea a muʿtaziliților și a khārijiților, care se întemeiază pe textele de avertizare și consideră că acest păcat îl scoate pe om din credință. Însă khārijiții spun că el este necredincios, iar muʿtaziliții spun că se află într-o stare între cele două stări. Ambele grupări sunt de acord că acești oameni vor rămâne veșnic în Foc. Ei înțeleg acest hadith și altele asemenea potrivit sensului lor aparent și nu țin seama de celelalte hadithuri, care arată că oricine are în inimă credință, oricât de puțină, va intra negreșit în Paradis.

A doua părere: avertismentul se referă la cel care socotește permisă această faptă. Drept dovadă sunt aduse numeroasele texte care arată că oricine are în inimă credință, oricât de puțină, va intra negreșit în Paradis. Această părere nu este corectă, deoarece cel care o socotește permisă este necredincios chiar dacă nu o săvârșește. De pildă, cine socotește permisă ruperea legăturilor de rudenie sau băutura îmbătătoare este necredincios chiar dacă nu rupe legăturile și nu bea.

A treia părere: acesta face parte dintre hadithurile de avertizare care sunt primite așa cum au venit, fără a se discuta înțelesul lor. Se spune numai: „Așa a spus Allah și așa a spus Trimisul Său”, apoi păstrăm tăcerea.

Un exemplu îl constituie cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Cine ucide cu bună știință un credincios va avea drept răsplată Gheena, în care va rămâne veșnic. Allah S-a mâniat pe el, l-a blestemat și i-a pregătit o pedeapsă cumplită.

. Acest verset face parte dintre textele de avertizare. Credem în el fără să discutăm înțelesul său și aparenta sa opoziție față de celelalte texte. Spunem: „Așa a spus Allah, iar Allah știe cel mai bine ce a voit.” Aceasta este părerea multora dintre predecesori, precum Mālik și alții, și are un efect mai puternic de descurajare.

A patra părere: aceasta este o negare formulată fără precizare, iar o asemenea negare trebuie înțeleasă prin textele care o precizează. Se spune astfel că ei nu intră în Paradis fără nicio restricție, adică fără o pedeapsă înaintea intrării lor; intrarea lor în Paradis este precedată de o pedeapsă pe măsura păcatelor lor, apoi destinația lor este Paradisul. Aceasta deoarece textele Legii se confirmă unele pe altele și se potrivesc între ele. Această părere este mai apropiată de reguli și mai limpede, astfel încât înțelesul textelor să nu rămână necunoscut. Unele texte sunt, așadar, precizate prin celelalte.

Mai există o posibilitate: cel aflat într-o asemenea stare riscă să aibă un sfârșit rău și să moară necredincios. Avertismentul s-ar referi atunci la ceea ce va deveni starea lui. În acest caz, nu mai rămâne nicio dificultate, deoarece cine moare în necredință nu va intra în Paradis, ci va rămâne veșnic în Foc. Această posibilitate ar putea fi susținută de cuvintele Profetului ﷺ: „Credinciosul rămâne într-o stare de larghețe în religia sa atât timp cât nu varsă un sânge interzis.”¹⁰ Aceasta ar constitui, așadar, o a cincea părere.

Aspecte cuprinse în acest capitol:

Primul: înțelepciunea creării stelelor.

Al doilea: respingerea celui care susține altceva.

Explicarea aspectelor cuprinse în capitol:

Primul: înțelepciunea creării stelelor. Sunt trei rosturi:

— Ele sunt o podoabă pentru cer.

— Sunt proiectile împotriva diavolilor.

— Sunt semne după care oamenii se călăuzesc.

Este posibil să mai existe și alte rosturi pe care nu le cunoaștem.

Al doilea: respingerea celui care susține altceva, potrivit cuvintelor lui Qatādah: „Cine le dă o altă interpretare greșește, își pierde partea de folos și se împovărează cu ceva despre care nu are cunoaștere.”

Prin „altceva”, Qatādah se referă la pretenția astrologilor de a deduce evenimentele de pe pământ din stările astrelor. În schimb, cine înțelege că stelele au și alte întrebuințări care pot fi cunoscute prin simțuri, în afara celor trei pomenite, nu se află în rătăcire prin aceasta.

Al treilea: pomenirea deosebirii de păreri privind învățarea stațiilor.

Al patrulea: avertismentul pentru cel care dă crezare vreunui fel de magie, chiar dacă știe că este falsă.

Al treilea: pomenirea deosebirii de păreri privind învățarea stațiilor. Acest lucru a fost arătat mai înainte.¹¹

Al patrulea: avertismentul pentru cel care dă crezare vreunui fel de magie, chiar dacă știe că este falsă. Cine confirmă prin cuvinte astrologia ori un alt fel de magie intră sub acest avertisment chiar dacă în inima sa o socotește falsă. Cum să o confirme, de vreme ce știe că este falsă? Aceasta îi îndeamnă pe oameni să se lase atrași de ea, să o învețe și să o practice.