Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Ei au despre Allah gânduri contrare adevărului, gândurile neștiinței. Spun: „Avem noi vreun cuvânt de spus în această privință?” Spune: „Întreaga hotărâre Îi aparține lui Allah”³⁰³

, și restul versetului.

Autorul a menționat în acest capitol două versete:

Primul verset. Cuvintele Sale, Preaînaltul: ﴿Au gânduri﴾: pronumele se referă la ipocriți. În sensul său de bază, „ẓann” este presupunerea mai probabilă. Cuvântul poate desemna și certitudinea, precum în cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Cei care sunt încredințați că Îl vor întâlni pe Domnul lor

, adică sunt siguri de aceasta. Opusul posibilității mai probabile este posibilitatea mai puțin probabilă, numită „wahm”.

Cuvintele Sale: ﴿Gândurile neștiinței﴾ sunt o apoziție explicativă pentru cuvintele ﴿Contrare adevărului﴾.

„Jāhiliyyah” desemnează starea de neștiință. Sensul este că ei au despre Allah gânduri specifice credinței Jāhiliyyah, în care omul nu cunoaște adevărata vrednicie a lui Allah și măreția Sa. Este un gând greșit, întemeiat pe neștiință. Gândurile despre Allah, Atotputernicul și Mărețul, sunt de două feluri:

Primul: să ai gânduri bune despre Allah.

Al doilea: să ai gânduri rele despre Allah.

Primul fel are două obiecte:

1. Ceea ce El face în acest univers. În această privință, trebuie să ai gânduri bune despre Allah, Atotputernicul și Mărețul, în ceea ce face El, Slăvitul și Preaînaltul, în acest univers, și să crezi că ceea ce a făcut a fost pentru o înțelepciune desăvârșită, pe care rațiunea o poate înțelege sau pe care poate să nu o înțeleagă. Astfel se arată măreția lui Allah și înțelepciunea hotărârii Sale. Nu trebuie să se creadă că, atunci când Allah face ceva în univers, o face cu o intenție rea. Nici întâmplările grele și nenorocirile nu au fost aduse de Allah cu o intenție rea legată de însăși fapta Sa. Cât despre răul care îl privește pe altcineva — prin faptul că El face să se petreacă ceva prin care voiește ca acel altul să fie atins de un rău —, aceasta se întâmplă, după cum a spus Allah Preaînaltul:

Spune: „Cine vă poate apăra de Allah, dacă El voiește să vă atingă cu un rău sau voiește pentru voi îndurare?”

.

2. Ceea ce El face cu tine. În această privință, trebuie să ai cele mai bune gânduri despre Allah, dar cu condiția să existe în tine cauza care îndreptățește aceste gânduri bune: să-L adori pe Allah potrivit Legii Sale, cu sinceritate. Dacă faci aceasta, trebuie să crezi că Allah primește de la tine și să nu ai gânduri rele despre El, crezând că nu va primi. Tot astfel, când omul se pocăiește de un păcat, să aibă gânduri bune despre Allah, crezând că El îi primește pocăința, și să nu creadă rău despre Allah, socotind că nu o primește. Dar, dacă omul își neglijează îndatoririle, săvârșește lucruri interzise și are totuși gânduri bune despre Allah, acesta este gândul omului nepăsător, cufundat în dorințe deșarte. Mai mult, aceasta ține de gândurile rele despre Allah, deoarece înțelepciunea lui Allah nu îngăduie așa ceva.

Al doilea fel este să ai gânduri rele despre Allah, de pildă să presupui că în fapta Sa există nesăbuință, nedreptate sau ceva asemănător. Aceasta este una dintre cele mai grave fapte interzise și dintre cele mai urâte păcate, așa cum au gândit acei ipocriți și alții care au despre Allah gânduri contrare adevărului.

Cuvintele Sale:

Spun: „Avem noi vreun cuvânt de spus în această privință?”

: ei urmăresc prin aceasta două lucruri:

Primul: să îndepărteze mustrarea de la ei înșiși.

Al doilea: să obiecteze față de hotărârea divină.

Expresia „la-nā” („nouă”) este predicatul antepus.

În expresia „min shayʾ” („vreun lucru”), „shayʾ” este subiectul postpus, la nominativ, cu o ḍamma subînțeleasă la sfârșitul său. Ea nu se arată deoarece locul este ocupat de vocala cerută de prepoziția suplimentară.

Cuvintele Sale: ﴿Întreaga hotărâre Îi aparține lui Allah﴾: dacă lucrurile stau astfel, obiecția voastră față de judecata și hotărârea lui Allah nu are temei. Allah, Atotputernicul și Mărețul, face ceea ce voiește în privința biruinței sau a lipsirii de ajutor.

În cuvintele ﴿Întreaga hotărâre﴾, „amr” este singularul lui „umūr” („lucruri, situații”), nu al lui „awāmir” („porunci”). Este avută în vedere întreaga stare de lucruri legată de faptele lui Allah și ale făpturilor: toate Îi aparțin lui Allah, Slăvitul. El este Cel care hotărăște înjosirea și înălțarea, binele și răul. Însă răul se află în lucrurile cărora El le dă existență prin faptele Sale, nu în însăși fapta Sa.

Cuvintele Sale:

Ascund în ei înșiși ceea ce nu îți arată

înseamnă ceea ce nu îți dezvăluie. Lipsa sincerității și a adevărului este proprie ipocriților. Un asemenea om ascunde în sine ceea ce nu arată altuia, deoarece, din lașitate și teamă, crede că spunerea adevărului i-ar aduce pieirea. El ascunde astfel necredința, nelegiuirea și nesupunerea.

Cuvintele Sale: ﴿Nu am fi fost uciși aici﴾ înseamnă: la Uḥud. Prin cei „uciși” sunt avuți în vedere musulmanii căzuți martiri la Uḥud, căci ʿAbd Allāh ibn Ubayy s-a întors din expediție împreună cu aproximativ o treime din oaste și a spus: „Muḥammad nu mă ascultă și îi ascultă pe cei mici și pe tineri”.

Cuvintele Sale:

Spune: „Chiar dacă ați fi fost în casele voastre, cei cărora le fusese scris să fie uciși tot ar fi ieșit către locurile în care aveau să cadă”

răspund spuselor lor: „Dacă am fi avut vreun cuvânt de spus în această privință, nu am fi fost uciși aici”. Acest argument nu are temei: dacă unui om i-a fost scris să fie ucis, adăpostirea în propria casă nu îi folosește; el trebuie să iasă către locul morții sale. Scrierea este de două feluri:

1. O prescriere a Legii revelate, care nu presupune neapărat împlinirea a ceea ce a fost prescris. De pildă, Allah Preaînaltul a spus:

Rugăciunea le-a fost prescrisă credincioșilor la timpuri hotărâte

și:

O, voi care ați crezut! V-a fost prescris postul

.

2. O scriere privitoare la ordinea creației, care presupune împlinirea a ceea ce a fost scris, așa cum este în acest verset. Tot astfel sunt cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Am scris în Zabūr, după Pomenire, că pământul îl vor moșteni robii Mei cei drepți

și: ﴿Allah a scris: „Eu și trimișii Mei vom birui negreșit”﴾ [al-Mujādalah: 21].

Cuvintele Sale:

Și pentru ca Allah să pună la încercare ceea ce este în piepturile voastre

: El pune la încercare credința din piepturile voastre în judecata și hotărârea Sa și în înțelepciunea Sa. Pune la încercare ceea ce este în inima robului prin lucrurile neplăcute pe care le hotărăște pentru el, astfel încât să se arate cine s-a supus judecății, hotărârii și înțelepciunii lui Allah și cine nu a făcut aceasta.

Cuvintele Sale: ﴿Și pentru a curăța ceea ce este în inimile voastre﴾: când încercarea vine și este întâmpinată cu răbdare, ea curăță ceea ce se află în inimă. Adică o purifică și înlătură unele lucruri nepotrivite care s-ar fi putut lipi de ea. Încercarea și curățarea au avut loc în expediția de la Uḥud. Dovada este că însoțitorii au răspuns chemării Trimisului ﷺ când i s-a spus:

Oamenii s-au adunat împotriva voastră, temeți-vă de ei!

. Ei au ieșit către Ḥamrāʾ al-Asad, dar nu au găsit nicio oaste împotriva căreia să lupte și s-au întors:

S-au întors cu o binecuvântare și un har de la Allah, fără să-i fi atins vreun rău. Au urmat mulțumirea lui Allah, iar Allah este Dătătorul unui har măreț

.³⁰⁴ [Āl ʿImrān: 174]

Cuvintele Sale: ﴿Allah cunoaște bine ceea ce este în piepturi﴾ formează o propoziție enunțiativă care afirmă că Allah cunoaște ceea ce aparține piepturilor, adică inimile. Allah Preaînaltul a spus:

Căci nu ochii sunt cei care orbesc, ci inimile care sunt în piepturi

. Nimic nu Îi este ascuns lui Allah: El știe ce este în inima robului și ce nu este în ea, când va fi și cum va fi.

* * *

Și cuvintele Sale:

Cei care au despre Allah gânduri rele: asupra lor se va abate cercul răului³⁰⁵

, și restul versetului.

Al doilea verset. Cuvintele lui Allah Preaînaltul: ﴿Cei care au despre Allah gânduri rele﴾ îi au în vedere pe ipocriți și pe politeiști. Allah Preaînaltul a spus:

Și să-i pedepsească pe ipocriți și pe ipocrite, pe politeiști și pe politeiste, cei care au despre Allah gânduri rele

. Adică gânduri care Îi atribuie un cusur, asemenea cuvintelor menționate mai înainte: ﴿Gândurile neștiinței﴾ [Āl ʿImrān: 154]. Tot aici intră ceea ce autorul a citat de la Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de amândoi: ei credeau că lucrarea Trimisului ﷺ va dispărea și nu va mai putea reveni, precum și altele asemenea.

Cuvintele Sale: ﴿Asupra lor se va abate cercul răului﴾ înseamnă că răul îi înconjoară pe toți, din toate părțile, așa cum cercul înconjoară ceea ce este înlăuntrul său. Tot astfel se întorc asupra lor cercurile răului. Deși au crezut că Allah Preaînaltul l-a părăsit pe Trimisul Său și că lucrarea sa va dispărea, realitatea contrazice gândul lor, iar cercul răului se întoarce asupra lor.

Cuvintele Sale: ﴿Allah S-a mâniat asupra lor﴾: mânia este unul dintre atributele de acțiune ale lui Allah, care țin de voința Sa, iar pedepsirea decurge din ea. Cei care neagă atributele au spus că Allah nu Se mânie în mod real. Unii dintre ei au spus că prin mânia Sa se înțelege pedepsirea, iar alții, voința de a pedepsi. Ei au spus: mânia este clocotirea sângelui inimii pentru a căuta răzbunarea; de aceea, Profetul ﷺ a spus: „Ea este un tăciune pe care Satana îl aruncă în inima fiului lui Adam.”³⁰⁶

Li se răspunde că aceasta este mânia omului. Folosirea aceluiași cuvânt nu impune asemănarea și nici același mod de manifestare. Allah Preaînaltul a spus: ﴿Nimic nu este asemenea Lui﴾ [aș-Șūrā: 11]. Iar dovada că mânia nu este însăși pedepsirea se află în cuvintele Sale: ﴿Când Ne-au mâniat, i-am pedepsit﴾ [az-Zuḫruf: 55].

„Āsafūnā” înseamnă „Ne-au mâniat”, apoi urmează: ﴿i-am pedepsit﴾. Astfel, El a arătat că pedepsirea decurge din mânie, ceea ce dovedește că este altceva decât ea.

Cuvintele Sale: ﴿și i-a blestemat﴾: blestemul înseamnă alungarea și îndepărtarea de îndurarea lui Allah.

Cuvintele Sale: ﴿și le-a pregătit Gheena﴾ înseamnă că a pregătit-o pentru ei și a făcut din ea locuința și sălașul lor.

Cuvintele Sale: ﴿și ce rea destinație este!﴾ se referă la locul în care vor ajunge.

„Maṣīran” („ca destinație”) este un complement de specificare, iar subiectul este subînțeles. Sensul este: cât de rău este Focul ca destinație la care vor ajunge!

* * *

Ibn al-Qayyim a spus despre primul verset: „Acest gând a fost explicat prin convingerea că El, Preaslăvitul, nu-i va da biruință Trimisului Său și că lucrarea acestuia va dispărea. A mai fost explicat prin convingerea că ceea ce l-a lovit nu a avut loc potrivit predestinării și înțelepciunii lui Allah. A fost explicat prin negarea înțelepciunii, negarea predestinării și negarea faptului că El va duce la împlinire lucrarea Trimisului Său ﷺ și îi va da întâietate asupra tuturor religiilor. Acesta este gândul rău pe care l-au avut fățarnicii și politeiștii menționați în sura al-Fatḥ. Acesta este un gând rău fiindcă presupune despre El, Preaslăvitul, altceva decât ceea ce se cuvine măreției Sale, înțelepciunii Sale, laudei Sale și făgăduinței Sale adevărate. Cine crede că El îi va da falsului o biruință statornică asupra adevărului, astfel încât adevărul să dispară, ori neagă că ceea ce s-a petrecut a avut loc potrivit hotărârii și predestinării Sale, ori neagă că predestinarea Sa are o înțelepciune desăvârșită, pentru care I se cuvine lauda, susținând în schimb că aceasta ține numai de voință, are gândul celor care nu cred. Vai celor care nu cred, din pricina Focului! Cei mai mulți oameni au gânduri rele despre Allah atât în ceea ce îi privește pe ei, cât și în ceea ce El face cu alții. Nu este ferit de aceasta decât cel care Îl cunoaște pe Allah, Numele și Atributele Sale și ceea ce decurge din înțelepciunea Sa și din lauda care I se cuvine. Omul înțelept, care își dorește binele, să se îngrijească de aceasta, să se căiască înaintea lui Allah și să-I ceară iertare pentru gândurile rele avute despre Domnul său. Pe oricine ai cerceta, ai găsi la el obiecții și reproșuri față de predestinare, spunând că lucrurile ar fi trebuit să fie într-un fel sau altul. Unii fac aceasta mai puțin, alții mai mult. Cercetează-te pe tine însuți: ești oare ferit de aceasta? Dacă scapi de ea, ai scăpat de o mare nenorocire; Iar dacă nu, nu cred că vei scăpa.”

Cuvintele sale: „Ibn al-Qayyim a spus”: acesta este Muḥammad ibn Qayyim al-Ǧawziyyah, unul dintre marii discipoli ai șeicului Islamului, Ibn Taymiyyah, pe care l-a însoțit îndeaproape — Allah să Se îndure de amândoi. El a menționat acest lucru în „Zād al-Maʿād”, după relatarea bătăliei de la Uḥud, în tratarea înțelepciunilor și a scopurilor vrednice de laudă cuprinse în ea.

Cuvintele sale: „despre primul verset” se referă la:

Ei au despre Allah gânduri contrare adevărului, gândurile neștiinței

. Acesta a fost explicat prin convingerea că Allah nu-i va da biruință Trimisului Său și că lucrarea lui va dispărea, adică va înceta; precum și prin convingerea că ceea ce l-a lovit nu a avut loc potrivit predestinării și înțelepciunii lui Allah. Această explicație se desprinde din vorbele lor:

Dacă am fi avut vreun cuvânt de spus în această privință, nu am fi fost uciși aici

. Așadar, a fost explicat prin negarea înțelepciunii, negarea predestinării și negarea faptului că Allah va duce la împlinire lucrarea Trimisului Său ﷺ și îi va da întâietate asupra tuturor religiilor. Astfel, a fost explicat prin ceea ce aduce atingere stăpânirii Sale, precum și Numelor și Atributelor Sale. Contestarea predestinării aduce atingere stăpânirii lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, căci recunoașterea deplină a stăpânirii Sale presupune să credem că tot ceea ce se petrece în univers are loc potrivit hotărârii și predestinării Sale. Atingerea adusă Numelor și Atributelor este cuprinsă în contestarea faptelor și a înțelepciunii Sale, atunci când presupunem că Allah Preaînaltul nu-i va da biruință Trimisului Său și că lucrarea acestuia va dispărea. Dacă omul gândește astfel despre Allah, aceasta înseamnă că trimiterea Trimisului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — ar fi un act fără rost și lipsit de înțelepciune. Ce folos ar fi să fie trimis un mesager, să i se poruncească lupta, cu pierderea bunurilor și a vieților, iar rezultatul să fie dispariția lucrării sale și uitarea ei? Acest lucru este de neconceput, mai ales în privința Trimisului lui Allah ﷺ, Pecetea profeților: Allah Preaînaltul a hotărât ca Legea lui să rămână până în Ziua Învierii.

Ibn al-Qayyim — Allah să Se îndure de el — a spus: „Acesta este gândul rău pe care l-au avut fățarnicii și politeiștii menționați în sura al-Fatḥ.” Explicația dată de Ibn al-Qayyim gândului rău se rezumă la trei lucruri:

Primul: să creadă că Allah îi va da falsului o biruință statornică asupra adevărului, astfel încât adevărul să dispară. Acesta este gândul politeiștilor și al fățarnicilor menționați în sura al-Fatḥ. Allah Preaînaltul a spus:

Dar voi ați crezut că Trimisul și credincioșii nu se vor mai întoarce niciodată la familiile lor

.

Al doilea: să nege că ceea ce s-a întâmplat a avut loc potrivit hotărârii și predestinării lui Allah. Aceasta ar însemna că în împărăția Sa se petrece ceva ce El nu voiește, deși tot ceea ce se petrece în împărăția Sa are loc prin voința Lui.

Al treilea: să nege că predestinarea Sa are la bază o înțelepciune desăvârșită, pentru care I se cuvine lauda. Aceasta ar însemna că hotărârile Sale sunt o joacă și sunt lipsite de înțelepciune. Noi știm cu certitudine că Allah nu predestinează și nu legiferează nimic decât cu înțelepciune: uneori aceasta ne este cunoscută, iar alteori mințile noastre nu reușesc să o cuprindă. De aceea, oamenii au păreri foarte diferite despre rațiunile prevederilor Legii, potrivit cunoașterii pe care o au despre înțelepciunea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Părerea ǧahmiților și a ǧabriților este că Allah predestinează lucrurile numai în virtutea voinței, fără o înțelepciune. Ei au spus: fiindcă El nu este întrebat despre ceea ce face. Acesta este unul dintre cele mai rele gânduri despre Allah: când o creatură acționează fără înțelepciune, este numită nesăbuită; atunci cum ar putea fi atribuit un asemenea lucru Creatorului Cel Înțelept?!

Allah Preaînaltul a spus:

Noi nu am creat cerul, pământul și cele dintre ele în zadar. Acesta este gândul celor care nu cred

. A crede că au fost create în zadar, fără o înțelepciune măreață, este gândul celor care nu cred. El a mai spus:

Noi nu am creat cerurile, pământul și cele dintre ele ca pe o joacă. Nu le-am creat decât întru adevăr

, care este opusul deșertăciunii. Aceștia au spus însă că Allah Preaînaltul le-a creat în zadar, fără înțelepciune. Allah a spus: ﴿Acesta este gândul celor care nu cred﴾, adică al celor care cred că Allah le-a creat în zadar, fără rost, într-un mod lipsit de înțelepciune și ca pe o joacă.

Muʿtaziliții se află la polul opus. Ei spun că El nu predestinează decât cu înțelepciune, însă Îi impun lui Allah ceea ce vor ei. Autorul lucrării „Muḫtaṣar at-Taḥrīr”, al-Futūḥī — Allah să Se îndure de el — a menționat că în școala juridică există două păreri în această chestiune. Fără îndoială, părerea corectă este că El nu face nimic, nu predestinează nimic pentru robul Său și nu legiferează nimic decât cu o înțelepciune desăvârșită, pentru care I se cuvin lauda și mulțumirea.

Cuvintele sale: ﴿Vai celor care nu cred, din pricina Focului!﴾ [Ṣād: 27]: „wayl” („vai”) este subiectul propoziției nominale. Folosirea unui termen nedefinit în această poziție este admisă pentru a exprima amploarea avertizării. Predicatul este „celor care nu cred”, iar construcția prepozițională „din pricina Focului” explică nenorocirea anunțată prin „wayl”. Aceasta dovedește că „wayl” este un cuvânt de amenințare, nu, după cum s-a spus, o vale în Gheena. De aceea spunem: „Vai de tine din pricina frigului!” sau „Vai de tine din pricina cutăruia!”, iar cel care suferă spune: „Vai mie!” Chiar dacă în Gheena ar putea exista o vale numită Wayl, în acest verset și în cele asemănătoare cuvântul exprimă o amenințare.

Cuvintele sale: „cei mai mulți oameni” se referă la fiii lui Adam, nu la credincioși.

Cuvintele sale: „au gânduri rele despre Allah”: reproșul privește ceea ce ține de propria lor situație. De pildă, atunci când Îl cheamă pe Allah în modul prescris, cred că Allah nu le va răspunde; sau, când I se închină potrivit Legii Sale, cred că Allah nu le va primi faptele. Acestea sunt gânduri rele cu privire la ceea ce îi privește pe ei înșiși.

Cuvintele sale: „în ceea ce El face cu alții”: de pildă, când văd că necredincioșii i-au învins pe musulmani într-o bătălie, cred că Allah le va da mereu acestor necredincioși biruință asupra musulmanilor. Musulmanul are datoria să aibă gânduri bune despre Allah, împlinind totodată cauzele care le îndreptățesc.

Cuvintele sale: „nu este ferit de aceasta” înseamnă: de gândul rău.

Cuvintele sale: „decât cel care Îl cunoaște pe Allah, Numele și Atributele Sale și ceea ce decurge din înțelepciunea Sa și din lauda care I se cuvine”: adevărat a spus — Allah să Se îndure de el. Nu este ferit de gândul rău decât cel care Îl cunoaște pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, și înțelepciunile și tainele celor pe care El le predestinează și le legiferează; tot astfel, cel care cunoaște cu adevărat Numele și Atributele Sale, fără denaturare și fără reinterpretare.

De aceea, cei care denaturează și reinterpretează au fost împiedicați să cunoască Numele și Atributele lui Allah. De cele mai multe ori, le găsești inimile întunecate, căutând să ridice dificultăți, îndoieli și dispute. În schimb, cel care păstrează Numele și Atributele lui Allah potrivit semnificației lor și urmează în această privință calea înaintașilor dreptcredincioși nu are în inimă asemenea obiecții, care apar în inimile celor care denaturează. Aceștia au ajuns astfel din cauza gândurilor rele despre Allah: au presupus că sensul vădit al Cărții și al Sunnei ar indica asemănarea cu făpturile; de aceea, au început să denatureze cuvintele din locurile lor și să nege ceea ce Allah a afirmat despre Sine, iar de aceea șeicul Islamului, Ibn Taymiyyah, a spus că oricine neagă atributele Îl aseamănă pe Allah cu altceva și oricine Îl aseamănă cu altceva Îi neagă atributele.

Cât despre faptul că oricine neagă atributele Îl aseamănă pe Allah cu altceva, el le-a negat tocmai fiindcă a presupus că semnificația Cărții și a Sunnei implică asemănarea cu făpturile. Când a avut acest gând rău despre textele Cărții și ale Sunnei, a început să le denatureze și să le îndepărteze de sensul lor vădit: mai întâi a făcut o asemănare, apoi a negat atributele. În plus, dacă neagă Atributele lui Allah Preaînaltul de teama asemănării Lui cu ceva existent, L-a asemănat cu ceea ce nu există. Cât despre faptul că oricine Îl aseamănă cu altceva Îi neagă atributele, cel care face această asemănare Îi neagă lui Allah Preaînaltul desăvârșirea care I se cuvine, deoarece L-a asemănat cu o creatură imperfectă, și înlătură orice text care neagă asemănarea Creatorului cu făptura.

Prin urmare, cel care cunoaște Numele și Atributele lui Allah potrivit căii urmate de înaintașii dreptcredincioși și de imamii acestei comunități și cunoaște ceea ce decurge din înțelepciunea lui Allah nu poate avea gânduri rele despre El.

Cuvântul „mūǧab”, cu vocală „a”, înseamnă efectul care rezultă dintr-o cauză, adică ceea ce decurge din ea; cu vocală „i”, „mūǧib”, înseamnă cauza care cere un anumit lucru. Aici este avut în vedere primul sens. Cel care cunoaște ceea ce decurge din înțelepciunea lui Allah și ceea ce aceasta cere nu poate avea niciodată gânduri rele despre Allah. Ia aminte la înțelepciunea care a rezultat pentru musulmani din înfrângerea lor la Ḥunayn și din înfrângerea lor la Uḥud: în acestea sunt înțelepciuni mărețe pe care Allah le-a menționat în surele Āl ʿImrān și at-Tawbah. Când omul cunoaște aceste înțelepciuni, nu poate avea gânduri rele despre Allah, crezând că El a vrut să-i lase fără sprijin pe Trimisul Său și pe cei de partea lui. Dimpotrivă, tot ceea ce Allah face să se petreacă în univers — de pildă, lipsa vegetației și sărăcia — are o înțelepciune desăvârșită, pe care noi s-ar putea să nu o cunoaștem. Nu se poate crede că Allah este zgârcit cu robii Săi, căci El, Atotputernicul și Mărețul, este Cel mai Generos dintre cei generoși. Judecă și celelalte cazuri după acest principiu.

Cuvântul „al-labīb” urmează tiparul „faʿīl” și înseamnă cel înzestrat cu „lubb”, adică rațiune.

Cuvintele sale: „de aceasta” se referă la gândurile despre Allah, Atotputernicul și Mărețul. Omul trebuie să le acorde atenție, pentru a avea despre Allah gânduri adevărate, nu gânduri rele și gândurile neștiinței.

Cuvintele sale: „să se căiască înaintea lui Allah” înseamnă să se întoarcă la El, căci căința este întoarcerea de la păcat la ascultare.

Cuvintele sale: „să-I ceară iertare” înseamnă să-I ceară să-l ierte. Litera „lām” din „fa-l-yatub” și din „wa-l-yastaġfirhu” exprimă porunca.

Cuvintele sale: „obiecții și reproșuri față de predestinare”: atunci când Allah predestinează ceva ce nu îi convine, îl găsești spunând: ar trebui să biruim, ar trebui să vină ploaia, ar trebui să nu fim loviți de calamități și să avem parte de mai multă înzestrare, și așa mai departe.

Cuvintele sale: „unii fac aceasta mai puțin, alții mai mult”: „mustaqill” este subiectul unei propoziții nominale al cărei predicat este omis, iar „mustaḳṯir” este tot un subiect cu predicat omis. Construcția completă ar fi: dintre oameni, unii fac aceasta mai puțin, iar dintre ei, alții mai mult. Un exemplu asemănător sunt cuvintele lui Allah Preaînaltul: ﴿Printre ei sunt nenorociți și fericiți﴾ [Hūd: 105]. „Saʿīd” („fericit”) este subiectul unei propoziții nominale cu predicat omis; sensul este: „iar printre ei sunt fericiți”. Nu se spune că „saʿīd” este legat prin coordonare de „șaqiyy” („nenorocit”), fiindcă aceasta ar presupune că ambele însușiri se referă la același individ.

Cuvintele sale: „Cercetează-te pe tine însuți: ești oare ferit de aceasta?” Această cercetare ar trebui făcută în toate chestiunile pe care Allah le-a impus. Cercetează-te: ești oare ferit de neîmplinirea lor? La fel, în privința celor pe care Allah ți le-a interzis: ești oare ferit de săvârșirea lor?

Cuvintele sale: „Dacă scapi de ea, ai scăpat de o mare nenorocire”: primul „tanǧu” este verbul condiției, pus la apocopativ prin eliminarea literei „wāw”; al doilea „tanǧu” este răspunsul condiției, pus tot la apocopativ prin eliminarea literei „wāw”.

Cuvintele sale: „de o mare nenorocire” înseamnă: de o încercare foarte grea.

Cuvintele sale: „Iar dacă nu, nu cred că vei scăpa”: construcția subînțeleasă este: dacă nu scapi de această nenorocire, nu cred că vei scăpa. „Iḫāluka” înseamnă „cred despre tine” și cere două complemente directe: primul este aici pronumele „kāf”, iar al doilea este „nāǧiyan” („scăpat”).

* * *

Învățăturile acestui capitol:

Prima: explicarea versetului din sura Āl ʿImrān.

A doua: explicarea versetului din sura al-Fatḥ.

A treia: vestea că aceste gânduri sunt de nenumărate feluri.

Învățăturile acestui capitol:

Prima: explicarea versetului din sura Āl ʿImrān, și anume cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Ei au despre Allah gânduri contrare adevărului, gândurile neștiinței...

. Explicația a fost prezentată, iar pronumele din verset se referă la fățarnici.

A doua: explicarea versetului din sura al-Fatḥ, și anume cuvintele lui Allah Preaînaltul: ﴿Cei care au despre Allah gânduri rele...﴾. Explicația a fost prezentată, iar pronumele din verset se referă la fățarnici.

A treia: vestea că acestea sunt de nenumărate feluri, adică gândurile rele, iar cel care a spus aceasta este Ibn al-Qayyim — Allah să Se îndure de el. Criteriul care reunește aceste feluri este a gândi despre Allah ceea ce nu I se cuvine.

A patra: nu este ferit de aceasta decât cel care cunoaște Numele și Atributele și se cunoaște pe sine.

A patra: nu este ferit de aceasta decât cel care cunoaște Numele și Atributele și se cunoaște pe sine. Adică nu este ferit de gândurile rele despre Allah decât cel care Îl cunoaște pe Allah, Numele și Atributele Sale și ceea ce decurge din înțelepciunea Sa și din lauda care I se cuvine, și care se cunoaște și se cercetează pe sine. În realitate, omul este cel în care se află lipsurile și răul. Domnului Îi aparține însă desăvârșirea absolută, pe care nu o atinge nicio lipsă, sub nicio formă.

Să nu ai despre Domnul tău vreun gând rău, Căci lui Allah I se cuvine ceea ce este frumos.

Legătura capitolului cu unicitatea lui Allah

Gândul rău contravine împlinirii depline a credinței în unicitatea lui Allah și contravine credinței în Numele și Atributele Sale. Despre Nume, Allah a spus:

Lui Allah Îi aparțin cele mai frumoase Nume; chemați-L, așadar, prin ele

. Dacă gândul rău despre Allah ar fi adevărat, Numele nu ar mai fi cele mai frumoase. Iar despre Atribute, El a spus: ﴿Lui Allah Îi aparține însușirea cea mai înaltă﴾ [an-Naḥl: 60]. Dacă gândul rău despre Allah ar fi adevărat, Lui nu I-ar mai aparține însușirea cea mai înaltă.

* * *