Text integral · Pasaje · 62
Titluri care Îi aparțin numai lui Allah
Capitol despre luarea titlului de „Judecător al judecătorilor” și a altora asemenea
Cuvintele sale: „Capitol despre luarea titlului de «Judecător al judecătorilor»”. Adică omul își dă singur acest nume sau acceptă să fie numit astfel de altcineva.
Cuvintele sale: „Judecător al judecătorilor”. Qāḍī înseamnă cel care judecă, iar al-quḍāh înseamnă judecătorii. Articolul al are un sens general.
Sensul este luarea numelui de „Cârmuitor al cârmuitorilor” și a altora asemenea, precum „Rege al regilor”, „Sultan al sultanilor” și altele care indică putere și autoritate. Judecătorul îmbină caracterul obligatoriu al hotărârii cu emiterea unei opinii juridice, spre deosebire de muftiu, care nu impune. De aceea se spune că judecătorul îmbină mărturia, impunerea hotărârii și emiterea unei opinii juridice. El mărturisește că această hotărâre este hotărârea lui Allah și că partea în favoarea căreia s-a judecat are dreptate față de partea împotriva căreia s-a judecat. El emite și o opinie juridică, adică face cunoscută hotărârea lui Allah și Legea Sa, și le impune celor două părți hotărârea dată.
Legătura capitolului cu Cartea monoteismului
Cel care își ia acest nume se pune alături de Allah într-o privință care I se cuvine numai lui Allah. Nimeni nu merită să fie Judecător al judecătorilor, Cârmuitor al cârmuitorilor sau Rege al regilor în afară de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Allah este Judecătorul deasupra oricărui judecător; Lui Îi aparține hotărârea și la El se întorc toate lucrurile, după cum Allah a menționat în Coran.
S-a explicat mai înainte că hotărârea lui Allah se împarte în două categorii:
1. Hotărârea universală.
2. Hotărârea legiferată.
Hotărârea universală se împlinește în mod necesar și privește atât lucrurile pe care Allah le iubește, cât și pe cele pe care le detestă. Cel Preaînalt spune:
﴿وقضينا إلى بني إسرائيل في الكتاب لتفسدن في الأرض مرتين﴾
Le-am făcut cunoscut fiilor lui Isrāʾīl, în Carte: Veți răspândi stricăciunea pe pământ de două ori
[al-Isrāʾ, 17:4]
. Aceasta este o hotărâre universală privitoare la ceva pe care Allah îl detestă, deoarece Allah nu iubește stricăciunea pe pământ și nu-i iubește pe cei care o răspândesc. Această hotărâre universală se împlinește în mod necesar și nimic nu i se poate împotrivi.
A doua categorie, hotărârea legiferată, este asemenea cuvintelor Celui Preaînalt:
﴿وقضى ربك ألا تعبدوا إلا إياه وبالوالدين إحسانًا﴾
Domnul tău a poruncit să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați cu bunătate față de părinți
[al-Isrāʾ, 17:23]
. Hotărârea legiferată nu presupune că lucrul hotărât se va împlini în mod necesar: se poate împlini sau nu. Ea privește însă lucrurile pe care Allah le iubește. Aceasta a fost discutată mai înainte.
Dacă întrebi: „Dacă determinăm termenul «judecători», limitându-l la un anumit grup, la o anumită țară sau la o anumită perioadă, spunând, de pildă: «Judecător al judecătorilor în jurisprudență», «Judecător al judecătorilor Regatului Arabiei Saudite», «Judecător al judecătorilor Egiptului» sau «al Levantului» și altele asemenea, este aceasta îngăduit?”
Răspunsul este că aceasta este îngăduit, deoarece titlul este limitat. Se știe că judecata lui Allah nu este limitată, astfel că, în acest caz, nu există o punere pe aceeași treaptă cu Allah, Atotputernicul și Preamăritul. Cu toate acestea, nu se cuvine ca omul să-și ia acest titlu sau să fie numit astfel, chiar dacă este îngăduit. Sufletul poate deveni greu de stăpânit când omul simte că este descris drept judecător al judecătorilor dintr-o anumită regiune. Îl pot cuprinde admirația de sine și amăgirea, până într-atât încât să nu mai accepte adevărul atunci când acesta îi contrazice părerea. Aceasta este o chestiune însemnată și periculoasă, dacă îl duce pe om la admirația propriei păreri, până când consideră că ceilalți sunt obligați să o urmeze. Este un mare pericol. Prin urmare, chiar dacă spunem că titlul este îngăduit, nu se cuvine ca el să-l accepte ca nume sau descriere a sa și nici să fie numit astfel. Dacă este limitat la o anumită perioadă, la un anumit loc ori la ceva asemănător, spunem că este îngăduit, dar este mai bine să nu fie folosit. Dacă însă este limitat la o anumită ramură a cunoașterii, ar fi îngăduit?!
Limitarea ar presupune să fie îngăduit. Dacă este însă limitat la fiqh, spunându-se: „Învățatul învățaților în fiqh”, și considerăm că fiqh cuprinde atât fundamentele religiei, cât și ramurile ei, potrivit cuvintelor Trimisului ﷺ: „Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegere în religie”,199 atunci sensul devine foarte larg. Ar însemna că toți oamenii se întorc la el în privința Legii. Am o rezervă față de aceasta și este mai bine să ne ferim de ea. Dacă titlul este limitat la un trib, este îngăduit. Chiar și atunci trebuie însă să se țină seama de cel descris, pentru a nu se amăgi și a nu se admira pe sine. De aceea, Profetul ﷺ i-a spus celui care lăuda pe cineva: „I-ai tăiat gâtul tovarășului tău”.200
Cât despre numirea cu titlul de „Shaykh al-Islām”, de pildă: „Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah” sau „Shaykh al-Islām Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb”, dacă se înțelege că este șeicul absolut la care se raportează Islamul, aceasta nu este corect. Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, ar fi mai îndreptățit la această descriere, deoarece este cel mai bun dintre oameni după profeți. Dacă însă se urmărește prin ea faptul că a înnoit religia și a avut o contribuție bună în apărarea ei, nu este nicio problemă în folosirea titlului.
Cât despre numirea cu titlul de „imam”, aceasta este mult mai ușoară decât numirea cu titlul de „Shaykh al-Islām”, deoarece Profetul ﷺ l-a numit imam pe cel care conduce rugăciunea în moschee, chiar dacă alături de el nu sunt decât două persoane. Trebuie însă atrasă atenția că titlul de imam nu se folosește cu ușurință decât pentru cel care este un model și are adepți, precum imamul Aḥmad, al-Bukhārī, Muslim și alții care au avut o contribuție în Islam. A-l descrie pe om prin ceva ce nu merită nedreptățește comunitatea. Dacă omul își închipuie că acesta este imam și acela este imam, adevăratul imam își pierde însemnătatea în ochii lui. Poetul a spus:
Nu vezi că sabia își pierde din preț / când se spune că sabia taie mai bine decât toiagul?
La fel sunt și titlurile „Āyat Allāh” („Semnul lui Allah”), „Ḥujjat Allāh” („Dovada lui Allah”) și „Ḥujjat al-Islām” („Dovada Islamului”). Acestea sunt titluri apărute ulterior, care nu se cuvin, deoarece numai trimișii sunt dovada lui Allah în fața robilor Săi.
Cât despre „Semnul lui Allah”, dacă se urmărește sensul general, nu este nicio laudă în el, deoarece orice lucru este un semn al lui Allah, după cum s-a spus:
În orice lucru este un semn al Lui, / care arată că El este Unul.
Dacă se urmărește sensul particular, anume că acest om ar fi un semn ieșit din comun, de cele mai multe ori aceasta este o exagerare. Exprimarea corectă este să se spună: „învățat”, „muftiu”, „judecător”, „cârmuitor” sau „imam”, pentru cel care merită aceasta.
În al-Ṣaḥīḥ, de la Abū Hurayrah, potrivit căruia Profetul ﷺ a spus: „Cel mai înjosit nume înaintea lui Allah este al unui om care s-a numit «Rege al regilor». Nu este Stăpân decât Allah”.201
Cuvintele sale: „În al-Ṣaḥīḥ”. Vezi discutarea acestei exprimări vol. I, p. 192.
Cuvintele sale: „Cel mai înjosit nume”, adică cel mai josnic. Prin nume este avut în vedere cel care îl poartă. Cel mai înjosit înaintea lui Allah este, așadar, omul care se numește „Rege al regilor”, deoarece se pune pe o treaptă înaltă. Regii sunt cea mai înaltă categorie dintre oameni în privința autorității, iar el își așază treapta deasupra treptei lor. Aceasta nu I se cuvine decât lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul. De aceea, a fost pedepsit prin contrariul a ceea ce urmărea: a ajuns cel mai înjosit nume înaintea lui Allah. El urmărea să se înalțe chiar deasupra regilor, dar a fost umilit. De aceea, cele mai iubite nume înaintea lui Allah sunt cele care arată smerenia și supunerea, precum ʿAbd Allāh și ʿAbd al-Raḥmān, iar cel mai detestat este cel care arată tirania, autoritatea și trufia.
Cuvintele sale: „Nu este Stăpân decât Allah”. Adică nimeni nu este, în adevăr, Stăpân cu stăpânire absolută în afară de Allah Cel Preaînalt. De asemenea, nu este Rege decât Allah, Atotputernicul și Preamăritul. De aceea, versetul din al-Fātiḥah a venit în două lecturi: ﴿Stăpân al Zilei Judecății﴾ și ﴿Rege al Zilei Judecății﴾ [al-Fātiḥah, 1:4], pentru a îmbina stăpânirea cu autoritatea deplină. El, Preaslăvitul, este Rege și Stăpân: Rege cu autoritate, măreție și cuvânt care se împlinește, și Stăpân care dispune de întreaga Sa împărăție și o cârmuiește.
Lui Allah Îi aparțin creația, stăpânirea și cârmuirea. Nu este creator în afară de Allah, nu este cârmuitor în afară de Allah și nu este stăpân în afară de Allah. Cel Preaînalt spune:
﴿هل من خالق غير الله يرزقكم من السماء والأرض﴾
Există vreun creator în afară de Allah care vă dă cele necesare din cer și de pe pământ?
[Fāṭir, 35:3]
. Întrebarea are sens de negație și cuprinde și o provocare: dacă l-ați găsit, aduceți-l! Cel Preaînalt spune și: ﴿Domnul tău este Creatorul, Atoateștiutorul﴾ [al-Ḥijr, 15:86]. Aici există întărire și restrângere a sensului, ceea ce dovedește că numai El creează. Cel Preaînalt spune:
﴿إن الذين تدعون من دون الله لن يخلقوا ذبابًا ولو اجتمعوا له﴾
Cei pe care îi chemați în afară de Allah nu vor crea nici măcar o muscă, chiar dacă s-ar aduna pentru aceasta
[al-Ḥajj, 22:73]
. Alladhīna („cei pe care”) este un pronume relativ care îi cuprinde pe toți cei chemați în afară de Allah: ﴿Nu vor crea nici măcar o muscă﴾. Această exprimare urmărește să întărească sensul, iar ceea ce este exprimat astfel nu are un sens implicit legat de numărul mare sau mic.
Cel Preaînalt spune: ﴿Binecuvântat este Cel în Mâna căruia se află stăpânirea﴾ [al-Mulk, 67:1] și: ﴿Spune: O, Allah, Stăpân al stăpânirii﴾ [Āl ʿImrān, 3:26]. Aceasta dovedește că numai Lui Îi aparține stăpânirea. Cel Preaînalt spune:
﴿قل من يرزقكم من السماء والأرض أمّن يملك السمع والأبصار ومن يخرج الحي من الميت ويخرج الميت من الحي ومن يدبر الأمر فسيقولون الله﴾
Spune: Cine vă dă cele necesare din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine scoate viul din mort și scoate mortul din viu? Cine cârmuiește lucrurile? Ei vor spune: Allah
[Yūnus, 10:31]
. Și Cel Preaînalt spune:
﴿قل من بيده ملكوت كل شيء وهو يجير ولا يجار عليه إن كنتم تعلمون سيقولون لله﴾
Spune: În Mâna cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor? Cine ocrotește și împotriva cui nimeni nu poate ocroti, dacă știți? Ei vor spune: A lui Allah
[al-Muʾminūn, 23:88–89]
.
Sufyān a spus: „Precum Shāhān shāh”.
Cuvintele sale: „Sufyān — adică Ibn ʿUyaynah — a spus: «Precum Shāhān shāh»”. Aceasta este în limba persană. Shāhān este un plural cu sensul de „regi”, iar shāh este un singular cu sensul de „rege”. Ordinea literală este „regilor rege”, adică „rege al regilor”, deoarece în persană complementul genitival precedă termenul de care depinde.
Într-o altă relatare: „Omul care stârnește cel mai mult mânia lui Allah în Ziua Învierii și cel mai josnic”.202
Cuvintele sale: „Într-o altă relatare: «Omul care stârnește cel mai mult mânia lui Allah în Ziua Învierii și cel mai josnic»”. Aghyaẓ derivă din ghayẓ, care înseamnă mânie. Adică lucrul care stârnește cel mai mult mânia lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, și cel mai josnic este acest nume. Dacă el este o cauză a mâniei lui Allah și este josnic, numirea cu el se numără printre păcatele majore.
Cuvântul aghyaẓ afirmă pentru Allah, Atotputernicul și Preamăritul, atributul ghayẓ. Este un atribut vrednic de Allah, asemenea celorlalte Atribute. După cum reiese, el exprimă o mânie mai puternică decât ghaḍab.
Cuvântul akhnaʿ înseamnă: cel mai înjosit.
Învățămintele capitolului
Prima: interdicția de a lua numele de „Rege al regilor”.
A doua: ceea ce are același sens are aceeași regulă, după cum a spus Sufyān.
A treia: luarea aminte la asprimea avertizării în această privință și în cele asemănătoare, chiar când se știe sigur că inima nu a urmărit sensul titlului.
Învățămintele capitolului
Prima: interdicția de a lua numele de „Rege al regilor”. Ea se desprinde din cuvintele Trimisului ﷺ: „Cel mai înjosit nume înaintea lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, este al unui om care s-a numit «Rege al regilor»”. Autorul spune: „Interdicția de a lua numele…”. În Lege, interdicția nu se deduce numai din forma gramaticală bine cunoscută. Dacă un lucru este blamat, dacă este ocărât cel care îl face sau apare ceva asemănător, aceasta indică și interdicția. Forma gramaticală a interdicției este verbul la imperfect precedat de lā prohibitiv, precum: „Nu face!”. Dacă există însă blam, amenințare sau ceva asemănător, aceasta cuprinde interdicția și ceva în plus.
A doua: ceea ce are același sens are aceeași regulă, după cum a spus Sufyān. Au același sens titlurile de „Judecător al judecătorilor”, „Cârmuitor al cârmuitorilor” și Shāhān shāh în persană.
A treia: luarea aminte la asprimea avertizării în această privință și în cele asemănătoare, chiar când se știe sigur că inima nu a urmărit sensul titlului. Adică nu a urmărit să afirme că el este Rege al regilor sau Judecător al judecătorilor, fiindcă știe că există cineva cu stăpânire mai întinsă și judecată mai înțeleaptă. Dacă numim pe cineva „Judecător al judecătorilor” sau „Cârmuitor al cârmuitorilor”, deși nu este astfel, ci se numără printre cei mai neștiutori judecători și cei mai slabi cârmuitori, îmbinăm două lucruri: minciuna și folosirea unei expresii interzise. Dacă însă este cel mai învățat om al vremii sale ori al locului său și judecata este încredințată lui, chiar dacă afirmația corespunde realității, ea rămâne interzisă, deși inima nu a urmărit sensul titlului.
A patra: înțelegerea faptului că aceasta este pentru Allah, Preaslăvitul.
A patra: înțelegerea faptului că aceasta este pentru Allah, Preaslăvitul. Ea se desprinde din cuvintele sale: „Nu este Stăpân decât Allah”. Trimisul ﷺ a arătat cauza: „Nu este Stăpân decât Allah”. Cum să spui atunci „Rege al regilor”, când nu este Stăpân decât Allah, Atotputernicul și Preamăritul?!
Deosebirea dintre rege și stăpân
Nu orice rege este stăpân și nu orice stăpân este rege. Un om poate fi rege fără ca puterea de a cârmui să fie în mâna lui. Un om poate fi și stăpân, dispunând numai de ceea ce deține. Regele este cel care deține autoritatea deplină; poate avea și dreptul de a dispune, fiind astfel rege și stăpân, sau poate să nu-l aibă, fiind rege fără a fi stăpân. Stăpânul este cel care are dreptul să dispună de un anumit lucru, precum stăpânul unei case, al unei mașini și altele asemenea. Acesta nu este rege, adică nu are autoritate generală.
Din hadith se mai desprind următoarele:
1. Afirmarea pentru Allah, Atotputernicul și Preamăritul, a atributului ghayẓ și a faptului că acesta are grade, potrivit cuvântului aghyaẓ, care este o formă de comparativ-superlativ.
2. Înțelepciunea Trimisului ﷺ în predare. După ce a arătat că acesta este cel mai înjosit nume și cel care stârnește cel mai mult mânia, a indicat cauza: „Nu este Stăpân decât Allah”. Acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a preda și de a se exprima. De aceea, oricine îi învață pe oameni ar trebui să însoțească regulile de dovezi din Lege sau de cauze recunoscute, care aduc liniște sufletelor. Ibn al-Qayyim a spus:
Știința este cunoașterea călăuzirii prin dovada ei; / ea și urmarea oarbă nu sunt deopotrivă.
Știința înseamnă, așadar, să legi regulile de dovezile lor transmise sau raționale. Dovezile transmise sunt cele din Carte, din Sunna sau din consens, iar cele raționale sunt cauzele recunoscute de Lege.
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī, „Știința”, capitolul „Cel căruia Allah îi voiește binele” (1/42), și Muslim, „Dania obligatorie”, capitolul despre interdicția cerșitului (2/718), de la Muʿāwiyah, Allah să fie mulțumit de el.
Relatat de al-Bukhārī, „Buna-cuviință”, capitolul despre lauda reciprocă dezaprobată (4/102), și Muslim, „Ascetismul”, capitolul despre interdicția laudei (4/2296), de la Abū Bakrah, Allah să fie mulțumit de el.
Relatat de al-Bukhārī, „Buna-cuviință”, capitolul despre cele mai detestate nume înaintea lui Allah Cel Preaînalt (4/129), și Muslim, „Buna-cuviință”, capitolul despre interdicția numirii cu titlul de „Rege al regilor” (3/1688).
Relatat de Muslim, „Buna-cuviință”, capitolul despre interdicția numirii cu titlul de „Rege al regilor” (3/1688).