Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Iqsām este numele de acțiune al verbului aqsama–yuqsimu, „a jura”. Jurământul are mai multe denumiri: yamīn, aliyyah, ḥalif și qasam, toate având același înțeles. Allah Preaînaltul spune: ﴿فلا أقسم بمواقع النجوم﴾ — „Jur pe locurile astrelor” [al-Wāqiʿah: 75]. Și spune:

Pentru cei care jură să se abțină de la soțiile lor

, adică jură. Și spune:

Allah nu vă trage la răspundere pentru vorbele fără intenție din jurămintele voastre

. Și spune:

Ei vă jură pe Allah ca să vă mulțumească

. Și spune:

Ei au jurat pe Allah cu cele mai puternice jurăminte ale lor

.

Învățații au avut păreri diferite despre lā din expresia lā uqsimu. S-a spus că este o negație, potrivit sensului său de bază, iar înțelesul ar fi: „Nu jur pe acest lucru pentru cele la care se referă jurământul, fiindcă lucrul este prea limpede ca să aibă nevoie de un jurământ”. Această explicație este forțată: cel care citește versetul înțelege că el afirmă, nu neagă. S-a mai spus că lā este suplimentar, sensul fiind „jur”. S-a spus și că lā atrage atenția; aceasta revine la a doua explicație, fiindcă, din punct de vedere gramatical, particula este suplimentară. S-a mai spus că neagă ceva subînțeles: „Nu este adevărat ceea ce pretindeți, că nu va exista înviere”, ca în cuvintele Celui Preaînalt: ﴿لا أقسم بيوم القيامة﴾ — „Jur pe Ziua Învierii” [al-Qiyāmah: 1]. Și această explicație are ceva forțat. Corect este că particula este suplimentară și are rolul de a atrage atenția.

Jurământul referitor la ceea ce va face Allah înseamnă să juri că Allah va face un lucru sau că nu îl va face. De exemplu: „Pe Allah, Allah va face negreșit cutare lucru” sau „Pe Allah, Allah nu va face cutare lucru”.

Acest fel de jurământ se împarte în mai multe categorii:

Prima: omul jură cu privire la ceva pe care Allah și Trimisul Său l-au vestit, afirmând sau negând. Un asemenea jurământ nu ridică nicio problemă și dovedește convingerea sa în ceea ce au vestit Allah și Trimisul Său. De exemplu: „Pe Allah, Allah îi va îngădui negreșit Profetului Său să mijlocească pentru făpturi în Ziua Învierii” sau „Pe Allah, Allah nu îl iartă pe cel care Îi asociază pe altcineva”.

A doua: omul jură cu privire la Domnul său datorită nădejdii sale puternice și bunei păreri despre El. Aceasta este îngăduită, fiindcă Profetul ﷺ a încuviințat-o în întâmplarea lui ar-Rubayyiʿ bint an-Naḍr, mătușa lui Anas ibn Mālik, Allah să fie mulțumit de amândoi. Ea a rupt un dinte din față al unei tinere dintre anṣār, iar oamenii au cerut judecata Profetului ﷺ. Profetul ﷺ a poruncit talionul. I-a fost propusă celeilalte părți o împăcare, dar aceasta a refuzat. Anas ibn an-Naḍr s-a ridicat și a spus: „Să fie rupt dintele lui ar-Rubayyiʿ? Pe Allah, o, Trimis al lui Allah, dintele lui ar-Rubayyiʿ nu va fi rupt!”. El nu urmărea prin aceasta să respingă hotărârea Legii. Trimisul ﷺ i-a spus: „O, Anas! Cartea lui Allah prescrie talionul”, adică dinte pentru dinte. Anas a spus: „Pe Allah, dintele lui ar-Rubayyiʿ nu va fi rupt!”. Voia să spună că hotărârea sa de a împiedica ruperea dintelui era atât de puternică, încât ar fi dat orice, de mare sau de mic preț, și a jurat în acest sens.

Când au văzut cât era de hotărât, Allah a pus iertarea în inimile celor dintre anṣār, iar ei au iertat. Profetul ﷺ a spus: „Printre robii lui Allah sunt unii care, dacă ar jura că Allah va face un lucru, El le-ar împlini jurământul”.³⁷⁷ Din nădejdea sa puternică în Allah și din buna părere despre El, Anas a jurat că dintele lui ar-Rubayyiʿ nu va fi rupt. Allah a pus atunci iertarea în inimile celor care stăruiseră înaintea Trimisului ﷺ asupra talionului: au iertat și au primit despăgubirea.

Lauda Trimisului ﷺ pentru el mărturisește că era unul dintre robii lui Allah, că Allah i-a împlinit jurământul și a înmuiat pentru el acele inimi. Cum să nu fie astfel, când el este cel care a spus că simte mireasma Paradisului în apropiere de Uḥud? Când a căzut martir, pe trupul său au fost găsite peste optzeci de urme, între lovituri de sabie sau împunsături de lance. Numai sora lui l-a recunoscut după degete;³⁷⁸ ea era chiar ar-Rubayyiʿ despre care este vorba aici. Allah să fie mulțumit de toți și de noi împreună cu ei.

Această categorie este dovedită și de cuvintele sale ﷺ: „Câți oameni cu părul răvășit, alungați de la uși, dacă ar jura că Allah va face un lucru, El le-ar împlini jurământul”.³⁷⁹

A treia categorie: jurământul este determinat de admirația față de sine, de restrângerea harului lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, și de reaua părere despre El. Acesta este interzis, iar cel care jură astfel este aproape de a-și vedea faptele nimicite de Allah. Pentru această categorie a adus autorul hadithul.

Legătura titlului capitolului cu Cartea tawḥīd-ului

Cel care Îi impune lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, un asemenea jurământ s-a purtat necuviincios față de El, I-a restrâns harul și a avut o părere rea despre El. Toate acestea contrazic desăvârșirea tawḥīd-ului și pot ajunge să-i contrazică însăși temelia. A te impune prin jurământ asupra Celui Măreț este socotit o micșorare a dreptului Său.

⁂

De la Jundub ibn ʿAbd Allāh, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Un om a zis: «Pe Allah, Allah nu îl va ierta pe cutare». Allah, Atotputernicul și Preamăritul, a spus: «Cine este acela care jură asupra Mea că nu îl voi ierta pe cutare? Eu l-am iertat pe el și ți-am nimicit faptele»”. Relatat de Muslim.³⁸⁰

Cuvintele „un om a zis” se pot referi la omul menționat în hadithul lui Abū Hurayrah care urmează sau la altcineva. „Pe Allah, Allah nu îl va ierta pe cutare”: aceasta arată pierderea nădejdii în ușurarea venită de la Allah, disprețuirea robilor lui Allah de către cel care vorbește astfel și admirația sa față de sine.

Iertarea înseamnă acoperirea păcatului și trecerea peste el. Cuvântul provine din miġfar, coiful cu care se acoperă capul în război și care oferă atât protecție, cât și acoperire.

Cuvintele „cine este acela care jură asupra Mea că nu îl voi ierta pe cutare”: man, „cine”, este un nume interogativ cu rol de subiect; dhā nu are funcție sintactică; alladhī este pronume relativ cu rol de predicat. Yataʾallā înseamnă „jură”: cine este acela care Îmi restrânge harul și binefacerea, afirmând că nu îl voi ierta pe unul dintre robii Mei care a păcătuit? Întrebarea exprimă dezaprobarea. Hadithul este relatat pe larg în versiunea lui Abū Hurayrah:³⁸¹ omul era un adorator și avea un însoțitor care se împovăra cu păcate. Îl vedea păcătuind și îi spunea: „Încetează!”. Într-o zi l-a găsit săvârșind un păcat și i-a spus: „Încetează!”. Acela a răspuns: „Lasă-mă cu Domnul meu! Ai fost trimis să mă supraveghezi?!”. El a zis atunci: „Pe Allah, Allah nu te va ierta!”.

Aceasta arată că omul împovărat de păcate avea o părere bună despre Allah și nădejde în El. Este posibil să fi săvârșit păcatul și apoi să se fi căit între el și Domnul său, fiindcă a spus: „Lasă-mă cu Domnul meu”. Dacă omul săvârșește un păcat, apoi se căiește sincer, iar mai târziu sufletul său îl învinge din nou, prima lui căință rămâne validă. Dacă se căiește a doua oară, și această căință este validă. Una dintre condițiile căinței este hotărârea de a nu reveni la păcat; condiția nu este să nu mai revină niciodată în fapt.

Omul pe care Allah l-a iertat fie împlinise cauzele iertării prin căință, fie păcatul său era mai prejos de asociere, iar Allah Și-a revărsat harul asupra lui și l-a iertat. Dacă ar fi fost însă asociere și ar fi murit fără căință, nu ar fi fost iertat, fiindcă Allah spune:

Allah nu iartă să I se facă asociere

.

Cuvintele „și ți-am nimicit faptele”: înțelesul aparent al construcției din hadith este că Allah i-a nimicit toate faptele, fiindcă, în principiu, singularul aflat în construcție posesivă are un sens general. Motivul nimicirii tuturor faptelor sale — potrivit înțelegerii noastre, iar știința este la Allah — este că omul Îl adora pe Allah, dar se admira pentru faptele sale și se fălea cu ele înaintea lui Allah, de parcă I-ar fi făcut o favoare prin ele. Astfel pierde un mare stâlp al adorării, deoarece adorarea se întemeiază pe umilință și supunere. Trebuie să fii rob al lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, atât prin actele de adorare pe care ți le-a prescris, cât și prin ceea ce ți-a ajuns din Cuvântul Său. Mulți dintre cei care Îl adoră prin cele prescrise nu se supun revelației Sale: le poate fi greu să renunțe la propria părere când li se arată greșeala din Cartea lui Allah și din Sunnah Trimisului Său ﷺ, ajungând să răstălmăcească textele pentru ea. Datoria este să fii rob al lui Allah în fața revelației Sale care ți-a ajuns, supunându-te pe deplin, astfel încât să împlinești robia față de El.

Cuvintele „ți-am nimicit faptele” pot însemna și: fapta cu care te mândreai în fața acestui om. Această explicație este mai puțin gravă, fiindcă, atunci când o faptă este străbătută de un rău, numai ea este anulată, nu și celelalte. Înțelesul aparent al hadithului lui Abū Hurayrah pare însă să excludă această posibilitate, deoarece în el Allah Preaînaltul spune: „Duceți-l în Foc”.

Un exemplu asemănător de formulare care poate avea sens general sau particular sunt cuvintele sale ﷺ din hadithul lui Bahz ibn Ḥakīm, de la tatăl său, de la bunicul său, despre cel care refuză să dea zakāh: „O vom lua împreună cu jumătate din averea lui, ca rânduială fermă dintre rânduielile Domnului nostru”.³⁸² Cuvintele „jumătate din averea lui” se referă oare la întreaga sa avere sau la averea pentru care a refuzat să dea zakāh? Formularea le poate cuprinde pe amândouă. De exemplu, dacă are douăzeci de cămile, pentru care zakāh este de patru oi, și refuză să o dea, luăm numai zece cămile, în plus față de zakāh, sau, dacă are și alte averi — vite, oi și bani —, luăm jumătate din toate acestea, în plus față de zakāh? Au existat păreri diferite: s-a spus că luăm jumătate din averea în privința căreia s-a produs încălcarea, iar alții au spus că luăm jumătate din întreaga avere. Opinia mai puternică este că aceasta ține de judecata conducătorului, potrivit folosului. Dacă luarea a jumătate din întreaga avere descurajează mai mult, ia jumătate din toată averea; altminteri ia jumătate din averea în privința căreia s-a produs încălcarea.

⁂

În hadithul lui Abū Hurayrah se arată că acela care a rostit vorbele era un om devotat adorării. Abū Hurayrah a spus: „A rostit un cuvânt care i-a nimicit viața de aici și Viața de Apoi”.³⁸³

Cuvintele „a rostit un cuvânt” se referă la vorbele sale: „Pe Allah, Allah nu te va ierta”.

Cuvântul awbaqat înseamnă „a nimicit”, precum în hadithul „Feriți-vă de cele șapte păcate nimicitoare”,³⁸⁴ adică de cele care duc la pieire.

Cuvintele „viața de aici și Viața de Apoi” se explică prin faptul că acela ale cărui fapte au fost nimicite a pierdut atât această lume, cât și Viața de Apoi.

Faptul că vorba i-a nimicit Viața de Apoi este limpede, fiindcă a ajuns printre oamenii Focului — Allah să ne ferească. I-a nimicit și viața de aici deoarece adevărata avere a vieții omului este fapta bună pe care a dobândit-o în ea; altminteri viața este pierdere. Allah Preaînaltul spune:

Pe timp! Omul este, într-adevăr, în pierdere, în afară de cei care cred, fac fapte bune, se îndeamnă unii pe alții la adevăr și se îndeamnă unii pe alții la răbdare

. Și spune:

Spune: «Cei pierzători sunt aceia care se pierd pe ei înșiși și pe ai lor în Ziua Învierii. Aceasta este pierderea vădită!»

. Cine nu este călăuzit către credință și faptă bună și-a pierdut cu adevărat viața de aici, fiindcă ea se sfârșește prin pieire, iar orice lucru pieritor este ca și cum nu ar fi existat. Privește la ceea ce a trecut din viața ta: îl găsești trecut ca și cum nu ar fi fost. Aceasta ține de înțelepciunea lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, pentru ca omul să nu se sprijine pe această lume.

Cuvintele „Abū Hurayrah a spus” se află în hadithul la care a făcut trimitere autorul, Allah să aibă milă de el.

⁂

Învățămintele capitolului:

Primul: avertizarea împotriva impunerii unui jurământ asupra lui Allah.

Al doilea: Focul este mai aproape de unul dintre noi decât cureaua sandalei sale.

Al treilea: Paradisul este la fel de aproape.

Învățămintele capitolului:

Primul: avertizarea împotriva impunerii unui jurământ asupra lui Allah, potrivit cuvintelor „cine este acela care jură asupra Mea că nu îl voi ierta pe cutare?” și faptului că i-a nimicit faptele din această pricină.

Al doilea: Focul este mai aproape de unul dintre noi decât cureaua sandalei sale.

Al treilea: Paradisul este la fel de aproape. Aceste două învățăminte, pe care le-a menționat autorul, se deduc din nimicirea faptelor celui care a jurat asupra lui Allah și din iertarea celui împovărat de păcate. Apoi a făcut aluzie la hadithul relatat de al-Bukhārī de la Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, potrivit căruia Profetul ﷺ a spus: „Paradisul este mai aproape de unul dintre voi decât cureaua sandalei sale, iar Focul este la fel”. Prin acestea se arată apropierea Paradisului și a Focului. Shirāk este cureaua sandalei care trece între degetul mare și celelalte degete.

Al patrulea: aici este o dovadă pentru cuvintele „Omul poate rosti un cuvânt...” și continuarea lor.

Al patrulea: aici este o dovadă pentru cuvintele „Omul poate rosti un cuvânt...” și continuarea lor. Autorul face trimitere la hadithul: „Omul rostește un cuvânt fără să creadă că va ajunge unde ajunge, iar din pricina lui se prăbușește în Foc vreme de șaptezeci de toamne”³⁸⁵ sau „mai departe decât distanța dintre răsărit și apus”.³⁸⁶ Acesta avertizează asupra alunecării limbii, care poate duce la pieire. De aceea, Profetul ﷺ a spus: „Cine îmi garantează ceea ce se află între fălcile sale și ceea ce se află între picioarele sale, îi garantez Paradisul”.³⁸⁷ Lui Muʿādh i-a spus: „Stăpânește-l pe acesta” — adică limba. Muʿādh a întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Vom fi trași la răspundere pentru ceea ce spunem?”. El a răspuns: „Vai ție, Muʿādh! Oare altceva îi aruncă pe oameni în Foc cu fețele în jos — sau a spus: cu nasurile în jos — decât roadele limbilor lor?!”.³⁸⁸ Primejdia este cu atât mai mare dacă această alunecare vine de la cineva urmat de oameni, așa cum se întâmplă cu cei care cheamă la rătăcire — Allah să ne ferească. El poartă povara sa și povara celor care îl urmează până în Ziua Învierii.

Al cincilea: un om poate fi iertat printr-o pricină care este unul dintre lucrurile cele mai neplăcute pentru el.

Al cincilea: un om poate fi iertat printr-o pricină care este unul dintre lucrurile cele mai neplăcute pentru el. El a fost iertat din pricina acestei mustrări. Această învățătură nu mi s-a arătat din hadith; poate că se deduce din cuvintele „l-am iertat”. Fără îndoială, omul poate fi iertat printr-un lucru care îi este dintre cele mai neplăcute, precum jihād-ul pe calea lui Allah. Allah Preaînaltul spune:

V-a fost prescrisă lupta, deși vă este neplăcută. Se poate să urâți un lucru, iar el să fie bun pentru voi, și se poate să iubiți un lucru, iar el să fie rău pentru voi

.

⁂