Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Capitol despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Printre oameni sunt unii care își iau, în afara lui Allah, egali pe care îi iubesc așa cum Îl iubesc pe Allah

.³⁰

Cuvintele sale: Capitol despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Printre oameni sunt unii care își iau, în afara lui Allah, egali…

. Autorul, Allah Preaînaltul să aibă milă de el, a ales versetul drept titlu. Acest titlu poate fi înțeles ca „Capitolul despre iubire”. La temelia tuturor faptelor stă iubirea. Omul lucrează numai pentru ceea ce iubește: fie pentru a dobândi un folos, fie pentru a îndepărta o vătămare. Dacă face un lucru, îl iubește fie pentru el însuși, precum hrana, fie pentru altceva, precum leacul.

Adorarea lui Allah se întemeiază pe iubire; mai mult, iubirea este însăși esența adorării. Dacă ai adora fără iubire, adorarea ta ar deveni o coajă lipsită de suflet. Când omul are în inimă iubirea pentru Allah și dorința de a ajunge în Paradisul Său, va urma calea care îl duce acolo.

De aceea, când politeiștii și-au iubit dumnezeii, această iubire i-a dus să-i adore în afara lui Allah ori alături de El.

Iubirea se împarte în două categorii:

Prima categorie: iubirea de adorare. Ea aduce smerire și preamărire, făcând ca în inima omului să se afle o asemenea cinstire și preamărire a celui iubit, încât să-i împlinească porunca și să se ferească de ceea ce interzice. Această iubire Îi aparține numai lui Allah. Cine iubește alături de Allah pe altcineva cu o iubire de adorare săvârșește asociere majoră. Învățații o numesc „iubirea aparte”.

A doua categorie: iubirea care nu este, în sine, adorare. Aceasta are mai multe feluri:

Primul fel: iubirea pentru Allah și întru Allah. Ea izvorăște din iubirea lui Allah, adică din faptul că lucrul iubit Îi este drag lui Allah Preaînaltul. Poate fi vorba despre persoane, precum profeții, trimișii, cei deplin sinceri, martirii și cei drepți, sau despre fapte, precum rugăciunea, zakāh, faptele bune și altele. Acest fel de iubire urmează primei categorii, care este iubirea lui Allah.

Al doilea fel: iubirea plină de grijă și milă, precum iubirea pentru propriul copil, pentru cei mici, pentru cei slabi și pentru bolnavi.

Al treilea fel: iubirea de cinstire și respect, fără adorare, precum iubirea omului pentru tatăl său, pentru dascălul său ori pentru un vârstnic dintre oamenii buni.

Al patrulea fel: iubirea firească, precum iubirea pentru hrană, băutură, îmbrăcăminte, mijlocul de deplasare și locuință.

Cel mai nobil dintre aceste feluri este primul. Celelalte țin de lucrurile permise, însă devin adorare dacă li se alătură ceea ce le dă acest rost. Omul își iubește tatăl cu cinstire și respect; dacă, prin această iubire, urmărește să-L adore pe Allah, împlinindu-și datoria de bunătate față de tatăl său, ea devine adorare. De asemenea, își iubește copilul cu grijă și milă; dacă îi alătură împlinirea poruncii lui Allah de a-l îndrepta și de a-l crește bine, ea devine adorare.

La fel, iubirea firească pentru mâncare, băutură, îmbrăcăminte și locuință devine adorare dacă omul urmărește prin ele să capete putere pentru adorare. De aceea, „Profetului ﷺ i-au fost făcute dragi femeile și parfumul”³¹ dintre lucrurile acestei lumi. Femeile i-au fost făcute dragi deoarece aceasta corespunde firii omenești și datorită marilor foloase care decurg de aici. Parfumul i-a fost făcut drag deoarece înviorează și odihnește sufletul și lărgește pieptul. Cele bune sunt pentru cei buni, iar Allah este Bun și nu primește decât ceea ce este bun.

Când omul se folosește de aceste lucruri cu scopul adorării, ele devin adorare. Profetul ﷺ a spus: „Faptele sunt numai după intenții, iar fiecare om are numai ceea ce a intenționat.”³² Învățații au spus că lucrul fără de care o îndatorire obligatorie nu poate fi împlinită devine și el obligatoriu. Au mai spus că mijloacele primesc hotărârile scopurilor. Acesta este un lucru asupra căruia există acord.

Autorul, Allah să aibă milă de el, a pomenit în acest capitol două versete:

Primul este versetul ales drept titlu. În cuvintele „Printre oameni”, particula min arată o parte dintr-un întreg. Ea și substantivul pe care îl guvernează constituie numele predicativ pus înainte, iar man yattakhidhu, „cei care își iau”, este subiectul pus după el.

Cuvântul andādan, „egali”, este pluralul lui nidd, care înseamnă asemănătorul și egalul.

Cuvintele Sale:

Pe care îi iubesc așa cum Îl iubesc pe Allah

. Adică în felul și natura iubirii. Natura ei constă în a iubi pe altcineva decât Allah cu iubire de adorare. Felul ei constă în a-l iubi la fel ca pe Allah ori mai mult. Unii își preamăresc ființa iubită și îi apără cinstea cu mai multă ardoare decât Îl preamăresc pe Allah și Îi apără cinstea. Dacă li s-ar spune „Jură pe Allah!”, ar jura mințind, fără să le pese. Însă, dacă li s-ar spune „Jură pe cel pe care îl socotești egal!”, nu ar jura mințind. Aceasta este asociere majoră.

Despre cuvintele Sale „Așa cum Îl iubesc pe Allah”, comentatorii au două păreri:

Prima: expresia are sensul său aparent, iar numele de acțiune „iubire” este legat de obiectul său: îi iubesc așa cum Îl iubesc ei pe Allah. Ei îi iubesc pe acești egali cu iubirea datorată lui Allah, făcându-i asociați ai Lui în iubire. Însă cei care cred Îl iubesc pe Allah mai puternic decât Îl iubesc aceștia. Aceasta este părerea corectă.

A doua: expresia înseamnă iubirea pentru Allah care vine din partea credincioșilor. Ei îi iubesc, așadar, pe acești egali așa cum credincioșii Îl iubesc pe Allah, Atotputernicul și Mărețul. Deși formularea poate primi acest sens, contextul nu îl admite, căci ar contrazice cuvintele care urmează:

Cei care cred sunt mai puternici în iubirea lor pentru Allah.

Iubirea credincioșilor pentru Allah este mai puternică fiindcă este o iubire curată, fără asociere. Iubirea lor este, așadar, mai puternică decât iubirea acelora pentru Allah.

Dacă se spune: „Din cuvintele «Mai puternici în iubirea lor pentru Allah», cuiva i-ar putea veni în minte că și credincioșii îi iubesc pe acești egali. Care este răspunsul?”

Răspunsul este că în limba arabă se poate face o comparație între două lucruri chiar dacă unul dintre ele este cu totul lipsit de însușirea comparată. Un exemplu sunt cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oamenii Paradisului vor avea în ziua aceea un sălaș mai bun și un loc de odihnă mai frumos.

. Totuși, în sălașul oamenilor Focului nu există niciun bine. Allah Preaînaltul mai spune:

Allah este mai bun sau ceea ce Îi asociază ei?

. Cealaltă parte nu are nimic care să îngăduie o asemenea punere în balanță; însă adversarului i se vorbește potrivit credinței sale.

Legătura versetului cu acest capitol despre iubire:

Omului îi este interzis să iubească pe cineva cu iubirea datorată lui Allah, deoarece aceasta este asociere majoră, care scoate din religie. Acest lucru se întâlnește la unii adoratori și la unii slujitori: unii adoratori preamăresc și iubesc anumite morminte ori anumiți awliyāʾ cu iubirea datorată lui Allah sau chiar mai mult. La fel, îi găsești pe unii slujitori iubindu-i pe acești conducători mai mult decât Îl iubesc pe Allah și preamărindu-i mai mult decât Îl preamăresc pe Allah. Allah Preaînaltul spune:

Ei vor spune: „Doamne, noi le-am dat ascultare stăpânilor și mai-marilor noștri, iar ei ne-au rătăcit de la cale! Doamne, dă-le o pedeapsă îndoită și blestemă-i cu un blestem mare!”

.

Și cuvintele Sale:

Spune: „Dacă părinții voștri, fiii voștri, frații voștri, soțiile voastre, neamul vostru, averile pe care le-ați agonisit, negoțul de a cărui lâncezire vă temeți și locuințele care vă plac vă sunt mai dragi decât Allah, Trimisul Său și lupta pe calea Lui, atunci așteptați până când Allah va veni cu hotărârea Sa!”³³

Al doilea verset cuprinde cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Spune: „Dacă părinții voștri și fiii voștri…”

. „Părinții voștri” este subiectul gramatical în construcția cu verbul kāna, iar celelalte elemente enumerate sunt la nominativ, legate de el prin coordonare. Numele predicativ al lui kāna este

Vă sunt mai dragi decât Allah și Trimisul Său

. Porunca „Spune” îi este adresată Trimisului ﷺ, iar prin cuvintele „Părinții voștri” este vizată comunitatea.

Porunca din cuvintele „Atunci așteptați” are sensul unei amenințări: așteptați pedeapsa lui Allah. De aceea a spus:

Până când Allah va veni cu hotărârea Sa

, nimicindu-i pe cei care dau întâietate iubirii celor opt categorii în fața iubirii lui Allah, a Trimisului Său și a luptei pe calea Lui.

Versetul arată că iubirea pentru acestea, chiar dacă nu este iubire de adorare, devine o cauză a pedepsei atunci când primește întâietate față de iubirea lui Allah.

De aici înțelegem că omul care neglijează poruncile lui Allah pentru poruncile tatălui său îl iubește pe tatăl său mai mult decât pe Domnul său.

Deși numai Allah cunoaște ceea ce se află în inimi, lucrările mădularelor dau mărturie despre aceasta. De aceea se relatează de la Al-Ḥasan, Allah să aibă milă de el, că a spus: „Nimeni nu ascunde ceva înlăuntrul său fără ca Allah Preaînaltul să-l arate pe chipul său și în vorbele care îi scapă.” Mădularele sunt, așadar, oglinda inimii.

Dacă se spune: „Iubirea se află în inimă, iar omul nu o poate stăpâni. De aceea se relatează de la Profet ﷺ că a spus: «O, Allah! Aceasta este împărțirea mea în ceea ce pot stăpâni; nu mă mustra pentru ceea ce nu pot stăpâni.»³⁴ Cum poate omul să iubească un lucru pe care îl urăște? Nu ar fi aceasta o încercare de a face posibil ceea ce este imposibil?”

Răspunsul este că obiecția nu este întemeiată. Iubirea omului pentru un lucru se poate schimba în ură și invers, fie datorită unei cauze vădite, fie printr-o voință sinceră. De pildă, ai un prieten pe care îl iubești, însă el te fură și îți încalcă cinstea; ajungi să-l urăști din această pricină. Schimbarea se poate petrece și printr-o voință sinceră, precum în cazul unui om căruia îi place să fumeze, dar dobândește o voință sinceră și o hotărâre statornică, ajunge să urască fumatul și îl părăsește.

ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, i-a spus Profetului ﷺ: „Îmi ești mai drag decât orice, în afară de mine însumi.” Profetul ﷺ a spus: „Nu, pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu, până când nu îți voi fi mai drag decât tine însuți!” El a spus: „Acum, pe Allah, îmi ești mai drag decât mine însumi!” Atunci Profetul ﷺ a spus: „Acum, o, ʿUmar!”³⁵ Iubirea lui ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, pentru Profet ﷺ sporise, iar Profetul ﷺ i-a confirmat că iubirea se poate schimba.

Poate că auzi anumite lucruri despre o persoană pe care o iubești și ajungi să o urăști. Apoi afli că acele vorbe erau minciuni și iubirea ta pentru ea revine.

Anas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Niciunul dintre voi nu crede până când nu îi voi fi mai drag decât copilul său, părintele său și toți oamenii.” Consemnat de cei doi.³⁶

Cuvintele din hadithul lui Anas: „Nu crede”. Este o negare a credinței. Uneori, negarea credinței privește desăvârșirea ei obligatorie, iar alteori existența ei, adică însăși temelia ei. În acest hadith este negată desăvârșirea obligatorie a credinței. Excepția este atunci când inima este cu totul lipsită de iubire pentru Trimis ﷺ; fără îndoială, în acel caz este negată însăși temelia credinței.

Cuvintele sale: „Decât copilul său”. Acestea cuprind atât băiatul, cât și fata. A început cu iubirea pentru copil deoarece, de obicei, inima este mai strâns legată de el decât de tată.

Cuvintele sale: „Părintele său”. Acestea cuprind tatăl, bunicul și înaintașii pe linie paternă, precum și mama, bunica și înaintașele ei.

Cuvintele sale: „Și toți oamenii”. Acestea cuprind frații, unchii paterni și fiii lor, prietenii și propria persoană, deoarece și el face parte dintre oameni. Credința nu este, așadar, deplină până când Trimisul nu îi este mai drag decât toate făpturile. Dacă aceasta privește iubirea pentru Trimisul lui Allah ﷺ, cum trebuie să fie iubirea pentru Allah Preaînaltul?!

Iubirea pentru Trimisul lui Allah ﷺ are mai multe temeiuri:

Primul: el este Trimisul lui Allah. Dacă Allah îți este mai drag decât orice, Trimisul Său îți este mai drag decât orice făptură.

Al doilea: pentru adorarea lui Allah și transmiterea mesajului Său pe care le-a împlinit.

Al treilea: pentru însușirile nobile și faptele frumoase cu care Allah l-a înzestrat.

Al patrulea: el este mijlocul călăuzirii, învățării și îndrumării tale.

Al cincilea: pentru răbdarea sa în fața vătămărilor suferite în transmiterea mesajului.

Al șaselea: pentru strădania sa, cu averea și propria persoană, de a înălța Cuvântul lui Allah.

Din acest hadith se desprind următoarele foloase:

1. Obligația de a da întâietate iubirii pentru Trimis ﷺ față de iubirea de sine.

2. Apărarea Trimisului ﷺ cu propria viață și avere, deoarece trebuie să dai întâietate iubirii pentru el față de propria persoană și de bunurile tale.

3. Omul trebuie să sprijine Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ și să-și pună în slujba ei propria persoană, averea și toate puterile, deoarece aceasta ține de desăvârșirea iubirii pentru Trimisul lui Allah ﷺ. De aceea, unii învățați au spus despre cuvintele

Cel care te urăște este cel lipsit de urmași

că șāniʾ înseamnă „cel care te urăște”. Au spus că, tot astfel, cine urăște Legea sa ﷺ este tăiat de la bine, fără bine în el.

4. Este permisă iubirea de grijă, cinstire și respect, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: „Mai drag decât copilul său și părintele său…” El a afirmat astfel existența acestei iubiri. Este un lucru firesc, pe care nimeni nu îl neagă.

5. Obligația de a da întâietate cuvintelor Trimisului ﷺ față de cuvintele tuturor oamenilor, deoarece din faptul că el este mai iubit decât oricine rezultă că vorba sa trebuie să aibă întâietate față de vorba oricărui om, chiar și față de a ta. De pildă, spui un lucru, îl dorești și îl faci. Vine cineva și îți spune: „Acesta contrazice cuvintele Trimisului ﷺ.” Dacă Trimisul îți este mai drag decât propria persoană, îi vei apăra cuvintele mai mult decât pe ale tale și te vei corecta prin cuvintele sale ﷺ. Vei părăsi ceea ce dorești pentru a-i da ascultare Trimisului ﷺ. Acesta este semnul întâietății iubirii pentru el față de iubirea de sine. De aceea, cineva a spus:

Te împotrivești lui Allah, pretinzând totuși că Îl iubești; / pe viața mea, aceasta este o socoteală de mirare! Dacă iubirea ta ar fi sinceră, I-ai da ascultare; / cel care iubește îl ascultă pe cel iubit.

Așadar, din acest hadith se desprinde obligația de a da întâietate cuvintelor Trimisului ﷺ față de cuvintele tuturor oamenilor, chiar și față de cele ale lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān, ale celor patru imami și ale celor de după ei. Allah Preaînaltul spune:

Niciunui credincios și niciunei credincioase nu li se cuvine, atunci când Allah și Trimisul Său au hotărât un lucru, să mai aibă de ales în treaba lor.

.

Însă, dacă găsim un hadith care contrazice alte hadithuri autentice ori părerea învățaților și a majorității comunității, trebuie să cercetăm temeinic și să nu ne grăbim, deoarece urmarea abaterilor de la ceea ce este bine stabilit duce la abatere. Dacă vezi un hadith care contrazice ceea ce urmează cei mai mulți din comunitate ori hadithurile autentice, statornice asemenea munților, nu te grăbi să-l primești. Trebuie să verifici și să cercetezi lanțul său de transmitere până când lucrul ți se limpezește. Odată lămurit, nu este nimic rău ca o dovadă mai puternică să primească o restrângere a sensului general printr-una mai slabă, dacă și aceasta constituie o dovadă valabilă. Esențială este cercetarea temeinică.

Această regulă îți folosește în privința multor păreri apărute de curând, pe care înaintașii le-au lăsat deoparte și care au devenit subiect de discuție printre oameni. Regula trebuie urmată și se pune întrebarea: „Unde au fost oamenii față de aceste hadithuri?” Dacă aceste hadithuri ar face parte din Legea lui Allah, ele ar fi fost transmise, păstrate și cunoscute. Un exemplu este afirmația că omul care nu a împlinit ṭawāf al-ifāḍah înainte de apusul soarelui în ziua sărbătorii revine în starea de iḥrām. Deși lanțul acestui hadith³⁷ pare autentic, hadithul este slab și contrazice relatările bine stabilite. De aceea, nu s-a pomenit că ar fi lucrat potrivit lui decât unul sau doi dintre urmașii însoțitorilor; altfel, comunitatea urmează contrariul lui. În privința unor asemenea hadithuri, omul trebuie să cerceteze cu grijă și să verifice temeinic. Nu spunem că ele nu ar putea fi autentice.

Legătura acestui hadith cu tema capitolului:

Legătura este limpede, deoarece iubirea pentru Trimis ﷺ izvorăște din iubirea lui Allah. Dacă credința nu este deplină până când Trimisul ﷺ nu îi este omului mai drag decât propria persoană și decât toți oamenii, iubirea pentru Allah are cu atât mai mult întâietate și este mai măreață.

Cei doi au consemnat tot de la el că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Trei însușiri, dacă se află într-un om, îl fac să afle dulceața credinței: Allah și Trimisul Său să îi fie mai dragi decât orice altceva; să iubească un om numai pentru Allah; și să-i fie la fel de urât să se întoarcă la necredință, după ce Allah l-a salvat din ea, pe cât îi este de urât să fie aruncat în Foc.”³⁸

Cuvintele din al doilea hadith al lui Anas: „Trei însușiri, dacă se află într-un om”. Este vorba despre trei trăsături, iar kunna are sensul de „se află în el”.

Din punct de vedere gramatical, thalāth, „trei”, este subiect. Este permis ca propoziția să înceapă cu acest cuvânt nehotărât deoarece aduce un înțeles folositor, potrivit cuvintelor lui Ibn Mālik:

Nu este îngăduit începutul printr-un nume nehotărât / dacă nu aduce un înțeles folositor…³⁹

În expresia man kunna fīhi, man este condițional. Kunna provine din kāna și este un verb la timpul trecut care modifică funcțiile propoziției nominale. Nūn este pronumele care îndeplinește funcția de nume al său, iar fīhi, „în el”, este numele predicativ.

Cuvintele sale: „Află prin ele”. Wajada, „a aflat”, este un verb la timpul trecut, aflat în poziția gramaticală de jussiv ca răspuns al condiției. Întreaga construcție formată din condiție și răspunsul ei îndeplinește funcția de nume predicativ al subiectului.

Cuvintele sale: „Află prin ele dulceața credinței”. Bāʾ exprimă cauza, iar „dulceața” este complementul direct al lui wajada. Dulceața credinței este liniștea, odihna și deschiderea pe care omul le găsește în sufletul și în inima sa. Nu este simțită prin salivă și gură; dulceața de aici este cea a inimii.

Prima dintre însușirile pomenite în hadith:

Cuvintele sale: „Allah și Trimisul Său să îi fie mai dragi decât orice altceva”. Trimisul este Muḥammad ﷺ. Tot astfel, iubirea pentru toți trimișii este obligatorie.

Cuvintele sale: „Mai dragi decât orice altceva”. Adică mai dragi decât întreaga lume, propria persoană, copilul, părintele, soția și orice altceva în afara lor. Dacă se întreabă: „De ce hadithul folosește conjuncția wa, «și», în expresia «Allah și Trimisul Său», iar apoi un nume predicativ comun, «mai dragi decât orice altceva»?”

Răspunsul: deoarece iubirea pentru Trimis ﷺ izvorăște din iubirea lui Allah. De aceea, mărturisirea „Mărturisesc că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah” constituie un singur stâlp. Sinceritatea adorării nu este deplină decât prin urmarea învățăturii care a venit prin Profet ﷺ.

A doua însușire:

Cuvintele sale: „Să iubească un om numai pentru Allah”.

Expresia „Să iubească un om” cuprinde atât bărbatul, cât și femeia.

Cuvintele sale: „Numai pentru Allah”. Lām exprimă motivul: îl iubește de dragul lui Allah, deoarece acel om Îi dă ascultare lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Iubirea omului pentru altcineva poate avea multe motive: îl iubește pentru un folos lumesc, pentru înrudire ori pentru tovărășie; bărbatul își iubește soția pentru bucuria vieții alături de ea și îl iubește pe cel care i-a făcut bine. Însă, dacă îl iubești pe acel om pentru Allah, aceasta este una dintre cauzele aflării dulceții credinței.

Într-o altă relatare: „Nimeni nu află dulceața credinței până când…”⁴⁰ — până la sfârșitul hadithului.

A treia însușire:

Cuvintele sale: „Să-i fie la fel de urât să se întoarcă la necredință, după ce Allah l-a salvat din ea, pe cât îi este de urât să fie aruncat în Foc.”

Acest caz privește un necredincios care a intrat în Islam. Îi este la fel de urât să se întoarcă la necredință, după ce Allah l-a salvat din ea, pe cât îi este de urât să fie aruncat în Foc. A fost pomenit acest caz deoarece necredinciosul este obișnuit cu starea în care s-a aflat mai înainte și ar putea reveni la ea, spre deosebire de cel care nu a cunoscut deloc necredința. Ura față de întoarcerea la necredință, asemenea urii față de aruncarea în Foc, este una dintre cauzele aflării dulceții credinței.

Cuvintele sale: „Într-o altă relatare: «Nimeni nu află dulceața credinței»”. Autorul a adus această relatare deoarece, în prima, lipsa aflării dulceții credinței este dedusă prin implicație, pe când în aceasta este exprimată direct. Indicația exprimată direct este mai puternică decât cea dedusă prin implicație.

Ibn ʿAbbās a spus: „Cine iubește pentru Allah, urăște pentru Allah, arată loialitate pentru Allah și se împotrivește pentru Allah — numai prin acestea se dobândește prietenia lui Allah. Un rob nu va afla gustul credinței — chiar dacă rugăciunile și postul său sunt multe — până când nu va fi astfel. Iar cele mai multe legături de frăție dintre oameni au ajuns să se întemeieze pe lucrurile acestei lumi, ceea ce nu le aduce niciun folos celor care le încheie”.

Cuvintele din relatarea lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi: „Cine iubește pentru Allah”. Man, „cine”, este condițional; verbul condiției este „iubește”, iar răspunsul este propoziția „Numai prin acestea se dobândește prietenia lui Allah”.

Fī poate arăta cadrul în care se petrece ceva, deoarece acesta este sensul său de bază. Poate exprima și cauza, întrucât uneori are acest sens, precum în cuvintele Profetului ﷺ: „O femeie a intrat în Foc din pricina unei pisici”,⁴¹ adică din cauza unei pisici.

Expresia fī Allāh înseamnă „pentru El”, dacă socotim că fī exprimă cauza. Dacă socotim că arată cadrul, înțelesul este: cine iubește în ceea ce Îl privește pe Allah, adică în religia și în Legea Sa, fără a urmări un folos lumesc.

Cuvintele sale: „Urăște pentru Allah”. Al-bughḍ înseamnă ura: urăște în ceea ce Îl privește pe Allah, iar dacă vede pe cineva care I se împotrivește lui Allah, îl urăște.

Există o deosebire între fī cauzal și fī care arată cadrul. În primul caz, ceea ce îl îndeamnă la iubire sau la ură este Allah. În al doilea, iubirea ori ura privește cele ce țin de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Omul îl urăște pe cel pe care Allah îl urăște și îl iubește pe cel pe care El îl iubește.

Cuvintele sale: „Arată loialitate pentru Allah”. Loialitatea cuprinde iubirea, sprijinul și altele asemenea.

Cuvintele sale: „Se împotrivește pentru Allah”. Împotrivirea este opusul loialității: se ține departe de ei și îi urăște pentru Allah.

Cuvintele sale: „Numai prin acestea se dobândește prietenia lui Allah”. Acesta este răspunsul condiției: omul ajunge la prietenia lui Allah deoarece iubirea, ura, loialitatea și împotrivirea sa sunt pentru Allah.

În cuvântul «walāyah», litera wāw poate primi două vocalizări: fatḥah sau kasrah. S-a spus că amândouă au același înțeles. S-a mai spus că, vocalizat cu fatḥah, înseamnă sprijin, după cum Allah Preaînaltul spune:

Nu aveți nicio îndatorire de a-i sprijini

, iar cu kasrah înseamnă a avea autoritate asupra unui lucru.

În expresia «prin acestea», prepoziția bāʾ arată cauza. Ea trimite la iubirea pentru Allah, la ura pentru El, la loialitatea pentru El și la împotrivirea pentru El. Această relatare este mawqūf, însă are înțelesul unei relatări marfūʿ, deoarece legarea unei răsplăți de o faptă nu poate fi stabilită decât printr-un text revelat. Totuși, relatarea este slabă.

Înțelesul relatării este că omul nu află gustul, dulceața și desfătarea credinței până când nu este astfel, chiar dacă rugăciunile și postul său sunt multe. Cum ar putea un om cu judecată, cu atât mai mult un credincios, să fie loial vrăjmașilor lui Allah, când îi vede că Îi asociază pe alții, că nu cred în El și că Îi atribuie lipsuri și defecte, iar apoi să le fie loial și să-i iubească?! Chiar dacă un asemenea om s-ar ruga, ar sta în rugăciune întreaga noapte și ar posti toată viața, el nu ar putea dobândi gustul credinței. Inima ta trebuie, așadar, să fie plină de iubire și de loialitate față de Allah și să fie plină de ură și de împotrivire față de vrăjmașii lui Allah. Ibn al-Qayyim, Allah Preaînaltul să aibă milă de el, a spus:

Îi iubești pe vrăjmașii Celui iubit și pretinzi că Îl iubești? Aceasta nu este cu putință.

Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a spus: «Când îl văd pe creștin, îmi închid ochii, fiindu-mi neplăcut să văd cu ochii mei un vrăjmaș al lui Allah».

Acesta este cel care află gustul credinței. Cât despre acela care — Allah să ne ferească — socotește că evreii sau creștinii urmează, după trimiterea Profetului ﷺ, o religie încuviințată și primită de Allah, el este în afara Islamului și tăgăduiește cuvintele lui Allah:

Și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi

, precum și cuvintele Sale:

Cu adevărat, religia la Allah este Islamul

, și cuvintele Sale:

Iar cel care caută o altă religie decât Islamul, aceasta nu-i va fi primită, iar în Viața de Apoi va fi printre cei pierduți

. Din pricina numărului mare de evrei, creștini și închinători la idoli, această chestiune a ajuns să prezinte un pericol pentru societate. Mulți oameni nu mai fac astăzi deosebirea dintre un musulman și un necredincios și nu știu că nemusulmanul este un vrăjmaș al lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, ba este și vrăjmașul lor, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

O, voi, cei care credeți! Nu-i luați pe vrăjmașii Mei și pe vrăjmașii voștri drept aliați

. Ei sunt, așadar, vrăjmașii noștri, chiar dacă se arată prietenoși. Allah Preaînaltul a spus:

O, voi, cei care credeți! Nu-i luați pe evrei și pe creștini drept aliați. Ei sunt aliați unii altora. Iar acela dintre voi care îi ia drept aliați este dintre ei. Cu adevărat, Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți

.

Am ajuns acum într-o încercare și într-un mare pericol, căci există temerea că fiii noștri și fiii neamului nostru se vor sprijini pe aceștia, se vor împrieteni cu ei și îi vor iubi. De aceea, acest ținut în mod deosebit trebuie eliberat de prezența lor. Despre acest ținut, Trimisul ﷺ a spus: «Îi voi scoate negreșit pe evrei și pe creștini din Peninsula Arabică, până când nu voi mai lăsa decât musulmani»;⁴² și a spus: «Scoateți-i pe evrei și pe creștini din Peninsula Arabică»;⁴³ și a spus: «Scoateți-i pe politeiști din Peninsula Arabică».⁴⁴ Toate acestea au fost pentru ca oamenii să nu ajungă la confuzie și pentru ca aliații lui Allah să nu se amestece cu vrăjmașii Săi.

Cuvintele sale: «Iar cele mai multe legături de frăție dintre oameni au ajuns să se întemeieze pe lucrurile acestei lumi, ceea ce nu le aduce niciun folos celor care le încheie».

Relatat de Ibn Jarīr.⁴⁵

Cuvântul «cele mai multe» înseamnă majoritatea.

Expresia «legături de frăție dintre oameni» înseamnă afecțiunea și tovărășia lor. Cu alte cuvinte, cele mai multe legături de afecțiune și tovărășie dintre oameni se întemeiază pe lucrurile acestei lumi. Ibn ʿAbbās a spus aceasta, deși vremea lui este departe de a noastră și aproape de vremea profeției. Dacă oamenii se schimbaseră deja în timpul său, cum să mai fie oamenii de astăzi?

Legăturile de frăție dintre oameni au ajuns, cu rare excepții, să se întemeieze pe lucrurile acestei lumi. Ba lucrurile au mers și mai departe: ei își vând religia pentru viața lumească. Allah Preaînaltul a spus:

O, voi, cei care credeți! Nu-I trădați pe Allah și pe Trimis și nu trădați lucrurile ce v-au fost încredințate, cu bună știință

. Întrucât averea și iubirea vieții lumești sunt cele care îndeamnă cel mai adesea la trădare, El a continuat astfel:

Și să știți că averile și copiii voștri sunt doar o încercare și că la Allah se află o răsplată măreață

.

Din relatarea lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, se desprinde următorul învățământ:

Allah Preaînaltul are apropiați ai Săi. Acest lucru este statornicit prin textul Coranului. Cel Preaînalt a spus:

Allah este Ocrotitorul celor care cred

și a spus:

Aliatul vostru este numai Allah, Trimisul Său și cei care cred

. Allah are, așadar, apropiați care se îngrijesc de porunca Sa și împlinesc religia Sa, iar El îi ocrotește, ajutându-i, îndrumându-i spre ceea ce este drept, păzindu-i și dăruindu-le izbândă. Criteriul acestei apropieri este cuvântul Celui Preaînalt:

Cu adevărat, apropiații lui Allah nu vor avea nicio teamă și nu se vor întrista: cei care au crezut și s-au temut de El

.

Shaykh al-Islām a spus: «Oricine este credincios și temător de Allah este un apropiat al lui Allah». S-a explicat mai înainte că walāyah înseamnă sprijin, întărire și ajutor.

Walāyah se împarte în ocrotirea robului de către Allah și loialitatea robului față de Allah. Prima este ilustrată de cuvintele Celui Preaînalt:

Allah este Ocrotitorul celor care cred

, iar cea de-a doua, de cuvintele Sale:

Iar cel care Îi este loial lui Allah, Trimisului Său și celor care cred…

.

Ocrotirea robului de către Allah se împarte în una generală și una specială. Cea generală este cârmuirea și rânduirea treburilor robilor. Ea îi cuprinde pe credincioși, pe necredincioși și întreaga creație. Allah este Cel care Se îngrijește de robii Săi prin cârmuire, rânduire, stăpânire și celelalte asemenea. Din acest sens fac parte cuvintele Celui Preaînalt:

Apoi vor fi întorși la Allah, Stăpânul lor adevărat. Numai a Lui este judecata și El este Cel mai grabnic în socotire

.

Ocrotirea specială este aceea prin care Allah Se îngrijește de rob, îi dăruiește izbândă și îl călăuzește. Aceasta le este proprie credincioșilor. Cel Preaînalt a spus:

Allah este Ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la lumină. Cât despre cei care nu cred, ocrotitorii lor sunt ṭāghūții, care îi scot de la lumină la întunecimi

. Și Cel Preaînalt a spus:

Cu adevărat, apropiații lui Allah nu vor avea nicio teamă și nu se vor întrista: cei care au crezut și s-au temut de El

.

Ibn ʿAbbās a spus despre cuvintele Celui Preaînalt:

Și se vor rupe legăturile dintre ei

:⁴⁶ «Afecțiunea».⁴⁷

Cuvintele sale: Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, a spus despre cuvintele Celui Preaînalt:

Și se vor rupe legăturile dintre ei

: „Afecțiunea” trimit la cuvintele Celui Preaînalt:

Când cei urmați se vor lepăda de cei care i-au urmat, vor vedea pedeapsa și se vor rupe legăturile dintre ei

.

Al-asbāb este pluralul lui sabab și înseamnă tot ceea ce slujește la atingerea unui lucru. În terminologia învățaților în principiile jurisprudenței, cauza este ceea ce, prin prezența sa, implică prezența efectului, iar prin absența sa, absența lui. Tot ceea ce conduce la un lucru este, așadar, un mijloc. Cel Preaînalt a spus:

Cel care crede că Allah nu-l va sprijini în această lume și în Viața de Apoi să întindă o funie până la cer, apoi să taie

. Tot de aici, funia a fost numită sabab, fiindcă omul o folosește drept mijloc pentru a scoate apa din fântână.

Cuvintele sale: «A spus: afecțiunea». Unii au socotit această relatare slabă, însă înțelesul ei este corect. Toate mijloacele de care se agață politeiștii pentru a-i salva se vor rupe, iar printre ele se numără iubirea pentru idolii lor și preamărirea acestora, căci ele nu le vor folosi. Poate că Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, a dedus aceasta din contextul versetelor. Allah Preaînaltul a spus:

Printre oameni sunt unii care își iau, în afara lui Allah, egali pe care îi iubesc precum Îl iubesc pe Allah…

. Apoi Cel Preaînalt a spus:

Când cei urmați se vor lepăda de cei care i-au urmat, vor vedea pedeapsa și se vor rupe legăturile dintre ei

.

Astfel înțelegi că el se referă la afecțiunea întemeiată pe shirk. Cât despre afecțiunea întemeiată pe credință, precum iubirea pentru Allah Preaînaltul și iubirea pentru faptele și persoanele pe care El le iubește, aceasta este folositoare și duce la țelul urmărit. Allah Preaînaltul a spus:

Prietenii vor fi în ziua aceea vrăjmași unii altora, afară de cei temători de Allah…

.

Învățăminte:

Primul: explicarea versetului din Al-Baqarah.

Învățăminte:

Primul: explicarea versetului din Al-Baqarah, adică a cuvintelor Celui Preaînalt:

Printre oameni sunt unii care își iau, în afara lui Allah, egali pe care îi iubesc precum Îl iubesc pe Allah

. Explicația a fost dată mai înainte.

Al doilea: explicarea versetului din Barāʾah.

Al treilea: obligația iubirii pentru el ﷺ mai presus de propria persoană, de familie și de avere.

Al patrulea: negarea credinței nu arată neapărat ieșirea din Islam.

Al doilea: explicarea versetului din Barāʾah, adică a cuvintelor Celui Preaînalt:

Spune: „Dacă părinții voștri și fiii voștri…”

, până la sfârșitul versetului. Explicația sa a fost dată mai înainte.

Al treilea: obligația iubirii pentru el ﷺ mai presus de propria persoană, de familie și de avere.

Poate că formularea corectă este: obligația de a pune iubirea pentru el mai presus, așa cum o cere hadithul. Și expresia «mai presus de propria persoană» arată că a fost omis cuvântul «a pune mai presus» ori expresia «și de a o pune mai presus». Acest învățământ se desprinde din hadithul anterior al lui Anas și din cuvintele Celui Preaînalt:

Spune: „Dacă părinții voștri și fiii voștri… vă sunt mai dragi decât Allah și Trimisul Său”

. El a pomenit, așadar, rudele și averile.

Al patrulea: negarea credinței nu arată neapărat ieșirea din Islam. S-a arătat mai înainte că iubirea se poate dobândi. Am pomenit în această privință relatarea despre ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, care i-a spus Trimisului ﷺ: «Pe Allah, îmi ești mai drag decât orice, în afară de mine însumi». El i-a spus: «Și decât tine însuți». Atunci ʿUmar a spus: «Acum îmi ești mai drag decât mine însumi». Cuvântul «acum» arată că această iubire s-a ivit atunci, iar lucrul este limpede. De asemenea, negarea credinței din cuvintele: «Niciunul dintre voi nu crede până când nu îi voi fi mai drag decât copilul său…» nu arată neapărat ieșirea din Islam, datorită cuvintelor sale din celălalt hadith: «Trei însușiri: cel în care se află va afla prin ele dulceața credinței». Dulceața credinței este ceva în plus față de temelia ei. Cu alte cuvinte, demonstrația se alcătuiește din ambele dovezi.

Negarea unui lucru are trei situații. În principiu, ea îi neagă existența, precum în enunțul: «Cel care se închină unui idol nu are credință». Dacă există un motiv care împiedică negarea existenței, atunci este negată validitatea, precum în enunțul: «Nu există rugăciune fără abluțiune». Dacă există un motiv care împiedică negarea validității, atunci este negată deplinătatea, precum în enunțul: «Nu există rugăciune în prezența mâncării». Prin urmare, cuvintele: «Niciunul dintre voi nu crede» neagă deplinătatea obligatorie, nu pe cea recomandată. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus: «Un lucru nu este negat decât din pricina lipsei unui element obligatoriu al său, dacă nu există ceva care să împiedice acest înțeles».

Al cincilea: credința are o dulceață pe care omul poate să o afle sau poate să nu o afle.

Al șaselea: cele patru fapte ale inimii fără de care nu se dobândește prietenia lui Allah și nimeni nu află gustul credinței.

Al cincilea: credința are o dulceață pe care omul poate să o afle sau poate să nu o afle. Aceasta se desprinde din cuvintele: «Trei însușiri: cel în care se află va afla prin ele dulceața credinței». Ele arată că dulceața lipsește atunci când aceste lucruri lipsesc.

Al șaselea: cele patru fapte ale inimii fără de care nu se dobândește prietenia lui Allah și nimeni nu află gustul credinței. Acestea sunt iubirea pentru Allah, ura pentru Allah, loialitatea pentru Allah și împotrivirea pentru Allah.

Prietenia lui Allah nu se dobândește decât prin acestea. Dacă omul s-ar ruga și ar posti, dar ar fi loial vrăjmașilor lui Allah, el nu ar dobândi prietenia lui Allah. Ibn al-Qayyim a spus:

Îi iubești pe vrăjmașii Celui iubit și pretinzi că Îl iubești? Aceasta nu este cu putință.

Nici măcar copiii nu acceptă să fii loial celor care le sunt vrăjmași.

Iar cuvintele sale: «Nimeni nu află gustul credinței decât prin acestea» sunt luate din spusele lui Ibn ʿAbbās: «Un rob nu va afla gustul credinței…», până la sfârșit.

Al șaptelea: înțelegerea realității de către Companion: cele mai multe legături de frăție se întemeiază pe lucrurile acestei lumi.

Al optulea: explicarea cuvintelor:

Și se vor rupe legăturile dintre ei

.

Al nouălea: printre politeiști se află unii care Îl iubesc foarte mult pe Allah.

Al zecelea: avertismentul pentru cel căruia cele opt lucruri îi sunt mai dragi decât religia sa.

Al șaptelea: înțelegerea realității de către Companion: cele mai multe legături de frăție se întemeiază pe lucrurile acestei lumi. Prin «Companion» se înțelege Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său. Spusele sale: «Cele mai multe legături de frăție se întemeiază pe lucrurile acestei lumi» se refereau la vremea sa. Cum să mai fie, atunci, în vremea noastră?!

Al optulea: explicarea cuvintelor:

Și se vor rupe legăturile dintre ei

. El le-a explicat prin afecțiune. Când versetul are o formulare generală, explicația Companionului este dată prin exemplu, căci în textele Cărții și ale Sunnei se ține seama de sensul lor general. Dacă este pomenit un caz dintre cele cuprinse de acest sens general, scopul este doar de a oferi un exemplu, cum ar fi afecțiunea. Însă și celelalte mijloace prin care ei caută să se apropie de Allah, fără ca acestea să fie valide, se vor rupe și nu le vor aduce niciun bine.

Al nouălea: printre politeiști se află unii care Îl iubesc foarte mult pe Allah. Aceasta se desprinde din cuvintele Celui Preaînalt:

Printre oameni sunt unii care își iau, în afara lui Allah, egali pe care îi iubesc precum Îl iubesc pe Allah

, iar ei își iubesc foarte mult idolii. Se desprinde și din cuvintele Sale: «Însă cei care cred Îl iubesc mai mult pe Allah». Ashadd, «mai mult», este un elativ care arată participarea la aceeași însușire, împreună cu un spor al ei. Ei au în comun intensitatea iubirii, dar credincioșii o depășesc, iubindu-L pe Allah mai mult decât își iubesc aceia idolii.

Al zecelea: avertismentul pentru cel căruia cele opt lucruri îi sunt mai dragi decât religia sa. Cele opt sunt cele pomenite în cuvintele Celui Preaînalt:

Spune: „Dacă părinții voștri, fiii voștri, frații voștri, soțiile voastre, neamul vostru, averile pe care le-ați dobândit, negoțul de a cărui lâncezire vă temeți și locuințele care vă plac”

.

Avertismentul se află în cuvintele: «Atunci așteptați!». Autorul, Allah Preaînaltul să aibă milă de el, a arătat astfel că porunca de aici exprimă o amenințare.

Al unsprezecelea: cel care își ia un egal pe care îl iubește tot atât cât Îl iubește pe Allah săvârșește shirk major.

Al unsprezecelea: cel care își ia un egal pe care îl iubește tot atât cât Îl iubește pe Allah săvârșește shirk major. Dovada este cuvântul Celui Preaînalt:

Pe care îi iubesc precum Îl iubesc pe Allah

. Apoi, în contextul versetelor, El a arătat că ei săvârșesc shirk major, după cum dovedește pedeapsa ce le este pregătită.