Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

De la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, s-a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Cel Preaînalt a spus: «Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele? Să creeze ei o furnică măruntă, sau să creeze o sămânță, sau să creeze o boabă de orz!».” Relatat de cei doi³³².

Titlul „Capitol despre cele relatate cu privire la cei care realizează imagini” se referă la amenințarea aspră rostită în privința lor.

Legătura acestui capitol cu tawḥīd-ul

În realizarea imaginilor există o creare și o plăsmuire prin care cel care le realizează se face părtaș cu Allah în acea creare și plăsmuire.

Cuvintele din hadith: „Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele?” Lanțul acestei relatări ajunge până la Allah, Atotputernicul și Preamăritul, iar ea se numește hadith qudsī. Am vorbit deja despre aceasta în capitolul privind meritul tawḥīd-ului și păcatele pe care acesta le ispășește vol. I, p. 101.

În expresia „Și cine este mai nedrept?”, „cine” este un pronume interogativ prin care se urmărește negarea: nimeni nu este mai nedrept. Negarea exprimată sub forma unei întrebări este mai puternică decât simpla negare, deoarece cuprinde și sensul provocării și al arătării neputinței.

Dacă se întreabă: cum se împacă acest hadith cu vorbele Celui Preaînalt:

Și cine este mai nedrept decât acela care împiedică accesul la moscheile lui Allah?

, cu vorbele Sale:

Și cine este mai nedrept decât acela care născocește o minciună împotriva lui Allah?

și cu alte texte asemănătoare?

Răspunsul are două aspecte:

Primul: sensul este că aceste fapte au în comun gradul suprem al nedreptății; ele se află pe aceeași treaptă prin faptul că ating culmea nedreptății. Al doilea: gradul suprem al nedreptății este relativ. Cu alte cuvinte, nimeni nu este mai nedrept decât acesta în acel fel de faptă, nu în orice privință. Se poate spune, de pildă: cine este mai nedrept, în încercarea de a imita lucrarea altuia, decât acela care încearcă să creeze asemenea creației lui Allah? Cine este mai nedrept, în împiedicarea unui drept, decât acela care împiedică accesul la moscheile lui Allah? Și cine este mai nedrept, în născocirea minciunii, decât acela care născocește o minciună împotriva lui Allah?

Expresia „să creeze” este o circumstanțială de stare care privește subiectul verbului „a pornit”: adică acela care a pornit în postura de creator.

În limbă, „crearea” poate însemna stabilirea măsurii sau plănuirea. Poetul a spus:

Tu înfăptuiești ceea ce ai plănuit, Iar unii oameni plănuiesc, apoi nu înfăptuiesc.

„Înfăptuiești” înseamnă „faci”, iar „ceea ce ai creat” înseamnă aici „ceea ce ai plănuit”. „Crearea” mai desemnează și înfăptuirea de după plănuire, iar acesta este sensul cel mai frecvent. În cazul omului, crearea are loc după reflecție, cercetare și stabilirea măsurii. Creatorul însă nu are nevoie de reflecție și cercetare, datorită desăvârșirii cunoașterii Sale. Așadar, în cazul celui care realizează imagini, „crearea” are sensul de făurire după cercetare și reflecție.

Cuvintele „să creeze asemenea creației Mele” arată că termenul „creare” poate fi folosit și cu privire la altcineva decât Allah. Am vorbit deja despre acest lucru și despre răspunsul la el la începutul cărții.

În cuvintele „Să creeze ei o furnică măruntă”, particula lām exprimă porunca, iar scopul este provocarea și arătarea neputinței. Aceasta este o provocare în privința lucrurilor care țin de creație. Cuvintele Celui Preaînalt: „Să aducă ei o vorbire asemenea lui!” (aṭ-Ṭūr 52:34) sunt o provocare în privința lucrurilor care țin de revelație.

Dharrah este singularul lui dharr, adică furnicile mărunte. Acela care a spus că dharrah înseamnă aici lucrul din care este alcătuită bomba atomică a greșit, deoarece Profetul ﷺ li se adresa Companionilor în limba arabilor, iar ei nu cunoșteau bomba atomică. Allah a menționat furnica măruntă deoarece ea are suflet și se numără printre cele mai mici viețuitoare.

În cuvintele „sau să creeze o sămânță”, „sau” arată diversitatea: provocarea trece de la crearea unei viețuitoare înzestrate cu suflet la crearea seminței, din care răsare planta, fie ea orz sau altceva, și care nu are suflet.

Cuvintele „sau să creeze o boabă de orz” pot desemna planta de orz. În acest caz, provocarea de la început privea originea plantei, adică sămânța. Este posibil să desemneze chiar boaba de orz; atunci avem menționarea particularului după general, deoarece boaba de orz este mai precisă decât sămânța în general. Sau este posibil ca „sau” să exprime o îndoială a transmițătorului. Așadar, Allah a provocat făpturile, până în Ziua Învierii, să creeze o furnică măruntă, o sămânță sau o boabă de orz.

Dacă se spune: există orez american fabricat.

Răspunsul este: acesta, fiind fabricat, nu încolțește asemenea celui natural. Poate că aceasta este semnificația cuvintelor „sau să creeze o sămânță”, după care a spus „sau să creeze o boabă de orz”: când sămânța este pusă în pământ, Allah o despică. Cel Preaînalt a spus: „Allah este Cel care despică semințele și sâmburii” (al-Anʿām 6:95). El a mai spus: „Aceia pe care îi chemați în locul lui Allah nu vor crea nici măcar o muscă, chiar dacă s-ar aduna pentru aceasta”, adică dacă s-ar aduna pentru a o crea, ajutându-se între ei și pregătind tot ceea ce au.

Iar dacă musca le răpește ceva, nu-l pot lua înapoi de la ea. Slab este cel care caută și cel căutat!

.

Învățații au spus: dacă musca s-ar așeza pe acești idoli și ar sorbi ceva din parfumul lor, ei nu ar putea lua înapoi acel lucru de la ea, astfel încât musca i-ar birui. „Slab este cel care caută”, adică adoratorul și cel adorat, iar „cel căutat” este musca.

Din acest hadith se deduce ceea ce a urmărit autorul citându-l: interzicerea realizării imaginilor, deoarece cel care le realizează a încercat să creeze asemenea creației lui Allah, imitând lucrarea Sa. Realizarea imaginilor are mai multe situații:

Prima situație:

Omul realizează ceva care, după cum se spune, „are umbră”, adică are un corp în forma unui om, a unei cămile, a unui leu sau a altor asemenea viețuitoare. Din câte știu, învățații sunt în unanimitate de acord că aceasta este interzisă. Dacă întrebi: atunci când omul realizează o imagine fără a urmări să imite creația lui Allah, ci o face în joacă — adică făurește din lut, lemn sau piatră ceva în forma unei viețuitoare, fără intenția de a imita creația lui Allah, ci doar pentru joacă ori pentru a-i da acel lucru unui copil ca să-l liniștească —, intră el sub incidența hadithului?

Răspunsul este: da, intră sub incidența hadithului, deoarece a creat ceva asemenea creației lui Allah, iar pentru existența imitării nu este necesară intenția. Acesta este punctul esențial al problemei: de îndată ce imitarea există, se aplică hotărârea ei. Astfel, dacă un om ar purta o îmbrăcăminte specifică necredincioșilor și apoi ar spune: „Nu urmăresc să-i imit”, i-am răspunde: „Imitarea lor există din partea ta, fie că ai urmărit-o, fie că nu.” La fel, dacă cineva ar imita o femeie prin îmbrăcăminte, păr sau altceva asemănător și ar spune: „Nu am urmărit imitarea”, i-am răspunde: „Imitarea s-a produs, fie că ai urmărit-o, fie că nu.”

A doua situație:

Omul realizează o imagine fără corp, prin culoare și desen. Aceasta este interzisă potrivit sensului general al hadithului. O dovedește și relatarea despre pernuță: Profetul ﷺ a venit spre casa sa, iar când a vrut să intre a văzut o pernuță cu imagini. S-a oprit și a fost tulburat, iar dezaprobarea i s-a văzut pe chip. ʿĀʾișah, Allah să fie mulțumit de ea, a întrebat: „Cu ce am greșit, o, Trimis al lui Allah?” El a spus: „Cei care au făcut aceste imagini vor fi pedepsiți în Ziua Învierii și li se va spune: «Dați viață celor pe care le-ați creat!»”³³³ Așadar, imaginile realizate prin culoare sunt asemenea celor realizate cu corp. Cât despre expresia din Ṣaḥīḥ al-Buḫārī: „în afară de un desen pe o țesătură”³³⁴, dacă această relatare este autentică, excepția se referă la ceea ce poate fi reprezentat în mod permis, precum copacii și altele asemenea.

A treia situație:

Imaginile sunt captate prin anumite raze, fără nicio modificare sau îmbunătățire din partea celui care le captează. În această privință există o divergență între învățații contemporani:

Prima părere este că aceasta constituie realizare de imagini. În acest caz, acționarea aparatului de către acel om este socotită realizare de imagini, deoarece, dacă el nu l-ar fi acționat, imaginea nu s-ar fi imprimat pe acea hârtie. Suntem cu toții de acord că aceasta este o imagine; prin urmare, acțiunea sa este considerată realizare de imagini și intră sub incidența sensului general al textului.

A doua părere este că aceasta nu constituie realizare de imagini, deoarece realizarea imaginii este fapta celui care o făurește. În realitate, acest om nu a făurit imaginea, ci doar a captat-o cu aparatul, iar forma este lucrarea lui Allah. Un exemplu lămurește aceasta: dacă introduci o carte în aparatul de reproducere a imaginilor, iar apoi ea iese din aparat, forma literelor îi aparține celui care le-a scris inițial, nu celui care a acționat aparatul. Dovada este că aparatul poate fi pus în funcțiune de un om neștiutor de carte, care nu știe deloc să scrie, sau de un orb, în întuneric. Această părere este mai apropiată de adevăr, deoarece cel care captează imaginea în acest fel nu este socotit nici creator al formei, nici desenator. Rămâne însă de cercetat: această faptă este permisă sau nu?

Răspunsul este: dacă are un scop interzis, devine interzisă; iar dacă are un scop permis, devine permisă, deoarece mijloacele primesc hotărârile scopurilor. Prin urmare, dacă cineva ar fotografia un om pentru ceea ce se numește amintire, fie pentru a se bucura privindu-l, pentru plăcerea pe care i-o provoacă sau din dragoste și dor față de el, aceasta este interzisă și nu este permisă, deoarece presupune păstrarea imaginilor. Nu există nicio îndoială că aceasta este o imagine și nimeni nu neagă acest lucru.

Dacă scopul este permis, ca în cazul actului de identitate, al permisului, al pașaportului și al altora asemenea, atunci aceasta este permisă. Dacă un om care are nevoie de un permis merge la fotograful al cărui aparat produce fotografia imediat, fără altă operațiune, fără developare sau altceva, și îi spune: „Fotografiază-mă”, iar acesta îl fotografiază, nu spunem că fotograful intră sub incidența hadithului, adică a amenințării privind realizarea imaginilor. Însă dacă îi spune: „Fotografiază-mă pentru un alt scop, care nu este permis”, aceasta intră în categoria ajutorului dat la păcat și la încălcare.

A patra situație:

Sunt reprezentate lucruri care nu au suflet. Aceasta are două categorii:

Prima categorie: lucruri făcute de om. Reprezentarea lor nu ridică nicio problemă, potrivit acordului învățaților, deoarece, dacă lucrul însuși este permis, este permisă și imaginea sa. De pildă, omul își reprezintă mașina: acest lucru este permis, deoarece este permisă făurirea obiectului însuși; cu atât mai mult este permisă imaginea, care derivă din el.

A doua categorie: lucruri pe care omul nu le face, ci pe care le creează Allah. Și acestea sunt de două feluri: unele cresc, iar altele nu cresc. Cele care nu cresc, precum munții, văile, mările și râurile, pot fi reprezentate fără nicio problemă, potrivit acordului învățaților. Cât despre cele care cresc, oamenii științei au avut păreri diferite. Majoritatea învățaților consideră că reprezentarea lor este permisă, pe temeiul hadithurilor care vor urma.

Unii oameni ai științei, dintre predecesori și dintre cei de mai târziu, au considerat interzisă reprezentarea lor. Ei au argumentat că acestea fac parte din creația lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, iar hadithul are un sens general: „Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele?” În plus, Allah, Atotputernicul și Preamăritul, i-a provocat să creeze o sămânță sau o boabă de orz³³⁵. Sămânța și boaba de orz nu au suflet, însă, fără îndoială, cresc. Potrivit acestei înțelegeri, reprezentarea lor ar fi interzisă. Această părere a avut-o și Muǧāhid, Allah să aibă milă de el — cel mai bun cunoscător al tâlcuirii Coranului dintre Succesori —, care a spus că omului îi este interzis să reprezinte copaci. Majoritatea oamenilor științei consideră însă că aceasta este permisă. Susține acest hadith părerea majorității sau părerea lui Muǧāhid și a celor care au spus asemenea lui?

Răspunsul este: două lucruri susțin părerea lui Muǧāhid și a celor care au spus asemenea lui:

În primul rând: sensul general al cuvintelor „Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele?”

În al doilea rând: cuvintele „sau să creeze o sămânță, sau să creeze o boabă de orz”. Acestea nu au suflet, astfel încât sensul aparent al hadithului susține părerea lui Muǧāhid și a celor care o împărtășesc. Majoritatea a răspuns însă prin hadithurile care urmează: cuvintele „Dați viață celor pe care le-ați creat!”³³⁶ și „i se va cere să sufle suflet în ea”³³⁷ arată că este vorba despre reprezentarea a ceea ce are suflet. Cât despre expresia „sau să creeze o sămânță, sau să creeze o boabă de orz”, aceasta a fost menționată ca provocare: acei făuritori de imagini sunt neputincioși să creeze chiar și ceea ce nu are suflet.

⁂

Cei doi au relatat de la ʿĀʾișah, Allah să fie mulțumit de ea, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cei care vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni în Ziua Învierii sunt cei care imită creația lui Allah.”³³⁸

Cuvântul „cea mai aspră” este un elativ, cu sensul de „cea mai mare și mai puternică”.

Cuvântul „oameni” are un sens general, iar aici sunt avuți în vedere cei care vor fi pedepsiți.

Cuvântul „pedeapsă” este un termen de precizare, tamyīz, care lămurește în ce privință se spune „mai aspră”. După cum a spus Ibn Mālik despre tamyīz:

Un nume cu sensul lui „min”, lămuritor, nehotărât, Primește acuzativul ca tamyīz, de la termenul pe care îl lămurește.³³⁹

Termenul ʿaḏāb poate desemna pedeapsa, dar și ceea ce provoacă durere și suferință, chiar dacă nu este o pedeapsă. Un exemplu pentru primul sens sunt cuvintele Celui Preaînalt: „Duceți-i pe oamenii lui Faraon la cea mai aspră pedeapsă!” (Ġāfir 40:46), adică pedeapsa și chinul, căci el va intra în Foc — Allah să ne ferească —, după cum a spus Cel Preaînalt:

El va merge în fruntea poporului său în Ziua Învierii și îi va duce la Foc

. Exemple pentru al doilea sens sunt cuvintele Profetului, asupra lui să fie binecuvântările și pacea: „Călătoria este o parte din suferință”³⁴⁰ și: „Mortul suferă din pricina bocetelor făcute pentru el.”³⁴¹

„Ziua Învierii” este ziua în care oamenii vor fi înviați. Motivul pentru care este numită astfel a fost explicat anterior.

Din punct de vedere gramatical, expresia care începe cu „cei mai aspru...” este subiectul propoziției nominale, iar „cei care imită” este predicatul ei. „Imită” înseamnă „fac ceva asemănător”.

„Creația lui Allah” înseamnă făpturile lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Iar cei care imită creația lui Allah sunt cei care realizează imagini. Ei imită creația lui Allah fie prin formă corporală, fie prin înfățișare. Prima înseamnă realizarea unei imagini cu corp, iar a doua înseamnă realizarea unei imagini colorate, deoarece colorarea și desenul de mână redau înfățișarea făpturii. Chiar dacă omul nu a creat și nici nu a făurit hârtia, el a așezat pe ea acele culori care redau înfățișarea creației lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul.

Acest hadith arată că aceia care realizează imagini vor fi pedepsiți și că vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni. Motivul este imitarea creației lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, nu, după cum susțin mulți oameni, faptul că ei le realizează pentru a fi adorate în locul lui Allah. Aceasta este o altă problemă: acela care face ceva pentru a fi adorat în locul lui Allah intră sub incidența interdicției chiar dacă nu a realizat nicio imagine, de pildă dacă ar aduce o bucată de lemn și ar spune: „Adorați-o.” Cel Preaînalt a spus:

Nu vă ajutați unii pe alții la păcat și la încălcare!

, iar el a ajutat la păcat și la încălcare.

Verbul „imită” implică oare intenția, în sensul că trebuie să urmărească imitarea? Sau spunem că imitarea există fie că este intenționată, fie că nu?

Răspunsul este a doua variantă: imitarea s-a produs fie că a intenționat-o, fie că nu. Temeiul hotărârii este asemănarea, nu intenția de a se asemăna. Dacă un om ar spune: „Nu vreau să imit creația lui Allah; fac această imagine ca amintire, de pildă”, sau altceva asemănător, i-am răspunde: „Acest lucru este interzis.” Când asemănarea există, se aplică hotărârea, deoarece hotărârea urmează existența temeiului ei. Este asemenea celor spuse despre omul care poartă o îmbrăcăminte specifică necredincioșilor: îi este interzis să o poarte. Chiar dacă ar spune că nu a urmărit asemănarea, i-am răspunde: „Totuși, imitarea s-a produs.” Așadar, pentru o hotărâre legată de un anumit temei nu se cere intenția; de îndată ce temeiul există, se aplică hotărârea.

Din hadith se deduc următoarele:

1. Realizarea imaginilor este interzisă și face parte dintre păcatele mari, deoarece în privința ei a fost rostită o amenințare. Motivul interdicției este imitarea creației lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul.

2. Este obligatorie respectarea stăpânirii lui Allah, iar nimeni nu trebuie să năzuiască să creeze asemenea creației lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, după cum arată cuvintele „imită creația lui Allah”. Din acest motiv a fost interzisă trufia, deoarece ea înseamnă o disputare a ceea ce Îi aparține Domnului, Atotputernicul și Preamăritul. A fost interzisă și afișarea măreției față de făpturi, deoarece aceasta înseamnă o disputare a ceea ce Îi aparține Domnului, Preaslăvitul și Preaînaltul. Tot astfel, acela care făurește ceea ce făurește, imitând creația lui Allah, Îi dispută lui Allah, Atotputernicul și Preamăritul, stăpânirea în privința faptelor Sale, a făpturilor Sale și a lucrurilor făurite de El. Așadar, din acest hadith se deduce obligația de a respecta stăpânirea lui Allah.

Expresia „cei care vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni” ridică o dificultate: între oameni sunt unii ale căror păcate sunt mai mari decât ale celor care realizează imagini, precum politeiștii și necredincioșii, astfel încât aceștia ar trebui să aibă o pedeapsă mai aspră. La aceasta s-a răspuns în mai multe feluri:

Primul: în hadith este subînțeles „dintre”, adică „dintre oamenii care vor avea cea mai aspră pedeapsă”. Aceasta este susținută și de varianta: „Cu adevărat, dintre oamenii care vor avea cea mai aspră pedeapsă...”

Al doilea: superlativul nu înseamnă că alții nu pot împărtăși cu ei aceeași treaptă; și alții o împărtășesc. Cel Preaînalt a spus: „Duceți-i pe oamenii lui Faraon la cea mai aspră pedeapsă!” (Ġāfir 40:46). Însă această explicație întâmpină o dificultate: cel care realizează imagini a săvârșit doar un păcat mare. Cum ar fi el pus pe aceeași treaptă cu acela care este în afara Islamului și este trufaș?

Al treilea: superlativul este relativ. Aceasta înseamnă că, dintre cei care făuresc și inventează lucruri, cea mai aspră pedeapsă o vor avea cei care imită creația lui Allah. Această explicație este mai apropiată de adevăr.

Al patrulea: aceasta ar fi o amenințare formulată pentru a îndepărta sufletele de la acea faptă. Nu am întâlnit pe cineva care să fi susținut această explicație. Dacă ar fi susținută, am fi feriți de aceste obiecții. În orice caz, nu putem spune decât ceea ce a spus Profetul ﷺ: „Cei care vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni în Ziua Învierii sunt cei care imită creația lui Allah.”

⁂

Cei doi au relatat de la Ibn ʿAbbās: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând: «Orice făuritor de imagini va fi în Foc. Pentru fiecare imagine pe care a realizat-o i se va face un suflet, prin care va fi chinuit în Gheena.»”³⁴²

Expresia „cei doi” îi desemnează pe al-Buḫārī și Muslim.

În expresia „orice făuritor de imagini va fi în Foc”, cuvântul „orice” este unul dintre cele mai puternice cuvinte care exprimă generalitatea. La originea sa se află iklīl, ceea ce înconjoară un lucru; de aici vine și kalālah în materia moștenirii, pentru rudele colaterale care îl înconjoară pe om. Expresia îi cuprinde, așadar, pe cei care reprezintă oameni, viețuitoare, copaci sau mări. Totuși, cuvintele „pentru fiecare imagine pe care a realizat-o i se va face un suflet” arată că sunt avute în vedere imaginile ființelor cu suflet, adică a ceea ce are suflet.

Cuvintele „pentru fiecare imagine pe care a realizat-o i se va face un suflet”: hadithul se găsește la Muslim, nu în ambele Ṣaḥīḥ-uri. Verbul yaǧʿalu este însă la diateza activă, astfel încât nafsan este la acuzativ. Continuarea sa este: „iar acesta îl va chinui în Gheena”.

Cuvintele „prin care va fi chinuit”: felul chinului va fi explicat în hadithul următor. I se va cere să sufle suflet în ea, însă el nu va putea face aceasta.

Expresia „orice făuritor de imagini va fi în Foc” înseamnă că se va afla în Foc. Iar această aflare înseamnă, la muʿtaziliți și la ḫāriǧiți, rămânere veșnică, deoarece, potrivit lor, cel care săvârșește un păcat mare rămâne veșnic în Foc. La murǧiʾiți, cel care realizează imagini ar desemna aici necredinciosul, deoarece, potrivit lor, credinciosul nu intră niciodată în Foc. Potrivit oamenilor Sunnei și ai Comunității, el merită să intre în Foc; este posibil să intre și este posibil să nu intre, iar dacă intră, nu rămâne veșnic în el.

Cuvintele „pentru fiecare imagine pe care a realizat-o” presupun că, dacă într-o zi ar realiza zece imagini, chiar și dintr-un singur exemplar, în Foc i s-ar face zece imagini și i s-ar spune: „Suflă suflet în ele.” Sensul aparent al hadithului este că el rămâne chinuit în Foc până când termină cu aceste imagini.

⁂

Cei doi au relatat tot de la el, atribuind vorbele Profetului ﷺ: „Cel care realizează o imagine în această lume va fi pus să sufle suflet în ea, însă nu va putea face aceasta.”³⁴³

Cuvintele „va fi pus” înseamnă că i se va cere în mod obligatoriu. Cel care îi va cere aceasta este Allah, Atotputernicul și Preamăritul.

„Însă nu va putea face aceasta”: i se cere ceva ce nu poate îndeplini, pentru ca chinul său să fie sporit. Este chinuit în acest fel ca să guste răsplata a ceea ce a făcut. Astfel îi sporesc regretul și mâhnirea, deoarece este chinuit tocmai prin lucrul în care vedea, în această lume, un prilej de mulțumire: fie câștigarea unui venit, fie mulțumirea unui tovarăș, fie născocirea unui meșteșug.

⁂

Muslim a relatat de la Abū al-Hayyāǧ, care a spus: „ʿAlī mi-a zis: «Nu vrei să te trimit cu însărcinarea cu care m-a trimis Trimisul lui Allah ﷺ: să nu lași nicio imagine fără să o ștergi și niciun mormânt înălțat fără să-l nivelezi?»”³⁴⁴

În privința numelui „Abū al-Hayyāǧ”: el se numără printre Succesori.

ʿAlī din cuvintele „ʿAlī mi-a zis” este ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el.

Expresia „Nu vrei să te trimit?”: trimiterea înseamnă însărcinarea cu un lucru important, precum chemarea la Allah. Cel Preaînalt a spus: „Am trimis în fiecare comunitate un trimis” (an-Naḥl 16:36).

În expresia „cu însărcinarea cu care m-a trimis”, prepoziția ʿalā poate avea sensul său aparent, de „pe”, deoarece cel trimis merge pe calea însărcinării sale, ca și cum aceasta ar fi un drum pentru el. Această interpretare este de preferat: dintre sensuri, acela care corespunde înțelesului aparent al cuvântului merită prioritate. Este posibil și ca ʿalā să aibă sensul prepoziției bi, adică „cu ceea ce m-a însărcinat”. Profetul ﷺ l-a trimis pe ʿAlī în Yemen după împărțirea prăzilor de la Ḥunayn, iar el a ajuns la Profet ﷺ când acesta era la Mecca, în timpul Pelerinajului de Adio³⁴⁵.

În expresia „să nu lași”, an introduce o construcție cu valoare nominală, lā este particula negației, iar tadaʿ este la conjunctiv datorită lui an. Construcția este o apoziție care exprimă partea din întregul desemnat prin mā în expresia „cu însărcinarea cu care m-a trimis”. Profetul ﷺ l-a trimis pe ʿAlī ibn Abī Ṭālib cu mai multe însărcinări, iar aceasta era una dintre ele.

Cuvântul „imagine” este nehotărât într-un context negativ și exprimă, prin urmare, generalitatea.

Majoritatea oamenilor științei consideră că sunt interzise numai imaginile viețuitoarelor. În relatarea despre Ǧibrīl din cărțile Sunan se spune că Profetul ﷺ a zis: „Poruncește să fie tăiat capul reprezentării, astfel încât să ajungă asemenea unui copac.”³⁴⁶ Explicația acestei chestiuni a fost dată puțin mai înainte.

Cuvintele „fără să o ștergi”: dacă imaginea este colorată, ștergerea ei se face prin aplicarea altei culori, care îi înlătură trăsăturile. Dacă este o reprezentare cu corp, i se taie capul, după cum se arată în relatarea anterioară despre Ǧibrīl. Dacă este gravată, se intervine asupra feței până când trăsăturile nu mai pot fi recunoscute. Așadar, felul ștergerii diferă. Sensul aparent al hadithului le cuprinde fie că sunt adorate în locul lui Allah, fie că nu.

„Niciun mormânt înălțat” înseamnă un mormânt ridicat.

Expresia „fără să-l nivelezi” are două sensuri:

Primul: îl aduci la același nivel cu mormintele din jurul său.

Al doilea: îl aduci la o stare bună, potrivit cerințelor Legii revelate. Cel Preaînalt a spus: „Cel care a creat și a dat formă desăvârșită” (al-Aʿlā 87:2), adică a alcătuit creația Sa în cel mai bun fel. Această interpretare este mai bună, iar cele două sensuri sunt apropiate.

Înălțarea poate avea mai multe forme:

Prima: mormântul se evidențiază prin mărimea semnelor așezate pe el, numite de oameni naṣāʾil sau naṣāʾib. Forma naṣāʾib este mai corectă din punct de vedere lingvistic decât naṣāʾil.

A doua: se construiește deasupra lui. Aceasta face parte dintre păcatele mari, deoarece Profetul ﷺ „i-a blestemat pe cei care fac din ele locuri de rugăciune și așază candele pe ele”³⁴⁷.

A treia: mormintele sunt scoase în evidență prin culoare, punându-se pe semnele lor culori decorative.

A patra: pământul mormântului este ridicat față de ceea ce îl înconjoară, astfel încât mormântul devine vizibil și ieșit în evidență. Orice lucru înălțat, adică ieșit în evidență și deosebit de celelalte, trebuie adus la același nivel cu ele, pentru a nu duce la exagerare în privința mormintelor și la asociere.

Mormântul înălțat este menționat împreună cu imaginile deoarece ambele pot fi folosite ca mijloc care duce la asociere. Asocierea a început în poporul lui Nūḥ atunci când oamenii au realizat imagini ale unor bărbați drepți, iar după trecerea unui timp îndelungat le-au adorat. Tot astfel, exagerarea în privința mormintelor înălțate poate crește până când ele sunt transformate în idoli adorați în locul lui Allah. Aceasta s-a întâmplat în unele țări islamice. Comentatorul, Allah să aibă milă de el, a tratat pe larg în acest capitol construirea deasupra mormintelor, deoarece ispita lor este veche și dăinuie în țările islamice, în afară de țara noastră — lauda Îi aparține lui Allah —, care este ferită de aceasta. Îi cerem lui Allah să păstreze această stare și să ocrotească țările musulmanilor de răul ei.

Pedeapsa celui care realizează imagini cuprinde următoarele:

1. El va avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni sau se va afla printre cei care au cea mai aspră pedeapsă.

2. Allah va face pentru fiecare imagine a sa un suflet prin care va fi chinuit în Focul Gheenei.

3. I se va cere să sufle suflet în ea, dar nu va putea face aceasta.

4. El va fi în Foc.

5. El este blestemat, după cum se arată în hadithul lui Abū Ǧuḥayfah din al-Buḫārī și din alte surse.

Două învățături suplimentare:

Prima: cuvintele „i se va cere să sufle suflet în ea, dar nu va putea face aceasta” presupun că este avută în vedere reprezentarea corpului întreg. Prin urmare, dacă ar reprezenta numai capul, fără corp, sau numai corpul, fără cap, sensul aparent este că aceasta este permisă. O susțin și cuvintele hadithului citat anterior: „Poruncește să fie tăiat capul reprezentării.” Nu a spus: „Să fie sfărâmată.” Însă reprezentarea numai a capului este o chestiune asupra căreia ezit. Cât despre restul corpului, fără cap, acesta este asemenea unui copac și nu am nicio ezitare în privința lui.

A doua: din hadithul lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, din cuvintele „să nu lași nicio imagine fără să o ștergi”, se deduce că nu este permisă păstrarea imaginilor. Aceasta necesită însă o tratare amănunțită, deoarece păstrarea imaginilor are mai multe categorii:

Prima categorie: le păstrează pentru a-l preamări pe cel reprezentat, deoarece acesta are autoritate, rang, știință, multă adorare, statut de părinte sau altceva asemănător. Aceasta este, fără îndoială, interzisă, iar îngerii nu intră într-o casă în care se află o asemenea imagine. Preamărirea celor care dețin puterea prin păstrarea imaginilor lor aduce atingere stăpânirii lui Allah, iar preamărirea celor care se disting prin adorare, prin păstrarea imaginilor lor, aduce atingere unicității lui Allah în adorare.

A doua categorie: păstrarea imaginilor pentru bucuria de a le privi sau pentru plăcerea pe care o provoacă. Și aceasta este interzisă, din pricina ispitei care duce la înjosirea moravurilor.

A treia categorie: le păstrează ca amintire, din dragoste sau duioșie, precum cei care își fotografiază copiii mici ca să-și amintească de ei când vor fi mari. Și aceasta este interzisă, deoarece intră sub incidența amenințării din cuvintele sale ﷺ: „Îngerii nu intră într-o casă în care se află o imagine.”³⁴⁸

A patra categorie: păstrează imaginile fără să le dorească deloc în sine, însă ele însoțesc alte lucruri, precum cele aflate în reviste și ziare. Cel care le deține nu urmărește imaginile, ci știrile, cercetările științifice și altele asemenea din acele reviste și ziare. Sensul aparent este că aceasta nu ridică nicio problemă, deoarece imaginile nu sunt urmărite în sine. Totuși, dacă pot fi șterse fără dificultate sau osteneală, aceasta este de preferat.

A cincea categorie: imaginile sunt deținute într-un fel în care sunt înjosite, fiind aruncate la gunoi, întinse pe jos sau călcate în picioare. Potrivit majorității învățaților, aceasta nu ridică nicio problemă. Se asimilează acestui caz purtarea hainelor cu imagini, deoarece ea presupune înjosirea imaginii, mai ales când este vorba despre lenjerie?

Răspunsul este: nu se asimilează acestui caz. Dimpotrivă, purtarea hainelor cu imagini este interzisă atât copiilor, cât și adulților și nu se asimilează lucrurilor întinse pe jos sau altora asemenea, deoarece diferența dintre ele este limpede. Juriștii, Allah să aibă milă de ei, au precizat că este interzisă purtarea hainelor cu imagini, fie că este vorba despre cămașă, pantaloni, turban sau altceva. În ultima vreme au apărut și așa-numitele scutece, bucăți de pânză înfășurate peste părțile intime ale copiilor și ale femeii aflate la menstruație, pentru ca necurăția să nu ajungă pe corp sau pe haine. Se asimilează ele lucrurilor purtate sau celor înjosite? Sunt mai apropiate de cea de-a doua categorie. Totuși, fiind vorba despre o înjosire ascunsă, diferită de cea a lucrurilor întinse pe jos sau călcate în picioare, este mai potrivit să se recomande ferirea de ele.

A șasea categorie: omul este nevoit să le dețină, precum imaginile din actul de identitate, din certificate și de pe bani. Nu există păcat în aceasta, deoarece nu le poate evita. Allah Cel Preaînalt a spus:

El nu v-a pus nicio greutate în religie

.

⁂

Învățăturile capitolului:

Prima: avertizarea foarte aspră în privința celor care realizează imagini.

Explicarea învățăturilor capitolului:

Prima: avertizarea foarte aspră în privința celor care realizează imagini. Se deduce din cuvintele hadithului: „Cei care vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni...”

A doua: arătarea motivului, anume lipsa de cuviință față de Allah, potrivit cuvintelor „Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele?”

A treia: sublinierea puterii Sale și a neputinței lor, potrivit cuvintelor „Să creeze ei o furnică măruntă sau o boabă de orz!”

A patra: precizarea că ei vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni.

A cincea: Allah creează, pentru fiecare imagine, un suflet prin care făuritorul ei este chinuit în Gheena.

A șasea: i se va cere să sufle suflet în ea.

A doua: arătarea motivului, anume lipsa de cuviință față de Allah. Se deduce din cuvintele „Și cine este mai nedrept decât acela care încearcă să creeze asemenea creației Mele?” Cel care încearcă să creeze asemenea creației lui Allah se poartă fără cuviință față de Allah, Atotputernicul și Preamăritul, prin încercarea sa de a crea ceva asemenea creației lui Allah Cel Preaînalt. Tot astfel, acela care I se împotrivește în Legea Sa se poartă fără cuviință față de El.

A treia: sublinierea puterii Sale și a neputinței lor, potrivit cuvintelor „Să creeze ei o furnică măruntă sau o boabă de orz!” Allah a creat lucruri mai mari decât acestea, în vreme ce ei sunt neputincioși să creeze o furnică măruntă sau o boabă de orz.

A patra: precizarea că ei vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni, potrivit cuvintelor hadithului: „Cei care vor avea cea mai aspră pedeapsă dintre oameni...”

A cincea: Allah creează, pentru fiecare imagine, un suflet prin care făuritorul ei este chinuit în Gheena. Dovada sunt cuvintele sale: „Pentru fiecare imagine pe care a realizat-o i se va face un suflet, prin care va fi chinuit în Gheena.”

A șasea: i se va cere să sufle suflet în ea, potrivit cuvintelor „i se va cere să sufle suflet în ea, dar nu va putea face aceasta”. Acesta este un fel de chin care se numără printre cele mai grele pedepse.

A șaptea: porunca de a le șterge atunci când sunt găsite.

A șaptea: porunca de a le șterge atunci când sunt găsite, potrivit cuvintelor „să nu lași nicio imagine fără să o ștergi”. Din hadithul acestui capitol se mai deduce punerea împreună a ispitei reprezentărilor și a ispitei mormintelor, potrivit cuvintelor „să nu lași nicio imagine fără să o ștergi și niciun mormânt înălțat fără să-l nivelezi”, deoarece fiecare dintre ele poate fi un mijloc care duce la asociere. Se mai deduce afirmarea chinului din Ziua Învierii și faptul că răsplata este de același fel cu fapta: pentru fiecare imagine pe care a realizat-o i se va face un suflet, care îl va chinui în Gheena.

Se mai deduce că în Viața de Apoi poate fi impusă, ca pedeapsă, o sarcină care nu poate fi îndeplinită.

⁂