Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

القول المفيد على كتاب التوحيد

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn

Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

O explicare amplă a lucrării Kitāb at-Tawḥīd, în care versetele coranice și relatările profetice sunt însoțite de comentarii despre adorare, credință și păstrarea monoteismului.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 31

Invocând Fața lui Allah, nu se cere decât Paradisul

De la Jābir se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Invocând Fața lui Allah, nu se cere decât Paradisul”. Relatat de Abū Dāwūd.281

Legătura acestui capitol cu monoteismul

El cuprinde cinstirea Faței lui Allah, Mărețul și Slăvitul, astfel încât, invocând-o, nu se cere decât Paradisul.

Cuvintele sale: „Invocând Fața lui Allah, nu se cere decât Paradisul”. Înțelesul lor a fost explicat prin două opinii:

Prima opinie: sensul este „Nu-i cereți niciunei făpturi invocând Fața lui Allah”. Dacă vrei să-i ceri ceva unei făpturi, nu-i cere invocând Fața lui Allah, căci nu se cere invocând Fața lui Allah decât Paradisul, iar făpturile nu pot dărui Paradisul. Așadar, lor nu li se cere deloc invocând Fața lui Allah. Se pare că autorul urmează această opinie în explicarea hadithului; de aceea a așezat capitolul după „Nu este refuzat cel care cere invocându-L pe Allah”.

A doua opinie: atunci când Îi ceri lui Allah Paradisul și ceea ce duce la intrarea în el, poți cere invocând Fața lui Allah. Dacă însă ceri ceva dintre lucrurile vieții lumești, nu cere invocând Fața lui Allah, căci Fața lui Allah este prea măreață pentru a fi invocată la cererea unor lucruri lumești. Lucrurile Vieții de Apoi pot fi cerute invocând Fața lui Allah, de pildă: „Îți cer prin Fața Ta să mă izbăvești de Foc”. Profetul ﷺ a cerut ocrotire prin Fața lui Allah când au fost revelate cuvintele Preaînaltului: ﴿Spune: El are puterea să trimită asupra voastră un chin de deasupra voastră﴾. A spus: „Caut ocrotire prin Fața Ta”. Apoi: ﴿Sau de sub picioarele voastre﴾. A spus: „Caut ocrotire prin Fața Ta”. Apoi:

﴿قل هو القادر على أن يبعث عليكم عذابًا من فوقكم﴾

Sau să vă împartă în cete și să vă facă să gustați violența unora împotriva altora

[al-Anʿām, 6:65]

. A spus: „Acestea sunt mai ușoare” sau „mai lesne de îndurat”.282

Dacă s-ar spune că hadithul cuprinde ambele înțelesuri, această opinie ar avea un temei.

Cuvintele sale: „Prin Fața lui Allah” afirmă pentru Allah, Mărețul și Slăvitul, atributul Feței, statornicit prin Coran, Sunna și consensul înaintașilor. În Coran se află cuvintele Preaînaltului: ﴿Totul va pieri, în afară de Fața Sa﴾ [al-Qaṣaṣ, 28:88], precum și:

﴿والذين صبروا ابتغاء وجه ربهم﴾

Și cei care au răbdat căutând Fața Domnului lor

[al-Raʿd, 13:22]

; versetele sunt numeroase. În Sunna se află hadithul amintit: „Caut ocrotire prin Fața Ta”.283 În privința acestei Fețe pe care Allah Și-a atribuit-o există păreri diferite: este o Față reală? Sau „fața” exprimă Ființa, fără ca Allah să aibă Față, ci numai Ființă? Sau exprimă lucrul prin care se urmărește Fața Sa, nu Fața reală? Sau exprimă direcția? Sau exprimă răsplata?

În această privință există păreri diferite. Însă Allah i-a călăuzit, prin îngăduința Sa, pe cei care au crezut către adevărul asupra căruia ceilalți s-au contrazis. Ei au spus că este o Față reală, căci Allah Preaînaltul spune:

﴿ويبقى وجه ربك ذو الجلال والإكرام﴾

Și va rămâne Fața Domnului tău, cea cu măreție și cinstire

[al-Raḥmān, 55:27]

. Când a avut în vedere altceva decât Ființa Sa, a spus:

﴿تبارك اسم ربك ذي الجلال والإكرام﴾

Binecuvântat este Numele Domnului tău, al Celui cu măreție și cinstire

[al-Raḥmān, 55:78]

. „Dhī” este un calificativ al Domnului, nu al Numelui; iar „dhū” este un calificativ al Feței, nu al Domnului. Dacă Fața este descrisă prin măreție și cinstire, ea nu poate însemna răsplata, direcția ori numai Ființa, căci Fața este altceva decât Ființa.

Cei care neagă atributele au spus că „fața” exprimă Ființa, direcția sau răsplata. Au spus: „Dacă am afirma pentru Allah o Față reală, ar rezulta că El este un corp. Corpurile sunt asemănătoare, deci ar rezulta afirmarea unui asemenea lui Allah, Mărețul și Slăvitul. Însă Allah Preaînaltul spune: ﴿Nu este nimic asemenea Lui﴾ [al-Shūrā, 42:11]. Afirmarea unui asemenea înseamnă dezmințirea Coranului. Iar voi, adepții Sunnei, spuneți că acela care crede că Allah are un asemenea în ceea ce Îi este propriu este necredincios”.

Le răspundem:

În primul rând: ce înțelegeți prin „corp”, de care vreți să vă feriți? Înțelegeți ceva alcătuit din oase, nervi, carne și sânge, în care fiecare parte are nevoie de cealaltă? Dacă aceasta înțelegeți, suntem de acord că Allah nu este astfel și nu poate fi astfel. Dacă însă prin „corp” înțelegeți Ființa reală, înzestrată cu atributele desăvârșirii, nu există în această semnificație un lucru de evitat. Allah Preaînaltul S-a descris ca fiind Unul și Aṣ-Ṣamad. Preaînaltul spune: ﴿Spune: El este Allah, Unul. Allah, Cel de care toate au nevoie﴾ [al-Ikhlāṣ, 112:1–2]. Ibn ʿAbbās, fie ca Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus: „Aṣ-Ṣamad este Cel care nu are un interior gol”.284

În al doilea rând: afirmația voastră că toate corpurile sunt asemănătoare este dintre cele mai neadevărate afirmații. Oare este corpul ursului asemenea corpului furnicii? Între ele există deosebiri uriașe în privința mărimii, fineții, moliciunii și a altor însușiri. Dacă acest argument este invalid, este invalidă și concluzia sa: că ar rezulta o identitate între Allah și făpturile Sale. Vedem, de altfel, că oamenii nu au fețe identice: nu găsești doi oameni identici în toate privințele, chiar dacă sunt gemeni. S-a spus chiar că venele piciorului și ale mâinii diferă de la o persoană la alta. Trebuie observat că este preferabil să negăm identitatea, folosind termenul „mumāthalah”, decât să negăm asemănarea, folosind „mushābahah”, deoarece primul este termenul venit în Coran. În plus, nu există două lucruri existente care să nu semene într-o privință și să nu difere într-o altă privință; prin urmare, negarea absolută a oricărei asemănări nu este corectă. Acest lucru a fost explicat mai înainte.

Cât despre hadithul lui Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, potrivit căruia Profetul ﷺ a spus: „Allah l-a creat pe Adam după chipul Său”285, deși Fața lui Allah nu este identică fețelor făpturilor, răspunsul este că, potrivit consensului musulmanilor și al celor înzestrați cu rațiune, nu se are în vedere un chip identic chipului Domnului, Atotputernicul și Mărețul. Căci Kursī-ul lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, cuprinde cerurile și pământul, iar toate cerurile și pământurile, în raport cu Kursī-ul — locul celor două Picioare —, sunt ca un inel aruncat într-un ținut pustiu. Măreția Tronului față de Kursī este asemenea măreției acelui ținut față de inel. Ce crezi, atunci, despre Domnul lumilor? Nimeni nu Îl poate cuprinde prin descriere sau prin închipuire. Cel care are aceste însușiri nu poate fi după chipul lui Adam, înalt de șaizeci de coți. Se are în vedere, așadar, unul dintre următoarele două sensuri:

Primul: Allah l-a creat pe Adam după un chip pe care l-a ales, dându-i cea mai frumoasă înfățișare a feței. Potrivit acestei interpretări, fața nu trebuie batjocorită sau lovită, deoarece atribuirea ei Lui Însuși presupune o cinstire incompatibilă cu batjocorirea ori lovirea ei.

Al doilea: Allah l-a creat pe Adam după chipul lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, fără ca din aceasta să rezulte identitatea, după cum dovedește spusa Profetului ﷺ: „Primul grup care va intra în Paradis va avea înfățișarea lunii în noaptea cu lună plină, iar cei care îi urmează vor avea înfățișarea celui mai luminos astru de pe cer”286. Nu rezultă că vor avea chiar chipul lunii, deoarece luna este mai mare decât locuitorii Paradisului. Aceștia vor intra în Paradis având fiecare înălțimea de șaizeci de coți și lățimea de șapte coți, după cum se spune în unele hadithuri. Unii învățați au spus că „după chipul său” înseamnă după chipul lui Adam: Allah l-a creat pe Adam de la început cu acest chip, spre deosebire de urmașii săi, care trec treptat prin etapele creării — picătură, apoi cheag aderent, apoi bucată de carne. Însă imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a respins această interpretare, spunând: „Aceasta este interpretarea Jahmiyyah”, deoarece ea lipsește hadithul de sensul său. I se opune, de asemenea, cealaltă formulare, care explicitează pronumele: „după chipul Celui Milostiv”.

Învățămintele acestui capitol:

Explicarea învățămintelor:

Primul: interdicția de a cere invocând Fața lui Allah altceva decât ținta supremă a cererilor.

Primul: interdicția de a cere invocând Fața lui Allah altceva decât ținta supremă a cererilor. Acest învățământ este dedus din hadithul capitolului. Unii învățați au considerat acest hadith slab; presupunând însă că este autentic, ține de buna-cuviință să nu se ceară, invocând Fața lui Allah, decât ceva care privește Viața de Apoi: dobândirea Paradisului sau salvarea de Foc.

Al doilea: afirmarea atributului Feței.

Al doilea: afirmarea atributului Feței. Explicația acestuia a fost dată mai înainte.

* * *

Notele originale

  1. Relatat de Abū Dāwūd în „al-Zakāh”, capitolul despre dezaprobarea cererii prin Fața lui Allah, 2/309; de Ibn Mandah în „al-Radd ʿalā al-Jahmiyya”, p. 98; de al-Bayhaqī în „al-Sunan”, 4/199, și în „al-Asmāʾ wa-l-ṣifāt”, p. 306; și de al-Khaṭīb în „al-Muwaḍḍiḥ”, 1/352, 353, de la Jābir ibn ʿAbd Allāh, fie ca Allah să fie mulțumit de amândoi. Al-Mundhirī a spus în „Mukhtaṣar al-sunan”, 2/253: „Mai mulți l-au criticat pe Sulaymān ibn Qarm”. Hadithul a fost considerat slab de ʿAbd al-Ḥaqq și de Ibn al-Qaṭṭān, după cum se arată în „al-Fayḍ”, 6/451, precum și de al-Munāwī în „al-Taysīr”, 2/505. Însă sensul general al interdicției este sprijinit de hadithul lui Abū Mūsā, fie ca Allah să fie mulțumit de el, de la Trimisul lui Allah ﷺ, care a spus: „Blestemat este cel care cere invocând Fața lui Allah și blestemat este cel căruia i se cere invocând Fața lui Allah, dar îl refuză pe cel care îi cere, afară de cazul în care acesta cere ceva necuviincios!” Relatat de al-Ṭabarānī, după cum se arată în „al-Majmaʿ”, 3/103. Al-ʿIrāqī l-a considerat bun, după cum se arată în „al-Fayḍ”, 6/4, și în „al-Taysīr”, 2/478, al lui al-Munāwī.

  2. Relatat de al-Bukhārī în „al-Tawḥīd”, capitolul despre cuvintele lui Allah Preaînaltul: ﴿Totul va pieri, în afară de Fața Sa﴾, 4/385, de la Jābir, fie ca Allah să fie mulțumit de el.

  3. Vezi hadithul citat mai sus, în acest capitol; al-Bukhārī, al-Tawḥīd, nr. 7406.

  4. Relatat de Ibn Jarīr, 30/742.

  5. Relatat de al-Bukhārī în al-Istiʾdhān, capitolul despre începutul salutului, 4/135, și de Muslim în al-Birr, capitolul despre interzicerea lovirii feței, 4/2017.

  6. Relatat de al-Bukhārī în Badʾ al-Khalq, capitolul despre descrierea Paradisului, 2/432, și de Muslim în al-Jannah wa-Naʿīmihā, capitolul despre primul grup care intră în Paradis, 4/2179, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el.

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Dār Ibn al-Jawzī, ediția a doua, 1424 H, două volume.

Textul și notele reproduc ediția PDF publicată.

Comentariu: Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn. Text de bază: Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb. Traducere: Institutul Tawhid.