Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II

Capitol despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase; chemați-L prin ele și lăsați-i pe cei care se abat în privința Numelor Sale²³⁸

, până la sfârșitul versetului.

Acest capitol privește unicitatea Numelor și a Atributelor, deoarece cartea cuprinde cele trei feluri ale monoteismului: unicitatea în adorare, unicitatea în stăpânire și unicitatea Numelor și a Atributelor.

Unicitatea Numelor și a Atributelor înseamnă să-L recunoști numai pe Allah Atotputernicul și Mărețul ca având atributele desăvârșirii care I-au fost stabilite, în sens real, fără asemănare cu făpturile, fără a preciza cum sunt și fără a le nega. Dacă le negi, nu le-ai afirmat, iar dacă Îl asemeni cu altcineva, nu I-ai afirmat unicitatea. Monoteismul îmbină afirmarea și negarea: afirmarea unei însușiri numai pentru cel a cărui unicitate este recunoscută și negarea ei pentru oricine altcineva. De pildă, dacă spui „Zayd stă în picioare”, nu ai spus că numai el stă în picioare. Dacă spui „Zayd nu stă în picioare”, nu i-ai afirmat această stare. Dacă spui „Nimeni nu stă în picioare în afară de Zayd”, i-ai atribuit-o numai lui. Când spui „Nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah”, Îi afirmi unicitatea în dreptul la adorare. Dacă Îi afirmi lui Allah Numele și Atributele fără ca cineva să-I fie asemenea, aceasta este unicitatea Numelor și a Atributelor. Dacă I le negi, aceasta este negarea atributelor, iar dacă Îl asemeni cu altcineva, aceasta este asociere.

Cuvintele Celui Preaînalt: ﴿Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase﴾. Unicitatea este exprimată aici prin așezarea numelui predicativ înaintea subiectului, fiindcă așezarea înainte a ceea ce, în mod obișnuit, ar urma exprimă exclusivitatea. Astfel, versetul Îi atribuie numai lui Allah aceste Nume.

Al-ḥusnā este forma feminină a lui aḥsan, așadar o formă de comparație. Înseamnă că Numele ating deplina desăvârșire a frumuseții, după cum arată această formă. Aici comparația are sens absolut. O formă de comparație poate fi absolută, ca în „Zayd este cel mai bun”, sau limitată, ca în „Zayd este mai bun decât ʿAmr”. Aici sensul este absolut, deoarece El spune: ﴿Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase﴾. Numele lui Allah Preaînaltul ating frumusețea deplină în toate privințele, fără niciun neajuns, nici măcar presupus ori posibil. Ceea ce poate fi spus despre Allah are o sferă mai largă decât ceea ce poate fi folosit drept Nume al Său. Despre El se poate spune „lucru”, „vorbitor” și „cel care voiește”, deși „lucru” nu cuprinde o laudă, iar celelalte două cuprind laudă într-o privință, dar nu în alta. Acestea nu sunt însă Nume ale lui Allah: El nu este numit „Lucrul”, „Vorbitorul” sau „Cel care voiește”, dar despre El se pot spune aceste lucruri.

Am discutat mai înainte teme însemnate despre Numele lui Allah Preaînaltul:

Prima: Numele lui Allah Preaînaltul sunt nume proprii sau descrieri?

A doua: Numele lui Allah sunt sinonime sau au sensuri diferite?

A treia: Numele lui Allah sunt Allah Însuși sau altceva decât El?

A patra: Numele lui Allah se întemeiază numai pe revelație.

A cincea: Numele lui Allah nu sunt limitate la un anumit număr.

A șasea: când Numele lui Allah sunt tranzitive, trebuie să crezi în Nume, în atribut și în ceea ce rezultă din el, numit uneori efect. Dacă nu sunt tranzitive, trebuie să crezi în Nume și în atribut.

A șaptea: cuprinderea Numelor lui Allah înseamnă:

1. Cunoașterea lor cuprinzătoare, ca formulare și ca sens.

2. Chemarea lui Allah prin ele, după cuvintele Celui Preaînalt: ﴿chemați-L prin ele﴾. Aceasta se face folosind Numele Sale drept mijloc de apropiere în rugă: „O, Cel cu măreție și cinstire! O, Cel Viu, o, Susținătorul tuturor!”, și alte chemări asemănătoare.

3. Să-L adori pe Allah potrivit celor cerute de aceste Nume. Când știi că este Îndurător, cauți îndurarea Lui; când știi că este Iertător, cauți iertarea Lui; când știi că este Auzitor, te ferești de vorbele care Îl mânie; iar când știi că este Văzător, eviți fapta de care nu este mulțumit.

Cuvintele Sale: ﴿chemați-L prin ele﴾. Ruga înseamnă cerere. Ea poate fi exprimată prin cuvinte, precum: „O, Allah, iartă-mă, o, Iertătorule!”, ori prin starea omului, adică prin adorarea Lui. De aceea, învățații spun că există rugă de cerere și rugă de adorare: în realitate, cel care adoră își arată prin starea sa nădejdea în îndurarea lui Allah și teama de pedeapsa Lui. Porunca de a-L chema pe Allah prin aceste Nume cuprinde și porunca de a le cunoaște, fiindcă nu-L putem chema prin ele înainte de a le cunoaște. Aceasta contrazice spusele unora dintre cei care fac compromisuri în vremea noastră: că cercetarea Numelor și a Atributelor nu are folos și nu este necesară.

Vor ei să adore ceva fără nume și fără atribute? Sau vor să facă pe plac celor care denaturează sensurile, pentru a evita discuțiile și dezbaterile cu ei? Este un principiu primejdios să li se spună oamenilor să nu cerceteze Numele și Atributele, deși Allah ne-a poruncit să-L chemăm prin ele. Porunca exprimă o obligație și cere să cunoaștem Numele lui Allah. Se știe că nu le cunoaștem ca pe niște nume lipsite de sens: ele au neapărat înțelesuri, pe care trebuie să le cercetăm. Cunoașterea lor numai ca sunete nu aduce folos; chiar presupunând că rostirea lor ca act de adorare ar avea un folos, prin ea nu se dobândește folosul deplin.

Să știi că a-L chema pe Allah prin Numele Sale are două sensuri:

Primul este ruga de adorare, adică să-L adori pe Allah potrivit celor cerute de acele Nume. Ruga este numită și adorare. Cel Preaînalt spune:

Domnul vostru a spus: „Chemați-Mă și vă voi răspunde!” Cei care se trufesc față de adorarea Mea

. Nu a spus „față de chemarea Mea”, ceea ce arată că ruga este adorare.

De pildă, Numele al-Raḥīm, Îndurătorul, arată îndurarea: cauți atunci mijloacele prin care o dobândești și le împlinești. Al-Ghafūr, Iertătorul, arată iertarea: cauți iertarea lui Allah Atotputernicul și Mărețul prin multă căință, cerere de iertare și alte fapte asemenea. Al-Qarīb, Cel Apropiat, cere să cauți apropierea de El prin rugăciune și prin alte acte; robul este cel mai aproape de Domnul său când este prosternat. Al-Samīʿ, Auzitorul, cere să-L adori potrivit auzului Său, astfel încât Allah să nu audă de la tine vorbe care Îl mânie și pe care nu le aprobă. Al-Baṣīr, Văzătorul, cere să-L adori potrivit vederii Sale, astfel încât El să nu vadă de la tine o faptă pe care o urăște.

Al doilea sens este ruga de cerere: așezi aceste Nume înaintea cererii tale, căutând prin ele apropierea de Allah Preaînaltul.

De pildă: „O, Cel Viu, o, Susținătorul tuturor, iartă-mă și ai milă de mine!” El ﷺ a spus: „Dăruiește-mi o iertare din partea Ta și ai milă de mine, căci Tu ești Iertătorul, Îndurătorul”²³⁹. Când omul se roagă și arată motivul cererii, Îl laudă pe Domnul său prin acel Nume, cerând ca aceasta să fie un mijloc pentru primirea rugii. A căuta apropierea printr-un atribut iubit de Cel chemat este un motiv pentru primirea rugii. Așadar, lăudarea lui Allah prin Numele Sale face parte dintre mijloacele primirii rugii.

Cuvintele Celui Preaînalt: ﴿și lăsați-i pe cei care se abat﴾. Dharū înseamnă „lăsați”; „cei care” are funcția de complement direct, iar propoziția „se abat” completează pronumele relativ. Apoi i-a amenințat prin cuvintele Sale: ﴿Vor primi răsplata pentru ceea ce făceau﴾, adică pentru abatere. Vor primi o răsplată pe deplin potrivită faptei. De aceea, Allah Preaînaltul numește răsplata prin cuvântul care desemnează fapta, arătând dreptatea și faptul că omul nu primește decât potrivit faptelor sale.

Sensul cuvintelor „lăsați-i” este: nu le urmați calea, fiindcă se află în rătăcire și în încălcarea dreptului. Nu înseamnă să nu-i sfătuiți sincer și să nu le arătați adevărul, căci cel nedrept nu este lăsat să stăruie în nedreptatea sa. Este posibil și ca „lăsați-i” să fie o amenințare la adresa celor care se abat.

Cuvântul ilḥād derivă din laḥd, care înseamnă înclinare. Laḥada și alḥada înseamnă „s-a abătut”. De aici vine și numele laḥd pentru nișa mormântului, fiindcă este săpată lateral, spre qiblah.

Abaterea în privința Numelor lui Allah înseamnă îndepărtarea lor de ceea ce li se cuvine și este de mai multe feluri:

Primul: negarea vreunuia dintre Nume sau a atributelor ori efectelor pe care le arată. Aceasta este abatere deoarece Numele sunt îndepărtate de ceea ce li se cuvine: ele trebuie afirmate, împreună cu atributele și efectele pe care le cuprind.

Al doilea: a-I atribui lui Allah nume prin care El nu S-a numit, precum afirmația filosofilor despre Allah că este o cauză eficientă care acționează în univers, că universul este efectul ei și că nu există un dumnezeu. Unii Îl numesc „intelectul activ”, considerând că acesta conduce universul. Tot astfel, creștinii Îl numesc pe Allah „Tată”. Aceasta este abatere.

Al treilea: a face din aceste Nume un argument pentru asemănarea cu făpturile, spunând: Allah este Auzitor, Văzător și Puternic, iar omul este auzitor, văzător și puternic; denumirile coincid, deci trebuie să coincidă și cei desemnați prin ele, iar Allah, Slăvitul și Preaînaltul, ar fi asemenea făpturilor. Astfel se trece de la coincidența denumirilor la coincidența atributelor. Abaterea constă în faptul că Numele Sale arată sensuri care I se cuvin lui Allah și care nu pot fi asemenea sensurilor pe care aceleași denumiri le arată la făpturi.

Al patrulea: derivarea din aceste Nume a unor nume pentru idoli, precum al-Lāt din al-Ilāh sau din Allah, al-ʿUzzā din al-ʿAzīz și Manāh din al-Mannān, pentru a le atribui o parte din dumnezeire și a-și justifica practica.

Să știi că exprimarea prin negarea echivalării, tamthīl, este mai potrivită decât negarea asemănării, tashbīh, din trei motive:

1. Aceasta este ceea ce Allah a negat în Coran, spunând:

Nimic nu-I este asemenea și El este Auzitorul, Văzătorul

.

2. Nu există două lucruri existente fără ca între ele să fie o asemănare în anumite privințe și un sens comun în anumite privințe.

De pildă, Creatorul și făptura au în comun sensul existenței, dar existența fiecăruia îi este proprie. Tot astfel, în privința cunoașterii, auzului, văzului și a celor asemenea, Creatorul și făptura au în comun sensul de bază, dar fiecare se deosebește prin ceea ce îi este propriu.

3. Oamenii au înțeles diferit termenul tashbīh, până când unii au numit însăși afirmarea atributelor „asemănare”. Potrivit terminologiei lor, „fără asemănare” ar însemna „fără afirmarea atributelor”.

Cuvintele Celui Preaînalt: ﴿Vor primi răsplata pentru ceea ce făceau﴾. Nu a spus că vor primi pedeapsa, pentru a arăta că răsplata este de aceeași natură cu fapta. Aceasta este o amenințare, asemenea cuvintelor Celui Preaînalt:

Ne vom îndrepta spre voi, o, voi cele două neamuri cu răspundere

. Sensul nu este că Allah Atotputernicul și Mărețul ar fi ocupat acum, urmând să fie liber mai târziu.

Cuvântul ﴿făceau﴾: ʿamal, „faptă”, cuprinde atât vorba, cât și acțiunea. Cel Preaînalt spune:

Cine face bine cât greutatea unui grăunte îl va vedea, iar cine face rău cât greutatea unui grăunte îl va vedea

. Aceasta cuprinde atât acțiunile, cât și vorbele.

Ibn Abī Ḥātim a menționat de la Ibn ʿAbbās, despre ﴿se abat în privința Numelor Sale﴾: „Asociază”.

Tot de la el: „Au numit al-Lāt pornind de la al-Ilāh și al-ʿUzzā pornind de la al-ʿAzīz”²⁴⁰.

Spusele lui Ibn ʿAbbās: „Asociază”.

Aceasta este o explicație a abaterii și cuprinde două feluri de asociere în privința Numelor:

1. Să le folosească drept argument pentru echivalarea cu făpturile.

2. Să derive din ele nume pentru idoli, ca în a doua relatare de la Ibn ʿAbbās menționată de autor. Cine le folosește drept argument pentru echivalare a asociat, fiindcă I-a făcut lui Allah un egal. Cine a luat din ele nume pentru idolii săi a asociat, fiindcă a făcut din cei desemnați prin aceste nume asociați ai lui Allah Atotputernicul și Mărețul.

Cuvintele „tot de la el” se referă la Ibn ʿAbbās.

Cuvintele „au numit al-Lāt pornind de la al-Ilāh...” arată unul dintre cele două feluri de asociere în privința Numelor: derivarea din ele a unor nume pentru idoli.

Precizare

Femeile din părțile noastre folosesc expresia „wa-ʿazālī”. Ce înseamnă ea? Răspunsul este că expresia ține de mângâierea în suferință: femeia cere răbdare și întărire, nu îl cheamă pe idolul al-ʿUzzā. Este posibil nici să nu știe că a existat un idol numit al-ʿUzzā, iar acest lucru nu-i trece prin minte. Unii au spus că expresia trebuie condamnată, fiindcă formularea ar părea o chemare a lui al-ʿUzzā, ceea ce ar fi asociere. Noi spunem însă: dacă acesta ar fi sensul urmărit, ar trebui condamnată. Dar știm cu certitudine că nu acesta este sensul urmărit, ci întărirea, răbdarea și statornicia în fața acestei nenorociri.

De la al-Aʿmash: „Introduc în ele ceea ce nu face parte din ele”.

Cuvintele „de la al-Aʿmash: «Introduc în ele ceea ce nu face parte din ele»” arată unul dintre felurile abaterii: numirea lui Allah prin ceea ce El nu Și-a dat ca Nume. Cine adaugă asemenea nume s-a abătut, deoarece în această privință trebuie să ne oprim la ceea ce a venit prin revelație.

Completare

Textele cuprind amenințări împotriva abaterii în privința semnelor lui Allah Preaînaltul, precum cuvintele Sale:

Cei care se abat în privința semnelor Noastre nu Ne sunt ascunși

. Cuvintele ﴿nu Ne sunt ascunși﴾ cuprind o amenințare, în sensul: îi vom pedepsi. Enunțul este întărit prin particula inna.

Semnele lui Allah se împart în două categorii:

1. Semnele cosmice: toate lucrurile create, precum cerurile, pământul, stelele, munții, copacii, viețuitoarele și celelalte. Poetul a spus:

Ce uimire: cum poate fi neascultat Dumnezeu / Și cum poate tăgăduitorul să-L nege? / În orice lucru este un semn al Său, / Care arată că El este Unul.

Abaterea în privința semnelor cosmice este de trei feluri:

1. Credința că altcineva decât Allah are singur stăpânire asupra lor ori asupra unora dintre ele.

2. Credința că cineva este asociat al lui Allah în privința lor.

3. Credința că Allah are un ajutor la aducerea lor în existență, la crearea și la cârmuirea lor.

Dovada este cuvântul Celui Preaînalt:

Spune: „Chemați-i pe cei despre care pretindeți că sunt în afara lui Allah! Ei nu stăpânesc nici cât greutatea unui grăunte în ceruri ori pe pământ, nu au nicio parte în ele și El nu are printre ei niciun ajutor”

. Ẓahīr înseamnă ajutor.

Orice lucru care încalcă unicitatea stăpânirii intră în abaterea în privința semnelor cosmice.

2. Semnele revelate ale Legii: ceea ce au adus trimișii prin revelație, precum Coranul. Cel Preaînalt spune:

El este semne limpezi în piepturile celor cărora li s-a dat cunoașterea

.

Abaterea în privința semnelor revelate este de trei feluri:

1. Tăgăduirea lor în privința informațiilor transmise.

2. Încălcarea lor în privința rânduielilor.

3. Denaturarea informațiilor și a rânduielilor.

Abaterea în privința semnelor cosmice și a celor revelate este interzisă. Unele forme sunt necredință, precum tăgăduirea lor: cine tăgăduiește un lucru, deși crede că Allah și Trimisul Său l-au transmis, este necredincios. Alte forme sunt păcate mari, precum uciderea unui om și adulterul. Altele sunt păcate mici, precum privirea cu poftă către o femeie non-maḥram.

Allah Preaînaltul spune despre Sanctuar:

Pe cel care urmărește acolo o abatere prin nedreptate îl vom face să guste dintr-o pedeapsă dureroasă

. Allah a numit păcatele și nedreptatea „abatere”, fiindcă ele sunt o îndepărtare de la ceea ce trebuie să urmeze omul. El are datoria să meargă pe calea lui Allah Preaînaltul, iar cine se abate de la ea a săvârșit o abatere.

Învățăminte ale capitolului:

Primul: afirmarea Numelor.

Al doilea: faptul că ele sunt cele mai frumoase.

Al treilea: porunca de a-L chema prin ele.

Al patrulea: lăsarea celor care se împotrivesc, dintre neștiutorii care se abat.

Explicarea învățămintelor:

Primul: afirmarea Numelor, adică a Numelor lui Allah Preaînaltul. Aceasta se deduce din cuvintele Sale: ﴿Ale lui Allah sunt Numele﴾. Acesta este un enunț care implică ceea ce exprimă, anume că Allah are Nume. Propoziția exprimă exclusivitatea prin așezarea predicatului înaintea subiectului; exclusivitatea privește faptul că Numele sunt cele mai frumoase, nu simplul fapt de a avea nume. Jahmiții și muʿtaziliții extremiști au negat că Allah Preaînaltul are Nume.

Al doilea: faptul că ele sunt cele mai frumoase, adică au atins frumusețea desăvârșită. „Ḥusnā” este femininul lui „aḥsan” și este o formă de superlativ.

Al treilea: porunca de a-L chema prin ele. Invocarea este de două feluri: invocarea prin cerere și invocarea prin adorare. În amândouă ni s-a poruncit să-L chemăm pe Allah prin aceste Nume, cele mai frumoase. Explicația amănunțită a precedat.²⁴¹

Al patrulea: lăsarea celor care se împotrivesc, dintre neștiutorii care se abat. Adică lăsarea căii lor. Nu înseamnă să nu-i chemăm la adevăr și să nu le explicăm. Versetul cuprinde și o amenințare.

Al cincilea: explicarea abaterii în privința lor.

Al șaselea: amenințarea celui care se abate.

Al cincilea: explicarea abaterii în privința lor. Felurile ei au fost explicate mai înainte.

Al șaselea: amenințarea celui care se abate. Ea se deduce din cuvintele Preaînaltului: ﴿Vor fi răsplătiți pentru ceea ce făceau﴾.