Yusuf

Sura Yusuf

Versetele 1 la 52

Yusuf, fiul lui Ya'qub, pacea si binecuvantarea fie asupra amandurora. Revelata la Mecca

Sura Yusuf

Versetele 53 la 111

Lectii si foloase din Sura Yusuf

In continuare vom pomeni unele dintre lectiile si foloasele acestei povestiri marete. La inceputul ei, Allah spune: „Noi iti istorisim cea mai frumoasa dintre povestiri” [Yusuf, 12:3] si: „In Yusuf si fratii sai sunt semne pentru cei care intreaba” [Yusuf, 12:7], iar la sfarsit spune: „In povestirile lor este o invatatura pentru cei inzestrati cu minte” [Yusuf, 12:111]. Vom pomeni aici foloase diferite de cele aratate mai sus.

• Aceasta povestire este dintre cele mai frumoase si mai limpezi, fiindca trece dintr-o stare in alta: dintr-o incercare intr-o alta incercare, din incercare in daruire si binefacere, din umilire in cinstire, din robie in stapanire, din despartire si imprastiere in reunire si armonie, din tristete in bucurie, din belsug in stramtorare, din stramtorare in belsug, din ingustime in largime si din tagaduire in marturisire. Binecuvantat este Cel care a istorisit-o, a facut-o frumoasa si a lamurit-o.

• Povestirea arata ca talcuirea viselor are un temei si ca stiinta talcuirii viselor este una dintre stiintele importante pe care Allah le daruieste cui voieste dintre robii Sai. Ea se sprijina indeosebi pe potrivire si asemanare in nume si insusiri.

In visul lui Yusuf, soarele, luna si stelele se prosternau inaintea lui. Legatura era ca acesti luminatori sunt podoaba si frumusetea cerului, iar folosul cerului este legat de ei. Tot astfel, profetii si invatatii sunt podoaba si frumusetea pamantului, iar prin ei oamenii sunt calauziti in intuneric, asa cum sunt calauziti prin luminatorii ceresti.

Tatal si mama lui Yusuf erau obarsia sa, iar fratii lui erau ramurile iesite din aceasta obarsie. Se potrivea ca obarsia sa fie mai mare in lumina si intindere decat ramurile. Astfel, soarele o reprezenta pe mama sa, luna pe tatal sau, iar stelele pe fratii sai. Cuvantul arab pentru soare, shams, este de genul feminin, de aceea a reprezentat-o pe mama sa; cuvintele pentru luna, qamar, si stele, kawakib, sunt de genul masculin, de aceea i-au reprezentat pe tatal si fratii sai.

Tot astfel, cel care se prosterneaza il cinsteste si il mareste pe acela inaintea caruia se prosterneaza, iar cel inaintea caruia se face prosternarea este cinstit si respectat. Visul arata deci ca Yusuf avea sa fie cinstit si respectat de parintii si fratii sai, iar aceasta cerea ca el sa fie ales si favorizat prin stiinta si insusiri care sa duca la acea cinstire. De aceea tatal sau i-a spus: „Astfel Domnul tau te va alege si te va invata talcuirea intamplarilor si viselor.” [Yusuf, 12:6]

In privinta viselor celor doi tineri, talcuirea primului vis, in care omul se vedea storcand struguri pentru vin, se sprijinea pe faptul ca acela care stoarce strugurii este de obicei slujitorul altcuiva si face aceasta pentru stapanul sau. De aceea Yusuf i-a spus ca ii va turna vin stapanului sau, ceea ce presupunea iesirea lui din inchisoare.

Cat despre cel care se vazuse purtand pe cap paine din care mancau pasarile, Yusuf a inteles ca painea reprezenta pielea, carnea si creierul capului sau si ca lucrul purtat avea sa ramana descoperit pasarilor, ca ele sa poata manca din capul lui. Din starea sa a inteles ca omul avea sa fie omorat si rastignit dupa moarte, iar trupul sau avea sa fie lasat pasarilor; aceasta nu se petrece decat prin rastignire dupa executare.

Yusuf a talcuit visul regelui despre vaci si spice ca ani roditori si ani de seceta. Legatura este ca starea si folosul oamenilor sunt legate de starea regelui: daca starea lui este buna ori rea, starea lor va fi asemenea. Tot astfel, bunastarea si traiul oamenilor depind de anii de belsug ori de seceta.

Vacile sunt folosite la aratul pamantului si la aducerea apei. Cand roadele sunt bune ele se ingrasa, iar in seceta slabesc. In anii de belsug spicele sunt multe si verzi, iar in seceta sunt putine si uscate; ele sunt dintre cele mai bune roade pe care le da pamantul.

• Povestirea cuprinde dovada adevarului profetiei lui Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. El a relatat poporului sau aceasta povestire lunga desi nu citise Cartile popoarelor de odinioara si nu invatase de la nimeni. Oamenii lui il vazusera traind intre ei dimineata si seara si stiau ca nu scria si nu citea. Cu toate acestea, povestirea se potriveste cu ceea ce se afla in Cartile anterioare, iar el nu fusese langa fratii lui Yusuf cand s-au inteles asupra planului lor si unelteau.

• Se cuvine sa ne ferim de pricinile raului si sa pastram taina lucrurilor a caror dezvaluire ar putea aduce vatamare, fiindca Ya'qub i-a spus lui Yusuf: „O, fiul meu! Nu le povesti fratilor tai visul tau, ca sa nu unelteasca impotriva ta.” [Yusuf, 12:5]

• Este ingaduit sa pomenesti despre o persoana ceva ce acesteia nu i-ar placea sa fie spus, atunci cand scopul este sfatuirea sincera a altcuiva, asa cum Ya'qub i-a spus lui Yusuf: „Ca sa nu unelteasca impotriva ta.”

• Binecuvantarea pe care Allah i-o daruieste unui rob se intinde si asupra celor legati de el dintre membrii familiei, rude si prieteni; ei pot primi prin el ceva din ceea ce a primit el. Ya'qub a spus, talcuind visul lui Yusuf: „Astfel Domnul tau te va alege, te va invata talcuirea intamplarilor si viselor si Isi va desavarsi Harul asupra ta si asupra familiei lui Ya'qub.” [Yusuf, 12:6] Cand binecuvantarea s-a desavarsit pentru Yusuf, familia lui Ya'qub a primit prin el cinste, putere pe pamant, bucurie si fericire.

• Dreptatea este ceruta in toate treburile. Ea nu se margineste la purtarea conducatorului fata de supusi, ci ajunge pana la purtarea tatalui fata de copiii sai in iubire, daruri si celelalte lucruri. Lipsa egalitatii aduce tulburare tatalui si strica relatiile dintre copii. Cand Ya'qub l-a pus pe Yusuf mai presus in iubirea sa, fratii lui au facut ceea ce au facut, iar urmarea a fost rea pentru ei, pentru tatal lor si pentru fratele lor.

• Povestirea avertizeaza asupra urmarilor rele ale pacatului si arata ca un pacat poate atrage multe altele. Un pacat nu poate fi savarsit decat dupa ce au fost savarsite inaintea lui alte pacate. Cand fratii lui Yusuf au vrut sa-l desparta de tatal sau, au folosit felurite viclesuguri: au mintit in repetate randuri, au nascocit dovada camasii patate cu sange si au venit plangand ca sa-si insele tatal. Nu este de neconceput ca ei sa fi discutat mult lucrul acesta, iar acele discutii sa fi continuat pana cand l-au intalnit din nou pe Yusuf; cu cat vorbeau mai mult, cu atat se inmulteau minciunile si nascocirile lor. Acestea sunt urmarile pacatului inainte si dupa savarsirea lui.

• Ceea ce conteaza este desavarsirea de la sfarsit, nu neajunsul inceputului. Fiii lui Ya'qub au savarsit la inceput una dintre faptele cele mai grave si mai vrednice de osanda, apoi, la sfarsit, s-au cait sincer si au primit iertare deplina de la tatal lor si de la Yusuf, care s-a rugat ca ei sa primeasca iertare si mila. Cand un om renunta la dreptul sau si iarta, Allah este Cel mai bun dintre cei milostivi.

Potrivit parerii celei mai corecte, ei au fost profeti, deoarece Allah spune: „Noi le-am revelat lui Ibrahim, Isma'il, Ishaq, Ya'qub si al-Asbat...” [an-Nisa', 4:163], iar al-Asbat sunt cei doisprezece fii ai lui Ya'qub si urmasii lor. Aceasta este sprijinita si de faptul ca Yusuf i-a vazut in vis ca stele luminoase, iar stelele dau lumina si calauzire, insusiri ale profetilor. Daca ei nu au fost profeti, atunci au fost invatati bine calauziti.

• In aceasta povestire vedem ca Allah l-a binecuvantat pe Yusuf cu stiinta, blandete si moravuri alese. El a chemat la Allah si la religia Sa, i-a iertat de la sine pe fratii care il nedreptatisera si si-a desavarsit iertarea prin faptul ca nu i-a mustrat si nu i-a dojenit. Apoi si-a cinstit parintii in cel mai frumos chip si le-a facut bine fratilor si tuturor oamenilor.

• Unele rele sunt mai usoare decat altele, iar savarsirea raului mai mic dintre doua rele este mai buna decat savarsirea celui mai mare. Cand fratii lui Yusuf s-au inteles sa-l omoare ori sa-l alunge, unul dintre ei a spus: „Nu-l omorati pe Yusuf, ci aruncati-l in adancul fantanii, daca trebuie sa faceti ceva.” [Yusuf, 12:10] Cuvantul lui a fost mai bun si raul lui mai mic, iar prin el gravitatea pacatului fratilor sai s-a micsorat.

• Daca un lucru trece din mana in mana prin cumparare si vanzare si ajunge in averea oamenilor, fara sa se stie ca a fost dobandit pe nedrept, acela care il cumpara, il vinde, il foloseste ori trage folos din el nu poarta pacat. Fratii lui Yusuf l-au vandut printr-o tranzactie interzisa si neingaduita, apoi caravana l-a dus in Egipt si l-a vandut. Yusuf a ramas la stapanul sau ca un tanar sclav — iar Allah l-a numit pe cumparator stapanul lui — si avea la ei locul unui sclav cinstit.

• Sura avertizeaza impotriva ramanerii singur cu femeile atunci cand exista teama de ispita si impotriva iubirii vatamatoare. Sotia lui al-'Aziz a facut ceea ce a facut din pricina faptului ca ramasese singura cu Yusuf si a iubirii ei puternice pentru el. Aceasta iubire nu i-a dat pace pana cand a incercat sa-l seduca, apoi a mintit cu privire la el, iar el a ramas multa vreme in inchisoare din pricina ei.

• Inclinarea lui Yusuf spre femeie, pe care apoi a parasit-o pentru Allah, a fost un mijloc de apropiere de Allah. Acea inclinare era un imbold al sufletului care porunceste raul, firesc la cei mai multi oameni. Insa, cand a pus-o fata in fata cu iubirea lui Allah si teama de El, iubirea si teama de Allah au biruit inclinarea, capriciul si pofta sufletului. El a fost dintre cei despre care Allah spune: „Iar cel care s-a temut de statul inaintea Domnului sau si si-a oprit sufletul de la pofta...” [an-Nazi'at, 79:40].

Yusuf a fost si dintre cei sapte pe care Allah ii va umbri sub umbra Tronului Sau, in Ziua in care nu va fi alta umbra decat umbra Sa. Unul dintre ei este „un barbat pe care o femeie cu rang si frumusete il cheama la pacat, iar el spune: Eu ma tem de Allah¹”.

Inclinarea pentru care omul este mustrat este aceea care ramane, se intareste pana devine hotarare si poate duce la fapta.

• Daca imanul patrunde in inima si robul este sincer fata de Allah in toate treburile sale, Allah indeparteaza de el, prin imanul si sinceritatea lui, feluritele rele, faptele rusinoase si mijloacele care duc la pacat, ca rasplata pentru imanul si sinceritatea sa. Allah spune: „El a simtit inclinare spre ea; [ar fi cedat] daca nu ar fi vazut dovada Domnului sau. Astfel am indepartat de la el raul si fapta rusinoasa. El era dintre robii Nostri alesi si sinceri.” [Yusuf, 12:24]

Cuvantul din verset a fost citit cu kasrah la litera lam — al-mukhlisin, cei sinceri. Potrivit citirii cu fathah — al-mukhlasin, cei alesi — el era dintre cei pe care Allah i-a ales si i-a curatit pentru Sine; aceasta citire cuprinde si sinceritatea lui Yusuf. Cand si-a facut fapta sincera numai pentru Allah, Allah l-a ales, l-a curatit si l-a salvat de rau si de fapta rusinoasa.

• Cand omul vede un loc in care se afla ispita si mijloacele care duc la pacat, se cuvine sa se indeparteze de el cat mai mult, ca sa fie salvat. Cand femeia in a carei casa se afla Yusuf a vrut sa-l seduca, el a fugit spre usa ca sa scape de raul ei.

• Indiciile sunt folosite atunci cand exista indoiala ori confuzie. Daca un barbat si sotia lui se cearta pentru vasele casei, ceea ce se potriveste barbatului ii revine lui, iar ceea ce se potriveste femeii ii revine ei, daca nu exista alta dovada. Tot astfel, daca un tamplar si un fierar se cearta pentru unelte, iar dovada lipseste, se judeca prin asemanare si potrivire, dandu-i-se fiecaruia uneltele meseriei sale. Tot din aceasta categorie face parte recunoasterea inrudirii prin asemanarea trasaturilor si urmarirea urmelor.

Martorul din povestea lui Yusuf a marturisit pe baza unui indiciu si a judecat dupa locul in care era rupta camasa. Din faptul ca ea fusese rupta la spate a inteles ca Yusuf spunea adevarul, iar femeia mintea.

Un alt exemplu al folosirii acestui principiu este ca Yusuf a judecat dupa gasirea cupei in desaga fratelui sau ca acesta o furase, fara marturie ori marturisire. Pe aceasta baza, daca bunul furat este gasit la hot, mai ales daca acesta este cunoscut pentru furt, el este socotit hot, iar acest indiciu este mai puternic decat marturia. Tot astfel, daca un barbat este gasit vomitand vin ori o femeie care nu are sot si nici stapan este gasita insarcinata, pedeapsa prescrisa se aplica pe baza acelui indiciu, atata vreme cat nu exista o piedica. De aceea Allah a numit aceasta judecata marturie: „Un martor dintre oamenii ei a marturisit...” [Yusuf, 12:26]

• Frumusetea lui Yusuf era exterioara si interioara. Frumusetea exterioara a facut-o pe femeia in a carei casa traia sa savarseasca ceea ce a savarsit, iar pe femeile chemate de ea, cand au mustrat-o, sa-si taie mainile si sa spuna: „Acesta nu este om; el nu poate fi decat un inger nobil!” [Yusuf, 12:31]

Frumusetea sa interioara era marea sa castitate si departarea de pacat, desi pricinile care il chemau la el erau numeroase. Apoi sotia lui al-'Aziz si celelalte femei au marturisit nevinovatia lui. Sotia lui al-'Aziz a spus: „Eu am incercat sa-l seduc, dar el s-a pazit” [Yusuf, 12:32], apoi: „Acum adevarul a iesit la iveala. Eu am incercat sa-l seduc, iar el este dintre cei sinceri” [Yusuf, 12:51]. Femeile au spus: „Fereasca Allah! Nu stim nimic rau despre el.” [Yusuf, 12:51]

• Yusuf a ales inchisoarea in locul pacatului. Tot astfel se cuvine sa faca omul incercat cu alegerea intre doua lucruri: savarsirea pacatului ori indurarea unei pedepse lumesti. El sa aleaga pedeapsa lumii in locul pacatului care atrage pedeapsa aspra in aceasta lume si in Viata de Apoi. De aceea, unul dintre semnele imanului este ca omul sa urasca intoarcerea la necredinta dupa ce Allah l-a salvat de ea asa cum uraste sa fie aruncat in Foc.

• Robul trebuie sa se indrepte spre Allah si sa-I ceara ocrotirea atunci cand este pus in fata ispitei pacatului, marturisind ca nu are putere si tarie prin sine insusi. Yusuf a spus: „Daca nu vei indeparta de la mine viclenia lor, as putea sa ma plec spre ele si sa fiu dintre cei nestiutori.” [Yusuf, 12:33]

• Stiinta si ratiunea il cheama pe om la bine si il opresc de la rau, pe cand nestiinta si nechibzuinta il cheama sa-si urmeze capriciile si poftele, chiar daca ii sunt vatamatoare.

• Asa cum omul trebuie sa fie un rob adevarat al lui Allah in vremuri de usurinta, tot astfel trebuie sa-I fie rob in vremuri de greutate. Yusuf a continuat sa cheme la Allah si dupa ce a fost intemnitat. I-a chemat pe cei doi tineri la Tawhid si le-a poruncit sa paraseasca shirkul.

O dovada a priceperii sale este ca a vazut deschiderea lor fata de chemarea lui: ei aveau o parere buna despre el si spuneau ca il vad dintre cei care fac bine, venisera sa le talcuiasca visele si erau dornici sa afle talcuirea. Yusuf a folosit acest prilej si i-a chemat la Allah inainte de a le talcui visele, pentru ca aceasta il ajuta mai mult sa-si atinga scopul.

Mai intai le-a aratat ca desavarsirea si stiinta pe care le vedeau la el veneau din iman, din Tawhid si din parasirea caii celor care nu cred in Allah si in Ziua de Apoi. Aceasta era o chemare indirecta. Apoi i-a chemat direct, aratand stricaciunea shirkului si dovada impotriva lui, precum si realitatea Tawhidului curat si dovada sa.

• Se incepe cu lucrul cel mai important, apoi cu urmatorul ca importanta. Daca unui muftiu i se pune o intrebare, dar cel care intreaba are nevoie sa cunoasca altceva mai mult decat raspunsul cerut, muftiul trebuie sa-l invete mai intai ceea ce ii este mai necesar, apoi sa-i raspunda la intrebare. Aceasta arata sinceritatea, priceperea si bunul sfat al invatatorului. Cand cei doi tineri l-au intrebat pe Yusuf despre visele lor, el i-a chemat mai intai la adorarea numai a lui Allah, fara asociat, apoi le-a talcuit visele.

• Daca omul se afla in stramtorare si greutate, nu este nicio vina sa ceara ajutorul celui care il poate salva ori le poate face altora cunoscuta starea sa. Aceasta nu este plangere catre fapturi, ci unul dintre lucrurile firesti prin care oamenii se ajuta. De aceea Yusuf i-a spus tanarului despre care stia ca va fi salvat: „Pomeneste-ma inaintea stapanului tau.” [Yusuf, 12:42]

• Invatatorul trebuie sa fie pe deplin sincer in predarea sa. Sa nu faca din stiinta un mijloc de castig, rang ori alt folos si sa nu refuze sa-i invete pe altii ori sa-si diminueze sinceritatea in indrumare atunci cand cel care intreaba nu implineste ceea ce i-a cerut. Yusuf ii ceruse unuia dintre cei doi tineri sa-l pomeneasca inaintea stapanului sau, insa acela uitase. Cand s-a ivit nevoia, tanarul s-a intors si l-a intrebat despre visul regelui. Yusuf nu l-a mustrat pentru ca il uitase, ci i-a raspuns deplin.

• Cel intrebat trebuie sa-i spuna celui care intreaba si lucrurile legate de intrebare care ii aduc folos si sa-l calauzeasca spre ceea ce ii foloseste in religie si in viata lumeasca. Aceasta tine de sinceritatea desavarsita, pricepere si bun sfat. Yusuf nu s-a multumit sa talcuiasca visul regelui, ci le-a spus si ce sa faca in anii de belsug: sa cultive din belsug si sa adune recolte bogate.

• Omul nu este mustrat daca indeparteaza de la sine invinuirea si cauta sa-si dovedeasca nevinovatia; dimpotriva, este laudat pentru aceasta. Yusuf a refuzat sa iasa din inchisoare pana cand nevinovatia lui fata de femeile care isi taiasera mainile nu a fost lamurita.

• Povestirea arata virtutea stiintei: stiinta hotararilor religioase, a legilor, a talcuirii viselor, a administrarii si a educarii. Ea arata ca stiinta este mai presus de frumusetea chipului, chiar daca frumusetea este precum cea a lui Yusuf. Din pricina frumusetii sale, Yusuf a trecut prin incercari si a fost intemnitat, iar prin stiinta sa a primit cinste, rang inalt si statornicire pe pamant. Tot binele acestei lumi si al Vietii de Apoi este rodul si urmarea stiintei.

• Stiinta talcuirii viselor este una dintre stiintele Shari'ei, iar omul este rasplatit pentru invatarea si predarea ei. Talcuirea viselor intra in fatwa. Yusuf le-a spus celor doi tineri: „A fost hotarat lucrul despre care mi-ati cerut fatwa” [Yusuf, 12:41]; regele a spus: „Dati-mi fatwa cu privire la visul meu” [Yusuf, 12:43], iar tanarul i-a spus lui Yusuf: „Da-ne fatwa cu privire la sapte vaci...” [Yusuf, 12:46]. De aceea nu este ingaduit sa se talcuiasca visele fara stiinta.

• Nu este nicio vina ca omul sa pomeneasca insusirile de stiinta si fapta pe care le are atunci cand exista un folos, nu urmareste sa se laude si nu minte. Yusuf a spus: „Pune-ma peste vistieriile tarii; eu sunt un pazitor priceput.” [Yusuf, 12:55]

Tot astfel, cererea unei functii de autoritate nu este vrednica de osanda daca acela care o cere isi va implini cat poate indatoririle fata de Allah si fata de robi si este mai potrivit decat altii pentru ea. Vrednic de osanda este sa o ceara cand nu este potrivit, cand exista unul asemenea lui ori mai bun sau cand scopul nu este implinirea poruncii lui Allah. In aceste situatii, cererea autoritatii nu este ingaduita.

• Allah este foarte Generos si ii daruieste robului Sau bine in aceasta lume si in Viata de Apoi. Mijloacele binelui din Viata de Apoi sunt imanul si taqwa, iar aceasta rasplata este mai buna decat rasplata lumeasca si averile ei. Robul sa-si aminteasca rasplata lui Allah, sa-si faca sufletul sa tanjeasca dupa ea si sa nu se intristeze cand vede oamenii lumii si desfatarile lor fara sa le poata avea. Sa se mangaie prin rasplata lui Allah in Viata de Apoi si prin Darul Sau mare, deoarece El spune: „Rasplata Vietii de Apoi este mai buna pentru cei care cred si au taqwa.” [Yusuf, 12:57]

• Nu este nicio vina sa fie stranse si pastrate provizii, daca intentia este sa li se asigure oamenilor cele necesare din belsug, fara a-i vatama. Yusuf le-a poruncit sa stranga hrana in anii de belsug pentru anii de seceta. Aceasta nu este potrivnica increderii in Allah; robul se increde in Allah si foloseste mijloacele potrivite care ii folosesc in religie si in lume.

• Yusuf a administrat bine vistieriile tarii. Recoltele depozitate au ajuns atat de multe, incat locuitorii tinuturilor invecinate veneau in Egipt dupa hrana, stiind ca acolo existau provizii. El nu dadea nimanui mai mult decat ii era necesar, uneori chiar mai putin, iar niciunui nou-venit nu-i dadea mai mult de o incarcatura de camila.

• Ospitalitatea si cinstirea oaspetelui sunt randuite si fac parte din calea trimisilor. Yusuf le-a spus fratilor sai: „Nu vedeti ca eu dau masura deplina si sunt cel mai bun dintre cei care primesc oaspeti?” [Yusuf, 12:59]

• Gandul rau despre cineva nu este interzis atunci cand exista indicii care il sustin. Cand fiii lui Ya'qub au staruit sa-l trimita pe Yusuf cu ei si apoi au venit spunand ca l-a mancat lupul, el le-a spus: „Ba nu! Sufletele voastre v-au impodobit o fapta.” [Yusuf, 12:18] Despre celalalt frate le-a spus: „Sa vi-l incredintez asa cum vi l-am incredintat mai inainte pe fratele lui?” [Yusuf, 12:64] Iar cand Yusuf l-a pastrat pe fratele sau si ceilalti s-au intors la tata, le-a spus din nou: „Ba nu! Sufletele voastre v-au impodobit o fapta.” [Yusuf, 12:83] Desi la a doua intamplare nu fusesera nepasatori, fapta lor veche a fost pricina cuvintelor tatalui, iar el nu a fost mustrat pentru aceasta.

• Folosirea mijloacelor pentru indepartarea deochiului si a celorlalte rele ori pentru inlaturarea lor dupa ce s-au ivit nu este interzisa. Ea este ingaduita, desi nimic nu se petrece decat prin Voia si Hotararea lui Allah, deoarece mijloacele fac parte tot din Voia si Hotararea Sa. Ya'qub le-a spus fiilor sai: „O, fiii mei! Nu intrati toti pe o singura poarta, ci intrati pe porti diferite.” [Yusuf, 12:67]

• Este ingaduita folosirea stratagemelor prin care omul ajunge la dreptul sau, iar cunoasterea cailor ascunse ce duc la scopuri ingaduite este laudata. Interzisa este folosirea stratagemelor pentru a scapa de o obligatie ori pentru a savarsi un lucru oprit.

• Acela care vrea sa lase o anumita impresie fara sa dezvaluie un lucru pe care nu vrea sa-l dezvaluie poate folosi cuvinte si fapte cu inteles larg care il feresc de minciuna. Yusuf a pus cupa in desaga fratelui sau, apoi a scos-o, lasand impresia ca el o furase, desi nu exista decat indiciul care le dadea fratilor aceasta impresie.

Dupa aceea Yusuf a spus: „Fereasca Allah sa luam pe altcineva decat pe acela la care am gasit bunul nostru” [Yusuf, 12:79], nu: pe acela care ne-a furat bunul. Tot astfel, nu a spus: am gasit bunul nostru la el, ci a folosit o expresie generala, care putea sa se potriveasca lui ori altuia. Nu este nicio vina in aceasta. Se crea doar impresia ca fratele sau furase, pentru ca Yusuf sa-si atinga scopul ingaduit si sa-l pastreze langa sine. Cand lucrurile s-au lamurit, acea impresie a disparut.

• Omului nu-i este ingaduit sa marturiseasca decat pe baza lucrului pe care il cunoaste si de care este sigur: fie pentru ca l-a vazut, fie pentru ca l-a auzit de la un om de incredere si inima lui este linistita cu privire la aceasta. Ei au spus: „Noi nu marturisim decat ceea ce am stiut.” [Yusuf, 12:81]

• Aceasta a fost o incercare mare prin care Allah l-a incercat pe profetul si alesul Sau Ya'qub. El a hotarat sa fie despartit de fiul sau Yusuf, de care nu putea suporta sa fie despartit nici macar un ceas, fiindca despartirea il umplea de tristete. Despartirea a durat multa vreme, nu mai putin de treizeci de ani, iar mahnirea nu a parasit inima lui Ya'qub: „Ochii lui s-au albit de mahnire, iar el isi tinea durerea inlauntru.” [Yusuf, 12:84]

Apoi incercarea s-a inasprit prin despartirea de celalalt fiu, fratele bun al lui Yusuf. Ya'qub a rabdat Hotararea lui Allah cautand rasplata Lui, asa cum se legase sa aiba o rabdare frumoasa, si fara indoiala si-a implinit legamantul. Cuvintele sale „Eu ma plang numai lui Allah de suferinta si mahnirea mea” [Yusuf, 12:86] nu sunt potrivnice rabdarii. Plangerea catre Allah nu se impotriveste rabdarii; ceea ce i se impotriveste este plangerea catre oameni.

• Usurarea vine impreuna cu greutatea, iar cu stramtorarea vine inlesnirea. Cand mahnirea lui Ya'qub a durat multa vreme si a ajuns la culme, iar familia sa a ajuns in stramtorare din pricina foametei, Allah a hotarat usurarea. Reunirea a venit in clipa celei mai mari nevoi si stramtorari, iar ei au primit rasplata impreuna cu bucuria intalnirii.

Din aceasta se cunoaste ca Allah ii incearca pe apropiatii Sai cu greutate si usurinta, ca sa le incerce rabdarea si recunostinta si sa le sporeasca imanul, certitudinea si cunoasterea Lui.

• Este ingaduit ca omul sa le spuna altora ce i se intampla si ce sufera din pricina bolii, saraciei si a lucrurilor asemanatoare, fara nemultumire. Fratii lui Yusuf au spus: „O, puternicule! Pe noi si pe familia noastra ne-a lovit nenorocirea” [Yusuf, 12:88], iar Yusuf nu le-a respins cuvantul.

• Sura arata virtutea evlaviei (taqwa) si a rabdarii, aratand ca tot binele acestei lumi si al Vietii de Apoi este rodul lor. Cei care le implinesc au cea mai buna urmare, dupa cum Yusuf a spus: „Allah ne-a daruit Harul Sau. Cine are taqwa si rabda — sa stie ca Allah nu lasa sa se piarda rasplata celor care fac bine.” [Yusuf, 12:90]

• Acela caruia Allah ii daruieste usurinta dupa greutate, saracie si stramtorare trebuie sa recunoasca binecuvantarea lui Allah si sa-si aminteasca mereu starea de dinainte, pentru ca la fiecare amintire sa-I multumeasca. Yusuf a spus: „El mi-a facut bine cand m-a scos din inchisoare si v-a adus pe voi din desert.” [Yusuf, 12:100]

• Allah i-a aratat lui Yusuf o blandete mare si l-a trecut prin toate aceste stari, greutati si incercari, ca prin ele sa-l faca sa ajunga la cele mai inalte teluri si la cele mai nobile trepte.

• Robul trebuie sa-I ceara necontenit lui Allah sa-l statorniceasca in iman, sa ia mijloacele care duc la aceasta si sa-L roage pentru un sfarsit bun si desavarsirea binecuvantarii. Yusuf a spus: „Domnul meu! Mi-ai daruit stapanire si m-ai invatat din talcuirea intamplarilor si viselor. Facator al cerurilor si al pamantului! Tu esti Ocrotitorul meu in aceasta lume si in Viata de Apoi. Fa-ma sa mor musulman si alatura-ma celor drepti.” [Yusuf, 12:101]

Incheierea tafsirului Surei Yusuf

Acestea sunt lectiile si foloasele din aceasta povestire binecuvantata pe care Allah m-a ajutat sa le adun. Acela care cugeta la ea va gasi si altele.

Ii cerem lui Allah stiinta folositoare si fapte primite, caci El este Preagenerosul.

Aici se incheie tafsirul Surei Yusuf. Pacea si binecuvantarea fie asupra lui Yusuf, a tatalui si a fratilor sai. Toata lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor.