Yusuf · 12:69–79

Versetele 69 la 79

Cand fratii „au intrat la Yusuf, el l-a luat pe fratele sau langa sine”, pe fratele sau bun, Binyamin, pe care le poruncise sa-l aduca. L-a apropiat, l-a ales dintre ceilalti frati si i-a vestit adevarul: „Eu sunt fratele tau, asa ca nu te intrista pentru ceea ce faceau ei.” Urmarea va fi buna pentru noi. Apoi i-a vestit planul prin care voia sa-l pastreze langa el pana la incheierea lucrurilor.

„Dupa ce le-a pregatit proviziile”, masurand pentru fiecare frate, inclusiv pentru Binyamin, „a pus cupa” din care bea si cu care masura „in desaga fratelui sau”. Dupa ce lucrurile au fost incarcate si ei au pornit, „un crainic a strigat: O, oameni ai caravanei! Sunteti hoti!” Poate ca acest crainic nu cunostea adevarul planului.

Fratii lui Yusuf „s-au intors spre ei” ca sa indeparteze banuiala. Hotul nu urmareste decat sa fuga de cel pe care l-a pagubit si sa scape cu lucrul furat; ei insa s-au intors si s-au apropiat, fiind preocupati numai sa indeparteze invinuirea. Au spus: „Ce ati pierdut?” Nu au intrebat: „Ce v-am furat?”, pentru ca erau siguri de nevinovatia lor.

„Ei au raspuns: Am pierdut cupa regelui. Cine o va aduce va primi o povara de camila”, drept rasplata pentru gasirea ei, „iar eu garantez aceasta”, a spus crainicul care o cauta.

Fratii au spus: „Pe Allah, stiti ca nu am venit sa facem stricaciune in tara”, savarsind felurite pacate, „si ca nu suntem hoti”, caci furtul este dintre cele mai mari forme de stricaciune pe pamant. Ei au jurat pentru ca egiptenii ii cunosteau bine si stiau despre vrednicia si religiozitatea lor, astfel incat nu puteau fi socotiti hoti. Aceasta respingere este mai puternica decat daca ar fi spus numai: „Pe Allah, nu am facut stricaciune si nu am furat.”

Egiptenii au intrebat: „Care va fi pedeapsa lui, daca sunteti mincinosi?” si cupa se va gasi la voi. Ei au raspuns: „Pedeapsa lui este ca acela in desaga caruia va fi gasita sa fie luat ca rob drept rasplata pentru ea.” In religia lor, daca furtul era dovedit, hotul devenea proprietatea celui caruia ii fusese furat bunul. De aceea au spus: „Astfel ii pedepsim noi pe nedrepti.”

Cel care cerceta „a inceput cu desagile lor inaintea desagii fratelui sau”, ca sa nu se banuiasca faptul ca totul fusese pregatit. Cand nu a gasit nimic in desagile lor, „a scos-o din desaga fratelui sau”. Allah nu a spus ca a gasit-o ori ca fratele o furase, pentru a pastra adevarul intamplarii.

Dupa ce a aratat cum Yusuf a izbutit sa-l pastreze pe fratele sau fara ca ceilalti sa priceapa, Allah spune: „Astfel am facut Noi un plan pentru Yusuf”, adica i-am usurat acest plan prin care si-a atins un scop lipsit de vina. „El nu l-ar fi putut lua pe fratele sau dupa legea regelui”, caci acea lege nu ingaduia ca hotul sa fie inrobit; pentru el exista o alta pedeapsa. Daca s-ar fi judecat potrivit legii regelui, Yusuf nu si-ar fi putut pastra fratele. El a facut insa ca judecata sa vina chiar din partea lor, astfel incat sa-si poata atinge scopul.

„Afara numai daca Allah ar fi voit. Noi inaltam in trepte pe cine voim”, prin stiinta folositoare si prin cunoasterea cailor si mijloacelor care duc la scopuri bune, asa cum l-am inaltat pe Yusuf. „Iar deasupra oricarui cunoscator se afla unul care cunoaste mai mult”: deasupra fiecaruia care are stiinta se afla cineva mai invatat, pana cand intreaga stiinta ajunge la Cunoscatorul nevazutului si al celor vazute.

Cand fratii lui Yusuf au vazut ce se petrecuse, au spus: „Daca el”, adica acest frate, „a furat, a mai furat si un frate al lui inainte”, referindu-se la Yusuf si lasand sa se inteleaga ca un asemenea furt nu ar fi fost surprinzator. Ei voiau sa se dezvinovateasca: acesta si fratele sau pot savarsi furt, insa nu sunt fratii nostri buni. Cuvintele lor cuprindeau o ponegrire grava.

„Yusuf a ascuns aceasta in sine si nu le-a dezvaluit-o”, nu le-a raspuns intr-un fel care sa-i supere, ci si-a stapanit mania si a pastrat-o inlauntru. El si-a spus: „Voi sunteti intr-o stare mai rea”, pentru ca ne invinuiti desi voi sunteti mai rai in aceasta privinta, „iar Allah stie cel mai bine ceea ce descrieti”, caci ne atribuiti furtul, iar Allah ne cunoaste nevinovatia.

Apoi au incercat sa-l induplece, nadajduind sa-l lase pe fratele lor sa plece. „Ei au spus: O, puternicule! El are un tata batran, foarte in varsta”, care nu poate rabda despartirea de el si caruia lipsa lui i-ar fi foarte grea. „Ia-l pe unul dintre noi in locul lui; noi te vedem dintre cei care fac bine.” Fa-ne bine noua si tatalui nostru prin aceasta.

Yusuf a spus: „Fereasca Allah sa luam pe altcineva decat pe acela la care am gasit bunul nostru!” Ar fi nedrept sa pedepsim un om nevinovat pentru vina celui la care am gasit bunul. El nu a spus „pe cel care a furat”, ca sa nu rosteasca o minciuna. „Altminteri”, daca am pedepsi pe altul decat pe acela in desaga caruia a fost gasit bunul, „am fi dintre cei nedrepti”, punand pedeapsa in alt loc decat cel cuvenit.